Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Doneaza

Calendar

Noiembrie 2017
LMMJVSD
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930

Decembrie 2017
LMMJVSD
123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Online

Vremea
Varful Brusturu
Muntii Tarcu-Muntele Mic

Reduceri

Voluntar in Carpati - 2016

Homepage

Lista de discutii

Ceapa rosie si slanina afumata (Muntii -- Munti din afara Romaniei --)

Ceapa rosie si slanina afumata

 

S-a intamplat de ceva vremea, dar clipele petrecute inca imi sunt proaspat in minte. Uneori timpul nu poate sa stearga din minte cu buretele acele clipe frumoase sau urate. In asa fel este conceput omul incat acele momente sa si-i le aminteasca. Chiar daca nu-si aminteste cu lux de amanunt, sentimentul ca a trait, ca a simtit ceva in acele locuri ii intesifica bataile inimii.

Se pare ca renutasem la ideea de a-mi asterne pe hartie aceasta experienta, intentionand  s-o pastrez vie doar in suflet, prin pozele ramase in urma acestei iesiri. Amanasem mereu ivocand ca nu am timp sau ca nu am starea de spirit necesara de a scrie ceva. Precum ziceam si cu alta ocazie, mereu trebuie sa fie o scanteie ca sa poti face foc, negresit si de aceasta data a sarit scanteia exact pe paiele uscate ale amintirilor mele. Stateam singur in camera de camin din Slovacia, plictisit si lipsit de rabdarea de a-mi mai face nervi cu netul din camera. Ceva ciudat se intampla in acesta camera, in care am net doar cu portia ca in vremea raposatului, cand programul tv era restrans ca si lungime de timp. Deci, singurul factor pertubant si tulburator in propia mea camera sunt versurile din playlistul meu. De aici a sarit si scanteia, la auzul versurilor lui Tudor Gheroghe, apoi a urmat Valeriu Sterian ... iar la primele note din „vine o zi” Holograf, am sarit din pat si am inceput ....

 

 

Pregatirile

 

 

Hmm, m-am decis sa merg din nou in Tatra. De data aceasta echipat pana „in dinti”: bocanci sanatosi, sac de dormit clasa I (tin la el foarte mult pentru ca a fost primit cadou) ... si c-am atat ... asta ii tot echipamentu’... a... era sa uit, si slanina de la Cluj. Am luat-o expre’ doar pentru aceasta iesire. Apropo, fac o mica paranteza sa explic situatia in care ma aflu ... sunt plecat de cateva luni in Slovacia cu studiile, iar, nu de mult, am facut o iesire in Low Tatra, insa „descult” si am promis, sau mai bine mi-am pus in minte ca voi merge acasa in Romania dupa echipament si ma voi intoarce in acele locuri. Si iata-ma pe drum cu toate cele trebuitoare unei iesiri (minimum) ... inchid paranteza ... Planu’ era urmatorul: am vorbit cu niste colegi slovaci care vor sa vina in Tatra. Am primit cateva raspunsuri incurajatoare dar nu 100%. Asa ca a trebuit sa astept un raspuns exact. Dar nu dupa mult timp primesc un raspuns, in care spunea ca daca ar fi mai bine sa amanam pe saptamana viitoare iesirea cand pot sa vina mai multi. Hmm... stiu un singur lucru de la mama, ca ce poti face azi fa-l azi si nu-l amana cu speranta ca maine nu mai trebuie facut. Cu atat mai mult ca ma rodea din nou sa ies, sa ies din „cusca” celor patru pereti ai camerei din camin. Ok, hai fie cum ziceti voi, mergem saptamana viitoare atunci, insa eu ma duc si acuma. Se uita cu un zambet alungit si apoi afirma ok, cum vrei tu. Stiind acuma ca voi pleca singur am inceput sa-mi refac planurile de atac. Pun harta in fata, iau pixu’ in mana, pun agenda langa mine si incep sa ma documentez. Deschid „saitu” pentru informatii legat de vreme, sa vad cum sta vremea in acea perioada. Apoi deschid mersul trenurilor ce duc spre Mikulas Lipovsky, caci pana acolo ar trebui sa merg, ca apoi sa iau un autobuz si pe urma la picior muntele. Arunc cateva priviri pe harta, apoi pe „saitu” cu vremea si imi schimb un pic planurile. Pentru ca duminica arata sanse mari de ploaie. Eu urma sa merg de sambata pana duminica, dar vazand starea vremii m-am decis sa plec de vineri, iar duminica, chiar daca ar fi plouat, o zi intreaga rabdam eu. Ok, atunci pornesc de vineri dimineata de la ora 6:11 a.m. din Trnava cu IC 501, avand sa ajung la Mikulas Liptovky la 9:07 a.m.(240 km). Bun bun, dar daca pornesc de vineri am timp prea mult doar pentru Low Tatra. Ce sa mai fac oare ? Habar nu am ... pai pierd vremea ? ma intrebam in sinea mea ... cand ii sa pierzi vremea vai ce greu trece. Ok, imi duc carti cu mine sa citesc. Pun mica „biblioteca” cu mine, oricum trebuia sa umplu cunva rucsacu. V-a fi o iesire in care voi combina cultura cu turismu’. Dar oricum nu eram linistit doar cu asta. Ce mai, caut in stanga si in dreapta (pe google map) ce as mai putea vizita. Si trag stanga si trag de mouse incat deja eram ratacit. M-am ratacit pe google. Noroc cu „back” si revin din nou la Low Tatra. Trag in jos si ajung in Tatra cei inailti. Poposesc un pic in aceea zona si stau si ma gandesc .... singur? Singur sa merg acolo ? uf, totusi nu intind prea mult coarda ?! oricum si asa, ca merg singur in Low Tatra, ii incordata situatia. Iar ma gandesc si incep sa cercetez zona. Pai nu arata chiar asa rau pe harta, dar ... si cu dar am ramas... revin la Low Tatra si fac iarasi stanga, poate de data asta nu ma mai ratacesc. Urmaresc dunga rosie (cica acuma stiu, duga rosie ii traseu de creasta ), si ajung taman in Sloveky Raj. Hopa! Am auzit de aceasta zona. Chiar mi-a aratat cineva niste poze din zona respectiva. O, super fain, uite o noua locatie pe care s-o leg cu Low Tatra. Revin inapoi pe aceeasi dunga sa vad totusi cat ii de departe. Hmm... am dat ceva clicuri ... bine, dar scara hartii este 1: 1 si multi de zerooo. Micsorez putin harta sa cuprind mai mult ... Asa parca altfel arata, e o distanta de un monitor jumate. Daca micsorez mai tare fac traseul sa fie doar de o lungime de monitor. Asta si vroiam sa fie cat mai scurt. Sunt naiv cateodata, dar uneori pastrez realitatea aproape. Stiu ca poate insemna mult, insa, cum distantele is relative, am inceput calculele. Am cautat cel mai apropiat oras de Sloveky Raj iar apoi am cautat distanta in km pe strada. Sincer nu mai tin minte dinstanta exacta in km, dar cu ceritudine am ramas cu impresia ca la limita se poate ajunge dintr-un punct in altul (mi-am facut calculele cu 24 de km/4h, eram optimist ca se poate un pic mai bine, poate 25 km in 4 ore, insa trebuia sa pastrez aceasta viteza toata ziua). Asta pe sosea, pe creasta ii altceva, eu vedeam mult mai scurt, dar oricum imi pastram realitatea. In mare, am decis ca voi face si acest traseu, ramanand sa ma decid 100% la fata locului, intreband lumea de prin zona, poate aveau harti si aruncam si eu o privire. Oricum nu am fost incostinet in totalitate si m-am apucat sa-mi desenez harta. Am luat creionul in mana si am inceput sa conturez harta. Am incercat sa pastrez curbele de pe google, unde traseul meu se intersecta cu alte trasee( imi notam). Am incercat sa fac sa fie totul cat mai precis si mai clar. Mi-am notat varfuri, denumirea fiecaruia. Traseul de urmat era cu dunga rosie (l-am notat cu bulina neagra plina) care urma sa se intersecteze cu multe si diferite marcaje (albastru – l-am notat pe harta mea cu bulina goala, marcaj cu galben – triunghi gol, marcaj verde – cu dreptunghi gol). Ce mai harta! avea de toate, chiar si legenda. (1) Kralicka 1807 – (2) Kumstovke 1533 – (3) Certovica – (4) S. Za Lenivou 1378 – (5) Bacusske 1319 intersectie – (6) Ramiza – (7) Homolka – (8) Zadna Hola – (9) Oravcova Raze intersectie – (10) Kolesarova 1508 – (11) Priehyba – (12) Priehybka 1468 intersectie – (13) Andrejcova – (14) Zdiarkes – (15) Kralovahola 1946 (aici fac stanga pe banda albastra) – (16) Martatuzka intersectie – (17) Smrecinske (aici intru din nou pe banda rosie) – (18) Vernar – (19) Sokol hor (si intersectez un drum cred ca) – (20) Palc – (21) Mala Polona – si de aici fac stanga pe albastru si ar trebui sa inceapa frumosul.

Cam asa arata legenda hartii desenate de mine. Lipseau insemnarile legat de timpul parcurgerii lor pentru a fi completa. Oricum prind spreranta de a intalni pe cineva care sa stie despre ce vreau sa fac. Gata, le aveam pe toate aranjate. Imi fac bagajul si astept sa pornesc la drum. Aparatul e incarcat, de anuntat am anuntat colegii din Slovacia, ca vreau sa merg in Low Tatra (despre Sloveky Raj nu am spuns nimanui), in cazul in care nu ma intorc sa stie unde sa ma caute. Acolo nu ai unde sa te pierzi  .... asa zic eu acuma inainte de a pleca.

Seara imi fac bagajul si sunt pregatit suta la suta sa o fac si pe asta. Sa merg singur la munte, ba mai mult sa dorm si o noapte nu stiu pe unde. Doar de aceea mi-am pus sacul de dormit, cu el frica de frig e departe de mine. Nu mai am in cap acest gand de cand am acest sac (sa-i dea sanatate ...),dar toate gandurile imi sunt indreptate spre frica de intuneric, de singuratate in intuneric. Asta o aveam mereu in cap, chiar pot dormi eu in aer liber undeva fara sa-mi fie frica? Oricum prind speranta sa dorm macar pe langa vreo cabana. Multa vreme am calatorit cu acest gand, poate si acest lucru a facut din acesta tura una de neuitat pentru mine. Deci, arunc in rucsac papuci de schimb (ceva pantofi), haine pana la refuz (macar sa aiba forma de plin rucsacu, daca la greutate nu se poate compara cu alte ture), frontala, apa, si mancare. Nu lipseste slanina si ceapa rosie (trei bucati santoase), rosii, biscuiti, ceaiuri plus, vesela, o farfurie, furculita, cutit, briceag, o cana pentru ceai, fierbatorul. Si deasupra, partea ce apartine intelectului: doua dictionare (roman-englez si englez roman, caci engleza mea nu este punctul meu forte, insa mereu ma bazez pe limbajul trupului si a semnelor), o carticica de expersii in engleza, o carte destul de solida pentru citit, o harta, agenda mea cu harta improvizata si trei pixuri (nici cand aveam cursuri de dimineata pana seara la facultate nu aveam atatea pixuri la mine). Mereu sunt precaut, mai bine le am decat sa nu le am. Caci nu car eu, ci spatele ... bagaju’ ii facut, asa ca ma pun in pat si astept sa inceapa „aventura mea” care sper sa se termine cu bine.

 

 

Vineri (16,iulie,2010 )

 

Ma trezesc dis de dimineata, fug la gara si cumpar un bilet spre Mikulas. Urc pe peron si ma uit in stanga si in dreapta in speranta de a vedea ceva lume cu intentii asemanatoare cu ale mele.Adica, daca au bagaje de munte. Cam gol peronul, eu, cateva persoane si o blonda draguta. Normal, incerc sa socializez, in stilul meu si pe limba mea. Totusi tipa stia engleza. Eu m-am rezumat doar sa intreb daca este corect peronul pe care stau. Soseste trenul, ne urcam si ocupam locuri apropiate. Cine stie, poate poate umplu timpul cu ceva (caci aveam de parcurs vreo 3 ore) si pot scoate doau cuvinte si eu. Nu porneste trenul din gara si in fata mea se pune un tip pe scaun cu doua beri (sau sucuri, caci erau viu colorate dozele) si un rucsac de tura scurta. Hopa, incep sa zambesc in interiorul meu. Logic se aprinse un beculet si poate merge tipul la munte. Poate merge chiar in Tatra Mare, atunci ma duc cu el. Ma duc dupa el si dorm langa el. Deja alte planuri imi faceam, insa mai ramanea sa-mi confirme, sau mai bine zis sa-l intreb ce intentii are. Si incep...vb engleza?...el da putin ... eu in gandul meu ..la-s ca stiu eu ca la voi putin inseamna la mine o engleza perfecta. Dar nu, acesta intradevar stia engleza pe care o stiam si eu. Si, deci ? unde mergi ? mergi cunva la munte ? ..of, am ramas dezamagit, caci rapsunsu a fost ca merge acasa. Of, si era atat de aproape, plus ca echipamentu si rucsacu asta imi spuneau. Asta e, revin la vechile planuri. Insa am avut parte de un drum atat de scurt incat nici nu mi-am dat seama cat de repede a trecut timpul. Nu am crezut ca doua pesoane care stiu doar putina engleza pot sa se intrebe si sa-si rapsunda la intrebari timp de 3 ore. El cand nu stia un cuvant repede cauta pe google  translate cuvantu si mi-l arata (nu stiu ce o crezut ca eu is as la egleza?) o inceput sa-mi arate un cuvant si eu ma uit la el si dau din cap....no ce sa-i zic ? habar nu am ce inseamna acest cuvant ... dar stai ca nu degeaba car eu una alta ...tu ai google translate, eu am dictionare la mine... super, daca ne-ar fi vazut cineva, ar fi ras si cu fundu’ de noi (precis blonda se prapadea de ras de cealalta parte), el cu telefonul cautand pe google translate, iar eu pe urma cautand cuvantu’ in dictinare. Ca in filmele cu Stan si Bran. Oricum, asa a trecut timpul. Un tip foarte de treaba (cel putin in timpul in care am „povestit” cu el) mi-a oferit numarul lui de telefon si a zis ca daca am probleme acolo sus sa-l sun si face el cunva sa ma ajute. Sa apelez la el cu incredere. Plus ca a aflat ca nu am asigurare (tot asa m-a intrebat cu google translate, cica ai asigurare ? ma uit la el si la cuvant ca la felul doi, iar dupa ce aflu’ ma uit la el ca la felul trei, cei asta desertu’ ? ... cum sa-i zic ca am daca nu am) si atunci mi-a dat si numarul de la salvamont (0905 622 622) si mi-a mai repetat inca o data ca daca mi se intampla ceva, pot apela cu incredere la el. Asta m-a facut sa ma simt mai stapan pe mine si sa uit o parte din frici. (Juray Duri numele tipului).

Cum timpul nu se opreste numai atunci cand astepti sa intri la toaleta, veni si vremea sa cobor si eu din tren. De acolo hop la autobuze sa astept busul bun. Ma uit in stanga si in dreapta si vad grupuri si grupulete cu intentii de a urca pe munte. No de care sa ma lipesc ? nici un grup nu sta pe peronul corespunzator. Oare ce fac ? ok, imi continui drumul meu. Nu dupa mult timp apare un grup in zona in care asteptam eu autobuzul. Logic, ii interoghez. Dar ciu-ciu, caci erau polonezi si nu stiau engleza defel. Dar, de pe margine ma vede un baietel cam la 23 de ani si repede ma abordeaza si se ofera sa ma ajute. Ioi, avea tipul o engleza cu care ma intalnisemn doar in visele mele. Oare eu o sa ajung sa vorbesc asa fluent limba romana? ...Oricum, foarte amabil, m-a condus pana la ultima statie, unde trebuia sa cobor si mi-a mai dat unele sfaturi, sa am grija la ursi. Oricum tipu auzise de ursii nostri si o zis ca nu-i ca la noi. Asa ma gandeam si eu ...nu mi-e mie frica de ursi, astia is pui pe langa ai nostrii ... trebuia sa ma imbarbatez si eu cumva ... Mi-am propus, chiar daca voi intalni in fata un urs, caine sau alta aratare, trebe’ sa fiu ferm, pe pozitie si mai ales pe privire. Privirea s-o pastrez puternic incruntata si stapana, chiar daca alte parti is umede. Privirea sa-mi fie ferma.

Cobor din autobuz (ultima statie Demenovska Dolina), multumesc mult pentru ajutor si imi incep drumul. Ma uit la ceas,  pornesc „cronometrul” si start. Vremea era frumoasa, cu putini nori pe cer, desi, uneori pareau amenitatori. Lumea nu roia in jur, iar pe care ii zaream veneau din directie opusa, unde vroiam eu sa ajung ei de acolo veneau. Poate prind pe cineva din urma. Dar slabe sanse. Drumul care aveam sa-l parcurc l-am mai parcurs data trecuta in pantofi, deci probleme nu am intampinat. Tot traseul pana in creasta era de 2 ore si 20 de minute insa cand mergi singur timpul ii cu totul si cu totul altul. Am parcurs acest traseu (banda galbena) intr-o ora, profitand si de faptul ca din acesta zona am poze. Nu m-am rabdat si mi-am facut si eu cateva poze cu peisaju’ in spate. Chiar am incercat sa-l imit pe tipu de la discovery care se filmeaza singur. Eu mi-am facut doar poze singur. Ajung sus pe traseul de creasta (banda rosie) ma uit la ceas si incep sa resetez cronometrele, sa-mi calculez iarasi timpii reali (2 ore) si timpii ramasi (4 ore pana la ora 8). Vreoiam sa ajung la Chopok (2023,6 m) si apoi acolo sa-mi caut cazare sau loc pe langa cabana sa ma bag in sacul meu.

Vremea era nehotarata, dar frumoasa, oricum nu ma temeam de ceata sau alte fenomene. Pur si simplu nu ai unde sa te pierzi, e batuta cararea din roci. Ii pavata aproape toata poteca cu piatra. Nu am mai ramas mirat de data acesta, caci stiam de data trecuta. Insa parerea nu mi-am schimbat-o, considerand o prostie aceasta chestie. Ok, arata frumos ca sa zic asa. E parerea mea.

Asa ca daca toate erau in favoarea mea am poposit la o mica masa. Am hotarat ca era timpul sa bag ceva la intuneric. Cand calatoresti singur si urci singur parca nu flamanzesti asa repede. Oricum gandul imi era la slanina cu ceapa pe care vroiam s-o manc sus pe varf maine. Pentru asa ceva ii facuta slanina si ceapa. Pentru varfuri. Acuma m-am multumit cu niste sandwiciuri. Of, nu pot sa nu trec peste asa ceva atat de usor si sa nu-mi exprim durerea. Sunt de ceva vreme aici in Slovacia si nu am gasit o paine cum trebe s-o pot manca si goala. Eu sunt mare mancator de paine, painea de casa o manc ca pe o prajitura, iar mancarea cam toata o manc cu paine (fac exceptie doar la mamaliga). Asta era durerea mea in materie de mancare. Deci sandwiciurile erau ca si buretele de pufoase(ok, acuma erau tosanite).

Imi termin gustarea si pornesc la drum. M-am decis ca acest traseu sa-l fac la relantiu. Asa ca m-am pus pe facut poze naturii, apoi am pus aparatul jos si m-am tras in chip si eu. La tot pasul am facut poze si bineinteles la mult iubita mea poteca pavata. Marcajul pentru mine era inexistent, puteam merge cu ochii inchisi pe acolo. Se vedea si marcajul foarte bine plus ca incep sa vad si momai. Am inceput sa rad singur. Momai ? la ce ? pentru ce ? ba mai mult ajung intro zona unde era plin de momai. Dar plin. Primul lucru care mi-a trecut prin cap cand le-am vazut a fost pestera Ursilor de la noi. Acolo era plin de stalactite si stalacmite pe care le-am asemanat cu aceste momai. Ce mai, am timp berechet si le fac si lor poza. O poza mai incetosata pentru ca intram si ieseam din nori, sau cel putin circulau norii pe creasta de numa’. Eram singur pe „drum”, nimeni in spate nimeni in fata doar eu momaile, poteca si a aparut la un moment dat o „cioara”. Era o pasare neagra, destul de mare. Ca un fotograf „profesionist” o trag in chip si pe ea. Mergand singur pe drum ajung intr-o zona in care vad ca dunga rosie o ia razna. Poteca pavata mergea intr-o directie (oarecum tot de creasta) iar dunga rosie, e dunga rosie. No ce fac. Oricum nu-mi place poteca si dunga rosie e marcajul meu deci aleg rosu, dar nu scap sau incerc sa nu scap din privire poteca. Nu merg mult timp pe acest drum si ajung la un hop. In stanga prapastie, iar dunga rosie ducea pe langa ea. Poteca o vedeam in dreapta cum ar fi ocolit aceasta zona. No, ce fac ? bineinteles ca mi frica sa trec, oricum nici nu am stat pe ganduri si am facut cale intoarsa urmand poteca fara sa mai privesc acea zona. Nu e nu stiu ce, insa, eu pur si simplu am refuzat so abordez cand am avut alta varianta. De data asta am lasat drumul pentru carare ;)).... Cu toate pozele si opririle care le-am facut ajung la varful Derese (2003,5), urmand ca de acolo sa mai am 45 de minute pana la Chopok. Deja incepeam sa vad stalpi de teleschi. Deja ma simteam cu civilizatia in spate desi inca nu mai vazusem tipenie de om,  imi facea bine la psihic. La un moment dat trec pe langa o noua linie de teleschi si vad un fel de incapere. Sincer nu stiu pentru ce era, insa, cu siguranta ma gandeam sa poposesc la noapte acolo, daca nu gasesc ceva mai bun langa cabana. Sa am spatele asigurat sa nu fiu atacat din spate sau pe la spate, somnul imi va fi iepureste. Oricum o varianta deja aveam, mai ramanea sa vad ce gasesc la cabana. Din gand in gand, ajung iarasi mai devreme decat scrie la „carte” la destinatie. Vad cabana, vad oameni, vad chiar o statie meteo si releu de telefonie mobila, ohooo, aici dorm. Unde, nu conteaza, gasesc eu. Si ma indrept spre cabana cu gandul sa intreb daca ma primesc si pe mine sa dorm o noapte. In timp ce coboram dau de un cuplu(Jan-Eva). Parca cu mai mult curaj ca alta data intru direct in vorba. Stii engleza? Da, un pic. ...of ma omoara astia cu un pic .... si incepe asta sa turuie in engleza. Degeaba mergi la cabana sa gasesti ceva de dormit ca ii full si nu te mai primesc, noi (cuplu) am cerut un metru patrat prin bucatarie sa dormim si nici nu a stat de vorba cu noi. Si le-am spus ca suntem din cehia si nu ne puteam face rezervare si povesti peste povesti. Deci nu merge acolo ca nu gasesti loc. Sau poate daca ii zici ca esti din Romania poate ai noroc mai mare. Ce mai, cand l-am vazut ca zice cu atata patima si inversunare, l-am intrebat si unde dorm in seara asta ? A ridicat din umeri si a zis ca vor cauta un loc undeva unde pot pune izolirul si sa fie ferit macar de ploaie sau ceva de genu’ asta. Ok, pot sa vin sa caut si eu cu voi si sa dorm langa voi. Deja ma simteam boier, nu mai eram singur. Hai, cum sa nu, numai ca sanse sa gasim un loc bun nu sunt. In mintea mea, mai bun decat sa nu dormi singur nu exista. Sa stiu ca dorm langa cineva si de dorm in picioare, tot somn se numeste la mine. Ok. Foarte amabili si scumpi amandoi. Tipu era un pic nervos pe situatia ca nu i-au primit in cabana. Eu eram in al noualea cer ca am cu cine sa stau in acea noapte. Un cuplu super fain. Cautam ce cautam si ajungem langa statia meteo unde dam de o cladire parasita care avea fundatia pe niste stalpi, ceea ce facea ca intre fundatie si pamant sa se poata dormi .... cam vreo 150 cm diferenta. Tipu cauta un loc sub aceea cladire sa ne adapstim toti trei. Plin de pietricele, sticle sparte si cateva gunoaie. Oricum pentru mine nu contau astea, plus ca nici nu aveam izoprem. Aveam de gand sa dorm pe rucsac. Dar, tipa are o idee geniala sa mergem sa intrebam la statia meteo si sa le zicem problema (ceha si slovaca sunt asemanatoare daca nu, aceeasi limba). Sunam la usa si asteptam sa ne auda cineva. De dupa usa scoate capu o persoana mai mult somnuroasa decat treaza si, banuim ca intreaba ce dorim. Jan, ii povesteste cum sta treaba, iar in urmatoarele doua secunde ne pofteste inauntru. Intram intr-o anti-camera foarte mica de unde ajungem intr-un hol foarte mare. Din acest hol urcau niste scari pe unde am fost condusi spre camerele noastre. Deschide usa si ne pofteste prezentandu-ne paturile si privelistea care se vedea afara. Era chiar foarte frumos, nu ma gandeam eu ca am sa dorm asa domneste, asta dupa ce Jan imi spusese ca trebuie sa cautam un loc pe afara pentru a dormi. Entuziasmul nu se vedea pe fata mea insa cuplu era de-a dreptul incantat.Erau foarte bucurosi ca au gasit acest loc. Camera era destul de spatioasa, avand 2,50m latime si 6 metri lungime. Avea in componenta ei 4 paturi, din care unul era plin cu paturi si perini, iar trei erau libere, un dulap, doua mese destul de maricele, un scaun, si un frumos semineu facut in parete. Mai lipseau lemnele incinse in el, caci slanina astepta cu nerabadare sa fie mancata, sau viceversa, eu asteptam sa manc slanina. Imparteala pe paturi a fost foarte usoara, in ideea ca „tinerii’ si-au ales paturile puse pe lungime cap in cap iar eu in patul pus pe latime. Nu dupa mult timp bate la usa unul dintre gazde, caci erau doi barbati, si parca ne intrebase daca vrem ceva si apoi sa ne arate si baia. Auzi ma, cica au dusuri cu apa calda. Am ras in sinea mea si m-am gandit la turele de 4-5 zile in care „ioc” dusuri si acuma dupa nici macar 3-4 ore de urcat sa-mi trebuiasca dus. Intre timp gazda s-a interesat de provenienta mea si daca cumva sunt vorbitor de alte limbi, gen rusa, germana. Cu mine chiar au nimerit, sunt omul caruia ii place tare mult sa socializeze si sa vorbeasca orice limba, insa limbile nu-s punctul meu forte. Da da stiu rusa. Spasiba, ii de ajuns ? Sau mai stiu noapte buna.

Dupa ce ne-am descotorosit cu totul de „greutati” ne uitam unii la altii si nu stiam ce sa facem? Sa mancam sau sa mai iesim pe afara sa adimiram apusul de soare. Bineinteles, am decis sa iesim un pic la plimbare la un apus de soare, la o poveste iar cand ne intoarcem sa saturam si pantecele. Iesim din statie si urcam pe varful de langa cabana. Era varful Chopok (2023,6 m), care era plin de oamenii de la cabana, dar cum era loc destul pentru toti am urcat si noi. Lumea se aseza care incotro, admirand peisajul de jur inprejur care capatase la un moment dat o culoare mai rosiatica. Roseala era de la soarele care facea loc lunii care isi facea si ea intrarea in rol. In tot acest peisaj, desi lumea era asezata, mai toata, privind la „film” nestingheriti, mai erau alte persoane care parca insa nu-si gasise locul, cautand parca un loc mai bun. Probabil vroiau in primul rand, sa vada primii, sa simta cum picioarele le atarna in aer. O domnisoara mai zvapaiata statea in fund ca intr-un balcon fara balustrada si cu picioarele in aer. Jan cand o vade, repede isi pune mana la ochi si fuge dupa o roca mai mare dupa care sa nu mai vada miscarile fetei. Ma uit uimit pentru o fractiune de secunda la prietena lui, Eva, si o intreb din privire ce s-a intamplat, desi parca stiam raspunsul. Cica nu poate sa mearga prin zone periculoase sau expuse. Ca ii este frica chiar si cand vede o alta persoana ca se apropie de asemenea zone. Oho, salut frate, pai da mana cu un alt rila iepurila. Parca trebuia sa ne intalnim. Si eu is in aceeasi situatie ca si tine, nici eu nu pot sa merg pe zonele expuse.

Ne mai facem poze, mai admiram si noi natura si apoi incet incet coboram spre culcus. Ajungem in camera si incepem sa scoatem mancarea. Apropiem masa de patu lor, eu iau scaunul si incepem sa pregatim. Bineinteles ca deabia asteptam sa-i servesc din slanina mea din Cluj, sa le povestesc cum merg mereu cu slanina la munte. Si cum sa incerce cu ceapa rosie. Ei au desfacut ceva pateuri si salam. Please, take from me, slanina! Au intins mana timizi, poate si in ideea sa nu-mi manance mie mancarea. Au luat o bucatica de slanina apoi din ceapa rosie cu sare. In acelasi timp cu ei infulec si eu prima bucata. Ca apoi sa ii servesc din nou. La fel de timid intind ei mana spre slanina si ceapa, dar in timp ce mestecau si savurau, gata, sunteti ai mei, acuma puteti lua cu incredere cata vreti, chiar si pe toata. Imi crestea inima cum ii vedeam. Ii vedeam cum savurau din mancarea mea. Cand am fost mai mic, am venit intr-o zi de la fotbal foarte flamand. Ajungand acasa masa era deja pregatita, mama parca a stiut ca vin flamad. Am infulecat pe nerasuflate, placandu-mi in acelasi timp si mancarea nu doar ca eram flamand.. Iar pe la finalul mesei o intreb pe mama, tu nu vii sa mananci? Ea ma privise si inghitea in gol odata cu mine. Pai eu m-am saturat privindu-te pe tine cu ce pofta mananci. Asa eram si eu atunci, bucuros ca mancarea mea este buna. Si faptul ca au confirmat la sfarsitul mesei, imi ziceau ca ii cea mai buna combinatie dintre toate posibile. Repetand asta de cateva ori. Ba, mai mult, se uitau in jur si ziceau ca pateul lor a ramas desfacut asemeni salamului neinceput. Ce poate fi mai frumos pentru mine ... ba si mai mult il aud pe Jan spunandu-mi: „ daca tu ne-ai facut o supriza placuta cu slanina si ceapa, maine dimineata am sa-ti facem si noi o supriza”. Totusi avand burtile pline loc mai era si pentru ciocolati. Sunt un mare gurmand si pofticios. Asa ca bag nasu in rucsac si cotrobaiesc. Dau de biscuiti, dar aia am zis ca-i pastrez pentru maine. Mai dau cu mana si ajung la ciocolata. Era o cutie de ciocolata primita cadou din Cluj. Si am promis ca o deschid doar atunci cand imi va fi amara viata in Slovacia. Dar se pare ca nu m-am tinut de promisiune si desi aveam o traire frumoasa in acele clipe am desfacut cutia cu ciocolati. Parca ma vedeam in oglinda, caci si cele doau persoane desi erau satule nu s-au dat in spate de la micile bucati de ciocolata. Asa printre bucatele dulci, am adus in discutie despre ce aveam eu de gand sa fac maine. Daca cumva stiu despre acest traseu. In doua secunde scoate o harta care ducea exact la Sloveky Raj. Oho, exact ce imi trebuia. Si incep sa-i pun intrebari despre traseu ca as avea de gand sa-l fac intr-o zi. Oho, nici vorba nu-l poti face intr-o zi, toata lumea il face in doua zile, imi zise el. Ok, dar cat iti ia? I-au harta, o deschid, o pun pe masa si incep sa numar timpii, caci pe harta erau pusi timpii, iar cu ajutorul pixului si agendei notez ca apoi sa calculez:

1.h/ 0,30.h/ 0,20/ 0,20/ 0,40/ 1,15/ 0,30/ 0,45/ 0,40/ 0,30/ 0,40/ 1,10/ 0,45/ 0,15/ 0,40/ 0,25/ 0,40/ 1,45/ 0,15/ 0,50/ 0,10/ 0,30/ 1,20/ 0,35/ 0,50/ 1,15/ 0,45/ 2,30

Astia erau timpii pe harta. Dupa un scurt calcul imi ies 21 de ore. Hmm, cad pe ganduri si incep din nou numaratoarea, si incep sa privesc cate urcari am si cate coborari. Arata bine pe harta, nu ii mare scofala. Dar cum as putea face din 21 de ore mai putin? Oare as putea sa fac 14 ore? Oare 12 ore? Stateam si ma gandeam in timp ce priveam la harta. Da 14 ore fac. Gata is decis si convins ca 14 ore fac. Le afirm convingerea mea si lui Jan si Eva, ca apoi ei sa-mi exclame ca is prea multe ore de parcurs. Eu aveam in cap ca pot si la altceva nu ma mai gandeam si nici nu mai auzea. Convins ca reusesc trec prin urmatoarea proba de foc. Numaratoarea orelor pe ceas. La cat ar trebui sa plec si la cat as ajunge la destinatie. Daca pornesc la 6 a.m. as ajunge la 8 p.m. Hmm, 8 ? reiau numaratoarea si incep de la ora cinci (era la mintea cocusului ca era ora 7, insa vroiam sa fiu sigur ca nu gresesc). Stau un pic pe ganduri si rapid traversez prin minte ideea: Eu cazare nu am. 7-8 nu este cumva prea taziu daca ajung acolo, asta in conditiile de 14 ore. Mda, asta a pus capac. E prea tarziu sa ajung la 7-8 in zona si apoi sa caut cazare, cine stie pe unde gaseam sau daca gaseam. Gata, inchid agenda, inapoiez harta si le spun ca ii prea la limita, caci nu is sigur unde gasesc cazare. Trebe sa-mi fac alt plan pentru maine.

Si repede ii bombardez pe ei. Voi ce faceti maine, in ce directie mergeti ? deja ma gandeam sa merg cu ei. Insa ei mergeau taman de unde am venit eu. Of of, ce frumos ar fi fost daca mergeam cu ei. Acuma trebuie sa ma gandesc la alt traseu. Imi iau harta mea si arunc o privire ce trasee sunt prin zona si cat de lungi is. Privesc o clipa, o fotografiez in minte pastrand-o in gand, apoi ne punema iarasi la povesti.

Cioc cioc, din nou la usa. Una din gazde, aceeasi, ne intreaba daca vrem sa mergem sa ne uitam la televizor, sa mergem la o poveste. Ne uitam unii la altii si rapid, de ce nu ? Si in doua secunde urcam in bucataria gazdelor. Facem cunostinta si cu cealalta gazda (Igor). El era meteorologul de servici. Celalalt era de la telefonie.

Eu eram un specator privind incercat sa deduc din semnele care le mai faceau despre ce ii vorba. Desi pe rand s-au ocupat sa-mi traduca in mare si Eva si Jan. Bineinteles ca mi-au dat si mie importanta intrebandu-ma despre a mea tara. As fi pornit ca o moara stricata sa le povestesc despre ea insa engleza nu ma ajuta. Asa ca doar strictu’ necesar. Dar nu mica mi-a fost suprinderea cand Igor, meteorologul, imi zice ca a cunoscut un roman, din Bucuresti si o fost un tip de treaba si ca l-o invatat cateva cuvinte in romana. Si a dat drumu la cateva (cele uzuale de buna ziua, noapte buna, la revedere), printre care si injuraturi. Mi le-a spus care insa nu le pot relata aici. Bun profesor de limba romana ai avut. Apoi mi-a spus ca a fost o data la Constanta si ca i-o placut fetele noastre. Stiu, te cred, si mie imi plac fetele din Romania. Aici fara modestie, ce ii al nostru ii pus deoparte. ;)) ... Si uite asa am fost integrat si eu in discutiile lor. Dupa nici o jumate de ora il vad pe Igor venind cu un brat plin de cutii de ceaiuri, le aseaza pe masa si ne pune sa ne algem. Am fost serviti cu ceaiul pe care l-am poftit. Gandu imi zbura, iar parul statea perpendicular pe piele, precum sta ostasul de straja. Am trait intes aceea noapte bucurandu-ma chiar si de ceaiul pe care ni l-a oferit. Nu a fost unu, caci dupa unu a mai urmat altu si altu. Pai, atunci mi-a parut rau ca nu am luat taria din dulap pe care o aveam in camera de camin. Egoismul din mine a zis ca daca eu nu beau ce sa fac cu taria dupa mine? Uite ce sa fac, ce i-as fi imbucurat un pic, punandu-i sa guste din productia de prune, si ce pot scoate prunele noastre. Scormoneam prin minte ce am prin rucsac sa aduc sus, sa-i servesc si eu pe ei cu ceva. Doar dulciuri am. Is barbati in toata firea, precis se bucura de dulciuri. Aste e, cobor in camera, si aduc cu mine ciocaltile care ne-o mai ramas si pachetu de biscuiti. Mergeau bine cu ceai. Atat am avut si eu sa ofer.

A fost o noapte faina nesperat de placuta.

Intr-un final, cred ca era miezul noptii, ne-am retras spre camera noastra, unde am mai lungit un pic noaptea, ca apoi sa inchidem si noi cortina.

 

 

Sambata (17,iulie,2010)

 

 

Trezirea a fost la ora opt, iar cum, eu nu aveam in fata decat un traseu de 7 ore, aveam timp berechet. M-am decis in noaptea de dinainte sa ma plimb prin imprejurimi, iar seara sa ma intorc la aceeasi statie meteo si sa mai dorm inca o noapte la ei. L-am rugat pe Jan sa vorbesca cu ei si daca ma pot primi pentru inca o noapte sa poposesc la ei. Oho, pe fetele lor (a gazdelor) s-a vazut o bucurie mare ca mai raman o noapte la ei. Cu cea mai mare placere poti ramane insa problema ii ca ei nu stiu engleza si nu o sa poata vorbi cu tine, imi zicea Jan. Oho, sa stea linistiti ca ne intelegem noi cumva, dar acuma stiu cum sta treaba si unde sa dorm. Toate bune si frumoase, deja aveam asigurata si cea dea doua noapte.

Ne punem la masa si asteptam supriza, atunci mi-o pregateau. Erau ceva fulgi (aflasem mai tarziu ca era musli), amestecat cu stafide, arahide si apa, caci lapte nu aveau. Au fost tare scumpi, cand au zis, ca asta ii pentru mine, pentru supriza de aseara. Frumos gest, multumesc mult.

Mancam, povestim si iarasi ne intindem la povesti. Abia la ora 11.30 iesim afara din statie ca apoi sa ne urmam fiecare drumu. Normal ca am facut o poza de grup, inainte de despartie avand in spate valea ce urma s-o vizitez eu mai tarziu. Ne-am luat ramas bun, iar apoi ne-am despartit. Pornesc din loc, insa eu raman tintuit locului. Intr-un final ma urnesc si eu din loc, insa ma reintorc si ii privesc din spate. Sincer imi parea rau dupa ei, au fost atat de dragalasi cu mine si atat de mult a contat ca am avut un sprijin in prima noapte incat pentru ultima data am scos din nou aparatu si le-am mai facut o poza cum se pierdeau in zare, iar eu facandu-le cu mana, desi nu ma vedea nimeni. Au trecut creasta, intorc si eu spatele si imi vad de drum. Ma uit la ceas si incep din nou calculele si numaratoarea. Urmatoarea destinatie a fost Dumibier (2043,4) cel mai inalt varf din Low Tatra. Setez viteza de mers pastrez aparatul in preajma si pornesc cu soarele in fata. Vremea era deosebit de frumoasa si primitoare, potecile incepeau sa fie tot mai umblate. Ba mai mult, incepeam sa depasesc oameni de nenumarate ori. La un moment dat ajung la o intersectie cu banda galbena. Fac o poza, ma uit in jur si ma urnesc din loc, dar bineinteles pe duga galbena. Nici astazi nu inteleg cum de am reusit sa aleg dunga galbena stiind ca rosul duce spre varf. Nu pot sa-mi imaginez. Constat ca ma aflu pe dunga galbena, scot harta si privesc. Da, aceasta duce la vale, desi la un moment dat se intersecteaza cu dunga verde care urca inapoi in creasta. Aveam doua variante, sa continui ocolirea sau sa ma intorc. Ce mai, am venit aici sa ma relaxez, asa ca daca fac o bucla nu urla nimeni la mine. Si asa am ales dunga galbena in continuare si apoi dunga verde. Ajung din nou in creasta unde era plin, plin de lume. Parca s-ar fi spart conducta. Ma strecor printre lume, salut frumos cu „dobri den” si imi vad de urcarea mea spre Dumbier. Din doi pasi si trei miscari ajung si eu pe culmea cea mai inalta a celor mai mici din Tatra. Pun bagajele jos si incep sesiunea de poze. Ma pozez cu stancile, cu Crucea de pe varf, chiar si cu unele persoane care au intrat in poza fara voia lor. A durat ceva sesiunea foto, caci de data aceasta am fost foarte pretentios. Dupa aceea, caut o stanca sa-mi serveasca ca masa si sa scot ce mi se cuvine. Slanina cu ceapa rosie. Pun aparatul pe alta stanca, imi aranjez toate frumos, farfuria, slanina taiata bucatele, ceapa felii, sarea varsata langa, iar in stanga aveam painea si in mana briceagul si rosia din care taiam. Cam acesta era filmul pe care l-am facut in timp ce ma ospatam, ca sa fac pofta celor de-acasa. Sincer a inceput sa miroase in zona a ceapa si a slanina afumata.

Dupa masa copioasa de care am avut parte am mai zabovit inca cateva minute si apoi am purces din nou la drum, spre urmatoarea destinatie Chata generala M.R. Stefanika (1727,9 m). O coborare usoara pe o poteca pavata avand ca timp de parcurgere pe harta de 40 de minute, ca apoi sa fac dreapta sa intru pe dunga verde, unde sunt sanse sa intalnesc 3 pesteri. De ce nu, daca se poate eu de ce sa nu arunc un ochi. Drumul ducea spre Trangoska (1183,3 m) intr-o coborare brusca la inceput iar apoi unghiul de inclinare modificandu-se in spre lejer. A fost un drum destul de lung, avand in vedere ca deja intrasem in podure iar vizibilitatea imi scazuze. Nu ma gandeam la animale caci oamenii de pe varf imi dadeau siguranta ca acest drum ere circulat.

Cobor ce cobor ca apoi sa dau de dunga galbena si de sosea. Soseau ducea in jos spre civilizatie iar in sus spre telecabina, teleschi (tot civilizatie). Eu de acuma incolo trebuia sa urc din nou la 2023 la Chopok. Trag aer in piep si cu harta in mana caut traseul, dunga galbena, care ma ducea sus la statia meteo. Caut lumea sa intreb de unde incepe traseul, insa a trebuit sa ma descurc singur ca nu prea am avut succes sa gasesc pe cineva folositor. Nu mai zabovesc mult si hotaresc sa nu mai caut traseul si sa urc pe partia de schi care era oarecum paralel cu traseul meu, insa avea punct comun la Kosodrevina. Ma astepta o urcare brusca, la un moment dat aveam impresia ca ma catar asa de aproape eram cu nasu de partie. Ce sa ma uit in jos, tineam capu sus sa nu-l frec de partie. Si aveam toata nadejdea in bocanci. Oricum clasa intai. Unde puneam picioru acolo ramanea, chiar daca pe jos era nisip, pietris, iarba. Urcarea avea ca timpi scrisi 50 de minute. Eu am cuplat viteza intai am pus pe pilot automat si prima oprire a fost la urmatorul hop. Caci dupa ce am ajuns la Kosodrevina a trebuit sa fac la stanga vreme de 10 minute ca apoi din nou la dreapta sa ma astepte o urcare de 1 ora si 45 minute. Acolo am poposit, mai mult pentru gandul care il aveam. Lumea se imputinase, de ajuns din urma nu am ajuns pe nimeni. Inainte de a ajunge la Kosodrevina intalnisem lumea de pe Dumbier. Si cum ziceam am poposit pentru ca urma sa intru printre jnepeni. Crunt, daca dau de ceva urs ce fac ? ce face tot omul ... ma speriu si fug daca apuc. Atat imi trebe sa apuc sa fug ca apoi  nu ma mai prinde nimeni ....vorba unui coleg, am fost campion pe sate la fuga ... asa si eu, am antrenament la fuga, daca chiar si de responsabilitati fug, nu vad de ce nu as fugi si de ursi  ... Dar curajul imi vine de la punga de piper pe care o aveam in rucsac. M-am gandit sa o scot s-o tin in buzunar iar daca cunva ma intalnescu cu „dansul” sa arunc piper pe mine. Dar numai gandu ca am piper in rucsca m-a facut mai curajos si am zis, da-i pace ca nu ma intalnesc cu nici un urs  si n-are rost sa-l scot si am pornit la drum. Portiunea aceea cu jnepeni am tras bine de mine, caci vroiam sa scap cat mai repede de ei. Se vedeau si nori amenitatori de ploaie. Ce intaia? Eram intr-a 4 –a la urcare fara demaraj. Am fortat motorul. Pai daca eram cam la 60 la suta din urcare si a trebuit sa ma opresc pentru cateva secunde sa-mi trag sufletul. Am redus un pic viteza psihologic, iar dupa scurta pauza mi-am continuat urcarea. Ma aflasem deja la 5 minute de cabana, se vedea cabana si statia meteo si a inceput ploaia. O vedeam cum vine in spatele meu si eu fugeam de ea. Ea se incapatana si ma urmarea, eu ca prostu am turat motoru si speram ca scap. 5 minute am prins ploaia. Ajung la cabana, intru inauntru si primu lucru ii sa las bagaju din spate. Ma uit la mine si constat ca hainele imi erau ude leoarca pe interior. Erau mai ude pe interior ca  pe exterior. Ma asez si eu pe scaun, ma uit in jur (un grup de 4 persoane, si un tata cu fica lui de 3-4 ani, cred ca avea) si imi trag sufletu. Afara ploua in continuare cu galeata. Iar in mintea mea ma gendeam sa-i dau ceva sa manance si la prostu asta ca o tras destul azi. Cartofi pai cu snitel de peste cu boabe de cucuruz, castraveti, varza, morcovi, si maioneza. Fac comanda, si astept prinvind admosfera din jur. Fetita se perinda pe la fiecare pe la masa, grupul discuta si radea, eu eram singur privind in jur uneori aruncand-mi un ochi spre geamu aburit sa vad comportarea ploii. Intre timp aud ca pestele ii gata.

A fost o masa copioasa. Atat de concentrat am mancat sau asa de tare erau aburite geamurile incat cand am iesit afara sa vad starea vremii ploaia era deja dusa.  Deci motiv sa mai poposesc la cabana, unde acuma erau locuri berechet, nu mai aveam, am hotarat sa ma duc eu spre locasul meu (statia meteo) si sa-mi iau in primire camera. Ajung la usa bat frumos si astept sa ma intampine gazdele. Cu zambetu pe buze ma intampina iar apoi ma invita inauntru. Ma conduce pana la camera mea unde ma lasa dar parca vrand sa-mi zica ceva. Nu trece mult timp si coboara Igor la mine in camera. Tipul stiind 10 cuvinte in engleza isi permitea sa ma abordeze mai usor. 10 cuvinte in engleza eu stiam 10 cuvinte in slovaca, el mai stia inca cateva cuvinte in germana, iar restul limbajul semnelor. I-am zis ca ma mai duc sa ma plimb un pic pe afara iar apoi revin la somn. Zis si facut, inca timp de vre-o ora m-am plimbat prin imprejurimi. De data acesta chiar m-am plimbat, admirand zona, sa mi se intipareasca bine in memerie. Ma gandeam si la noaptea trecuta cand am avut companie si am putut  schimba doua cuvinte. Ajung in camera si aceeasi senzatie o aveam. Ma gandeam ca acum o noapte stateam si mancam slanina cu ceapa, apoi am servit un ceai cu gazdele, iar acuma simt cum intunricul ma cuprindea desi lumina era inca aprinsa in camera. Ca sa nu las gandul sa zboare la fel si fel de idei, scot cartea si ma fac ca citesc un pic. Intradevar numai un pic am citit ca imi veni o idee, sa mai invat cateva cuvinte in engleza. Scot si dictionarele si cartea cu expresii si ma hotaresc sa invat cateva cuvinte si expresii despre calatorii. Dar se pare ca mai mult de 10 minute nu am reusit sa invat, am inceput sa ma uit in stanga si in dreapta daca mai am alte carti care m-ar fi captivat mai tare. Ma uit la ceas si ma gandesc ca ii prea devreme sa dorm de la ora aceasta. Fac ce fac imi aduc aminte ca rucsacu l-am auzit ca o crasnit in ziua precedenta. Hopa, am ce face, imi zic eu in gand zambind. Cos ... caut sa vad defectele de la bretele, scot acu si ata si incep sa intaresc zona afectata. Dar toata treaba nu o tinut mai mult de 30 de minute, ma uit la ceas si din nou ridic privirea intristat zicandu-mi din nou ca este prea devreme pentru somn. Dar asta e, hai sa n-o mai lungesc si sa dorm, sperand sa dorm fara teama. Intind sacu de dormit, imi pregatesc la cap briceagul, bricheta si frontala, apoi merg inchid usa si sting becul. Pun capu si suprizantor atipesc foarte repede. Dar nu cred ca am adormit 10 minute si am fost trezit de usa. S-a deschis cu sunet si lumina. Era Igor, venise sa vada ce fac, daca cumva ma plictisesc. Suprins ca dorm si-a cerut scuze si a dat sa se retraga. Eu cand l-am vazut repede am sarit din pat si am inceput sa-i povestesc ca nu prea vreau sa dorm asa de repede. Pai nu-i stres, hai sus la televizor si ne uitam la un film, imi zise el. Da, ca bine ziceti, hai ca vin si asa mai trag si eu de timp. Era cam 9 si ceva cand urcasem sus in bucatarie cu Igor. Foarte ospitalier ca si cu o noapte inainte vine din nou cu bratul de ceaiuri si ma pune sa-mi aleg din nou. Zicea ca hai sa bem niste ceai, ca la 9,30 trebe sa mearga afara sa citeasca ceva de-ale lui. Pai pot veni si eu? El bucuros ma ia cu el afara. Ba mai mult incepe sa-mi explice ceea ce face si cum citeste pe acolo. Doar cu cateva cuvinte in engleza a putut sa-mi arate cum citeste temperatura, cum masoara precipitatiile, cum citeste cat timp a batut soarele si cat de puternic a stralucit in ziua din urma, chiar ba mai mult mi-a explicat cate ceva despre niste echipamente pe care le foloseste iarna. Cica era o bara cu striatii iar pe acea bara, iarna se faceau turturi de gheata, iar apoi el urma sa curete bara si in functie de marimea turturilor el deducea ceva. Ceva de genu asta am inteles ca o vrut sa-mi transmita. Eram captivat si impresionat in acelasi timp cum ne putem intelege doi straini fara engleza. I-am facut si cateva poze sa am amintire ca acest om bun a avut grija de mine si s-a comportat foarte fain. Fiind deja intuneric afara, si trecand pe langa o constructie darapanata ce se alfase langa statia meteo, incepe sa ma intrebe de dracula. Incep sa zambesc usor si sa ma gandesc ca intradevar „dracula” asta ii mai cunoscut ca si Romania. Daca spui ca esti de la dracula ai sanse mai mari sa te localizeze cineva pe harta decat daca ai spune Romania. Nu stiu daca ii bine sau nu. Ajungem in bucatarie iar acolo ne continuam discutiile. Ce film si televizor, eram prea captivat de ceea ce imi arata si prea concentrat sa pot intelege cate ceva. Deschide calculatorul si imi arata cum introducea in calculator datele ca mai apoi sa le transmita mai departe. Din toate acestea m-am ales si cu o hartie gradata pe care o folosea ca sa citesca intesitatea soarelui. Apoi de la „munca” am trecut la turism. A deschis google si nimic nu ne-a mai stat in cale sa nu ne intelegem. Am vizitat toata Slovacia, mi-a aratat unde locuieste, mi-a arata si statii meteo din Tatra mari chiar si lucruri personale mi-a aratat (poza cu fetita lui de cateva luni. Era atat de mandru de ea, si bucuros sa mi-o prezinte. E frumos cand vezi un parinte vorbind despre fiul/fica lui cu atata ardoare si entuziasm ), ca apoi am trecut in Romania. I-am aratat si eu blocul in care locuiesc, apoi catedrala din centru orasului, l-am dus putin la mare sa vada Constanta(el a exclamat, frumoase fete ....), ca pe urma ne-am intors pe valea Prahovei. Acolo i-am aratat muntii nostrii, castelele (Rasnov, Peles, Pelisor, Bran) si „ casa” lui dracula. Dupa „drumetiile” facute ne-am mutat atentia la filmul de la televizor. Avea traducea in limba slovaca, dar a avut grija sa-mi traduca cele mai importante si sugestive faze. Era simpatic cum incerca sa-mi explice. Un cuvant zicea in slovaca, apoi unu in engleza, il mai ajutam si eu, ca fraza sa o termine cu un cuvant in germana, toate acestea insotite de semne sugestive. La sfasitul filmului am ramas in dilema, chiar la sfarsitul acestei ture. Ce inseamna „FRAU” asa pronunta el un cuvant in germana. „frau” in stanga, „frau” in dreapta .... si in ziua de astazi cand scriu jurnalul nu am aflat ce inseamna, sau ce vroia sa zica. Desi atunci pe moment il aprobam, ba ma mult mai ziceam si eu cate ceva sa vada ca inteleg. Desi poate el nu ma intelegea pe mine, dar la fel proceda si el, aprobandu-ma. Precis nu ne ziceam, ba esti prost, unu altuia si apoi sa ne aprobam. Nu am avut nici unu intentii de genu asta.

A fost o noapte intradevar frumoasa, apreciind din suflet simplitatea si ospitalitatea lui. Se facuse atat de tarziu incat mi s-a facut rusine si la ora 12.30 am decis sa ma retrag la culcare si sa-l las si pe el sa se odihneasca in liniste.  Inchid ochii si pana dimineata cand se crepase de ziua am dormit bustean. Aveam si conditiile necesare. O liniste de mormant, toata noaptea, un intuneric incat deabia vedeai varfu’ nasului, iar afara plouase toata noaptea dupa cum am constat atunci cand m-am trezit.

 

Duminica (18,iulie,2010)

 

Ma trezesc cu ploie marunta afara, niste nori de mai mare dragu sa-i privesti, si cu unele intrebari. La ce ora sa pornesc, cat v-a dura aceasta vreme si ce ma asteapta la coborare. Un lucru a fost sigur, dupa ce m-am trezit am inceput sa fac „galagie” prin camera pregatindu-mi mancarea, arajandu-mi bagaju si hainele care urma sa le iau pe mine. Imi calculasem in asa fel incat cand ajung la civilizatie sa am ceva haine curate pentru tren. Auzind miscare in camera rapid ma trezesc cu gazda la usa. „Dobri rano” asa ne salutasem parca ne/am fi cunoscut de-o viata, sau cel putin parca am fi fost de acelasi neam. Ma invita din nou sus la el in bucatarie ca sa-mi arate ceva. Deschide calculatorul intra pe radarul lui meterorologic si imi arata harta. Imi aratase ca la ora 11,40 -12 a.m. norii vor pleca din aceasta zona iar vremea se va deschide pentru restu zilei. Ma uit pe geam (ploua marunt intr-o parte), ma uit la radaru de pe calculator si incep sa calculez. Mi-a placut foarte mult ce imi aratase Igor, asa ca l-am rugat sa-mi mai arate de doua ori parcusul norilor. Parca era adevarat. Pai ce mai, cu o asa documentare meterorologica ce sa tot pornesti la drum. Sa stii din 10-10 minute cum e vremea, cati nori ai deasupra capului si daca te paste vreo furtuna cu flashuri. Prind incredere, imi fac nsite calcule in cap si decid ca la 11, 11 si un pic sa pornesc chiar daca vremea inca nu se deschisese. Imi iau ramas bun de la gazda mea, cu parere de rau, caci a fost un om de treaba si binevoitor. La despartire m-a invitat sa mai trec pe la el si alta data, ma v-a primi cu aceleasi brate deschise. Oricum, nu stiu daca candva voi mai ajunge pe acele meleaguri insa cu siguranta amintirea acestei exeperiente imi v-a ramane intiparita in memorie, iar acuma si pe „hartia electronica”. Ies afara, privesc de jur imprejur, si imi indrept pasii spre traseul de culoare galbena. Exact de la statia meteo se porneste poteca de coborare. Urma o coborare destul de abrupta insa cu „nesuferitul” pavaj. Uite, acum aveam si confirmarea ca un asemenea pavaj nu-si are rostu la munte. Piatra era uda, talpa bocancului la fel, ceea ce a facut dintr-o coborare ce trebuia sa fie normala, una deosebit de alunecoasa. Dar oricum, am parasit de foarte multe ori cararea preferand sa merg pe iarba. Prima coborare a dura aproximativ o jumatate de ora dupa care intalnesc o noua constructie. Pustiu, pustiu. A, era o singura persoana care statea atarnata pe telescaun. Era oprit telescaunul si acea persoana era suspendata sus. Statea nemiscata, astepta, fara sa priveasca in stanga sau in dreapta, fara sa se agite catusi de putin si mentinadu-si privirea fix in fata. Da, era un manechin, care supraveghea imprejurimile. Ii fac o poza, apoi ma holbez din nou la harta si studiez terenul. In fata aveam o partie de ski, care cobora la o alta partie de ski, iar in stanga era traseul meu. Ma uit pe harta, ma uit in teren si mai jos vad padure. Vremea deja se vedea ca da semne de schimbare insa soarele nu-si facuse inca prezenta. Inghit usor in sec, pun harta la indemana si aleg sa cobor pe culoarea albastra prin padure, cu gandul si speranta ca nu ma voi intalni cu ursu’. Imediat cum am intrat pe culoarea albastra, intru si printre jnepeni. In departare aud voce de fata. Vocea se auzea undeva in spate, dar destul de departe. Ma opresc, ma uit din nou pe harta si ma razgandesc. De ce sa cobor eu prin padure sa nu vad nimic, in loc sa cobor pe partie unde am vizibilitate buna, iar chiar daca ursu va avea chef de o tura de ski n-are decat. Pe partie ma simteam in siguranta si stapan pe situatie chiar la apritia unui urs. Nu avea cum sa ma prinda in situatia de fata. Aveam toata partia la dispozitie s-o utilizez. Deci ma reintorc din drum si pornesc spre partie. Dar totusi merg agale si cu urechile ciulite. Ciuleam urechile la vocile feminine care se auzeau din spate. Nu dupa mult timp am si vizibiliate cu acele persoane. Erau doau fete care coborau. Acum eram curios daca aleg sa coboare pe partie sau pe culoarea albastra. Asa ca am hotarat sa cobor incet incet pana cand vad exact ce tarseu aleg. In cele din urma constat ca aleg partia. Ok atunci imi continuu drumu meu linistit ca mai sunt si alte persoane prin preajma. Poate la 100 de metri mai sus. Hmm, ce sa spun despre coborarea pe partie. Intradevar e dureroasa, tot bagajul vine in fata, toata greutatea este preluata de genunchi si varfurile degetelor de la picioare. Recunosc ca de partea cealalta a versantului se aflau alte partii de ski, pe care le-am urcat ieri (au aceeasi inclinatia ca si partiile acestea) dar vreau sa spun ca la coborare am facut mai multe opriri ca si la urcare. Urcarea a fost dintr-o bucata, insa acuma la coborare, am facut pauze. Ma obosise de-a dreptu aceasta coborare, simteam ca am nevoie de o zona dreapta sa stau si eu perpendicular pe pamant, nu aproape tangent. In cele din urma ajung si la zona dreapta, si aceea era chiar la asfalt. Direct din partii dau la drum unde imi consult din nou harta, sa vad unde trebe sa ajung la autobuz. Da, partiile ma scosesera, cu vreo 10 minute mai jos decat statia de capat a autobuzelor. Ma uit la ceas, consult programul autobuzelor pe care il aveam la dispozitie si hotareasc sa pornesc la vale pana al urmatoarea statie de autobuz. Erau cam la 3-4 km. Deja incepuse sa se arate soarele. Eu eram ud pe blugi pana mai sus de genunchi. Pentru ca intrasem mult prin iarba mare. Deci eu eram ud cam peste tot iar afara era soare si incepuse sa fie frumos. Pai atunci schimbare ... dau jos blugii si trec la pantaloni scurti. Pornesc din nou la drum privind ceasu si facand calcule. Insa in calculele mele nu am luat in considerare opririle. Nu aveam nevoie de oprire in 4 km,dar am avut tentatii pe marginea drumului. Era plin de ... (fragute ?) ...ceva fructe mici si rosii cu codita subtire. Erau atat de tentante. Pe langa primele am trecut nepasator. Insa mai jos altele imi faceau cu ochiu. Si eu la fel. Dar, nu am mai rezistat. Si cu rucsacu in spate incep sa-mi culeg de ale gurii. La inceput am cules de pofta, apoi de placere, apoi sa ma satur, urmand sa-mi culeg si pentru drum. Peste partea cu saturatu am cam sarit, pentru ca parca cu cat mancam mai mult pofta imi crestea si de saturat nu ma mai saturam. Asa ca mi-am mai luat cateva de drum. In cele din urma, ajung si la statia de autobuz, unde aveam de asteptat 10 minute. Timp in care am resuit sa-mi cumpar doi clopotei cu varful Chopok, ca si amintire ca am trecut si eu prin acele zone, ca am vazut si eu strainatatea, si ca am intalnit oameni deosebiti.

Urc in autobuz si acolo vad tipele, erau aceleasi tipe care coborase deodata cu mine pe partie, si aceleasi tipe pe care, le-am intalnit pe varful Chopok, si la cabana de la Dumbier. Ne zambim, ne salutam si apoi ne vedem de drum fiecare. Insa la coborare m-au urmarit. ;))...de fapt meregeu si ele cu trenul. Pai daca tot ne-am intalnit de atatea ori am hotarat sa intru in vorba cu ele. Ca apoi sa ma ajute sa iau trenul cel bun spre casa (Trnava).

Iar aici s-a terminat totul. Odata urcat in tren drumetia mea a luat sfarsit. Stateam in fund pe coridor gandidu-ma la zilele petrecute acolo sus, ma gandeam la cuplu’ de cehi, ma gandeam la domnu’ Igor, la weekendu’ care a trecut. Nu pot sa descriu in cuvinte sentimentu ce-l aveam in suflet, insa stiu sa zic acum cand scriu aceste randuri ca mi se ridica paru’ de pe maini. Am fost fericit sa traiesc frumos.

Viata iti ofera clipe frumoase si urate. Momente de care iti aduci cu drag aminte si momente in care iti pui intrebari ca de ce ti se intampla chiar tie, si cu ce ai gresit incat sa „platesti” asa scump. Precis ma v-a astepta si pe mine aceste clipe mai urate, mai grele, caci precum zicea cineva , fii bucuros cand ploua caci dupa fiecare ploaie soarele trebuie sa rasara si fii fericit cand esti in suferinta caci dupa suferinte vin si bucuriile. La mine s-a intamplat sa am bucurii si mereu soare (micii nori pe care i-am avut in viata au fost ca o umbra necesara pe un soare dogorator). Deci dupa spusele de mai sus trebuie sa astept ploile. Insa sper ca bucuriile care le-am trait sa-mi fie umbrela pana ce ploia se va opri. Sper ca aceste bucurii, daca nu vor continua sa fie, macar sa-mi ramana resursa si raza de fericire in tristele si momentele grele ale vietii.  



Miercuri, 10 noiembrie 2010 - 00:17 
Afisari: 2,406 


Postari similare:





Comentariile membrilor (12)

carmen24
carmen24

 
1
Faina poveste, ce ar fi mers si niste poze....
Felicitari! Carpati.org


Miercuri, 10 noiembrie 2010 - 08:53  

zentai
zentai
Coarda
 
2
Felicitari pentru tura si pentru povestire.Luxul de amanunte(trairi, oameni, intamplari...) innobileaza povesirea.

M-ai facut sa-mi aduc aminte cand, prima data pe Bucegi, dupa ce ma prinsese o ploaie cu gheata de la Vf.Scara la Omu, strangeam din dinti c-o sa fac un dus, o sa comand ceva fain la bar.Cand am ajuns la cabana efectiv mi-a "cazut fata".(Aveam alta idee despre cum ar trebui sa fie o cabana si mi se parea sinistra, la acel moment.Dupa aia m-am obisnuit si i-am gasit farmecul).Dupa ce intru in cabana si ma aciuez si eu pe acolo, intreb la "bar"daca n-au ceva, vreun alcool mai tare,cand de la masuta din stanga, de langa usa, unde erau trei tipi,sunt strigat si mi se intinde o sticluta de vodca, spunandu-mi-se scurt-"poti s-o pastrezi",motiv pentru care si eu ii intreb daca nu vor niste ciocolata, moment in care, pret de o clipa parca, toti trei tipii , care erau ditamai gealatii,au incremenit si s-au intors cu fata inspre mine,mirati din cale-afară, reusind sa zaresc ca aveau pe masa o sticla de Johnnie Walker,inspirat reusind sa ingaim..."sau.... poate o tigara..".Tipii s-au relaxat si zambitori, au luat fiecare cate o tigara de la mine din pachetul de Marlboro, reusind io sa conchid ca ciocolata asta i-o chestie data dreaqu... uneori!Carpati.org
Desigur, sticulta a circulat toata seara, fiind data de la unul la altul catre fiecare care intra ud si infrigurat in dormitorul ala mare de la parter.

Mi-a placut f.mult zicerea ta:"Am fost fericit sa traiesc frumos".Mi se pare extraordinara.


Miercuri, 10 noiembrie 2010 - 09:23  

mugurel64
mugurel64
Coarda
 
3
Pe Stelica ar trebui sa-l angajez sa-mi scrie jurnalele Carpati.org
Are poze Carmen, dar inca nu a invatat sa le posteze.


Miercuri, 10 noiembrie 2010 - 09:57  

andy79
andy79
Busola
 
4
De cand ne doream un nou jurnal "marca" shtelica. Felicitari!

P.S: "FRAU" , daca e vorba de cuvantul in germana inseamna sotie Carpati.org


Miercuri, 10 noiembrie 2010 - 15:31  

ionescudan
ionescudan

 
5
greoi


Miercuri, 10 noiembrie 2010 - 21:09  

ioanstoenica
ioanstoenica..
Coarda
 
6
Deci ai revenit cu... bocancii pe pamant Carpati.org Citisem jurnalul tau ala cu pantofii pe munte, si chiar ma bucur pt tine ca ai luat masuri ca sa schimbi ceva in bine - si ai revenit pe creste mai pregatit.

Trairile cand esti singur pe munte sunt multe si diverse, dar parca si cand intalnesti oameni ii apreciezi mai mult in astfel de situatii Carpati.org Si cand mai ai parte si de bonusuri de genul... camaruta cu paturi cand de fapt te gandeai ca vei dormi singur pe sub vreo stanca... ehe!

Mi-a placut si bucuria cu care ai impartit slanina si ciocolata, e placut sa vezi cum muntele poate face sa scoatem tot ce e mai bun din noi - si din rucsac Carpati.org

N-ar strica daca ai reusi sa pui niste spatii intre paragrafe, ca sa fie mai usor de urmarit textul, si desigur, pozele ar fi si ele bine primite!


Joi, 11 noiembrie 2010 - 10:50  

shtelica
shtelica
Caraba
 
7
mutumesc pentru aprecieri si pentru sugestii. Am sa tin cont de ele mai ales in cazul spatiilor, unde nu tine neaparat de pregatirea mea de povestitor. Iar in legatura cu partea greoaie, nu promit dar ma stradui pe viitor sa nu mai fac atataea greseli sa nu mai fie asa greoi texutu ....

Am poze precum spunea si domnu Mugurel insa nu stiu sa le postez. Am incerca si la alte jurnale sa postez poze dar nu am reusit. Am mai cerut ajutoru in stanga si in dreapta, dar se pare cas mai greu de cap .... Intradevar pozele is mai sugestive ca si cuvintele ...

A fost prima mea experienta de genu asta si chiar eram curios cu ii sa mergi singur pe munte si sa stau peste noapte undeva. Mai mult eram curios cum reactionez pe tip de seara singur ..Pana la urma a iesit perfect. Iar oamenii pe care i-am intalnit a facut sa fie mai speciala aceasta iesire ...

Aha ... sotie ...

Multumesc inca o data ca a-ti avut rabdare sa cititi jurnalul meu !


Joi, 11 noiembrie 2010 - 11:50  

moniq_n
moniq_n

 
8
Frumoasa drumetie! Ah, asa pofta mi-ai facut cu slanina cu ceapa!
Iar partea cu piperul de pus pe tine.... Carpati.org))))) e geniala! Ma bucur ca ai intalnit oameni asa de treaba si ca a fost asa de frumos Carpati.org
Te rugam taaaaare mult sa pui si poze. De exemplu, pe Picassa si sa pui link aici...
Te asteptam sa revii in tara si sa ne vedem in ture Carpati.org
Pe curand!


Sâmbătă, 13 noiembrie 2010 - 13:58  

balbarau
balbarau
Busola
 
9
Shtelicaaa... sa intarzii la serviciu si mai multe nu din cauza scrierii tale.
A mers bine la cafea Carpati.org.
Scrii foarte haios. Vorba lu' Mugurel, te-as angaja sa-mi scrii si mie jurnalele.


Miercuri, 9 martie 2011 - 08:09  

shtelica
shtelica
Caraba
 
10
ms ms Andreea - te-ai tinut de cuvant Carpati.org .... ms de incurajare, daca ar vedea o profesoara de romana m-ar ucide ...


Miercuri, 9 martie 2011 - 21:35  

catalin_
catalin_

 
11
Mai Shtelica nici nu stii cat m-ai bucurat cu jurnalul tau.
Vad ca mai ai problemele cu orientarea si cu ursuletii Carpati.org
Pe asta cu piperul nu o stiam (si mi se pare riscanta, daca ursului ii place mai condimentat?), doar pe aia cu bricheta si spray-ul deodorant .. tot de la tine Carpati.org


Duminică, 20 martie 2011 - 22:43  

shtelica
shtelica
Caraba
 
12
Ma bucur si eu ca ai avut rabdare sa-l citesti !
Stii uneori ma folosesc de orice sa ma simt barbat in fata primejdiei.


Marți, 22 martie 2011 - 20:27  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,1120 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2017) www.carpati.org