Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Doneaza

Calendar

Noiembrie 2017
LMMJVSD
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930

Decembrie 2017
LMMJVSD
123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Online

Vremea
Varful Harghita-Ciceu
Muntii Harghita

Reduceri

Voluntar in Carpati - 2016

Homepage

Lista de discutii

Crestele nordului (Muntii Rodnei) (Muntii Rodnei)


Simteam ca planetele sunt iar la locul lor. Si ca locul meu e acolo, pe crestele nordului. Imaginea Muntilor Rodnei imi bantuia mintea de ceva vreme, oricum. Iar cand am aflat de actiunea celor de la Hai pe Munte Iasi, am simtit ca e timpul, macar o data in viata mea, sa pun si eu doua pietre in zidul unui refugiu (care chiar are rost si chiar e gandit cu bun simt), drept multumire pentru cate nopti minunate am petrecut la refugii, de cand umblu pe coclauri. Nu conteaza daca o sa ajung eu sa dorm acolo, nu conteaza daca-l voi folosi eu vreodata, la cat de departe e; conteaza ca undeva, candva, am pus si eu doua pietre adapost pentru cineva, asa cum atatia altii au pus pentru mine.


As fi vrut sa ajut mai mult, invitand si pe altii sa participe, fara insa a incalca dreptul cuiva la a alege daca vrea sau nu sa se implice. Am propus plimbarea si altora, lasandu-i sa aleaga ei insisi daca si cat vor sa ajute acolo sau daca vor doar sa se plimbe alaturi de mine prin niste locuri frumoase.


http://www.carpati.org/planificator_ture/crestele_nordului_muntii_rodnei_/5320/



Doua brate cu mainile un pic avariate, un spate apasat de-a lungul anilor de zeci de kile de rucsaci, doua picioare (de cal, ce-i drept:) ), o minte cu idei putine si fixe si multe bune intentii… Din pacate, asta e tot ce-am putut aduce in sprijinul celor de acolo. N-am reusit sa conving pe nimeni sa se alature demersului meu. Si da, recunosc, nu m-am grabit sa ajung acolo si atat. Pentru ca muntii astia imi plac si-i vad atat de rar si mi-e dor sa ma plimb pe indelete pe cararile lor!


Am inceput prin a pierde metroul de doua ori de sub nas si a alerga dupa tren cu dulapul in spate, fara bilet. Dar daca e sa fie, o sa fie. Domnul controlor (ardelean adevarat!!!) m-a inteles, nu m-a dat jos si nici sa nu m-a secat de bani cu biletul ala scump taiat in tren. “Mi-oi da pe jumate, no.” Insista cu tarie sa-mi dea rest la cat i-am dat eu. 



ZIUA 1(vineri, 7 iulie)



Dimineata racoroasa pe peronul autogarii de langa gara Bistrita. Un grup de cercetasi din Cluj, 7 adolescenti si un domn montaniard care-i insotea, inveselesc dimineata cu glasurile lor. Urcam toti, cu bagaje si balamuc, in microbuzul ce ne duce spre Sant. Care microbuz incepe sa strabata domol tara Nasaudului. Oameni simpli urca si coboara si ma delectez cu graiul lor. Parca toti se cunosc: se saluta si-si zambesc, isi ureaza de bine, isi povestesc treburile si planurile. Langa o gramada de pepeni de vanzare, microbuzul opreste in cel mai firesc mod, pentru ca o pasagera vrea sa cumpere un pepene galben. Salivez. Alege, cantareste, socoteste banii, alege altul…. Singurii care pufnesc in ras suntem noi, eu si cercetasii clujeni. No, bistritenii astia sunt mai ardeleni decat clujenii:). Mai incolo, soferul ne anunta in acelasi grai nasaudean ca vom opri la izvor, sa luam apa, daca vrem. Si cativa oameni chiar coboara la izvor, la apa. Eu ma frec la ochi si-am amutit pana in interiorul fiintei mele. Sunt singura sudista. Asa ceva la noi, in sud, ar fi inadmisibil. Aici e alta lume!


La Sant, pe la 9 fara ceva, imi iau pentru o vreme la revedere de la grupul de cercetasi, urmand sa ne vedem la locul de campare. Voiam sa merg in ritmul meu, sa am timp si de incursiuni in zona. Asa ca-mi intind picioarele printre casele satului si printre fragii de pe marginea drumului ce urca in serpentine pana la pensiunea Alpina Blazna. Si cat inghiteam eu o fraguta, trece o masina si ma culege de pe ultimul kilometru si ceva de drum. Cam tarziu, dar e bine si asa…



/rodnei01/img_9034.jpg


Nu stiu exact pe unde trebuia sa urmez marcajul CA ce ocolea mult culmea si urca abia mai in fata, intr-o sea. Pentru ca domnul sofer imi recomanda sa urc direct pe partie in sus si apoi sa tin culmea. Foarte corect, mi-am zis. Cand m-am uitat in sus la partie, …aa…hm…n-am mai fost atat de sigura ca asta vreau sa fac. Dar am urcat cu spor, in acordurile chiar placute ale unor melodii de muzica usoara romaneasca veche, rasunand indepartat, ca dintr-un radio vechi, de undeva de la cabana, amintindu-mi de anii 80 ai copilariei mele.


Primul uau! Se vad crestele. Sunt ale mele.



/rodnei04/img_90350.jpg


In sea, intersectie de cateva drumuri, plus marcajul CR. Cu atentie, rezist tentatiei de a urma vreun drum comod si ma prind ca marcajul tine muchia. Pe care n-o mai paraseste deloc. Fain! Se deschid zarile, trec repede de ultimele petice de padure, merg numai pe gol alpin, admirand crestele de sub valurile miscatoare de ceata. 



/rodnei01/img_9044.jpg



Ajung din urma o familie draguta cu un pusti sprinten si raman sa mergem impreuna, mai povestim, mai facem o poza…cu ochii la caciulile de nori de pe crestetele varfurilor. Ei sunt la primele lor ture pe munte, le place si-i incurajez, imi cer sfaturi si ma bucur ca pot sa le fiu de folos cu vreo vorba. 



/rodnei01/img_9049.jpg



Muntii se dezgolesc. Traseul e nou si pentru mine si-mi place. Mi-l imaginez cu ochi de iarna: ce fain o sa fie, candva!...



/rodnei01/img_9051.jpg


Aproape de Ineut, decidem ca Ineul e prea departe pentru ei si ca i-ar obliga la prea multe urcari mari si coborari la intoarcere, asa ca drumurile noastre se despart aici, cu urari de bine.



/rodnei01/img_9052.jpg


Am coborat cumva de-a dreptul in caldare, n-am mai avut rabdare sa ajung in saua Ineutului. Schimb doua vorbe cu Tomi, copilul ce mana oile pe malurile Lalei Mici. La 14.35 lasam rucsacul pe malul lacului si-mi instalam cortul verde-invizibil langa cel al unui simpatic cuplu de drumeti nemti.



/rodnei01/img_9056.jpg


Mi-am pregatit rucsacelul mic si-am pornit la ora 16 catre culmea Plescutei. E o poteca ce urca spre culme, printre tufele de merisor si ienupar, apoi se pierde. Rododendronul s-a cam trecut, dar stropi de roz inca imi mai incanta privirile. Si florile astea:



/rodnei01/img_9062.jpg


Curand imi dau seama ca terenul imi permite sa ies direct in sea, peste petice de iarba si zone cu lespezi ca in Retezat, asa ca nu mai urc spre varful Plescuta, ci ma indrept decisa catre urcarea pe Ineu. 



/rodnei01/img_9065.jpg



Din culme, caldarea de dincolo, cea a Bilei, ma ispiteste sa o explorez candva. Pe culmea ce o inchide pe partea opusa vad un lac prelung. Ciudat, lac fix pe culme. 



/rodnei01/img_9068.jpg



/rodnei01/img_9074.jpg


Urcusul pe muchia nordica a Ineului e stancos, abrupt, spactaculos. O poteca se strecoara printre stanci si uneori se intrerupe in reprize de catarare. Imi activez toata atentia, ma concentrez la fiecare miscare. Sunt singura, nu ma ajuta nimeni, depinde numai de mine ce fac aici. Dar stanca e uscata, vremea e buna, eu ma simt bine si traseul e superb. La coborare nu l-as recomanda, sunt cativa pasi dificili.



/rodnei01/img_9082.jpg



/rodnei01/img_9085.jpg



/rodnei01/img_9099.jpg


De pe varf, zarile imi stau la picioare. 



/rodnei01/img_9096.jpg



/rodnei01/img_9104.jpg



Cobor pe marcaj, spre Saua cu Lac si-apoi ajung in saua Ineutului, la intersectia PA ce vine peste Curatel si merge la Lala cu BR de creasta. A trecut fix o ora jumatate de la plecare, cu toata lalaiala mea. Planul era sa urc Ineutul din nou si sa-l cobor pana in saua Gajei, de unde sa merg pe PR in caldare, la Lala Mare si apoi Lala Mica. Dar norii parca se aduna. Nu mai urc Ineutul. 



/rodnei01/img_9110.jpg



Cobor in caldare si decid sa ma duc la Lala Mare prin caldare, sa-l admir si sa ma intorc. Dracusorul nu s-a multumit sa se intoarca pe unde a coborat, a gasit el o carare mai pe sub Ineut, asa ca pana la urma tot un fel de circuit a fost si incursiunea la Lala Mare.



/rodnei011/img_9114.jpg


Am apucat sa ma spal la parau si sa-mi spal ce-am purtat azi si norii s-au decis sa se scuture peste munti. In veranda dragului meu cort, am pregatit o portie zdravana de paste cu branza, un deliciu. O data cu ploaia, au ajuns dinspre Ineut si cercetasii. Chiar eram ingrijorata, cum de nu mai ajung? Si-au instalat corturile cam pe ploaie si s-au pus pe cam prea multa galagie, dar nah, tineretea…


N-a plouat mult, dar sunetul picaturilor pe cort m-a ademenit spre lumea viselor. Pe la 11 noaptea, galagia dragilor mei vecini a inceput sa nu-mi mai pice bine si am incercat sa le explic ca nu sunt singuri acolo. Cand au tacut ei, s-a pornit vantul, dar eu am adormit…




ZIUA 2 (sambata, 8 iulie)



A sunat ceasul la 6.00, dar era ceata. N-am traseu lung azi, am timp berechet, nu m-as grabi sa merg fara sa vad nimic. Astept sa se ridice, asa ca mai dorm o ora si ceva. Ce trandavie!


S-a luminat muntele, m-am luminat si eu, am schimbat cateva vorbe amicale cu vecinii, in timp ce ne pregateam fiecare de drumul planuit: eu pe creasta Rodnei, ei spre Suhard. Conducatorul lor decide ca nu mai au timp sa urce pe Ineu. “Si nu mai urcam? “ intreaba o fata, dezamagita. Am simtit si eu dezamagirea aceea si n-am rezistat: “Nuuu, e cea mai mare frustrare, or sa ajunga acasa si or sa povesteasca dezamagiti ca n-au fost pe Ineu, ca n-a vrut Horatiu. Eu zic sa mergeti. DAR (!!) pretul platit este sa va treziti in fiecare din diminetile urmatoare la 6, fara lene si fara comoditate, sa va organizati mai bine, sa nu pierdeti vremea, sa porniti mai devreme, ca sa recuperati ce-ati pierdut azi si ca sa reusiti sa ajungeti luni in Dorna. Si sa faceti asa ori de cate ori simtiti ca vreti sa urmati un traseu, dar sunteti in intarziere. E un efort, muntele cere eforturi, dar merita. O sa fiti multumiti, n-o sa regretati. Si sa urcati si pe varful Omu din Suhard, ca e fain!”.


Am vazut 8 perechi de ochi holbandu-se mariti la mine si in cativa dintre ei am vazut si sclipirea aceea... Horatiu zambea aprobator, se pare ca am fost convingatoare. Voiau sa lase corturile. “Nu, strangeti corturile, caci daca ploua, le veti gasi ude si e nasol. Plus alt timp pierdut. Acum, daca tot v-ati apucat de strans lucruri, mai bine strangeti tot, lasati rucsacii gramada, cu husele de ploaie pe ei, luati-va hainele de ploaie si mergeti pe varf.”


S-au mobilizat fain, parca intrasera in priza, incantati de ceea ce aveau de facut. Am pornit impreuna la deal; mergeam in ritm constant in fata si ei veneau in sir indian dupa mine.



/rodnei011/img_9122.jpg



“Of, se pune ceata exact cand urcam noi!” “Important e sa urci cu incredere, cu convingerea ca se va sparge ceata cand vei fi tu sus si te vei bucura, pentru ca meriti.” “Credeti ca o sa ploua?” “Da, si pe mine, si pe voi, cred ca mai degraba pe voi, din pacate”. “ Dar acum, pe varf?” “Nu, acum nu ploua. Mai tarziu.”



/rodnei011/img_9124.jpg


Ne-am despartit inainte de varf, eu am mers pe sub el, pe la refugiul nou construit de iesenii de la Hai pe Munte.



/rodnei011/img_9126.jpg



 Incercasem sa le transmit cate ceva din ceea ce-mi da mie aripi pe munti si nu voiam sa fie dezamagiti, asa ca mi-am continuat drumul rugandu-ma, da, rugandu-ma sa aiba o fereastra frumoasa cand vor fi sus si sa se bucure din plin de peisaj.



/rodnei011/img_9125.jpg



 Si am tot mers cu ochii mai mult inapoi, pe sub valul de ceata ce-i acoperea pe ei, acolo, sus, si uneori si pe mine, acolo, jos.



/rodnei011/img_9131.jpg



/rodnei011/img_9136.jpg



Si deodata am vazut cum totul se sparge si i-am vazut pe varf, fix langa steag. Da, erau inca acolo si ceata s-a spart pentru ei. Mi-am continuat drumul cu emotii de nedescris. Se contopeau in mine ganduri de multumire cu rugaminti catre tot ce ma inconjura, sa avem vreme buna toti, sa mergem bine si frumos pana la capatul drumurilor noastre. 



/rodnei011/img_9141.jpg


Dar eu? Jocul norilor si al cetii nu ma lasa sa inaintez. Stateam minute in sir sa urmaresc spectacolul. Fiorul placerii de a asista la frumusetea din jur se impletea cu un vag fior de teama, sa nu se strice vremea, sa nu vina vreo furtuna cu fulgere, sa nu am probleme cu cainii, sa nu cad in custura mai delicata ce-o aveam de strabatut in curand…



/rodnei011/img_9145.jpg


Ajung la trecerea mai dificila. Stanca si iarba sunt ude, a plouat noaptea, acum ceata umezeste tot… Un prim pas delicat in coborare, ma concentrez, aleg solutia cea mai putin riscanta, calculez vreo doua integrale si o derivata si reusesc sa trec cu bine. Dar curand urmeaza un alt pas, mai greu. Unul. Pur si simplu ezit sa cobor spalatura de stanca uda, cu prize nu foarte sigure, cu rucsacul mare in spate. Nu gasesc nicio solutie. Imi pica fisa ca am uitat sa iau capataiul de sfoara care mi-ar fi permis sa las rucsacul fara probleme pe branita lata de sub pragul de stanca. Incerc fara sfoara. O sa ramana pe brana sau o sa cada in valcelul inierbat de sub ea. N-o sa se duca mult si am cum sa cobor in siguranta dupa el, odata trecuta de pragul asta. Dar decat sa cad eu, mai bine sa cada el, rucsacul. 


Si da, cade. In valcel. Al naibii, nu se mai opera. Da ho, ma, ca n-am chef sa cobor tot muntele dupa tine si sa urc inapoi! S-a oprit. Bun! Acum eu. Fara rucsac, imi ies frumos manevre faine pe stanca, imi sunt suficiente prizele si cobor cu bine in poteca de sub mine si apoi dupa rucsac. Bun, am facut-o si pe asta. Stiam ca de aici incolo nu mai am pasaje periculoase, e doar de mers si de mers si de mers…



/rodnei011/img_9148.jpg


Un cioban aflat la cateva zeci de metri imi povesteste cum trec mereu cu greu oamenii de pragul ala, cand vin in coborare. Si cum se ajuta, isi iau rucsacii, isi tin piciorul pe stanca. Deh, asta e cand esti singur… “Da de ce nu m-ai strigat? Ca veneam si te ajutam. D-apoi n-am baga de sama ce faci acolo, nu m-am gandit sa vin.”


Pasii mei si-au urmat cararea deschisa inaintea lor, pe sub nori si ceturi, prin verdele muntelui si printre stanci si flori ude. In Tarnita lui Putredu, pe o poteca nemarcata din dreapta, pe care tocmai o reperasem asa, ca idee, la nevoie, apare in creasta un nene in varsta, cocosat de doi saci legati unul e altul, pe care-i tinea pe dupa un umar. Urcase cu sacii astia la spinare de jos, de la stana, si trecea creasta dincolo. Am vazut si-un triunghi albastru acolo, dar n-am apucat sa investighez existenta lui mai departe in teren.


Vorbim. De unde vin, unde ma duc…Da’ mata? Nu-s prea grei sacii aia? ... Is greeeei, da ce sa fac? Da’ numa’ sangura? Da sot ai? Copii? Io marg mai greu, du-te inainte, ma fata. 


“Auzi, ma fata, nu te supara, ai niste pita? Niste pita, sa mananc ceva, ca n-am nimic d-ale gurii la mine si parca nu mai am putere. Sa gust ceva, sa pot merge…” Pentru prima data de cand merg prin munti, mi-a parut rau ca n-am nici macar o felie de paine la mine. Nici macar paine deshidratata. Ce sa-i dau eu omului asta sa manance? Am niste salam uscat si niste cascaval, dar o vrea el d-astea, fara pita? In rest, am numai dulciuri si mancare de gatit la primus. “Nene, pe cuvantul meu ca n-am pita, uite ce mananc eu pe drum, vrei si mata ceva d-astea? Iti dau putere, sa stii”. Si-i aleg doua batoane cu cereale mai moi un pic. “Musca si mata din astea. N-am altceva, imi pare rau”.”O, ma fata, mi te-a scos Dumnezeu in cale, tare iti multumesc, le mananc, uite, unul acu si unul mai incolo. Sa stii ca Dumnezeu te-a scos in calea mea, ca nu mai puteam, mi-era rau de foame!...”


Mi-a urat omul tot ce-a stiut el mai bine. Si eu la fel lui. Si mi-am continuat drumul. Urcarea mi s-a parut usoara. 


Cand sa ajung la varful Omului, ceata a acoperit tot, fara drept de apel. Incercam sa-mi amintesc etapele traseului, pana pe varful Gargalau. Am simtit virajul mare la dreapta, ocolul varfului, si-apoi nu prea mai aveam simtul orientarii. Mi se taiasera brusc reperele si nu-mi venea sa scot harta, gandind ca se va uda de la umezeala din aer. Am intuit vag caldarile din lateral si-am vazut si o poteca mare coborand pe un fel de valcel inclinat, in stanga, probabil spre vreo stana, mi-am zis eu. A urmat o portiune de creasta sancoasa, ocolita pe stanga. Auzeam niste caini latrand sub mine si mi-era teama sa nu dau nas in nas cu ei, pe ceata, fara sa fiu pregatita. Dupa ocolul pe stanga, am iesit din nou in culme si-am mers prin niste zone inierbate, cu poteca mai putin evidenta, cu teama de a nu intra cumva pe vreun picior secundar. Si cand era plaiul mai plai si ceata mai ceata si nu prea mai intelegeam de ce nu ajung la varful Gargalau, a dat sfantul de-am vazut borna. Si poteca, cu marcajul, coborand in stanga deja dinainte de varf. Tare te mai poti pacali aici, pe ceata, daca dupa borna tii inainte, cum esti tentat. Ai toate sansele sa te trezesti pe piciorul Danciului. 


Pe varf, frig si vant! Si ceata. Dintr-o data, am vazut in vale, sub mine, lacul Izvorul Bistritei Aurii, caruia oamenii locului ii zic Stiol. Am primit si eu fereastra mea de lumina pe varful meu de azi.



/rodnei02/img_9157.jpg


Pe masura ce coboram, vizibilitatea era tot mai buna. Siluete de alergatori in culori vii se prelingeau repede pe poteca din saua Gargalau spre complexul Borsa. E un concurs de alergare. Mai jos, pe versantul dinspre lac, un grup de conationali foarte bruneti si zgomotosi rad de concurenti si rostogolesc la vale niste saci cu ceva. Ma gandeam ca era rododendron, dar nu. Cred ca e planta ce seaman cu un lichean, pe care am vazut ca o culegea un nene si-n Suhard candva si o preda la un centru de colectare pentru export, cica se fac medicamente din ea.


Langa stalpul nou cu sageti, intersectie BR, BA spre Borsa si CA spre Anies, un clujean incurajeaza concurentii si le indica traseul. Face parte din echipa de organizare. In apropiere, imi pun repede cortul, desi e doar ora 13.30. Am ajuns la saua Gargalau, locuri de campare sunt peste tot, dar mie imi place adancitura asta in care m-am asezat, nu departe de traversarea spre lac pe care o planuiesc. Nu mai merg spre muntele Cailor, sta sa ploua si as pune cortul inainte de primele picaturi. Care chiar vin. Ploua putin, o stropeala, dar e bine ca sunt deja la adapost.



/rodnei02/img_9179.jpg



Imi petrec toata dupa-amiaza lenevind sub soare sau ascunzandu-ma de picaturi, socializand cu baiatul de la punctul de control, aducand apa catorva concurenti mai obositi, dar mereu privind catre norii care se tot roteau amenintatori si ma tineau in loc. Zona varfurilor Galatului, Laptele Mare si Puzdrele era mai mult in ceata si nu vedeam niciun rost in a o parcurge azi, doar ca sa ajung mai devreme la tabara de la Carti.



/rodnei02/img_9181.jpg


Am ramas singura. S-a terminat concursul si toata lumea a plecat. Ma tem sa las cortul si of, nu mai vine nimeni sa campeze aici. E o zona cu acces usor, pot trece fel de fel de oameni rai. Mi-e teama un pic.


Apare un cuplu. Schimbam doua vorbe. Accent de sud. Fata ma recunoaste de pe Carpati.org. Stie bine locurile si stam la povesti. Coboara inapoi spre Stiol si Borsa. Se face soare.



/rodnei02/img_9182.jpg


Si eu? Nu mai fac nimic azi? E aproape ora 6 seara. Ma schimb in graba in hainele de drum, pregatesc rucsacelul cu cele de ploaie si aparatul foto si fug dupa ei in vale. Mergem impreuna la lac. Zona e umeda, cu vegetatie bogata si flori multe, cu locuri mlastinoase, ca niste ochiuri de apa colmatate. 



/rodnei02/img_9184.jpg



Foarte fain lacul! N-am mai vazut alt lac de munte cu atata vegetatie de apa.



/rodnei02/img_9195.jpg



Aveam sa aflu mai tarziu de la dl. Costel ca e modificat si ca a fost distrusa vegetatia din jurul lui. De obicei, e multa lume in zona, oameni de toate felurile.  Dar acum e seara si suntem intre doua ploi, asa ca numai noi trei savuram atmosfera si privelistea.



/rodnei02/img_9193.jpg



/rodnei02/img_9196.jpg



In zare, norii se bulucesc peste crestele Muntilor Maramuresului.



/rodnei02/img_9197.jpg



 Vin norii! Apuc poteca inapoi in mare graba. Am tras cat am putut, dar cu 5 minute inainte sa ajung, tot m-au prins niste picaturi mari si reci. Am alergat pana in cort si am reusit sa ma adapostesc la timp, inainte de ploaia serioasa. Si da, eram multumita ca am mers la Stiol. Si pana la urma, nici nu m-am udat cine stie ce. Cand ploaia s-a oprit, am savurat linistea serii, cu oarecare teama de oamenii rai sau de animale. 


/rodnei02/img_9201.jpg



Si cu ochii la varful Corongis (pe care voi urca vreodata):



/rodnei02/img_9206.jpg



 Si la varfurile mari si ascutite de la orizontul din fata cortului (Nedeia-Straja, Jneapanul, Mires…), inaltandu-si silueta in lumina lunii pline. Urma sa le vad mai de-aproape in zilele urmatoare, de la Carti si din plimbarile mele in zona.



ZIUA 3 (duminica, 9 iulie)




Mare de nori si luna plina intarziata pe cerul diminetii, pe deasupra varfurilor pe care le tot admir de aseara.



/rodnei02/img_9215.jpg



/rodnei02/img_9222.jpg



Spectacolul continua. Ceata, nori, creste, vai, mici lacuri…



/rodnei02/img_9223.jpg



/rodnei02/img_9226.jpg



/rodnei02/img_9230.jpg



Am reperat TA din saua Galatului pe valea Negoiescului. Caldarile nordice fierbeau.



/rodnei02/img_9238.jpg



Dupa varful Galatului, ceata din caldarea Negoiescu a invadat crestele si m-am strecurat printre valatuci pana in apropierea unei turme. N-am curaj sa ma apropii, cainii s-au oprit si ma asteapta. Ma asez si eu si astept. Apare un cioban tanar si potoleste cainii. Numa’ sangura? Mai jos, dau de un grup de tinerei care alearga spre mine sa ma intreaba cum ajung mai repede la sosea. Cam neechipati, as spune eu. Nu-i bine…



/rodnei02/img_9239.jpg



/rodnei02/img_9241.jpg


In fata mea se contureaza panta varfului Laptele Mare. Marcajul il ocoleste, eu l-as urca. Dar turma e aproape sus si vine si ceata peste el, pana ma gandesc eu ce sa fac. Asta e, aleg ocolul pe dreapta. Pe deasupra unei alte turme cu caini harnici, care nu ezita a urca spre mine panta abrupta, in vreme ce ciobanul era mult mai jos. Noroc ca se duce ceata si ma vede bine, ne salutam de departe si cheama cainii. E bine, asa trebuie sa fie.



/rodnei021/img_9254.jpg


Cand am terminat ocolul varfului, vremea se facuse superba. Se dusese toata ceata, nu stiu unde, nu stiu cand, de parca nici nu existase. Imi parea rau ca n-am urcat. In saua Puzdrele, ma gandeam sa las rucsacul si sa urc varful, inapoi, dus-intors. Dar vad sus turma si cainii, deci hai mai bine pe varful Puzdrele.



/rodnei021/img_9256.jpg



/rodnei021/img_9258.jpg


Frumos e urcusul plin de flori, frumoasa e creasta Puzdrelor, frumoasa e privelistea de sus!!! 



/rodnei021/img_9259.jpg



/rodnei021/img_9267.jpg



E unul din incantatoarele trapeze ale muntilor nostri. N-as fi mai coborat. Dar timpul trecea si era cazul sa ajung in saua La Carti.



/rodnei021/img_9281.jpg


Am intins pasul, cam fara oprire, pana dincolo de varful Negoiasa. Traseul te coboara mult pe dreapta, pentru ca varful asta e abrupt, cu stanca friabila si injnepenit si nu te lasa sa-l parcurgi cu usurinta. De dincolo de el, am analizat posibilitatile de a-l urca. Pe naiba! Altadata, pe o ruta ocolitoare, eventual pe piciorul sudic, dar azi nu.



/rodnei021/img_9304.jpg


La Carti, lume, munca, pietre multe adunate, o fundatie sapata, urmeaza a se inalta un refugiu fain, din piatra si lemn. Sunt oameni pe care ii cunosc si ma primesc cu ospitalitate. Imi pare rau ca n-am adus ajutoare, dar sper sa fiu eu de folos, cat de cat. Mi-am asezat cortul intr-o zona adapostita, sub creasta, spre sud, pe malul unui valcel sec si pietros si al unor ochiuri de apa, loc fain, indicat de dl Costel. Mi-e teama de fulgere si prefer sa pun cortul in locuri ferite, mai joase si inconjurate de zone mai inalte. Imi placea ca aveam un fel de cuib al meu.


Am carat pietre cu entuziasm. Cate doi, cu un fel de targi ca niste scari din lemn. NU de la Carti:). “Biblioteca” e acolo, intreaga, asteptand amatorii de “lectura”. Le aduceam din valcelul sec de langa cortul meu si trebuia sa urcam cu toata greutatea lor in culme. Altii aduceau pietre mai de departe, cu niste sanii de lemn trase de caii ciobanilor din zona. Baietii erau obositi, muncisera mult zilele astea si mi-era jena ca eu am hoinarit si-am tras de timp. In plus, avariata cum sunt in ulima vreme, nici n-aveam voie si nici nu puteam munci atat cat as fi vrut. Dar tot am reusit sa vad in gramada cateva pietre carate si de mine.


Cand s-a decis ca e suficient pentru azi, m-am plimbat in imprejurimi vreo ora, pe unde am vazut cu ochii, prin locuri faine si usor de parcurs, pe sub soarele dupa-amiezii tarzii. Am ales sa stau mai mult singura, ma simteam destul de in plus. Pentru a doua zi, treaba era sa se care sacii cu ciment si praf de piatra din vale, de la drum, cu caii. Fiecare trebuia sa conduca un cal, dar mie mi-e frica de cai de cand sunt copil si mama ma invata sa stau departe de caii naravasi ai vecinilor de la tara. Cu ruscacul n-am ce cara, la cratita nu ma vad asumandu-mi responsabilitatea de a gati ceva care sa placa oamenilor, asa ca, se pare, sunt in plus. “Dar noi ne bucuram ca ai venit sa ne vezi in actiune”. Dupa palma asta, de parca chiar venisem doar ca sa-i vad, am simtit ca maine vreau sa dispar din zona, sa nu se impiedice nimeni de mine. Asa ca-mi voi vedea de plimbare.




ZIUA 4 (luni, 10 iulie)



“Sigur n-am cu ce sa fiu de folos? “ “Pai n-ai…caram cu caii”


Cand mi-am luat la revedere de la Florin, care urma sa plece acasa, aveam un nod in gat. 


Am pornit pe urcarea spre varful Repede si apoi pe Cormaia cu amaraciunea aceea, cu energia negativa, eram cumva incarcata de ceva ce nu-mi placea. Mi-am propus sa ma spal de toate astea, sa ma pierd putin pe culmi si sa uit de ceea ce ma intristeaza.



/rodnei02/img_9316.jpg



/rodnei021/img_9311.jpg


Mi-am construit ruta la fata locului, in functie de ce vedeam ca ma atrage mai tare si in functie de mersul turmelor pe versanti, incercand sa evit intalnirile cu cainii. Mi-a iesit o plimbare chiar mai faina decat ceea ce-mi propusesem in descrierea de pe site. Varful Repede – varful Cormaia (BR) – coborare direct pe piciorul din SV pana in saua de origine a vaii Cormaia, unde am intalnit TR si BA venite din saua Obarsia Rebrii – varful Tapului (BA) – revenire in saua dinaintea varfului Tapului – traversare pe curba de nivel a caldarii superioare a Cormaii (nemarcat), intersectand TR de pe firul vaii, trecand pe la sudul crestei principale, pana in culmea sudica ce se desprinde din varful Repede, in saua dinaintea varfului Nedeia-Straja – gasit poteca traseului PR (care nu exista in teren) de pe acest picior – ocol varful Repede pe la est – intrat in traseul CG din Aniesul Mic (nou, refacut)+PR (de aici prezent) – La Carti. Am mers 5 ore (2 ore pana pe varful Tapului), cu momente de mers intins, dar si cu pauze generoase de admirat, de lenevit sau cautat ruta optima.



/rodnei021/img_9315.jpg


Cand am dat in TR+BA, niste caini au urcat dupa mine in culme si m-au urmarit o vreme latrand, in ciuda strigatelor disperate ale ciobanului aflat mult mai jos, dar am tinut pasul inainte, cu un baton de cereale intr-o mana, pentru cainii cuminti, si cu sprayul cu piper in cealalta, pentru cei neintelegatori. N-a fost nevoie nici de unul, nici de altul.



/rodnei03/img_9319.jpg


Marcajul TR se lasa in vale, se vad cateva semne pe stanci. BA urmeza culmea matematic. Sunt foarte putine pietre, poteca uneori greu vizibila se strecoara incomod printre tufe dese de ienupar, merisor, afinis, dar din cand in cand, pe pietrele acelea rare, apare cate un marcaj. Cobori intr-o sea adanca si urci de-ti dai sufletul, vreo 250 de metri. 



/rodnei03/img_9331.jpg



/rodnei03/img_9333.jpg



Sus e tare fain, ai toata lumea la picioare si se vad Muntii Tibles, varfurile din jur dintr-un unghi inedit si toata creasta Rodnei, de la Rosu, Ineut si Ineu. 



/rodnei03/img_9345.jpg



Daca tii culmea, dupa varful Tapului urmeaza imediat un varf geaman, care se numeste…Pietrosu. Alt Pietrosu. Rezist ispitei, nu vreau sa lungesc prea mult plimbarea, vad si niste nori si poate fac si eu ceva pe la tabara. Nu stiu in ce stare e marcajul mai departe. Ochii imi sunt atrasi de varfurile mari de pe culmea de vis-a vis.



/rodnei03/img_9335.jpg


As fi coborat pe fetele de iarba in valea Cormaia si ochisem vis-a vis un picior cu o carare de oi vizibila, care m-ar fi scos in culmea cealalta, marcata (doar teoretic) cu PR. Dar daca poteca era de oi, avea si oi pe ea. Si caini. Am urmarit mersul turmei si tot pe fata aceea de munte isi facea veacul. Nu m-as duce chiar in mijlocul problemei. M-am vazut nevoita sa-mi construiesc o ruta care ocolea caldarea prin zone destul de inclinate. 



/rodnei03/img_9356.jpg



Erau si aici un fel de poteci vagi, paralele, in terase, dar printr-o iarba pana la genunchi, prin care inaintam greu si cu teama de serpi si insecte. Ma felicit ca am luat parazapezile. Ocolul asta parea interminabil, dar mi-a oferit si cateva imagini faine cu firele de apa cazand in praguri si mici cascade zgomotoase pe versantul de vis-a vis. 



/rodnei03/img_9358.jpg



Am avut si de traversat cu grija cateva fire, am admirat valea din unghiuri inedite, am nimerit langa un tau, am admirat florile si bogatia vegetatiei, am inteles si cum merge traseul TR din vale (de la intrarea in vale, observata mai sus, in culmea cu BA, TR da roata caldarii in coborare usoara, apare chiar si un stalp de marcaj, de unde poteca vaga se lasa prin iarba la vale, cu marcaje sterse pe pietre).



/rodnei03/img_9355.jpg



/rodnei03/img_9360.jpg



/rodnei04/img_0.jpg



 Se adunau nori in urma mea, pe varful Tapului, asa ca m-a batut gandul s-o dau mai repede in sus si sa ies pe Repede, ca s-o scurtez spre tabara. Dar am vazut turma de la una din stanele din zona taberei, cu tanarul ciobanas si cu cainii cu care ma cunosteam de ieri, cum traversa pe curba de nivel exact cum as fi vrut eu, si-am zis ca n-am de ce ma teme sa merg intr-acolo.



/rodnei03/img_9365.jpg



Turma de care ma temeam a ramas in zona pe care am evitat-o. Din cauza ei, am sa explorez altadata valea asta verde si misterioasa.



/rodnei03/img_9375.jpg



Ajunsa in culme, am trecut pe celalalt versant, spre valea Aniesului Mic, si tare surprinsa am fost de frumusetea peisajului. Varfurile mari de pe aceatsa culme par ocolite de poteca, dar vreodata le-oi urca eu, asa, de drag, caci tare faine sunt si mult le-am admirat maretia aseara, din saua Gargalau. 



/rodnei03/img_9392.jpg



Am gasit poteca mare, clara, dar fara urma de PR pe ea. Poteca trece pe deasupra unor abrupturi stancoase spectaculoase,



/rodnei03/img_9393.jpg



 apoi pe la o frumusete de izvor pe care nu ma mai saturam sa-l gust si sa-l fotografiez, Izvorul Grumazului. Apa iese, mai rece parca decat cea de la Carti (din fantana lui Ratafoi), fix dintre doua straturi de stanca bine delimitate, in culori diferite, si se prelinge peste stratul de jos, de stanca rosie, adunandu-se intr-un ochi cristalin. Legenda spune ca aici a fost prins haiducul Ratafoi si i s-a taiat grumazul. 



/rodnei03/img_9388.jpg


Dupa o trecere pe langa o zona cu jneapan, poteca mea intalneste cararea marcata recent si bine cu CG, ce vine pe versant, din valea Aniesului Mic, pe langa o stana din lemn nou, in constructie. De aici, de la intersectie, apare si PR si voi merge pe cele doua marcaje pe langa ramasitele unor adaposturi ciobanesti din lespezi asezate frumos, prin zone unde spun ciobanii ca sunt flori de colt (eu nu le-am vazut, ca nah, trebuia sa urc un pic pe versant). 



/rodnei03/img_9413.jpg



Eram obosita de atata verde crud, cat am vazut azi.



/rodnei03/img_9410.jpg



/rodnei03/img_9418.jpg



Cand am ajuns la ochiurile de apa de langa cortul meu, nu stiam daca am chef de joaca...



/rodnei031/img_9427.jpg



sau sunt intr-o dispozitie de inima albastra...



/rodnei03/img_9424.jpg


Oamenii soseau cu primul transport din vale, cu caii, obositi de urcus si de caldura. Plecau iar. As merge si eu, macar sa ma plimb si pe varsantul celalalt al vaii asteia faine. Recent s-a trasat si pe acolo o cruce galbena ce nu-i pe harti, astfel ca CG da roata intregii caldari pe la Carti, face o bucla si inchide circuitul de la parasirea firului vaii.


“Nu iei si un cal? “ Mi-era un pic teama, dar…am prins curaj si am fost pana la urma incantata ca pot sa fac ceva si ca ma imprietenesc cu animalele astea frumoase si harnice. Mi-au dat o batranica de iapa cuminte de pe vremea colectivului :), care mai mult pastea decat mergea. Doamnelor si domnilor, Olga:



/rodnei031/img_9437.jpg



 Si-am mers eu asa, domol, la vale cu ea, stand de vorba cu seniorii echipei HPM, oameni cumsecade, umblati pe atatea carari ale muntilor si ale vietii. 



/rodnei031/img_9436.jpg



Am admirat peisajul si-am facut poze din mers…si-am vazut atatea coltisoare de munte prin care imi propun sa calc vreodata, stanci faine, caderi spectaculoase de apa, plaiuri numa bune de strabatut, printre coltani semeti…, am trecut pe la stanele oamenilor care ne ajutau cu caii…, a fost o frumusete de plimbare, cu Olga de capastru.



/rodnei031/img_9435.jpg



/rodnei031/img_9440.jpg



/rodnei031/img_9442.jpg



/rodnei031/img_9444.jpg



/rodnei031/img_9445.jpg


La urcare, s-a decis ca-mi trebuie un cal mai sprinten, cu care sa ma potrivesc la mers, asa ca m-am imprietenit cu Breazu. Am pornit la deal cu unul dintre ciobani si cu Liliana lui, m-a alergat omul asta de mi-a scos sufletul, dar nu ma lasam deloc. Manati de el, caii stiau urca mult mai bine decat la indemnurile mele nepricepute:). Graiul omului asta era un spectacol. Din doua cuvinte, unul imi ridica un semn de intrebare, iar tonul taraganat si cantat intrecea orice ne imaginam noi, sudistii, despre cat de lent se vorbeste in Ardeal. “ Naaaaaaaah, iaaaaaapaaa! Diiiiiiii, caaaaaaaluuuu!”. Cand am ajuns la izvorul de langa stana sa, striga de departe: “Maaaaaaa, taaaaa-taa, maaaa!!!! Aaaaad-o ulciiiicaa, maaaa, sa beeeie oaaaaminiiii aaaapaa, sa nu mai beeeeie cu puumnu...”. Am raspuns la intrebarile omului, curios sa afle ce fel de muiere is io, de is p-aci de capu mieu, numa sangura.



/rodnei031/img_9446.jpg


Cand am ajuns, fruntasa, la tabara, cu Breazu meu si sacii de ciment, lesinata dupa urcusul sustinut pe caldura mare, cu ochii aproape inchisi de la atata soare, nasul mov si buzele arse (coborasem in graba si-am uitat ochelarii si crema de soare:( ), baietii de la Salvamont Bistrita, care tocmai urcasera la tabara, m-au primit cu bucurie si cu ospat. Si-am mancat pe nerasuflate tot ce-am prins in varful briscai pe care am luat-o fara drept de apel din mainile unuia dintr ei si nu i-am mai dat-o pana ce nu m-am saturat de bunatati, nehalita de mine, caci nu mancasem cam nimic de azi dimineata, de la cana cu cereale cu lapte.


Atmosfera faina, povesti, glume, pahare inchinate intalnirii noastre, oameni deschisi, limbi dezlegate, spectacolul graiului moldovenesc al baietilor hatri de la Iasi si al celui nasaudean al baietilor din Bistrita, multe planuri de munca si de plimbari. O mana de oameni inimosi si dornici sa faca ceva trainic si frumos aici, generatii de iubitori ai muntelui, de la cei 18 ani ai unuia dintre simpaticii “carabusi” ai clubului, la 70 de ani de colindat prin viata. Si intre toti, eu. Si tare drag mi-a fost cand am auzit o voce de la Bistrita numindu-ma “fata noastra”.


Planuisem sa plec a doua zi, peste Pietrosu. As fi mai stat, dar trebuia sa ajung si acasa. In jurul meu apar propuneri de coborat impreuna poimaine, de transport pana la gara etc. Nu stiam exact ce voi face, dar m-am dus la culcare in cuibul meu de sub razele lunii, convinsa ca dimineata, cand voi deschide ochii si voi scoate capul din cort, voi sti ce am de facut.




ZIUA 5 (marti, 11 iulie)



La 6 dimineata m-am uitat pe cer si-am simtit ca azi, da, azi spre dup-amiaza, se va strica vremea, si ca e ultima zi in care oamenii mai pot lucra aici. Si-am simtit ca n-as pleca inca. Maine da, ori singura peste Pietros, ori cu baietii din Bistrita, pe culmea cea lunga cu BA pana in Sangeorz, ori direct in valea Aniesului, cu grupul din Iasi.


Mare lucru nu mai aveam de facut eu, caci azi ciobanii isi conduceau ei insisi caii de transport, dar tot m-am dus la vale si m-am intors cu Breazu de capastru, cu doi saci pe spatele lui, dragul de el. Cum alte materiale n-au mai putut ajunge spre noi cum era stabilit, n-am mai avut ce cara, desi toti eram pregatiti pentru o mare cursa finala, cu toate fortele. A urmat o dupa-amiaza de privit norii si de exersat intelegerea evolutiei vremii in functie de ceea ce vad pe cer. Imi place sa fac asta. De cativa ani buni incerc sa citesc norii, dincolo de ceea ce e stiintific si deja binecunoscut, dupa atmosfera, dupa lumina lor specifica si dupa nuantele vagi, mai putin perceptibile, dupa ceea ce-mi inspira ei. E un joc fain si util. Iar azi chiar jucam binisor. In rest, am mancat toata ziua, am lenevit de ma simteam vinovata, am povestit si-am glumit cat pentru o saptamana. Si-am mancat un deliciu de ciorba de oaie cu cartofi, pregatita de Chef Aurica de la Iasi, o bunatate ce cu greu isi va pierde locul dintre cele mai bune mancaruri de le-am mancat prin munti. 


Spre amurg, s-au adunat norii si-am asteptat toti sa vina potopul. M-am retras in cortul meu din groapa cu vedere faina catre valea Aniesului si catre Muntii Bargau si Calimani si-am admirat fulgerele pe cerul negru din zari. La noi n-a fost rau. Cativa stropi. Si-am petrecut o seara faina la povesti si la un pahar in fata cortului meu, cu baietii de la Bistrita, urmarind pana in noapte fascinantul spectacol al norilor, ploilor, fulgerelor indepartate, dand interpretari imaginare formelor de pe cer, savurand din plin natura, in toata maretia, energia si splendoarea ei. Le-am povestit ca deseori deasupra mea cerul muntilor pastreaza un petic de senin, cand in jur e prapad. Si da, se intampla din nou, dandu-mi sentimentul ca sunt privilegiata. Vedeam doar deasupra noastra un colt albastru, cand cerul era plin de nori de toate formele si culorile, iar mai tarziu numaram stelele de deasupra capului nostru, cand in jur fulgerele luminau zarile. Da, eram unde trebuie. Eram la locul ce-mi era rezervat, ca sa fiu in siguranta si sa-mi fie bine si frumos.



Amu șed io și cujet: măi omule bun, dacă tăt numa am șezu și n-am făcu mai nica tătă zîua, d-apăi cum de n-am socoti io să fac  oarece poze?




ZIUA 6 (miercuri, 12 iulie)



Cica prognoza nu mai e asa de rea pentru azi. Ei, as! Eu n-as zice, mie imi miroase a ploaie. Dar fara fulgere, e deja frig si instabilitatea a trecut. Am nevoie de cateva ore sa trec cu bine de Pietros, sa cobor in caldarea Iezerului, si-apoi sa-i dea cu ce-o vrea.


Imi strang cu tristete cortul, deja ma simteam ca acasa aici si-as fi vrut sa pot ramane si sa fiu de folos pana la final. Planuri de o reintalnire la inaugurare. Planuri de mers cu baietii de la Salvamont Bistrita la plimbare si remarcare a unor poteci faine. Planuri de plimbari pur si simplu, prin locuri pe care vreau sa le vad de-aproape. Sanatate si viata sa fie, pentru toate lucrurile frumoase ce le planuiesc…ca idei sunt!



Facem poza de grup in fata “tiganiei”, cum am zis eu cortului de la tabara. Eram un pic stresata de grija traseului singura peste varfurile mari pana in Borsa, sub amenintarea vremii. Parca nu-mi ardea sa fac eu poza. Pana la urma, mi-a fost drag. Doar atatia am mai ramas; as fi vrut sa fie in poza asta si cei care au plecat in zilele dinainte. Nu m-a dus mintea sa fac mai multe poze in zilele astea acolo, cu oamenii, cu munca si cu bucuria noastra. Acum imi pare rau. Asa sunt eu…



/rodnei03/img_9447.jpg


Toata lumea coboara azi. Vin zile de vreme rea, lucrarile se sisteaza. Se ascund lucruri, altele se cara la stane, altele se adapostesc pur si simplu in marele cort al taberei, cu speranta ca nimic n-o sa dispara sau n-o sa se strice in lipsa oamenilor nostri.


Urc pe langa Carti, cu o vaga tristete. Nu voiam sa fiu singura acum, dar nici sa cobor a mia oara pe poteca spre vale si apoi pe forestierul fara sfarsit. Voiam sa mai vad ceva din muntii astia. Si cum imi taram picioarele printre pietre, aud o voce de lup bistritean: “Lauraaaaa, stai ca vin si io!!" Bun, pai sa stam, asadar, ca nah, orice lucru bine facut tre' sa-nceapa cu o pauza.



/rodnei04/img_9450.jpg


Si uite asa, tura mea pe crestele nordului a avut un participant in ultima zi :). 

Prin fata ochilor mei s-au derulat tablouri faine unul dupa altul...si-as fi stat mai mult si m-as fi bucurat de ele, de n-ar fi fost grija ploii.


Muntii Tibles:


/rodnei04/img_9454.jpg



Buhaescu, Pietrosu si Piatra Alba:



/rodnei04/img_9459.jpg



/rodnei04/img_9460.jpg



Lacul Rebra de sub Tarnita la Cruce:


/rodnei04/img_9464.jpg



Adi, mandru exemplar de lup bistriteano-suedez, ratacind pe culmile Rodnei:


/rodnei04/img_9476.jpg



Taurile Buhaescului, pe care le voi vedea de-aproape candva:


/rodnei04/img_9486.jpg



Pietrosu "inzapezit" in iulie:



/rodnei04/img_9489.jpg



si alte maruntisuri frumoase:


/rodnei04/img_94920.jpg



N-am mers repede, dar nici n-am pierdut timpul, caci ploaia pregatea botezul pentru geaca mea cea noua. Cu ochii dupa carari si variante de plimbare cu alte ocazii, ocolind din nou, cu regret, pe traseul marcat, Rebra si Buhaestii Mare si Mic, reperand eventuale retrageri de urgenta daca fulgera, am ajuns la Pietrosu dupa aproape 3 ore, chiar cand incepea ploaia. De pe varf, vizibilitatea n-a fost cea dorita, dar nici nu ne bagam degetele in ochi de ceata, asa ca nu ma plang. 



/rodnei04/img_9495.jpg



/rodnei04/img_9497.jpg


Cand intram pe coborarea spre Iezer, Adi zareste cateva marmote. Am stat ca blegii in ploaie vreun sfert de ora sa le admiram blanitele pufoase si fundurile grasane, cum stateau nemiscate sau cum se prelingeau printre pietre. 



/rodnei04/img_9502.jpg



/rodnei04/img_9505.jpg



/rodnei04/img_9507.jpg



Si da, confirm ca lacul asta are forma Romaniei:



/rodnei04/img_9510.jpg


Apoi stropii de ploaie marunta ne-au tot impins la vale, cu ochii la ceea ce lasam in urma. Adi se tot gandea cum si la ce ora avem trenuri, masini, solutii, ce avem de facut, cum ne vom descurca… Nu ma cunoaste inca:). Ma vad nevoita sa-i explic ca la mine asta-i ultima problema si ca nu e nevoie sa stim nimic de acum, o sa apara solutie chiar si daca pare ca nu exista. Ca asa-i atunci cand cobor eu din munti:). 



/rodnei04/img_9514.jpg



Ploaia marunta s-a oprit cand am ajuns la statia meteo. Au ramas racoarea si umezeala care au indulcit coborarea pe drumul ala neplacut. Am fi murit de cald si de-atata prafuiala.



Drumul mi s-a parut interminabil, dar mi-a mai oferit, din cand in cand, bucuria marunta a unor lucruri frumoase: poieni pline de flori, cu salase risipite pe plaiuri, culturi frumoase de cartofi la poalele muntelui, cate o casa traditionala pierduta printre vilele rasarite ca ciupercile, primele afine si primele zmeure din acest an si o frumoasa intalnire cu o batranica blajina si cumsecade. Ne-am incurcat noi pe drumurile de pe coastele Borsei si ne-am intors sa ne lamurim, iar dansa, draga, ne vede dintr-o curte si se apropie cu zambetul pe toata fata: “Da de ce v-ati inturnat?” . Ne-a explicat pe indelete drumul. Imprimase in mine ceva din seninatatea ei. Parca gustasem dintr-o bucata de pita calda. 



/rodnei04/img_9516.jpg



/rodnei04/img_9517.jpg



/rodnei04/img_9519.jpg



/rodnei04/img_9521.jpg



/rodnei04/img_9527.jpg


M-am dus la primul microbuz pe care l-am vazut in statia de la Unicarm si-am intrebat de ceva ce teoretic stiam ca nici nu exista: transport pana la gara. Aflam ca da, exista minuni. Si-o cursa spre Baia Mare, care pleaca peste vreo trei sferturi de ora din fata troitei, si care ne poate lasa aproape de gara. 


Pana si trenurile s-au legat. Adi a sarit imediat intr-unul care parca-l asteptase pe el (aveam sa aflu ca minunea s-a intamplat pentru ca mecanicul locomotivei a coborat un pic, ca avea o treaba, nah, n-am inteles exact daca la baie sau la magazin:) ). Pe mine nu m-a impins nimic sa ma grabesc sa plec de-acolo, desi directia era buna si pentru mine si-as fi putut gasi un tren mai devreme spre Bucuresti. Nooo, eu voiam sa ma schimb, sa mai stau in gara, sa-mi tihneasca, nici nu mi-a trecut prin minte sa plec. Devenisem un pic ca oamenii astia din Nasaud si din Maramures. Mi-am intins toata tigania la uscat pe banca, m-am imbracat in haine curate si-am explicat pe indelete la casa de bilete ca daca eu cobor la Beclean din vagoanele astea care pleaca de aici direct la Bucuresti, si sar in alt tren, ce vine de la Cluj si merge tot la Bucuresti, ajung mai devreme cu doua ore. S-a adunat tot personalul garii si s-a sfatuit si da, au decis ca e cum spun eu si ca, daca intarzie trenul asta si nu-l ajung pe celalalt, exista solutia sa raman in asta. Daca plecam cu Adi in mare graba, tot la trenul de Cluj ajungeam :). No, ce rost are sa te mai grabesti? :)


Si ca sa fie totul incredibil pana la final, “mai omule bun”, afla de la mine ca aici, in zona Maramures-Bistrita-Nasaud, trenurile mele n-au intarziat nici macar un minut!!! Culmea, tocmai ei, cei mai calmi si lenti oameni de pe planeta, m-au adus acasa la ora fixa! Cu rucsacul plin de ceva frumos.




NOTA: pentru detalii mai tehnice si informatii utile, e recomandat sa consultati si pagina turei.



ALTA NOTA: De joi (20 iulie) se urca la treaba, se cara panourile pentru acoperis. Daca cineva doreste sa ajute in vreun fel, il rog sa dea de stire aici sau direct la HPM Iasi. Multumiri de la mine si de la ei!





Sâmbătă, 15 iulie 2017 - 21:41 
Afisari: 1,380 


Postari similare:





Comentariile membrilor (16)

costel2007
costel2007
Busola
 
1
Mă bucur că ți-au plăcut munții mei de suflet ... mă bucur că oamenii Maramureșului și Năsăudului te-au impresionat atât de plăcut ca și pe mine ... mă bucur că ai fost alături de noi adăugând nu una ci un val întreg de picături "râulețului" HPM care se va revărsa în oceanul faptelor bune ale iubitorilor de munte. Nu-ți reproșa că nu ai contibuit mai mult la acțiunea noastră. Prezența ta a însemnat foarte mult pentru noi, iar faptul că ți-ai urmat îndemnul, chiar dacă chemarea ta a rămas fără răspuns, constituie un exemplu demn de urmat pentru noi toți.
Rămâne valabilă invitația mea in "Purgatoriu" dar nu zăbovi prea mult. Am călcat în primul an al celui de al optulea deceni al vieții și ... Infernul mă așteaptă.
Îți mulțumim pentru contribuția ta și, personal, mă bucur să știu că ai ajuns cu bine acasă.


Sâmbătă, 15 iulie 2017 - 23:07  

bergwalfisch
bergwalfisch..

 
2
Servus,

frumoasa tura si felicitari !
Pentru cei potential interesati, frumusetea roz din una din poze din urcarea spre seaua Plescutei este din specia asta:
http://www.carpati.org/poze_fotografii/rodnei/urechelnita_rodnei_
sempervivum_montanum_/99149/
http://www.carpati.org/poze_fotografii/rodnei/frumusete_imbujorat
a_sau_delicatete_bronzata_/99148/
Drum bun!


Duminică, 16 iulie 2017 - 14:19  

markbv
markbv

 
3
Super jurnalul! Felicitari.

De mult imi doresc sa cunosc Muntii Rodnei, dar planurile nu s-au concretizat inca. Asa ca datorita tie am mai descoperit cate ceva din frumusetile pe care acesti munti le ofera.

Toate bune!


Duminică, 16 iulie 2017 - 19:33  

cristi.iliescu
cristi.ilies..
Busola
 
4
Bravo, Laura, foarte frumos!

Ai surprins cum nu se poate mai bine frumusețea crestelor nordului, pe care am avut ocazia să le cunosc și eu anul trecut. Citind jurnalul tău am revăzut locuri dragi și mi s-a făcut un dooor...!

Am scris și eu un jurnal despre Rodnei, dar n-am apucat să-l public săptămâna trecută. Acum na, o să bombardez cititorii cu poze similare. Apropo, îmi plac și pozele tale!

Felicitări! Așteptăm și alte povestiri.


Luni, 17 iulie 2017 - 14:23  

lauramatei
lauramatei
Coarda
 
5
Multumesc tuturor de vizita!

Dl. Costel, a fost o placere sa povestim in tihna si sa punem umarul la acelasi lucru frumos! Cu "Purgatoriul", vedem, am citit jurnalul in care povestiti cum i-ati plimbat pe italieni p-acolo si m-am cam tuflitCarpati.org. Dar multumesc pentru invitatie! Cat despre infern, sa mai astepte! Carpati.org

Cristi, ia bombardeaza-i si tu cu Rodnei pe dragii nostri cititori, poate vor dori sa plece imediat intr-acolo si sa participe cumva si la constructia refugiului! Carpati.org Pozele mele n-au pretentii, sunt cam neingrijite, luate cam din mers, caci tendinta mea e sa iau cu mine acasa tot ce-mi place. Ale tale vor fi mai convingatoare.


Comentariu modificat de autor!

Luni, 17 iulie 2017 - 17:35  

vestale
vestale

 
6
Felicitari pentru tura si jurnal, Laura! Ma bucur ca s-au aliniat planetele si ai prins legaturile bune spre casa.
Multumim foarte mult si pentru ajutor! Cum a scris si nea Costel, fiecare "picatura" conteaza, ca tu ai avut mai multe pentru refugiu, a prins bine. O sa poti zice cu mandrie, asta ii "televizorul" (ditamai bolovanu de abia il poti rasturna singura) carat de mine.
Pacat ca multi prefera admire natura de pe online si nu acolo, sus pe munte. Dar poate prin acest jurnal, reusesti sa convingi si pe altii sa vada frumusetile si la fata locului Carpati.org Si poate sa contribuie si ei cu alte "picaturi" la cladirea noului refugiu.


Luni, 17 iulie 2017 - 18:52  

lauramatei
lauramatei
Coarda
 
7
Am carat impreuna televizoarele alea, Florine, am facut o echipa buna...si...imi vine sa rad, stii de ce, nu? Carpati.org Carpati.org


Luni, 17 iulie 2017 - 19:32  

vestale
vestale

 
8
Ei Laura, noi ne stim de mult, asa ca e normal sa ne intelegem bine si sa facem o echipa si mai buna.
Ma bucur ca ai reusit sa te integrezi in echipa HPM. Oricum sa vii tocmai de la Bucuresti, sa bati toata creasta, sa mai faci si ceva ocolisuri prin partile mai frumoase si interesante (Plescuta, Stiol, muchia spre Nedeia-Straja), mai muncesti 2-3 zile la refugiu si sa continui spre Pietros si Borsa nu ii lucru de ici-colea. Baietii au fost impresionati de tine si au recunoscut ca prezenta ta acolo i-a si motivat Carpati.org


Marți, 18 iulie 2017 - 10:31  

aurica
aurica

 
9
Ai muncit cot la cot cu noi, ai mancat cot la cot, imi era teama ca ai sa si bei cot la cot, beutura acolo e la mare cautare. Da ce sa mai povestim mai om bun, unde dreaqu-s sticlele alea???


Marți, 18 iulie 2017 - 19:13  

lauramatei
lauramatei
Coarda
 
10
Carpati.org Carpati.org, hai, ma, ca n-am baut mai deloc, un pic de bere, acolo, nu eram un pericolCarpati.org. Chiar sunt intr-o perioada in care nu ma intereseaza alcoolul (nu ca altadata as fi eu vreo betivana). Aflu ca si pe FB ai scris asta, nu prea inteleg de ce, lumea n-o sa stie ca glumesti si o sa creada ca am baut Carpati.org.

Mai omule bun, m-am straduit sa-mi aduc aminte cuvantul ala des folosit de Anton, de nu stiam noi ce-nseamna, cum era, "nita"??


Marți, 18 iulie 2017 - 22:51  

aurica
aurica

 
11
Am zis ca "ïmi era teama ca o sa bei" asa ca n-are de ce lumea . Iar pe Fb gura lumii-i sloboda, nu-ti bate capul. Multumim de prezenta si ajutor, eu chiar sunt un fel de fan al RTurilor tale😀.


Miercuri, 19 iulie 2017 - 07:00  

lauramatei
lauramatei
Coarda
 
12
Carpati.org Iar eu sunt un fel de fana a ciorbei tale din pulpa de cehoaicaCarpati.org. Chiar, unde e poza cu salbaticul si neinduplecatul Nașcu transand copanul?Carpati.org


Miercuri, 19 iulie 2017 - 09:04  

mike
mike
Rucsac
 
13
Mai, glumele voastre ma cam depasesc, dar mi-a placut mult, atat jurnalul Laurei, cat si proiectul vostru. Stiam de el de pe Facebook. In 2015 cand am fost prin Rodnei, am trecut pe la refugiul ridicat de voi sub Inau si desi nu am zabovit peste noapte, m-am bucurat de prezenta lui acolo. Sper ca ambele sa dureze mult si bine, sa fie ingrijite si respectate de cei ce le trec pragul. Si daca unul din ele imi va servi vreodata ca adapost, am sa ma gandesc la voi si la cum il mana Laura pe Breazu la deal.


Joi, 20 iulie 2017 - 00:13  

lauramatei
lauramatei
Coarda
 
14
hei, salutari, Mike, multam de vizita si vorbe! Numai bine!


Sâmbătă, 22 iulie 2017 - 02:05  

mmordean
mmordean
Caraba
 
15
Felicitări pentru articol, Laura!


Marți, 25 iulie 2017 - 15:09  

lauramatei
lauramatei
Coarda
 
16
Mircea, multumesc!


Marți, 25 iulie 2017 - 15:12  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,9088 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2017) www.carpati.org