Cautare:

Doneaza

Calendar

Mai 2017
LMMJVSD
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031

Iunie 2017
LMMJVSD
1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930

Online

Vremea
Varful Piule
Muntii Retezat

Reduceri

Voluntar in Carpati - 2016

Homepage

Lista de discutii

Aprilie 2017: Câinele, refugiul și Paștele (Muntii Piatra Craiului)

Era săptămâna cu Paștele. Din fericire am reușit cu toții să ne luăm liber vineri. Cu toții însemnând eu, Tifos și Vodă. Proaspăt ieșiți de la muncă, joi seara pe 13 aprilie părăsim Bucureștiul cu direcția Masivul Piatra Craiului.


/Crai/dsc_7420_jr.jpg


Am parcat între Zărnești și Măgura în jurul orei 23:00, iar în scurt timp urcam pe dungă galbenă spre Cabana Curmătura.


/Crai/1_jr.jpg


Nu era frig, nu bătea vântul și pe cer era o lună plină flancată de câțiva nori rătăciți. Începuse să picure puțin dar deloc amenințător. Ne așteptam la vreme bună până duminică.


Dat fiindcă era deja târziu, nu ne grăbeam deloc. Urcarea până în Șaua Zănoaga a fost una lejeră, de seară. Pauzele au fost dese și scurte iar noi eram recunoscători că aveam parte de liniștea locului pe timp de noapte, uneori întreruptă de vântul care cobora în vale. Inspiram adânc în piept aerul de munte și ne bucuram că suntem din nou pe traseu.


/Crai/2_jr.jpg


Era totul atât de majestic și totuși nu vedeai mare lucru, cu mici ferestre în care luna scăpa de nori și mai lumina în jur. În pădure pământul era uscat iar traseul șerpuia în sus printre rădăcini și pietre, acoperit cu un strat subțire de frunze de culoarea solului.


/Crai/p4120013_jr.jpg


00:34 -- Cu toate pauzele noastre, trecuse puțin peste o oră și eram pe platou în Șaua Zănoaga. Aici simțeam altfel vântul când ne odihneam. Luna părea că vrea să ne surprindă cu un peisaj frumos iar noi așteptam cu ochii țintiți spre ea.


Era puțin mai înnorat dar dispuneam de suficientă lumină cât să parcurgem platoul fără lanterne. Ochii ni se calibrau treptat și vedeam fără probleme. Eram cufundați în atmosfera pașnică a zonei.


01:30 -- Aflăm că mai avem 45 de minute până la cabană și imediat după marcaj intrăm din nou în pădure.


/Crai/3_jr.jpg


Cu puțin timp în urmă norii negrii veniți dinspre munte au acoperit complet cerul și luna a dispărut definitiv.


În continuare ne așteptam ca drumul prin pădure să fie unul drept, cu mici urcări și coborâri, însă a fost numai urcare. Cu frontalele luminându-ne calea printre copaci, grăbeam pasul dornici de a ajunge mai repede în pat. 


/Crai/4_jr.jpg


02:12 -- Am respectat marcajul și în 45 de minute eram întâmpinați de marele câine al cabanei. Întâi a lătrat serios de la depărtare, apoi s-a apropiat, ne-a mirosit și ne-a condus până la treptele din fața intrării în clădire.


Împărțeam camera cu mai multe persoane care, evident, dormeau duse la ora aia în noapte. Ca spectacolul să fie complet, locurile noastre erau cele superioare ale unor paturi supraetajate. 


Am încercat să fim ninja, dar nu știu cât de mult ne-a reușit. Ne cerem scuze celor treziți în proces, dar eram obosiți și era târziu. Oricum peste două zile era Paștele, sigur am fost iertați.


Vineri, 14 aprilie, 09:45 -- Am deschis ochii, am întors capul spre stânga și am văzut băieții ocupându-se de chestii. În cealaltă parte a camerei erau două fete, cărora le-am cerut scuze pentru deranjul creat. Planul pentru ziua respectivă era să ajungem la Vârful Ascuțit (2150 m), nume purtat și de camera în care dormisem. Destinul îți spusese cuvântul, vom dormi în refugiu la noapte.


/Crai/p4130065_jr.jpg


Mic dejun, țigări, povești și vreo două jocuri de Uno. Astfel s-a desfășurat dimineața noastră, împreună cu Miha și Iulia. Din nou, nu ne grăbeam. Aveam tot timpul să ajungem la Refugiul Vârful Ascuțit, iar ziua deja se prezenta însorită și frumoasă. 


/Crai/5_jr.jpg


12:20 -- Încă nu plecasem. Mai rar să nu fim pe grabă. Am ieșit din cabană și am coborât la izvor pentru a ne face dimineața, care la momentul respectiv era deja prânz. Norii erau strânși deasupra crestei dar nu ne îngrijorau deloc. Prognoza meteo era bună pentru vineri și sâmbătă. 


/Crai/6_jr.jpg


12:45 -- Am pornit pe triunghi albastru, dar nu înainte să luăm apă, multă apă. Munții Piatra Craiului au o reputație pentru lipsa apei. Iar tocmai această reputație ne-a convins să avem fiecare câte 4 litri de apă pe spate.


De când am ieșit afară, ni s-a alăturat un câine. Nu cel al cabanei, ci altul care era deseori lătrat de câinele ciobănesc de la Curmătura. S-a lipit de noi în curte, a stat cu noi la izvor, iar acum era cu noi pe traseu. Îndemnul lui Tifos era numai unul: nu vă atașați de el că mai încolo n-o sa poată trece. Nemilos dar practic.


/Crai/p4130082_jr.jpg


Dar era drăguț. Mai exact, drăguță. Încă nu îi pusesem un nume.


Traseul începea pe drept și avea câteva porțiuni restrânse de zăpadă cu puțină gheață. În rest era pământ uscat, ideal pentru a ne face încălzirea înainte de urcare.


12:55 -- Drumul comun de până atunci se bifurcă și începem urcarea. Totodată suntem informați că mai avem 3 ore. După estimările lor și cunoscându-ne pe noi, la 16:00 am fi sus.


/Crai/7_jr.jpg


Porțiunea de grohotiș se arată la câteva minute de marcaj. Pietrele erau bine ancorate în sol, nu făceau probleme la urcatul în pantă. Ghioceii albi împreună cu brândușele violet și mov răsăreau pe tot culoarul de piatră.


/Crai/8_jr.jpg


Din spatele pietrelor și printre rădăcinile de copaci, păreau că ies de peste tot și te însoțeau pe pantă, după care încetau să mai apară. Rocile mai înalte cu porțiuni de zăpadă la bază mărgineau culoarul care, după un timp, dădea iarăși în pădure.


/Crai/9_jr.jpg


13:35 -- O porțiune mai serioasă de zăpadă ne-a făcut să ne întrebăm ce ar putea fi mai sus. Astfel a urmat o pauză în care ne-am echipat parazăpezile. Soarele lumina nerestricționat în spatele nostru. Traseul continua prin pădure și simțeam că devenise mai abrupt.


Era genul de traseu pe care îl iubeai și urai în același timp. Îl iubeai pentru că te ducea repede către obiectiv, fără să-ți piardă vremea cu ocolișuri și serpentine. Și îl urai pentru, practic același motiv. Dacă e rapid, clar e abrupt.


/Crai/10_jr.jpg


După cum era de așteptat, în pădure am găsit mai multă gheață pe potecă. Brazii își aveau rădăcinile groase împrăștiate pe și pe lângă traseu, formând trepte împreună cu rocile din jur. În felul acesta puteam ocoli traseul cu porțiunile lui de gheață. Soarele încă ne zâmbea printre crengile de brad.


/Crai/11_jr.jpg


Al patrulea membru al expediției nu avea nicio treabă. Se mișca odată cu noi, apoi o lua singur în față până dispărea din peisaj și ori ne aștepta, ori se întorcea la pas cu noi. Când luam pauză scurtă sau lungă, animalul dormea. Era foarte drăguț.


/Crai/12_jr.jpg


14:23 -- Am ajuns într-o poieniță unde era marcaj pentru Vârful Ascuțit: o oră jumătate. Era foarte devreme pentru acea oră jumate. Am decis că merităm încă o pauză lungă.


Câinele încă nu avea un nume. Cum ne-a simțit că stăm, s-a pus pe somn.


/Crai/13_jr.jpg


Poienița era capătul unui alt culoar pietros similar cu cel parcurs de noi. Locul era la fel de populat de micile brândușe, iar în depărtare vedeam Munții Bucegi cu vârfurile încă înzăpezite.


/Crai/14_jr.jpg


În timp ce leneveam pe iarbă, pe lângă noi a mai trecut un călător cu aceeași destinație: refugiul. Ne-am salutat, a luat-o în față și ne-am mai intersectat pe traseu.


15:07 -- Simți altfel frigul după ce stai jumătate de oră. Ne-am luat greutatea în spate și am pornit.


Pădurea era plină de copaci căzuți, de multe ori și pe traseu. Nu era prima și nici ultima situație de genul pe care aveam să dăm.


/Crai/15_jr.jpg


Porțiunile cu zăpadă s-au multiplicat pe măsură ce creșteam în altitudine. În majoritatea intrai până la genunchi și în situații rare alunecai pe suprafață.


15:50 -- Eram la 1700 m, aproximativ. Bucegii se vedeau mai bine. Atât de bine încât imaginea ne făcea dornici de a ajunge mai repede sus. Poate prindeam apusul ăla frumos.


/Crai/16_jr.jpg


Nu ne-am grăbit deloc pe tot parcursul traseului. Vremea era bună, timpul era la dispoziția noastră și în așa condiții nu avea rost graba. Pe lângă asta, sunt foarte rare ocaziile în care suntem bine cu timpul și avem șansa de a merge bătrânește.


Am ajuns să lăsăm peisajul dominat de brazi în urmă și am intrat iar în zonă de grohotiș, de data aceasta o idee mai abrut decât primul.


/Crai/17_jr.jpg


16:40 -- Încă pe porțiunea de grohotiș. Și câinele încă nu avea un nume. Nu era timpul să ne gândim la asta. Pe el nu părea să-l deranjeze nimic oricum.


/Crai/18_jr.jpg


Covorul abrupt care ne era traseul până sus era format din pietre mai mici și libere. Nu erau foarte stabile, dar acceptabile. Totuși ne îndreptam atenția către zonele laterale, spre zăpadă sau stâncă.


La fel, odată cu creșterea în altitudine, covorul devenea mai dens iar pietrele deveneau mai mici și instabile. Tocmai d-aia am abandonat traseul și am luat-o la ochi.


/Crai/19_jr.jpg


Fiecare și-a croit drum. Pe unde îți părea mai abordabil, pe acolo o luai. Acesta este unul dintre avantajele văilor din Munții Piatra Craiului: sunt o multitudine de trasee. Ai zice că traseul marcat este cel mai ușor, dar noi eram de altă părere.


/Crai/20_jr.jpg


16:55 -- Zăpada predomina peisajul cu un strat subțire și nu foarte bine legat. Grohotișul? Era încă acolo, sub ea.


Stratul creștea ușor, ușor până ajungeai să o ai la brâu. Mă rog, asta în zonele ocolitoare traseului, alese de noi. Iar pietrele de sub ea nu ne ajutau deloc.


/Crai/21_jr.jpg


17:20 -- Am ajuns în munte-munte. Ieșiți din vale și ajunși pe rocă, eram încântați că urmează ascensiunea finală. Unde zăpada era înghețată, ajungeam în patru labe agățându-ne de jnepeniș pe alocuri.


/Crai/22_jr.jpg


Ne întâlnisem și cu călătorul singuratic și am ajuns să ne mișcăm toți în grup. Fața abruptă a muntelui avea același avantaj ca văile din care veneam: puteai merge lejer paralel cu traseul, existând o varietate de rute alternative.


/Crai/23_jr.jpg


Urcarea era dificilă, deci se potrivea perfect cu atitudinea noastră leneșă. E plăcut să nu trebuiască să te grăbești pe traseu.


În timp ce noi urcam, altcineva cobora. Era un străin care venea de la refugiu și ne-a liniștit spunându-ne că nu era nimeni acolo. Între noi exista o temere reală că poate refugiul este plin și nu avem loc.


/Crai/23a__filmare_melv__jr.jpg


18:15 -- Câinele avea toată limba scoasă afară. Ne-am gândit că e cât se poate de normal să îi fie sete. Am tăiat o sticlă de plastic și i-am turnat niște apă acolo. I-am dus fundul tăiat al sticlei sub bot, dar nu s-a atins de ea. Apa era foarte importantă, câinele nu a știut ce a refuzat. 


Oricum, lingea zăpadă și nu avea să moară de sete. Încă nu avea un nume.


Ne continuam urcarea cu el alături.


Cum era de așteptat, Bucegii se vedeau din ce în ce mai bine.


/Crai/24_jr.jpg


18:34 -- Eram aproape de creastă, simțeam asta. Pe lângă simțul meu, confirmarea a venit odată cu marcajul care arăta 100 de metri până la refugiu.


L-am văzut, l-am pozat și am grăbit pasul.


/Crai/p4130231_jr.jpg


Vântul mă împingea de la spate și creștea în intensitate odată cu cei 100 de metri parcurși. Devenise mai tăios. Urcam grăbit ultima porțiune acompaniat pe stânga de partea sud-vestică a crestei stâncoase. Știam că nu o să pășim pe acolo și totuși imaginea vârfurilor abrupte și înzăpezite mă făcea să îmi doresc asta.


/Crai/25_jr.jpg


Am văzut partea superioară a refugiului circular răsărind de după deal. Era ca o capsulă roșie de cercetare. Oficial am ajuns la 18:38.


/Crai/26_jr.jpg


Numit și Refugiul Carol Lehman, ai putea să îi descrii amplasarea ca foarte aproape de perfectă. Cum urcai ultimii metri și ajungeai la nivel cu adăpostul, ți se dezvăluia mărețul Făgăraș, deasupra căruia soarele își făcea loc printre norii adunați. Priveliștea i-a captat atenția și prietenului nostru patruped, care încă avea titlul de câine și atât.


/Crai/27_jr.jpg


În dreapta refugiului vedeai continuarea crestei nord-estice, mai puțin înzăpezită decât partea sudică, și lângă ea Piatra Mică acoperită de un verde proaspăt.


/Crai/p4130244_jr.jpg


După cum era de așteptat, Bucegii arătau foarte bine de la înălțimea Pietrei Craiului.


/Crai/28_jr.jpg


Vârful Ascuțit era puțin în dreapta refugiului, marcat de o țeavă metalică și un tricolor legat de ea. 


/Crai/29_jr.jpg


Priveliștea era superbă. În orice parte te uitai, rămâneai cu privirea fixată și zâmbeai singur ca prostul. Sentimentul predominant era de pace și realizare. Apusul nu ne mai interesa așa mult. Am rămas uitându-mă în zare până mi-a înroșit vântul urechile. Nu se poartă căciulă când e soare.


Stăteam cam mult pe loc și vântul nu stătea la fel de mult. Am intrat în refugiu și ne-am întins materialele provizorii. Fiind fix pe creastă, nu îl ocolea nicio rafală. Partea bună era că nu intra frigul pe nicăieri. Vodă era de altă părere. Plusuri și minusuri, dar să te tot trezești cu așa peisaj.


/Crai/30_jr.jpg


Câinele a dormit cu noi. S-a pus pe somn imediat ce-am ocupat refugiul. Dintre toți, eu mă temeam de purici, pentru că nu-i lipseau câinelui. Dar nu aveam cum să-l dăm afară. 


/Crai/31_jr.jpg


Mi-am luat toate hainele pe mine, am întins izoprenul cu sacul de dormit și nu am mai ieșit afară. După ce m-am descălțat de bocanci și de șosete, picioarele mi-au fumegat timp de câteva minute.


Imediat ne-a venit ideea răsăritului. Aveam să-l prindem a doua zi dimineață.


M-am înfofolit bine și am stat cu băieții la povești până când încăperea s-a întunecat. Refugiul era destul de încăpător pentru patru persoane și un câine. 


Cred că am adormit primul. Trezirile au fost numeroase. Mi-a fost cam frig pe parcursul nopții și din cauza asta am dormit în reprize. Mereu mă trezeam, mă învărteam în sac, închideam ochii, parcă dormeam sau doar țineam ochii închiși în frig, așteptând să sune alarma. Într-un fel sau altul, timpul trecea. Nu știu cum a trecut noaptea, penultima trezire știu că a fost în jurul orei 03:00. L-am auzit pe Vodă cum și-a făcut o țigară și am scos capul din sac.


/Crai/32_jr.jpg


Sâmbătă, 15 aprilie, 06:15 -- MI-a sunat alarma. Răsărea soarele. Am deschis ochii bucuros și încă tremurând. Eram bucuros pentru că a trecut și totodată conștientizam că ar fi putut fi mult, mult mai frig.


L-am trezit pe Tifos, dar n-a vrut să iasă din sac. Eu m-am motivat cu răsăritul nebun ce mă aștepta afară și am sărit direct în bocanci. Doar că... era înnorat.


/Crai/33_jr.jpg


Am intrat înapoi în refugiu și am așteptat cu băieții.


Nimeni nu a dormit bine în noaptea respectivă. Fiecare cu problema lui. Sacul lui Vodă nu avea glugă, iar sacul lui Tifos avea fermoarul distrus. Băiatul #4, al cărui nume nu mi-l mai amintesc, nu a avut nicio problemă cu sacul, dar tot a tremurat la fel de bine ca noi.


Gândindu-ne din nou la bietul animal, i-am oferit apă pentru a doua oară și tot pentru a doua oară am fost refuzați. Nu va mai exista o a treia oară.


07:10 -- Se înseninase cât de cât. Soarele era cu puțin deasupra norilor de la orizont și lumina toată zona. Ne-am luat aparatele și am ieșit la surprins momente, cu câinele după noi.


/Crai/34_jr.jpg


Încă era friguț, atât de mult încât îmi înghețau degetele pe cameră. Dar totul în jurul nostru se încălzea treptat. Îți era cald numai când vedeai razele soarelui cum își făceau loc printre nori și aterizau în vale și pe lateralele stâncilor.


/Crai/35_jr.jpg


Ca un semafor care tocmai se schimbase din roșu în verde, se trezise muntele și transmitea liberă trecere către noi meleaguri. Noaptea a trecut și totul a revenit la viață. Numai că, momentan încă era frig. Grija, sau scuza lui Tifos să mai lenevim în refugiu, era că zăpada încă era înghețată și se aluneca pe ea. Am mai stat ceva timp la adăpost până când căldura s-a făcut simțită cu adevărat.


09:56 -- Vodă a ieșit ultimul din refugiu cu ușa închisă după el.


/Crai/36_jr.jpg


Planul nostru era să parcurgem puțin din partea nordică a crestei până la Șaua Padinei Închise, apoi să coborâm pe partea cealaltă a masivului, spre Refugiul Diana și apoi Plaiul Foii, unde nu pregătisem cazare dar ne simțeam norocoși.


Colegul #4 avea de gând să coboare spre Cabana Curmătura pe același traseu pe care urcasem noi ieri.


Proaspăt mâncați și cât de cât odihniți, eram strânși în fața refugiului împreună cu alt grup care tocmai urcase de la Curmătura. Anca, liderul grupului, ne-a explicat pe unde o să o luăm și cam cum va fi traseul.


Ne-am uitat iar în direcția sudică a crestei și, cu o ultimă părere de rău că nu o parcurgem, am început ziua.


/Crai/37_jr.jpg


În direcția noastră de mers oriunde îți aruncai privirea erai fascinat. În dreapta Munții Bucegi încă se vedeau bine, cu soarele înălțându-se deasupra lor. Însă adevărata comoară vizuală era lanțul Făgăraș, care era în partea stângă, puțin în spate, și se prezenta extraordinar.


/Crai/38_jr.jpg


În rest, erai în vârf, pe multe porțiuni de creastă foarte înguste. Pe dreapta, pe partea de munte pe unde urcasem cu o zi în urmă, era pantă abruptă, dar manevrabilă, iar pe stânga era direct hău. Căldura intrase bine în zăpadă și o făcuse călcabilă.


Gheața era rar întâlnită pe traseu, însă în porțiunile ridicate, înguste și ferite de Soare unde o întâlneai, nu aveai multe alternative de ocolire a ei. Se cerea atenție sporită în felul în care țopăiam noi pe creastă.


/Crai/39_jr.jpg


10:30 -- Eram la porțiunea cu lanțuri, una scurtă ce-i drept dar periculoasă dacă ar fi să întrebi lumea. Locul unde trebuiau să ajungă picioarele în timp ce te țineai de lanțuri era acoperit cu gheață, fiind mai ferit de soare. 


/Crai/40_jr.jpg


Câinele a reușit cumva să treacă, dar nu îmi explic cum. Cu siguranță pe partea dreaptă, cea spre Bucegi, dar nu știu exact pe unde. S-a descurcat frumos ce-i drept. Ne-a văzut pe noi că trecem, a încercat și el pe la lanțuri, a văzut că nu merge, a plâns, s-a retras și a dispărut din peisaj, apoi a apărut din nou lângă noi odată ce eram trecuți de lanțuri. Încă nu avea nume.


/Crai/41_jr.jpg


Revin la avantajul acestui munte în special, acela al drumurilor alternative pe lângă traseu. Oricât de îngustă era cărarea de pe creastă, tot puteai să o iei pe lângă, în dreapta în mod special, pentru că în stânga era abisul.


Mergeai puțin mai înclinat, te țineai de jnepeniș ori urcai stânci la liber, dar mi se pare remarcabil că există astfel de rute adiacente pe o porțiune atât de îngustă de rocă și cu totul abruptă.

/Crai/42_jr.jpg


În depărtare, pe partea stângă, vedeam zona prin care urma să coborâm, prin numeroasele văi ale masivului. Anca ne indicase că drumul ne va purta pe lângă stâncă, traseele fiind plasate pe o parte și pe cealaltă a stâncii.


/Crai/43_jr.jpg


Iar pe partea dreaptă zăream Cabana Curmătura, de unde pornisem inițial.


/Crai/dsc_7726_jr.jpg


Drumul trasat pe creastă este unul foarte interesant care te urcă și te coboară de pe linia vârfului în mod constant. 


Te găsești mergând pe o porțiune foarte îngustă de rocă, loc din care observi absolut totul din jurul tău, apoi traseul te lasă puțin în jos, pe dreapta, pe înclinat. Din această poziție nu vezi decât puțin în față și în dreapta Munții Bucegi, ca punct central de interes. În stânga vezi roca.


/Crai/dsc_7696_jr.jpg


Apoi în câțiva metri traseul te ridică din nou pe linia superioară a crestei și ți se dezvăluie panorama din stânga, cu văile abrupte ale masivului și Munții Făgăraș. Te urcă și te coboară pe tot parcursul său și particularitatea asta ajunge să îți multiplice momentele în care ți se taie răsuflarea de frumusețea peisajului.


/Crai/46__img_4410__jr.jpg


Toate ca toate, adrenalina îți ține corpul pompat pe multe zone ale crestei. E de înțeles că la cea mai mică greșeală îți rupi familia lejer.


12:00 -- Ajungem la intersecția traseelor unde trebuie să începem coborârea către Refugiul Diana, pe triunghi albastru.


/Crai/47__img_4415__jr.jpg


Ne luăm la revedere de la Anca, și cu părere de rău părăsim superba creastă în acea superbă zi. Anca își continua traseul pe creastă spre Vârful Turnu. Câinele a mers cu ea. Încă nu avea un nume, dar sunt sigur că până de Paște și-a primit numele.


/Crai/dsc_7722_jr.jpg


Această scurtă plimbărică pe creasta Pietrei Craiului ne-a inspirat foarte mult. Nici nu ieșisem de pe traseu și deja plănuisem excursia în care vom parcurge toată creasta, de la un cap la altul.


Durata traseului era de aproximativ 4 ore, sau așa zic ei.


Traseul părăsea creasta și șerpuia printre jnepeniș către marea rocă, unde se despărțea în triunghi albastru pe stânga și dungă albastră pe dreapta stâncii. Zăpada era destul de bine depusă și ușor înghețată, așa că am ales să o luăm freestyle, la simț, direct câtre stâncă.


/Crai/dsc_7733_jr.jpg


La început mergeam într-o parte înfigând cu putere lateralul bocancului în zăpadă, și mergeam chiar bine. În momentele de ghinion intram până la brâu în zăpadă și dacă chiar nu aveam soartă rămâneam prinși cu picioarele în rădăcinile aflate sub covorul alb. Ieșeam cu greu, dar ieșeam. 


Prezența jnepenișului era un mare avantaj pentru felul în care mergeam. Ne aruncam pașii în față și ne țineam de oricâte crengi apucam pentru echilibru. Când ne suporta zăpada greutatea, parcă schiam.


12:30 -- Ajungem la marea stâncă unde se despart traseele. E convenabil în democrație, ai alegeri. Înainte de alegerea noastră am făcut o pauză.


/Crai/50__img_4418__jr.jpg


12:51 -- Alegem triunghiul albastru, pe stânga stâncii. Motivul era că pe hartă se arătau multe zone periculoase pe dungă albastră. Dar să nu fim ipocriți, și triunghiul le avea pe ale sale. Soarele încă era pe cer cu puțini nori în jurul lui. Ziua frumoasă continua.


/Crai/dsc_7735_jr.jpg


Mai jos ne așteptam la porțiuni de gheață sub zăpada adunată. Doar că, n-a fost așa.


13:00 -- După câteva minute de coborât, începe grohotișul. Și unul foarte neprietenos. 


/Crai/51a__filmare_tifos_iphone__jr.jpg


Valea în care ajunsesem era presărată de pietre instabile de dimensiuni mici și medii, în straturi, toate peste pământ ud și alunecos. La fiecare pas pietrele se mișcau în zona călcată și în multiple ocazii porneau la vale, cu tine pe ele. Surfing, făceam surfing. 


/Crai/52__tel_melv__jr.jpg


13:15 -- Fiecare era cu tactica lui. Vodă aborda peretele stâncos care mărginea valea, în felul acesta perfecționându-și skill-ul la cățărare liberă.


/Crai/53__tel_melv__jr.jpg


Tifos o juca extra-safe preferând să își cimenteze poziția cu 4 puncte de susținere în timp ce aluneca pe mulțimea de pietre libere. 


/Crai/54__tel_melv__jr.jpg


Eu preferam grohotișul pur, în picioare, cu tragere spre zonele cu zăpadă, considerându-le mai stabile. Pășeam cu grijă pe covorul mișcător și sub fiecare pas se dezvolta un sunet specific, asemănător a sute de mărgele ciocnindu-se haotic. Când se mișcau toate cu mine, încercam să-mi păstrez echilibrul sau mă lăsam în jos până mă stabilizam cu o mână în sol. În tot timpul ăsta eram foarte încântat că nu căzusem încă. O căzătură mi-ar fi tăiat elanul sigur.


/Crai/img_20170415_135207_jr.jpg


Mergeam în șir indian, că altfel nu aveam cum. Vodă era în față, apoi eu și Tifos. Prin instabilitatea terenului, pietrele erau lansate fără nicio intenție până din spate, de la Tifos, și ori se opreau până ajungeau la mine, ori continuau și îl vânau pe Vodă. ”Piatră!” se auzea deseori în vale. Te opreai, te întorceai, o vedeai și încercai să îi ghicești traiectoria în continuare. Ghiceai sau nu ghiceai, nu ținea de tine, erau prea multe variabile în joc.


/Crai/55__tel_melv__jr.jpg


13:20 -- Traseul face dreapta la un moment dat, părăsește valea și te poartă scurt printr-o zonă de jnepeniș, moment în care îți spui că gata cu grohotișul. Total greșit. Zona de jnepeniș este una de tranziție care leagă două văi aproximativ identice.  


/Crai/56__tel_melv__jr.jpg


Intrarea ta în a doua vale era vis-a-vis de traseul care dicta din nou o dreapta. Deci, trebuia trecută panta de grohotiș până acolo. Mersul fandat era preferat, ușor lăsat pe o parte cu mâna aproape de sol. Pe orice călcai se mișca cu tine și te puteai numi norocos dacă încă erai în picioare odată la câțiva pași.


După încă o dreapta, urma încă o vale paralelă presărată cu același material pietros instabil.


/Crai/57__tel_melv__jr.jpg


Odată cu coborârea se schimba și grohotișul. Mai exact pietrele în alcătuirea acestuia. Erau mai mari și păreau mai stabile. Ce-i drept erau o idee mai stabile decât cele mici, dar mie parcă îmi era mai frică de astea. Cauza fricii era mărimea și masa pietrelor. Dacă era să o ia la vale, o piatră mai mare dezvolta o forță mai mare. Trebuie să iubești fizica.


Sub pașii noștri pietrele grohăiau dar rareori se mișcau cu noi pe ele. Iar când o făceau, te găseai în situația de a te echilibra și încorda cât puteai de mult în încercarea ta de a sista mișcarea. S-a dovedit a fi ceva mai stabil covorul mai masiv.


/Crai/img_20170415_144136_jr.jpg


Dacă ar fi să descriu scurt, aș zice extenuant și periculos. Asta în termeni generali. Personal m-am distrat o grămadă.


13:56 -- Peisajul s-a schimbat puțin. Am ajuns la porțiunea predominată de jnepeniș. Grohotișul încă era acolo, dar în cantitate neglijabilă.


/Crai/58__filmare_melv__jr.jpg


Bocancii mei de primăvară-toamnă erau uzi și plini de praf. Grohotișul încă era prezent dar deloc periculos pe porțiunea asta. Puteai sa te ții lejer de jnepeniș sau de peretele stâncos care mărginea valea.


Traseul continua să taie numeroase văi, prin sau pe lângă jnepeniș dar mereu prin grohotiș.


14:23 -- Ne socoteam deja intrați în pădure. Vedeam pădurea și totodată vedeam că grohotișul era din ce în ce mai manevrabil. Am tras puțin pe dreapta pentru o pauză. A fost tare obositoare coborârea pe așa teren. Îmi simțeam gleznele suprasolicitate de la atâta dansat pe pietre.


A nins foarte mărunt pentru o scurtă perioadă de timp. Dar cum a început am sfârșit pauza.


14:40 -- Dăm de prima porțiune de lanțuri, care este de urcat. Apoi imediat după urmează a doua porțiune de lanțuri, coborând.


/Crai/59__filmare_tifos_iphone__jr.jpg


Și după cum ne așteptam, urma pădurea. Linia de copaci începea cum am luat mâna de pe lanț. În spate vedeam creasta încoronată cu un nor alb aparent inofensiv.


/Crai/60__filmare_tifos_iphone__jr.jpg


Credeam că terminasem cu greul, însă și în pădure traseul era îngust cu coborâri abrupte. Încă fiind pe lângă stâncă, drumul se șerpuia purtându-ne prin zone dificile.


Zonele cu zăpadă își fac curând apariția și reușesc să ne înghită până aproape de brâu în cazurile nefericite.


/Crai/dsc_7751_jr.jpg


15:23 -- Încă o pauză. Până acum traseul se prezenta la fel de abrupt, cu brazi căzuși pe tot parcursul lui. Sub bocanci simțeam teren instabil. Era combinația de sol umed cu grohotiș.


După pauză am luat-o puțin haiducește în jos pe o vale. Activitatea noastră principală era ocolirea sau sărirea copacilor întinși peste tot.


/Crai/dsc_7788_jr.jpg


15:50 -- Refugiul Diana se arată printre brazi.


/Crai/dsc_7789_jr.jpg


În mare parte identic cu cel de pe creastă, refugiul era amplasat foarte drăguț într-o mică poieniță pe teren drept. Zona înconjurătoare îți crea o stare confortabilă. Dar nu aveam timp de pierdut.


La 16:10 am pornit către Plaiul Foii pe triunghi galben. Marcajul de la Diana ne informa că durata este de maxim două ore.


/Crai/dsc_7796_jr.jpg


Odată ieșit din poieniță, traseul și-a reluat planul înclinat. În continuare pădurea se prezenta foarte sălbatică. Drumul ducea printr-o dezordine compusă din lemn căzut și pietre înfipte în sol, peste tot fiind întinse rădăcini groase și puternice.


/Crai/dsc_7813_jr.jpg


Grăbeam pasul ajutați de numărul mare de arbori din jurul nostru. Ne țineam mereu de ei, cuprinzându-i din mers la înaintare și dând drumul abia după o lungime de braț, timp în care eram deja agățati de următorul. 


Mergeai înclinat, lăsat puțin pe spate, în așteptarea unui moment de dezechilibru pentru a redresa situația. Dansai printre pietre și rădăcini, căutând locul bun de pășit pe când erai deja cu piciorul în aer. Te opreai și analizai puțin împrejurimile. Peste tot era dezordine. O dezordine cufundată într-o liniște plăcută. Îți dădea sentimentul că priveai rămășițele unei furtuni care tocmai măturase zona.


/Crai/dsc_7837_jr.jpg


16:54 -- Stânca încă era prezentă de-a lungul coborârii. Mereu pe partea stângă a traseului, ne amintea mereu că oricât de mult am fi simțit că am parcurs din traseu, încă eram destul de aproape de munte.


În scurt timp însă panta abruptă, în mare parte prezentă de când am coborât de pe creastă, începea să se niveleze. Brândușele și-au făcut din nou apariția în jurul nostru în timp ce stânca era lăsată în urmă.


/Crai/dsc_7845_jr.jpg


Verdele pădurii inspira numai prospețime. Oriunde te uitai acea culoare îți întâmpina privirea și îți inducea o stare de relaxare, de meditație. Liniștea era întreruptă numai de pașii noștri și ocazional de câte un ciripit neidentificabil.


Panta furnizoare de adrenalină dispăruse, iar odată cu ea și grohotișul omniprezent. Pietrele erau bine înfipte în pământ. Terenul era mai uscat. Toate adunate, era o plimbare prin parc. Și venise la fix.


17:15 -- Triunghi galben intersectează râul. Știind că suntem relativ aproape ieșiți din pădure, începem procesul de pauză.


Pauza ne-a răcit destul de bine. După cele 30 de minute atârnate pe lângă râu, ne-am echipat repede și am pornit să ne încălzim.


Drumul devenise foarte ușor. Ne aruncam picioarele în față cu pași mari și rapizi. Nu simțeam oboseală deloc. Toata ziua am fost ținuți în priză de traseul propus. Vigilența pe care a trebuit să o acordăm în mod special astăzi ne-a menținut în formă până la final. Pe lângă asta începuse să și plouă, mărunt ce-i drept. Încă un motiv în plus să grăbim pasul.


/Crai/dsc_7862_jr.jpg


Imediat după râu se termină linia pădurii și intrăm într-o poieniță superbă. M-a lovit imediat sentimentul tranziției după o zi lungă: de la sus pe stâncă la jos în poieniță; de la pericol la siguranță.


/Crai/dsc_7868_jr.jpg


Și pentru a accentua acest sentiment, o ultimă privire a fost aruncată în spate, spre creasta îndepărtată care ne-a făcut dimineața frumoasă. Norul aparent inofensiv încă ședea deasupra ei, cum o făcuse de când am început coborârea.


/Crai/dsc_7869_jr.jpg


18:20 -- Puțin mai târziu decât preconizasem, dar intersectăm drumul principal. După tot muntele din zilele trecute, simțeam tare ciudat drumul drept sub talpa bocancului. 


/Crai/dsc_7873_jr.jpg


Direcția era Cabana Plaiul Foii. Visam la mâncare caldă de dimineață. Dar trebuia să mai așteptăm pentru că nu aveau locuri. 


Eram chiar serioși când ne gândeam să mergem până în Zărnești pe jos, ori pe drumul principal ori pe traseu prin pădure. Și cred că asta urma să se întâmple dacă nu am fi găsit locuri la Cabana Dianthus.


/Crai/71_jr.jpg


Noroc pur, aș putea spune, cu o zi înainte de Paște. Un grup și-a anulat rezervarea și în felul acesta ne-a fost salvată noaptea.


Ne-am cazat, am mâncat și până în 21:30 eram leșinați. Căldura din cameră și paturile confortabile au fost prea mult pentru noi.


Dumincă, 16 aprilie, 08:30 -- Paște fericit!


Ne-am trezit foarte odihniți datorită somnului bun în condiții omenești.  După puțin timp eram jos la masă, împărțind în jur ”Hristos a înviat” și primind în schimb ”Adevărat a înviat”.


Craiul părea sufocat de norii adunați deasupra sa. De pe la vreo 09:00 a început să plouă mocănit.


/Crai/72_jr.jpg


După masă ne-am întins la cafele, ceaiuri șl tutun în fața cabanei. Între timp stabilisem și planul de atac: nu vom merge pe drum până la Zărnești, ci tot pe munte. Mai exact înapoi pe unde coborâsem cu o zi în urmă, spre Refugiul Diana, știind că de acolo avem traseu până la Zărnești, ocolind muntele prin pădure.


/Crai/73_jr.jpg


12:40 -- Încă ploua pe când am ieșit echipați din cabană. Nu aveam husă pentru ghiozdan, așa că am improvizat una dintr-un mare sac de gunoi. Cui îi pasă cum arată cât timp funcționează?


M-a surprins să văd că toate construcțiile din Plaiul Foii sunt cu bun gust, fără niciun fel de element kitchios în compoziție. Fiecare construcție îți oferea o plăcere vizuală. Până le încercăm și pe restul, recomandăm Cabana Dianthus cu mare drag.


Aproape de poieniță ne-am salutat cu două văcuțe. Nici pe ele nu părea că le deranjează ploaia.


/Crai/74_jr.jpg


Puteam să alegem fără probleme varianta drumului spre Zărnești. Cei 12 kilometri i-am fi făcut în vreo două ore, cu puțină grabă. Dar unde era distracția în asta? Plus că, o dată e Paștele.


Ploaia încă se menținea la categoria ”mocănească”, ceea ce nu deranja. Ca întotdeauna, oricât de bine ori de rău ar fi, vremea ține cu noi.


În direcția noastră de mers vedeam ceața de pe creasta Pietrei Craiului cum se coborâse prin multiplele văi stâncoase și ajunsese în pădure. Înaintând și totodată ridicându-se, în urma ei lăsa impresia că pădurea fumega iar asta sporea misticismul locului.


/Crai/75_jr.jpg


În partea opusă, dealurile din spatele Plaiului Foii își aveau arborii în multiple culori, cu fâșii rătăcite de nor dându-le târcoale.


/Crai/76_jr.jpg


Păsările ciripeau, ploaia aproape se oprise, temperatura era ideală și norul cenușiu ce apăsa pe tot peisajul nu deranja deloc. Am părăsit cu greu poienița magică.


13:40 -- Pentru a treia zi la rând, nu ne grăbeam. Era Paștele și tocmai intram în pădure.


/Crai/77_jr.jpg


Preconizam că la un maxim 17:00 ajungem la Diana.


În pădurea abia plouată se mișca un aer foarte proaspăt ce simțeam că face bine căilor respiratorii. Culoarea predominant verde cu multiplele sale nuanțe finuțe lăsa aceeași impresie de prospețime.


14:06 -- Momentan eram la partea nivelată a traseului. Cu râulețul alături ne plimbam pe și pe lângă traseu bucurându-ne de o zi frumoasă.


/Crai/dsc_7882_jr.jpg


Încet-încet însă, traseul începea să urce și odată cu el unghiul creștea. La început era o creștere ușoară, aproape insesizabilă. Ne dădeam seama după copacii de pe lângă traseu, mai exact când îi vedeam că încep să se ridice în jurul nostru și când le vedeam rădăcinile la nivel cu umerii noștri.


/Crai/dsc_7909_jr.jpg


14:20 -- Revenisem la panta pe care o coboram cu o zi înainte, și de aici știam că va fi numai urcare rapidă și obositoare.


Pietrele erau mai alunecoase, înfipte în pământul umed care avea deasupra lui era un covoraș de frunze ude, dar cea mai mare grijă o aveam la rădăcinile desfășurate peste tot pe sol. Evenimentele din trecutul meu implicând rădăcini alunecoase mă fac să pășesc cu grijă maximă de fiecare dată când dau de ele.


/Crai/80_jr.jpg


Toate ca toate, mergeam bine. Dușul, mâncarea caldă și somnul bun ne-au împrospătat forțele și urcam fără încetare la drum înclinat, oricât de abrupt.


Traseul era ținut ca reper. Deja începusem să mergem pe lângă el, pe unde consideram că e mai ușor ori un punct bun de observare.


/Crai/81_jr.jpg


15:27 -- Vedeam stânca. De data asta pe partea noastră dreaptă, în urcare. Considerând cât de des ne-am oprit, am făcut timp bun.


Odată cu stânca panta pe care se afla traseul a mai crescut cu câteva grade. Era de așteptat.


Totodată de aici am început să fim peste tot. Freestyle era stilul.


/Crai/82_jr.jpg


Cum vedeam o gaură în rocă deasupra traseului care ni se părea nouă mai interesantă, mergeam spre ea. Ori un copac crescut, dezvoltat sau dărâmat în vreun fel atractiv, la el eram.


/Crai/dsc_7970_jr.jpg


Nu pot să spun că pe unde am ales să o luăm a fost mai ușor decât pe unde ne șerpuia traseul, dar a fost cu siguranță mai distractiv.


/Crai/dsc_7973_jr.jpg


Urcarea devenise extrem de abruptă, probabil d-asta nu a fost considerată pentru a fi parte din traseu. Cu o zi în urmă roca ne ghida de la distanță de-a lungul coborârii noastre, iar acum noi urcam ținându-ne de ea și ghidându-ne după GPS.


Din timp în timp ne intersectam și cu traseul, numai ca să îl tăiem din nou spre alte puncte de interes.


/Crai/85_jr.jpg


Ne bucuram de multitudinea de căi posibile de urmat în urcarea noastră. Totul se rezuma la a te ține picioarele, în rest erau copacii prezenți de care te puteai agâța și trage în sus.


16:40 -- Timp de vreo oră și puțin am tot cutreierat în zonă, înțepând și părăsind traseul, dar ne decidem să revenim pe marcaj.


În norul cenușiu și greu se crease o gaură care a lăsat loc razelor Soarelui să treacă. Cred că a fost a doua oară când i-am simțit căldura pe piele.


În spate, printre brazi, vedeam o parte din ce cred eu să fi fost Munții Făgăraș, ori Iezer-Păpușa. Nu eram sigur. Încă nu sunt.


/Crai/86_jr.jpg


De-a lungul pereților stâncoși din vale erau multe grote unde te poți adăposti de, să zicem, vreme rea. E bine de știut.


Per total toată valea a fost spectaculoasă. Nu eram presați de timp și nici de vreme rea.


/Crai/dsc_8012_jr.jpg


Am avut senzația de joacă copilărească și inocentă, senzație pe care rareori o mai simțim.


17:02 -- Am dat de piatra pe care noi am numit-o simplu ”Scream”.


/Crai/dsc_8046_jr.jpg


De acolo am mai făcut fix un minut până la Refugiul Diana. Eram în plan.


La Diana am resimțit atmosfera plăcută pe care ți-o oferă locul confortabil în care este poziționat refugiul. Era loc de o pauză. Soarele își făcuse loc printre nori și ne lumina minutele petrecute la refugiu

.

În continuare, dungă albastră era aleasa pentru continuarea spre Zărnești.

/Crai/89_jr.jpg


17:36 -- Părăsim frumosul refugiu pentru a doua oară în două zile, promițându-ne că vom înnopta aici cândva.


Marcajul scria că facem 2 ore maxim până la Zărnești.


Cum am ieșit din poienița în care este situată refugiul, a început direct coborârea.

/Crai/dsc_8068_jr.jpg


Nămolul era prezent pe traseu, mai exact împrăștiat peste frunze, rădăcini și pietre. Copacii căzuți nu lipseau nici ei. Pelicula alunecoasă prezentă pe suprafața terenului de joacă cerea un grad ridicat de atenție, așa că am coborât toată panta cu mai multă grijă.


/Crai/p4150455_jr.jpg


Din nou ne ajutau copacii și vegetația abundentă. În coborârea noastră ne agățam strâns de orice puteam pentru a avea un punct de siguranță în cazul în care talpa prindea viteză.


17:55 -- Drumul devine mai drăguț. Panta abruptă începe a se îndrepta din ce în ce mai bine. În plus totul era mai uscat în jur și odată ce am sesizat asta, am prins curaj.


/Crai/91_jr.jpg


De la bun început traseul acesta nu ne mai ghida printr-o vale îngustă și abruptă, mărginită de stâncă. Spațiul era mai deschis, cu văile mai întinse și parcă mai împădurite.


Locul era mai virgin.


Parcurgem pădurea mai rapid, cu încrederea depusă în terenul aparent mai uscat.

 

18:18 -- Drumul ne duce pentru ultima oară pe lângă peretele stâncos al Pietrei Craiului. 


/Crai/dsc_8084_jr.jpg


Simțeam că se sfârșește pădurea. Se vedeau copacii rărindu-se în îndepărtar și drumul se simțea nivelându-se la rang de plimbărică.


18:37 -- Ieșim din pădure și poposim în poienița din Șaua Chiliilor.


/Crai/93_jr.jpg


În spate Piatra Craiului ne încânta cu vârfurile sale inegale și creasta lui apetisantă. Norul care i-a ținut compania toată ziua încă era acolo.


Soarele părea că se zbate cu tavanul de nori să poată ajunge la noi și când părea că va reuși, alți nori erau aduși de vânt și plasați în fața lui.


/Crai/dsc_8131_jr.jpg


19:00 -- Ne-am cinstit cu pauza asta. Încă nu plecasem din poieniță și era destul de târziu. Uitându-mă pe hartă, am fost lovit de distanța care încă ne aștepta să o parcurgem. Tifos preconiza că la 23:00 ajungem la mașină. Oare câinele și-a primit numele meritat?


În următoarele 10 minute eram în mișcare, dornici de a ajunge mai repede. 


Din poieniță, urcând un delușor, ajungem la Mănăstirea Colțul Chiliilor. Sau, mai exact, Schitul Ortodox Colțul Chiliilor, care oferă și cazare.


/Crai/dsc_8141_jr.jpg


Însă noi fiind băieți serioși, nici nu ne gândeam să campăm peste noapte. Obiectul era mașina din Zărnești și scopul era să ajungem acasă.


Drumul era de promenadă. Cu ușoare denivelări, dar în mare parte drept . Era drumul pe care îl meritam la sfărșit de călătorie.


Mai aveam mult, dar ne simțeam ajunși. În stânga noastră norii împotmoliți unul peste altul ofereau un tablou excepțional al zonei de joasă altitudine.


/Crai/dsc_8150_jr.jpg


Puțin mai în față am descoperit pomul cu atitudine. Pomul care a decis că el nu va fi ca toți ceilalți și că viața lui va fi diferită. Pomul de care, dacă ar putea, restul pomilor ar răde.


/Crai/97_jr.jpg


19:43 -- Era momentul așteptat de toți. În fuga noastră am ratat traseul și a trebuit să ne întoarcem. Tifos a fost cel atent la acest aspect.


Numai că nu ne-am întors. Am mers în continuare să intersectăm traseul mai în față, conform GPS-ului.


Zis și făcut. Am tăiat vegetația în grabă și ne-am unit cu drumul corect.


20:27 -- Începea să se întunece. Mergeam lejer și totodată grăbiți. Parcurgeam distanță bună dar nu ne chinuiam pentru a face asta. Intrasem în faza de robot. Nu mai simțeam mersul. Picioarele lucrau neîncetat dar noi eram liniștiți și zâmbăreți.


Lumina dispărea treptat din jurul nostru și astfel mă cuprindea un sentiment de pace și împlinire. Nu ne-am deschis frontalele. În stânga vedeam drumul principal spre Zărnești care era parcurs din timp în timp de câte o mașină sau două. Lumina venea din partea unor case împrăștiate pe lângă drum ori pe dealurile din spate.


Și imediat vedem Zărneștiul. Apare cu luminițele strălucind în întuneric.


/Crai/98_jr.jpg


Văzându-l ne simțeam cu atât mai aproape de sfârșitul excursiei. Fapt care nu ne bucura neapărat. Aceeași parte bună a lucrurilor ne întrista în același timp. Bucuroși că ajungem și totuși necăjiți că s-a sfârșit.


Temperatura era ideală. Mergeam și repede ce-i drept, chiar dacă ar fi fost frig, nu l-am fi simțit.


20:50 -- Se făcuse beznă. Frontalele erau puse pe cap și atât. Ochii se adaptaseră perfect la împrejurimi și fructificau orice urmă slabă de lumină. Era întuneric și totuși vedeam pe unde să mergem fără probleme.


/Crai/99_jr.jpg


Luminile se apropiau din ce în ce mai mult. Intrarea noastră în oraș urma să se facă direct din câmp.


Înainte de oraș ne-am oprit puțin la râu unde am dat nas în nas cu o bucată de înțelepciune.


/Crai/100_jr.jpg


21:30 -- Atingem șoșeaua. Din nou, ne-a luat puțin timp până să ne reobișnuim cu drumul drept.


Cum intrăm în Zărnești începe să plouă. Nu cât să facă ravagii, dar tot îi dădea destul de bine. Oricum ar fi fost, ca întotdeauna, vremea ține cu noi.


Prin oraș ne-am rătăcit de vreo 7-8 ori. GPS-ul era razna și ne tot plimba în cerc. Noi eram uzi și râdeam de situație, în același timp gândindu-ne pe unde ar trebui să mergem, ținând cont de străzile pe care nu ne învârtisem.


Ploaia continua. Nu aveam chef să mă schimb, ori să mă opresc pentru orice motiv. Eram setați. Ori că mergeam bine sau prost, noi mergeam și se simțea bine. Ironia era că în momentul în care ne opream, mă dureau picioarele.


22:24 -- Părăsim orașul și asfaltul.


/Crai/101_jr.jpg


Acum da, era clar, la 23:00 urma să ajungem.


Parcă abia acum ne ajunseseră oboseala din urmă. Probabil ne-am văzut ca și ajunși la mașină, moment în care corpul s-a relaxat. Pe drum era beznă și de data asta am aprins frontala. Oricum ni se părea că vedem chestii de la oboseală.


22:45 -- M-am simțit minunat când am văzut mașina luminată de frontala lui Tifos. Obosiți fiind, am forțat pe ultima parte și am ajuns mai devreme.


Aruncăm toate cele în portbagaj, ne schimbăm de bocanci și stăm câteva minute în mașină. Observam picăturile de apă cum se prelingeau pe parbriz și mă gândeam că nu există un mod mai bun de a încheia expediția.


Masivul Piatra Craiului s-a purtat frumos cu noi. Am gustat numai o bucată din creastă și câteva văi marcate. Spun ”numai” pentru că porțiunea totală de creastă este măreață și spectaculoasă, iar nenumăratele văi, marcate ori sălbatice, îți stau la dispoziție pentru a-ți testa anduranța și a-ți stârni admirația.


Plecăm ușor nerăbdători pentru weekend-ul prelungit în care vom parcurge toată creasta masivului.


Și să nu uităm de Piatra Mică.    



Sâmbătă, 29 aprilie 2017 - 01:39 
Afisari: 1,135 


Postari similare:





Comentariile membrilor (5)

leovit
leovit
Busola
 
1
Frumos Craiul ,oricum era zapada mica ,cam devreme pentru toata creasta...Si mie mi-a iesit tot a doua oara .Oricum a-ti facut o tura bunaaa.Carpati.org Ture frumoase in continuare .Ps .mai vedeti cu echipamentul ,face diferenta=??


Sâmbătă, 29 aprilie 2017 - 18:39  

robert84
robert84

 
2
O escapada frumoasa de Paste, totusi cam curajos fara coltari pe creasta Craiului; apropo valea pe care ati coborat se numeste Padina Popii, cealalta, banda albastra - Brana Caprelor (varianta mai accesibila la coborare)

Felicitari si ture faine in continuare!


Duminică, 30 aprilie 2017 - 08:54  

monycata
monycata

 
3
Foarte frumos povestit, foarte frumos pozat. De Crai nu zic nimic că se știe. Îs foarte faine grohotișurile alea. Mai intâi le înjuri cum îți vine la gură și abia aștepți să se termine, apoi le duci dorul. Trasee frumoase în continuare.


Miercuri, 3 mai 2017 - 08:21  

miparv
miparv
Rucsac
 
4
Bine povestit si bine pozat.


Miercuri, 3 mai 2017 - 13:04  

grigos
grigos

 
5
Nu ma pot obisnui cu ideea de a ma prinde noaptea tarziu pe un traseu pe care pot rataci marcajul chiar si ziua, si daca nu ma insel, ati mai facut asemenea ture. Felicitari pentru dezinvoltura cu care abordati traseele, pentru stilul frumos al jurnalelor, pentru peisajele surprinse.


Duminică, 7 mai 2017 - 11:45  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,1106 secunde

The lyrics that count | GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante | Getamovie.org | Searchromania.net
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com | Patentsmania.com | Getacd.es | Design
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2017) www.carpati.org