Cheile Folea- 17-18 mai

17-18 mai –Cheile Folea

Componenta echipei: Muha (frg), Irina, Dana, Vio, Raluca, Oana, Dana V(dana_vlaicu), Silvia(silvique) , Cristi(vitila), Vali(valentin_c), Emil(emils), Octavian (octavian67), Em (xemax) , Andrei(andrei), Marti (radmar), Cosmin (joan), Ciprian si tatal sau, Radu (griz), Mike

Motto: I kill you (in toate formele si de catre toata lumea, directionat spre Radu).


Dimineata, zi cu soare...

Radu, cu zambetul larg pe buze datorat celor 3 gratii feminine din masina, conduce cu drag si spor spre Olanesti. Ne angajam pe drumul forestier de 20 km spre Cheile Folea, drum pe care credeam ca il cunoastem asa de bine, dar care ne va oferi surpriza dupa surpriza.

Principalul impediment erau noroaiele omniprezente, sleaurile, zloata etc. Se pare ca plouase recent iar drumul dupa o iarna intreaga era de nerecunoscut in ceea ce priveste gradul de rupere. O ora intreaga ne-am zbatut intre decadere, afundare in noroi, ruperea aderentei si perspectiva nefericita a impingerii masinii prin sleauri mai ales ca cele 3 fete din masina erau de fapt 2: Mike si Oana+Dana.

Cu grija si prudenta si scuipand in san, dandu-ne jos la fiecare panta, surclasati de niste Dacii vechi de cand lumea, am ajuns in final la intrarea in Cheile Folea si am solutionat si dilema daca prietenii nostrii au ajuns sau nu la destinatie noaptea trecuta.

Cheile

Dupa ce ne-am luat prima portie de „I kill you” si am inghitit in sec caci nu aveam semnal sa ne avertizam urmatorii si presimteam ca Toyota va claca pe drum, am trecut la activitatea zilei: Cocotul. Cum eram numai noi ne-am impartit pringuineste peretii si fiecare s-a ales cu un bolovan, un nas sau ce-a mai apucat.

Practic ne-am insirat pe:

-Bolovan: cu The Rock, 5 si Steffen 6



Echipa de la baza.



Urc si in dinti daca e nevoie.



Sus prin orice mijloace.

-Sectorul Explorer: cu Lordu 5+, Bandit 6-, Scanteia, 6-, Tineretului, 7- , Arici Pogonici, 6+, Pro 2005 7+, Moaca 6+.

Postura.

Octavian pe Moaca.



Spider Man.

-The Nose: Maimuta extrema 5-, un no name de 5 si Ana, 6-.

Muha pe Maimuta Extrema.



Pe Ana.


Cu ochii dupa iubita lui :)

Dupa pranz au sosit mai intai chitara lui Andrei cu masina lui Ciprian, apoi o masina albastra cu amicii lui Emil care ne-a adus-o pe Irina, si apoi Em care isi luase portia de treking, un urs vadit mai slab, si Emil, cu un zambet gen „I kill you”.

La un bilant sumar nu a patit nimeni nimic, oamenii nefacand decat un treking de 1h.

In formatie completa ne continuam sistematic munca pana la 4, cand se formeaza “The Vf.Folea Team” ce pleaca la Treking. Tinta e Vf.Folea, spre care facem o plimbare de 2h.



“The Vf Folea Team”



Au ajuns sus :)



Tot ei, la hodina pe bustean.

La intoarcere ne legam de niste busteni, buni de pusi pe foc.

Pana la momentul foc insa facem si un team-building pentru pinguinii amatori la Pestera Arnautilor, in care incercam sa le vindecam pe Oana si Muha de claustrofobie, iar cei mai extremi pinguini fac o intrecere “la frontala stinsa” spre iesire.

La foc ne intoarcem dupa miros, caci ne cheama delicateturile si fiecare imbraca hainele de carnaval:



Vali si Vintila - maestrii bucatari.



Marti-clovn si fochist de rezerva.

Octavian si Vio-paharnici la vinul de butoias.



Cei 3 tenori.

Em - sfarma lemne.

Andrei, Oana, Dana - trubaduri neintrecuti.



Radu - drumteul obosit din “om bun”.

Iar eu: cumintele povestitor.

Cum noaptea se asterne tarziu si pe nesimtite, orele se scurg, cantecele se inlanuie mai bine pe gatul uns si ca prin vis lui Radu ii par chiar frumoase...

Eu tin la luciditatea mea nu pentru ca nu as putea povesti si cu inspiratia lui Bachus ci pentru ca planuisem un bivuac la Pestera Arnautilor si vroiam sa si ajung sa urc pana acolo... Pe la 2 jumate plecam, iar la 3 fara un sfert cuplam sacii si intram cat ai clipi in lumea viselor.

Dimineata, ne trezim cu o priveliste de vis, suntem undeva la inaltime, bucurandu-ne de perspectiva versantilor inverziti, vazand deasupra noastra arcada pesterii si nemaivenindu-ne sa mai iesim din sac.



Buna dimineata! :)



Locul de bivuac.

Coboram inapoi la civilizatie, ne ospatam cu slana afumata care aluneca bine pe gat si fara ceapa si ne remontam la pereti pentru o ultima portie de cocot.

Partea fun se cam termina aici pentru mine, deoarece desi hotarasem cu Radu sa exersam caderea in coarda, evenimentul m-a prins pe picior total gresit.

Astfel, in timp ce pinguinii erau imprastiati pe toti peretii disponibili din chei, Radu era pe Pro2005, unde hotarat sa nu bucleze cand e la limita, isi da drumul in coarda...

Eu secundul de la baza ma hlizeam in momentul ala la Silvia, astfel incat secunda pretioasa a desprinderii de stanca trece pe langa mine si nu apuc sa realizez nefericirea decat cand coarda imi fuge prin maini.

Blochez cu dreapta sub placuta, dar stanga intepenise in disperarea instinctului de conservare pe coarda si asa a ramas, doar ca fara niste bucati din piele dupa ce s-au scurs vreo 10-15 m de coarda... Ii asigur lui Radu o „coborare” lina pana la 2 m de sol, moment in care ne echilibram, Radu ma salta, eu ajung mai sus decat el si se produce declicul la mine in creier... Radu a cazut... totul a fost maxim 1 secunda jumate, mult prea mult i-a luat informatiei sa ajunga la creier, si asta pentru secunda accea de intors capul...

Din fericire suntem bine amandoi, pinguinii tabara pentru explicatii, dar eu caut doar apa rece a raului ca sa imi oblojesc arsurile...

Declar sedinta de cocot inchisa pentru mine si mai stau vreo 2 h pe mal sa imi ud mana si sa alin usturimea... cand deja situatia se incinsese prea tare dau semnalul de plecare gandidu-ma cum voi suporta drumul de 1 h pana la Olanesti, la farmacia mult-sperata...

Solutia: taiem o sticla, mana in sticla cu apa rece de izvor si hai cu grija sa nu varsam apa la vale...

Cel mai fun era cand apa ajungea la 20 de grade si nu mai folosea la nimic, ca ma ustura iara de muream, coboram pe mal, goleam apa si puneam alta, mai ales in vazul multimii de oameni iesiti la gratar... eram o aparitie cel putin interesanta.

In Olanesti, la farmacie debarc in viteza si dupa ce ii explic sumar ca m-am ars cu o coarda, ii cer scurt medicamentul minune. In 10 min e deja mult mai bine, nu mai simt mana dar nici nu am nevoie... pot sa tac si sa nu ma mai arda, asa ca imi vindec arsura din inima cu 2 inghetate si pornim spre Bucuresti unde de poticnim pe autostrada intr-o coloana de cativa km datoarata unui accident.

Inainte de casa, fac o vizita la municipal, unde sunt tratata prompt si cu mai multa prevedere decat ma asteptam si acasa nu stiu cum sa ma fofilez mai abitir sa nu imi sara ai mei in cap ca iara mi-am rupt mana... si e tot stanga (obsesia lor)...

Cuvantul de ordine e : aveti putintica rabdare, pana pe miercuri asa.

Pentru voi, dragi cititori, aveti putintica rabdare, caci acum la 2 maini RT-ul se scrie mai repede si va aparea in curand si povestea cu ploile de weekendul ce tocmai s-a incheiat :)



Descrierea traseului: Baile Olanesti - Valea Olanesti - Cantonul Sivic Manzu - Cheile Folea –Vf.Folea (1647 m) TG – triunghi galben.



Baile Olanesti - CheileFolea: drum forestier 19 km + poteca tursitica 2 h

Drumul forestier incepe in statiunea Olanesti, in hotel Parang, se merge initial pe drum asfaltat, apoi pe forestier pana la o mica asezare de cateva case la Comanca. Continuam pe forestier pana la un pod, unde apare o bifurcatie... tinem inainte, o placuta indicandu-ne ca suntem pe drumul cel bun (spre IF Manzu). Cantonul este parasit, cu acoperis de tabla nou, dar in rest bate vantul printre ziduri. De aici incepe un alt traseu care merge spre Saua Prislopel - Saua La Lac - Curmatura Stogosoare - Cabana Cheia, marcat cu BG (banda galbena) si semnalizat prin indicator. Noi ne continuam drumul in sus, avand grija ca la fiecare intersectie sa facem stanga.

La intrarea in Cheile Folea gasim un nou indicator, care ne arata ca mai avem 2 h pana pe vf
Folea.

Parcurgem cheile (0.5 km) si continuam pe forestier inca 3-4 km, pana acesta se termina si suntem nevoiti sa trecem raul.



Poteca noastra urca abrupt pe versantul din dreapta in primele 15-20 de min, castigand considerabil altitudine, apoi panta se domoleste si urmarind marcajul bun strabatem padurea de foioase, pentru 30 min in serpentine largi si usoare.



Iesim la un punct de belvedere de unde se deschide o prima perspectiva spre Buila-Vanturarita.



Dupa inca cativa metri, intram intr-o poteca orizontala ce traverseaza o padure de conifere si iese intr-o prima poiana mai mica, apoi la 5 min iesim intr-o poiana mai mare, unde se mai pot vedea inca resturile unei cabane si un mic lac.



De aici nu ne ramane decat sa urcam inca 5 min in sus pentru a iesi in muchie, in dreptul unui
adapost asezat langa un mic lac, la N de Vf.Folea. Acesta este impadurit, insa platoul care se ridica deasupra capului nostru ne ofera o priveliste de ansamblu asupra Builei.



Bibliografie:
MN 15, Muntii Capatanii.
Ghid Turistic, Parcul National Buila Vanturarita, Asociatia Kogayon, 2007.

Topourile de pe :
www.roclimbing.net

Si ca sa inchei cu o imagine de zile mari, priviti cat suflet are omul de hraneste cateaua cu inghetata cu lingurita :)

Marţi, 27 mai 2008 - 00:06 
Afisari: 1,766 


mike