Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Doneaza

Calendar

Mai 2019
LMMJVSD
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031

Iunie 2019
LMMJVSD
12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930

Online

Vremea
Varful Giumalau
Muntii Rarau-Giumalau

Reduceri

Voluntar in Carpati - 2016

Homepage

Lista de discutii

Când dinozaurii hoinăreau pe Pământ (Muntii Valcan)


     Acest jurnal descrie a treia mea tură de aprofundare ce a avut loc în zbuciumata vară a lui 2015. Înainte vreme ca eu să pun mâna să vă povestesc ce urmează să citiți, Irina a fost harnică și a scris un jurnal haios și simpatic despre prima parte a turei. Îl puteți găsi aici - http://www.carpati.org/jurnal/de_la_iscroni_la_pasul_jiu-cerna._3_zile_lungisi_aventuroase_%C3%AEn_mount_v%C3%A2lcan/3273/ . Inspirat de aventura noastră, Otto a pornit și el în septembrie, același an, prin Vâlcan și Retezat. Impresiile sale sunt aici - http://www.carpati.org/jurnal/trei_zile_%C3%AEn_muntii_v%C3%A2lcansi_%C3%AEntoarcere_%C3%AEn_muntii_retezat./3336/


     Și acum, povestea mea..



***



Motto: "În mijlocul celei mai grele ierni am descoperit că în mine se află o vară invincibilă." (Albert Camus)



    Era din nou vară. La nivel mental, planurile fuseseră făcute demult, urmând a fi puse pe foaie. Detaliile erau, în linii mari, stabilite. Mai rămânea postarea efectivă, "contractul" în baza căruia o nouă aprofundare avea să se deschidă și să își primească participanții. Doar că, peste toată dorința din anul precedent plutea acum o lehamite oribilă. 


     În lumina ultimelor luni din viața personală, de data aceasta oscilasem până la a renunța de tot, la a face pauză turelor mai lungi și a decapita o idee după doar două episoade. Din fericire, mobilizarea finală a venit în cele din urmă și planul celei de-a treia ture îndrăznețe avea să prindă formă concretă. Ceva întârziere tot a existat, astfel că în vreme ce primele două aprofundări au avut loc în iulie, această cea de-a treia s-a desfășurat la început de august. 


     M-am bucurat să văd reîntregirea echipei din anul precedent, cu o substituție notabilă și un nou membru. Irina urma să fie singura fată din grup, iar cu Geo am făcut cunoștință pentru prima dată. Ceilalți – vechii tovarăși Dan, Dio și Bogdan. Acestea fiind zise, plecam la drum cu inima împăcată în privința coechipierilor, dar cu multe cioburi pe alte părți mai sentimentale. Și totuși am plecat.


     În privința echipamentului am făcut mici upgrade-uri, în principal spre a reduce greutatea rucsacului pentru șase zile de traseu. Pentru prima oară am folosit hrană liofilizată (Adventure Food de la MM Sport). Deși scumpe, plicurile cântăreau doar 140 g, cu 600 cal/porție și un gust excelent. Am scăpat astfel de chinul căratului unor conserve mult mai grele.



MARȚI, 4 AUGUST



     Dimineață ne întâlnim la Eroilor cu Dan și Ceed-ul său, care ne va duce pe cinci dintre noi la destinație. Geo se află deja în Iscroni, la Hotel Gambrinus, unde sosise încă din seara precedentă, venind din Râmnicu Vâlcea. Pornim la drum pe ruta stabilită: București – Pitești – Râmnicu Vâlcea – Brezoi – Voineasa – Obârșia Lotrului – Iscroni. Până la Gura Latoriței parcurgem fix traseul rutier din anul precedent. Mai departe, nimic nou până după Voineasa, când șoseaua începe să urce în serpentine strânse până la peste 1500 m, cota Obârșiei unde ne oprim să facem niște poze. Mai departe drumul se strică (îmbulinează – termen tehnic – ar fi mai corect). Pe măsură ce coborâm, suntem nevoiți să merge cu a-ntâia peste niște gropi cât casa, iar drumul național nu aduce pe această porțiune nici măcar a forestier de Doamne-ajută ☹ (notă: în prezent drumul a fost refăcut și e o plăcere să-l parcurgi). 




/Aprofundare3/img_0293.jpg



     Întârziem cu vreo oră și mulțumim lui Dumnezeu că am scăpat doar cu atât, căci putea fi mult mai rău. În Iscroni ne întâlnim cu Geo, care trăsese peste noapte la Hotel Gambrinus, și lăsăm mașina în parcarea generoasă, în urma unei discuții cordiale cu personalul. Cu atenție să nu uităm vreo componentă de echipament în mașină, ne tragem rucsacurile în spate și ne încordăm puternic mușchii, cât pentru șase zile de traseu zdravăn. La deal cu noi de-acum !


     Banda roșie peste creasta Vâlcanului începe chiar de lângă Hotel Gambrinus, care pe vremuri era doar motel. 



                                                                     vedeți banda roșie în poză ? 


/Aprofundare3/img_0295.jpg



     Ne orientăm pe un forestier care se îngustează pe măsură ce câștigăm altitudine. Vegetația este abundentă, lucru care ne pune ocazional orientarea la încercare. Zmeura și murele ne pun și ele la încercare.




/Aprofundare3/img_0298.jpg



   Algoritmul nostru este clasicul „tot în sus”, căutând în acest scop cărarea cea mai evidentă. Acolo unde ea lipsește, prindem un vâlcel și urcăm pe el, ceea ce ne aduce câteva descoperiri interesante. 



/Aprofundare3/20150804_131237.jpg



/Aprofundare3/img_0301.jpg


                                                  “Cauciucul nu sare departe de Dacie”. Proverb chinez 


/Aprofundare3/img_0308.jpg



/Aprofundare3/img_0309.jpg



     Mai sus găsim o nouă variantă de abordare ascendentă. Încă o oră și ieșim întâi într-o poiană unde găsim câteva benzi roșii răsfirate. Marcajul este foarte rar, însă până aici orientarea nu ne-a ridicat cine știe ce probleme. 



/Aprofundare3/img_0313.jpg


                                                                     Petroșaniul rămâne jos, în vale


/Aprofundare3/img_0315.jpg



     De-a lungul urcării am tot întâlnit zmeură, iar mai sus vom găsi din belșug afine și merișoare. Roadele muntelui nu au ezitat să ni se perinde în cale pe toată durata aprofundării. 



/Aprofundare3/img_0312.jpg


     Ceva mai sus dăm în dreptul unei foste stâne – Seciul lui Burlic – din al cărei izvor firav încă se prelinge un firișor de apă. De aici, de pe Muntele Cândetu, Vâlcanul începe în sfârșit să arate a munte. 



/Aprofundare3/img_0316.jpg



                                                                            Parângul, în plan secund


/Aprofundare3/img_0317.jpg



/Aprofundare3/img_0318.jpg



/Aprofundare3/img_0323.jpg



     Altitudinea a depășit 1500 m și noi merităm o mică pauză, prilej bun de a ne cocoța pe niște stânci care, sub bocancii noștri par a se transforma în soclu. 



/Aprofundare3/img_0326.jpg



     După această porțiune mai aerisită reintrăm în pădure, unde coniferele iau locul foioaselor de dinainte. După ce depășim mici jnepenișuri, atât marcajul cât și poteca se prezintă decent, făcându-ne mersul pe aici o reală relaxare. În jurul orei 16:00 ieșim într-o altă poiană unde luăm masa de prânz, sub Vârful Drăgoiu. Deși părea că suntem ușor în urma programului, constatăm cu plăcută surprindere că ne încadrăm în planul de pe hârtie. 



/Aprofundare3/img_0330.jpg



/Aprofundare3/img_0331.jpg



/Aprofundare3/img_0333.jpg



/Aprofundare3/img_0336.jpg



     Continuăm să luăm altitudine pe nesimțite. Vâlcanul este în mare parte un munte domol ale cărui proeminențe se desfășoară la extremități: Straja, la est, și Oslea la vest. Spre meterezele Strajei (1868 m) ne îndreptăm, dar până acolo avem de trecut câteva șei și mai multe vârfuri. Deosebit de incomodă ne este o plantă asemeni grâului, care își implantează fără jenă spicele în șosetele noastre. Ne dăm seama repede că e inutil să ne oprim pentru a ne curăța, câtă vreme poteca de creastă mărșăluiește fix prin aceste ierburi. 



                                                          Perfect surprinsă starea mea mentală din acel moment


/Aprofundare3/dscf4466.jpg



/Aprofundare3/img_0334.jpg



/Aprofundare3/img_0350.jpg



     Trecem prin Pasul Vâlcan (unde șoseaua care îl străpunge transversal încă era un firav drumeag de căruțe), iar cerul ne dă un minunat semn că ne va fi prieten pe toată durata turei. Din spatele nostru răsare un albastru ireal, împodobit cu nori prietenoși ce ne mângâie privirile și, dintr-odată, amănuntele precum ora, durata de mers până la destinație sau destinația în sine devin superflue. Privim și ne bucurăm.



/Aprofundare3/img_0366.jpg



/Aprofundare3/img_0368.jpg



                                                                  Straja (1868 m) văzută din Pasul Vâlcan


/Aprofundare3/img_0374.jpg



     Imediat cum reîncepem mersul ne petrecem și cu o turmă de oi, iar în Șaua lui Loghin găsim izvoare. 



/Aprofundare3/img_0376.jpg



                                                        Dulărău ăsta încerca o reclamă la Stalinskaya


/Aprofundare3/dscf4501.jpg



/Aprofundare3/dscf4516.jpg



     Continuăm urcușul pe un drum forestier, tare asemănător celor care însoțesc creasta Baiului, respectiv a Căpățânii. 



/Aprofundare3/img_0379.jpg



/Aprofundare3/img_0380.jpg



'/Aprofundare3/img_0382.jpg



     Singura problemă a acestui drum e că nu duce unde trebuie, sau, mai bine zis, nu duce unde vrem noi să ducă, fapt de care ne dăm seama abia când constatăm că, în loc să suim, coborâm mult prea aproape de lizieră. 



/Aprofundare3/img_0383.jpg



     Fără să stau prea mult pe gânduri și având în vedere că era aproape nouă seara, le propun colegilor soluția kamikaze – drept în sus către Straja, pe unde apucăm. O iau vitejește înainte când prin plantele cu spice, care de data asta sunt și mai numeroase față de cele din cărare, când prin zmeură nervoasă, când prin lespezi pierdute naiba știe cum în mijlocul bălăriilor. A fost o urcare solicitantă care ne-a scos în prima șa de la vest de Straja, pierzând practic prilejul de a urca pe al doilea uriaș al Vâlcanului. 


     Am campat în șaua dintre vârfurile Straja și Mutu. Irina a rămas mai în urmă pe această urcare finală și păcătoasă a primei zile, abandonată de Bogdan cu care a mers o vreme în tandem. 



MIERCURI, 5 AUGUST



     A doua zi ne punem în mișcare la ora nouă. Față de calculele hârtiei avem o oră de recuperat, dar somnul și hrana ne-au refăcut forțele, iar cerul senin nu poate să ne insufle decât optimism și voie bună. La scurt timp de la plecare intersectăm capătul superior al pârtiilor de schi, trecând și pe lângă bazinul din care iarna este produsă zăpada pentru tunuri. În 2017, zburând pe deasupra Vâlcanului, am reușit să identific masivul fix pe baza acestui lac artificial căruia îi zice Mutu. 



                                                                                 Uite bâza !!!


/Aprofundare3/dscf4526.jpg



/Aprofundare3/img_0385.jpg



                                                                                Lacul Mutu


/Aprofundare3/img_0386.jpg



                                                                      Același loc văzut de sus


/Aprofundare3/img_3219.jpg



     Poteca lină face ca rapizii turei, așa cum ne-a denumit Irina pe mine, Geo și Dan, să ia ceva distanță față de ceilalți trei participanți. Speculând acest avantaj, ne folosim de avans pentru a mai ușura tufele de afine de o povară apăsătoare. Drumul este foarte plăcut și ne poartă mai întâi peste Vârful Mutu, apoi spre sud-vest pe sub vârfurile Verde și Gura Plaiului, până în Șaua Strideiu. 



/Aprofundare3/dscf4540.jpg


/Aprofundare3/dscf4557.jpg



                                                                                        Muntele Zănoaga


/Aprofundare3/img_0391.jpg



/Aprofundare3/img_0395.jpg



     Traversăm șeile La Paru de Fier și Muncelului pentru a intra, cam pentru o oră, în pădurile care împrejmuiesc Șaua Cârloabele. Interesant este că aici contactul dintre pădurea de foioase e realizat direct cu golul alpin, fără existența unei păduri de conifere intermediare, ceea ce sugerează un microclimat mai cald. De precizat că prin scurta porțiune de pădure marcajul era bun, față de creastă unde lipsea cu desăvârșire pe lungimi mari. 



/Aprofundare3/20150805_120304.jpg



     Iată-ne ajunși, la cinci ore și jumătate de la plecare, sub vârful Șigleul Mic. Izvorul este bogat și permite o alimentare completă. O cruce mare de lemn marchează locul numit „La Morminți”, iar plăcile inscripționate de pe soclu comemorează soldații căzuți în Primul Război Mondial . Nu este singurul element corelat cu denumirea locului: mese lungi din lemn, acoperite cu folii pentru a fi ferite de precipitații, indică faptul că oamenii urcă aici întru pomenirea morților. Ineditul zonei ne-a plăcut mult. 



/Aprofundare3/dscf4567.jpg

  


/Aprofundare3/img_0396.jpg



     Poteca de creastă ocolește pe la sud Șigleul Mare (1682 m), trece pe lângă stâna care figurează pe harta lui Nae Popescu sub denumirea „La Pălărie”, după care coboară în Șaua Dâlma Căzută. Tot în cartea lui Nae varianta de continuare este spre Valea de Pești, dar noi nu dorim ocolul, ci parcurgerea crestei matematice. Interesant cum pe toată zona mediană a crestei, Vâlcanul se compune din masive separate între ele de șei relativ adânci, unele împădurite. Este și cazul celei spre care ne îndreptăm. 



/Aprofundare3/img_0400.jpg



/Aprofundare3/img_0408.jpg



                                                           Șigleul Mare, cel pe care poteca îl ocolește prin stânga


/Aprofundare3/img_0409.jpg



     Coborâm ușor printre jnepeni (afinișurile se subînțeleg deja) și ne întâlnim cu o turmă condusă de un cioban tânăr care ca animal de companie are un godac. E prima oară când văd așa ceva (și singura, până acum), iar alura tânărului păstor duce cu gândul la un om care locuiește într-un spațiu atemporal, asemeni personajelor mitologice. Cu cămașa descheiată și pieptul gol, insolitul individ pare un univers de sine stătător. Doar aparatul de radio din mână mai mediază o oarecare punte între lumea lui și a noastră. 



/Aprofundare3/img_0439.jpg



/Aprofundare3/img_0432.jpg



                                                                            Mount Arcanu, la orizont


/Aprofundare3/img_0434.jpg



     Trecem de stâne și după douăzeci de minute suntem pe forestierul care leagă Câmpul lui Neag (prin Valea de Pești) de Runcu (prin Valea Sohodolului). Aici suntem puși pe șotii și ca o ironie la adresa lui Nick, cel care ne-a subestimat nepermis de mult pe pagina turei, ne pozăm făcând flotări cu rucsacurile în spate. Redau citatul din Nick care a stat la baza aroganței noastre: „iar la DălmaCăzută, traversată de drum, vetsi fi epuizat resursele fizice pe ziua respectivă” . 




/Aprofundare3/dscf4607.jpg



     Râdem, glumim, dar trebuie să părăsim incinta. Nu știu ce a avut respectabilul Nae Popescu în cap când a descris traseul de creastă al Vâlcanului, pentru că de pe Zănoaga s-a gândit să coboare la Valea de Pești, când creasta matematică suferă o frântură (de unde și denumirea de Gâlma Căzută), pentru a urca, prin Muntele La Nouă Lemne, către înălțimile mai impunătoare ale Arcanului. După o consultare a hărții ne orientăm bine să prindem muchia corectă care ne va scoate în Poiana Măcrișului, peste muntele La Nouă Lemne.




/Aprofundare3/dscf4614.jpg



     Această porțiune a traseului este nemarcată, iar noi știam asta. Din fericire, muchia are marcaj forestier (litera H însemnată cu roșu pe copaci, ceea ce delimitează hotarele; bine.. poate să însemne și spital, depinde unde o vezi), iar configurația din teren nu e nici pe departe așa de întortocheată cum ne imaginasem. Dimpotrivă, mie și Irinei ne amintește de o tură de-a lui Ioan prin Penteleu, cu stânci drăguțe care ornează creasta pe alocuri. 




/Aprofundare3/img_0450.jpg



/Aprofundare3/img_0453.jpg



     După o oră și un sfert de mers pe muchie ieșim în Poiana Măcrișului, iar mai sus dăm peste o stână părăsită care nu avea izvor, deși ar fi trebuit să aibă, conform aceluiași Nick pe care l-am pomenit mai sus. Ne cerem scuze pe această cale dacă a sughițat de nenumărate ori în acele zile 😊. 



/Aprofundare3/img_0456.jpg



     Întâlnim un triunghi albastru ce vine dinspre sud și pare proaspăt. O vreme mergem în paralel cu el, reintrând în pădure. Aici eu și cu Geo o luăm în față, iar ceilalți ne ajung din urmă spunându-ne că au găsit un miel beteag în pădure. La început credem că ne iau peste picior, dar sclipirile de lup din ochii lor și părerile de rău că nu l-au luat să-l tragă la ceaun ne conving că întâmplarea chiar s-a produs.



/Aprofundare3/20150805_200924.jpg 


     La ieșirea din pădure ne întâlnim cu un cuplu ceh care ne spune și unde se află izvorul din apropiere, pe care probabil că nu l-am fi găsit fără informațiile lor. Ne miră că sunt foarte bine documentați și au cu ei hărți, dar și cărți în limba cehă despre munții noștri. Destul de impresionant. 



     Cea de-a doua campare era planificată să aibă loc sub Vârful Arcanu. Ei bine, suntem cumva sub el, dar mai departe decât era prevăzut. Orele fiind opt și jumătate, decid să nu mai forțăm ca în seara precedentă și stabilesc tabăra într-o poiană cu ceva arbori. Lângă un fag masiv ne punem corturile. Tot în acel copac ne-am atârnat și mâncarea iar unii dintre noi – rucsacurile, în eventualitatea vreunor animale sălbatice. 



/Aprofundare3/dscf4647.jpg



JOI, 6 AUGUST



     Târziu după miezul nopții mă trezesc din somn niște sunete groaznice, ca de om tăiat în două, iar primele cuvinte pe care le disting coerent sunt „Dumniezăiii mă-tii die urs să-ți f”. Era Dio. Până să ne dezmeticim, ne-am trezit înjurând cu toții ca disperații, că doară vorba dulce mult aduce și vorba spurcă urși alungă, sau așa ceva. N-am reușit să aflu nici până în ziua de azi dacă a mai fost și altceva în afară de Dio în acea noapte, dar primul gând pe care l-am avut e că a intrat unul cu toporul peste el în cort. Ce se întâmplase de fapt – unul din rucsacurile spânzurate în copac căzuse în toiul nopții iar Dio s-a trezit, crezând că a venit ursul. Tot el susținea că a simțit o mișcare pe pânza cortului; mai departe a început cascada de țipete și înjurături.. ca la ușa cortului, după care am ieșit afară cu frontalele să vedem care ce a pățit. 


     Ca urmare a sperieturii trase, Irina își face un ghem din frontală și fluier mai sus de încheietura mâinii, în caz că chiar vine ursul. Eu o las în pace, să nu o sperii mai tare, dar în sinea mă gândesc: „până apuci tu să aprinzi frontala și să reacționezi, ursul e deja lângă tine în sac”. Fiind băiat bun, păstrez gândul pentru mine și păstrez și briceagul lângă mine, că în caz de asalt poate fi mai util decât fluierul.


     Erau câțiva kilometri de recuperat, dar și ziua din fața noastră era considerabil mai scurtă decât precedenta. Dan și Geo sunt deja la stâna din apropiere, unde ajungem și noi un pic mai târziu. Ciobanii ne servesc cu lapte pe care cică e bine să-l fierbi, dar stomacurile noastre îl acceptă și așa. Povestim un pic de unde venim și încotro mergem, apoi ne urnim din loc. 



/Aprofundare3/dscf4661.jpg



     Sub Arcanu, pe care iarăși nu mai urcăm, găsim un indicator din cele care te bagă în sperieți, anunțând nonșalant și mincinos șapte ore până pe Oslea. Nouă harta și terenul ne spun altceva, astfel că nu ne impacientăm prea tare. Depășim niște cai lăsați liberi. Poteca e în continuare lină, ne duce peste Prisloapele Mari și Mici cu o pantă domoală; prea frumos, prea ca la țară, ba vedem chiar și urmele roților de căruță. Tot pe aici găsim și ceva fierătanii șubrezite, probabil vreo eoliană veche prăbușită. 



/Aprofundare3/dscf4714.jpg



/Aprofundare3/dscf4677.jpg



     După 2-3 ore de mers întâlnim un nou indicator care anunță, mult mai cu bun simț, o oră până pe Oslea și trei înapoi, spre Arcanu. Altă viață ! Privim spre Retezat și inima ni se împuricează când zărim norii negri, grei, care se acumulează la bârfă deasupra crestelor calcaroase de dincolo. Cea mai tristă e Irina, pentru care Oslea nu e la prima vedere, doar că nu i s-a lăsat urcată. Lasă, Irina, că ești în tura potrivită !



/Aprofundare3/img_0461.jpg



/Aprofundare3/img_0466.jpg



/Aprofundare3/img_0467.jpg



                                                                                    Groapa Nedeuții


/Aprofundare3/dscf4743.jpg



     La Groapa Nedeuții găsim izvoare bune și o turmă de oi. Cum stam noi să analizăm situația, începe să plouă. Unii dintre noi sunt rapizi și montează corturile ca adăpost. Eu sunt rapid dar sunt și leneș, iar cea mai bună soluție instantanee e să scot doar foaia de cort și să mă pitulez sub ea. Sigur că, nefiind întinsă, peste foaia de cort se formează mici bălți pe care le dispersez într-o manieră personală, lovind cu mâinile pe dedesubt. Colegii se amuză că arăt ca o balenă eșuată, iar din exterior chiar așa se și vede, filmulețul Irinei fiind foarte sugestiv în acest sens - https://www.youtube.com/watch?v=KUKbJ7dEPWM



     Ploaia n-a durat exagerat de mult, sub două ore, iar fulgerele s-au năpustit asupra stâncăriilor Oslei, lăsându-ne pe noi în pace. După ploaie vine foame iar Dio nu poate rata un orez fiert și o nouă repriză de descălțat, lucru de care ne înștiințează fix în secunda în care voiam să repornim la drum. Într-un final reușim acest lucru. 



/Aprofundare3/img_0471.jpg



     Trecem de Piatra Roșie și continuăm să urcăm o diferență de nivel de trei sute de metri, până pe Coada Oslei. Marcajele lipsesc în continuare sau sunt foarte rare, dar relieful este prietenos în a ne lăsa să-i ghicim căile de acces. O nouă turmă cu patrupede haioase ne întâmpină. 


     Oslea, eliberată de norii care s-au rupt și au epurat negreala de pe cer, ni se înfățișează de-acum în toată splendoarea ei. Comparațiile cu Craiul poate sunt exagerate pentru că porțiunile de cățărat efectiv lipsesc, dacă nu se ține dinadins a se urca pe fiecare stâncă. Poteca este deosebit de spectaculoasă și chiar dacă abruptul nu egalează hăurile muntelui de argint, frumusețea locului este desăvârșită. 



/Aprofundare3/img_0485.jpg



/Aprofundare3/img_0489.jpg



                         Retezatul Mic ne salută de vis-à-vis, bucuros de vizita noastră în ziua ce va urma


/Aprofundare3/img_0476.jpg



                                                                          Vedere spre Valea Cernei


/Aprofundare3/img_0478.jpg



/Aprofundare3/img_0498.jpg



/Aprofundare3/img_0505.jpg



     Până pe Oslea avem de mers o oră pe cea mai cunoscută creastă a Vâlcanului. La șapte și un sfert suntem lângă stâlpul care arată cota de 1946 m. Irina este, cu siguranță, foarte bucuroasă ca a ajuns, în sfârșit, pe fruntea Vâlcanului. 



/Aprofundare3/dscf4795.jpg



/Aprofundare3/dscf4797.jpg



/Aprofundare3/dscf4816.jpg



/Aprofundare3/img_0523.jpg



/Aprofundare3/img_0526.jpg



/Aprofundare3/img_0530.jpg



/Aprofundare3/img_0531.jpg



     Coborâm pe direcția nord-vest, către Șaua la Suliți, unde un triunghi (parcă roșu, deși indicatorul nu era clar în privința culorii) sugerează că traseul spre Pasul Jiu-Cerna ar fi marcat. De parcă am mai avea nevoie. Suntem încrezători că vom ajunge la locul de campare înainte de lăsarea întunericului. Sorbim cu nesaț noile peisaje care ni s-au deschis, în special Retezatul Mic și capătul superior al Văii Cernei, care este flancată aici de o serie de muncei interesanți ce poartă denumirea de „ciuceve”. Pe hartă apar cinci dintre ei.



/Aprofundare3/img_0533.jpg



/Aprofundare3/img_0541.jpg



/Aprofundare3/img_0549.jpg



/Aprofundare3/img_0550.jpg



     Ca să completeze farmecul peisajului, un șarpe format din nori albi se plimbă pe deasupra pasului Jiu-Cerna, fără să atingă solul, ca și când frecarea cu pământul i-ar încetini trecerea. Îl pozăm în fel, dar și în chip :D. 



/Aprofundare3/img_0548.jpg



/Aprofundare3/img_0554.jpg




     Ne îndreptăm apoi spre o stână pe care o vedem bine de pe versant, pentru a cere niște apă și poate ceva lactate. Ciobanii ne dau o brânză bună, bună de tot, din care luăm un kilogram pentru a-l adăuga la mâncarea din rucsac. Undeva la ora opt și jumătate ajungem în Pasul Jiu-Cerna. 



/Aprofundare3/img_0555.jpg



/Aprofundare3/img_0557.jpg



     Campăm liniștiți, confortabil chiar, pentru că locul nu duce lipsă de amenajări umane precum o vatră sau o masă cu băncuțe, pe care primusul șade corespunzător. Un drum forestier face legătura între Cerna-Sat și Câmpul lui Neag, dar toată seara nu am văzut cauciuc de mașină trecând. Atmosfera e blândă, curată, iar după cină ne punem la somn liniștiți. Vâlcanul a fost un munte minunat, în care nu ne-am întâlnit decât cu oamenii lui, fără alți turiști, fără urbanisme, doar stânele și ciobanii care le conduc, parcă și ceva culegători de afine. Pe mine m-a cucerit de la prima vedere. Următoarea zi avea să fac cunoștință cu vedeta zonei, una din emblemele montane ale țării – Retezatul.



VINERI, 7 AUGUST



     Ceea ce se preconiza a fi o noapte liniștită s-a transformat brusc într-o dimineață agitată, când la puține minute înainte de ora cinci în pas a aterizat o dubă din care răbufnea la maxim taraful. Inițial n-am știut ce să credem, iar ei au tot continuat să vină, în timp ce voci meltenești se amestecau armonios cu ritmurile orientale. Pare-mi-se că aveau și ceva nume predestinate – Ginuța, Nelu, Ionică; în fine, n-au apucat bine să coboare toți culegătorii de afine că noi eram deja cu urechile ciulite și ochii larg deschiși, mai-mai să o punem de un plecat la drum dis-de-dimineață. Spre marele nostru noroc, afinarii n-au stat mult la taclale că s-au și urnit pe versantul pe care noi coborâsem în seara precedentă, înarmați cu pieptenii cu făraș și găleți. Am reușit să mai ațipim încă vreo oră și jumătate. 



      Dimineața este superbă, pe cer nu-i urmă de nor și noi suntem gata pentru a face cunoștință (sau re-cunoștință, pentru toată lumea în afară de mine) cu fabulosul, ravisantul, mult prea-lăudatul Retezat. Din apropierea Pasului Jiu-Cerna pleacă un punct roșu vechi, în căutarea căruia ne lăsăm câteva sute de metri spre Câmpu lui Neag. Geo îl dibuie printre molizi, cu flerul lui de căutător, în vreme ce restul ne minunăm cum naiba l-a găsit printre ramuri groase de molizi care îl obturau complet. Intrăm în pădurea deasă iar prima porțiune ne perindă printr-o minunăție de străbătut prin joaca razelor aprinse. Găsim și un izvor unde îmi scot șosetele, tricoul și mă spăl pe cinste, cu o apă rece pe care căldura din jur o face ideală. Un duș de dimineață fără duș, cu tot dichisul, care nu doar că mai dă jos din jeg, dar inundă pielea cu un aer de prospețime și mintea cu chef de ducă. 



/Aprofundare3/img_0559.jpg



/Aprofundare3/dscf4868.jpg



     Subtil, molizii lasă locul foioaselor (e rost de inversiuni termice, pasămite) și noi ne petrecem cu o nouă turmă de oi. Nu după mult timp ieșim la gol alpin, unde un arbore solitar ne așteaptă calm. 



/Aprofundare3/dscf4870.jpg



/Aprofundare3/img_0562.jpg



/Aprofundare3/img_0563.jpg



     Dacă până în acest punct marcajul a fost cum a fost, de aici lipsește și noi încercăm să nimerim pe Valea Soarbele. Ce am făcut, ce n-am făcut, știu că am dat din Soarbele în altă vale, sau invers, dar dincolo de Muntele Iaru vedem într-un final cupola argintie a Pietrei Iorgovanului și ne îndreptăm picioarele spre culme. 



/Aprofundare3/img_0564.jpg



/Aprofundare3/dscf4903.jpg



/Aprofundare3/img_0566.jpg



     Un stâlp dichisit cu ditamai punctul roșu în vârf, pe stilul țintelor de prin poligoane, ne semnalează creasta. 



/Aprofundare3/20150807_123118.jpg



Suntem undeva la jumătatea distanței între Godeanu, la stânga, respectiv Șaua Plaiul Mic la dreapta. Ne aflăm în Șaua Soarbele, de unde punctul roșu are continuitate și în partea opusă celei din care venim, în coborâre către Lunca Berhina. Detaliile acestea nu prea le cunoșteam, nici nevoie mare de ele nu era pentru că aveam disponibilă orientarea ochiometrică – uite Iorgovanul, într-acolo îi dăm. Și i-am dat.



/Aprofundare3/img_0567.jpg



/Aprofundare3/img_0568.jpg



/Aprofundare3/img_0569.jpg



                                                                                haita la popas


/Aprofundare3/test.jpg



/Aprofundare3/dscf4950.jpg




/Aprofundare3/img_0572.jpg



/Aprofundare3/img_0577.jpg



/Aprofundare3/img_0578.jpg



/Aprofundare3/img_0579.jpg



     Atât de lăudat e vârful acesta încât merită câteva vorbe suplimentare: Iorgovanul este o cetățuie de calcar cocoțată în vârful unui munte apparent domol. Interesant e cum pereții calcaroși contrastează cu pajiștile puțin înclinate din jur. Pe estul vârfului sunt câteva scocuri cățărabile, pe care Nae Popescu le tratează cu atenție într-un volum excelent despre Retezat scris cu niște zeci de ani în urmă (nu cel din colecția Munții Noștri!). Pe măsură ce te apropii de vârf, începe să capete forma unui amfiteatru. Altitudinea abia sare de 2000 de metri, totuși panorama totală nu are cum să nu încânte. De la Oslea la tulburătoarele înălțimi ale Retezatului central, totul ne este înfățișat în acest miez al turei, din care vedem locurile ce le-am parcurs și cele prin care vom merge. Zăbovim mai mult aici, cumva atenți și la nori grei care se țin în continuare la distanță de drumul nostru.



/Aprofundare3/img_0584.jpg



/Aprofundare3/img_0592.jpg



/Aprofundare3/img_0601.jpg



/Aprofundare3/img_0614.jpg



     Ne înscriem pe creasta Stănuleților Mici, apoi prindem culmea Drăgșanu, care ne va purta pe sub vârful Scorota, cu a lui Față cu Lăstuni, și pe sub vârful Buta, până în Șaua Plaiului Mic. 



/Aprofundare3/img_0634.jpg



/Aprofundare3/img_0639.jpg



/Aprofundare3/img_0647.jpg



/Aprofundare3/img_0651.jpg



     Drumeții coboară de obicei la cabana Buta, însă noi avem treabă cu nordul, lăsându-ne în coborâre spre Gura Bucurei și Poiana Pelegii, unde dăm cu ochii de o autobază plină cu mașini, venite parcă din toate colțurile Pământului. 



/Aprofundare3/img_0654.jpg



/Aprofundare3/img_0655.jpg



/Aprofundare3/img_0657.jpg



/Aprofundare3/img_0661.jpg



     E destul de târziu, undeva spre șase jumătate, mai avem puțin de mers până la Bucura, din păcate ascendent. 



/Aprofundare3/img_0671.jpg



/Aprofundare3/img_0676.jpg



/Aprofundare3/img_0679.jpg



/Aprofundare3/img_0680.jpg



     Ne urnim din loc și ajungem la marginea clasicului punct de popas al Retezatului la câteva minute după ora opt. Aici, ce să vezi, găsim toată lumea din mașinile venite din toate colțurile Pământului. 



/Aprofundare3/img_0686.jpg



     Punem corturile un pic mai departe de lac, pe o movilă care pe mine mă încântă pentru că oferă posibilitatea de a vedea tabăra de corturi de deasupra. După instalarea celor necesare pentru somn ies afară pentru a cunoaște o mica legendă – coechipierii stăteau deja de vorbă cu Dumitru. Cine e Dumitru ? Cum cine, omul care împreună cu Laura Matei a traversat Orientalii. Cine e Laura Matei ? Sunteți neserioși. 



/Aprofundare3/dscf4986.jpg



SÂMBĂTĂ, 8 AUGUST



     Peste noapte răcorică, sub opt grade, temperatură perfect normală acelui loc într-o noapte de început de august. A doua zi însă dimineață ne întâmpină cu un cer senin, albastru precum clorura de metiltioniniu. Ies din cort, parcă e și mai multă lume ca în seara precedentă. Un pastor ceh își ține predica în fața a peste douăzeci de discipoli. La mai puțin de câțiva zeci de metri în spatele lui, cu vedere directă spre tabăra religioasă, Dio găsește coordonatele geospațiale propice pentru o schimbare minoră de chilot. Sau schimbare de chilot cu minori. Pentru că așa ceva nu se poate rata, îi dau un ghiont Irinei să fie atentă. Săraca fată, putea să trăiască și cu o amintire mai puțin.. Ce să-i faci.. Ne-am gândit că pe viitor să îl lăsăm pe Dio în pace când își dă jos șosetele, nu de alta, dar se poate mai rău. 



/Aprofundare3/img_0690.jpg



     Mai facem o poză cu Dumitru (deh, n-am mai văzut) și o luăm ușor la deal pe lângă refugiul Salvamont. 



/Aprofundare3/dscf5007.jpg



                                                                        Scrie în mai multe limbi:

                                                                            - română – apă

                                                                            - engleză – water

                                                                            - țigănească – eau (de la “de unde eau șio nește apă ?”)


/Aprofundare3/dscf5013.jpg



/Aprofundare3/img_0694.jpg



     Din motive care acum îmi scapă (probabil credeam că e mai scurt), alegem să urcăm pe cruce galbenă în loc să atacăm Peleaga pe creasta principală. Pe măsură ce urcăm, Bucura începe să capete forma de .. Balaton, habar n-am ce formă are lacul ăsta, e alungit ca un castravete gras. 



/Aprofundare3/img_0696.jpg



/Aprofundare3/img_0710.jpg



     Retezatul începe încet-încet să-și arate giuvaerurile – Peleaga, Peleguța și altele pe care nu le-am știut a le recunoaște. Vedem Bucura I, Custura Bucurei, impunătorul Vârf Retezat dincolo de Curmătura Bucurei, ce să mai, suntem în inima acestui fotomodel între munți și fotomodelul nu se mai sfiește să defileze pe catwalk, sub nemuritoarea memorie a blițurilor noastre palide. 



/Aprofundare3/img_0707.jpg



/Aprofundare3/20150808_111756.jpg



/Aprofundare3/img_0709.jpg



     Am ajuns și pe Peleaga. Pardon, am făcut un două mii cinci sutar, să sune mai himalayic, că doar n-am mers degeaba cinci zile prin munți ca să zic că am urcat undeva unde au mai urcat cinzăși de mii de inși înaintea mea, ce naiba. Muchii peste muchii, vârfuri peste vârfuri și custuri fără cusur. Nu e greu de priceput de ce Retezatul fură ochiul și inimile multor drumeți, și totuși nu m-am lăsat ușor de impresionat. Poate că avea deja mulți fani, poate că l-am privit mai mult din mers decât din repaus, poate că Munții Căpățânii și chiar Vâlcanul reușiseră să-și facă loc mai discret și mai intim în sufletul meu, cert e că Retezatul mi-a rămas încă la stadiul de speranță. Deocamdată. Fotografiem tot ce putem fotografia și o lăsăm și pe doamna Peleaga în pace, că ziua abia a început și de mers îi mult a merge.



/Aprofundare3/dscf5053.jpg



/Aprofundare3/img_0713.jpg



/Aprofundare3/img_0712.jpg



                                                                                  Da, bravo ! Ăla e !


/Aprofundare3/img_0722.jpg



     Doamne, Păpușa asta e dusă cu vârful, nu glumă. Coborâm două sute și ceva de metri ca să avem de unde îi urca la loc. Ptiu, păi ce am făcut aici. N-avem de ales, Păpușa nu discută cu noi și nu ne face ochi dulci, doar ne lasă cerul senin deasupra capului, motiv suficient să continuăm fără a crâcni. Din Păpușa mai avem Păpușa Mică, pentru că așa-i în Retezatul ăsta, pe nepotisme și cumetrii. Tot ce mișcă la sud de noi, pe vale, e de domeniul Pelegii, că e tău, că e pisc, că e râu. Peleaga formează în aval Lăpușnicul Mare, care își adună apele în lacul de acumulare de la Gura Apei. 



/Aprofundare3/img_0724.jpg



/Aprofundare3/img_0726.jpg



/Aprofundare3/img_0731.jpg



     Ne menținem la înălțime pe creasta ce leagă Păpușa de Custura, coborând mai întâi într-o șa adâncă, pe niște lespezi puternic înclinate și de genunchi blestemate. Ne intersectăm cu o turmă care Dumnezeu știe pe unde mai paște și ne luăm iarăși călcâiele sub urechi până la cei 2457 m ai Custurii. 



/Aprofundare3/img_0732.jpg



/Aprofundare3/img_0734.jpg



/Aprofundare3/img_0736.jpg



/Aprofundare3/img_0738.jpg



     Pe Custura  trebuia să facem o pauză micuță, dar când mă pun de vorbit la telefon cu cineva tare drag, lucrurile se prelungesc la aproape o oră de șezut. Ceilalți se întrebau pe bună dreptate ce dracu face ăsta, ne mai ține mult aici că ne ia somnul, și alte întrebări despre metafizica frecatului de mangan la viteză zero. Dar eu nu văd și nu aud și cu greu pun capăt conversației care avea să se reia până spre dimineață, într-o noapte nu tocmai depărtată de acea zi. Plecăm în coborâre ușoară pe lunga și înalta creastă care leagă Custura de Văcarea. 



/Aprofundare3/img_0740.jpg



/Aprofundare3/img_0741.jpg



/Aprofundare3/img_0744.jpg



     Peste Valea Jiului de Vest privim, cu oarecare nostalgii, către pitorescul Vâlcan prin care am călcat în primele trei zile. Periplul nostru este de așa natură încât, mai în orice moment am privi către depărtări, ne-am lovi fie de amintirile zilelor precedente, fie de viitorul apropiat și plaiurile prin care timpul urma să ne poarte. Alte locuri, alte turme, ba chiar și ciobani care s-au lăsat de fumat, lucru care ne descumpănește pentru că de data asta chiar aveam țigări la noi, special pentru ei. 



/Aprofundare3/img_0748.jpg



/Aprofundare3/img_0751.jpg



/Aprofundare3/img_0756.jpg



/Aprofundare3/dscf5087.jpg



/Aprofundare3/img_0758.jpg



     De la Vârful Văcarea abrupturile nordice se mai domolesc, iar poteca se strecoară printre jnepeni, peste lespezi mai mult sau mai puțin stabile. Muchia e destul de simplu de urmărit în condițiile meteo atari, doar că jnepenii mai înalți ne silesc la mici căutări prin labirintul lor, lucru care ne incită atenția. Odată cu scăderea altitudinii reapar molivișurile și, curios, un marcaj ce se vrea cruce galbenă dar nu are bani decât de un pătrat alb. Probabil în curs de remarcare, poteca este totuși curățată, drept mărturie stând jnepenii tăiați cu precizie și crengile date la o parte din cale. În lipsa acestor amenajări, efortul ar fi fost unul ridicat, căci vegetația uscată se amestecă ocazional cu lăstărișurile. 



/Aprofundare3/img_0766.jpg



/Aprofundare3/img_0767.jpg



/Aprofundare3/img_0778.jpg



/Aprofundare3/img_0780.jpg



     Pilugul Mare, Sohodolul și Pilugul Mic sunt printre ultimele vârfuri ale zilei. Cărarea ocolește inteligent zonele mai înalte, înscriindu-se pe o curbă de nivel în preajma vârfulețelor împădurite. Din loc în loc apar poieni pitorești și contrastul sălbăticiei cu aglomerația de la Bucura nu face decât să ne bucure. 



/Aprofundare3/img_0783.jpg



/Aprofundare3/img_0785.jpg



     Cu apa stăm prost, nemaifiind izvoare în zonă. Ajungem în Curmătura Tulișei după lăsarea întunericului, însă găsim un izvor la 10-15 minute pe drumul care coboară spre Uricani. Luăm cina, ultimul plic de hrană uscată pentru mine, că delicioase au fost. Nu mai zăbovim mult și ne băgăm în corturi. Afară e răcoare, pe coborâre am urcat cu un fesulete pe cap din cauza unui vânt care mai sufla. 



     Mă bag în cort și n-apuc să închid bine ochii că aud zgomot de motoare. Nu trece mult și o lumină puternică ne aprinde corturile. Îl aud pe Dan că țipă de afară panicat: bă, bă, ieșiți din cort că dau ăștia peste voi. Asta ne mai lipsea – niște troglodiți cu gipan, la volan o pana.. o fată semibeată pe care iubi ei o învăța să conducă jeep-ul. Se opresc în dreptul nostru, noi ne uităm la ei ca la urs, ei se uită la noi ca la urs. “Pe aici e spre Cheile Buții ?”, ne întreabă masculul. La care ne mai uităm o dată ca la urs. Să nu știi unde-s Cheile Buții e una, dar să întrebi de chei pe o creastă, nu poate oricine. Parcă tura asta a avut un tipic al trezitului brutal, coșmăresc, din ațipit. 



DUMINICĂ, 9 AUGUST



     Ultima zi de aprofundare. Așteptăm cu nerăbdare momentul acela când, la casele noastre urbane, va curge apa peste noi. Până să-i dăm la vale, ne mai vizitează o turmă. Imaginile sunt suficient de ilustrative. 



/Aprofundare3/img_0788.jpg



/Aprofundare3/img_0790.jpg



/Aprofundare3/img_0792.jpg



/Aprofundare3/img_0793.jpg



                                                               De fapt nu voiau mâncare, îl întrebau de Cuțucaș 😊


/Aprofundare3/img_0796.jpg



     Coborâm pe Plaiul Șerpilor, care ar trebui să fie în continuare marcat cu o cruce galbenă; nu-mi amintesc, parcă, să o fi văzut prea mult. 



/Aprofundare3/img_0798.jpg



     Drumul e unul și ne poartă pe la o stână. Ciobanii sunt de treabă, ne invită înăuntru unde e răcoare. Intrăm, că au fete gingașe și suave la intrare.



/Aprofundare3/img_0806.jpg



/Aprofundare3/img_0799.jpg



/Aprofundare3/20150809_101333.jpg



/Aprofundare3/img_0800.jpg



     Afară ne jucăm puțin cu posibil cel mai frumos puiuț pe care ochii ăștia l-au văzut.



/Aprofundare3/img_0805.jpg



/Aprofundare3/img_0801.jpg



/Aprofundare3/dscf5118.jpg



/Aprofundare3/dscf5107.jpg



     Mai jos de stână peisajele devin rapid “ca la țară”, cu acele plaiuri domoale, garduri și case vechi, semne ale pitorescului ce se pierde, treptat, prin obloanele timpului. Ne apropiem de Uricani. 



/Aprofundare3/img_0809.jpg



/Aprofundare3/img_0811.jpg



     Pe drum vorbesc cu Dio de una, de alta. Îi povestesc cum cineva tare drag urmează a mă vizita la sfârșit de august. Dio își dă cu părerea: “știu și eu, să nu vină de rămas-bun”. Mi-a părut rău în momentul ăla că nu mai suntem pe vreo custură, să-l direcționez un pic mai la vale până face cunoștință cu fundul văii. După vreun ceas și jumătate de la stână ajungem în Uricani, care ne întâmpină cu niște blocuri taman potrivite pentru anii ’50 în care ne aflăm. 



                                                       De remarcat că, desi nu are ușă, blocul e dotat cu interfon


/Aprofundare3/dscf5123.jpg



                                                          După blocurile gri stăm noi, majoritatea,

                                                          sunt mai înalte la șosea să nu se vadă foamea


/Aprofundare3/dscf5125.jpg



     Ieșim la șosea (unde blocurile sunt mai înalte, să nu se vadă foamea din noi), avem timp destul, stomacurile noastre merită niște bucate. Găsim o terasă numită cordial Casa Amicii. O bere e tocmai bună să ne mai spele măruntaiele de praful așezat în atâtea zile pe sus. Plin de contraste și Uricaniul ăsta. Ce-or mai trăi și oamenii ăștia în așa loc, dar de ce să nu se poată.. de parcă metropola noastră transpirată și cenușie o fi mai presus.. Aiurea.



/Aprofundare3/dscf5133.jpg



                                                                          iote, pâine, dă bă încoa !!!


/Aprofundare3/dscf5135.jpg



/Aprofundare3/dscf5137.jpg



/Aprofundare3/20150809_123831.jpg



/Aprofundare3/img_0814.jpg


     Prindem cu ușurință un microbuz. De altfel, cursa Uricani – Petroșani are mașini din jumătate în jumătate de oră. Cu bunăvoința șoferului, coborâm la scurtă distanță de Gambrinus, Iscroni, unde mașina lui Dan ne duce în siguranță acasă, de data aceasta pe Valea Jiului, pe care din păcate n-o gustăm, poate și pentru că pedala n-a reușit să salte viteza peste treizeci la oră, în situațiile bune. 



                          Pe drum spre Pitești l-am găsit și pe Nick. N-a putut să ne salute, că era la volan..


/Aprofundare3/20150809_200151.jpg



     La ceva minute după apus, când ultimele raze aurii mai pângăreau cerul, coborâm în parcarea de la Eroilor, ca niște străini care n-au lipsit de acasă mai mult de câteva ceasuri și care, veniți de la o hoinăreală, s-au dus apoi fiecare la treaba lui.



*****



     Cât de departe au rămas în urmă toate – vârfurile, senzațiile, oamenii.. Nostalgia e sentimentul că ele s-au pierdut, s-au înecat undeva în marea peste care ne-a trecut corabia, însă e doar un truc. Căci deși nu mai sunt, fizic, în apropierea noastră, deși, în cazul unora dintre ele, timpul, doar, va spune dacă va exista o clipă a revederii, ele s-au închis în noi, s-au transformat și ne-au redat pe noi ceea ce suntem.



*****


Melodia asta am avut-o în cap pe toată durata turei - https://www.youtube.com/watch?v=nSDgHBxUbVQ



Joi, 21 februarie 2019 - 00:24 
Afisari: 835 


Postari similare:





Comentariile membrilor (10)

miparv
miparv
Rucsac
 
1
Pentru poza cu Andreea merita mers pana acolo Carpati.org Carpati.org Carpati.org


Joi, 21 februarie 2019 - 08:18  

urlea2002
urlea2002
(admin)

 
2
Super tura! Felicitari echipei!

PS. Vad ca nu ai glumit cand ai zis ca vine un jurnal ca in vremurile alea bune. Ma bucur ca a fost asa.O adevarata desfatare! Multumim!


Joi, 21 februarie 2019 - 19:34  

flaviu
flaviu

 
3
Super tura, super jurnal!


Vineri, 22 februarie 2019 - 10:10  

ottohauck
ottohauck

 
4
Ma bucur ca ai scris jurnalul despre vremuri alea bune! Citind povestea, am revenit inapoi in vara 2015, si imi am facut pofta sa dau iar o fuga prin Carpati romanesti.

La excursia mea din toamna 2015 n-am reusit sa fac o traversare Peleaga-Papusa-Custura-culmea Vacarea-curmatura Tulisa, din cauza vremii ploioase.

Dar n-am renuntat la astfel de traseu. Vara lui 2017, la inceput de iulie, am facut o tura de patru zile de la Campusel spre saua Soarbele si mai departe la saua Plaiul Mic. Prima noapte am dormint langa de refugiul Paltinu-Buta. Apoi am stat doua noptii in zona Bucura, si apoi am pornit spre Peleaga, Papusa, Custura si Vacarea. Seara respectiva eram undeva pe la Bilugu Mare, acolo am pierdut traseu printre jepii si am coborit stanga unde am zarit un drum. Am mers direct prin jepii o distanta circa de 300 m. Din fericire am gasit un izvor bun langa o stana parasita; am mers inca jumate de ora spre curmatura Tulisa, si am montat un cort pe drumul. In zona aia am vazut un ursulet brun in padure. Eram in salbaticie, si ma bucur ca inca exista locuri astea in Europa. Urmatoarea zi am regasit marcajul, si dupa o ora si ceva de mers am ajuns in curmatura Tulisa, de unde am coborit in Uricani. Era tura deosebita.

Felicitari pentru jurnal, Victor! ;-)


Comentariu modificat de autor!

Vineri, 1 martie 2019 - 15:00  

alexiul
alexiul

 
5
Am ras cu lacrimi la unele expresii, ai un stil al tau Carpati.org
Foarte frumoase locurile acelea!


Vineri, 1 martie 2019 - 21:43  

lauramatei
lauramatei
Coarda
 
6
Foarte frumos, Victore!
Mi-ai facut un dor de ducaaaaa!!!!!!!!!!
Am ras, m-au apucat si nostalgiile in unele momente....
Dar surpriza de a-l intalni pe Dumitru le-a intrecut pe toate!Carpati.org
Tura pe gustul meu, cu zile multe si trecut dintr-un masiv in altul. Las', ca vine ea vara...
Salut cu drag coechipierii, am impartit si eu poteci cu unii dintre ei.

Pe cand urmatoarea tura de aprofundare? Si unde?
In rest, numai bine!


Sâmbătă, 2 martie 2019 - 14:19  

victoranica
victoranica
Coarda
 
7
Ma bucur sa vad ca mai sunt oameni care au rabdarea sa citeasca jurnale lungi (la fel cum si voi va bucurati ca mai sunt tampiti ca mine care sa le scrie Carpati.org )

De obicei, din iesirile astea ramai cu mai mult decat poze de pus pe Facebook, de fapt alea sunt cele mai palide chestii cu care ramai; sunt incantat ca amintirile mele au ecouri si prin voi.

@miparv: pe Andreea si pe prietenele ei le gasesti la pagina 5, intr-un oarecare ziar cult; e pacat sa urci pe munte doar ca sa o vezi intr-o poza

@otto: salbaticie la ea acasa pe Pilugu - Sohodol, regret ca n-am avut vreme si de Tulisa, arata foarte ofertanta si neumblata.

@laura: la vremea turei nu stiam de Dumitru (am luat cunostinta mai tarzior cu epopeea Orientalilor scrisa de tine), pare-mi-se ca Irina sau Dio mi-au spus cine e. Tura de aprofundare incepe in 26 iulie si mai multe nu zic Carpati.org deocamdata. Sa mai zic doar ca, daca acum patru ani l-am gasit pe Dumitru, acum sper din tot sufletul sa ma intalnesc cu Husky Carpati.org

Sa vina vara !

Va multumesc tuturor de trecere !


Comentariu modificat de autor!

Duminică, 3 martie 2019 - 23:03  

lauramatei
lauramatei
Coarda
 
8
Aha, pregatesti godeanu, tarcu, cernei, d-astea. Regatul meu!!!!


Duminică, 3 martie 2019 - 23:31  

ottohauck
ottohauck

 
9
Da, si Tulisa merita de a face traversare; din pacate in 2017 nu avem timp pentru ea.
Am ocolit-o prin nord in tren Petrosani-Hateg, si a aratat grozava! Ramane pentru o tura viitoare!

Ma gandesc de traseu Gura Butii-Vf. Piule-Saua Plaiul Mic-Vf. Custura-Culmea Vacarea-Pilugu-Curmatura Tulisa-Piscul Oborocii-Jiu Paroseni. Sa mai revin in salbaticie in zona Vacarea-Curmatura Tulisa. Vreo patru zile de mers. Dar nu vara asta; asta ramane petru viitor.


Luni, 4 martie 2019 - 17:32  

mihaita_39
mihaita_39
Busola
 
10
Jos pălăria !


Vineri, 15 martie 2019 - 17:49  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0857 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2019) www.carpati.org