Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Doneaza

Calendar

Iunie 2017
LMMJVSD
1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930

Iulie 2017
LMMJVSD
12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31

Online

Vremea
Varful Stefanu
Muntii Latoritei

Reduceri

Voluntar in Carpati - 2016

Homepage

Lista de discutii

In Piatra Mare pentru prima data si intaia oara - 12 august 2012 (Muntii Piatra Mare)


Timisul de Jos- Piatra Mare – Timisul de Sus, 12 august 2012

Făcusem planul de mai bine de trei săptămâni pentru tura asta, între timp îl și schimbasem de vreo trei ori și hotărârea finală fusese o zi în Piatra Mare, prin canionul Șapte scări. Leșinam de căldură prin București și tropăiam așteptând să vină prietena mea de la Bruxelles și să mergem. Săptămâna începe însă cam prost, adică dăi cu ploaie, dăi cu vânt, dăi cu vijelie. Hmmm, cred că se agățaseră de aripa avionului de la Bruxelles, că prea apăruseră brusc. Primesc sfaturi de bine că să o las baltă că vine furtuna, dar eu nu și nu, o țin pe-a mea, că mă duuuuuuuuc, ați înțeles? mă duc! Ba chiar fac tentative să-i mai conving și pe sfătuitorii de bine să meargă cu mine. În sinea mea, eram cam murată, dar nici să renunț nu-mi venea. Plus că Ramona urma să plece înapoi la ploile ei obișnuite în câteva zile, deci nu.

Așă că sâmbătă dimineața suntem în Gara de Nord și după o discuție încâlcită cu doamna de la bilete, reușim să ne suim în trenul de 7.10. Am constatat la întoarcere că biletul dus București-Predeal + biletul întors Predeal-Ploiești este mai scump decât București-Predeal dus-întors. Probabil CFR măsoară altfel lungimile. În fine, suntem în tren și e soare, cerul nu este lipsit de nori, dar nici noi de speranță că totuși nu ne întâlnim cu furtuna. Așteptările sunt totuși moderate, ținta inițială, adică vârful Piatra Mare, pare cam improbabilă. Ajungem la timp, mă minunez, că de multă vreme nu mi-a mai oferit CFR-ul o experiența așa corectă ca timp de deplasare, în Predeal e încă senin, okkkkkkeeeeei! Facem o vizită scurtă la punctul de informare turistică să vedem cum putem ajunge la Timișul de Jos. Tocmai bine, intră un microbuz Codreanu în stație, așa că la 10 trecute fix suntem debarcate la Dâmbul Morii și este din ce în ce mai soare. Ne firitisim reciproc pe tema asta și intrăm pe traseu. Dar ce e asta, bulevardul Magheru? O grămadă de lume făcea același lucru: o mulțime de familii cu copii și mai mici, și mai mari, cupluri de amorezi în plimbări romantice de mână, seniori la a doua bătrânețe care însă sunt cel puțin la fel de verzi ca brazii din jur. Hmmm, îmi place să văd lume pe munte, dar aici e cam aglomerație. Ramona e chitită să facă poze, a cărat ditai camera foto cu ea și perspectiva de a surpinde în poze un șir de funduri, pardon, turiști care umplu canionul o cam neliniștește. Să-i dăm bice, ne zicem, și începem să mergem pe cât putem noi de sprinten. Depășiri, depășiri, și iată-ne la intrarea în canion. Echipez rucsacul cu pelerină, mă echipez și pe mine cu pelerină și purcedem. Eu mă cam așteptam la râuri și torente, dar s-a dovedit că fără să fie complet inutilă, echiparea cu pricina nu a fost nici chiar necesară, m-am lămurit eu mai târziu de ce. În canion suntem în extaz, din fericire pentru noi numărul fundurilor, pardon, al turiștilor care au intrat înaintea noastră este mic. La scara mare trebuie să așteptăm vreo 3-4 persoane, dar atât, în rest avem lungi momente în care suntem numai noi și pereții de stâncă.

/piatar/canioni.jpg/piatar/canion_scara.jpg/piatar/canionv.jpg/piatar/canioniii.jpg

Pe la jumătatea scării mă lovește un gând cum că ăla e un moment bun să fac un atac de panică pe treaba cu înălțimea. Cumpănesc în sinea mea și decid ca neeeeeah, las panică pe altă dată, or mai fi ocazii. So up I go. E.... nu știu exact cum e, e frumos cu furnicături, iaca așa e. Căscăm gurile, rămânem cu ele căscate. Și cu gâturile date pe spate de privit în sus.

Amenajările canionului nu sunt atât de proaste pe cât ziceau unii pe diverse site-uri, dar nu sunt nici lipsite de probleme. Scările sunt umede, cam toate, iar eu aveam impresia că nu mă avantaja deloc să urc pe ele cu bocanci. Una dintre ele are un capăt desprins sus, dar are mai multe puncte de prindere, așa că nu mi s-a părut problematică. În vreo două locuri viiturile au deformat puternic scările și platformele, dar cu un pic de grijă locurile cu pricina sunt practicabile. Mă așteptam la ceva mai de speriat.

Ieșim din canion, s-a terminat cam repede, mai vrem! Începem să urmărim marcajul, nu că pereții din stânga – dreapta ne-ar da prea multe direcții între care să alegem, și curând în stânga se desprinde poteca care merge spre Prăpastia Ursului. Niște norișori cam negri începuseră să se arate încă de când eram în canion, dar încă avem susținerea morală a soarelui. Continuăm pe firul apei și din nou zona se umple de lume. Spre dreapta se face poteca care ocolește canionul, drumul de întoarcere, dacă am vrea să ne întoarcem. Dar continuăm și ne oprim ceva mai sus, pauză de alimentare. Cum mă pornisem cam de dimineață, nu apucasem să mănânc mai nimic, iar acum se făcuse deja 11.30. Uite ăsta brunch, stând pe un copac uscat, mâncând brânză și roșii din pungă și cascând ochii la stânci, brazi, apă, cer. Norișorii încep să devină nori, iar noi o pornim spre cabana Piatra Mare. Mai merg și alții, în genere grupurile echipate de munte, unii au cu ei și corturi, deci intenții serioase. Pic-pic, începe să picure, dar e chiar picurare, iar pădurea este complet uscată, așa că deocamdată nu este nicio problemă, abia înmoaie praful. Care va să zică, de-aia nu era cine știe ce apă în canion, pe-aici nu plouase de multă vreme, deși toată săptămâna fuseseră furtuni și ploi cu spume în toată țara. Cu atât mai bine pentru noi, după cum aveam să constatăm la întoarcere, când lucrurile au stat taman pe dos. Colți de piatră, copaci prăbușiți, în stânga potecii se vede un picior de stâncă. Prima jumătate de oră de după masă mersul e cu hopuri, cred că ar fi trebuit să mănânc ceva mai puțin, dar iar nu mi s-a declanșat opritorul de foame la timp. Poteca devine mai abruptă, dar numai atât cât să rămână în continuare plăcut să mergi. Bună ziua, bună ziua, cum spuneam, traseul este popular și populat. Poteca cotește spre stânga și ieșim într-un spațiu mai larg. Ne oprim câteva minute pe un colț de stâncă, de unde se văd pereții văii pe care tocmai am urcat. Respirăm aerul cu iz de ploaie, hmmmmm. /piatar/vedere_pereti.jpg

Apoi trecem printr-un molidiș cu semne antropice. Adică gunoaie. Și dacă unele sunt poate scăpate din greșeală, deși greu de crezut, sau poate aduse la vale de ploi, cutia aia de bere înfiptă într-o ramură la 2 metri deasupra solului probabil are vreun rol de semnalizare. Ceva gen: pe aici a trecut un prost, că altă semnificație nu am găsit. Imediat ajungem pe o pantă cu zmeuriș, unde mișună nu urșii, ci turiștii, care par înspăimântător de pofticioși. Suntem la două minute de cabană. Urcăm panta și când privim înapoi, vedem Ploieștiul. Ceeeeeee? Pardon, Brașovul! Uitasem că suntem la câțiva kilometri de Brașov, Postăvarul e juste à coté. Ne alungă însă ploaia, așa că ne grăbim spre cabană. O ușă deschisă pare a da într-un soi de depozit, ne învârtim confuze pe lângă cabană. Lângă magazie, trei măgăruși ne privesc plictisiți. - Alți turiști bătuți în cap, zice primul. - Ce-o fi oare în neregulă cu oamenii ăștia, nici măcar nu-i cine știe ce altitudine, să zici că nu li se oxigenează creierul, zice al doilea. - Eu m-am săturat să dau explicații, zice al treilea și ne întoarce spatele. Lipsite de îndrumări, dăm ocol complet cabanei și până la urmă ne convingem că intrarea este chiar cea care pare că duce spre depozitul de unelte. Cabana este foarte mică, înăuntru sunt numai două mese și deja vreo 10 persoane. Ne găsim și noi un locșor la o masă și cerem cafea, în jur lumea mănâncă și bea ceai, dar cum abia a trecut o oră și-un pic de când am mâncat, nu mă tentează nimic. Cetățeanul care stă lângă noi se interesează dacă mergem spre vârf și ne invită să mergem împreună. Privim spre ploaia deasă de afară și cu mutrele cam lungi, declarăm că vom vedea. Mânați de ploaie, turiștii care mai erau pe traseu se adună în cabană, dar spațiul este deja neîncăpător. Ieșim să-și fumeze Ramona cafeaua și constatăm că ploaia s-a oprit. Ne mai înviorăm, măgărușii se înviorează și ei și devin sociabili. Mergem? Mergem! Îi urăm drum bun cetățeanului care are același traseu și-l lăsăm să ia un pic de avans. Unul dintre motivele pentru care sunt aici este enjoy the silence, ori omul căuta clar socializare, iar la faza asta eu uneori sunt mai ceva decât măgărușii. Adică nu.

/piatar/vedere_brasov.jpg/piatar/cabana.jpg

/piatar/magarii.jpg

Pornim spre vârful Piatra Mare, este în continuare înnorat, totuși norii par sus, iar în stânga se vede foarte frumos valea Zmeurișului. Trecem printr-o bucată cu copaci presărați cu colți de stâncă, sau invers, stânci presărate cu copaci, depășim locul de despărțire a traseelor, bandă albastră stânga, noi continuăm pe roșu și după un scurt urcuș, ajungem în sfârșit în zona de culme.

/piatar/zmeuris.jpg/piatar/colti-stanca.jpg


Se vede din nou Brașovul și văile dinspre Timișul de Jos. De-am putea să ne facem ochii năvod și să prindem fără să-i mai dăm drumul frumuseții ăsteia din jur. O nouă pantă urcată, o nouă priveliște se deschide. Ni se lățesc zâmbete de încântare pe față, ce să mai, cred că fețele cu totul ni se lățesc de atâta zâmbet. Din când în când se poate vedea și cabana lăsată în urmă. Încerc să identific valea canionului, cea pe care am intrat, dar nu sunt prea sigură. Intrăm pe o culme ierboasă, care ne închide priveliștea pe partea stângă și continuăm până în punctul în care cărările se despart din nou. Înspre stânga se vede o stână, în fața noastră, Predealul, deasupra căruia plutesc niște norișori albi, de efect artistic, ușor spre dreapta, vârful. Mai e foarte puțin, la câteva zeci de metri în fața noastră se vede cetățeanul de la cabană și alți doi. Hop și am ajuns, chiar pe Piatra Mare, 360 de grade, spre Brașov e mai senin, dacă ar fi fost și mai senin am fi văzut și Bucegii, dacă ar fi fost mai puțin senin ne-am fi văzut vârfurile bocancilor. Așa că ne bucurăm de moment, tragem de el cât putem, privim în sus, în jos și-n jur, stăm un pic, cronțănim niște batoane energizante și hotărâm să pornim împreună cu cetățeanul de la cabană înspre Timișul de Sus, prin valea Taminei. Camera foto e la lucru de azi dimineață și tot prinde, tot prinde, iar acum, că am ajuns în vârf, consideră că și-a făcu suficient datoria și-și trimite bateria în concediu. 

/piatar/culme1.jpg/piatar/culme3.jpg/piatar/culme5.jpg/piatar/poteca_culme.jpg/piatar/oitze.jpg/piatar/predeal.jpg

Este ora 3 după-amiază și ne pornim în trei pe traseu, plafonul de nori a devenit mai gros, este clar că pentru restul zilei ne putem aștepta să se realizeze prognoza care ne speriase atât de tare și ne strecurase îndoială în suflete, ptiu drace! Mergem și vorbim, cum spuneam, socializare, dar acum nu mă deranjează, coborârea oricum nu se anunță spectaculoasă. Când ne apropiem de stână, câinii încep să se exprime vocal, din păcate eu nu știu să dezvolt prietenii spontane cu câinii, pur și simplu mi-e frică de ei. Asta e pe lista mea de lucruri de schimbat și îmbunătățit, dar în ultimii 30 de ani nu am făcut deloc progrese. Noroc că ciobanul are treabă pe afară și îi potolește. Trecem și ajungem imediat la buza pădurii iar în acel moment norii se pornesc să curgă zdravăn, parcă-și luau revanșa pentru că ne iertaseră până atunci. Pădurea pare deja udă și devine tot mai udă, poteca este din ce în ce mai alunecoasă. Ramona se amuză cu stilul de coborâre „patinat”, eu sunt mai grijulie, nu-mi place să-mi solicit încheieturile și-n plus nu vreau ca din patinat să dau în plonjat. Ploaia are și ea două stiluri – intens și foarte intens. Am o senzație de umezeală generalizată, nu pot spune daca pelerina asta ușoară pe care o am pe mine a cedat umidității sau dacă e doar un înot în propria transpirație. Bocancii s-au umplut de noroi și devin din ce în ce mai grei, iar apa se scurge pe picioare, pe șosete și mai departe în bocanci, haha! Niște parazăpezi ar fi prins bine. Deocamdată eu încerc să mă prind bine de copaci, tufișuri și ce-mi mai iese în cale ca să nu o iau la vale pe fund. Unele porțiuni ceva mai arbupte ale potecii sunt acum derdelușuri de noroi. Cu chiu, cu vai și stropiți până la fund ajungem la drumul forestier, lângă anexele Cabanei Forestiere Tamina. Ne oprim câteva minute să ne curățăm de noroi, încercând să arătăm cât de cât decent și o pornim pe drum. Ne întrebăm unde este cascada Taminei, dar mai mult retoric, nu prea mai ne arde și de asta. Poteca continuă să taie pantele, iar noi mergem ba pe drum, ba pe potecă, după cum ni se pare mai avantajos, adică mai puțin noroios și într-un sfârșit ajungem la șosea. Autobuzul de la Brașov trece după ora 18, iar acum este abia 17 și-un pic. Arătăm ca niște brezăi ude și noroite, stăm pe marginea drumului degeaba, trec multe mașini, dar cine să se riște să ne ia pe noi? Nici eu nu m-aș lua, zău. Evaluăm situația și nu găsim resurse de energie să o pornim pe jos spre Predeal, dar mai mergem câteva sute de metri și ne oprim lângă bisericuța de lemn, unde este de fapt stația de autobuz. Intrăm în pridvorul ei, ce bine că se poate, unde ne adăpostim de ploaie, facem evaluarea în proba de tricouri ude în care o declarăm câștigătoare pe Ramona, luăm preventiv câte un paracetamol și așteptăm. Autobuzul sosește în sfârșit, iar noi ajungem în gara din Predeal exact la timp pentru a prinde trenul de 18.24 care avea întârziere, haha!



Joi, 23 august 2012 - 11:42 
Afisari: 2,642 


Postari similare:





Comentariile membrilor (4)

leo71
leo71

 
1
Frumos povestit ! Carari cu soare!


Joi, 23 august 2012 - 12:37  

ratza
ratza
Busola
 
2
La CFR e cu atît mai scump cu cît distanța e mai mică. Cînd mergeam cu trenul luam bilet de unde plecam pînă unde trebuia să ajung. Acum nu se mai poate așa?


Joi, 23 august 2012 - 13:48  

fit
fit

 
3
Noi am cerut bilet dus-intors Bucuresti-Predeal-Ploiesti Vest, ceea ce s-a dovedit complicat si cum eram in criza de timp, am luat Bucuresti-Predeal si am zis lasa ca luam din Predeal la intoarcere. Dupa care am constatat ca ar fi fost mai simplu sa fi luat pur si simplu Bucuresti-Predeal dus-intors, ca era sub 70 de lei, in vreme ce cumulat cele doua bilete BUcuresti-Predeal, Predeal -Ploiesti fac cam 75 de lei.


Joi, 23 august 2012 - 14:24  

dragos39
dragos39
Busola
 
4
bravo pt. revenirea pe traseele montane


Vineri, 24 august 2012 - 08:05  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0706 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2017) www.carpati.org