Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Doneaza

Calendar

Mai 2019
LMMJVSD
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031

Iunie 2019
LMMJVSD
12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930

Online

Vremea
Varful Setea Mare
Muntii Parang

Reduceri

Voluntar in Carpati - 2016

Homepage

Lista de discutii

Cheile Nerei (Muntii Aninei)


Parcul National Cheile Nerei - Beusnita a fost pentru multa vreme o zona in care mi-am dorit sa merg. Am avut mai multe tentative nereusite asa ca abia anul asta am ajung pentru prima oara. Dar a fost bine si asa pentru ca astfel am putut citi diverse articole despre Cheile Nerei. De asemenea am vorbit cu oameni din partea locului si am mai capatat citeva informatii.


Am facut de data asta echipa de 4: Ramona, Sorin eu si Bogdan Ivan de la A.S. Exploratorii din Resita. Stiam ca ne asteapta un traseu lung si de aceea mincam bine de dimineata. Am plecat im jurul orei 8 urmind sa efectuam urmatorul circuit:


Carbunari - Ogasul Porcului - Lacul Dracului - Fostul Canton Damian - Podul Beiului - Sasca Romana - Sasca Montana - Carbunari.


Parasim satul Carbunari indrumati de localnici care ne ofera un detaliu pretios:


- Cum iesiti din sat o sa dati de marcaj. La un moment dat e o rascruce de drumuri unde e o cabana si o sageata catre Canton Cheile Nerei. Sa NU o luati pe acolo. Tineti celalat drum, ca ala va scoate catre Lacul Dracului.


Iesim din sat, intilnim marcajul banda albastra care urca din Sasca Montana pe Cheile Susarei. Mai intai se merge pe un drum forestier lat, ce pare a fi circulat intr-o oarecare masura pentru ca e intr-o stare destul de buna. Ajungem la rascruce, vedem cabana, vedem undeva cam dosit si marcajul. Peste citeva minute lasam drumul forestier principal pentru a ne angaja pe o coborire lunga, tot pe un drum forestier mai ingust si mai noroios, prin Ogasul Porcului. Mergem mai bine de o ora pe acest drum, apoi poteca il paraseste coborind foarte accentuat spre locul numit "La Scaune". Pe alocuri au fost sapate trepte si puse citeva balustrade de lemn.


Ajungem la o intersectie de trasee aflata intr-un loc cu bancute( la Scaune ): pe banda rosie se poate merge la Sopotul Nou intr-o ora si un sfert, in partea opusa spre Damian in 3 ore si jumatate( un timp cam optimist, cineva a scris dedesubt 4 ore si jumatate; atita se face daca nu te ratacesti ).


Noi continuam pe banda albastra care duce Lacul Dracului in doar 15 minute. Dar pe traseu exista si banda rosie. Urcam o muchie ingusta printre copaci tineri. Iesim pe niste stinci, puncte de belvedere asupra vaii. Practic, cam de pe aici urmeaza sectiunea cea mai spectaculoasa a Cheilor Nerei.


Coborim accentuat pina vedem Nera. Undeva in stinga, la adapostul unor stinci uriase, impadurite, este Lacul Dracului, un lac misterios cu o culoare ciudata, un albastru-verzui intens. Lumina ce patrunde printre copaci creeaza tot felul de reflexii sporind si mai tare sentimentul de mister. Apa e limpede si plina de pastravi care se vad cu ochiul liber inotind linistiti.


/CheileNerei/imgp1193.jpg


Iata ce spune Stefan Negrea despre Lacul Dracului in cartea "Din Defileul Dunării în Cheile Nerei":


"Lacul are o suprafață variabilă în jur de 700 m2, 12 m adâncime maximă și e alimentat de ploi, dar mai ales de apele Nerei (fie direct printr-un sistem de canale subterane, fie prin intermediul unor galerii inundate ale peșterii). Acest lac, inițial subteran, a apărut la zi prin prăbușirea bolții peșterii, din care pricină o parte din malurile lacului sunt în surplombă. Peștera ca atare este neinteresantă, luminată direct sau difuz în cea mai mare parte.


Sistemul de galerii și săli neînecate totalizează abia 68 m. De la intrare, o galerie largă și lungă, puternic descendentă, ne conduce într-o sală din care se desfac câteva galerii mai mici; una din ele urcă la dreapta ducând la un fel de balcon natural suspendat la 8 m deasupra lacului, făcut parcă anume pentru admirarea acestuia. De aici cuprinzi întreg luciul apei: în ciuda pereților întunecați și reci ai peșterii, atmosfera sumbră este înviorată de un petic de cer și de fagii înalți de pe buza văgăunii în care e cuibărit lacul, reflectați în oglinda sa. În săli și galerii există argilă și bolovăniș de calcar, dar și unele speleoteme (stalactite, planșeu concreționat cu stalagmite și coloane, scurgeri parietale).


Deși cunoscută de localnici dintotdeauna și constituind de multă vreme unul din principalele obiective turistice ale Cheilor Nerei, Peștera de la Lacu Dracului a fost explorată științific abia prin anii 1962-1963. În primăvara lui 1981, speologii scafandri ai grupului G.E.S.S. București - au descoperit în punctul de adâncime maximă a lacului (-12 m) o galerie înecată care pătrundea în masivul fisurat. După parcurgerea a 25 m ei au ieșit din apă într-o frumoasă sală în care calcarul alb și spălat alterna cu straturi negre de silex, o neobișnuită arhivă de informații geologice, tăinuită până atunci de apele lacului. Se află de asemenea stranii forme de coroziune, posibile numai în mediul subacvatic, dar și trunchiuri de arbori și forme mai rare de viață (spongieri de apă dulce!). Evident, turiștii nu pot ajunge în această sală dar, dacă au adus o barcă pneumatică, pot face o plimbare de neuitat pe luciul apei."


Despre lac circula urmatoarea legenda:

Se spune că un păstor iși paștea caprele pe pajiștea de lângă Lacul Dracului. La un moment dat apare un omuleț mic, dracul, care il provoaca pe păstor să-i frigă un pește fără să se îndoaie. Păstorul acceptă, cu condiția ca dracul să-i frigă un cap de țap fără să rânjească. Dracul accepta, la rindul lui, provocarea. Așadar păstorul ia peștele, înfige un băț în el și îl frige fără să se îndoaie. Dracul ia și el un cap de țap, îl leagă, dar când îl pune la prăjit, botul țapului iși arată dinții. De ciudă, dracul s-a aruncat în lac si de atunci asa i-a ramas numele: Lacul Dracului.


Lacul are o culoare albastru-verzuie, impresionantă. Localnicii susțin că legenda mai spune că lacul nu are fund, că el are multe tunele subterane. Mai mult, se zice că multi dintre cei care se avântă să facă baie în apele albastre-verzi nu se mai întorc niciodată.


De aici incepe aventura: Coborim pe marginea riului Nera, astazi cu un debit destul de mare si cam tulbure. Din punctul acesta incepe Conveiul Lung. Este vorba de unul dintre cele mai mari coturi făcute de Nera, în unghi de 180°, pentru a ocoli pintenul ascuțit al Culmii Lacului. Apa se repede furioasă spre peretele înalt al Cîrșiei Albinei aflat pe malul drept.


Nu mai gasim marcaje asa ca ne gindim ca trebuie sa trecem riul. Noi, Bogdanii, alegem sa trecem riul incaltati, Ramona si Sorin se descalta, si bine fac. Trecem cu bine printr-un loc unde apa, la adincimea ei maxima trece de genunchi. Dar tot nu dam de marcaj. Ba mai mult Bogdan mai trece odata dar tot fara succes. Eu decid sa ma intorc la Lacul Dracului. Vazusem niste turisti si ma gindesc ca ne pot ajuta cu o informatie.


/CheileNerei/imgp1238.jpg


Dau de o trupa de nemti care imi spune ca trebuie sa ne intoarcem La Scaune si de acolo sa tinem marcajul spre Damian. Ei merg catre Carbunari. Prin apa e destul de aiurea de mers astazi. Asa ca mai trec odata apa si sun adunarea. Trecem Nera inapoi salutind citiva turisti unguri care vor parcurge cheile cu barca pneumatica. Vine si o barca romaneasca, cu vreo 6 oameni la bord. Conducatorul grupului ne confirma ca trebuie urcat la scaune si tinuta banda rosie.


/CheileNerei/imgp1240.jpg


Toata agitatia asta ne facem sa peirdem aproape o ora. Urcam iarasi culmea impadurita apoi coborim La Scaune. O luam spre Damian lasind riul undeva jos si departe. Urcam si coborim citeva vai seci dupa care ajungem iarasi linga Nera. Mergem de-a lungul ei pe o poteca clara si destul de bine marcata. La un moment dat gasim un izvor asa ca profitam sa ne facem plinul. Alt izvor nu am mai gasit pina aproape de Damian. La citiva metri de noi vintul rupe o ramura mare a unui copac batrin si aceasta se prabuseste cu zgomot dar nu raneste pe nimeni.


Ajungem si la primele portiuni stincoase unde poteca e sapata in stinca la citiva metri de albia riului. Mai apoi din poteca noastra se desprinde o alta care duce la Sasca Romana in doua ore, pe triunghi rosu. Poteca ne scoate intr-o poiana destul de lunga. Ne bucuram de putin soare, tinem poteca si ne oprim in fata unei punti suspendate care nu pare prea solida. Mai mult avem si un indicator care spune asa: La Vogiun, vinzare lapte, brinza,vaca, mere albine. Campare.


- Mai sa fie! Hai sa trecem puntea, dar pe rind, cite unul!


Si trecem puntea cu mari emotii ca scindurile si betele sunt vechi si mai mult lipsesc cu desavirsire la extremitati unde trebuie sa ne ajutam de cabluri metalice sau de citeva trunchiuri de copaci puse de cineva pe acolo. Asadar, prudenta maxima.


/CheileNerei/imgp1273.jpg


Pe partea cealalta, surpriza. Marcajul lipseste. Il cautam in toate partile dar dam numai de grohotis. E o poteca clara dar merge in amonte deci drumul nostru nu poate fi pe aici. Decid sa trec puntea inapoi si sa caut marcajul. Parca acum merg pe punte mai relaxat si dupa ce trec gasesc si marcajul undeva mai in aval. Strig tare ca sa treca toata lumea inapoi. Si uite asa mai pierdem cel putin o jumatate de ora.


Ne așteaptă sectorul cel mai lung, cel mai sălbatic și cel mai spectaculos al Cheilor Nerei, care ține până la cantonul Damian. Pătrundem, așadar, în inima cheilor, si nu vom întâlni în drum nici poieni și nici sălașe pentru popas.


Poteca ne duce treptat pina aproape de apa. In aval e un perte vertical si vedem ca poteca e din nou sapata in stinca. In albia riului sunt citiva bolovani mari.


/CheileNerei/imgp1295.jpg


Ajungem la portiunea stincoasa, Cleantul Farma. Marcajul sclipeste in soare de ai zice ca a fost aplicat azi. Urcam tare o portiune de grohotis si ajungem pe niste stinci, unde poteca e ingusta. Nera e departe, undeva jos si abia se ghiceste printre copaci. Acolo intilnim un domn dotat cu pensule si vopsele care se ocupa cu refacerea marcajului. O initiativa foarte buna! Ne spune ca trebuie sa mai trecem apa odata, tot prin vad, aproape de Damian.


/CheileNerei/imgp1310.jpg


Coborim la fel de abrupt apoi pina aproape de apa. Traversam o noua portiune de poteca sapata in stinca, de data asta destul de ingusta. Ne aflam sub Cirsiile Dese, iar pe partea cealalta este Cirsia Capitanului.


/CheileNerei/imgp1345.jpg


La un moment dat poteca pare ca sa infunda. Insa prin stinca au fost sapate citeva tunele care sa ne inlesneasca inaintarea pe sub peretii calcarosi si inalti.


/CheileNerei/imgp1332.jpg


Urmează locul numit Cotu Tulburii, unde Nera scaldă baza abruptului vertical și pătrunde în următoarea porțiune îngustă a cheilor, alcătuită de cârșiile Barbeșu Mic și Barbeșu Mare, aflate pe partea cu poteca, și culmile Cracu Tulburii și Cracu Haiducului, pe malul celalalt. Poteca noastră se strecoară pe prispa din peretele Barbeșului Mic și apoi pe cea din abruptul surplombat al Barbeșului Mare.


/CheileNerei/imgp1339.jpg


Mai jos cheile se ingusteaza si apa pare adinca. Un grup de tineri incearca sa o traverseze mergind un pic de-a lungul unui trunchi de copac prabusit in riu. O fata e cit pe ce sa fie luata de apa. E mica de inaltime, apa ii ajunge pina la git si curentul e mare. Din fericire pritenii ei o prind si o tin bine, fata tipa, dar scapa teafara. Clar ala nu e loc de trecut apa.


/CheileNerei/imgp1353.jpg


Putin mai jos gasim un vad semnalizat corespunzator, sageti pe ambele maluri indicind clar directia si faptul ca trebuie trecut prin apa cumva in diagonala. Nera e destul de lata aici dar si tulbure incit nu vezi fundul apei; parca tot nu iti vine sa te bagi asa..cu una cu doua. Apa e murdara, are debit dar nu avem ce face. Bogdan Ivan trece primul si vedem ca apa nu pune probleme nefiind asa de adinca.


Inainte de a traversa reusesc sa ma ranesc aproape de ochi. Semne de buna purtare prin Cheile Nerei! Ramona se descalta, eu sunt in bocanci uzi de citeva ore asa ma merg tot incaltat, cu Ramona de mina. Apa se adinceste brusc cu citiva metri inainte de a atinge malul opus. Ne udam un pic pe pantalonii scurti insa problema principala e acum iesitul din apa finndca nu prea ai de ce sa te tii iar malul e alunecos.


Conform sagetii mai avem pina la Damian doar 45 de minute. Plecam si peste putin timp ajungem in zona Cleantului "La Cirlige", loc unde poteca sapata in stinca e astazi aproape de apa si unde sunt montate o serie de cabluri care sa permita deplasarea in siguranta. Practic este ultima portiune mai delicata.


/CheileNerei/imgp1365.jpg


Poteca ia apoi un pic de distanta fata de albia riului si continua prin padure. La un moment dat dam de o sageata care indica un izvor. Ne spalam pe fata, umplem recipientele si ne indreptam spre Damian unde ajungem cam in 20 de minute. Gasim citeva corturi si citiva turisti care ne intreaba citeva lucruri despre traseul din chei.


Banda rosie va merge in urmatoarele 45 de minute pe un drum forestier care ne scoate la Podul Beiului. Cheile nu mai sunt aici atit de salbatice. In fata, pe partea dreapta a riului este Cirsia Rolului, cu pereti de peste 200m inaltine.


Dupa Podul Beiului revenim pe poteca pentru portiunea finala a Cheilor Nerei. Mie personal mi-a placut foarte mult bucata asta: se merge pe o poteca ingusta aflata la inaltime, se merge pe prispe si prin tunele mai lungi sau mai scurte, cu apa sau fara, sapate in Cirsia Caraula. Cel mai lung tunel are cam 40 de metri, are portiuni cu apa, nu e liniar, asa ca nu ar strica sa aveti o lanterna.


/CheileNerei/imgp1400.jpg


Privind in jos, spre apele Nerei ne dam seama ca riul s-a marit considerabil dupa ce a primit apele Beiului.


/CheileNerei/imgp1416.jpg


Treptat poteca coboara, valea se deschide semn ca sectorul Cheilor Nerei s-a sfirsit. Marcajul e destul de rar, dar drumul se intuieste usor. Singura intrebare e daca mai trebuie sa trecem inca odata prin apa ca sa ajungem la Sasca Romana. Deocamdata mergem pe linga riu, prin poieni si finete. Ne potolim setea cu apa unei fintini aflate linga un salas.


/CheileNerei/imgp1443.jpg


Ajungem la o punte suspendata, mult mai solida si mai buna decit cea intilnita in chei. Ramona se accidenteaza intr-un mod ciudat ranindu-se la ambele picioare dupa o cazatura urita pe scari.


Trecem pina la urma puntea si in citeva minute suntem in Sasca Romana, si constatam ca ne-am miscat destul de bine, am facut doar o ora de la Podul Beiului. Localnicii ne indica un drum forestier care trece dealul spre Sasca Montana, drumul e scurt, ne ia cam 45 de minute si ne aduce in partea superioara a satului. E deja destul de tirziu, ora 20, iar masina noastra e la Carbunari, la 10km de aici.


Ii las pe companionii mei la Sasca Montana la izvorul din fata bisericii. Fac apel la traditionalul meu noroc la autostop. Totusi, avind in vedere ca zona nu prea e circulata decid sa urc pe sosea. Si merg vreo 5km si nu trece nici o masina. Vine una dar nu ma ia. Apoi vine un domn cu un Golf albastru de Timisoara care isi face mila si ma duce pina la iesirea din Stinapari. Multumesc soferului si plec rapid spre Carbunari, apoi cobor cu masina sa imi recuperez colegii de tura.


Cheile Nerei s-au pastrat destul de salbatice in ciuda fapului ca sunt destul de cunoscute. Probabil durata mare a traseului din chei, faptul ca trebuie traversat riul prin vad si amenajarile precare ii sperie pe multi. In zona salbatica a cheilor l-am intilnit doar pe domnul care se ocupa de refacerea marcajului. De asemenea trebuie retinute citeva aspecte:


1. Cheile Nerei nu sunt accesibile in orice perioada a anului. Recomand vizitarea lor numai când nivelul apei e scăzut și niciodată după viituri, când apele tulburi și învolburate ies din matcă și urcă amenințător, uneori până deasupra potecii, rupând copacii și cărându-i la mari distante


2. Pe sectorul Lacul Dracului - La Scaune - Canton Damian, urmind marcajul banda rosie, Nera se traverseaza o singura data, prin vad, prin locul indicat de sageti indicatoare aflate de o parte si de alta. Din proprie experienta va spun ca umblatul cu orele in incaltaminte uda este chinuitor. Ar fi de preferat sa traversati riul in sandale, slapi sau in picioarele goale.


3. NU traversati riul pe puntea aflata in interiorul Cheilor Nerei decit decit daca doriti sa campati in Poiana Alunilor, la Vogiun.


4. Locuri de campare: Poiana Meliugului(cunoscută de localnici și sub numele de Poiana lui Trifu ), Poiana Alunilor, Canton Damian


5. Durata intregului circuit a fost de aproximativ 12 ore pentru noi. Daca scadem acea ora si jumatate, timp pierdut cu ratacirile, ajungem cam la 10 ore si jumatate. Asadar e nevoie de o zi buna de mers pentru a parcurge traseul facut de noi.

Inchei cu capitolul multumiri pentru amabilitate si pentru informatiile puse la dispozitie citorva persoane:

Valentin Balaban - sef Salvamont Caras-Severin

Bogdan Ivan - A.S. Exploratorii Resita

Vasile Neagu( turonian )


Mai multe fotografii gasiti aici:


http://fotoromania.bogdanbalaban.ro/indexgal.php?cat=Parcuri&gal=Cheile%20Nerei%20-30-07-2010





Luni, 23 august 2010 - 22:48 
Afisari: 6,039 


Postari similare:





Comentariile membrilor (10)

kya
kya
Coarda
 
1
Foooarte frumos, Bogdan! Partial am strabatut si noi, pinguinii, aceste locuri pe unde ai ajuns tu si trebuie sa recunosc ca sunt de o frumusete rara. Mi-ai trezit niste amintiri minunate.


Marți, 24 august 2010 - 09:00  

cristake
cristake

 
2
Minunata descriere a unui peisaj de vis si poze ce reusesc sa redea din plin frumusetea si salbaticia locurilor.
Felicitari de tura si carari cu soare.


Marți, 24 august 2010 - 11:06  

maddie
maddie

 
3
Si inca un jurnal despre locuri frumoase se pe la noi Carpati.org Totusi, ai mentionat ceva ("Cheile Nerei s-au pastrat destul de salbatice in ciuda fapului ca sunt destul de cunoscute...") cu care nu sunt complet de acord Carpati.org

Noi cand am fost in iunie, am remarcat cu neplacere faptulca traseul era populat de oameni de tot felul. Lasand asta la o parte, multe portiuni de traseu erau impanzite de gunoaie (ce-i drept, as gasi o posibila explicatie in cresterea frecventa a debitului Nerei care putea sa aduca "la mal" gramezi mai mici sau mai mari de gunoaie.. dar chiar si asa, sa nu dam vina in totalitate pe natura pentru.. scaparile unora). De fapt cele, in afara caldurii infernale si a mustelor, cele doua aspecte de mai sus au fost singurele inconveniente ale drumetiei de atunci Carpati.org De aceea, recomand tuturor sa-si faca drum pe acolo macar o data.

Felicitari pentru jurnal, frumos descris!


Marți, 24 august 2010 - 22:42  

baltighost
baltighost
Coarda
 
4
kya: ma bucur ca ti-a placut jurnalul. Zona asta merita vazuta, macar o data in viata.

cristake: multumesc pentru aprecieri. Ai fost pe acolo? Daca nu, uite ai toate datele ca sa programezi o iesire.

maddie: parerea mea cu privire la salbaticia Cheilor Nerei e, evident, subiectiva. Noi am facut traseul dupa o perioada cu ploi abundente si poate de aceea nu am vazut lume pe traseu. Zona mi s-a parut curata, doar vreo doua locuri in care apa adusese si depozitase multe peturi. In schimb, pe la citeva coturi, zone intregi cu lemne si maracini aduse de apa, semn de viituri.

Ma bucur ca ti-a placut jurnalul.


Miercuri, 25 august 2010 - 08:17  

turonian
turonian
Rucsac
 
5
Foarte multă lume se avântă pe puntea degradată care duce la sălașul lui Vogiun, deși reprezintă un pericol public. Nu am trecut niciodată în poiana respectivă, dar știu sigur că acea punte suspendată nu mai este folosită în mod curent de ceva vreme și că există și altă cale de acces. O să mă interesez, pentru că și eu am poftă de o tură în Cheile NereiCarpati.org.
Practic, la "La Scaune" se intersectează banda roșie (Șopotu Nou-Sasca Română) cu cruce albastră (Sasca Montană-Lacul Dracului). Deci de la "La Scaune", crucea albastră duce până la lac. Atât. Dar lucrurile astea trebuia să le știe domnul acela de la Exploratorii... Eu nu înțeleg cum de nu le știa.
Nu știu cum e în alte părți din țara asta frumoasă, dar la noi, marcajele se refac doar acolo unde e circulație mai mare, adică unde se văd, ceva tipic românesc (Cheile Nerei, Cheile Șușarei, Valea Beiului, Cascadele Beușniței). Spre exemplu, pe traseul marcat cu bandă albastră (Sasca Română-Anina) prin Valea Beiului, marcajul e vizibil unde e circulație, adică până la Lacul Ochiul Beiului. De acolo până la Anina, marcajul e aproape inexistent, iar traseul dificil (neîntreținut!) etc.
Apropo de sălbăticie: eu plasez Cheile Carașului pe primul loc, iar cele ale Gârliștei pe locul 2. Am înțeles că în Cheile Gârliștei ai fost, dar ale Carașului?Carpati.org
Numai bine.


Miercuri, 25 august 2010 - 10:27  

turonian
turonian
Rucsac
 
6
Și mai e ceva. Tot cei de la Exploratorii modifică zi de zi traseele și marcajele, mai ales de când se ocupă de Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița. Traseele respective în această zonă a Munților Aninei au fost tot astea de zeci de ani. În ultima vreme însă, totul s-a complicat, turiștii sunt complet derutați. De abia acum văd că marcajul cruce albastră merge până în Cărbunari, iar de acolo bandă albastră duce la lacul Dracului. Mă abțin de la comentarii.


Miercuri, 25 august 2010 - 10:39  

baltighost
baltighost
Coarda
 
7
turonian:

1. de acord ca puntea aia e pericol public. Din pacate marcajul in zona e rar si poteca de duce fix la punte. Se pare ca la Vogiun mai poti ajunge trecind Nera doar prin vad, din cite am vazut.

2. Bogdan Ivan de la Exploratorii a facut pentru prima oara pe jos Cheile Nerei acum, cu noi. El e specializat pe speologie. Ne-a spus ca a mai fost n Cheile Nerei doar cu barca.

3. Am avut doua tentative de a merge in Cheile Carasului. Am intrat in ele prin Carasova si am mers pina la Poiana cu Nuci, unde ne-a prins o ploaie violenta. A doua doara nici nu am mai apucat sa intram, tot din cauza ploii. Cheile Carasului raman pentru alta data.

4. Cheile Garlistei sunt si ele foarte salbatice. Oare citi oameni ajung acolo intr-un an? Oricum semnalizarea e deficitara, poti rata intrarea in chei cu brio. Si de asemenea exista portiuni extrem de periculoase pe vreme uda. Nu stica sa ai la tine o cordelina pe acolo.

5. De acord cu tine, se marcheaza doar traseele mai circulate. Dupa Ochiul Beiului chiar am incercat sa gasesc poteca spre Anina. Nu am gasit nici indicator si nici marcaj.


Miercuri, 25 august 2010 - 11:48  

turonian
turonian
Rucsac
 
8
1. Așa știam și eu, că se trece prin vad, dar o să întreb un bun cunoscător.
2. ...
3. E dificil în Cheile Carașului și/sau Cheile Gârliștei numai când e ud, darămite când plouă.
4. Puțini.
5. Pe vremuri pe Valea Beiului Sec exista cel mai mare lac carstic din Banat, Răcăjdianul. Circulația era mult mai mare. Acum drumul forestier e mai mult potecă, și aia se prezintă cum se prezintă. Nu se mai circulă pe acolo. Nici nu prea e ce să vezi, e multă pădure. În fine.
6. Dacă mai veniți pe aici, poate spuneți și vin și eu cu voiCarpati.org.


Miercuri, 25 august 2010 - 14:04  

baltighost
baltighost
Coarda
 
9
Data viitoare te luam ghid. Sa ne arati in primul rind Cheile Carasului. Mi-ar face placere sa facem niste ture impreuna.

Daca vii prin zona Brasovului, o sa fac eu serviciile de ghid, numai sa ma anunti.


Miercuri, 25 august 2010 - 16:24  

ancutza
ancutza

 
10
Superb...vreau si euCarpati.org


Miercuri, 25 august 2010 - 16:33  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,9275 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2019) www.carpati.org