Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Doneaza

Calendar

Septembrie 2019
LMMJVSD
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30

Octombrie 2019
LMMJVSD
123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031

Online

Vremea
Varful Buila
Muntii Capatinii

Voluntar in Carpati - 2016

Homepage

Lista de discutii

Aventura greaca (2): Canionul Vikos si Muntii Pindului (Muntii -- Munti din afara Romaniei --)

   Grecia e o țară muntoasă. Când o străbați pentru prima dată rămâi surprins de dezordinea reliefului, de așezarea parcă nefirească a lanțurilor muntoase în peisajul general al părții continentale.

   Pentru multă vreme ținutul muntos din nordul Greciei a fost străbătut doar de poteci pentru picior, ori pentru caravane.

   Prin pasurile înalte ale Munților Pindului nu treceau decât turmele vlahilor în timp de pace și falangele pedestre în timp de război.

   Această izolare pe care o oferă ținutul zagorian a păstrat în zona Epirului o insulă de latinitate desprinsă din lumea vlahă de dinaintea venirii slavilor în Balcani.

 

   O fotografie veche, devenită tablou, cu vlahi zagorieni urcând carările Pindului pe la sfârșitul sec. 19.

 

/Pind1/img_0453-j2.jpg

 

   De la Ioannina ne îndreptăm spre nord, pentru a ajunge în unul din satele de pe rama sudică a Munților Pindului.

   Dintr-un labirint de intersecții rutiere pirdute pe dealungul unor văi seci alegem cu greu destinația noastră pentru această zi, silabisind cu greu pe un panou cu litere grecești: Monodhendhri.

  

   În ținutul Epirului satele zagoriene au ca particularitate faptul că sunt construite în totalitate din piatră: străzile sunt pavate cu piatră, gardurile sunt ridicate din piatră, zidurile caselor sunt din piatră frumos fățuită și chiar acoperișurile sunt făcute din pietre, din lespezi mai subțiri așezate cu măiestrie ca țiglele de pe casele noastre.

 

   Stradă cu case de piatră din Monodhendhri.

 

/Pind1/img_0448-j2.jpg

 

   Mai mult de atât, în prezent aceste sate, 40-50 la număr, sunt aproape pusti.

   Istoria lor spune că, datorită terenului arid (n-ai să vezi aici loturi agricole lucrate și nici staule pentru animale), delungul vremurilor bărbații au plecat la munca în Occidentul acelor timpuri.

   S-au întors acasă cu mici averi și au ridicat cu ele satele de piatră, apoi și-au asigurat cu restul de bani o oarecare autonomie față de ocupația otomană.

 

 

   Ne cazăm la o pensiune din centrul satului și spre seară echipa noastră de 9 foști ,,olimpici” se împarte în trei echipe mai mici și mai eficiente în demersul nostru de descoperire a locurilor noi.

   Împrerună cu Adriana și Costel pătrundem în labirintul de piatră apucând de la început pe străduța ce trece prin fața școlii părăsite, cu buruieni crescute prin pavajul curții.

 

/Pind1/img_0451-j1.jpg

 

   Găsim la fel de pustie și mânăstirea Sfântul Gheorghe (Agios Georgios).

 

/Pind1/img_0455-j2.jpg

   La un vechi magazin sătesc au fost trase obloanele. Greu de spus când...

 

/Pind1/img_0465-j2.jpg

 

   Aparent pustiu, parcă părăsit brusc în urma unui cataclism universal, satul se doreste a fi, totuși, o destinație turistică aflată într-o permanentă stare de ,,stand by”.

   Pe un panou aproape ruginit citim ca prin anii 80 aici s-au construit din fonduri europene câteva obiective turistice, printre care și un teatru de vară și un camping în Poiana Stejărișului.

 

   Intrarea în amfiteatru.

 

/Pind1/img_0467-j2.jpg

 

   Se lasă seara mai repede decât ne așteptam. Pe la 19,30.

   Am constatat că în Grecia, chiar în perioada asta a solstițiului de vară, ziua nu este așa de lungă cum ne-am obișnuit în zona latitudinilor noastre.

   Soarele răsare pe la șase și ceva și apune pe la ora 19.

 

   Ne oprim în fața unei case în care se simte ceva mișcare. Pe o mică terasă pavată cu piatră două mese cu cate patru scaune așteaptă...

   Pe holul de la intrare zărim o vitrină frigorifică drapată cu culorile verzi ale unor mărci de bere.

   Nu ne-am lămurit prea bine dacă noi am fost primii mușterii pe ziua de azi.

 

/Pind1/img_0475-j2.jpg

 

   A doua zi, după micul dejun, Dan și cu Edy pleacă cu amândouă mașinile pentru a lasa una dintre ele la ieșirea din traseul de trei zile pe care urma să îl facem.

   Povestesc că au ocolit cam 35km și au lăsat mașina lui Dan în satul Kapetsovo. Un sat format dintr-un sens-giratoriu și atât.

   În răstimpul cât ei au fost plecați, noi formăm o echipă reunită, în care fiecare urma să arate grupului locurile descoperite de el cu o seară mai înainte.

   Trecem printr-o piațetă cu un platan secular răsărit cândva chiar în mijloc.

 

/Pind1/img_0480-j2.jpg

 

   Ștefan ne conduce pe drumul de piatră descoperit de el, care ne scoate pe esplanada unei micuțe mânăstiri.

 

/Pind1/img_0493-j2.jpg

 

   De pe o terasă a acestei mânăstiri, care se cheamă Sfânta Paraschiva, avem pentru prima dată o perspectivă asupra canionului Vikos.

   Până în anul 1986 canionul Vikos a fost considerat (notificat și în Cartea Recordurilor) ca fiind cel mai mare din Europa.

   Adâncimea medie a canionului este de 900m, iar distanța între pereți la partea superioară atinge 1100m. Deasemeni lungimea sa depășește 12km.

   După măsurători ulterioare s-a stabilit că lungimea canionului Samaria din insula Creta este de peste 15km, în prezent acesta deținând recordul european amintit.

 

   Observăm că o brână îngustă străbate unul dintre pereți pe la jumatate.

 

/Pind1/img_0498-j2.jpg

 

   Așa cum ne așteptam, mânăstirea Aghia Paraskieva e pustie.

  Străbatem o mică curte interioară și pătrundem și într-un paraclis ceavea ușa larg deschisă.

   Nici țipenie de om...

 

/Pind1/img_0507-j2.jpg

 

   O scară cu balcon conduce la o chilioară cu ușa descuiată.

 

/Pind1/img_0517-j2.jpg

 

   De pe o altă terasă avem posibilitatea să studiem modul de aranjare a lespezilor din acoperiș.

   O caracteristică generală a ținutului calcaros zagorian e că startele de rocă sunt totdeauna perfect orizontale și nu întoarse la 90 de grade ca în creasta Pietrei Craiului.

   În plus stratele de calcar se prezintă sub formă de lespezi subțiri, ca cele de gresie.

   Deci materialele pentru o astfel de casă de piatră nu te costă mare lucru. Iei o rangă și-ți scoți piatra care trebuie...

 

/Pind1/img_0515-j2.jpg

 

   Ieșim în spatele mânăstirii printr-o portiță boltită.

  După o muchie verticală a peretelui pătrundem pe brâna orizontala de pe o față nordică, mai umbrită.

 

/Pind1/img_0530-j2.jpg

 

   Înaintăm cu ușurință pe platforma perfect plană, dar nu uităm că suntem la 500-600m deasupra firului văii.

 

/Pind1/img_0534-j2.jpg

 

   Urmărim brâna până la un cot al peretelui și înainte de intrarea într-o peșteră ne întâlnim cu un turist grec.

   Ne arată tufele de soc până unde se poate înainta, apoi ne așteaptă să facem împreună drumul de întoarcere la bisericuță.

   Ne povestește că soția dumnealui, grecoaică, a urmat ,,farmacia” la Cluj, iar el e madic. Și amândoi locuiesc la Atena.

   Ne tragem mai spre umbra unor ziduri ale mânăstirii...

   Ne mai povestește că a vizitat Cheile Bicazului și Delta Dunării.

   Îl asigurăm că în drum spre deltă a trecut și prin orașul nostru.

   Spre deosebire de kir Kiriacos de la Ioannina, domnul Kautris e încântat să vorbească despre România. A citit despre mareșalul Antonescu și regele Mihai și mai nou despre Ceaușescu.

   Apoi ne vorbeste de războiul civil din Grecia anilor 1948-1949 și de dictatura coloneilor.

   Împreună tragem concluzia că aparținem unor popoare extrem de neliniștite și suntem de acord că și unii și alții ne-am plictisi îngrozitor într-o țară ca Olanda, sau Danemarca...

   Acolo istoria la clasă se poate face cu profesorul de sport...

 

/Pind1/img_0537-j2.jpg

 

 

   Ne întoarcem la punctul de întâlnire cu șoferii și în jurul orei 11 pornim din Monodhendhri spre fundul canionului Vikos.

   O cărare pietruită (cu lespezile puse pe muchie, în picioare) ne coboară abrupt prin serpentine scurte și aeriene.

   Într-o oră și un sfert, mai cu glume, mai cu ironii, căci ne auzeam, dar nu ne vedeam de vegetație, coborâm o diferență de nivel de apropae 700m. După gps.

   Simțeam că n-ar mai fi mult până în fundul pământului...

 

/Pind1/img_0545-j2-j2.jpg

 

   Ajungem jos si facem un prim popas pe bolovanii albi. În canion Ștefan va constata că gps-ul dă erari mari, probabil datorită undelor reflectate de pereți.

 

/Pind1/img_0553-j2.jpg

 

   Pereții care ne înconjoară sunt impresionanți. Niciun mod de a-i fotografia parcă nu reușește să le redea adevărata măreție.

 

/Pind1/img_0571-j2.jpg

 

   Pornim să strabatem canionul spre aval.

   Poteca e bine conturată și din loc în loc e marcată cu ideograma O3 , pe tăblițe prinse pe copaci.

   Ea șerpuieste permanent, dar pe verticală, agățată de peretele din stânga, când coborând la nivelul talvegului sec, când cățărându-se la 200m înălțime, uneori chiar dublată de corzi fixe.

 

   Aici străbatem o limbă de grohotiș.

 

/Pind1/img_0573-j2.jpg

 

   Pe unele porțiuni ale traseului vedem din cărare alveolele pline cu apă de pe fundul canionului.

   Socotim că o străbatere a canionului chiar pe firul văii ar fi foarte dificilă, pe alocuri imposibilă

 

/Pind1/img_0581-j2.jpg

 

   După vreo trei ore de la plecare ajungem într-o zonă mai puțun sălbatică.

   Pe versantul drept în acest loc ,,se varsă” în Vikos un canion afluent cu numele de Megas Lakkos.

 

/Pind1/img_0588-j2-j2.jpg

  

   Pe malul nostru întâlnim o zonă mai largă, dar presărată cu mari blocuri căzute din perete.

   Printre ele, dar mai spre albie, se afla și un izvor amenajat printr-o aducțiune a apei de pe celălalt versant.

   Locul e destinat popasului de la jumătatea drumului, așa că hotărâm să ne oprim pentru masa de prânz.

   Ne prinde din urmă un grup de finlandezi mai obosiți , mai însetați, mai slab echipați, dar și mai tăcuți decât noi.

 

/Pind1/img_0593-j2.jpg

 

  După masă Dan și cu Edy coboară în albie ca să încerce apa. Au făcut pofta de baie și fotografilor...

 

/Pind1/img_0596-j2.jpg

 

   Peisaj mai rar pe canionul sec al Vikosului, bolovani si băltițe cu apă, în zona izvorului de pe malul stâng.

 

/Pind1/img_0599-j2.jpg

 

   Obișnuiți cu marcajele bune din Carpați, aveam să le gasim cam deficitare pe cele intâlnite prin munții Greciei.

 

/Pind1/img_0607-j2.jpg

 

   Deși totul in jur e din calcar încins și e greu să-ți imaginezi o ploaie în ținutul zagorian, pe alocuri străbatem o adevarată junglă.

 

/Pind1/img_0611-j2.jpg

 

   Ne oprim pentru câteva poze sub un perete surplombat.

 

/Pind1/img_0625-j2.jpg

 

   În partea dreaptă se mai deschid spre canionul Vikos alte chei înguste ale unor văi afluente. Toate seci.

 

/Pind1/img_0632-j2.jpg

 

   Se vede treaba ca odată și odată pe aici au curs ape învolburate.

   E mai greu să-ți imaginezi ca pietrele astea ar mai fi mișcate acum de unele viituri.

 

/Pind1/img_0637-j2.jpg

 

   Aproape de final valea se deschide, dar pereții sunt încă înalți si nu lasă posibilitatea ca o potecă să ne scoata din canion.

 

/Pind1/img_0640-j2.jpg

 

   Peretele din dreapta e din nou fragmentat de văi afluente.

 

/Pind1/img_0641-j2.jpg

 

   Misterul ieșirii din canion avea sa se lamureasca mult mai jos, la o intersecție de poteci străjuită de un ulm bătrân.

   Spre stânga porneste în urcuș cărarea spre satul Vikos, iar spre dreapta, după ce traversează firul văii, avea să urce traseu nostru spre două sate zagoriene surori: Megalo Papingo (Papingo Mare) și Micro Papingo (Papingo Mic).

 

/Pind2/img_0654-j2.jpg

 

   În locul în care traseul O3 traversează firul canionului vadul este perfect secat și bolovanii albi de pe fund spălați de ploi.

 

/Pind2/img_0657-j2.jpg

 

   La numai 10m mai jos o puternica exurgență (izvor, izbuc) dă naștere la un râu cu debit mare, cam cum ar fi Cerna în zona Băilor Herculane.

 

/Pind2/img_0662-j2.jpg

 

   Ne răcorim bine, luăm apă proaspată și pornim să urcăm poteca cu serpentine strânse de pe malul drept.

   Deși uscată ca într-o Dobroge de luna august, vegetația ne prilejuieste întâlnirea cu fel de fel de flori vazute pentru prima dată.

   O chem pe Doina și Doina mă cheama pe mine ca să nu scapăm niciun exemplar din ăsta rarisim...

   Mai sus o creastă parcă de marne dă impresia că ne va bara înaintarea.

 

/Pind2/img_0683-j2-j2.jpg

 

   O lacustă așa, mai înfiripată, de vreo 10cm lungime.

   Când fotografiam un fluture anunțam tare că sunt dispus să schim un fluture cu două flori frumoase. Ca la timbre...


/Pind2/img_0686-j2.jpg

 

   Ace de calcar, martori de eroziune pe care echipa i-a asemănat repede cu Acul Cleopatrei de sub Negoiu...

 

/Pind2/img_0687-j2.jpg

 

   Luăm repede înălțime. Privim spre fundul canionului și vedem apele râului abia format.

   E posibil ca în alte vremuri râul Vikos să fi curs pe întrega lungime a canionului, ulterior ele găsindu-și un alt curs, mare parte subteran.

   Înainte de a se vărsa în Marea Ionică, după alți 40km, Vikosul străbate dealatul și Albania.

 

/Pind2/img_0689-j2.jpg

 

   După ce ne ridicăm la vreo 400m față de fundul canionului, poteca schimbă de direcție spre nord și se strecoară pe sub pereții de sus ai versantului drept.

   Soarele incalzește stânca și temperatura depășește cu siguranță 40 de grade.

 

/Pind2/img_0692-j2.jpg

 

   Traversăm spre stânga zona de formare a unui canion afluent . Sub pereții din versantul drept ghicim casele de piatra ale satului Micro Papingo.

 

/Pind2/img_0709-j2.jpg

 

   Noi avem cazare rezervată de Edy pe internet în satul Megalo Papingo.

 

/Pind2/img_0710-j2.jpg

 

   Alt sat de piatră, aceleași caracteristici: pensiuni modeste și terase în curtea casei care așteaptă niste turiști iluzorii.

   După cazare, cum gazda noastra nu are și tradiționala ,,taverna” mergem prin vecini.

 

   O găsim singură acasă pe tanti Kalioppi, o vlahă verde, de vreo 78 de ani.

   Ca de fiecare dată punem mese cap-la-cap, apoi dăm o mână de ajutor gazdei să aducă berile de la vitrina frigorifică din casă.

   Tanti Kalioppi nu e surprinsă că graiurile noastre, românesc și vlăhesc se aseamănă atât de mult. Are o nepoată la centrul cultural de la Metsovo și povestește că vlhaii de acolo și o mână de români inimoși din Drobeta Turnu-Severin au facut vara trecută niște vizite încrucișate.

   Ne minunăm de formele la care au rămas unele cuvinte românești, neșlefuite de sute de ani.

   Apoi doamnei Kalioppi îi place sinonimul nostru la cuvântul țuică: rachiu.

   Îi place și rachiul, căci noi bem bere, iar dânsa unul mic...

 

/Pind2/img_0714-j2.jpg

 

   ...Printre gene lipite văd cum Spania învinge Portugalia la lovituri de la 11m și încet-încet trec în lumea viselor...

 

 

 

   [[ Prin excelența faptelor, ,,aventura greacă” s-ar putea identifica în cel mai fericit mod cu aventura lui Alexandru cel Mare în războaiele de cucerire a Orientului.

 

/Flori2/img_0524-fl.jpg

 

   La treisprezece ani tatăl său îl pune sub autoritatea lui Aristotel. Copilul ascultă cu pasiune lecțiile unui maestru care știe tot. Citește operele lui Homer, Pindar și Euripide.

   La șaisprezece ani i se încredințează o unitate a armatei tatălui său și funcția de regent.

   La moartea lui Filip al II-lea, aflat la vârsta de numai 20 de ani, Alexandru începe o domnie de 12 ani care va schimba fața lumii antice.

 

/Flori2/img_0768-fl.jpg

 

   O fire a contrastelor, se va încerca explicarea personalității duble a marelui conducator prin moștenirea sa genetică.

   Mama sa, o fire violentă și cu o sensibilitate excesivă, pretindea că se trage din Pirus, fiul lui Ahile, eroul cu inimă de leu.

   Și mai și, dinspre tată, Alexandru era convins ca se trage din însăși Zeus, tatăl lui Heracles.

   Și astfel, într-o lume obsedată de supranatural, se va lua degrabă hotarârea de a face din Alexandru un zeu.

   Crezându-se un supraom, eroul nostru se va comporta pe mai departe ca un supraom.

   Uită repede lecțiile de morală ale lui Aristotel și va afirma că pentru el moderația este calea sigură spre eșec.

 

/Flori2/img_0746-fl.jpg

 

   Visând să reînvie amintirile Iliadei, Alexandru pornește o expediție a Europei împotriva Asiei.

   Împingându-și imperiul până dincolo de India și China, macedoneanul rămâne totuși fidel ideilor elenistice ale lui Aristotel și încearcă să răspândească în lume cultura greacă.

   Astfel el are în plan să ridice din temelii pe cuprinsul întregului imperiu 34 de orașe grecești, toate urmând să-i poarte numele.

   Se știe că numai în unul din cazuri planul său a răzbătut: orașul Alexandria din Egipt.

   Și ce oraș!...

   Olimp al înțelepților, comoară a științelor cuprinsă într-o bibliotecă legendară.

 

/Flori2/img_0603-fl.jpg

 

   La doar 33 de ani Alexandru cel Mare a intrat în istorie lăsând în urma sa un mare imperiu grec.

   Peste mai puțin de trei secole, un alt bărbat de 33 de ani , avea să lase omenirii un imperiu și mai mare. Un imperiu universal ridicat pe iubirea de oameni...

 

/Flori2/img_0742-fl.jpg

 

   Totuși, pănă la urma-urmelor, orice mare cuceritor cu sabia se dovedește în particular a fi un mare tiran.

   Nu cred ca un supus din vremea lui Napoleon a fost prea încântat să ia parte la nesfârșite expediții...

   Retoric și Ștefan cel Mare se întreba: ,,Unde e Boldur... și Comșa... și... Pământ!”]]

 

/Flori2/img_0763-fl-fl.jpg

 

 

 

    

 

  

 

   Dimineața facem o regrupare la sala de mese și discutam despre obiectivul zilei, refugiul Astraka, aflat la altitudinea de 1950m.

   Mai întâi urmăm cale de vreo 2km drumul sinuos care leagă satele Megalo și Micro Papingo.

 

   Casă de piatră din Micro Papingo și creasta muntelui Vikos de pe cealaltă parte a canionului.

 

/Pind2/img_0725-j2.jpg

 

   Centrul satului e punctat de biserica de piatră, umbrită de coroana unui nuc batrân.

 

/Pind2/img_0730-j2.jpg

 

   Satul Megalo Papingo văzut din centru satului frate.

 

/Pind2/img_0731-j2.jpg

 

   Alte culmi muntoase și alte sate de piatră în ținutul zagorian al Pindului.

 

/Pind2/img_0732-j2.jpg

 

   Cărarea până la refugiul Astraka e punctată de trei izvoare frumos amenajate. Pentru că în acești munți de calcar apa e foarte prețuită.

   Dan tocmai a pus ochii pe clopotul aninat de o creangă a arborelui bătrân...

 

/Pind2/img_0736-j2.jpg

 

   Pentru început urcăm printr-o ,,pădure” de arbuști și tufărișuri.

   În fundal pintenii muntelui Astraka au o imagine care duce cu gândul la ,,inselbergurile” acelea din deșertul Nevada.

 

/Pind2/img_0737-j2.jpg

 

   Mai sus peisajul se schimbă. Pantele sunt acoperite cu ierburi și multe flori.

   Multe din florile prezentate în ,,filonul 2” al Jurnalului sunt fotografiate astazi.

 

/Pind2/img_0739-j2.jpg

 

   O pauză obligatorie la izvorul nr. 2.

   Fetele ne servesc care cu glucoză, care cu ciocolata albă, care cu dropsuri gumate.

   Acuma dacă apa e din belșug, merg si niște căcățișuri de napolitane, batoane energizante, ori din cele de fittnes...

 

/Pind2/img_0741-j2.jpg

 

   Ne pierdem din vedere pe cărarea care ocolește blocurile căzute din pereți.

   Rar îl ajungem din urmă pe domnul Ceapchi, care, printre gâfâituri, își exprimă admirația față de peisaj și satisfacția că a reușit niște poze bune. În rest e mereu primul și trebuie să fluierăm când hotărâm un nou popas.

   La fluierat sunt asurzitor...  Nu am învățat să fluier la mine la țară, ci la liceul de marină. Ca ofițer de navigație nu strigi de pe comandă la nostromul de la vinciul din prova: Filipiuc!...

   Iar pe munte când vreți să fluier... fluier!

 

/Pind2/img_0747-j2.jpg

 

   Edy e atras de mirajul unor pereți spre care poteca se îndreaptă, dar pe care nu-i vom atinge niciodată.

 

/Pind2/img_0760-j2.jpg

 

   Ana și Adriana, două prietene care se cunosc de-un car de vreme, dar doar de pe ,,Carpați.org”.

   În zece zile grecești a fost timp pentru povestit...

 

/Pind2/img_0766-j2.jpg

 

   Ne apropiem tot mai mult de culmea mai domoală din stânga vârfului Astraka.

   Acum se vede bine clădirea de piatra a refugiului, pe care o asemănăm repede cu cabana Babele. Când urci de la Peștera...

 

/Pind2/img_0775-j2.jpg

 

   La refugiu suntem întâmpinați de un cabanier grec tânar și cu mare poftă de a vorbi în engleză.

   La radio de la recepție se aude ,,Maria, Ma-ria, sei mai nem por favor!” Adriana face observația ca e muzica românească.

   Grecul e încântat, dar nu cred ca poate deosebi româna de spaniolă...

 

/Pind2/img_0778-j2.jpg

 

   Imediat după noi, în clinchetul clopoțeilor, ajunge la refugiu și caravana de aprovizionare formată din șase căluți suri.

 

/Pind2/img_0783-album-j2.jpg

 

   Cei doi greci descarcă pe rând poverile caravanei: bere, uzo, spaghette... Vin...

 

/Pind2/img_0791-j2.jpg

 

   Ca și la refugiul Spilos Agapitos din Olimp, intrarea în sala de mese și dormitoare se face fără bocanci. În papuci de plastic luați din dulapurile de la intrare...

 

   Deocamdată nu intrăm.

   După ce mâncăm pe terasa de afară echipa noastră de 9 se divide în două, pentru o mai bună eficiență.

   Ana-Maria, Ștefan și Edy vor urca pe vârful Gamila (Cămila) de 2497m, cel mai înalt din acest sector al munților Pindului, sector numit Parcul Național Timfy.

   Doina, Adriana, Costel, Dan, Cristi și cu mine vom urca la lacul Dragonului, aflat pe culmea principală a masivului.

 

 

   Ascensiunea de pe Gamila ne-a povestit-o Hana chiar la întoarcerea de pe vârf...

 

   ,,După ce ne-am despărțit pe fundul circului glaciar de sub vârful Astraka, noi trei am trect pe lângă un izvor unde ne-am mai răcorit puțin și am schimbat și apa luată de la refugiu.

   Mai sus am trecut printr-o zonă cu o aglomerare haotică de blocuri de calcar de parcă erau căzute din cer.

   O săgeată de marcaj ne-a dat să înțelegem ca vârful nostru este chiar cel în dreptul căruia am ajuns.

   Facem spre stânga și-i dăm la deal.”

 

/Pind2/img_9080-j2.jpg

    Foto: Ștefan Bako


   ,,Poteca urcă constant și înainte de a prinde fața sudică a vârfului Gamila mai străbatem o mare de grohotișuri.”

 

/Pind2/img_9118-j2.jpg

   Foto: Ștefan Bako


   ,,Ajungem pe vârful Gamila 2497m la aproape două ore de la plecarea din refugiu Astraka.

   Poza de vârf: eu, Eduart Munteanu și Ștefan Bako.”

 

/Pind2/img_9156-j2.jpg

   Foto: Ștefan Bako


   ,,Spre stânga vedem ochiul de smarald al lacului Dragonului.”

 

/Pind2/img_9137-j2.jpg

   Foto: Ștefan Bako


   ,,Spre dreapta un vârf geamăn dă numele de Gamila (Cămila, cu două cocoașe).”

 

/Pind2/img_9138-j2.jpg

   Foto: Ștefan Bako


   ,,Ne dăm seama că vârful nostru e situat în partea mijlocie a șirului muntos Timfy.

   Se observă că versantul nordic e format din pereți verticali, cu mări de grohotișuri la bază.

   Versantul sudic e mai prelung, cu fețe înclinate și pe alocuri înierbate.”

 

/Pind2/img_9150-j2.jpg

   Foto: Ștefan Bako


   ,,Întoarcerea am făcut-o cam pe acelas traseu, dar acum am avut timp și pentru flori, pentru niște blocuri de piatră găurite (!), pentru doline și avene de care e plină zona.”

 

 

   Înainte de a coborî în circul glaciar de sub vârful Astraka noi am văzut (și fotografiat) firul potecii care ne va urca până la lacul Dragonului.

 

/Pind2/img_0800-j2.jpg

 

   Aici suntem pe poteca de coborâre de la refugiu în circul glaciar.

   De remarcat că întreaga zonă, iclusiv căldările glaciare, este sculptată de foștii ghețari în calcare jurasice, lucru pe care nu l-am prea întâlnit prin Carpați, unde relieful glaciar e dăltuit de obicei în șisturi cristaline.

 

/Pind2/img_0807-j2.jpg

 

   Vârful Astraka și lacul colmatat din circul glaciar de sub el.

 

/Pind2/img_0812-album-album-j2.jpg

 

   Urcăm tare în soarele după-amiezii.

 

/Pind2/img_0820-j2.jpg

 

   Ajungem pe malul lacului Dragonului, aflat la o altitudinede circa 2200m.

 

/Pind2/img_0825-j2.jpg

 

   Merg spre malul opus pentru a găsi un unghi cât mai bun din care să prin oglinda lacului ușor vălurită și profilul vârfului Astraka.

 

/Pind2/img_0828-album-j2.jpg

 

   Malul nordic al lacului.

   Existența lacului poate parea o minune în acest masiv format din calcare permeabile.

   Explicația constă în faptul că toată fâșia de munte pe care a urcat poteca noastră pană la lac și chiar si fundul lacului se găsesc pe o intruziune de gresie impermeabilă.

   Acest lucru se poate observa ușor și din fotografie. În stânga sunt calcare, iar in dreptul lacului sunt gresii.

 

   Dan a făcut o baie în apele limpezi ale Dragonului, dar când a ieșit la mal a fost pus pe fugă de niște tăuni înfiorători.

   Și pe noi ne pișcau prin tricou, astfel că am fost nevioți să ne punem gecile de vânt.

   Spre nord, dincolo de creasta muntelui, apar și alte masive muntoase ce țin de lanțul de peste 300km al Pindului.

 

/Pind2/img_0841-j2.jpg

 

   Dincolo de lac, spre est, ne apar pereții impresionanți care se lasă de sub vârful Gamila.

   Chiar pe vârf i-am zarit pe cei trei colegi ai noștri, am strigat unii la alții, dar fară un zoom ca lumea, aparatul nu vrea să redea decât mareția locurilor...

 

/Pind3/img_0849-j2.jpg

 

   Vârful Gamila și vârful de gresie (plan apropiat) oglindindu-se în apele lacului Dragonului.

   Ca fotograf am avut satisfația ca la întoarcere să vad în tablourile din sala de mese a refugiului pozele cu vârful Astraka și cele din jurul lacului Dragonului făcute cam din aceleași unghiuri pe care le-am ales și eu.

 

/Pind3/img_0852-album-j2.jpg

 

   Chiar dacă știm că înserarea va veni mai repede decât trebuie, zăbovim la lac mai bine de un ceas.

   În preajma lacului descoperim și alte trei-patru specii de flori nemaivăzute.

 

   Pe poteca de întoarcere.

 

/Pind3/img_0854-j2.jpg

 

   După cină Edy se străduiește să ne învețe un joc de dezvoltare economică gen ,,Monopolly”, dar când lucrurile începeau să se lege vine anunțul scurt al grecului: ,,Se stinge lumina.” ,,Peste cât timp?” ,,Acum.”

 

   Și grecii ăștia...

 

 

 

   [[Să fie oare un nume de grec ce să întreacă în strălucire renumele lui Alexandru cel Mare?

   Poate Ahile-eroul legendar, poate Ulisse-cel isteț și răzbătător, poate Socrate-înțeleptul, sau poate Homer, Herodot, Platon, Aristotel, Diogene...

   Orbiți de strălucire de fiecare dată omitem să vedem consistența.

   Pericle.

 

/Flori2/img_1111-fl.jpg

 

   Provenind dintr-o familie nobilă, tânărul atenian ia lecții de la Anaxagoras, cel care afirmă că doar rațiunea poate pune ordine în haosul lucrurilor.

   Are o personalitate puternică și nobilă. E democratul care s-a dovedit ca nu prea iubește mulțimea.

   Vorbește arareori, doar în împrejurări de mare importanță. Și știm că poporul se dă în vânt dupa astfel de oameni, desfidând demagogii.

   Se spune că, stăpân pe el, Pericle nu surâde niciodată, în schimb a plâns când tinerii soldați atenieni nu s-au mai întors din război.

 

/Flori2/img_0719-fl.jpg

 

   Se înconjoară de oameni luminați: Protagoras, Herodot, Sofocle, iar Fidias are libertatea să ridice orice clădire și să dăltuiască oricâte statui.

   Cu o minte lucidă, în care rațiunea încearcă să pună ordine și în viața oamenilor, Pericle concepe un sistem politic amplu pe care îl pune în practica cu perseverență, în fața unui popor atât de nestatornic cum e poporul grec.

   Este ales ,,strateg”, adică conducator al Atenei de 15 ori, iar cei 30 de ani în care Atena a cunoscut cea mai mare înflorire aveau să se numească ,,secolul lui Pericle”.

 

/Flori2/img_0808-fl.jpg

 

   Acropola, pe care zeița Atena o va părăsi de la o vreme, va fi loc de strălucire, succesiv, pentru Isus și Allah...

   Dar aici vor veni să se închine mereu toți aceia care nu și-au pierdut speranța în om...]]

 

/Flori2/img_0967-fl.jpg

 

 

 

   A treia zi de dimineață suntem în fața cabanei înainte de ora 6. Deci înainte de răsăritul soarelui.

   Gata de drum.

 

/Pind3/img_0862-j2.jpg

 

   La izvorul din circul glaciar facem popas. Umplem sticlele cu apă proaspată și cam atât.

   Pe inima goală și pe frigul de dimineață nimeni nu gustă apa de izvor.

   În schimb mai desfacem harta încă o dată.

 

/Pind3/img_0866-j2.jpg

 

   Am lăsat în urmă refugiul Astraka și ne îndrepăm pe o direcție generală sud-est, sperând să avem și vreun marcaj de potecă.

   Trebiue să ne depărtăm de zona înaltă a Pindului și să ieșim în unul din satele de pe rama sudică a masivului: Tsepelovo, Kapetsovo, Bratelovo etc.

 

/Pind3/img_0875-j2.jpg

 

   Facem un popas de data aceasta numai pentru un exercițiu de admirație.

   Privim fața estică a vârfului Astraka, scăldată în primele raze ale soarelui.

   Se pare ca vârful poate fi atins numai printr-o ascensiune mai lungă venind dinspre sud.

 

/Pind3/img_0877-album-j2.jpg

 

   Subțiați de foame (n-am mâncat de dimineață la refugiu) străbatem o depresiune lipsita de blocuri de calcar.

   Nu ne vine prea greu să ochim un loc de masă...

 

/Pind3/img_0881-j2.jpg

 

   Un lac natural e ajutat de un baraj antropic să-și țină cât mai mult apele pentru adăparea vitelor lăsate slobode prin preajmă.

 

/Pind3/img_0887-j2.jpg

 

   De pe o culme rotunjită se deschide perspectiva spre locurile prin care va continua traseul nostru.

   Observăm că de la stâna de piatră de mai jos firul potecii ar putea coborî în canionul ce se adâncește până la vârsarea sa în canionul Vikos.

 

/Pind3/img_0890-j2.jpg

 

   De la stână privim spre nord, spre vârfurile de pe culmea principală. De remarcat zona frământată a fețelor sudice ale munților Pindului.

   Zona calcaroasă abundă în lapiezuri de toate marimile, la doline rotune, unele cu fundul plat, altele terminându-se cu avene la care nu poți vedea cât sunt de adânci...

 

/Pind3/img_0905-j2.jpg

 

   Muntele Astraka văzut de departe, dinspre sud-est.

 

/Pind3/img_0908-j2.jpg

 

   Ne apropiem mult de canion și vedem că firul lui începe chiar de sub noi.

 

/Pind3/img_0913-album-j2.jpg

 

   Încercăm să evităm coborârea în firul canionului printr-o ocolire spre stânga.

   Poteca, dacă există vreuna, am pierdut-o încă de sus, de la stână, așa că acum suntem pe cont propriu...

   Într-o depresiune zărim un lac de formă circulară.

 

/Pind3/img_0915-j2.jpg

 

   Ocolirea imensei căldări (mai bine zis depresiuni) de sub culmea masivului ne ia mai bine de două ceasuri.

   Obosiți, fără potecă, sărind din creastă în creastă lapiezurile adânci, suntem prăjiți de soare până la scrum.

 

/Pind3/img_0926-j2.jpg

 

   Pe malul celui de-al doilea lac circular întâlnim o caravană de aprovizionare a vreunei stâne din munte.

   Câinii însoțitori n-au nicio treabă cu noi, dedulcindu-se și ei la o răcoreală multașteptată. Trebiue sa fie vreo 40 de grade. La soare, căci umbră n-ai de unde spera.

 

/Pind3/img_0937-j2.jpg

 

   Așa ca fără umbră popasurile nu sunt decât scurte reprize de plajă nedorită.

 

/Pind3/img_0944-j2.jpg

 

   Pentru stabilirea direcției de mers urcăm pe câte un vârf cu vedere mai bună.

   De unde am ajuns eu se văd casele din satul Tsepelovo. Numai că noi nu vom coborî aici.

 

/Pind3/img_0945-j2.jpg

 

   O potecă nemarcată ne conduce dealungul unei culmi cu direcția sud-est. E bine că am ajuns în apropierea satelor...

 

/Pind3/img_0947-j2.jpg

 

   Cu toate că nu am văzuti nicio turmă de oi în munții din Grecia pe unde am trecut, caravanele astea or fi mergând ele spre ceva...

 

/Pind3/img_0949-j2.jpg

 

   Ne-am depărtat mult (vreo 7 ore) de culmea principală a munților Pindului.

 

/Pind3/img_0956-j2.jpg

 

   Coborâm puternic o față de munte și jos ieșim la un drum asfaltat. Singurul reper de orientare e că spre dreapta drumul pare să mai și coboare...

   Canionul de mici dimensiuni ce se adânceste pe lângă drum are niște strate orizontale erodate într-un mod ce le aseamănă cu ,,canarelele” din Dobrogea de Sud.

   Sau cu niște temple hinduse din Thailanda ori Nyamar...

 

/Pind3/img_0978-j2.jpg

 

   Drumul asfaltat schimbă de direcție și noi prindem pe mai departe un drum de pământ care pare să meargă în direcția bună.

   Întâlnim o casă. E ea pustie, dar dacă urmăm drum care vine până la ea, trebiue sa ajungem undeva...

 

/Pind3/img_0981-j2.jpg

 

   Trecem printre ,,ruinele” nou-nouțe ale satului Bratelovo. Totul e perfect, o firmă scrisă în grecește ar putea fi a unei pensiuni. Se aude și o vitrină frigorifică funcționând. (Setea îți ascute simțurile).

   A... apare și o pisică cu pisoi... Dar nici țipenie de om.

 

/Pind3/img_0994-j2.jpg

 

   Un indicator cu totul neconvețional și scris și doar cu litere grecești ne spune că până la ,,Scala” mai avem de mers 15min.

   Care ,,Scala”?! O fi vreun nou amfiteatru?...

 

/Pind3/img_1002-j2-j2.jpg

 

   Dar ce avea să urmeze va depăși orice așteptare...

   O potecă pietruită, săpată în stâncă ori sprijinită pe parapeți de piatră stivuită, începe să coboare în serpentine, agățată de versantul vertical al unui canion de cel puțin 200m adâncime.

 

/Pind3/img_1019-j2.jpg

 

   Din câte ne dăm seama, pentru multă vreme acest drum de picior a fost singura cale de acces spre sătucul Bratelovo prin care am trecut mai sus.

   Aveam să aflăm că această operă de artă a meșterilor pietrari a fost construită pe la jumătatea sec. 17, când, chiar sub dominație otomană, zona zagoriană a cunoscut o oarecare dezvoltare economică.

 

/Pind3/img_1020-j2.jpg

 

   Ștefan pe unul din coturile aeriene ale ,,Scalei”.

 

/Pind3/img_1023-j2.jpg

 

   Am coborât așa, uimiți, mai bine de jumatate de ceas...

 

/Pind3/img_1031-j2.jpg

 

   Construcția pare tot mai grandioasă, ducându-ne pe noi cu gândul la ,,zidul chinezesc”.

   Așa ceva nu există!

   N-aveam habar de existența unui asemenea pasaj în traseul nostru. ,,Scara” nu e trecuta nici în hartă.

 

/Pind3/img_1032-j2.jpg

 

   Coborâm... Coborâm... Pe firul văii vom trece și peste un pod de piatră.

 

/Pind3/img_1033-j2.jpg

 

   Am aflat că astfel de poduri de piatră pot fi întâlnite peste multe din canioanele zagoriene. Unele din ele putând avea 3, chiar 4 deschideri boltite...

 

/Pind3/img_1040-j2.jpg

 

   O imagine a ,,Scalei” văută de pe versantul opus al văii.

 

/Pind3/img_1052-j2.jpg

 

   Într-un sfârșit șoferii încep să recunoască locurile de la Kapetsovo.

   Găsim mașina lui Dan lăsată chiar în centrul satului, centru care nu e decât un sens giratoriu ce cuprinde în interior clădirile unei bisericuțe de piatră.

   Vom vedea cum casele satului sunt sub nivelul șoselei din sensul giratoriu, motiv pentru care acum trei zile cei doi șoferi ai noștri au zis că satul e doar un drum în cerc...

 

/Pind3/img_1063-j2.jpg

 

   După 11 ore de mers prin soare fiecare vrea să se numere printre primii norocoși care vor ajunge cu Dan la Monodhendhri.

   Vom rămâne peste noapte tot la pensiunea de trei stele, cu sălile alea de baie din piatră, dar cu dușuri cu hidromasaj...

   Pentru un om care sfârâie de ore bune, un duș rece e cel mai frumos dintre vise...

 

   Nu știu cum se face, dar pentru o vreme rămân singur în mijlocul satului pustiu. Ca un unic supraviețuitor...

   Apoi de nicăieri apare un cățel minuscul care vine direct la mine.

   Într-un pustiu prietenia e la fel de dorită ca și apa.

   Apoi o doamnă numai zâmbet mă întreabă ceva în grecește: ,,Apo pou ise?”

   Mă ridic și răspund în engleză că nu înțeleg.

   ,,De unde ai venit?”

   ,,De la Micro Papingo, Astraka...”

   Zâmbeste cu înțelegere: ,,Din ce țară?”

   ,,Din România.”

   ,,Minunat! Și eu am fost în România.”

   Și constat, ca de fiecare dată, cât de bine suntem văzuți ca români în Grecia...

 

   Cel puțin în ,,țara de piatră” a fraților vlahi...

 

/Pind3/img_1067-j2.jpg

 

 

 

 

   [[La începutul sec.2î.Hr o nouă putere începea să se afirme în Mediterana: Roma.

   Aceasta cucerește pe rând și provinciile grecești Sicilia și Cartagina, astfel încât în anul 146 î.Hr. întreaga Grecie e transformată în posesiune romană. Dar așa cum se întâmpla atunci când cultura celor cuceriți e superioară culturii cuceritorului, Grecia se va impune repede pe planul culturii, spiritului si religiei romane.

 

/Flori2/img_0539-fl.jpg

 

   În școlile romane științele, retorica, artele erau predate de profesori greci.

   În casele nobililor romani puteau fi întâlniți sclavi greci care erau respectați si chiar iubiți de copiii stăpânilor.

   Înciudați romanii spuneau: ,,Generalii romani construiesc drumuri pe care să se plimbe filosofii greci”. Fie ei chiar sclavi.

 

   Școlile ateniene, îndeosebi ,,Academia” lui Platon, își vor păstra nestirbită reputația pentru încă o mie de ani.

   Dealtfel știm că însuși Ovidiu și-a desăvârșit studiile literare, filosofice și de retorică la școlile din Atena.

 

/Flori2/img_0898-fl.jpg

 

   Când Marc Antoniu și Cezar au cucerit regatul ptolemeilor din Alexandria (Egiptul), ei însăși au fost cuceriți de inteligența și frumusețea Cleopatrei, care nu era urmașă a faraonilor egipteni, ci grecoaică din stirpea generalilor lui Alexandru cel Mare.

 

   După ce împăratul Theodosius a împărțit Imperiul Roman în două, Imperiul de Rasărit a mai dăinuit încă o mie de ani, susținut de bogățiile fostelor orașe-cetăți grecești, de știința greacă și de ortodoxia îmbrățișată cu multă căldura de greci.

   Dealtfel jumatate din împarații bizantini au fost greci.]]

 

/Flori2/img_0602-fl.jpg

 

 

 

 

   [[În a doua călatorie misionară (anii 51-54 d.Hr.) Sfântul Apostol Pavel va predica biblia cu succes în orașele macedonene Filipi, Apolonia și Thesalonic.

   În cetatea culturii elene, Atena, filosofii epicurieni si stoici care își petreceau timpul în Agora, au ascultat cu interes predica Apostolului Pavel.

   Ei l-au aratat și lui Dionisie Areopagitul, care, după convertire, va deveni primul episcop creștin al Atenei.

 

/Flori2/img_0720-fl.jpg

 

   Totuși doctrina creștină nu era străină ținuturilor grecești.

   Cu sute de ani înainte de Hristos, printre credințele în zeii de tot felul, se nășteau unele secte mistice de inspirație orientală.

   Unul din promotorii acestor secte mistice secrete avea sa fie chiar filosoful idealist Pitagora.

   De la aceste organizații religioase dogma crestina va prelua conceptul nemuririi.

   Doar ca la sectanții pitagoreici nemurirea era apanajul celor inițiați.

 

/Flori2/img_0752-fl.jpg

 

   În același mod multe din practicile și preceptele morale ale creștinismului (sărăcia de bună-voie, viața austeră, împărțirea bunurilor cu cei săraci etc) sunt preluate din filosofia stoică.

 

   Prima traducere a Vechiului Testament din ebraică s-a făcut în limba greacă, în vremea lui Ptolemeu al II-lea, la Alexandria.

   Apoi Noul Testament a fost scris direct în limba greacă.

 

/Flori2/img_1072-fl.jpg

 

   Tot grecii aveau să dea omenirii cea mai curata credință ortodoxă: Muntele Athos, unde chiar Sfânta Fecioară a venit și a vestit că locul acesta este dorit de Dumnezeu. ,,Pe muntele acesta voi trimite bărbați din toata lumea, ca să viețuiască în curăție, după chipul îngerilor!”]]

 

/Flori2/img_0968-fl.jpg

 

 

 

 

   [[Începută în zorile omenirii ,,aventura greacă” va mai străbate și cele două milenii ale erei creștine.

   Un șir nesfârșit de oameni care au iubit dureros viața, frumosul, dansul...

 

/Pind3/img_1169-j2.jpg

 

   Scoborâtori din eroi legendari și având permanent cugetul pătruns de spiritul victoriei, grecii vor ridica cu demnitate fruntea sus și brațele în semnul victoriei al zeiței Atena Nike.]]

 

/Pind3/img_1166-j2.jpg

 

 

 

 

  

 

 

 

  



Joi, 19 iulie 2012 - 14:33 
Afisari: 6,245 


Postari similare:





Comentariile membrilor (15)

ceceapchi
ceceapchi

 
1
Faina si mai ales obiectiva relatare!
Dintr-un noian de intamplari zilnice si mii de imagini, "care mai de care", Gigi a reusit sa sintetizeze acest jurnal care ar fi putut sa fie de intinderea unui roman.....
Va ramane mult timp in memoria noastra diverse intamplari si multe imagini care ar fi meritat sa fie cuprinse intr-un jurnal, dar spiritul de conciziune ce-l caracterizeaza pe Gigi, a echilibrat utilul cu frumosul, dovada stand multele imagini cu flori care ne-au incantat ochiul si sufletul.


Joi, 19 iulie 2012 - 16:16  

doina68
doina68
Coarda
 
2
D-nul Gigi scrie cu multa daruire despre zilele noastre pline de incarcatura emotionala pe taramul elen.

Sunt amintiri ale unor locuri superbe care imi revin in minte o data in plus lecturand jurnalul...

Va multumesc mult pentru exercitiul de visare pe care mi l-ati oferit si de asta data!


Joi, 19 iulie 2012 - 18:21  

pescar
pescar

 
3
Felicitari ''jurnalistului de servici'' pentru munca depusa la intocmirea ,,aventurii grecesti'' care in afara continutului strict legat de deplasarea Mecanturistilor,foarte bine planuit,aduce si informatii colaterale, documentate,privind istoria ,civilizatia,zbaterile unui popor in conjunctura evolutiei istorice,care intr-o anumita perioada si-a purtat pasii si pe tarimul Romaniei influentind favorabil anumite medii:social ,economic,educational.Eu, unul, regret ca majoritatea grecilor din Romania au plecat,am ramas cu partile lor bune si au venit altii care nu merita atentie.Revenind la subiect,imaginile insotesc informatiile si scot in evidenta efortul pe timpul deplasarii(un punct in plus pentru soferi)si satisfactia celor care au participat.
N-are rost sa-mi exprim regretele ca n-am participat,am speranta ca poate la anul se va mai repeta aventura si voi participa.
Pentru multi jurnalul poate constitui o informatie utila ,pentru viitoare ture,dar si o lectie de cultura generala.
Felicitari si lui Edi Munteanu ,coordonatorul aventurii.
Ca parere personala ,pina in acest moment,cred ca este jurnalul anului pe site,si il notez cu max.


Joi, 19 iulie 2012 - 21:59  

stoic
stoic
Cort
 
4
Un Jurnal-pentru o TURA,pentru tinuturi minunate,cu oameni dragi,minunati-care mi-a mers drept la inima!


Joi, 19 iulie 2012 - 22:25  

hana
hana
Coarda
 
5
Am vazut in vacanta asta cu voi, cat vad altii in trei vacante: mare, plaja, munte, istorie, traditie, arta.
Daca Edi se hotaraste sa deschida o agentie de turism ar avea un succes imens.
Eu ma inscriu, astept urmatoarele oferte. Carpati.org
Dupa ce am citit jurnalul m-am simtit ignoranta, dupa ce am vazut pozele m-am intrebat unde au fost o mare parte din flori pe care eu, ca femeie, nu le-am observat.
Aveti sensibilitate la frumos si atentie pentru detalii, iar mie mi se pare interesant sa vad lucrurile si prin ochii altuia.
Multumesc!


Vineri, 20 iulie 2012 - 09:06  

zentai
zentai
Coarda
 
6
Felicitari coane Gigi ...faine de tot peisaje!
Zic ca ati avut ce experimenta... cam cu toate simturileCarpati.org.(Personal, am o parere foarte proasta despre Uzzo)

Mi-a placut aia cu nostromul...si astfel am m ai descoperit un punct afectiv comun, ca unii din prietenii mei au facut liceul de marina la Galati (pe vremea cand ca sa treci noaptea prin Micro trebuia sa fii Rahan) si povestile de seara erau cu intamplari de pe acolo (mai asteptate erau insa pachetele de Wikend si BT)


Vineri, 20 iulie 2012 - 13:47  

gigicepoiu
gigicepoiu
Coarda
 
7
@ceceapchi: asa este. Daca ma lungeam cu vorba nu mai terminam de povestit aventura. Descurajant e ca la o tura de o zi iti ia alte doua zile sa scri jurnalul.
@doina68: cand scri sau citesti povestea unei ture, parca mai faci inca o data traseul.
Prin toti bolovanii aia...
@pescar: m-am simtit obligat sa scriu cele doua jurnale. Poate pentru ca am mai mult timp decat ceilalti, poate din dorinta ca cele povestite sa nu se piarda in vant, cum se intampla cu ,,raporturile de tura” saptamanale de la ,,Takis”.
@stoic: sa nu credeti ca atunci cand povestesc o tura nu ma gadesc ca cele intamplate vor fi repede cunoscute si de prietenii de la Piatra Neamt, Maieru, Iasi etc.
@hana: Edy continua sa aiba succes, devreme ce a facut intre timp Creasta Nordica din Crai cu vreo 12 persoane. In 15 ore.
Peste o saptamana mergem pentru zece zile in zona Hategului: Surean, Poiana Rusca, Retezat, Parang, Godeanu. Targoviste si Iasi au prioritate pe lista.
Eu am poze putine... Inchipuie-ti ce hectare de floricele pot fi in cele 1 milion de poze ale lui Cristi!
@zentai: am invatat sa fluier pe vapor si acum imi foloseste la ursi.

Ultimele doua fotografi sunt de la un festival folcloric din ultima seara. Bineinteles, acestia sunt dansatori greci.


Vineri, 20 iulie 2012 - 18:29  

hana
hana
Coarda
 
8
Carpati.org Multumesc pentru prioritatea acordata! Aveti inima mai larga decat Galatiul.
Din pacate, pana la toamna nu cred ca mai prind zile lucratoare libere, cred ca inainte sa ajung la sefi pentru aprobare or sa ma linseze colegii care inca nu si-au luat concediu in vara asta.
Asa ca o sa trebuiasca sa ma multumesc cu turele de wk/nd.
Dar astept pozele din tabara de vara ca sa ma pot bucura de bucuria voastra!
Asa cum inca mai astept pozele lui Cristi si ale lui Nea Ceapchi.
Carpati.org


Vineri, 20 iulie 2012 - 20:54  

vtcris
vtcris

 
9
@hana: am făcut peste 9000 de poze (41 GB) în această aventură greacă, așa încât va dura o vreme până voi apuca să le sortez și să fac o selecție de dimensiune rezonabilă, pe care intenționez să vi-o ofer spre vizionare, însă nu pot promite nimic legat de când anume se va întâmpla acest lucru...


Vineri, 20 iulie 2012 - 22:25  

jhony
jhony
Busola
 
10
Un jurnal de exceptie! Mi-a placut mult pozele cu lacurile dezvoltate pe un substrat calcaros.


Sâmbătă, 21 iulie 2012 - 12:48  

edo
edo
Caraba
 
11
Drept sa iti spun Gigi, cand am organizat tura in nordul Greciei, frumos intitulata de tine “Aventura greaca”, piatra de temelie pentru mine personal au fost Muntii Pindului. Nu are cum sa nu te atraga o zona in care gasesti frumuseti precum canionul Vikos, cel mai adinc canion din Europa continentala, un lant splendid de munti calcarosi, una din cele mai frumoase pesteri din Balcani, sate de piatra uitate de timp, locuri pline de istorie, si mai ales apropierea lingvistica si culturala cu un popor pe cale de disparitie, fratii nostrii vlahii zagorieni.
Cateva observatii: satul Bratelovo este de fapt Vradeto, doar canionul se cheama Vikos, raul se cheama Voidomatis, stiam de pe harta ca este un traseu abrupt intre Vradeto si Kapetsovo (care se vedea pe cealalta parte a canionului), dar nu ne asteptam sa parcurgem o asemenea minune a istoriei zagoriene, cum este “scara” din Vradeto (http://en.wikipedia.org/wiki/Vradeto)
In rest ca de obicei un jurnal de calitate, cu de toate, marca Gigi Cepoiu. Felicitari!


Marți, 24 iulie 2012 - 09:45  

ratza
ratza
Busola
 
12
Poate mi se pare mie, dar am impresia că jurnalele dumneavoastră nu sînt prea apreciate, în ciuda calității lor și a informațiilor istorice. Încep să cred că lumea alege tot mai rar lucrurile bune.


Marți, 24 iulie 2012 - 11:41  

gigicepoiu
gigicepoiu
Coarda
 
13
@edo: daca ti minte, Vradeto se scria cu,,B”, Bradeto. Si de aici eroarea: Tsepelovo, Kapetsovo, Bradetovo...
@ratza: aprecierea pentru o postare poate fi socotita dupa numarul de afisari, ori dupa numarul (poate si calitatea) comentarilor.
Daca omul citeste: ,,Grecia antica poate fi vazuta ca o expresie rudimentara a paradisului. Crestinismul-caderea din el.”, ce ar putea sa comenteze?
Eu mi-am propus ca in jurnale sa nu vorbesc despre taieri de paduri, gunoaie aruncate, dezinteresul autoritatilor si alte parti negative intalnite pe munte.
La fel nu povestesc cum ne-a prins noaptea in padure fara frontale si ploaia fara pelerine, cum am supravietuit iarna intr-o stana etc.
Cu toate ca stiu ca astfel de lucruri nasc comentarii...
Intr-un Articol afirmam, asa, pe departe, ca unii ,,jurnalisti” de pe aici nu prea dau importanta gramaticii. Si imediat s-au dunat vreo 30 de comentarii.
De partea cealalta, interesul poate fi masurat in cele 9 314 de afisari la un Jurnal si 16 833 de afisari la un Articol de-al meu. Dar nici laikurile astea nu trebuie sa fie un scop.
Eu zic ca trebuie sa scri cat mai frumos despre locurile din care tocmai te-ai intors. Ca sa-i faci si pe altii sa se duca pe acolo.
Iar cand acestia nu vor gasi in teren ,,minunile” citite la tine, cam esti pasibil de injuraturi...
Multumesc pentru cuvintele frumoase si pentru aprecierea postarilor mele!


Marți, 24 iulie 2012 - 19:33  

leovit
leovit
Busola
 
14
Un jurnal cum rar intilnesti...totul a fost aratat (povestit ) exceptional .Ma bucur de infiltratia Hanei in Mecanturist...Carpati.org


Sâmbătă, 28 iulie 2012 - 17:40  

puiu_liviu
puiu_liviu

 
15
Un jurnal de exceptie...de altfel ca toate jurnalele dumneavoastra!


Miercuri, 15 august 2012 - 14:06  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0925 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2019) www.carpati.org