Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Doneaza

Calendar

Decembrie 2019
LMMJVSD
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031

Ianuarie 2020
LMMJVSD
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031

Online

Vremea
Varful Bulboace
Muntii Vrancei-Penteleu

Voluntar in Carpati - 2016

Homepage

Lista de discutii

Albastru... (Toamna in Parang) (Muntii Parang)


E 31 decembrie. Seara. Am decis sa nu mai plec niciunde. Sa nu mai caut binele departe, ci sa-l astept sa vina aici, in casa mea. Scotocesc in istoria anului ce se incheie. Caut ceva fumos, bun de amintit si de retrait in asemenea imprejurari, cand cauti jumatati pline de pahare… goale. 


Ascult ceva...si am senzatia ca randurile acestea nu se pot scrie  fara muzica lor. 


http://www.youtube.com/watch?v=2FhaWOFVwag


Amintirea albastra a unor zile senine de octombrie imi strecoara in cele din urma gandul ca lucrurile frumoase sunt aproape, trebuie doar sa intinzi mana, sa le iei. Ca de atatea ori in viata mea, ma bucur de ele singura. Nu din egoism. In timp, am invatat sa nu mai las zilele sa treaca pe langa mine asa, degeaba, doar din cauza simplului fapt ca nu totdeauna e cineva dispus sa alerge cu mine dupa ceva frumos, pe munte sau oriunde.


Plimbarea de care imi amintesc acum a fost propusa aici:


http://www.carpati.org/planificator_ture/toamna_in_parang_incursiune_printre_lacuri_si_pe_creasta_/3208/


Pentru ca n-am gasit nici un coechipier, mi-am urmat planul singura. Calatoria cu trenul de noapte n-a fost tocmai placuta, fauna ciudata umbla dezlegata prin vagoane, unul injura pe hol, altul il ameninta, vreo trei oameni ai muncii se cuibaresc in compartiment cu mine, unul e baut, dar ceilalti par linistiti si incearca sa-l tina la locul lui pe cel turmentat… Mai bine raman aici, decat sa trec pe hol, pe langa ala care ameninta cu bataia. Noroc ca reusesc sa mai si dorm si timpul trece.


In gara la Petrosani, negociez cu taximetristii un pret cat de cat suportabil pentru buzunarul meu, de unul singur, pana la Groapa Seaca. Ma golesc de bani, dar asta e… E inca noapte cand ajung acolo. Oamenii ma primesc intr-o sala incalzita, pe o canapea, sa ma odihnesc vreo ora, pana ce se face lumina. Se mira ce-i cu mine singura si-si aduc aminte ca am mai fost asta primavera, de 1 mai, pe acolo, insa atunci eram insotita. Da, de Mugur. Am parcurs atunci impreuna o parte din ceea ce-mi propun eu sa merg acum, insa atunci era inca destula zapada si conditiile erau cu totul altele. Locul acesta si cele prin care voi umbla imi amintesc, desigur, de zilele acelea frumoase…


Lumina. Gata, e timpul sa pornesc. Intai pe traseul comun cu cel spre refugiul Agatat. Dar dupa cateva minute de mers, se despart din drumul forestier la dreapta marcajele cruce rosie si cruce galbena, acesta din urma fiind cel vizat de mine. Incepe un urcus pronuntat prin padure, obositor, mai ales ca aveam in spate toate cele necesare pentru campare. Marcajul e bun, il urmez fara probleme. Oricum, mai fusesem pe aici, pana in zona caldarii. Mi-e un pic teama de urs, dar imi place linistea. Cand iese la lumina unei mai vechi defrisari, traseul se orienteaza spre stanga si reintra in padure pe curba de nivel. In fata mea, pe poteca, nestingherita parca, merge o gainusa de munte. Ea inainte si eu dupa ea, incercand sa micsorez distanta si sa nu mai fie ramuri care sa incurce poza. Da de unde, zbrrr! Macar am ramas cu bucuria ca am vazut-o. 


Poteca strabate un luminis de unde cele doua marcaje se despart, crucea rosie urca pe varful Mija parca, eu raman cu cea galbena, ce continua traversand o muchie mai pronuntata apoi o succesiune de valcele ce se pravalesc abrupte in valea Sliveiului. Treptat, poteca iese la lumina si se transforma intr-o brana destul de suspendata, cu abruptul vijelios in stanga, cu un peisaj tot mai stancos, cu puncte de belvedere. Marcajul se cam pierde, doar cate un semn vechi confirma calea cea buna, dar nici nu prea ai de ales, cata vreme poteca e buna si brana aceea e tot ce ai. Doar intr-o muchie nu prea mai stiu incotro, dar ma prind ca trebuie sa mai urc un pic in susul muchiei si de acolo traversarea continua, intrand pentru o vreme in padure.


Locuri frumoase si linistite. In vale, mult sub mine, se aude o vreme zgomotul unei ape. E o cascada acolo. O stiu. Imensa, superba, dar tare greu accesibila si tare greu vizibila, doar partial. Cand am fost cu Mugur pe aici, ne-am incumetat si am coborat pe vale, prin zapada mare, iar cand valea n-a mai permis, am mers pe varsantul stang, o vreme pe traseul unor cioplituri rare pe copaci, pana ce le-am pierdut si nici versantul n-a mai fost prietenos. Chiar in zona cascadei, valea rupe foarte abrupt si primeste si un afluent din stanga, abrupt si el, incat ramai suspendat pe un fel de balcon impadurit. Cu greu, cu mare grija, am reusit atunci sa traversam afluentul, urcand un pic in susul lui, si nici dupa aceea problemele n-au incetat. Insa cascada aceea si salbaticia locurilor au meritat efortul, chit ca nu l-as mai face a doua oara. Sau…cine stie?...


Dincolo de vale, pe versantul de vis-à-vis, intuiesc poteca ce ma va duce mai tarziu in muchia Sliveiului si in caldarea vecina, Rosiile. Incerc sa-mi iau repere, va trebui sa o dibuiesc dupa ce voi vizita lacurile din caldarea mea. Sunt tot mai sus, brana a luat usor usor altitudine, peisajul e tot mai deschis. Si e soare. Si e un cer albastru, minunat, pe care abia astept sa-l vad oglindit in limpezimea lacurilor.



/parang1/img_0295.jpg


In poteca, aproape de iesirea in caldare, un izvor frumos amenajat, de care uitasem, ma face sa regret ca am carat apa. Marcajele reapar si coboara spre firul vaii. De departe se vede cum paraul curge in cascada de pe terasa ce adaposteste , pesemne, lacul Verde si inca vreo doua.



/parang1/img_0293.jpg


 Lacul Carja e in dreapta si gresesc, crezand ca e imediat in dreapta branei, motiv pentru care reusesc sa ma anin pe o zona cu bolovani, vrand sa vad ce-i in causul acela de stanca. Pana aici am mers asta primavera, mai departe va fi ceva nou. Curand imi dau seama ca n-are rost ce fac eu acolo, decat daca am foarte foarte mult timp de pierdut. Si n-am. Scot harta si ma lamuresc ca trebuie sa urmez marcajul si sa urc pe terasa de unde vine cascada. Abia de acolo se face dreapta spre lacul Carja. O dau la vale spre marcaj, pe unde pot, prilej cu care imi bucur privirea cu o alta cascada mai mica, inspumata si galagioasa. 


/parang1/img_0297.jpg


Sub cascada ce vine de pe terasa, reintru in marcaj si-l urmez. Pe terasa, poiana larga si dreapta, strabatuta de fire de apa bine asezate in albiile lor. De departe pun ochii pe o rampa ce ma duce spre dreapta, pe o terasa mai sus, unde fara indoiala e lacul Carja. Las rucsacul si ma apropii. Constat ca marcajul nu moare. Pe acolo merge si el. Si ma duce la… surpriza ...”Lacul Verde”?!?! Nooooo, nu se poate. Asa scrie pe o stanca, dar pe harta nu-i asa si stiu de cand lumea ca lacul Verde e ala luuuung, de langa perete. Asta e Carja, oameni buni, nu stiti ce vorbiti! 


/parang1/img_0303.jpg


Ma asez si admir primul lac cu care mi-am dat intalnire in tura asta.


/parang1/img_0304.jpg


 Cand deodata, aud o impuscatura si intepenesc. E aproape si rasuna caldarea. Sper ca nu m-a luat nimeni la ochi. Doamne ajuta! Ma uit de unde vine si observ pe varful Carja niste siluete care nu par de turisti. Ma uit cu zoomul aparatului, le fac si poze…………da, sunt dubiosi, nu-s turisti. E clara treaba. Ii vad bine si se uita si ei spre mine. Sa-i ia naiba! Mai fac cateva poze si o iau din loc inapoi spre rucsac.


/parang1/img_0305.jpg


/parang1/img_0313.jpg


De aici, imi caut drum printre jnepeni, mentinandu-ma pe terasa. Simt deodata ca aventura acum incepe. Sunt locuri noi pentru mine, merg la ochi, cotrobai prin toate gaurile caldarilor, caut poteci nemarcate si putin umblate, trebuie sa aleg drumul, sa iau decizii, sa nu risc si sa fiu foarte atenta la fiecare pas. Nu vad lacul, dar stiu ca e acolo, la cativa metri. Jnepenii nu-s de netrecut, e loc printre ei, pe lespezi, si ma strecor cu grija, sa nu-mi rup naibii vreun picior pe-aici, ca-s singura si nici semnal nu e. Si deodata rasare…lacul. Lacul Verde! 


/parang1/img_0315.jpg


Sunt exact la coada lui, in amonte. Imi plimb degetele prin apa lui limpede. Iar pe malul lui gasesc…rododendroni infloriti!


/parang1/img_0316.jpg


 Pornesc ocolul pe partea stanga, pe o fasie ingusta de uscat, uneori chiar calcand pe pietrele din apa, tinandu-ma de padurea de jnepeni, iar pe masura ce-l ocolesc, lacul imi arata noi nuante.


/parang1/img_0319.jpg


E atat de limpede si oglindeste fiecare piatra si fiecare fir de iarba.


/parang1/img_0323.jpg


 Dupa el, alt lac. Lacul Mic. 


/parang1/img_0325.jpg

Printre cele doua lacuri, ma mut pe dreapta si pentru ca tare prietenos imi pare urcusul pe versant in sus, ma gandesc eu ca ar fi buna o traversare ascendenta a versantului, pana la poteca ce-o vazusem de vis-a vis, dar care pornea de jos, de sub terasa. Pe masura ca urc, observ un al treilea lac, despre care am aflat ca se numeste Slivei. 


/parang1/img_0329.jpg


Si mai observ ceva: traversarea pe versant spre stanga, catre poteca ciobaneasca, nu e chiar atat de facila. M-am cam aninat, iar in sus devine riscant. Asa ca trebuie sa ma indrept, cu traversarea mea, cat de cat in jos, sa ajung la poteca. Usor de zis, dar nici coborarea nu-i chiar la indemana. Sunt multe pietre care nu stau chiar la locul lor, e inclinat, iar daca pici, te cam dai pe razatoare. Insa nu-i imposibil. As putea sa ma intorc, dar….hai, ma, ca merge! Cu grija, merge. mai admiri peisajul, te mai relaxezi, mai inaintezi… Mi-a fost teama in unele momente. In cele din urma, nu mai am mult pana la poteca si pana la locul sigur, dar pentru ca drept in jos e cam abrupt si prefer traversarea, va trebui sa strabat si niste jnepeni. Mi-a fost cam greu. Asta e… Nu-i jneapanul prietenul omului? 


/parang1/img_0333.jpg


Iata-ma in poteca! Urc in cateva serpentine si ajung, in sfarsit, pe muchia Sliveiului. Am incheiat cu bine si cu multa incantare o prima etapa a explorarii mele. Simt ca e asa, ca o granita, ca dau pagina.



   http://www.youtube.com/watch?v=EC-VFIiSgk4




  Da, sunt sus, pe culme.  La picioarele mele se deschide un nou univers de explorat. Pe aici am mai umblat candva, intr-un decembrie, o tura memorabila de iarna adevarata, la coltari si piolet, cu amicul Andrei.



/parang1/img_0335.jpg


 Dar sa vedem cum rezolvam coborarea de aici, ca e cam mult pana jos. Zaresc niste momai, dar sunt cam in stanga, sa nu se duca prea in josul vaii… ia mai degraba sa incercam mai spre dreapta, sa iesim mai aproape de lacuri. Cobor pe panta inierbata, presarata cu stanci si cu tufisuri de ienupar, si dau curand de poteca ce venea de la momai. Aha, deci era bine sa le urmez. De retinut, altadata nu ma mai complic. De aici, tin fara probleme poteca ce coboara in traversare spre susul caldarii si ajung repede la bordeiul ciobanesc si la crucea de alaturi. Pe aici vine si marcajul cu punct rosu, ce urca de la refugiul Agatat. De acum, sunt linistita. Azi voi ramane numai pe poteca marcata. Doar ca nu prea e timp de pierdut, asa ca ascund rucsacul si o iau la picior pe marcaj, catre cele patru lacuri pe care le voi vizita. 


Primul este Zanoaga Stanii. 


/parang1/img_0342.jpg


Cam din dreptul lui, porneste o poteca buna, vizibila, marcata cu momai, ce urca in culmea Sliveiului, dar mai sus decat locul pe unde am traversat-o eu, cu posibilitatea inaintarii pe aceasta culme pana la creasta principala. Insa marcajul se indreapta catre stanga si urca pe o terasa superioara, de unde incepe sa strabata o zona pietroasa, o mare de lespezi si stanci uriase, unde inaintarea se face mai greu, nu mai este o poteca propriu-zisa, iar urmarirea punctelor rosii de pe stanca cere atentie. Asa ca-mi incordez muschii din nou, cand credeam ca am scapat de griji. De ratacit serios nu-i cazul, dar de balaurit si pierdut timp pretios, sunt toate conditiile. 


Pe cand ma aflam printre niste uriasi de piatra, adormiti, sesizez in stanga mea o caldare. Aha, aici pesemne e un lac. Marcajul nu se duce acolo, dar eu da. Mare placere incep sa am in a descoperi fiecare lac in cate o scobitura a caldarii. E ca un joc. Imi da asa, o satisfactie, ca l-am dibuit…Si fiecare asemenea caus in care se culcuseste cate un lac ma ispiteste si-mi starneste curiozitatea, de-as putea sa joc jocul asta zile in sir, pe o asa vreme, inconjurata de atata frumusete si atata liniste…


E Lacul Rosiile. Rotund, mare, verde.


/parang1/img_0347.jpg


Dupa ce-l admir si-l fotografiez, ma reinscriu pe marcaj si trec pe langa Lacul Lung. 


/parang1/img_0349.jpg


/parang1/img_0350.jpg


Pana aici am mai fost. Dar mai sus, la Mandra, nu. E cu vreo 150m mai sus, urcus incomod, pe lespezi. Eu sunt cam lesinata, dupa ziua asta plina. Dar vreau sa-l vad, sa merg langa el, asa ca imi adun puterile si urc, lespede cu lespede, pas cu pas, pana ce ajung asadar langa oglinda albastruie a lacului Mandra. 



/parang1/img_0355.jpg

Am revenit la rucsac si-am continuat coborarea spre refugiu. Grabita. Venea seara. Am ajuns la refugiu exact cand cadea intunericul peste padure. Am fost doar eu. Sincer, la ce-am gasit pe acolo, e clar ca vine lume de toate felurile si n-as fi vrut. Mi-era un pic teama de urs, am auzit ca tot vine acolo. Nici nu ma mir. Oamenii au lasat acolo mancare perisabila, resturi care nu puteau folosi nimanui, ci doar urateau si murdareau locul. Pacat ca asa inteleg unii ce inseamna sa lasi o provizie intr-un refugiu. In rest, era bine. 


Mi-era foame si eram obosita. Foarte obosita. Am pregatit mancare la primus, dar nu prea intra, cu toata foamea mea. Mi-era aproape rau, aveam o usoara stare de greata, dar nu mai conta, eram atat de fericita ca am reusit sa merg prin niste locuri atat de frumoase, sa ma bucur de nuantele acelea minunate de albastru si verde, soare, de stanca uscata, de jocul acela prin labirintul caldarilor si eram multumita ca m-am descurcat si am izbutit sa trec dintr-o caldare in alta fara un traseu marcat. 


Am baricadat usa cum am putut si m-am culcat devreme. Stiam ca dupa mancare si odihna buna, maine voi fi ca noua si va urma o zi la fel de interesanta si generoasa ca si cea de astazi.



M-am trezit cu mare chef de munte, dar cu fiorul acela al perspectivei unui nou traseu necunoscut, cu pasajele lui dificile, cu balaurelile lui. Parca nu intra mancarea, dar m-am gandit ca, daca nu mananc ca lumea acum, toata ziua nici atat nu-mi va arde de masa, iar starea de rau se va instala negresit. Asa ca laptele praf caldut cu cereale n-a avut de ales.


Cobor prin padure pe punct rosu. Imediat ce pornesc, admir o cascada micuta pe apa Jietului:

 

/parang1/img_0362.jpg


 Merg pana la drumul forestier. Imediat ce trec podetul peste paraul Gheres, apuc la dreapta pe muchioara, paralel cu valea Gheresului, urmand niste cioplituri . Pe firul vaii e si drum forestier, dar stiu ca n-are viitor si ma lasa aiurea in vale, asa ca nu-l urmez.


Urc prin padure, tot mai inclinat, tinand ciopliturile si o vaga poteca. Ma mentin paralel cu valea. Dupa vreo jumatate de ora, se iese din padure, intr-o zona cu mult radis, tufisuri dese, greu de strabatut. Un culoar vine de sus, din stanga. Pana aici, am urcat si de 1 mai. Era zapada continua si stabila si am ales sa urcam direct pe acest culoar, pana in culme, in Saua Tiganilor. E culmea pe care se afla varful Coasta lui Rus.


De aici, incepe necunoscutul. Pentru ca eu vreau sa urc cumva de-a lungul vaii Gheresului, catre lacul cu acelasi nume, si trebuie sa-mi caut drum prin radisul asta. Aici vine de fapt un afluent al Gheresului. Imi vine gandul bun, sa traversez afluentul mai jos, ocolind pe sub zona cu radis.


/parang1/img_0369.jpg


 Pe malul celalalt, poteca buna, se vede jneapanul tuns regulamentar, cu drujba. Aha, e clar. Ba mai sus gasesc si momai in iarba. Se urca usor, pana ce poteca pare a parasi zona cu iarba si jneapan, pentu a intra in padurea din dreapta. Numai ca aici nu mai gasesc curand nici urma de poteca. Nici cioplituri, nimic. Insa in dreapta mea e o vale adanca, cu un parau zgomotos, pe care il intrezaresc printre copaci de aici, de sus, de pe mal, cum curge in trepte inspumate si mici cascade printre stanci. Aha, Gheresul! 


Padurea imi pare misterioasa, pustie si salbatica. Merg in sus, pe langa vale, nu prea stiu … In timp ce urc niste zone mai abrupte, se vede brusc printe copaci….soarele, de parca ar trebui sa inteleg ca pe acolo mi-e drumul. Imi place cum sunt ghidata si las stralucirea aceea sa ma calauzeasca. Si bine fac! Ies pe un fel de terasa unde padurea se rareste, facand loc jneapanului cat omul. Printr-o asa intindere de jneapan, nu se poate razbi, decat daca dibuiesti poteca amenajata prin taiere. Nu stiu cum reusesc, dar usor in stanga mea gasesc niste taieturi pe un trunchi cazut, facute anume pentru orientare. E clar, poteca trebuia tinuta prin stanga padurii, pe zona cu iarba, si ajungea aici. 


/parang1/img_0378.jpg


De aici, urmez fara ezitare poteca lata, clara, taiata prin imparatia verde; merge spre dreapta, asa face si valea Gheresului. 


/parang1/img_0385.jpg


In cele din urma, se mai lumineaza zona si incep sa inteleg ce-i in jur.


/parang1/img_0384.jpg



/parang1/img_0387.jpg


Ies din codrul de jneapan. E o caldare larga, cu multe adancituri, in care o fi lacul? Reiau jocul de ieri? Ma iau dupa firul Gheresului, intuind ca el izvoraste din lac. Spre izvorul lui, tot mai urc. Pana ce vad, in sfarsit, Lacul Gheresul, cu inca vreo doi puisori langa el. 


/parang1/img_0399.jpg


Frumos lacul. Al noualea din circuitul meu. Foarte limpede, asezat intr-o zona atat de linistita si neumblata.


/parang1/img_0403.jpg



    http://www.youtube.com/watch?v=zKTwvqR6BiI



  Ma asez si stau pur si simplu. Stau, ma bucur si admir. Azi e timp, nu trebuie sa ma grabesc prea tare. Stau un pic cu gandurile mele...si-mi las privirea sa se joace cu pietrele din cristalul apei.



/parang1/img_0406.jpg


 O data ce voi urca pe culmea cu Coasta lui Rus, de acolo mai departe am mai mers si de 1 mai, pana la Calcescu, deci n-ar avea ce sa ma mai ingrijoreze. Privesc catre urcusul spre Saua Tiganilor. E o poteca de aici, din caldare, ce urca oblic pana acolo. Imi iau repere, stabilesc catre ce ma indrept, dar mi-e clar ca, urmand poteca, ma duc mult prea in jos pe muchia asta, spre varful Gauri. Asa ca, la fata locului, decid o urcare de-a lungul unui valcel si mai ales pe malul lui drept, stang cum urcam eu. 


/parang1/img_0409.jpg


La inceput, urcarea pare rezonabila. Dar ma trezesc cocotata pe abruptul ala cu iarba si pietre, de pe care n-as prea vrea sa cobor. Am lasat sub mine poteca ce se ducea mai la vale, ca sa apuce de acolo urcarea. Nu mai revin la ea, dar trebuie sa gasesc resurse fizice si mai ales psihice, sa nu ma mai sperie urcarea asta si panta de sub mine. Mai mult in patru labe, reusesc sa ajung cu greu la o zona mai sus, mai domoala. Problema e rezolvata. Deja ma aflu pe o fata de iarba in trepte accesibile, care ma scoate curand in muchie. Sunt intr-o mica sea foarte aproape de insusi varful Coasta lui Rus. Din nou dau pagina: las in urma caldarea Gheresului si trec in valea Gauri.


Si daca tot nu am ajuns in Saua Tiganilor, insa sunt aici, langa varf, ia sa las rucsacul si sa-l urc… Ei bine, varful este un platou superb, unde poti pune corturi, insa doar daca vremea e foarte buna. Gandesc ca ar fi un loc bun de innoptat, dar nu acum, caci am alta treaba. 


Am coborat pe un fel de rampa cu iarba, inclinata. O priveam in uma si nu-mi venea sa cred ca am coborat-o, totusi. Nu-mi place sa cobor fete inclinate. Eram mandra de mine, cumva, ca am progresat. In vale se vede un lac si am crezut ca e Zanoaga, dar mi-am dat seama ca acela e dincolo de culmea din fata. E altul. 


Lacul acesta mi-a oferit un adevarat spectacol. De sus, pana ce-am coborat, era atat de albastru.


/parang1/img_0434.jpg


Cand am ajuns langa el, s-a schimbat cu totul.  Era turcoaz.


/parang1/img_0439.jpg


 Minunat! De o limpezime desavarsita. Ma uit pe harta si sunt tare dezamagita: nu apare. Cum sa nu apara? E lac mare, nu o baltoaca. Si e atat de frumos! Aveam sa aflu dupa aceea, ajunsa acasa, ca e Lacul Gauri. Al zecelea lac al meu. Si e de nota 10!


/parang1/img_0443.jpg


Caldarea aceasta, Gauri, nu mi-e straina, pentru ca am strabatut-o si asta primavara. E o zona calcaroasa, speciala in Parang. Sunt doua panouri informative in zona. Unul e chiar in apropierea unui aven, pe care l-am vazut data trecuta de aproape. Langa el, un ochi albastru de apa. Altul povesteste despre niste pesteri, aflate undeva sub varful Gauri, in zona unde versantul alb indica prezenta calcarului.


/parang1/img_0442.jpg


Acum tin pasul intins prin caldare, o strabat si urc domol in muchia urmatoare, Stancior. De aici se vede pe o terasa mai jos si mai in fata, inconjurat de vegetatie, si lacul Calcescu. O noua coborare abrupta si ma indept intai catre lacul 11, aflat la picioarele mele, Lacul Zanoaga. 


/parang1/img_0446.jpg


Continui sa strabat caldarea, in coborare, usor spre stanga. Minunate locuri de cort, linistite, cu apa in apropiere, cu peisaje superbe! Imi trece asa, un gand….dar ia sa vedem cum e la Calcescu. Asta primavara, cand l-am vazut, era aproape inghetat. Intalnesc si marcajul vag si sters cu cruce rosie, ce coboara din creasta, si il urmez pana la lac. In drum, trec pe langa alte doua lacuri mai mici, inconjurate si ele de jneapan, 12 si 13. N-am vazut sa aiba vreun nume, dar nu par doar niste baltoace si apar chiar si pe harti. 


/parang1/img_0460.jpg


Calcescu e mare. Intins, inconjurat de vegetatie, linistitor.


/parang1/img_0454.jpg


 Pacat insa ca sunt prea multe urme de om in zona. Gasesc chiar un mare depozit de cutii de conserve:(. Cu toate ca-mi plac apele atat de mult, nu ma inspira locul asta sa pun cortul. E intunecat, sobru, aici soarele s-a dus deja si vine noaptea. Pe creasta e inca soare si frumos. Mi-e clar, acolo vreau sa fiu, dar am nevoie de resurse sa urc pana acolo. O noua urcare ma asteapta. Mai bine lasam rucsacul mai sus...


Gata, intind pasul. Parasesc si cel de-al 14-lea lac. Vreau sa ma bucur cat mai repede de soarele de pe creasta si de caldura lui. Marcajul e aproape inexistent. Noroc ca e poteca destul de umblata si se vede destul de bine. Si sunt momai. Gasesc indicatoare ruginite, vechi... Ma gandeam la o mobilizare de un weekend, pentru refacerea marcajului si pentru a duce la vale conservele acelea ce murdaresc locul... Cine stie, poate... 



http://www.youtube.com/watch?v=MX9OHU4Qt30




     Sunt sus, in creasta principala. E dupa-amiaza tarziu si e o lumina de toamna blanda, calda. Ma simt incarcata cu o energie pozitiva, sunt linistita si satisfacuta. Am reusit ce-am vrut. De-acum, picioarele vor merge singure pe creasta pe care o stiu. Dar asta maine. Caci de amurgul asta, de apus si de primele stele vreau sa ma bucur in tihna. As putea pune cortul oriunde in zona. E spatiu vast in saua Piatra Taiata. Sau as putea urca pe Coasta lui Rus, ca mi-a placut locul. E vreme buna, stabila, si nu-i ca vara, sa te temi de fulgere asa, din senin. Las rucsacul si merg pe varful Piatra Taiata, sa inspectez locurile. Niste stanci pe varf, asezate strategic, parca de mana omului, fac un adapost excelent. Doi pereti inchid intre ei un cotlon, iar deasupra o lespede plata il acopera. E clar, aici voi dormi. Nu mai are rost sa instalez cortul, pe o asemenea vreme.


/parang1/img_0484.jpg

 

Sunt incantata de locul asta. E ca si casa mea, simt ca mi-e asa de bine acolo. Dupa ce socializez cu un baiat aflat in trecere pe creasta, ma instalez si nu mai contenesc facand poze catre valurile de culmi invaluite de lumina apusului, catre zarile creionate cald, pastelat, catre spectacolul de nuante de pe cer. 


/parang1/img_0478.jpg


Nu vad discul apusului, e dincolo de varfurile mari ale crestei, dar tot ce vad in jur e de poveste.


/parang1/img_0495.jpg



/parang1/img_0497.jpg


Tot cerul e plin de culori care se schimba si se misca.


/parang1/img_0508.jpg


/parang1/img_0513.jpg


/parang1/img_0516.jpg


 A fost buna si mancarea, am avut apa din belsug luata din vale, a fost fain si adapostul, a fost minunat cerul plin de stele pe care il vedeam din culcusul meu, de-mi venea sa intind mana si sa ating Calea Lactee (caci nu m-am indesat prea tare intre lespezile acelea, ca sa ma pot bucura de priveliste)…Au fost minunate luminile Olteniei la picioarele mele… Eram imbracata cu tot ce aveam, bagata bine in sac, si nu mi-era frig deloc. Imi parea rau doar ca nu pot povesti nimanui cat de bine imi este de doua zile si cat de plina sunt de bucurie si de liniste. N-am gasit nicaieri semnal. Nici macar aici, pe creasta. Incercam sa transmit bucuria doar asa, prin magia gandurilor mele, ca de atatea ori cand am vrut sa spun ceva cuiva drag si n-am putut altfel. Iar cand a rasarit luna, nu stiu cat era ceasul, dar m-am trezit de parca a aprins cineva lumina. A aparut de dupa stancile casutei mele si brusc a atins cu razele sale peretele din dreapta mea. Se facuse aproape zi, era destul de mare si foarte stralucitoare. M-am trezit de multe ori peste noapte si am stat asa, admirand. Intre timp, se roteau stelele deasupra mea, defilau constelatiile in toata splendoarea lor. La un moment dat, auzeam vantul, dar batea cumva incat nu-l simteam de acolo, din adapostul meu. 



Iar dimineata...am luat-o de la capat cu nuantele cerului si cu valurile muntilor.


/parang1/img_0523.jpg


Rasaritul de vedea din sacul de dormit, trebuia doar sa deschizi ochii. M-am ridicat insa, ca sa nu-mi scape neobservata nici o raza de lumina si nici o nuanta din jur. Recunosteam la orizont varfuri din Fagaras.


/parang1/img_0525.jpg


 Ciudat insa, ca, desi il puteam vedea cand inca era jos, soarele a aprut direct stralucitor si cald, dar nefotogenic. As putea sa ma supar? Deloc.


/parang1/img_0528.jpg


 M-a mangait cat mi-am pregatit rucsacul si m-a urmat pe tot traseul meu pe creasta, peste varfurile mari ale Parangului.


/parang1/img_0530.jpg


 N-am mai facut poze de sus. Caci am mai tot facut. Si constatasem ca nu mai aveam nici baterie prea multa. M-am plimbat relaxata pe creasta, am rememorat locurile interesante de pus cortul, am studiat locurile cu ochi de iarna, am admirat lacurile de sus, am cautat locuri de coborat la ele din creasta… Iar cand am ajuns in saua Gruiu, surpriza…de era sa ma impiedic sis a cad din poteca, asa, ca bleaga: Otto???!!! Da, amicul nostru din Cehia, cu un grup de cativa romani. Venisera sa petreaca o noapte superba in zona Parangului Mare, sa faca fotografii si sa se bucure de munte. Ce mica e lumea! Si cat de tare m-am bucurat! 


/parang1/imgp7255.jpg

Mi-am continuat plimbarea relaxata pe creasta, urcand varful, de unde, in sfarsit, am putut sa dau un semn de viata acasa. De aici, m-am tot intalnit cu lume. Era o zi superba, Petrosaniul aproape…era firesc. Un domn ma roaga sa-i fac vreo doua fotografii. Iar eu il rog, daca ne nimerim la coborare, sa ma ia si pe mine cu masina pana in oras. Caci dumnealui mergea linistit si fara graba, cu pauze lungi, pana la varf si inapoi, iar eu, in coborarea catre Parangul Mic, urma sa merg si la lacul Mija, al 15-lea. 


Spre Mija m-am dus ca fluturasul, fara rucsac. L-am luat cu mine spre lac, dar dupa putin l-am abandonat. Cand vedeam abruptul pe care urma sa-l strabata poteca, in coborarea sa in caldarea de sub creasta, ma temeam ca n-o sa-mi placa. Ei bine, nicidecum n-a fost asa. Poteca merge frumos, e lata si bine umblata, nimic periculos. Marcajul e bun, iar traseul strabate zone frumoase, marete.


/parang1/img_0540.jpg


 Langa izvorul din vale, loc de popas, frumos amenajat, mizeria de rigoare, ca asa-s ai nostri, strica tot ce ating. Dar tare as fi zabovit in zona, daca nu ma grabeam sa nu intarzii la intalnirea cu domnul si masina sa. La lac, am incremenit. E ca intr-o catedrala. E atata maretie, incat nu-mi venea nici sa respir.


/parang1/img_0536.jpg


 Insa emotia si bucuria de a ma afla aici mi-au fost stirbite de tipetele demente ale unei gasti de vreo 10 liceeni cu creierul cat nuca. Isi insirasera lucrurile peste tot in jurul lacului, se insirasera pe ei pe toate stancile si tipau unii la altii de pe o parte pe alta a lacului. Am gustat o liniste mai mult imaginara, am gasit cu greu un unghi din care puteam face poze nepoluate si am plecat cu gandul ca voi reveni aici pentru a ma bucura cum se cuvine de locul acesta deosebit. Revenirea la rucsac si la poteca de creasta s-a petrecut cu mare spor si m-am mirat cat de bine am urcat. Parca nu mai oboseam. Si tot cu privirea inapoi.


/parang1/img_0541.jpg


De aici, pas intins pana in statiune, cu privirea inapoi si cu o stare placuta. Bateria aparatului foto s-a milostivit pentru o ultima fotografie catre creasta, asa, de despartire.


/parang1/img_0544.jpg

Ajunsa la Salvamont, speram sa ma pot intalni cu dragele mele gazde de cand cu Meridionalii, insa n-am gasit pe nimeni cunoscut pe-acolo. M-am asezat pe iarba langa masina ce-avea sa ma duca in oras si am asteptat aproape o ora pana ce-a aparut domnul cumsecade, ce mi-a transformat coborarea plictisitoare pe care am reusit sa o evit intr-o discutie placuta despre munti si oameni. Ca intotdeauna cand astept trenul de 23 si ceva spre Bucuresti, nu ratez ocazia unei beri cu un prieten din Petrosani, pe care l-am cunoscut acum cativa ani si care e mereu atat de cumsecade, incat isi face timp de-mi tine de urat pana la tren si flutura batistuta de fiecare data:). Noroc ca nu merg des acolo. Trenul a intrecut masura cu intarzierea, dar ce mai conteaza?...


Si asta a fost tot. Aceasta este povestea celor 15 lacuri, zeci si zeci de nuante de albastru si verde, sute de sclipiri si unduiri, pe care mi-am dorit de ani de zile sa le admir in liniste, in care mi-am oglindit bucuria si tristetea, in care mi-am limpezit mainile si chipul si gandurile si care m-au imbogatit cu frumusetea lor.


E 1 ianuarie. Dimineata. La multi ani! Si sa aveti parte anul acesta de frumusetea si linistea de care m-am bucurat eu in aceste trei zile si nopti despre care v-am povestit aici.



Miercuri, 1 ianuarie 2014 - 07:45 
Afisari: 3,367 


Postari similare:





Comentariile membrilor (10)

gabrielbv
gabrielbv
Busola
 
1
Peisaje de vis.
Foarte frumos, fie ca 2014 sa iti aduca multe ture la fel de frumoase.
La multi ani si la multe ture!


Miercuri, 1 ianuarie 2014 - 09:12  

sebi2
sebi2

 
2
Multumim!
Un an nou bogat si in ture si in povestiri!


Miercuri, 1 ianuarie 2014 - 09:31  

iulianasb
iulianasb
Caraba
 
3
Waaaaaaaw ! Asta da jurnal de inceput de 2014, s-a terminat cu o tura faina pentru mine si incepe cu un jurnal despre niste locuri dragi, pe care imi doresc sa le revad ! Carpati.org Asa ca mi-a venit brusc, subit si instantaneu cheful de Retezat si de Parang, ca tot nu gasisem eu alta motivatie sa le vizitez in ultimul sezon ! Carpati.org Si uite cum lista pentru 2014 creste frumos si natural ! Carpati.org

Si imi amintesc si eu de o vara a lui 2009, cand am dormit mai sus de Calcescu, de fapt mai sus si de Pencu si Vidal (parca asa se numeau lacurile), dupa ce cobori Hornul Lacului, pe niste terase mici de' abia incapea un cort ! Intr-adevar niste nopti magice, in niste locuri la fel de magice ! Carpati.org


Miercuri, 1 ianuarie 2014 - 10:46  

nanifar
nanifar

 
4
Buna, Laura!
Citind acest jurnal, m-am gandit cu cata sensibilitate ai transmis emotiile tale. Toate aceste lacuri parc-ar fi fost niste fiinte dragi carora le faceai o vizita. Le-ai personificat poate fara sa-ti dai seama. Iar, pozele sunt minunate.
Dar, nu pot sa nu ma gandesc cat curaj nebun ai avut sa umbli de una singura (noaptea, in tren, apoi pe coclauri, sa dormi sub cerul liber). Waw!
Iti multumesc de urari si-ti doresc multa sanatate, sa fii fericita pe munte si nu numai, sa ai impliniri si sa ne mai incanti cu descrieri ale unor ture cel putin la fel de frumoase ca aceasta!
LA MULTI ANI!


Miercuri, 1 ianuarie 2014 - 11:01  

mihaitzateo
mihaitzateo
Coarda
 
5
Tare frumos jurnal!
Iar imaginile m-au lasat uimit,nu credeam sa fie asa frumuseti salbatice in Parang.


Miercuri, 1 ianuarie 2014 - 16:36  

misu58
misu58

 
6
Un jurnal deosebit! Bravo!


Joi, 2 ianuarie 2014 - 12:16  

victoranica
victoranica
Coarda
 
7
Felicitari pentru jurnal (inca o data hit) si pentru selectia melodiilor lui Moby ! De Blue Paper nu stiam, toate sunt superbe.


Sâmbătă, 4 ianuarie 2014 - 19:48  

ottohauck
ottohauck

 
8
Stiam despre jurnalul chiar am fost in Romania. Dar n-am reusit sa il citesc atunci. Dupa am ajuns inapoi acasa, cu bucurie mare am descoperit pe unde tu ai umblat prin Parang, cand am fost acolo si eu, nestiind ca esti si tu acolo. Atunci n-am sincronizat pentru o tura de Parang, dar mai e timp pentru asa ceva.
Imi place descriere zilelor pline de efort, prin muchii si caldarii si varfurile al Parangului. Si eu m-am bucurat mult ca am dat nas in nas cu tine sub Parangul Mare.
Weekend-ul trecut nu am sincronizat din nou. Cand ati veniti spre Iezer, am ramas in Bucuresti avand tren spre casa dupa masa.
Multumesc pentru mentiune ca ne am intilnit; si pt poza publicata in jurnal, care e facuta de mine cred. ;-)


Marți, 7 ianuarie 2014 - 18:24  

alexa_anghel
alexa_anghel..

 
9
Foarte frumos! Carpati.org


Luni, 13 ianuarie 2014 - 22:26  

ceceapchi
ceceapchi

 
10
Exceptinal jurnal de tura!
Chiar daca au trecut aproape doi ani de la "nasterea" sa, nu si-a pierdut din prospetimea si emotia transmisa cititorului in parcursul celor trei zile ale turei. Felicitari pentru curajul de a aborda astfel de trsee in solitudine.


Marți, 15 decembrie 2015 - 23:15  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0754 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2019) www.carpati.org