Raportul dintre periglaciarul fosil ºi cel actual

---

Procesele periglaciare acţionează în prezent în special asupra crestelor şi culmilor înalte. Voi relua ideea de mai jos şi în capitolul despre procesele actuale, şi anume, aceea că în pleistocen procesele periglaciare aveau un domeniu mult mai extins de acţiune, afectând custurile şi versanţii abrupţi, lipsiţi de zăpadă, dar în special părţile mai joase ale munţilor, care intrau în plină zonă periglaciară. Procesele periglaciare pleistocene au dat naştere unui microrelief caracteristic (unele marghile şi pseudoterase de solifluxiune, grohotişuri, depozite eluviale în diferite stadii de cimentare, depozite din peşteri, etc.), dar separarea celui pleistocen de cel actual se face cu greu deoarece în perioadele de tranziţie dintre diferitele faze ale glaciaţiei, procesele periglaciare s-au deplasat treptat în altitudine, lăsând unele urme pe toată suprafaţa munţilor. Se poate totuşi aprecia că urme ale reliefului pleistocen se găsesc astăzi în cea mai mare parte în zona subalpină şi forestieră, parţial distrus prin eroziune sau acoperit de depozite actuale. Periglaciarul fosil a ocupat o arie apreciabilă în bazinul Glăjerie, condiţionat fiind de faptul că limita inferioară a gheţarilor era destul de coborâtă (expunerea nordică a jucat un rol hotărâtor în acest sens), între 1600 şi 1400m. Vechile forme aparţinând periglaciarului fosil au fost aproape şterse de modelarea actuală (mai ales de crăparea şi dezagregarea stâncilor, versanţi întregi fiind afectaţi de dezagregări intense), una din cauze fiind slaba rezistenţă a conglomeratelor la eroziune. Separarea vechilor forme pleistocene de cele ale periglaciarului actual este dificilă şi din cauză că procesele criogene au continuat cu intensităţi diferite din pleistocen până astăzi. În bazinul Glăjerie degradarea reliefului revine într-o mare măsură avalanşelor.
Totuşi, faţă de glaciarul fosil, cel actual ocupă o arie mult mai redusă, având un efect mult mai mic, din care se constată o suprapunere şi o activizare a proceselor periglaciarului fosil. Pentru ambele tipuri de periglaciar a existat o cauză comună, gelivaţia, care a variat ca intensitate şi ca timp de manifestare