Relieful antropic ºi biogen

---

Potenţialul morfodinamic include două categorii de factori modelatori – naturali şi antropici. De regulă, în cadrul unităţilor montane factorii naturali au un rol predominant. În cadrul bazinului Glăjerie, rolul factorului antropic este mult mai redus decât în restul muţilor Bucegi, fapt datorat gradului redus al accesibilităţii în cadrul acestui spaţiu.
În urma intervenţiei omului în morfogeneză, prin procese şi mecanisme proprii de distrugere şi îndepărtare a rocii şi a depozitului superficial rezultă forme specifice, denumite relief antropic. Relieful antropic reuneşte totalitatea formelor pozitive şi negative de dimensiuni diverse, de la partea superioară şi din scoarţă, realizate voluntar sau involuntar de către om (Iuliana Armaş, 1992). În cadrul bazinului Glăjerie formele reliefului antropic nu apar prea bine reprezentate, zona fiind foarte puţin umanizată şi exploatată din toate punctele de vedere. Cu excepţia drumurilor forestiere (cel de pe valea râului Glăjerie şi cel de pe valea Ţigăneşti) şi a unui mic baraj de regularizare a cursului în apropiere de Poiana Buhacu, forme de relief antropic mai pot fi considerate brazdele de solifluxiune transformate în poteci de către vite (oi). Forme de relief antropic mai pot fi considerate şi cele determinate de construcţia podurilor (în număr de opt) peste râul Glăjerie, de construcţia fundaţiilor cabanelor şi sistemului de conducte care se îndreaptă spre Râşnov cu apă potabilă din apele Glăjeriei şi râului Mălăieşti.
Cu toate dificultăţile impuse de relief, accesul spre etajul alpin s-a făcut pe numeroase poteci. Circulaţia pe ele a unui număr mare de animale a dat naştere la potecile de vite amintite anterior, care au urmărit vechi brazde de solifluxiune pe care le-au pus şi mai bine în evidenţă, prin intensificarea proceselor de solifluxiune. Păşunatul nu se desfăşoară pe o perioadă atât de îndelungată ca în alte zone ale Bucegilor, datorită condiţiilor climatice mai aspre din nordul munţilor (insolaţie slabă, temperaturi scăzute, zăpezi persistente), dar totuşi degradarea pajiştilor şi desfăşurarea de şiroiri şi mici alunecări nu sunt fenomene inexistente. Procesele de eroziune au fost accelerate fie de înlocuirea vegetaţiei primare prin includerea speciilor subalpine, defrişări sau schimbarea compoziţiei floristice ca rezultat al suprapăşunatului. Subetajul jnepenilor şi tufărişurilor poartă amprenta unei eroziuni accelerate din cauza distrugerii sistematice a tufelor de jnepeni de către ciobani.
Defrişările nu au mare amploare comparativ cu alte zone carpatice, totuşi, înlocuirea vegetaţiei forestiere cu cea ierboasă, care la rândul ei a suferit o puternică degradare, a marcat puternic relieful domeniilor alpin şi subalpin printr-o intensă spălare în suprafaţă şi instalarea unor rigole, ravene, ogaşe şi chiar torenţi, cum este cazul pe versanţii circurilor şi văii glaciare Ţigăneşti.
Relifului antropic i se asociază şi relieful biogen, constituit însă la nivelul unor forme mult mai mici: potecile de animale sălbatice (în special capre negre), râmăturile de mistreţi, gropile şi monticulii de dezrădăcinare a arborilor, care la furtuni, atunci când sunt doborâţi de vânt răvăşesc terenul prin gropile uneori imense pare rămân în urma lor, muşuroaiele de cârtiţe. Singura mezoformă biogenă este legată de transformarea fundului primului circ al văii Ţigăneşti (care adăpostea un lac mult mai mare decât cel actual) în turbărie acidă prin colmatare, infiltrarea apelor în conglomeratele permeabile şi invazie cu Sphagnum.