Cautare:
Asociatia Montana Carpati 
Carpati.org - Pixel
       Asociatia Montana Carpati

       De actualitate

       Homepage


       Doneaza

       Calendar

Septembrie 2010
LMMJVSD
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930

Octombrie 2010
LMMJVSD
123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

       Online

       Dincolo de usa - Nr. 3

       Lista de discutii

       Chat

Messenger     

2 zile in Narațu, intr-un singur boncanc


Programasem o tura in Narațu pentru weekend-ul trecut impreuna cu un prieten din Valcea, dar intre timp, omul a trebuit sa renunțe, pentru ca avea un interviu sambata (nu prea pricep io cum vine asta cu interviul sambata, dar asta e... ). Cert e ca m-a lasat cu buzele umflate, asa ca a trebuit sa-mi gasesc alt partener. Am dat io sfoara in țara pe alpinet si pe carpati, pana am gasit pe altcineva interesat - un alt tip, tot din Valcea.

Foarte frumos... ne intalnim noi dimineața in Valcea si plecam cu masina spre Brezoi. O luam spre captarea din capatul Vaii Satului, cu gand sa urcam pe PR (Brezoi - Vf Valtureasa - Vf. Narațu - Saua Tarsa) si sa coboram pe CA (Saua Tarsa - Valea Satului - Brezoi). Aveam cu noi doar harta veche a lui Nae Popescu, iar jos in Brezoi, pe o pancarta, era descris doar traseul in circuit prin Valtureasa pana pe Narațu si retur(care cica s-ar face in 8 ore - dupa parerea mea n-ai cum sa faci traseul asta dus-intors în 8 ore decat fara rucsac, fara nicio oprire si cu un ardei iute in fund.)

Deci, plecam noi pe punct roșu spre Valtureasa, printre livezile oamenilor. Poteca (la inceput marcata acceptabil spre prost) merge prin padure urmand linia crestei și e punctata din cand in cand cu stanci mai proeminente, pe care te poti sui ca sa casti gura catre Brezoi si Doable. Stancile astea de fapt sunt sarea si piperul, pentru ca in rest e o poteca absolut obisnuita prin padure.

Asa... Si cum ne opream noi la fiecare stanca d-asta sa mai cascam gura,dupa vreo 2 ore de potecareala, observ io ca mi s-a dezlipit juma' de talpa de la bocancul stang. Bocancii erau niste Karrimor vechi de vreo 8 ani, care slujisera cu credința si se pregateau sa iasa la pensie. Trag injuraturile de rigoare, dau rucsacul jos si ma apuc sa scobesc dupa ac si ața, sa trag o carpeala. Gasesc ustensilele, scot bocancul sa m-apuc de treaba, dar nuș cum naiba de fac fix ca Basescu cu decorația saptamana trecuta: adica scap bocancul, dau sa-l prind, il scap iar, iar il prind, iar il scap... Cert e ca bocancul meu se duce la vale. Da' asa, intr-un mod cat mai sadic: ca nu stateam pe marginea stancii sa-l scap in hau. Nuuu... Scarba a cazut pe iarba, s-a rostogolit puțin, dupaia puțin mai mult si mai repede, dupaia a-nceput sa sara din piatra in piatra si abia dupaia țusti in hau. Io ma uitam cam ca ciobanul la balaur (bancu' cu balauru e la note de subsol)... N-aveam palaria in cap, s-o scot sa dau cu ea de pamant. Claudiu da sa coboare el, dar dupa vreo 5 m isi da seama ca n-are nicio sansa. Se intoarce pe bolovan, sa dezbatem. Intre timp, observ ca si boncancul drept prezenta fix aceleasi simptome: stratul inferior al talpii se dezlipise aproape pe jumatate. Ma mir cum de nu simtisem nimic la mers. (Vorba unui prieten de-al meu care pe ce pune mana, strica: Toate lucrurile au un numar de ori. Cande se termina numarul de ori, se strica. Coincidența face ca numarul de ori sa se termine de obicei la el. E, la bocancii mei se parea ca tocmai se terminase numarul de ori.)

Claudiu avea o pereche de adidasi, da' erau 40. Io cu 42 nu-ncapeam in ei nici cu slujbe. Drept pentru care m-am incalțat in sandalele pe care le car tot timpul in turele de vara, pentru mers prin apa sau pe drum drept. Deci, bag bocancul ramas in rucsac (nu stiam ce-o sa fac cu el, da' am zis ca nu-i frumos sa-l arunc dupa frac-su) si-i dam inainte.

Pana pe vf. Valtureasa, traseul e foarte frumos: cand pe creasta impadurita, cand pe curba de nivel, cand la cascat gura de pe stanci... Pe Valtureasa facem o pauza de vreo ora, ne relaxam, bem, mancam, benchetuim.

Dupa Valtureasa, situația se cam impute: padure deasa, tufisuri, poteca neumblata, execrabil marcata, urzici, zmeuris. Picioarele mele aveau obiecții puternice si bine fondate. Desigur, ca se fie tacamul complet, nu numai ca eram in sandale, dar imi uitasem si cracii de la pantaloni in masina, si eram cu pantaloni pana la genunchi. Traseul fusese remarcat de curand (erau semne proaspete), dar din 5 in 14. În plus, pe alocuri, baieții care marcasera iesisera din poteca veche si marcasera aiurea: te trezeai ca iesi din poteca, mergi pe curba de nivel (fara poteca, dar pe marcaj nou), iți dai sufletul sa nu aluneci pe covorul gros de frunze uscate si putrezite, dupa care urci pieptis si iesi in poteca cu marcajul vechi (mult mai bine profilata). Probabil ca cei care au refacut marcajul au pierdut poteca la un moment dat, au dat cu vopsea pe unde-au luat-o ei, si dupaia au iesit iar, ca si noi, in poteca veche. Asa... Iar chestia asta s-a intamplat de vreo 4-5 ori. Tare enervant. De multe ori, ajungeai prin niste balarii cat casa, unde desigur, nici gand de vreo urma de poteca, sau de marcaj. O luai la inspirație, în sus sau pe linia crestei.

Despre apa: stiam ca exista Izvorul Ferigii, dar aveam oareșce dubii ca o sa-l gasim, si mai mult, ca o sa aiba si apa... Primisem avertismente ca nu se prea gaseste apa in zona de creasta a Narațului. Din fericire, am gasit izvorul fara probleme (si avea si apa, chiar daca destul de puțina). Ulterior am aflat de la un localnic din Brezoi ca mai era un izvor mult mai mare chiar in saua Tarsa, sub stanci (pe care insa noi nu l-am gasit - dintr-un motiv intemeiat, si anume pentru ca nestiind de el, nu l-am cautat).

La vreo 7 ore de la plecarea din Brezoi am ajuns la baza varfului principal, pe care insa n-am mai urcat pentru ca era si destul de tarziu, si eram deja cam obosiți si fara chef dupa balaureala neaintrerupta de dupa vf. Valtureasa. Am cam pierdut cireasa de pe tort, dar n-au intrat zilele-n sac.

Pana in Saua Tarsa am mai facut cam o ora. Aici ne asteptam sa gasim o poiana numai buna de pus cortul; am gasit, ce-i drept, o poiana mare si frumoasa, dar in loc de iarba, era un ditamai zmeurisul amestecat cu urzici. Si marcajul nostru o lua drept prin zmeuris. Am avut, desigur, proasta inspirație sa intram in zmeuris in loc sa-l ocolim, coborand spre stanci. Nu numai ca mi-am luat o porție de zgarieturi si urzicaturi cum de mult n-am mai incasat... Dar cand am auzit un raget de urs am incremenit. Nu era mormait d-ala simpatic, ci ditamai ragetul, ca de leu. Era la vreo 15-20 m, in zmeuris, avea treaba si noi l-am deranjat. Am dat rapid doua pocnitori si a sters-o in galop. Am facut si noi stanga imprejur si am ocolit zmeurisul, iesind la marginea poienii sub niste stanci.

N-aveam cum sa punem cortul decat in padure sau sa dormim fara cort pe stanci - unde erau vreo doua zone plate destul de mari si de sigure. Io vroiam pe stanci sa adorm cu ochii-n stele, Claudiu voia in padure. Pana la urma am pus cortul in padure, pentru ca era deja o vatra de foc lasata de zmeurarii care mai urca uneori din Brezoi. Mai departe, pe scurt: pus cort, facut foc, pus de ciorba, mancat ciorba, urcat pe stanci, cascat gura la stele, discuții tembele, facut nani, trezit toata noaptea din ora in ora ca sa tinem focul aprins de frica ursului.

Apropo, poate cineva sa-mi spuna care e comportamentul ursului in asemenea cazuri? Era necesar sa tinem focul aprins toata noaptea, sau simplul fapt ca ne simtise (si ar fi simtit si focul) ar fi fost suficient sa-l țina departe? Desigur ca la foc n-a venit, asa ca noaptea a decurs fara incidente... Mai puțin un țipat extrem de puternic si tare ciudat pe care n-am stiut cu ce sa-l asociez: fie vreo pasare de noapte, fie un ras.

A doua zi am luat-o pe Valea Satului, pe marcajul CA aproape inexistent (ce-i drept, inutil, pentru ca era doar de coborat pe firul vaii). La coborare, din nou, din cauza potecii napadite de urzici si zmeura, am facut aproape 5 ore. Dupa o porție zdravana de urzici si o alunecare pe frunze putrezite, am luat-o de-a dreptul prin apa - chestie care, desi m-a incetinit si mai tare, mi-a placut nespus: fara zmeuris sau urzici, racoare la picioare si aderența muuuuult mai buna. Pe de alta parte, chiar daca n-as fi fost in sandale, tot nu cred ca am fi coborat mult mai repede, pentru ca Claudiu mergea pe cvasi-inexistenta poteca si isi cam blestema zilele din cauza vegetatiei, desi era in bocanci si pantaloni lungi.

Una peste alta, cu toate urzicile, a fost o tura superba. Astept comentarii despre treaba cu ursul (nu si despre cat de tembel am fost eu de mi-a cazut bocancul in prapastie, mi-am uitat cracii de la pantaloni in masina si am mers pe munte in sandale).

Apropo... Daca va intereseaza soarta celuilalt bocanc: mi-a fost mila sa-l pun pe foc si sa-l vad cum sufera si se mistuie incet sub flacari, asa ca l-am carat in rucsac pana la Bucuresti si l-am aruncat la coșul de gunoi din casa. O sa cada si el (pe ghena) cand oi arunca gunoiul diseara.

;))
Ion

A... si bancul, pentru cine nu-l stie. Cica era un bade, care statea la oi. Si cum statea el, asa, sprijinit in bata, si se uita la oi, dupa un deal apare balaurul cu cinșpe capete. Scoate asta un cap, haț, ii mananca badelui o oaie. Badea, nimic... Statea sprijinit in bata si nu zicea nimic. Mai scoate asta un cap, mai mananca o oaie. Badea tot nimic. Scoata asta toate cinspe capetele, mananca pe rand toate oile, badea tot nimic. Mananca ala si magarul, si cainii... Cand vede ca badea nu zice nimic si tot sta rezemat in bata, balaurul pleaca. La care badea "D-apoi... Sa nu-ți bagi p*** in el de balaur?"

Marți, 5 august 2008 - 13:58 
Afisari: 564 

ionradoi
ionradoi


Comentariile membrilor (13)

gabicolea
gabicolea
Caraba
salut,

am citit-o "dincolo" unde ai publicat prima oara...tare de tot !!! ma bucur ca nu ai patit nimic serios .....

traba cu ursul ... daca ursii de pe acolo nu sunt "naraviti" ca cei din bucegi...eu nu-mi-as face probleme peste noapte, cu conditia de a vea mancarea undeva pe la 50 m de cort, bine atarnata

urzicile....se spune ca ajuta la reumatism... o sa ne spui si noua peste cativa zeci de ani, ok? Carpati.org

zile senine
gabi

Marți, 5 august 2008 - 14:45
ionradoi
ionradoi
Mersi pentru aprecieri. Si, da, cred ca de reumatism am scapat pentru vreo doi ani Carpati.org) Cat despre partea cu ursul, asta ne-am tot intrebat amandoi, si eu si Claudiu: oare o fi suficient sa punem mancarea in pom si sa simta ursul fumul seara, ca sa fim protejati toata noaptea? Oricum, dat fiind ca eram la 5 m de zmeuris, am zis ca e mai sigur sa tinem focul toata noaptea. Plus ca mai era un aspect: desi ursul ala a fost binecrescut si a sters-o rapid, ne gandeam ca poate vine altul, cu maniere mai proaste... Ca zmeurisul ala era maaare.

Marți, 5 august 2008 - 14:55
kya
kya
Rank
Cort
Te voi dezamagi, dar voi comenta chiar partea cu bocancul, care a fost tare-tare amuzanta. Parca l-am si vazut cum a facut tumbe usurel la vale si consternarea de pe fata ta. Expresiva relatare.

Despre partea cu ursul, ce sa spun? A curs multa "cerneala" pe site despre acest subiect (unul din topicurile de pe forum:
http://www.carpati.org/forum/povestiri-10/intalniri_cu_ursul_pove
stiri_si_ce_trebuie_sa_facem-119/1/)
si concluzia care mi s-a parut cea mai pertinenta a fost doar cea a lui vintila: sa pregatesti cutitul de lemn, deoarece cu animalutul asta niciodata nu poti sa stii...
Bucura-te ca nu i-ai auzit decat ragetul usor nervos si nu a vrut sa va cunoasca personal.

Marți, 5 august 2008 - 19:18
eaglefree
eaglefree
Peripetii domn'e...peripetii...
Nasoala chestia cu bocancul....sa nu mai vorbesc de urs.
Vuuuuui muicaaaaa!!!
Da' niste poze nu pui mataluta pe aici?Stii,un jurnal fara poze e ca tuica fara prune....
In rest,misto povestit...

Marți, 5 august 2008 - 19:18
darkhriss
darkhriss
Cort
Cosmarul meu cel mai mare e sa raman desculta pe munte Carpati.org Am un fix, tot timpul verific talpa sa fiu sigura ca totul e in regula, si tot imi fac probleme. Plus ca nu am nimic de schimb la mine. Sper ca nu urmeaza un jurnal de-al meu, "2 zile pe munte, in sosete"

Marți, 5 august 2008 - 19:22
yang
yang
bravos domn' narator...
la mai multe ture...povestite Carpati.org
sunt curios pe langa ac si ata (ustensile strict necesare, de altfel), ce alte accesorii mai existau in desaga Carpati.org
imi scuzi tonul familiar, expunerea ta m'a facut sa'l adopt
numa' bine!

Marți, 5 august 2008 - 19:40
eaglefree
eaglefree
Nici eu nu-mi iau nimic de schimb (adidasi,sandale cu blana Carpati.org ) ....si frai'meu cel mare ma cam cearta.
Dar noa,daca cumva raman fara ghete,improvizez....ceva panza,material dintr-o haina de schimb...si imi fac niste mergatori sa reziste pan' acasa.

Marți, 5 august 2008 - 20:32
liviu_serbanescu
liviu_serb..
Deh, unde nu e skil cizmăresc, dă Dumnezeu talent scriitoricesc Carpati.org

Foarte tare tura, a meritat bocancul!

Marți, 5 august 2008 - 22:25
mike
mike
Rank
Cort
CarabaCarabaCaraba
Da, super talent in condei...uite cum o tura obsinuita poate sa iti puna zambetul pe buze...
Eu nu cred ca ursii din naratu sunt ca cei din bucegi si cu un urs salbatic si normal simpla prevedere de a lasa mancarea la departare de cort ar trebui sa ajunga

Marți, 5 august 2008 - 22:53
alexus
alexus
CarabaCaraba
Haioasa intamplarea cu bocancul.

Cat despre urs, este imprevizibil. Poti sa dai cu petarda si sa fuga sau poate sa te atace. Au fost intamplari cu ursi, care s-au dus direct la cort, pentru om. In cort nu exista mancare. Pentru el primeaza instictul de supravietuire. Este omnivor si sa nu crezi ca traieste doar cu zmeura, iarba si radacini. Au fost cazuri cu oameni mancati de urs. Este chiar un caz recent, in care un om a fost omorat de urs in Brasov. Dupa ce a mancat din el, l-a tarat in padure si l-a ingropat, ca sa mai manance si a doua zi.
Deci, sa nu cumva sa dai crezare "povestirilor" din care reiese ca ursul este un animal bland, inofensiv, care n-are treaba cu tine daca nu il intarati ... Este un animal salbatic care daca este infometat, va veni peste cort indiferent daca ai sau nu mancare. Anul trecut, pe Valea Cerbului, a vrut sa o traga pe o turista din cort. Abia au reusit o gramada de persoane sa-l faca sa renunte la ea si sa fuga. Si cum in Romania ursii sunt in permanenta infometati ... Este cat de cat mai sigur cu un foc.

Tura a fost super.
Felicitari!

Marți, 5 august 2008 - 23:57
ionradoi
ionradoi
Da, a fost... cumva partea cu bocancul. Noroc ca au tinut sandalele (sandale la care, de altfel, mi s-a rupt o chinga tura trecuta, la sf. Ana, si erau carpite tot de mandea). Cat despre poze, o sa incerc sa le pun saptamana viitoare, ca acu mi-s cam ingropat in trebi.

Miercuri, 6 august 2008 - 09:57
andy79
andy79
CarabaCaraba
ai talent la povestit...cand am vazut atata text fara poze nu prea imi venea sa ma inham la atata citit dar pana la urma textul a fost atat de expresiv ca aproape nu a mai fost nevoie de poze, si cu mult umor pe deasupra.

Miercuri, 6 august 2008 - 11:17
claudiu_plescan
claudiu_pl..
Eu sunt Huck Finn din povestea cu Tom Sawyer de mai sus. Recitind "jurnalul" am simtit nevoia de a preciza cate ceva. Stancile "sigure" ale lui Ion erau sigure in sensul ca nu cadeai de pe ele sa-ti rupi gatu' dar erau total nesigure in fata ursului. Discutiile "tembele" se refereau la satelitii geostationari vs. satelitii subsincroni... Comoara n-am gasit-o da' o mai cautam noi!
"Trebile" vad ca sunt cam multe si eu, ca un tovaras de nadejde, am sarit sa-i iau treaba din mana. Cam tarziu ce-i drept Carpati.org Deci, poze aici:
http://www.carpati.org/album/claudel_naratu/7741/

Vineri, 2 aprilie 2010 - 09:24

Adauga un comentariu

Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu
0,1579 secunde

getalyric.com | ro | fr | es | it | de | getamap.net | ro | fr | es | de | getamovie.org | ro | es | fr | it | de
cadouriunicat.ro | searchromania.net | programul tv | subtitrari | video | jocuri | harti.searchromania.net
patentsdb.org | es | de | fr | it | ro | trackdb.org | lyricsinfo.org | getacd.es | design
regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2010) Asociatia Montana Carpati