Cautare:

Doneaza

Calendar

Mai 2017
LMMJVSD
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031

Iunie 2017
LMMJVSD
1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930

Online

Vremea
Varful Mircii
Muntii Fagarasului

Reduceri

Voluntar in Carpati - 2016

Homepage

Lista de discutii

Corporatiștii (Muntii Bistritei)


Corporatist? Lumina zilei îți e străină? Litere și cifre îți zgârie zilnic retina? Ai bătături în buricul degetelor și nervii în piuneze? Visezi adesea rapoarte și proiecte? Mănânci pe fugă în fața calculatorului (chiar și acum când citești acest text)? Încântat de cunoștință! Sau ar fi mai potrivit: Nice to meet you!


Chill, nu sunt headhunter! N-am de gând să te invit la un interviu, nici nu te voi întreba cum îți merge la serviciu, dar te provoc să-mi răspunzi cum îți petreci timpul liber. Iarna mergi la ski? Rupi pârtia pe sanie? Călărești snowmobilul? Sau poate ești mai liniștit și preferi atmosfera unei căbănuțe secluded. Dacă ai răspuns afirmativ la oricare dintre întrebări, bravo, ești o persoană activă! Mulți stau în bârlog până dă colțul ierbii sau năvălesc în malluri la shopping și lunea la treabă povestesc despre traficul infernal și deszăpezirea mașinii de parcă ar fi activități life changing


Dacă se întâmplă să fii un împătimit al hikingului, am să-ți vând un pont de tură de iarnă. De fapt, ți-l ofer gratis, cred că ești sătul de oameni care vor să-ți vândă câte ceva... În fine, mi-ar plăcea să aflu că povestea de mai jos te-a inspirat și sper că lectura îți va aduce moodul pentru activități outdoor. Mai ia-ți o cafea, desfă doi nasturi la cămașă (îndemn adresat strict bărbaților, da?) și mai lasă 15 minute raportul ăla – poate să aștepte, oricum ai depășit deadlineul!


Așadar, fellowul meu corporatist, în decembrie anul trecut am hotărât să fac o schimbare de job pentru 3 zile și am ieșit dintre pereții de sticlă într-un cadru numai bun de ținut ca wallpaper pe monitor: munții Bistriței. Având o reputație foarte bună în turele de iarnă, Lucian a întregit dream teamul. What?! De ce te miri că folosesc termeni în engleză, nu ziceai că ești corporatist? Inspiră adânc, sigur o să ne înțelegem, promit să nu vorbesc în franceză sau alte limbi străine și voi face uz de engleză doar în cazuri în care nu există alternativă, ok? Super!


Proiectul nostru presupunea să plecăm din satul Păltiniș, iar în trei zile să ajungem în Rusca, pe valea Bistriței. Identificaserăm de acasă pain pointurile, care țineau de orientare: nu cunoșteam terenul oricât de mult mistery shopping am făcut noi pe Google Maps și ne așteptam ca marcajul să lipsească în cea mai mare parte din traseu sau să fie ascuns sub nămeți. Cele trei zile au fost eșalonate astfel:


Joi, 16 decembrie: Pasul Păltiniș (1.355 m) – mănăstirea Piatra Tăieturii – vf. Rusului (1.541 m) – vf. Șarului (1.524 m) – sub dealul Văcăriei (înnoptat la cort)


Vineri, 17 decembrie: vf. Busuiocul (1.417 m) – culmea Busuioc – vf. Șandru (1.562 m) – vf. Lespezi (1.626 m) – poiana Prislopului (înghețat la stână, ăă... vreau să spun înnoptat la stână)


Sâmbătă, 18 decembrie: dealul Prislop (1.445 m) – vf. Hașca (1.109 m) – Rusca 


Ownerul hărții din care ne-am inspirat estimează că pe timp de vară traseul e realizabil în 12-14 ore gen, având o dificultate medie. Iarna, însă, parcurgerea lui devine dificilă din cauza stratului mare de zăpadă și a greutății suplimentare a bagajului necesar, de aceea găsesc important să-ți fac worningul să pleci la drum echipat corespunzător și informat temeinic. 


***


(true story)


Faza de execuție a proiectului debutează miercuri, când odată scăpat de la birou îmi canalizez toate eforturile în procesul minuțios de realizare a bagajului. Acesta necesită multă concentrare, pentru că dacă uiți să pui un obiect în bagaj, îți va fi foarte dor de el pe munte! Checkuiesc cu atenție lista celor necesare, fiind 101% convins că voi omite ceva, adică mai mult decât e posibil! Și iată că măcar 100 de procente am avut dreptate, ulterior constatând că am uitat acasă... harta.


La ceas de seară luăm biletele pentru Vatra Dornei și le facem upgrade cu locuri la cușetă. Patul costă 34 lei suplimentar față de tariful standard, însă dormi la orizontală, nu înfipt în scaun. Gata, plecăm în delegație! Legănați cu simț de răspundere, dimineața coborâm fresh în gara troienită de zăpadă. Afară e încă întuneric și-i un ger de ne îngheață gearul. Trenul a ajuns la ora preconizată – 7:25, dar microbuzul de Păltiniș a avut plecare la ora 7, așa că uploadăm rucsacurile în spate și pornim pe jos pe strada Unirii cu speranța că vom găsi o ocazie. Orașul e împodobit so cute, cu luminițe colorate ce vestesc sărbătoarea Crăciunului! Chatuind de zor, ajungem pe nesimțite la sensul giratoriu de la intrare în Dorna Arini, moment până la care se și luminează de-a binelea. 


/corporatistii/img_5629.jpg

De aici facem hop-on într-un microbuz Șincarom pentru un tour scurt prin Șaru Dornei și Panaci, cu hop-off în Coverca city, de unde mașina avea alt route față de noi. Fiindcă acționase cu sete și, în consecință, își descărcase toată sticla noaptea pe tren, Lucian intră într-un shop local să achiziționeze apă. Astfel, află că sătenii nu comercializează apă la supermarket, ci beau de la robinet. OMG! Doamna de la desk se oferă totuși să-i facă un loading la bidon și ne continuăm drumul. 


Constatând că mai e doar o oră până la următoarea cursă de Păltiniș, cedăm ispitei și intrăm în primul cafe bar local, unde aplicăm pentru o bere și o cafea, ca-ntr-o zi de bank holiday. Înăuntru găsim înghesuită întreaga suflare muncitorească masculină. Oamenii își făceau înviorarea, dar vezi tu, nimeni nu bea cafea cum facem noi la serviciu, ci... apă în păhărele foarte mici. Nu am un insight despre chestiunea asta, dar probabil că la bar nu aveau pahare serioase, să-și potolească omul setea din prima. Și se vede treaba că erau însetați, poate mâncaseră mai sărat de cu seară, că sorbeau din picioare câteva duște și o tuleau nechezând la treabă.


Facem un pic de networking cu localnicii și aflăm că oamenii lucrează la firma de îmbuteliere a apei Aqua Carpatica. Așa se explică faptul că în sat se bea apă de la robinet, ei sunt conectați prin direct debit la apa minerală! Iar barul... am impresia că este divizia lor de Testing, din sticlele fără label se toarnă în păhărele samplinguri din ultima producție.


Localul este un furnicar permanent. Nu trece mult și la workshop vine schimbul doi de testeri, dar nu pierd nici ei vremea cu bullshituri: nu cafea, nu bere!, dau pe gât mostrele și se întorc la birou să facă handoverul de informații. Nici nu se închide bine ușa în urma lor, că dă buzna înăuntru un businessman cu o rafie imensă doldora cu bulendre. În spiritul egalității dreptului la muncă și susținând emanciparea populației minoritare, am să fiu politically correct și am să evit să-l numesc țigan, rezumându-mă la a-l cataloga doar tuciuriu și mustăcios, trăsături care oricum pălesc în momentul în care începe să-și etalează skillsurile: ne spamează cu reclame la marfa lui, făcea-i-am hatârul să-l ușurăm de câteva perechi de jeanși și pulovere! Asociatul meu îi transmite că suntem deja overloaded și nu-i putem face o ofertă, arătându-i concomitent rucsacurile burdușite, iar eu întăresc poziția noastră de negociere menționând că avem un drum lung și anevoios de parcurs. Credeam că va înțelege, dar nu primim niciun feedback în sensul ăsta, el o ține danga-langa că are haine serioase, nu foi de ceapă cum avem sărmanii de noi, că o să ne sfârșim dacă plecăm așa pe munte. E bun omul ca brand manager, dar – ca orice vânzător – e sâcâitor.


Un domn mai dezlegat la limbă, auzind conversația, ne întreabă încotro vrem s-o apucăm și se oferă se ne ducă personal cu mașina până în Păltiniș, în sistem Blablacar sau Uber din câte înțeleg. Îi propun lui Lucian să valorificăm această oportunitate și ajungem la un agreement cu el să plecăm imediat ce-și termină paharul. Ne frecăm palmele că nu mai trebuie să așteptăm microbuzul, dar omul se pierde în speechuri și afurisitul de pahar nu vrea să se mai golească! Noi suntem cam pe fugă, avem un traseu lung înainte, așa că-i dăm un kind reminder că trebuie să plecăm. Funcționează, în câteva clipe un fel de Jimny în două uși/locuri oprește protocolar în parcare. Lucian urcă în spate cu bagajele, unde nu e scaun – pe sistemul pisicesc if it fits, I sits – și eu stau în față cu șoferul. Omul abuzează de small talk și trăncănește din tinerețile lui, când rupea munții în două, lăudându-se cu un CV suprarealist. Stând lângă el, nu pot să nu simt aburi de alcool în aerul expirat, iar ochii-i sunt bulbucați pe desktop. Pesemne că și-a îndoit apa aia băută cu spirtoase, iar acum conduce vijelios peste podurile de gheață, crazy S.o.B.! Noțiunile mele de control al riscului îmi spun să cobor asap, dar ocazia nu se ivește! Partea bună e că ne duce până în șaua Păltiniș, la mănăstirea Catrinari, mult mai sus pe drum decât ne-ar fi lăsat microbuzul, după care se retrage la headquarter să mai soarbă niște... apă. 


/corporatistii/img_5633.jpg

Finally, putem pleca pe munte! Suntem la început de drum și, ca-n orice poziție new-entry, avem toată scara ierarhică de urcat înainte. Dar măcar vom face munca de sus, pentru asta am venit aici, că de aia de jos ne-am cam săturat! În fața mănăstirii este un avizier cu o hartă, numai bun pentru a colecta informații despre traseul nostru. În lipsa hărții printate, îi fac o poză celei de pe panou. 


/corporatistii/img_5631.jpg

Cerul e înnorat și, după câte știm din forecast, așa va rămâne pentru tot restul zilei. Lumina e ciudată, e destul de întuneric încât să nu-ți fie comod cu ochelarii de soare la ochi, iar albul e suficient de orbitor pentru ochiul liber. Csf n-ai csf.


/corporatistii/img_5635.jpg

Marcajul este user friendly la început, e aplicat des, dar știm că lucrul ăsta se va schimba din cauza stratului mare de zăpadă care a acoperit marcajele de pe copaci. De aceea rămânem focusați pe drum. 


/corporatistii/img_5637.jpg

Din culme avem un view formidabil asupra gospodăriilor din satul Catrinari. Faine sunt aceste locuri în care oamenii s-au settleduit!


/corporatistii/img_5634.jpg

La capătul urcării, după ce trecem de o micuță stână, facem dreapta pe curba de nivel pe sub vf. Vânăt și mergem astfel multișor, fermecați de peisaj și de zăpada afânată. Când realizăm că a apărut o deviație de la traseul planificat, dăm reverse din drum până în șeuța unde pierduserăm poteca și facem repeat until... Hai să reiau: la capătul urcării, după ce trecem de o micuță stână, mergem înainte pe brâul vestic al vârfului Vânăt, ajungând la un dozator de apă natural și o răspântie de drumuri, unde apare din nou marcajul.


Stratul de zăpadă crește văzând cu ochii, similar acțiunilor la bursă într-o zi de boom economic. Mersul la bocanc este din ce în ce mai anevoios, lucru care pe mine mă irită dar n-am la cine să escalate problema. Soluția este oricum la îndemână: e vremea să ne punem în picioare snowshoesurile (înseamnă rachete de zăpadă, însă nu există termen în limba română), că doar pentru asta le-am luat!


/corporatistii/img_5643.jpg

Cu ele în picioare ne împiedicăm la tot pasul, nefiind trainuiți pentru asta, iar momentul acela în care cazi și te tăvălești în zăpadă ca gândacul răsturnat e priceless. Eh, într-un sfârșit ne obișnuim cu metodologia de utilizare a rachetelor și adevărul e că e mult mai simplu să mergi cu ele, te țin la suprafață datorită dispersiei greutății și sunt un tool nu doar foarte util, dar aș spune că sunt un must pe astfel de condiții! Aduc într-adevăr un plus de value în activitatea desfășurată, indicele de confort al mersului pe rachete e superior celui la bocanc. Plus că ne ușurăm bagajul cu două kg, deci e un deal bun și pentru spatele nostru. Cu toate astea, trebuie spus că nici singure nu merg, iar în zăpada uscată de tip pulver – de care avem noi parte – tot te mai afunzi.


La capătul unui coridor prin pădure ajungem într-o poiană largă, unde stânele răsar din ceață una după alta. Pare să fie situl unui centru expozițional, dar acum nu-i nimeni în zonă. Ciobanii sunt out of office și e un pustiu alb în zare de dai cu tunul. Usually, de aici ai putea vedea pe vale spre est până hăt, departe, ca dintr-un tower building, dar ceața deasă și norii care cern peste noi fulgi mărunți ne scurtează orizontul.


/corporatistii/img_5653.jpg

Dincolo de poiană, coborâm prin pădure pe lângă un assembly point încuiat. Înăuntru pare să fie fân, ce ar fi foarte comfy pe post de pat. Dăm zadarnic cu cartela pe la ușă, că nu se deschide, are un sistem arhaic de securitate: lacătul.


/corporatistii/img_5654.jpg

Seara se lasă cu repeziciune, de aceea ne gândim să începem căutarea unui adăpost. Best case ar fi să nimerim la o stână solidă sau orice loc pe care să-l putem numi home. Worst scenario ar însemna să nu găsim nicio stână și să fim nevoiți să dormim la cort. 



Aderăm din nou la drum și la un moment dat auzim din depărtare lătrat de câine, semn că ne apropiem de mănăstirea Piatra Tăieturii. Pe partea stângă a drumului se profilează carcase de stâne, dar fie par părăsite, fie sunt prea jos pe versant și nu ne încumetăm să coborâm până acolo să verificăm condițiile de cazare.


/corporatistii/img_5657.jpg

Observăm și apariția unui marcaj nou pe copaci – BG, ce urcă dinspre Panaci pe un drum forestier pe valea Chirileni – destul de rar și șters. Apoi răsare un gard ce străjuiește un mic cimitir și în cele din urmă zărim și clădirile monahale. 


/corporatistii/img_5659.jpg

Mizantropia ne călăuzește dincolo de zona populată, dar nu ne continuăm drumul înainte de a schimba două vorbe despre drumul nostru cu o față luminată. Pentru că am people skills mai dezvoltate, mă apropii de gard și întreb un călugăr dacă vom mai găsi pe drum sălașe pentru a ne adăposti. După câteva clipe în care e idle, omul intră fără să-mi răspundă, de parcă ar avea nevoie să ceară cuiva dezlegare la pește sau la vorbe. Really? În fine, mermelește ceva înăuntru și, când mă pregăteam să completez condica de sugestii și reclamații, iese și îmi spune cu oarece reticență că da, mai sunt stâne pe drum. Neconvingător, dar mă gândesc că oamenii lui doamne doamne nu mint, că au poruncă, așa că îmi recapăt credința... ăă, încrederea.


/corporatistii/img_5664.jpg

Ne logăm la încă o bucată de drum, nu mult, cam cât ai rula un raporțel de portofoliu din sistemele de operare, până ajungem la o răspântie. Prin dreapta pornește un drum forestier pe care se poate ajunge băbește în locul unde aveam să înnoptăm, dar la momentul respectiv nu dețineam suficiente informații pentru a deduce asta. Noi alegem poteca la stânga, pe unde găsim și marcajul destul de rar și urcăm anevoios către limita pădurii. 


/corporatistii/img_5665.jpg

Pregătim frontalele, iar timingul e numai bun pentru că în pădure nu sunt montați stâlpi de lumină și e o beznă ca după shut down. Poteca este de fapt un culoar printre brazii încărcați de omăt și singura opțiune este să forwardăm. Găsirea unei stâne este in scope și canalizăm toate resursele disponibile pentru outcomeul vizat. Urcăm încet, mecanic, by default, știind că ne apropiem de vf. Rusului, dincolo de care ar trebui să înclinăm balanța în favoarea noastră și să coborâm. 


/corporatistii/img_5668.jpg

Trecem de un vârf, dar coborârea e nesemnificativă și trendul e din nou ascendent. Când se mai atenuează, constatăm că nu am mai întâlnit de ceva timp vreun semn de marcaj, iar pădurea pare să se prelungească la nesfârșit. Sunt cuprins de un feeling bizar, mai ales după ce verific direcția: noi ne îndreptăm spre nord-vest, când ar trebui de fapt să mergem spre est. Dăm un search în zonă și ne verificăm și locationul pe GPS, dar deviceurile nu ne lămuresc dacă suntem sau nu pe calea cea bună. Suntem preponderent morcoviți, dar conceptul de failure nu face parte din vocabularul nostru uzual. E drept că intrăm în criză de timp, e frig și trebuie să gestionăm situația cu mănuși. Mă tot gândesc la călugărașul ce m-a trombonit, cum o sta el la căldură acum... iar noi căutăm stâne în pădure.


Monitorizăm riscul de a fi deviat de la planning și totodată facem un scurt brainstorming pentru a stabili workflowul pentru această seară. În caz că nu vom nimeri nicio stână, ar fi bine măcar să găsim poteca marcată și să o urmăm până în prima poiană, unde să punem cortul. În pădure nu e cel mai potrivit loc de înnoptat, aici oamenii sunt outsideri. În plus, dacă nu am găsi traseul acum, când suntem încă aproape de ultimul marcaj întâlnit, următoarea zi ar fi un adevărat milestone să îl regăsim după ce vom fi coborât la nimereală. Nemaipunând la socoteală că e o treabă time consuming.


Designer înnăscut de soluții, Lucian ia decizia să ne întoarcem până la ultimul marcaj văzut și de acolo să căutăm continuarea. La locul cu pricina depistăm și viciul de procedură, constând în mai multe doborâturi care mai devreme ne-au împiedicat să vedem clear că trebuia să ajustăm directionul la dreapta. Zona pare un labirint printre brazi și ne obligă să căutăm poteca pe canale alternative. Când găsește marcajul, Lucian mă contactează prin viu grai, un fel de skype cu rază de emisie scurtă. Îi recunosc amprenta vocală și dau cu Roger!, apoi începem coborârea prin ceața din ce în ce mai prezentă până la întâlnirea unui drum, unde un indicator arată că la dreapta se ajunge la mănăstirea Piatra Tăieturii. Așadar drumul forestier spre dreapta de la răspântie ne-ar fi scos aici. Progresăm spre stânga prin pădure și in no time încep să apară pe partea stângă, dincolo de șirul de copaci, gărdulețe de lemn care ne fac foarte happy! Sunt semnul că în apropiere sunt pășuni și implicit stâne. 


Acționăm motoarele noastre (bipede) de căutare, dar acestea returnează mult mai puține rezultate decât Google, unde la un click distanță ai găsi o stână bună. Ne zbatem prin zăpadă ca un computer cu un singur procesor, și ăla de generație veche, iar ceața densă ne blurează vederea precum o placă video încorporată pe care vrei să rulezi un joc de ultimă generație. Găsim doar un adăpost din 3 pari năpădit de zăpadă, nici mai mare nici mai confortabil decât un frigider. Revenim în drum și păstrăm căutarea ongoing până când, la o intersecție, depistăm un resort. Măricel, cu geamuri, trai pe vătrai, de eram amândoi gen: Yeeey! Cu cât ne apropiem, cu atât realizăm că de fapt este doar o baracă, o remorcă de muncitori forestieri, dar asta nu ne slăbește entuziasmul și considerăm drept un achievement faptul că am găsit-o! Ne așteaptă însă o nouă provocare: baraca e încuiată cu un lacăt și nu știm userul și parola. Totuși, am ajuns aici și asta e o realizare. Demistificând vorbele principalului personaj biblic – credința te-a vindecat – și traducându-le în limbaj modern, am reușit datorită motivației!


Este trecut de ora 7 seara și se cuvine să acționăm inovativ și cu eficacitate maximă. În consecință, verificăm sumar zona să nu fie camere de supraveghere care să transmită info direct la o firmă de security și, negăsind nimic suspect, facem nițel pushing la balama, slăbim un cui și intrăm. În baracă sunt o droaie de facilities & stuff, dar standardele de calitate lasă de dorit. Totul este mizerabil, masa, plita, cele 4 paturi supraetajate. 


Domnu’, vă place mezanplasul?


/corporatistii/img_5670.jpg

Lucian vine cu proposalul să bookuim două locuri afară la cort și eu îi susțin poziția cu fermitate. Și cu tărie, dar numai o gură de tărie, nu mai mult! După ce facem drag & drop înăuntru mâncării, rachetelor și bagajului care ne prisosește, instalăm cortul pe o palmă de zăpadă pe care o bătătorim în prealabil respectând regulile de compliance. Afară temperatura alunecă spre -15 grade, mai rău decât în camera sistemelor! De-am avea un generator încorporat pentru toate penele astea de căldură din atmosferă, am putea merge pe munte cu servieta goală... dar așa, trebuie să cărăm toate ustensilele de încălzire și confort. Până și zăpada e înghețată din cauza temperaturii scăzute, arată ca niște bobițe de celuloză și e foarte uscată. La astfel de temperaturi nici nu are rost să cari apă, pentru că se transformă în gheață în câteva ore și îți îngreunează inutil bagajul.


Dăm buzna din nou în baracă și ținem un tea party, că era la superofertă și livrabil imediat. Cât ciocnim termosurile, supa e work in progress. În serile de iarnă prinde bine să mănânci o masă caldă după ce ai petrecut toată ziua într-un climat de lucru aspru. Îți mai ridică moralul. Dar și cât aștepți să se facă la minus enșpe grade... imaginează-ți că eram în litigiu cu stomacul încă de la înserare, de ni se lungiseră urechile și ziceai că n-avem gură decât pentru a hali! Dar ăsta nu-i neapărat un lucru rău, oricum aveam la noi un giga de mâncare!


După masă completăm termosurile cu ceai proaspăt și încheiem programul de lucru al primei zile, că nu ne plătește nimeni orele suplimentare! Dar nu înainte de a îmbrăca toate hainele disponibile (inclusiv cravata), de parcă ne-am fi pregătit de vreun interviu. Ce face corporatistul când nu are treabă? Păi, se culcă. Și visează că lucrează, desigur!


La birou, în fiecare zi toți așteaptă de la tine să-ți faci treaba. E frustrant să nu poți scăpa de presiunea asta nici pe munte. Și îți spun sincer, noaptea pe munte când e gerul mai năpraznic, nu-ți mai vine să-ți faci treaba... dar chemarea la datorie nu-ți dă pace! Mie nu de animale mi-e frică în nopțile de iarnă, ci de treaba nefăcută la timp! Automotivarea poate funcționa în anumite cazuri și îți poți regla tranzitul și fără să sacrifici confortul, dar uneori mai apar și erori de rețea în timpul nopții și atunci intervine starea de urgență. Și după vizita în ambulatoriu, e greu să te mai încălzești când în cort nu ai nici aer condiționat. Din fericire, deciziile luate în cariera mea de munțoman m-au ajutat: am pernuțe termice care odată declanșate sunt fierbinți trei sferturi de ceas; am izopren special de iarnă, care izolează mai bine; termosul performant, cu ceai fierbinte 24 ore, a fost o altă alegere potrivită; sacul de dormit pentru iarnă de asemenea. Dar nimic dintre cele enumerate nu a reușit să mă aline după ce am terminat treaba. Mare dreptate a avut cel ce a spus cândva: nu lăsa pe mai încolo ceea ce poți face acum!


***


Temperatura maximă atinsă în cort a fost de -9 grade, cât are confortul sacul meu de dormit, limită simțită pe propria piele. Deși o bună parte din noapte a nins, dimineața cerul e limpede ca o pagină goală de flipchart. Facem sign out din cort zgribuliți și, pregătiți de sesiunea de pilates de dimineață, ne trezim într-un ținut de fantasy


/corporatistii/img_5672.jpg

Spre nord-vest e un drum care coboară spre valea satelor, iar la câteva zeci de metri de cortul nostru am un major finding. Locul e plin de stâne, supersolide, unde am fi putut rămâne peste noapte fără a mai pune cortul! 



Primele raze de soare cad peste crestele grizonante ale munților Rodnei.


/corporatistii/img_5682.jpg

La orizont se profilează piramida Giumalăului, dar și creasta Pietrosului și a Bogolinului, de care vom încerca să ne apropiem astăzi.


/corporatistii/img_5685.jpg

Totul în jur este îmbrăcat casual de iarnă, în mantie albă ce dă o senzație de curățenie.


/corporatistii/img_5690.jpg

Micul dejun e în regim self-service. În lipsa apei și pentru a nu mai topi zăpadă la arzător, realizăm laptele pentru cereale din ceai cu lapte praf. Nici nu ne tihnește masa când afară se aude scârțâit de roți și un strigăt. Ieșim în peluză și, să vezi fază: un dude într-o căruță, probabil provider local de lemne, whatever, își manifestă intenția să vină în audit pentru a se asigura că nu suntem la furat. Îi fac pushback spunându-i că suntem drumeți cu simț de răspundere și că am dormit la cort... în fine, îi facem un scurt review al situației, iar în cele din urmă dispare ca în X files.


La câteva minute după aceea se cutremură pădurea și pe drum sosesc doi muncitori cu un caterpillar, urmați de managerul lor într-un jeepan. Nu ne așteptam să se prezinte la prima oră la office și nu concepuserăm încă un comunicat oficial despre incidentele de securitate petrecute seara precedentă. Cei doi parchează agresiv utilajul la o palmă de cort și se comportă în continuare super weird: nu răspund la salut, nu ne întreabă nimic și simțim nevoia să destindem atmosfera, așa că băgăm un disclaimer și le explicăm că ne-am adăpostit în rezidență doar pentru a ne face mâncare feriți de frig. Le suflăm un pic și-n coarne: oricât ne-au ademenit paturile lor cozy, am dormit afară din respect. Serios, chiar dacă par a fi răscolite așternuturile, wasn’ me!


După o scurtă inspecție beneficiem de o infuzie de încredere. Primim invite înăuntru pe cale oficială, iar unul dintre ei bagă fise de lemn în automatul lor de cafea (numit godin) și ajungem să stăm împreună la povești. 


/corporatistii/img_5694.jpg

Atingem și subiectul senzitiv: pădurea. Le spunem că preocuparea lor pare să nu țină cont de sustenabilitate. Strategia adoptată de ei, deși satisface nevoile stringente ale comunității, va da roade pe termen scurt. Defrișarea fără împădurire va avea însă efecte catastrofale în regiune. De acord cu gestionarea resurselor, dar prin transparență și corectitudine, noțiuni cheie pentru o administrare judicioasă. Pot fi promotorii unui nou concept – turismul bio, cu obiective meșteșugărești tradiționale, cu mâncare organică atât de apreciată and so on. În replică, ne închid gura cu zona defavorizată. Plus că soba cere lemn. Încerc să le explic că va trebui să ne aliniem și noi, ca stat, la standardele legislative și de etică europene. Le vorbim despre rolul lor în dezvoltarea zonei, despre plusul de valoare pe care îl pot aduce, despre faptul că le va prinde bine să experimenteze mai multe domenii de activitate, multitasking, specializare, bune practici...


Pe la ora 9 pleacă plictisiți la treabă, întrebându-se ce li s-a întâmplat, nu înainte de a ne ruga să implementăm cuiul înapoi în ușă. 


/corporatistii/img_5697.jpg

Ne vedem și noi de scheduleul nostru și, după ce ne facem un selfie, pornim pe șleaurile făcute pe drum de utilaj. 


/corporatistii/img_5700.jpg

Nu depistăm nicio urmă hand made de marker pe copaci și, când vegetația ne permite, deviem din drum spre stânga. Urcăm printr-o zonă defrișată de sub vf. Busuiocul, iar mai sus facem un popas și adoptăm codul vestimentar pentru vremea bună.


/corporatistii/img_5706.jpg

Urmăm poteca printr-o pădurice și ieșim pe o culme perfectă pentru sightseeing. Zona merită multe likeuri!


/corporatistii/img_5716.jpg

Spre nord-vest e îndepărtata împărăție a Rodnei, munții cu creștetul alb din background


/corporatistii/img_5711_rodnei.jpg

În dreapta lor se întind crestele Suhardului, cu creasta Omului flancată de cele două piramide, ale Oușorului și Fărăoanelui.


/corporatistii/img_5712_suhard_2.jpg

Dincolo de valea Bistriței avem Giumalăul. În acest climat de lucru sigur vom avea o zi productivă! 


/corporatistii/img_5713.jpg

Spre nord-est sunt vârfurile Bogolinu și Pietrosu din munții Bistriței, despărțite de o șa adâncă. În apropierea lor ar trebui să campăm diseară. Pe linie ierarhică, în munții Bistriței vf. Pietrosu este pe locul al doilea (1.791 m), iar Grințieș completează boardul (1.758 m). Budacu este CEO, la ai săi 1.859 m.


/corporatistii/img_5714.jpg

La picioarele noastre e valea satelor străbătute cu o zi înainte cu mașina. Din acest punct par foarte aproape.


/corporatistii/img_5715.jpg

Poiana deschisă orizonturilor, soarele de pe cer și zăpada neatinsă sunt atribute care facilitează producția de fotografii reușite. 4K, frățică!


/corporatistii/img_5717.jpg

Din cauza stratului mare de zăpadă și a urcușului la care ne supune terenul, înaintăm greu și facem pauze destul de des pentru poze și succes. 


/corporatistii/img_5721.jpg


/corporatistii/img_5720.jpg


Dincolo de vârf e un drum înfundat cu zăpadă acum, dar de un pitoresc aparte. Sunt foarte multe pășuni îngrădite și sălașe. Iată câteva slideuri cu munții: Pietrosu Bistriței și Giumalău.


/corporatistii/img_5726.jpg


/corporatistii/img_5730.jpg

Pe coborârea dinspre vf. Busuiocul întâmpinăm un nou challenge întrucât pierdem marcajul. Revenim la ultimul semn întâlnit, dar cu tot know-howul pe care îl avem, nu izbutim să-i dăm de cap. Aveam eu un guess că traseul continuă prin pădure urmând direcția strategică, chiar dacă nu se văd marcajele în porțiunea asta. Asta spunea și harta, dar nu te poți încrede într-o platformă offine pentru că nu știi care e positionul tău în teren. Rangeul de căutare e prea mare și, nefiind siguri, selectăm să o luăm direct la vale printre butucii care scot pierduți capul din zăpadă. Ne despărțim o vreme, Lucian merge printr-un pâlc de pădure din stânga; mie nu-mi plac abaterile de orice fel, așa încât aleg să cobor de-a dreptul până în valea unui pârâiaș. De jos aud clar zgomote ce vin dinspre culmea din față și când îmi setez un punct fix izbutesc să văd un cerb gonind. Nu apuc să-l fotografiez pentru că stă bine la indicii de performanță sportivă, dar în urma lui trece un cluster de ciute pe care le iau în vizor. Cât de nice!


/corporatistii/img_5731.jpg


Una dintre ele se oprește o clipă și mă privește curioasă, apoi face copy/paste după celelalte.


/corporatistii/img_5734.jpg

Când ajunge și Lucian facem un update de caz. Ne aflăm într-o poiană imensă, pe un versant puternic antropizat, unde sunt atât colibe de vară și stâne, cât și stâlpi de electricitate. Consult încă o dată harta și, etalându-mi calitățile de lead, fac lobby să traversăm poiana spre NE pentru a reintra în traseu, iar Lucian se arată a fi supportive


/corporatistii/img_5736.jpg

Rezoluția e încununată cu succes: izbutim să găsim poteca marcată și facem o pauză de team building. Lucian scoate din attach niște crackerși home made pe care îi shareuiește cu mine, iar eu scot termosul și dăm add la un ceai fierbinte. 


Ziua senină anunță o noapte geroasă pentru care ne pregătim sufletește încă de acum. Ne-am targetat poiana Prislopului ca loc de înnoptare, unde eu știu că e o stână măricică. Până acolo mai e însă mult de mers și deja e miezul zilei, iar în decembrie se întunecă devreme. După benchmarkul zilei anterioare, ar trebui să ajungem la scurt timp după lăsarea serii, dar ne formatăm toate grijile din moment ce nu vom dormi la cort și nu vom avea nevoie de lumină. 


/corporatistii/img_5739.jpg

În șaua Bâdei ne intersectăm pentru scurtă vreme cu marcajul CA, ce urcă din Cozănești și merge pe valea Bârnărelului spre est. Noi continuăm pe culmea Busuioc, pe lângă alte și alte terenuri îngrădite. Cred că pe timp de vară acest traseu este foarte relaxant, așa că dăm un save location pentru vacanțele viitoare. 


Incrementăm o valoare superioară de mers și intrăm din nou într-un culoar de pădure, pe urme de animale. Auzisem o sumedenie de stories despre lupi în zona asta a țării încât îmi închipuiam că vom avea un trip presărat cu peripeții. Mă și gândeam că am să scriu un raport de tură pe care să-l titleuiesc gen: unde se nasc legendele lupilor. Nici vorbă însă de așa ceva cu toate sălașele aflate în zonă, mai degrabă am întâlni cete de lepriconi lăsând cadouri sub brazi.


/corporatistii/img_5741.jpg

Dacă poveștile despre animale aduc mai degrabă a fantezie, sentimentul că te afli într-un tărâm de basm este cât se poate de real. Locurile au conservat parfumul vremurilor trecute, fiind adevărate sheeturi de istorie întipărite în peisaj, cu nenumăratele sălașe, cu pășunile îngrijite, cu farmecul și simplitatea vieții de odinioară când oamenii trudeau pentru mămăliga aburindă și nutrețul animalelor, nu pentru a-și acoperi creditele.


/corporatistii/img_5752.jpg

Acolo unde e troienită, zăpada măsoară aproape un metru din straturi depuse succesiv. Cu mijloacele cu care am abordat noi în urmă cu un an traseul de creastă în Nemira – bocancul și entuziasmul – am fi întâmpinat dificultăți majore pe acest sector. Managementul de anul acesta s-a axat pe îmbunătățirea proceselor, iar acest factor a fost cheia succesului nostru. Investiția este esențială dacă țintești – vorba celebrului șofer – to the be the best.


/corporatistii/img_5746.jpg

Coama muntelui se desfășoară pe diverse tipuri de teren și are multe ups and downs. Urcările sunt istovitoare când trebuie să avansezi pe forțele proprii, fără nepotisme, fără scări rulante, fără gondolă... Bioritmul meu este în punctul minim și la un moment dat simt nevoia unei ședințe de coaching din partea unui baton de ciocolată. Cât îmi trag sufletul, observ că la orizont se profilează culmi din munții Bârgăului, le recunosc după releul instalat pe vârful Heniul Mare. Seamănă izbitor cu graficele în ppt cu care se evidențiază de regulă cifrele raportate la sfârșit de an. 


/corporatistii/img_5751.jpg

Pentru dezvoltarea mea personală și, dacă tot găsesc vacantă poziția de leader, îmi depun candidatura la deschiderea potecii în zăpadă, iar proiectul mi se asignează. Întotdeauna dă bine o dovadă de implicare și o inițiativă asumată. Nu știu alții cum sunt, dar în pofida entuziasmului ce mă cuprinde la începutul proiectelor, nu am găsit niciodată plăcere în a le duce la capăt. În fine, cum mai are tot omul momente la birou în care mimează că are de lucru (da, știu că tu nu ai, nici eu n-am, trup și suflet pentru corporație!), la scurt timp de la plecare încep să mă prefac cu mare talent că-mi fac treaba. Cu aceeași prezență de spirit evidențiez cât de greu îmi este la fiecare pas și câtă frustrare mi-a produs suprasolicitarea la care am fost supus pe tot parcursul zilei... Pentru a-mi optimiza rezistența la efort solicit 5 minute de concediu. Mi se aprobă, altfel aș fi băgat medical cum face tot corporatistul care nu are parte de înțelegere, cu tot arsenalul: schimbatul statusului pe facebook, văitatul o vreme prin zăpadă pentru credibilitate și altele gen.


Cu toată îngăduința arătată, Lucian propune totuși un meeting request în care mă supune la un survey menit să elucideze nu doar stadiul proiectului la care m-am înhămat, dar și motivul atitudinii mele lipsite de profesionalism: suntem pe drumul cel bun? Da, boss, am primit feedback mai devreme pe un trunchi de molid. Cum stăm cu deadlineul? Suntem presați de timp, dar nu avem resurse de redistribuit. Pot îndeplini sarcinile trasate? Voi lucra peste program pentru a recupera ecartul față de plan. Ce-i cu reactivitatea asta din partea mea? Ce să zic, sunt demotivat, dar cum mi-aș putea da demisia de la mersul pe munte?! Am să mă îndrept. Ce dificultăți întâmpin, zăpada e adâncă tare? Este, am făcut sondaj la fiecare pas. Consider necesar un training? Nu, stau bine la capitolul proficiency. Am nelămuriri? Nu, am facut deja follow-up la studiile anterioare din munții Bistriței și sunt în temă. 


Cât stăm noi așa, vedem la marginea opusă a poienii câteva animale sfioase mișcându-se lângă pădure. Ne ajutăm de zoomul aparatului foto pentru a le desluși IDul: sunt alte ciute.


/corporatistii/img_5756.jpg

Lumina difuză pe care soarele o răsfrânge printre nori invită la reverii și uităm amândoi că suntem, înainte de toate, corporatiști. Dacă în urmă cu două minute mă puteam considera concediat din funcția de prieten, acum ne simțim amândoi conectați wireless la natură, ne lăsăm privirile pierdute peste peisaj. 


/corporatistii/img_5758.jpg

Dacă ar fi după mine, am rămâne în zonă într-unul dintre sălașe, dar e prea devreme să ne oprim și în lipsa unei ocupații am îngheța bocnă până la o oră decentă de culcare, fiindcă nici somn nu-ți este la 4 după-amiaza să intri în sacul de dormit. Și chiar dacă ți-ar fi, cât ai putea să dormi? Așa, îi dăm înainte și ne încălzim spunând câte o glumă. Apropo, dacă nu ai râs încă de asta, gândește-te că aproape orice ai spune pe munte poate fi catalogat ca last words

- am verificat coarda, e sigură.

- ăștia nu sunt nori de furtună.

- stai liniștit, lupul se teme de om.

- nu-mi trebuie cască.

- nu e otrăvitoare, uite!

Iarna nu face excepție, din contră, așa că ne mușcăm limba când ne vine a spune:

- în munții mici nu sunt avalanșe.

- hipotermia survine la temperaturi mult mai mici.

- nu sunt avene în traseu.

- ți-am spus că putem urca Pietrosul fără colțari și piolet!

- sigur asta-i poteca!

- ce cornișă?

- urșii hibernează.


După un culoar printre brazi ieșim într-o poiană din care la început nu se vede continuarea, dar trebuie mers înainte până când brazii îngustează posibilitatea de înaintare și te conduc pe un alt coridor. Înapoi, la apus, cerul ia înfățișarea unei cozi de păun.


/corporatistii/img_5767.jpg

Spre Rodnei și Suhard, suprapuși în peisaj, se instalează încet liniștea nopții.


/corporatistii/img_5762.jpg

Le fel și spre miazănoapte, unde sub piramida Giumalăului zărim și culmea Hașca din munții Bistriței, cu versanții despăduriți. Pentru a ajunge în dreptul ei până la o oră rezonabilă suntem aware că va trebui să excelăm la mersul pe rachete.


/corporatistii/img_5768.jpg

Norii îngrămădiți la apus au eclipsat soarele pentru o vreme, dar acum astrul a coborât sub levelul lor și atinge creștetul pădurii. 


/corporatistii/img_5777.jpg

Din pricina vegetației, nu putem să ne scăldăm în lumina caldă a asfințitului, dar privim uimiți spre rariștea de pe coasta din stânga noastră cum se aprind lumini calde spre așezările din valea Bistriței. 


/corporatistii/img_5774.jpg

Am trecut de vf. Șandru și urmează urcarea pe cel mai înalt vârf al zilei: Lespezi. Am vrea să prindem undeva pe vârf apusul, dar nu știm dacă nu cumva e împădurit. În față e un culoar îngust ce urcă printre brazi, iar capătul nu se vede. Soarele aprinde vârfurile brazilor ca pe niște lumânări uriașe.


/corporatistii/img_5773.jpg

Dacă am rămâne în poiană, nu am vedea culorile apusului din pricina politicii de confidențialitate asigurată de pădure. Luăm lucrurile as is și începem urcarea pe culoar, afundându-ne în zăpadă proaspătă la fiecare pas. Soarele de peste zi a înmuiat-o cu conștiinciozitate. Lucian e competitiv și pornește înainte. În vremea asta, înapoia noastră începe spectacolul amurgului.


/corporatistii/img_5780.jpg

Vârful e aproape, dar ne este clar că e împădurit și că nu vom avea timp să atingem should be – un punct deschis – la timp pentru o imagine panoramică a apusului. Ne mulțumim cu frântura de rai primită și continuăm urcarea.


/corporatistii/img_5787.jpg

Mai sus, culoarul cotește la stânga și mai merge o bucată pe curba de nivel, apoi urmează o coborâre ușoară. Pe ultimul crâmpei de lumină ieșim într-o poiană din care se desprind mai multe brațe ca într-un nod de rețea. Ok, care-i calea cea bună? Lucian este foarte proactiv și face un vlookup pe câteva fire ce se desprind din poiană, fără a obține rezultatul scontat. În vremea asta, eu înlocuiesc bateriile la frontală pentru că nu mai aveau putere decât pentru cea mai slabă treaptă de lumină. Știi ce task dificil e ăsta când îți îngheață mâinile bocnă? 


Integritatea proiectului nostru putea avea de suferit dacă nu aveam să găsim cu celeritate poteca. Îl deleg pe Lucian să facă un mic research la ultimul marcaj întâlnit (de cele multe ori, poziția în care e așezat pe verso transmite direcția în care trebuie mers), iar eu îmi încerc norocul spre vest. Mă întorc repede din drum, pentru că într-acolo e o coborâre, cred că spre Ortoaia, iar noi ar trebui să mai rămânem în culme până în șaua Prislopului. Caut apoi spre nord, unde inițial fuseserăm circumspecți din cauza potecii în coborâre, împânzită cu doborâturi. Între timp, s-a întunecat de-a binelea.


Nu putem face un filter coerent pe rezultatele obținute. Deși nu avem conformitate că asta-i poteca, spre nord, pornim în coborâre și mai jos găsim primul marcaj. Apoi apare mai des, pentru o vreme intercalat cu BG, care urcă din vest dinspre Ortoaia, trece dealul Colăcel, atinge creasta și coboară la est spre Crucea. În potecă sunt multe urme de cerb, iar din loc în loc apar petice unde animalele au răscolit zăpada în căutarea frunzulițelor de afin. E frumos să descoperi activitatea animalelor ce au trecut pe acolo înaintea ta. Spre deosebire de veceurile publice...


/corporatistii/img_5789.jpg

Când bezna e deplină, pe partea stângă apar sclipiri himerice prin pădurea deasă. Când le-am zărit prima dată, m-a fulgerat un fior, dar apoi mi-am dat seama că sunt de fapt luminițe din satele îndepărtate, din valea Bistriței. Nu e primul moment al zilei când mi-aș fi dorit să fiu într-o zonă deschisă pentru a mă bucura de view. Îmi înăbuș mindsetul, pentru că idei precum aceasta au știrbit pădurea din munți. 


Bara de progresie a traseului arată cam 85% completed, dar suntem luați by surprise când terenul ne obligă iar să urcăm. Ne așteptam la un mers pe curbă de nivel până la destinație. Suntem obosiți și hardcoreeala asta era ultimul lucru de care aveam nevoie acum. Pentru că rachetele mele – spre deosebire de cele ale lui Lucian – au înălțător care înlesnesc urcarea și îți mențin talpa cât de cât la orizontală, face sens să deschid eu poteca. Oricum, Lucian a bătut urme o mare parte din zi. Urcarea e lungă și chinuitoare, cea mai grea ever, stratul de zăpadă atinge apogeul aici, iar pe coborârea la fel de lungă și pe alocuri abruptă care ne întâmpină pe partea cealaltă mă scufund cu tot cu rachete până spre genunchi. La capătul pădurii e ceață și adie un vânt ca din congelator. După câțiva pași realizăm că golul în care ne aflăm nu e poiana Prislopului cum credeam, dar după alte 10 minute ajungem la destinație. 


Ceața a ascuns stâna în poiană. Bâjbâim din colț în colț, dar încep să recunosc detalii, forme. Am mai fost aici în luna august, într-un scurt internship. Atunci, ciobanii erau toți plecați – probabil în weekend – pentru că mi-e greu să cred că au fost făcute disponibilizări într-o zonă atât de bogată în resurse green


Când răsare în lumina frontalelor, stâna are anvergura unei mari corporații în industria lactatelor. Dăm un check-in sumar și contabilizăm 3 încăperi, una dintre ele cu intrare separată. Aceasta e plină de zăpadă pentru că are multe găuri în acoperiș, dar ne putem folosi de câteva șipci de lemn pentru a căptuși o altă cameră. Dincolo, dintr-o anticameră se intră într-un mic și intim orificiu... ăsta, oficiu, aflat practic la mijloc între celelalte două camere. Chiar dacă mai are nevoie de câteva retușuri, pare să fie cribul mult visat, așa că ne apucăm de customizat. Băgăm cu track changes șipcile peste grinzi și, pentru a izola cât mai bine, acoperim tavanul cu o saltea pe care o luăm cu cut din prima cameră. Pe jos este podea de lemn, un mare plus că nu dormim pe zăpadă sau pe pământ înghețat.


/corporatistii/img_5794.jpg

Odată instalați, ies cu Lucian să căutăm robinetul de apă. Știam că sunt două țevi naturale în apropiere, aflate la nord de stână, dar la prima găsim ulucele înghețate sub zăpadă. Nici nu mai îndrăznim s-o căutăm pe cealaltă, ne întoarcem la accommodation cu gândul să producem apă ad labam și ne apucăm să recrutăm zăpadă pentru a o topi.


Mâncarea și ceaiul se fac greu cu zăpadă, mai ales cu pulver. De exemplu, pentru fiecare oală de 750 ml plină cu zăpadă, în câteva minute obții doar 150 ml de apă. Plus că gazul din rezervor protestează și el când e pus să ardă la temperaturi sub -20 de grade înăuntru! În prima încăpere, mai încăpătoare, ca un open space, e și o vatră. Chiar dacă stâna nu este echipată cu extinctoare, Lucian lucrează la setupul pentru un mic foc, mai mult pentru moral decât pentru căldură.


/corporatistii/img_5793.jpg

Pentru că evacuarea din tavan este deficitară, stâna se umple imediat de un fum gros și suntem nevoiți să aerisim. Mare afacere am parafat! Ca beneficiu, strângem tăciunii aprinși într-un făraș ruginit pe care-l așezăm sub lavița din suită. Aprindem și câteva candele mici, nu pentru atmosferă, ci cu speranța că vor mai ridica temperatura măcar cu un grad – două.


După o vreme, începem să simțim frigul. Și e un frig cuprinzător, care ne înlemnește. Iar timpul parcă trece în slow motion. Visez la o stână cu jacuzzi, pentru clienți VIP, dar parcă mai rău mă trec fiorii reci, ca și cum ar juca dracii în jurul meu. Bocancii sunt atât de tari încât pot să bat cuie cu ei. Noroc cu rachetele, care i-au ținut la suprafață și nu s-au udat în zăpadă. Aproape toată mâncarea e frozen, tai cuțitul cu untul de arahide, un fruct de avocado e ghiulea de sticlă. Doar prafurile de supă și de lapte mai pot fi folosite și fulgii sau cerealele expandate. În încercarea de a-mi încetini procesul de criogenie, trambalez încolo și încoace o lingură în mână, să pară că am ocupație. Deznădejdea ni se cuibărește în suflet și nu mai avem puterea să vorbim despre urcarea pe Pietros. 


Peste noapte am dormit la o maximă absolută de -16 grade înăuntru, afară probabil că a fost de două ori mai rău. Pentru a lupta cât mai eficient cu frigul, la culcare am adoptat măsuri de urgență – cod roșu: am proptit în ușă o saltea, am montat înăuntru folia interioară a cortului și ne-am înfășurat sacii de dormit în folia de supraviețuire până peste ochi. De respirat am respirat mai greu, dar cel puțin a fost mai cald. 


***


Dimineață ne trezim pe pat de zăpadă, format de condensul care a înghețat între folia de supraviețuire și sac. Lucian face primul Esc din cort și mă cheamă afară spunându-mi că a răsărit soarele, dar eu sunt atât de lazy dimineața asta încât îi cer să mă linkuiască, altfel nu-l cred! Mi-aș lua un sick day, dar în ultima clipă mă răzgândesc și încep să mă machiez pentru o nouă zi de muncă. 


Avem parte de încă o zi superbă*! Cu un frig de te înțeapă la inimă, după asterisc fie spus. Ca în reclamele în care ți se spune fățiș Oferta este all inclusive* și, dacă nu sesizezi prezența asteriscului, ratezi să citești în josul paginii cu lupa că Oferta nu include nimic.


/corporatistii/img_5795.jpg

  

/corporatistii/img_5796.jpg

În zăpada căzută peste noapte sunt urme proaspete de vulpe. Se pare că a încercat procedee de hacking pentru a accesa stâna. Cine știe, o fi mirosit vreun mouse înăuntru, dar a primit mesajul de eroare... login unsuccessful


Pentru prima dată ni se permite accesarea vizuală a crestelor din munții Călimani.


/corporatistii/img_5798.jpg

De la frigul îndurat, nu ne mai tentează vârful. Când nu ai cel mai basic confort conform piramidei nevoilor (a lui Khufu sau Maslow, cum l-o fi chemând pe faraon), nu mai găsești motivare pentru a continua. Cât mâncăm, norii acoperă cerul și parcă ne bucurăm că vremea se strică. Suntem obosiți mental și cancelăm orice plan care nu include downhill


Rupem ușa abia la ora 9. Șaua Prislopului marchează intersecția traseului de creastă cu TR ce urcă pe forestier din Rusca, pe valea pârâului omonim și coboară în partea cealaltă în valea Bistriței prin valea Izvorul Rău. Ruta aleasă de noi pentru coborâre nu este însă pe valea Ruscăi, ci pe un drum nemarcat de pe culmea Hașca. Pentru asta trebuie să urcăm până în dealul Prislop, în zona căruia zărim și o cabană (probabil un holding privat), de unde vom ține culmea până jos.


/corporatistii/img_5803.jpg

Lucian are un outfit de schior în ziua asta. 


/corporatistii/img_5801.jpg

La marginea pădurii găsim al doilea izvor. E funcțional chiar și pe înghețul ăsta, are debitul bun. Am fi putut lua apă seara precedentă dacă am fi căutat mai bine. Dinspre izvor se vede culmea împădurită pe care am venit cu o zi înainte.


/corporatistii/img_5802.jpg

Din vârful dealului, panorama se deschide. Avem Giumalăul pe dreapta... 


/corporatistii/img_5807.jpg

... în spate muchia Pietrosului răzbate peste brazi, iar înainte vedem Călimanii. 


/corporatistii/img_5811.jpg

Iată creasta cea mai înaltă, a Pietrosului Călimanilor – Negoiului Unguresc. Din păcate, zările sunt destul de neclare din cauza norilor joși care fac lumina să fie difuză și nepropice pentru fotografii.


/corporatistii/img_5810.jpg

La cabana Hașca nu e nicio mișcare, nici urme în zăpadă nu sunt, semn că nu s-a ținut niciun event pe aici în ultimele zile.


/corporatistii/img_5814.jpg

Când începem coborârea, norii încep să cearnă fulgi mărunți peste noi și munții nu se mai văd. Bine că nu am mai încercat să urcăm Pietrosul, că oricum nu am fi văzut nimic. Plus că dacă am fi urcat, l-am fi abordat fără colțari, piolet și asigurări, ca-n vorba aia: we die like men!


Puțin mai jos ne intersectăm cu o mașină de teren care urcă din greu, cel mai probabil la cabană. Pentru a da o notă dinamică ultimelor momente pe munte, ieșim din drum pe o coastă cu fânare, de unde se vede pitoresc spre layoutul din vale.


/corporatistii/img_5819.jpg

Pe alocuri, coborârea e suficient de abruptă încât să ne permită slideuri pe zăpadă.


/corporatistii/img_5823.jpg

Când stratul de zăpadă scade dramatic, renunțăm la rachete pentru a nu le strica târându-le prin pietre. În vale prindem un firicel de apă care ne scoate la asfalt, printre gospodării. Vine omul la scârbici, dar mai și pleacă! Ia spune, știi unde găsim un salon de lustruit pantofii?


/corporatistii/img_5825.jpg

***


După experiența asta găsesc câteva upsides, dar și downsides în ceea ce privește vacanțele de corporatist pe munte. Voi începe cu părțile negative, ca să rămâi cu impresiile bune la urmă. Minusuri: mergi pe jos de te căpiezi (taxi nu vine pe coclauri nici la comandă), urci prin propulsie proprie (fiindcă nu există lift!), mănânci doar ce ai cărat în spate (n-am întâlnit nicio tavernă în tot concediul), nu există buton de climă (și-i frig ca iarna pretutindeni), spațiile de cazare sunt lame, WC-ul este la comun (ca animalele, gees!).


Partea bună e că nu mai ai nevoie de fitness și vei rămâne multe zile cu un zâmbet desenat pe chip. Hm, atât? vei spune. No offence, dar atunci care-i șmecheria, de ce să treci prin atâta chin când poți merge o oră la sală după care te poți sparge de râs la Comedy Central? Well, aici intervine scara valorică a fiecăruia și asseturile importante pentru un individ pot fi neînsemnate pentru altul. Dar când ești asaltat de confortul și de tehnologia zilelor noastre, când ești cuprins de rutina indisolubilă, uiți că siguranța căminului tău este falsă. Da, așa cum ai citit: falsă. Plus că din cauza ei ratezi toată distracția.


Mai pe șleau, lumea în care trăim este fabricată. Mergând pe munte, îți reciclezi sufletul. E suficient să uiți o dată grijile și să cobori în natură și-ți garantez că vei da oricând clicăiturile mouseului pe ciripitul păsărilor, zgomotul A/C pe freamătul pădurii, huruitul espressorului pe șipotul pârâului. 


#iarnaperachete #decidepentrutine #ieșiînnatură #corporatistpemunte


Poate în viitor se vor mai face remarcări ale traseelor turistice din munții Bistriței, să poată ajunge tot corporatistul să se minuneze de frumusețea potecilor sale. Până atunci, abordarea acestui traseu iarna este curată aventură! Ca sugestie, poți folosi trackurile GPS ale primelor două zile ale excursiei, pe care te rog să le găsești atașate mai jos. 


http://my.viewranger.com/route/details/MTIyNzIw

http://my.viewranger.com/route/details/MTIyNzQw


/corporatistii/img_5630.jpg


Nu ezita să-mi lași commenturi, if any


Kind regards!


Over & out





Cristi Iliescu


mai 2017







Luni, 15 mai 2017 - 19:58 
Afisari: 1,226 


Postari similare:





Comentariile membrilor (7)

yo6ial
yo6ial
Coarda
 
1
În ziua când am remarcat că-s până la glezne într-o corporație, am zis că ya ni haciu, i... ya dal da svidanya.
Și mă bucur în fiecare zi de asta.

On topic, după umila-mi părere, cea mai edgy situație prin care ați trecut în tura asta a fost alături de Schumy Carmolistu'
Eu coboram la prima, din mers, pe basca mea Carpati.org


Luni, 15 mai 2017 - 21:22  

raluca_cladoveanu
raluca_clado..
Caraba
 
2
Mda. Pardon, well... Lectura jurnalului tau aduce multe zambete, as usual. Recunosc ca nu sunt si nici nu am fost vreodata corporatista (thank God for that) si mi-a luat ceva pana m-am accustomizat cu limbajul.

Congrats pentru achizitionarea snowshoes-urilor, si-au scos parleala big time in tura asta.

Dupa parerea mea, cea mai edgy situatie a fost frigul din cea de-a doua noapte, dar nu prea aveati cum sa va luati jucariile si sa plecati. Cel putin, pentru mine ala era momentul in care as fi cried my eyes out and f--king resign. Aaa, si momentul in care ai vazut sticlirile printre copaci si iti venea subit sa-ti faci treaba, apoi ai realizat ca sunt luminitele din sat si ti-a trecut cheful de treaba.

Aproape ca te-am invidiat cand am vazut pozele cu apusul ala wonderful si as fi vrut sa fiu si eu acolo, apoi I remembered the cold si mi-am spus "f--k no!" Prea hardcore, Cristi mama!

In my humble opinion, ar merita sa inscrii fotografia aia cu apusul printre brazii troieniti in Galerie, ar fi a huge hit.

Congrats pentru tura si text. You rock, as usual.


Luni, 15 mai 2017 - 21:44  

cristi.iliescu
cristi.ilies..
Busola
 
3
@Alex: man, când ți-a dat corporația concediu cu două săptămâni în avans, nu mai șovăiești. Ori te duci pe munte indiferent de vreme, ori stai acasă călare pe calorifer și te uiți la florile de gheață din windows Carpati.org

@Raluca: sincer, mă așteptam să primesc at least o avertizare din partea adminilor, dar mă bucur că nu s-a întâmplat asta (yet...).

Adevărul e că iarna pe munte e frig, god damn it! Pentru zilele respective prognoza arăta minime de până la -34 grade, iar culoarea cu care evidenția viewweather.com frigul era mov. Nu mai văzusem asta până atunci O-: Dar "s-a" meritat (pe sine s-a), cum și noi ne-am meritat-o. Ne-am scos cu imaginile văzute a doua zi Carpati.org

10x 4 Ur messages!


Comentariu modificat de autor!

Marți, 16 mai 2017 - 10:07  

neco
neco

 
4
Ca unu' care am lucrat numai la stat si am invatat acolo in primul rand sa stau, trebuie sa recunosc maretia actiunilor corporatiste. Daca aveti indoieli prviti mai jos, dragii mosului ! E o poza copiata din jurnal. Care sper sa va ramana pe retina !
http://img.carpati.org/users/cr/cris/cristi.iliescu/editor/corpor
atistii/img_5787.jpg


Marți, 16 mai 2017 - 10:47  

zoly
zoly
Busola
 
5
Fiind trendy să romglezim, mă alătur și eu echipei de suport cu un comment.
Well, brandul Iliescu (no pun intended) se dovedește și acum up to expectations: un jurnal cool și exciting.
Cool și la propriu (-34), și la figurat (10++).
Acum, că ai bifat Munții Bistriței, care-i targetul următor?
Sper să fie la fel de demanding, să ai ce povesti la debriefing.


Marți, 16 mai 2017 - 15:01  

danutzvasile
danutzvasile..

 
6
Felicitari pentru tura.Keep going !


Miercuri, 17 mai 2017 - 12:09  

cristi.iliescu
cristi.ilies..
Busola
 
7
Hello!

După black friday-ul din Bistriței m-am cumințit o vreme, dar mai am ce povesti Carpati.org
Mulțumesc pentru mesaje! Textul se dorește a fi un PR pentru munte, sper să ajungă la cât mai mulți cititori (dacă tot m-a chinuit talentul) Carpati.org


Joi, 18 mai 2017 - 11:15  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,8999 secunde

The lyrics that count | GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante | Getamovie.org | Searchromania.net
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com | Patentsmania.com | Getacd.es | Design
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2017) www.carpati.org