Stratele de Sinaia

---

Stratele de Sinaia sunt reprezentate de fliş marno-grezos de vârstă barrenian-apţian (strate de Piscul cu Brazi), conglomerate şi brecii apţiene (de tip Dihamu), gresii vracono-cenomaniene, marne ceunşii şi roşii turonian-senoniene.
Apţianul este reprezentat de conglomeratele şi breciile de tip Dihamu care apar pe fundul văii Glăjeria, şi pe muntele Dihamul (căpăţâna Porcului şi partea de vest a culmii Baiului). Aceste roci sunt constituite mai ales din elemente de şisturi cristaline şi sericito-cloritoase şi subordonat din elemente de calcare neojurasice. Cele mai caracteristice rudite de acest fel constituie culmea Căpăţâna Porcului, aflată în imediata vecinătate a abruptului Bucegilor. Aici proporţia elementelor de şisturi cristaline depăşeşte pe alocuri 90%, iar aceste roci constituie blocuri mari, având 50cm diametru sau mai mult. Calcarele neojurasice sunt fin granulare, de culoare cenuşiu-deschis şi conţin calpionele. Atât spre nord cât şi spre sud-est se observă trecerea acestor brecii-conglomerate la conglomerate poligene “normale” cu galeţi bine rotunjiţi, de calcare şi şisturi cristaline, în proporţie egală sau aproape egală. Ruditele acesator conglomerate se prezintă în general ca depozite de loc sau foarte puţin modelate prin acţiunea apelor continentale şi în mare parte distribuite în mediul marin prin curenţi cu forţă mare de tracţiune, de tipul curenţilor denşi, în cazul materialelor mai fine ce au putut fi ridicate în suspensie (calcarenite). Se remarcă aspecte haotice ce sugerează, local, punerea în loc prin avalanşe submarine. În cazul ruditelor de tip Dihamu, la sud de aria lor de sedimentare finală, marginea masivului Leaotei constituia un prag abrupt, tăiat de o ravenă cu pantă foarte înclinată, pe care blocurile acumulate au deferlat în avalanşe până la nivelul mării şi de aici destul de departe spre larg, datorită vitezei câştigate. În condiţii de seisme repetate, deplasarea pe fundul mării puţin înclinat a putut fi de asemenea favorizată de vibraţii.
Barrenian-apţian Depozitele barrenian-apţiene sunt reprezentate de stratele de “Piscul cu Brazi”. Acestea îmbracă un facies marno-grezos, cu ritmuri dese şi intercalaţii sporadice de calcarenite, brecii şi gresii calcaroase în strate mai groase. Acestă denumire stratigrafică, creată de G. Murgeanu şi D. Patrulius nu a fost niciodată utilizată de autorii ei în vreo lucrare publicată. Ea a circulat totuşi în limbajul curent al cercetătorilor de teren şi a fost introdusă în literatura geologică de către I. Băncilă (1958). Aceste strate reprezintă un facies forte răspândit al flişului barrenian-apţian, care pate fi definit ca faciesul marno-grezos ruginiu.
Vraco-cenomanian Primul care figurează pe o hartă geologică depozite cenomaniene în bazinul văii Glăjerie este E. Jekelius. Depozitele cenomaniene sunt reprezentate aici de gresii moi, discordante pe conglomeratele de Bucegi. În varietăţile mai grosiere ale acestor gresii se găsesc pe alocuri fragmente de inocerami, ca în malul stâng al văii Ţigăneşti (D. Patrulius). La poalele muntelui Runcu, aproape de confluenţa Glăjeriei cu Ghimbavul, se poate examina în detaliu trecerea gresiilor vracono-cenomaniene la marginea cenomanianului terminal-turonianului, gresiile vracono-cenomaniene masive, grosiere, în parte microconglomeratice şi cu intercalaţii subţiri de conglomerate (1, 2.5m grosime), constituite din galeţi bine rotunjiţi de roci cuarţitice, trecând la un pachet de gresii tari, calcaroase, în bancuri de 30 – 45cm, cu separaţii în lespezi, şi de depozite argilo-marnoase cenuşii-alburii (D. Patrulius).
Anumite conglomerate poligene prezente în bazinul Glăjeriei aparţin vraco-cenomanianului, dar acestea nu pot fi încadrate în ceea ce se înţelege prin conglomerate de Bucegi, şi anume în categoria conglomeratelor poligene care formează masa principală a Bucegilor şi care sunt roci puternic cimentate cu ciment grezos-calcaros, cu intercalaţii de gresii în bancuri puternice şi numeroase elemente de calcare jurasice, pe lângă elementele de şisturi cristaline (G. Murgeanu şi D. Patrulius, 1957). D Patrulius reia aceată idee în lucrarea Geologia masivului Bucegi şi a culoarului Dâmbovioara asociind conglomeratele de Bucegi inferioare cu stratele de Sinaia: “În sectorul de nord al versantului estic se remarcă din nou raporturi de discontinuitate între depozitele flişului cu conglomerate asociate şi terenurile molasei albiene”.
Turonian-senonian Depozitele turonian-senoniene îmbracă mai ales un facies marnos, bogat în foraminifere, dar şi un facies de marne cenuşii şi roşii. Marnele neocretacice cu foraminifere ocupă două sinclinale. În sinclinalul mai apropiat de abruptul masivului (sinclinalul Ţigăneşti), cenomanianul terminal-turonianul este reprezentat prin marne argiloase şi nisipoase, relativ moi, cenuşii închis, plumburii, uneori cu patină ruginie prin alteraţie, cu rare lentile intercalate de calcar sideritic. În sinclinalul mai extern, care este intersectat de Valea Ghimbavului, aproape de confluenţa cu Glăjăria, acelaşi interval cuprinde marne,marno-calcare şi silite tari,marnoase,fin micacee, cenuşii albăstrui sau negricioase, pe alocuri cu patină de alteraţie ruginie. În aceste depozite marnoase se găsesc intercalate enclave lenticulare de grezo-calcare de culoare cenuşiu închis. În zonele de zdrobire din vecinătatea faliilor, întreaga succesiune este străbătută de vine groase de calcit alb. Marnele senoniene, cartate pentru prima dată tot de E. Jekelius apar în culcuşul gresiilor cenomaniene (Valea Mălăieşti). G. Murgeanu şi D. Patrulius (1957) au arătat că marnele senoniene, cu o dezvoltare mult mai largă decât o estimase E.Jerkelius, stau în poziţie normală pe gresiile vracono-cenomaniene şi că depozitele neocretacice din acest sector constituie o succesiune neîntreruptă până la maestrichtian inclusiv. Succesiunea senonianului este constituită din marne şi marno-calcare cenuşii deschis, albăstrui sau verzi, pătate sau dungate cu roşu, în general mai nisipoase şi fin micacee în sinclinalul Ţigăneşti.
Cuaternar Depozitele cuaternare sunt legate de glaciaţiunea pleistocenă, şi de dinamica modelării actuale (în special fluvio-torenţialitate) şi vor fi analizate pe larg în capitolele despre glaciaţiune şi modelarea actuală.