Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Doneaza

Calendar

Decembrie 2019
LMMJVSD
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031

Ianuarie 2020
LMMJVSD
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031

Online

Vremea
Varful Baiul Mare
Muntii Baiului

Voluntar in Carpati - 2016

Homepage

Lista de discutii

Bobo, Bobo? Pierduți spre Vinderel (Muntii Maramuresului)


„Bobo, bobo“, strigă glasuri de copii semiîmbrăcați. Firesc, ne gândim cu toții că cer bomboane, așa că le dăm cam tot ce avem dulce la îndemână. Numai că apostrofările nu încetează, devin tot mai vocale și sunt însoțite de degete îndreptate ferm către noi și figurile noastre de străini care le invadăm teritoriul. Purtând în suflet ceva din ceea ce probabil că va fi resimțit Columb în vreme ce pășea prin băștinași, traversăm podul din satul Luhei, care aparține de comuna Poienile de sub Munte. Tot aici zărim un prim marcaj, bandă roșie, care teoretic ar trebui să ne conducă spre lacul Vinderel din Munții Maramureșului.


/Maramu/maramu2013_1030.jpg


Cu o noapte în urmă am campat cu un kilometru mai sus de cabana Coșnea, într-un loc drept ca-n palmă și pe malul unei ape care parcă a fost la solar, atât e de neagră. O explicație ar putea fi camioanele de lemne care, în timpul zilei, se succedă din zece în zece minute. Noaptea, mai greu, din douăzeci în douăzeci. Serios, acuma, cât de legal și-n ordine poate fi un transport care gonește la orele 3.17 am pe un drum forestier, într-un parc național? Mai puneți la socoteală și ceva ce cu o zi înainte ne-a uimit peste măsură la locuitorii din Poienile de sub Munte – mai toți au în gospodărie gatere. Nu flori, nu piatră, nu animale, ci ferăstraie ascuțite, în stare să preschimbe bușteni vechi de când veacul în șipci înguste. E o economie care cu siguranță nu încape în vreo statistică, predicție sau MTO, că tot e la modă.


/Maramu/maramu2013_985.jpg


Drumul spre Vinderel este la început un drum de căruță, când mai lat, când mai îngust, care șerpuiește ca un fur printre gospodării izolate, fânețe, grădini. Ne oprim din când în când să întrebăm localnici care nu par a ne-nțelege, dar când aud de Vinderel fac invariabil semne din mâini care arată într-un sens precis – în sus. Mai ne trece o viperă calea, mai ceva pietre, mai un urcuș pieptiș, cert e că-n mai puțin de-o oră intrăm în pădure. Aici, potrivit hărților, ar trebui să intersectăm un ultim izvor. Ceea ce e adevărat, numai că apa (curată) e o imposibilitate mai mare decât un guvern cinstit, fiindcă pârâiașul se prelinge peste potecă, se amestecă discret cu fel de fel de crăci și impurități, și numai a apă de izor pură nu mai arată într-un final.


/Maramu/maramu2013_971.jpg


Urcușul prin pădure devine tot mai abrupt până când, după vreo 600 de metri diferență de nivel urcați din sat, ajungem într-o rariște, la stână. Aici, tăcere mormântală, iar poteca se pierde. 


/Maramu/maramu2013_986.jpg


Încercăm să urmăm un hățaș care pare a se îndrepta către o cruce improvizată (de fapt un par amărât). Apoi poteca urcă în muchie și se intersectează cu o alta care vine de la o altă stână, de pe celălalt versant. E clar drumul, duce către Mihailecu, vârful care de la bun început ne-a vrăjit privirile și care ne-a atras ca un magnet, la fel ca Sinbad călăuzit către muntele malefic. În jur vaci, mulți cai, și poteci de oi care se răsfiră care-ncotro pe curbe de nivel. Marcajul, care până acum fusese clar, deși insuficient, dispare complet, motiv de mici îngrijorări dublate de sunetele de bași care răsună din norii furtunoși de deasupra. Continuăm pe câte o potecă firavă, mai trecem de mici izvoare, mai întâlnim cai bucuroși de întâlnire, dar și mai bucuroși de o libertate pe care par să o prețuiască întru totul.


/Maramu/maramu2013_996.jpg


Urcăm în continuare, tot mai accentuat, până când ajungem în mod evident pe o cumpănă de ape, undeva un pic mai jos de ceea ce pe hartă pare figurat ca Piatra Socolău, la o altitudine de 1550-1600 de metri. De aici priveliștile sunt largi încotro vezi cu ochii și drumul mai incert decât rezolvarea subiectelor de la mate la BAC pentru un elev care înțelege că Salamul cântă, nu se mănâncă. 


/Maramu/maramu2013_1004.jpg


Încercăm să ne dumirim pe unde am putea continua. O urcare în creastă este excesiv de abruptă, o continuare pe curbă de nivel în suiș moderat pare a ne scoate într-o fundătură. Nu-i deloc limpede pe unde ar trebui s-o apucăm, deși avem Mihailecul sub pupilă. Cum e deja trecut de 16, cu infinite tristeți în suflet, votăm în unanimitate (2 la 0) să ne întoarcem întocmai pe unde am venit, și să lăsăm Vinderelul pe altă dată. Iarăși slalom printre flori și cai, numai că de data asta, după mai puțin de o oră de coborâre, ajungem la stână unde dăm peste un om dialogabil. Un tânăr la bustul gol care sparge lemne cu ușurința cu care alții curăță cartofi. Spunem ziua buna, primim un da drept răspuns. Suntem turiști, am mers spre Lacul Vinderel. Iarăși un da hotărât. Pe aici era poteca? Da. Mai era mult? Da. E frumos lacul? Da. Om mai afirmativ de-atât nici că am văzut. Apoi mă leg de marcaj, explic că se pierde și întreb cu inocență pe unde e drumul. Da. (Moment de panică și nervi.) Tăt în sus mereți. (Moment de relaxare, euforie, derută.) Susul e vast. Îl vom testa altă dată.

Coborâm pe unde am urcat, prindem poteca din pădure și, la un moment dat, ne delectăm cu o secvență intitulată bancul zilei care apare înfiptă într-un copac. Aviziere-s peste tot, vorba aia, măcar să ai ce anunța. 


/Maramu/maramu2013_1014.jpg


Ajunși la izvor și constatând că rezervele de apă sunt infime spre nule, îmi iau inima-n dinți și răbdarea la-ncercare și mă înscriu la un maraton al umplerii recipientelor cu apă. Element ajutător și purificator – dopul. O oră a trecut până când am izbutit să umplu 2 litri de recipient de plastic cu un dop chitros, timp în care nevasta și-a făcut cruci cu mâini, cu crengi, cu ce-a avut la îndemână, și a binecuvântat Cerul că i-a scos în cale un bărbat care nu face din răbdare o virtute ci o calitate default. După o oră de migală, setea a fost răsplătită meritat, iar zâmbetele au început din nou să ne înflorească pe chipuri. Nu pentru mult timp însă, pentru că, în vreme ce ajungeam spre primele sălașe care administrativ țin de Luhei, întâlnim doi români, soț și soție. Ea cu fustă lungă și cucernică, el cu barbă, ochi albaștri și accent de moț. Ziua bună, ziua bună, cum ce fel, pe unde, vorbim. La un moment dat, ei pun cea dintâi întrebare delicată – No, nădăjduim că n-ați plecat sânguri, ați lăsat pe cineva la cort. Dar cum nu, răspund eu, sigur pe mine, gândindu-mă că am lăsat de strajă la cort doi oameni în toată firea. Dar măcar sunteți mulți, trizăși, patruzăși? Ăăăă, moment de panică, bâlbâială și respirație întretăiată. Suntem patru, răspund eu cinstit. No că asta nu-i ghinie, răspunde omul cu barbă infinită și ochi de un albastru și mai infinit. De ce? îngaim eu cu disperarea celui care speră încă în Moș Crăciun. No, că pe-aci oamenii-s mai ră. Nu mai răi, mai ră. Lipsa acelei vocale de final ne înfioară și mai tare. Ne luăm rămas-bun de la cei doi și continuăm coborârea într-un ritm de Asafa Powell altoit cu Usain Bolt, luând doar pauze scurte pentru a admira cât de frumos, estetic și suav se strecoară soarele de amiază prin hambarele de fân ale oamenilor.


/Maramu/maramu2013_1017.jpg


Ajunși în localitate, auzim un refren cunoscut: Bobo-Bobo. Alți copii, aceiași placă, parcă s-au vorbit. Stau prinși de barele unui camion și arată înspre noi mirați, hliziți, superiori. Ce contează că-s plini de praf, că poartă doar o lenjerie sumară, iar freza pare trasată cu ciobul? Bobo-bobo e refrenul halucinant care ne însoțește până la ieșirea din sat. (Poate ar merita menționat că am fost acompaniați și de lătrăturile unui câine asmuțit sistematic pe urmele noastre de un copilaș purtător exclusiv de chiolți și rânjet, care-și mâna patrupedul la vânătoare de turiști cu o nuia.)

Până să ajungem la locul de cort ne depășesc vreo două camioane, încărcate cu lemne și... disperare, uimire, groază – cauciucuri. Îmi spun pozitiv că nu-s de Skoda și grăbesc pasul. Într-un final, ajung la tabără, unde pagubele sunt minore. Drumul spre râu blocat de o sticlă spartă și de cioburi presărate tacticos în drum și mașina decorată cu vorbe într-o engleză aproximativă. Pe capotă se poate citi în loc de Bye Bye, Bey Bey. Scris adânc, cu ciobul, spre bucuria celor de la Casco. Hotărâm să strângem tabăra în fugă și mașina, așa rebranduită cum e, ne poartă către locuri infinit mai prietenoase. Bey Bey Maramureș montan nespus de sălbatic și de frumos. Poate vom reveni cândva, în grup mai mare, cu hărți mai bune, cu vreme limpede și cu vise-n ochi. Până atunci, rămânem cu o tristețe, că n-am ajuns la cel mai nordic lac glaciar din țară, și cu o mirare: ce mama ei de treabă înseamnă Bobo Bobo?



Vineri, 18 iulie 2014 - 00:00 
Afisari: 1,766 


Postari similare:





Comentariile membrilor (7)

lauramatei
lauramatei
(admin)

 
1
Te rog sa nu te superi pe mine, dar recunosc ca am rasCarpati.org, pentru ca mi-a placut la nebunie cum ai povestit. Dar de fapt imi pare rau de incident.

E drept, lumea de jos, de la drum, am vazut-o si eu mai altfel, mai pestrita, dar noi n-am avut de-a face cu oamenii de acolo, pe drum am trecut ca acceleratul si am apucat de la Cosnea in sus. N-am interactionat cu cei de jos. Dar cu oamenii aia de sus, care lucrau pe la fan sau locuiau in casele sezoniere, am intrat in vorba si au stat la povesti cu noi, chiar erau tare de treaba.


Vineri, 18 iulie 2014 - 01:23  

senty
senty
(admin)

 
2
Fain si util...
ma, si eu am ras, dar am ras la bancul de pe copac Carpati.org


Vineri, 18 iulie 2014 - 08:47  

razvan1984m
razvan1984m
Caraba
 
3
Mulțumesc pentru aprecieri!

Nu-i nicio problemă dac-ai râs, Laura, până la urmă din toată experiența de acolo și noi tot cu asta am rămas - zâmbete largi. Și de-aceea am și scris cum am scris, în cheie ironică.

Cred însă că era necesar să trag un semnal de alarmă pentru cei care ar veni aici fără să știe mai nimic, așa cum a fost cazul nostru; să nu aibă neplăceri, nu de alta.

Am avut senzația unei anumite ostilități din partea localnicilor, dar nu cred să fi avut neapărat ceva cu noi, probabil că e doar o formă de respingere a străinilor în ideea că le-ar putea strica ploile - adică exploatarea lemnului cu sau fără aprobări. Și fără asta, bieții oameni și așa săraci și așa trăind într-o zonă relativ izolată în care oportunitățile de muncă sunt puține, nu știu cum s-ar descurca.


Vineri, 18 iulie 2014 - 10:35  

zentai
zentai
Coarda
 
4
Daca dupa ce ti-au zgariat masina, ai mai avut puterea sa glumesti, basca sa mai scrii si-un RT in care sa le scuzi posibilele praduiri de paduri, inseamna ca esti un tip maret!Carpati.org.

Am o rezerva asupra ultimului aspect, oamenii nu fura padurea ca sa nu moara de foame, ci pentru ca e la indemana!Peste 20 de ani, ca la la Dumas, o sa trecem pe acolo zicand, "aici a fost odata o mare padure", dar pun pariu pe ce vrei tu ca pe localnici nu-i va fi luat dracu, pe niciunul, de foame.Vor fi doar cu mult mai saraci decat sunt acum!Si poate ca mult mai ostili, socotind ca noi, cei ce trecem pe acolo, suntem vinovati pentru starea lor!Carpati.org.

PS-la Vinderel se ajunge foarte usor pe partea cealalta, pe la Repedea!E o parcare destul de mare langa magazinul comunal unde poate ca singura patanie e ca se aseaza praful pe masina.Totusi, mai multi e bine sa mergeti prin Muntii Maramuresului, unde taierea de paduri n-ar fi singura ilegalitate care se intampla pe acolo!Carpati.org


Sâmbătă, 19 iulie 2014 - 10:23  

zeus
zeus

 
5
Maramuresul si oamenii din zona, ma refer exclusiv la satele si comunele dintre munti, sunt un tinut uitat de "sefii" de la conducerea din capitala (banuiesc ca multi nici nu cunosc denumirea capitalei!)
...este asa, deoarece doar ne mandrim cu tara OASULUI, vedem poze frumoase sau pliante, dar nu se ia nici o masura pt creare de locuri de munca sau investitii...sunt o margine de Romanie, uitata... atunci, de ce i-ar mai interesa legile de la Bucuresti, cand se zvoneste ca acolo intorc aia banii cu lopata si ei nu au ce manca?... din aceasta cauza poate frustrati fiind, poate nevoiasi fiind, mai taie si ei padurea ca atata mai pot si ei in aceasta democratie pe care si-au dorit-o pana si ei...


Comentariu modificat de autor!

Duminică, 20 iulie 2014 - 22:54  

razvan1984m
razvan1984m
Caraba
 
6
@ zentai - poți spune și-așa, că sunt măreț, că doar îmi scriu greutatea cu trei cifre Carpati.org

Lăsând gluma la o parte, sigur că acum, retrospectiv vorbind, pot zâmbi și face glume, dar pe moment a fost una dintre cele mai rele experiențe pe munte pe care le-am avut. Am resimțit o ostilitate constantă, nu mai vorbesc de problema lingvistică, de zgârieturi, de faptul că traiul la cort ne-a fost îngreunat sau chiar împiedicat pe de-a-ntregul. Păcat, pentru că tura asta venea după alte 5 zile petrecute în Maramureș, în Șieu, Vișeu, Rozavlea, în care am avut parte de locuri fabuloase și oameni minunați.

Data viitoare când ajung prin zonă voi încerca abordarea dinspre Repedea, mulțumesc de sfat!

@ zeus - de acord, asta am și încercat să sugerez, că-n mare măsură e vina statului român care nu s-a sinchisit să ofere oportunități de muncă sau de dezvoltare. Dar asta totuși nu scuză complet fărădelegile care cu siguranță se petrec pe acolo.


Comentariu modificat de autor!

Luni, 21 iulie 2014 - 10:28  

zeus
zeus

 
7
pana acum am avut numai un singur furt din rucsac, cand am ajuns la o cabana si le-am pus pe toate gramada, fugind cu totii la o bere...cu masina este o alta poveste...poate ati auzit ca in Constanta, oras estival, se fura ca-n codru, (era sa zic ca la munte!), mi-au furat din masina de vreo 3 ori...a treia oara, au dat lovitura...de aceea cand plec cu ea la munte, sunt constient de ce se poate intampla, deoarece este suficient un hot sau un derbedeu sa treaca prin zona ca sa-ti lase vreo neplacere care intr-adevar, iti poate strica pe moment cele mai frumoase trairi pe care le-ai avut pe munte... de preferat, las masina in curte la cineva sau intr-o parcare chit ca merg pe jos mai mult!
...apropo, debedeul sau hotul, nu caracterizeaza tot satul sau toti trecatorii, doar ca nu scrie pe fruntea lui...asa ca "masoara de doua ori si taie odata" se aplica si aici, mai ales in democratia rau inteleasa de concetatenii nostrii!
CARARI CU SOARE, in continuare!


Luni, 21 iulie 2014 - 12:17  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0716 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2019) www.carpati.org