Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Doneaza

Calendar

August 2019
LMMJVSD
1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031

Septembrie 2019
LMMJVSD
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30

Online

Vremea
Varful Bucsa
Muntii Leaota

Reduceri

Voluntar in Carpati - 2016

Homepage

Lista de discutii

Bat clopotele (Muntii Trascaului)

Intregalde ... dimineata ...

De data asta nu mai sunt prima care se trezeste. In jurul copacului unde sunt intinse pungile cu mancare, o masa si cateva scaune robotesc deja 3 dintre vecinii mei. Dau binete si plec sa caut lapte.

 

Traversez paraul si iau urma unei femei in varsta, insotita de un baiat de vreo 11 ani. Femeia cara un lemn lung; imi refuza ajutorul in schimb ma poate ajuta ea pe mine. Ma invita in curte apoi in casa - prima casa, din capatul satului, pe dreapta - cat sa-si sune vecina de vis-a-vis si sa o intrebe daca are lapte de vanzare.

 

Pe vecina o pot gasi la 5 minute de urcus unde are cea de-a doua gospodarie. Jos coboara doar seara si dimineata cand e vremea sa vina sau sa plece vacile la pascut. Are lapte de vanzare asa ca pornesc la drum incercand fara succes sa tin pasul cu baiatul de 11 ani. Acesta ma conduce la stapana lui si expresia nu-mi da pace: cum adica stapana?!?

 

Sus dau intr-o curte lunga plina cu ghivece cu flori. Pe baiat il las in urma sa tina cainele iar eu intru in bucatarie. Dupa masa lunga cu banci de jur imprejur ma gandesc ca familia este una numeroasa. Intradevar se pare ca-n jurul mesei se aduna, vara, pana la 7 nepoti alaturi de cei doi stapani ai casei. Baiatul - calauza este unul dintre nepoti. Cumva "stapana" capata sens; cine nu a fost intrebat in copilarie:" a cui esti tu?" "a lui madam Andrei!" raspundeam eu firesc si ascultam putin nedumerita rasetele celor mari.

 

De aici plec cu o sticla de 2 litri de lapte si un kg de cas pe care am dat 10 lei. Mai primesc aproape un kg de castraveti sa am la branza. Ajunsa la cort refuz invitatia la cafea, in schimb primesc bucuroasa micul dejun la care particip si eu cu ce aveam prin tolba.

 

In jurul mesei, care in picioare, care pe paturi, suntem mai bine de 10 persoane de toate varstele. Buna dispozitie este intretinuta de cel ce pare a fi mucalitul grupului: sotul unei femei frumoase si tata a 2 copii - un adolescent si o studenta. Baiatul si mama sa sunt cei care cu o zi inainte mi-au luat rucsacul din mana pentru a putea trece podetul si tot ei sunt cei care s-au oferit sa ma ajute la montatul cortului.

 

Dupa masa ne aventuram pe grohotis pana la Gaura. Drumul dus-intors nu dureaza mai mult de 30 de minute asa ca pornesc plina de energie in cautarea unui dus. Merg vreo 4 km (ocazie cu care imi spun ca probabil localnicii trag o linie imaginara, dreapta, prin stanca, copaci, pentru a calcula distantele) pana la tabara, insa aici tocmai sunt montate baile.

 

O iau in sens invers grabind pasul intrucat norii incepusera a se scutura de apa. Imi pun pelerina pentru orice eventualitate si imi continui drumul cu senzatia stranie pe care ti-ar da-o aparatul de aer conditionat montat in sauna. Imi era cald de la pelerina si racoare totodata de la ploaie.

 

Trec iarasi pe langa corturi si ma indrept spre alimentara din Intregalde. Mai intreb la o pensiune mica cocheta daca se poate face contra-cost un dus dar din pacate tocmai se monteaza baia ...

 

La un moment dat o masina opreste in dreptul meu. Prevad ca ma vor intreba de drum si ma gandesc ca va trebui sa ridic din umeri. In masina sunt 3 adulti - 2 femei si un barbat cu figuri blajine - si 2 copii pana-n 8 ani. O data cu binete primesc inca o carticica pentru suflet; constatam cu totii ca ploua apoi ne despartim cu un "Doamne ajuta!".

 

Pana la alimentara - o cladire lunga cu geamuri mari, acum goala si inchisa - ploaia devine serioasa. Ajunsa in dreptul punctului de informare turistica ma hotarasc sa ma intorc si sa ma adapostesc pe terasa barului. De aici ascult cum cad bucatele de gheata pe copertina si-ncerc sa alung imaginea cortului meu gaurit. Acesta este momentul in care am trecut mental pe lista de cumparaturi - invelitoare pentru cort.

 

Intru in bar si-ntreb de alimentara. O doamna bine facuta, blonda, imi face semn spre usa; apoi isi ia cheile si ma insoteste pe terasa unde deschide o alta usa lasandu-ma sa vad rafturile pline cu alimente. Cumpar o roata de paine si 1/2 kg de malai, apoi ne retragem amandoua in bar. Aici discutia este in toi: un baiat la fel de blond ca si patroana, dar mult mai slab, cu o frezura fantezista si cercel in ureche este de parere ca "urat dar cu bani"; prietenul lui se simte in schimb sigur de prietena care, plecata in Spania il suna tot timpul.

 

"Cortul meu!" imi rasare un gand razlet in timp ce ascult ploaia. Imi termin ciocolata si o iau din loc. Imi gasesc cortul netulburat; pe aici nu a cazut piatra. Insa unii vecini nu sunt la fel de norocosi. Vantul le ridicase foaia exterioara a cortului iar ploaia udase plapuma si paturile. Sunt un cuplu cu un pusti de vreo 5 ani. Tatal mestereste tot timpul cate o jucarie copilului. Au unde dormi asa ca oferta de gazduire ramane nerostita.

 

Ma adapostesc in cort pentru cateva ore. Cand ies privesc amuzata cum trec spre sat mai intai bagaje, apoi lemne lungi, apoi 2 saltele groase pentru ca la sfarsit sa treaca un cort gata montat de vreo 7-8 persoane. Primesc si explicatia: cu putin timp in urma, cazuse o stanca de pe munte. Unde eram noi s-ar fi oprit in albia paraului. Dar la vreo 20 de metri mai incolo piatra ajunsese destul de aproape de corturi. Paza buna trece primejdia rea.

 

Seara, in jurul focului se spun bancuri si se povesteste cum cu o noapte inainte fusese vazuta o vulpe in apropierea sacoselor cu mancare. Lemne se pun pe foc, pe rand; un student - biker din Sibiu se revolta la vederea cojilor de castraveti si cartofi aruncate in foc. "Pe foc nu se pun ... daca vreti sa constientizati!" "Eu nici nu stiu ce inseamna a con-sti-en-ti-za" ii raspunde mucalit cineva.

 

E bine si cald langa foc, dar mi se inchid ochii. Dupa o mica batalie cu somnul, renunt si plec pana sa-mi vina randul la spus bancuri. Am o memorie selectiva si misterioasa - nu mi-e nici acum foarte clar cum functioneaza; cert e ca nu retin niciodata mai mult de un banc si acela ultimul spus; apoi ar mai fi 2 poante care desi m-au ajutat sa potolesc o data o cearta stupida intre sexe, nu puteau fi spuse acum.

 

A doua zi pornesc spre Cabana Ramet. Observ ca de fiecare data plec din popas putin mai tarziu. Dorinta de a explora necunoscutul paleste putin cate putin in fata senzatiei de nesiguranta si a puterii obisnuintei.

 

Fac si de data asta schimb de nr. de telefon, apoi ma asez la drum. Trec din nou prin Cheile Intregalde, pe langa tabara si ajung intr-o vale. Aici, in dreapta si-n stanga mea, se ofera privirii pensiuni cochete, in culori vii, cu gradini atent amenajate. Dintr-o astfel de gradina, printre flori, roti si chiar un ponton amenajat se arata fetele pictate ale unor statui in marime naturala, reprezentand oameni in costume traditionale.

 

La un izvor amenajat ma opresc si verific ruta. Pana acum am reusit sa trec pe langa doua poteci, peste dealuri, spre Ramet. Imi pot continua drumul pe sosea dar se adauga astfel multi km. Prefer sa ma intorc si cum tot nu reusesc sa gasesc marcajul mai intreb o data o familie venita in weekend cu cortul. Aceasta la randul ei intreaba un localnic. In jurul meu se strange un mic sfat. Mi se arata coama unui deal, unde se intalneste padurea de foioase cu cea de molizi. Pe acolo trebuie sa o iau; am un urcus cam abrupt de vreo 40 de minute, apoi peste deal este satul Raicani. Sunt avertizata asupra posibilitatii de a intalni porci mistreti, apoi intrebata ce fac daca dau de o turma de mistreti.

 

In timp ce parcurg cele 40 de minute de urcus, la care mai adaug eu vreo 20 de minute, intorc pe toate partile, desi nu gasesc multe, replica unui tanar la indemnul rudei sale de a ma insoti: "eu nu am curajul sa merg nici singur d'apoi ..." Oricum as lua-o imi scapa logica afirmatiei. Ma mai las prada putin gandurilor intrebandu-ma de ce ne este mai la indemana sa aratam obstacole decat solutii.

Mda, eu oricum nu ma incadram in nici una dintre categorii: nu vedeam obstacolele si nici solutii nu aveam, macar teoretic.

 

Ma las peisajului, privind uimita aleea pe care o formeaza, pe de o parte, coroana si trunchiurile stejarilor si, pe cealalta parte, acele molizilor. Par doua osti ce se infrunta de la cativa metri departare: ordonate, disciplinate si neinfricate. Intre ele trec eu nebagata in seama, simtindu-ma liliputana si neinsemnata.

 

Din cand in cand instinctul de conservare tresare cand privirile mele intalnesc un trunchi de copac numai bun de cocotat " ... si de aruncat apoi coji de banane in mistreti" - imi sopteste un gand. Urcusul e greu, trebuie sa ma concentrez asupra respiratiei, pacalindu-ma totodata ca ma voi opri cateva minute la urmatorul marcaj. Dar la fiecare marcaj il vad pe urmatorul si nu ma pot indura ... "la urmatorul" ...

 

Dupa deal dau, dupa cateva minute, intr-un sat: Raicani. Pana sa cobor printre case, trec pe langa indicatoare proaspat vopsite, pe un stalp. Nu stiu de ce dar ideea mi se pare nostima. Era primul pe care il vedeam in aceasta calatorie. Dupa momentele in care cautam zeci de minute un semn pe unde sa o iau, indicatoarele imi dadeau senzatia neobisnuita de intersectie semaforizata.

 

Incep coborarea; la cea de a doua casa ma opresc si cer o cana cu apa. Femeia nu ma lasa pana nu intru in curte, imi da o cana cu lapte, o bucata de paine cu snitel si un paharut de rachiu. Insista mult asupra efectului revigorant al acestei bauturi. Mai stau cat sa curatam un ceaun de cartofi pentru oaspetii plecati la plimbare: un cuplu cu 2 copii mici si prietenul lor, un elvetian cu baiatul sau.

Inainte de plecare schimbam cateva vorbe; elvetianul este de parere ca in calatoriile de unul singur cunosti mai multi oameni. Nu-l contrazic in conditiile in care var in buzunar o hartie cu adresa si un nr. de telefon ale gazdei.

 

Femeia lucrase ca si grefiera la tribunal si-mi tot repetase ca se pot intampla multe lucruri rele, ca oamenii sunt rai ... Discutia nu ramane fara urmari si la urmatoarea intrebare "singura?" raspund "nu, prietenii mei sunt mai in spate". Erau 2 barbati: unul tanar cu o ancora tatuata pe brat si un batran - cel care ma intrebase. In timp ce ma indepartez il aud spunand "las ca stiu eu!". Cumva replica ma infurie dar imi vad de drum grabind pasul.

 

Las satul in urma si peste deal vad la cateva sute de metri in fata o turma de oi. Incerc sa o ocolesc cat pot de mult dar nu e suficient si aud latrat de caine; il localizez - e un caine mare, alb, latos si singur deocamdata; vine alergand; cand ajunge in apropierea mea ma opresc si cobor rucsacul din spate; la vreo 3 metri da roata continuand sa latre. Ciobanul pornise deja spre noi; nu strabate nici jumatate din distanta cand oile mici, albe si cu capul inchis la culoare incep sa behaie si pornesc speriate la vale spre noi.

 

Na, 200 de oi vin gramada in directia mea si par a nu se mai opri. Am un moment de ezitare, nestiind in ce parte sa asez rucsacul: intre mine si oi sau sa-l las in fata cainelui. Ciobanul pare sa aiba si el o dilema: daca sa mai inainteze sau sa ramana pe loc, sa-si linisteasca turma. De undeva din dreapta se aud latrand alti caini.

 

Pana la urma atat ciobanul cat si cainele isi indreapta atentia asupra mioarelor. Profit de ocazie si ma grabesc pana la singurul copac din poiana. O data linistite oile, aici se aduna toti cei 5 caini si ciobanul. Este suficient sa vorbeasca si sa se joace cu cel mare, alb, pentru ca toti sa ma ignore.

 

Stabilesc cu ciobanul tactica si ma indepartez. Urmatorul sfert de ora sunt atenta daca se aude latrat de caine. Mai tarziu realizez ca nu i-am multumit baiatului si nici buna ziua nu cred ca i-am spus.

 

Si calatoria continua ... Peste cateva ore aud clopote si cantece bisericesti, semn ca Manastirea Ramet e in apropiere. Inca putin si la picioarele mele se intinde satul, de la aceste casute pioniere pe coama dealului pana la sirul ordonat de-a lungul soselei iar undeva in dreapta se vede acoperamantul manastirii; in plan indepartat se vede clar un drum serpuind in sus pe deal.

 

Ma apropii de 2 bunicute ce stau de vorba la gard. Le intrerup discutia si se pornesc amandoua cu indemnuri de a scurta drumul pe o carare ce trece prin porumb, ajunge la 2 fantani, trece de departe pe langa casa unui consatean si ma duce repede la sosea. Dar mai bine ar merge cu mine vreo suta de metri pentru a se asigura ca o iau bine. Amandoua imi ajung pana la umar si pot fi luate in cate o mana. Ma gandesc ce inseamna drumul pana la alimentara pentru cele doua femei si cat de bune prietene trebuie sa fie.

 

Langa un copac marcat, dintr-o curte, ne luam ramas bun si pornesc putin neincrezatoare pe cararea ce trece prin porumbul cuiva. Raspunsul negativ la intrebarea mea, daca nu ma ia nimeni la intrebari, nu reusise sa-mi potoleasca reticentele.

 

Ajung la o fantana; asa cum ii sta bine unei fantani, aceasta era asezata la o rascruce de carari. Aici ma impotmolesc putin dar cum aveam sa vad mai tarziu ma impotmolisem ceva mai mult decat putin. Asa ajung la casa consateanului de unde la latra un caine; schimb directia; o iau in jos; drumul se deschide prin tufaris; cu cat inaintam, clopotele manastirii se auzeau parca din ce in ce mai stins.

 

Sunt obosita si fara credinta; nu cred in drumul meu; ma intorc; trec iar pe langa casa si cainele ma latra din nou; o iau in stanga de data asta. Cararea ma duce pana la un izvor; de aici pare sa nu mai fie nimic; cedez psihic si cu vederea apoasa si pumnii stransi o iau de-a dreptul printre ramurile spinoase; cortul se prinde in ceva; trag si reusesc sa ma desprind. Continui sa merg si-ncerc sa nu-mi plang de mila, gandindu-ma ca am un talent de a gasi intotdeauna calea mai lunga. La un moment dat intru pe drum lat, cu marcaj; cumva nu simt decat o relaxare a intregului corp; toata incordarea dispare; ma ustura putin zgarietura lunga de pe brat dar o ignor.

 

Intr-o ora ajung la sosea. Sunt hotarata sa trag la manastire peste noapte. A doua zi voi pleca; mi-a ajuns. Sunt in cea de-a opta zi a calatoriei mele; mai am 7 zile libere dedicate toate acestei calatorii dar nu mai stau nici o zi; vreau acasa unde-mi sunt cei dragi, unde pot duce gunoiul si cu ochii inchisi ...

 

S-a inserat binisor, cred ca e in jur de ora 20. Tot ce vreau e sa dau jos rucsacul si sa ma intind. Pe partea stanga a drumului, pe malul apei, vad niste rucsacuri pe iarba langa un cort. Sunt drumeti ce se bucura de odihna bine meritata.

 

Gasesc ceva sa-i intreb; scopul pare sa fie acelasi cu cel pe care-l avusesem cu mai bine de 15 ani in urma, cand, intr-un traseu pe Varful Omu, am pus toata evidenta intr-o intrebare adresata drumetului cu bocanci, rucsac mare in spate, purtand doar un slip: "nu va e frig?" Imi amintesc ca batea un vant prafuit de-mi pusesem bluza bleomarin, de rezerva, ca si turban, acoperindu-mi jumatate din fata. Intrebi parca pentru ca nu-ti vine a crede ce vezi si vrei sa constati realul cu cat mai multe simturi: vazul, auzul ...

Intreb cam cat mai e pana la Manastirea Ramet. Nu mai e mult -mai putin de 2 km; sunt in linie dreapta.

 

Mai incolo intalnesc pe sosea 3 'traseisti": doi baieti si o fata. Intr-o doara ii intreb de unde vin, poate in dimineata urmatoare mai fac totusi o drumetie. Ma intreaba la randul lor daca arata a fi obositi - abia au coborat din autobuzul de Alba Iulia si merg catre o parcare - camping, la vreo 4 km. Fara sa ma gandesc de 2 ori continui:"pot sa va insotesc?" "Sigur."

 

Si asa "4 elefanti se leganau pe o panza de paianjan" - schimb directia si ma incadrez in rand. Drumul meu pare sa mai aiba ata de desfasurat. Nu a venit inca vremea pentru mine sa ma opresc. Mai sunt locuri de vazut, fapte de savarsit si pasi de facut.

 

In spatele meu bat clopotele.......



Vineri, 16 octombrie 2009 - 20:23 
Afisari: 2,231 


Postari similare:





Comentariile membrilor (23)

intel450
intel450
Busola
 
1
Probabil este interesant ce ai scris ... da' nici bătut nu-mi stric ochii pe 4 monitoare full text.


Vineri, 16 octombrie 2009 - 20:44  

simoon
simoon

 
2
Carpati.org


Vineri, 16 octombrie 2009 - 20:50  

jujea
jujea
Cort
 
3
eu am avut rabdare. frumos spus dar ceva fotografii ne arati? te roooog!(o sa caut in galerie).


Vineri, 16 octombrie 2009 - 21:12  

midan
midan
Rucsac
 
4
Ce sa fac, iar trebuie sa te felicit pentru jurnal.


Vineri, 16 octombrie 2009 - 21:13  

intel450
intel450
Busola
 
5
Postez mesajul aici
Pentru a intelege privitorii, faptul ca ai fost operativa in a introduce macar ceva spatii in text si ca - pana la urmă, or sa-ti iasa si alineatele.
Deja este altceva ...


Vineri, 16 octombrie 2009 - 21:20  

watzmann
watzmann

 
6
Mă bucur tare că ai ales acest masiv pentru a te familiariza cu muntele, mă leagă de această zonă nenumărate amintiri plăcute și nu pot lăsa să treacă o lună fără să calc pe vârfurile, prin cheile sau peșterile sale. Minunate locuri și foarte fain descrise. Nu ai fost pe Piatra Cetii și în și pe deasupra Cheilor Râmeț? Dacă nu, trebuie să mai treci cel putin o dată prin zonă...și dacă ne întâlnim vreodată în Trascău mai sunt câteva locuri „magice” dar mai puțin umblate spre care a-și putea să îți îndrum pașii.


Luni, 19 octombrie 2009 - 11:23  

simoon
simoon

 
7
nu am ajuns pe Piatra Cetii iar in Cheile Ramet am mers doar pe traseul prin apa. stiu ca exista multe locuri care sunt de vazut. mi-ar placea sa mai ajung pe acolo atat pentru peisaje cat si pentru oameni Carpati.org
multumesc midan.
jujea ma stradui sa compensez cumva lipsa pozelor prin cuvinte. sper sa-mi si iasa Carpati.org


Luni, 19 octombrie 2009 - 12:41  

watzmann
watzmann

 
8
Scuze! "as putea" am vrut sa spun, repede, repede pana nu ma corecteaza cineva. Asta e, toti mai scapam cate o perla din cand in cand Carpati.org


Luni, 19 octombrie 2009 - 12:46  

zentai
zentai
Coarda
 
9
recunosc.....unele randuri le-am mai sarit...nu ca n-ar fi fost interesante...

e interesant ca experienta sa vezi cum o persoana de sex feminin (la naiba, cred ca femeie ar fi fost mai nimerit dar cuvantul aduce mai mult a gospodina....nu ca asta ar fi un lucru rau) se asuma, singura, de dragul de-a haladui.
N-o s-o fac acu pe inteleptul sa-ti zic ca, intr-adevar, exista un oarescare risc sa fii singura pe cararile patriei.Unii ar vedea in asta un noroc nesperat, disperarea (sau prostia) impingand pe unii la fapte necugetate.Nu incerc sa-ti induc frica, ci doar sa ai in calcul si alde asteaCarpati.org

pe Musala am vazut si eu in martie un tip doar in slip si bocanci, desi era un ger cumplit, soarele fiind doar de decor.Efectiv, initial m-am intrebat repede ce dreaq oi fi baut de cu seara de am asemenea halucinatii, apoi n-am putut sa-mi iau ochii de la tip....parea impasibil.

Toate cele bune si ture la max.


Luni, 19 octombrie 2009 - 15:53  

simoon
simoon

 
10
Carpati.org si mie imi suna mai nimerit femeie.....
ma bucur ca nu o faci pe inteleptul......
revenind la lucruri serioase, este un aspect pertinent pe care nimeni nu ar trebui sa-l piarda din vedere si la care eu personal, acordandu-i atentia cuvenita, incerc pe cat se poate sa reduc probabilitatile.
multumesc si carari senine!


Luni, 19 octombrie 2009 - 18:09  

pisti2004
pisti2004
Cort
 
11
Frumos!Felicitari!


Luni, 19 octombrie 2009 - 22:12  

lonely_hiker
lonely_hiker..

 
12
inspirant. frumos. o experienta deosebita transpusa intr-o lectura placuta. felicitari Carpati.org.


Marți, 20 octombrie 2009 - 00:23  

andy79
andy79
Busola
 
13
O lectura cat se poate de interesanta. Din ce in ce mai multe jurnale despre ture solitare Carpati.org . Felictari pentru tura si jurnal.


Marți, 20 octombrie 2009 - 14:37  

simoon
simoon

 
14
multumesc Carpati.org


Marți, 20 octombrie 2009 - 15:20  

ioanstoenica
ioanstoenica..
Coarda
 
15
Cred ca ideea de "singura" din acest text imi place cel mai mult. Aud foarte des si eu cum ca oamenii sunt rai, pericole multe, ursi, "daca iti scrantesti un picior ce faci?". Si ma gandesc "dar daca stau acasa ce fac?". Si apoi, cand esti singur acolo, experienta e total diferita, si, pentru mine, mult, mult mai profunda. Dar fiecare simte in felul lui...

Imi plac si mie oamenii aceia care nu stiu ce sa mai faca sa te ajute, ce sa-ti mai ofere. Am intalnit in Apuseni destui, e tare placut sa vezi ca nu toti sunt la fel. Desi e trist cum multi pierd pe drum din bunatate si caldura... se vede asta mai bine la oras cred.

Cat despre excursie, sa mergi asa, "de nebun" cum imi place mie sa spun, e o buna metoda sa cunosti tara, locuri, peisaje, oameni, si sa aduni in tine suficient de multe lucruri bune incat sa ai ce povesti candva nepotilor... Sa traiesti nu inseamna doar sa respiri...


Joi, 22 octombrie 2009 - 12:24  

simoon
simoon

 
16
jurnalul meu nu este o pledoarie pentru mersul prin munti de unul singur (ma repet). sunt o groaza de argumente pro si contra; unele dintre ele enumerate si de tine.
am fost norocoasa pentru ca multe lucruri "rele" se puteau intampla. asa cum sunt norocoasa zi de zi in oras ca nu mi se intampla nimic "rau".
cat despre singuratate, ea exista atat in calatoriile de unul singur, pe munti, cat si intr-o multime de oameni in oras. e diferita dar exista. in ambele situatii consider ca trebuie sa fi capabil sa te ajuti tu pe tine insuti. diferenta ar fi ca in multimea de oameni singuratatea capata o conotatie morala, apasatoare, iar in munti se insoteste deseori cu teama ca nu vei supravietui.
mai sunt norocoasa pentru ca cele (doar) 2 calatorii ale mele m-au ajutat enorm sa ma cunosc, sa vad, fara artificii, ce pot. inca resimt beneficiile acestor experiente in viata de zi cu zi, si cred (pardon de sentimentalism) ca traiesc mai bine datorita calatoriilor mele.
insa urmatoarea mea calatorie nu o voi face pentru ca invat atatea lucruri bune si folositoare......o voi face pentru ca ma simt mai eu, mai vie cand calatoresc....


Joi, 22 octombrie 2009 - 15:23  

alllx
alllx

 
17
Acuma am terminat de citit toate 3 parti. Frumos scrise. Pozele sunt de prisos; cuvintele descriind atat de bine experienta. Bravo. Carpati.org

Ma mira faptul ca ai retinut toate detaliile si gandurile ce ti-au trecut prin cap pe parcursul a 7 zile. Probabil ai un jurnal si scri in el zilnic.


Miercuri, 4 noiembrie 2009 - 14:15  

catalin_
catalin_

 
18
Sa nu pui poze, sa nu strici bunatatea de relatare.
Acest jurnal te impinge la lectura serioasa si lasa imaginatia sa lucreze..
Felicitari.


Miercuri, 4 noiembrie 2009 - 14:21  

simoon
simoon

 
19
multumesc.
allx: nu m-am gandit la asta pana acum....dar desi nu mi le notez nicaieri, atunci cand incep sa scriu, detaliile, gandurile, senzatiile vin de la sine, foarte proaspete. Pot sa uit cum se numeste cartea mea preferata sau autorul dar din primele randuri ale unei carti stiu daca am citit-o si pot povesti actiunea.
nici eu nu stiu cum functioneaza....Carpati.org
cat despre jurnal....am incercat prin adolescenta Carpati.org
mi s-a reprosat lipsa de spontaneitate, de stiri proaspete, insa eu prefer sa las trairile sa se sedimenteze putin si, poate si din egoism, prefer sa ma bucur de ele in gand, iar cand ma decid sa le pun in cuvinte imi place sa sugerez nu sa afisez sau sa vorbesc cuvinte....


Joi, 5 noiembrie 2009 - 08:09  

alllx
alllx

 
20
Atunci... cu atat mai remarcabila descrierea vie.


Joi, 5 noiembrie 2009 - 12:32  

costel2007
costel2007
Busola
 
21
"Mai întâi a fost cuvantul" ... poza s-a inventat mult mai târziu.
Minunată descrierea trăirilor, inducând cititorului emoții ce nu pot fi provocate de o fotografie, adesori banală.


Luni, 9 noiembrie 2009 - 23:56  

mihaelabv
mihaelabv

 
22
felicitari!
mult curaj ai avut.....
inca o data felicitari la cat mai multe drumetii,jurnale.


Luni, 7 decembrie 2009 - 19:17  

simoon
simoon

 
23
Carpati.org ei, asa un strop de nebunie....


Luni, 7 decembrie 2009 - 20:07  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0805 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2019) www.carpati.org