Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Doneaza

Calendar

Mai 2019
LMMJVSD
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031

Iunie 2019
LMMJVSD
12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930

Online

Vremea
Varful Olanelor
Muntii Cernei-Mehedinti

Reduceri

Voluntar in Carpati - 2016

Homepage

Lista de discutii

Constanteanca (Muntii Trascaului)

Marti seara, 28 iulie 2009, am ajuns la Iezerul Ighiel.

Eram obosita si nedumirita totodata. Aceasta fusese prima mea drumetie cu rucsac, cort etc. in spate; durase mai bine de 6 ore si reusisem sa ajung unde-mi propusesem. Nu conta ca probabil ritmul de mers si cele 2 momente de ratacire imi dublasera timpul pe care trebuia sa-l fi facut pana aici. Eram la iezer, telefonul nu avea semnal, mi-am potolit foamea cu un baton energizant, covrigei vanilati si pere pe principiul de a utiliza fara mofturi resursele pe care le am la dispozitie, am adormit in primul minut....eram destul de sigura ca asta este reteta fericirii.


Peste noapte nu-mi amintesc nici macar sa ma fi intors de pe o parte pe alta. Am adormit cu fata in sus si tot cu fata in sus eram si spre dimineata cand lumina era inca albastra si somnoroasa....sau doar filtrata de cortul albastru si de ochii mei somnorosi...iar pe mine ma trezeste un marait si suflul unor adulmecari. Ceva trosnind, probabil oase in coltii animalului imi alunga eficient somnul. Ochii mei se rotesc rotunzi prin cort insa vizibilitatea este destul de redusa asa ca dau drumul putin din snur la sacul-mumie si pornesc cu mintea in cautarea betelor de trecking precum si a cutitului. Le gasesc dar sa nu ne pierdem cumpatul...nu putem ignora zgomotul pe care l-ar face fermoarul sacului de dormit..."si nici faptul ca odata apucate in mana habar nu ai ce sa faci mai departe" imi sopteste un gand...Asa ca stau nemiscata si-ncerc sa dibui miscarile animalelor, pentru ca dupa zgomote pareau cel putin 2 iar maraitul nu mi-era adresat mie dupa cum ma convinsesem. Lucrurile se precipita putin sau doar bataile inimii mele, in momentul in care deasupra iezerului izbucneste clar, fara echivoc, un urlet apoi un altul...Astia-s precum cocosii...ma gandesc eu acum pentru ca in momentul ala nu am gasit destula prezenta de spirit.


Incursiunea patrupedelor in "tabara" dureaza cateva minute. Probabil s-au dus si prin vecini,imi zic, la capra lor. In afara de un vag zgomot pe care l-am identificat ca fiind adulmecat, altceva nu se aude...Asta inseamna ca nemiscatul este o idee buna impartasita si de ceilalti... Dupa vreo 10 minute se aude de undeva de prin apropiere un latrat ceea ce imi stanjeneste putin imaginatia pentru ca nu auzisem de lupi sa latre. Urmeaza apoi inca vreo 2-3 ore de somn profund, dupa care ies din cort, prima dupa cate imi dau seama. Uitandu-ma in jur realizez ca in celelalte 2 corturi nu dormise nimeni si urletul imi suna iar in minte.


Mai incolo este vagonul de dormit al Ocolului silvic, unde probabil cele doua familii au strans randurile. Sunt curioasa de ce nu au dormit in corturi dar va trebui sa mai astept. Pana una alta plec spre casa padurarului in cautare de semnal, apa si lemne. Daca semnal nu am gasit, am luat in schimb apa de baut de la cismea, mi-am spalat un tricou si, incarcata cu o legatura de lemne uscate m-am intors la cort. Aici am dat satisfactie curiozitatii mele si mi-am intrebat vecinii asupra preferintelor lor fara a intra in prea multe amanunte. Mare lucru nu descopar insa aflu de existenta ogarilor padurarului, 6 la numar.


Interesul meu asupra intamplarii din timpul noptii isi pierde din intensitate, venind la rand lucruri mai importante cum ar fi mancarea. Pentru asta am nevoie de foc asa ca-mi aleg pe cea mai mica din cele 4 vetre si-ncerc sa aprind focul. Cateva crengi subtiri, foi din cartea pentru suflet pe care o primisem cu o zi inainte si o bricheta performanta (nu destul dupa cum bombanea sora mea cand mi-am luat-o) ar fi trebuit sa asigure succesul. Insa din cauza vantului, nu a indemanarii mele, aprinderea focului mi-a luat un sfert de ora si un mic zid de pietre construit in jur. In fine se aprinde si, dupa ce vars o data cana pusa la fiert pe marginea pietrelor, completez cantitatea de apa si orez, asez cana pe jar si astept linistita sa fiarba pentru a pune din plicul de supa.


In dimineata asta am supa de pui, mai tarziu am supa de vita iar seara la alegere din alte plicuri de supa de gaina, galuste etc. Supa, orez, energizante si susan cu miere..asta era mancarea pe care o luasem cu mine. Era usoara, se facea repede, apa era la indemana....ideea parea sa nu aiba minusuri in conditiile in care mizam pe bucataria mai gustos aprovizionata a diferitelor cabane, pensiuni la care urma sa apelez din cand in cand. Dupa masa, intre racoarea iezerului si cea a cortului, am ales-o intr-un final pe cea din urma, lasand scaldatul pe mai tarziu cand soarele avea sa inunde peisajul iar apa ar fi fost mai primitoare.


Intr-o stare de semitrezire am urmarit, nu prea bucuroasa, pregatirile de plecare ale vecinilor mei. Chiar daca corturile fusesera montate doar din pasiunea de a monta un cort, fara a fi si folosite, compania lor parea sa fie apreciata de cortul meu, asa incat eram amandoi la fel de stanjeniti. El de teama de a infrunta singur urletele animalelor si eu de stanjeneala lui...De acea nu mica (mi-a)ne-a fost bucuria cand am auzit si apoi vazut pe noii mei vecini; acestia, 2 prieteni simpatici si galagiosi, aflati la varsta a treia, si-au desfasurat fara timiditate cele 9 undite pe malul iezerului. Apoi nea Matei - bucatarului cuplului - a pregatit, la indemnurile lui nea Misu si cu suportul meu psihic, o omleta gustoasa pe care am impartit-o frateste.


Cei 2 prieteni plateau anual o taxa pentru a putea pescui 2 zile pe saptamana: miercurea dupa-amiaza si joia dimineata. De data aceasta au mai ramas, de dragul meu, inca o zi; cat au stat au avut grija sa nu ma plictisesc (satui de a face glume unul pe seama celuilalt, au glumit amandoi pe seama mea) sau sa nu care cumva sa mananc supa impreajma lor.


Am ramas la Iezerul Ighiel 3 nopti si 2 zile, mai mult decat suficient sa ma apuce dorul de drum. Zilele au fost linistite, presarate cu bancuri si cu vacile care ne-au tot necajit, ramase fiind fara manator. Asa incat nea Matei si cu mine vanturam din cand in cand un bat catre ele in timp ce nea Misu ne sfatuia sa le pacalim strigand binecunoscutul "nea la panta" al vacarului absent.


In ultima seara focul ardea mai tare decat de obicei, a ramas bun probabil. Nimeni nu spunea nimic iar eu ma simteam abatuta fara sa stiu bine de ce. La un moment dat o pereche oprita in drum, deasupra noastra, sparge linistea intreband daca ne-a mers bine la pescuit si daca nu ar putea sa cumpere vreo 2 pesti, de pofta. Nea Matei nu vrea sa le ia banii iar perechea se indeparteaza cu pestii..Parca trezita din somn ma ridic deodata si iau panta pieptis, in fuga, strigand. Langa barbat incerc sa-mi trag suflul si sa vorbesc fara sa-mi tremure glasul. Inexplicabil, la gandul ca as putea face rost de telefon cu semnal si ca as putea vorbi cu sora mea, linistind-o poate, imi dadura lacrimile. De data asta am noroc si, dupa ce gasesc pozitia magica, montez si o antena procurata de la padurar, spun Elizei ca de obicei unde sunt si incotro o iau dupa care ne luam la revedere ca si cum ne-am vedea in cateva ore.


A doua zi dimineata pornesc pe traseul indicat de padurar. Mai intai trec dealul, apoi o iau de-a lungul unei poieni pentru ca apoi sa ma pierd prin padure. Dupa cateva ore de mers, undeva in stanga mea zaresc o caprioara. Este la cel mult o suta de metri de mine si alearga sprintena peste trunchiuri de copaci cazuti la pamant. Alaturi de soimii ale caror tipete razbat prin crengile inalte, caprioara intregeste alaiul, dar nu pentru mult timp.


Mai incolo, intr-o poiana, prin fata mea alearga o vulpe. Este probabil un adult dupa marime si siguranta, cu blana frumoasa si o coada stufoasa aproape cat lungimea corpului fara cap. Se opreste si se uita la mine. Am sentimentul ca totul este ireal, ca timpul s-a oprit in loc. Nu reusesc sa formulez nici un gand...Instinctul de conservare este singurul care pare sa functioneze asa incat imi continui drumul lasand vulpea undeva in spate.


Pe masura ce inaintez, relieful devine din ce in ce mai stancos, apoi dau in ceea ce pare a fi o sa. In mijlocul ei gasesc crucea galbena si apa; acum pot bea linistita apa ramasa. Apoi in timp ce urc cararea vad trei cai coborand pe malul celalalt; in dreptul meu se aliniaza parca a parada; sunt frumosi, indrazneti, liberi..


Mai sus vad alti 10-15 cai dar acestia, la apropierea mea, se aseaza in pozitia de aparare: cap-coada. Incerc sa-i ocolesc cat pot de mult atat la dus cat si la intors. Asa cum avea sa-mi spuna,peste un sfert de ora, un localnic (ce insotea vacile si pe care l-am trezit din somn, pe el si pe cainele lui negru, de la o distanta prudenta) din sa ar fi trebuit sa cotesc spre dreapta, sa o iau pe langa un saivan si sa cobor in vale. O data aflata pe drumul cel bun, fac popas de vreo 10 minute si mananc ce am la indemana: covrigi vanilati, castravete si un baton de energizant.


In vale urmez putin marginea satului Negrilesti ca apoi sa cobor la sosea. In Negrilesti am aflat ca fanul poate fi cosit si cu masina. Primii oameni pa care ii intalnesc sunt un copil si unchiul sau. Acestia isi recupereaza cainele care parea indragostit de mine iar eu intreb de Cabana Intregalde. Aceasta nu mai functioneaza de cativa ani dar se pomeneste pentru a doua oara de o tabara mai jos de Cheile Intregalde.

Discutia se desfasoara o data cu drumul sub picioarele noastre. Aflu astfel ca este in vizita la familia sa pe care nu a mai vazut-o de 11 ani si ca este profesor universitar la Ovidius unde am studiat. In pragul curtii ma prezinta celor doua femei:"constanteanca.." apoi ne despartim nu inainte de a-mi spune "bravo" si "succes".


Urmez asfaltul numarand marcajele. Erau proaspete, dese, vizibile. Ma gandesc ca le-a mai numarat cineva inaintea mea, insa stalpii de lemn asezati unul peste altul, pe marginea drumului imi sugereaza ca numerele vazute reprezinta mai degraba un inventar al stalpilor de beton, noi, si nicidecum al marcajelor.


Din Negrilesti dau in Intregalde. Ca toate satele de munte si acesta se lungeste, parca vazand cu ochii, de-a lungul soselei astfel incat de la prima casa pana la Primarie, in centru, sunt vreo 2 km. Nu ma pot abtine si remarc unui localnic "ce locuri frumoase aveti".."stanca si copaci" imi raspunde. Este un batran insotit de nepotul sau, un pusti de vreo 5 ani; pazesc o vita ce-si rumega masa pe marginea drumului. Imi amintesc o discutie surprinsa in tren "ce bine e sa vad forme de relief cunoscute. E frumos la mare, dar parca tot la noi e mai frumos."


Strabat tot satul localizand alimentara si o pensiune. La iesire vad pe dreapta masini si corturi. Ma hotarasc sa ma opresc aici. Spun buna ziua, apoi traversez paraul. Cum nu sunt familiarizata cu linia trunchiului de copac pus ca si podet, simt nevoia sa-mi impart bagajul. Cu putin ajutor ma vad pe malul celalalt obosita dar uscata.


Imi asez cortul mai atent de data asta si dupa o masa rapida si rece, ma bag in cort.Intradevar daca de mancare nu m-am preocupat prea tare, in cele 9 zile cat am stat pe munte, in schimb as fi dormit mai tot timpul.


Imi asezasem cortul la capatul satului, unde incepeau Cheile Intregalde. Acesta era cel de-al doilea loc de popas hotarat, dar ca si pana acum nimic nu era cum ma asteptam. Nu vazusem picior de "traseisti", cabanele erau inchise cu bucatariile lor cu tot... si, dupa cum aveam sa aflu a doua zi, era sezon de montat bai. Cu totul altfel fusese in Padis...


Si lamentarile mele adormira si ele...



Vineri, 11 septembrie 2009 - 13:43 
Afisari: 1,984 


Postari similare:





Comentariile membrilor (22)

codrin_berar
codrin_berar..

 
1
fumoasa povestirea, dar destul de greu de citit datorita faptului ca nu este mai aerisita scrierea. felicitari


Vineri, 11 septembrie 2009 - 14:23  

aaron21
aaron21
Coarda
 
2
Ce sa zic ..te felicit pentru curaj ....pentru cum ai descris ..mi-a placut foarte mult..! Felicitari ! Bravo !


Vineri, 11 septembrie 2009 - 14:24  

hana
hana
Coarda
 
3
Si.... singurica, singurica?
Carpati.org


Vineri, 11 septembrie 2009 - 14:30  

sfiuda
sfiuda

 
4
ca poate zici ca's eu devina, uite cate carcoteli ai primit ... ma aliniez si un cu multumesc, frumos, iar ai reusit sa ma faci sa calatoresc fara poze si adug : eram sigur ca nu o sa reusesti sa imi shimb parerea. FELICITARI! Carari senine.


Vineri, 11 septembrie 2009 - 15:53  

simoon
simoon

 
5
multumesc...Codrin am incercat: alineate, randuri libere chiar. dar cand postam tot un sir neintrerupt era. probabil este vreo aplicatie care-mi scapa mie. o sa incerc mai mult data viitoare. desi acum daca ma uit textul arata mai bine, cel putin sunt cateva alineate.


Vineri, 11 septembrie 2009 - 15:55  

forestlander
forestlander..
Coarda
 
6
E super povestirea, parca as fi fost acolo, sa stii ca ai talent la scris. Daca tot ne vedem in tura pe 19-20 o sa afli cum se poate dormi la cabana RNP de la Iezerul Ighiel si despre cum a fost drumul spre Cheile Rametului.


Vineri, 11 septembrie 2009 - 18:34  

midan
midan
Rucsac
 
7
Tare fain scris, dupa ce am citit jurnalul acesta a trebuit sa-l citesc si pe celalat.
In ciuda cutumelor, n-am simtit nevoia de poze ( daca ai de gand in viitor sa pui poze, eu te rog sa le lasi la sfarsit ) ai un stil cursiv, captivant.

Stiu ca suna banal dar tine-o tot asa.

Zile senine!


Vineri, 11 septembrie 2009 - 21:30  

jujea
jujea
Cort
 
8
Zile senine si carari batute. Ai talent scriitoricesc.


Vineri, 11 septembrie 2009 - 21:46  

simoon
simoon

 
9
multumesc.
forestland, abia astept sa-mi povestesti.


Sâmbătă, 12 septembrie 2009 - 21:43  

alex_sandrin
alex_sandrin..
Busola
 
10
Ai o pasiune pentru detalii deosebita ceea ce nu ma poate face decat sa cred ca traiesti totul cu intensitate maxima si nu consider ca gresesc spunand asta.


Duminică, 13 septembrie 2009 - 22:21  

simoon
simoon

 
11
sunt copilaros de impresionabila in ceea ce priveste muntele....sau alte lucruri care imi plac....


Luni, 14 septembrie 2009 - 10:44  

shtelica
shtelica
Caraba
 
12
am citit si eu cap-coada, plus comentariile pe seama jurnalului....mi-a placut si mie....m-a impresionat...poate odata si odata voi reusi si eu sa fac asa ceva !...numai bine in cea ce faci !


Marți, 15 septembrie 2009 - 11:15  

simoon
simoon

 
13
vara trecuta am cunoscut 3 bucuresteni: Nasu', Mutu' si Mica. Nasu' in primavara si-a luxat piciorul. Nu am cunostiinte medicale dar luxarea s-a facut cu rana deschisa, cel putin asa mi-au zis. Cu ocazia asta a descoperit ca are diabet ceea ce a facut ca inchiderea ranii sa dureze cel putin 2 luni; o alta luna nu putea sa mearga pe jos mai mult de un sfert de ora. Vorbind cu el mi-a zis ca probabil nu va mai putea face niciodata traseele de vara trecuta. M-au trecut fiorii la gandul ca as putea fi in situatia de a nu mai merge pe munte... Uneori e mult mai simplu decat iti inchipui.. doar sa faci primul pas...


Marți, 15 septembrie 2009 - 16:46  

shtelica
shtelica
Caraba
 
14
nu promit ca voi face pasul acesta desi sincer ma tenteaza uneori dar frica ma aduce cu picioarele pe pamant.... am venit o data cu cineva cu masina(la ocazie) si imi spunea ca ii frumos sa mergi pe munte ca muntele iti ofera imagini deosebite ca traiesti sentimente alese si mi-a subliniat sa vezi ce frumos ii singur cand esti numai tu si muntele si simti fiecare pas si fiecare respiratie, zicea ca ii un sentiment aparte...si cred asta si cine stii poate o sa probez si eu candva...dar pana at daca gasecs o persoana, timp, si ceva bani abia astept sa ies sa vad muntele


Miercuri, 16 septembrie 2009 - 20:25  

simoon
simoon

 
15
sunt departe de a recomanda sa mergi singur, si nici nu vorbesc de frumusete, sentimente alese..... este doar un lucru pe care-l faci daca nu poti concepe sa nu pleci pe munte doar pentru ca esti singur. il faci pentru ca nu poti altfel.....in rest sunt vorbe


Miercuri, 16 septembrie 2009 - 20:45  

shtelica
shtelica
Caraba
 
16
mda.. sunt multe de vb....asa ca voi mai urmari cand vei mai scrie in jrnal !...numai bine !


Miercuri, 16 septembrie 2009 - 20:59  

simoon
simoon

 
17
uite cum apar basmele. as fi trait cu gandul ca daca te dai de 2 ori peste cap apar alineatele iar chestiile alea cu paranteze sau ce sunt alea nu le-am pus eu. daca poate cineva sa ma scoata si pe mine din bezna nestiintei tare bine ar mai fi....multumesc frumos


Joi, 17 septembrie 2009 - 22:07  

shtelica
shtelica
Caraba
 
18
nu stiu la ce te referi cand zici de paranteze...


Vineri, 18 septembrie 2009 - 08:49  

simoon
simoon

 
19
as scrie dar am observat ca nu apare in mesaj. ma refeream la semnele pe care le folosesti pt a sugera ca ceva e mai mic sau mai mare......nu-s paratenze stiu. acum s-a rezolvat. multumesc oricum


Vineri, 18 septembrie 2009 - 21:17  

shtelica
shtelica
Caraba
 
20
ok..


Vineri, 18 septembrie 2009 - 21:24  

pisti2004
pisti2004
Cort
 
21
frumos scris!


Marți, 1 decembrie 2009 - 21:55  

simoon
simoon

 
22
multumesc Carpati.org


Sâmbătă, 5 decembrie 2009 - 19:26  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0695 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2019) www.carpati.org