Peisajele geomorfologice

---

Privite de pe unul din clăbucetele nivelului Predeal, de pe Postăvaru sau de pe Măgura Codlei, contraforturile imense ale Bucegilor se ridică impunător asupra zonei din faţa lor. Astfel, aspectul de “cetate”, de “piedestal căruia îi lipseşte statuia”(Georga Vâlsan) apare pe deplin justificat. Cu toate că limita nordică a Bucegilor este sinuasă, imprecisă, contrastul cu zona din faţă este evident. Este o caracteristică a Carpaţilor aceea că se termină prin abrupturi care domină unităţile limitrofe. Totuşi, destul de rare sunt contrastele peisagistice de o amploare atât de mare ca în bazinul Glăjerie.
Aspectul rotunjit al culmilor “clăbucetelor”, pantele domoale, uniformitatea liniei înălţimilor zonei din faţa Bucegilor contrastează izbitor cu imensa piramidă de piatră a Bucşoiului, cu Padina Crucii şi muntele Ţigăneşti, cu obârşiile brăzdate de hornuri ale văilor glaciare.
Chiar dacă analiza reliefului, ca sistem cuprins între anumite limite spaţiale clare, cu schimburi măsurabile de energie şi informaţie între elementele sistemului, ne face să privim lucrurile mai mult cantitativ, nu trebuie să pierdem din vedere latura peisajului geomorfologic. Aceasta nu înseamnă să privim acest tip de peisaj ca pe un simplu decor alcătuit de formele de relief din acest bazin. Peisajului bazinului Glăjerie este o sinteză a îmbinării şi combinării formelor vechi şi actuale, a proceselor pe cale de stingere cu a celor în plină acţiune. Am stabilit aşadar trei mari categorii de forme cu aproximativ aceeaşi geneză şi care dau nota specifică a trei mari peisaje: peisajul abrupturilor (determinate de structur㠖 imensă frunte de cuestă tectono-erozivă a Bucegilor) de o tinereţe evidentă, peisajul zonei din faţa Bucegilor, determinat de maturitate morfologică (peisajul caracteristic Clăbucetelor Predealului), şi un al treilea peisaj, determinat de condiţiile climatice ale Pleistocenului, şi anume peisajul circurilor.
Aceste două tipuri de peisaje geomorfologice, peisajul abrupturilor şi peisajul clăbucetelor sunt evidente în bazinul Glăjerie, şi chiar dacă mai putem deosebi şi alte peisaje geomorfologice, judecate după orice criterii, primează totuşi cele două, amintite anterior. Aceste două peisaje sunt evidente privind abruptul nordic din zona Clăbucetelor, însă în cadrul muntelui, privind din zona superioară a cumpenelor de apă, deosebim încă un tip de peisaj forte clar: peisajul circurilor glaciare.
La diferenţierea primelor două tipuri de peisaj (peisajul abrupturilor şi peisajul clăbucetelor), nu a stat la bază criteriul stadiului de evoluţie al reliefului. Clasificarea propusă are la bază aspectul diferit al reliefului în cele două unităţi. Numai descifrarea ulterioară a acestei clasificări a peisajelor se sprijină pe criteriul amintit, el nu constituind o premisă. Faptul că peisajele propuse în acest capitol sunt condiţionate de tinereţea sau senilitatea reliefului (tinereţea abuptului şi senilitatea clăbucetelor) vine doar să explice un contrast al peisajelor evident pentru oricine vizitează regiunea, indiferent de pregătirea pe care o are. Conluzionând, cele două peisaje geomorfologice sunt condiţionate de evoluţia diferită a celor două unităţi pe limita cărora se aşează bazinul Glăjerie. Diferenţa dintre cele două peisaje este reflectată şi în vegetaţie, pădurea compactă din clăbucete contrastează cu vegetaţia forestieră în pâlcuri sau cu stâncăriile de pe abrupt.
Circurile glaciare nu se disting din sectorul inferior al bazinului, ci doar foarte vag de pe câte un “clăbucet” mai înalt şi despădurit. În schimb, din şaua Hornurilor, de pe vârfurile Scara sau Bucşoiu, de pe munţii Padina Crucii sau Ţigăneşti peisajul geomorfologic al circurilor glaciare ne apare ca unul dintre cele mai spectaculoase şi evidente. Peisajul circurilor nu este atât de impresionant ca cele oferite de munţii Făgăraş sau Retezat, unde rocile dure au permis conservarea formelor glaciare, dar se distinge clar ca tip de peisaj geomorfologic.
Peisajul geomorfologic reprezintă pentru om şi activitatea sa “o carte a naturii “ scisă sub egida stărilor climatice trecute şi prezente care poate găsi soluţiile pentru diversele sale dorinţe de valorificare a solului şi subsolului (Ion Mac). În cazul zonei din faţa Bucegilor peisajul geomorfologic în sine al abrupturilor constituie o resursă, valorificată din plin prin construirea unor cabane ca Diham, Poiana Izvoarelor, Belvedere etc. în Clăbucetele Predealului, din dreptul cărora, privind spre Bucegi, se poate trage o concluzie: nici versantul Prahovean, nici cel Brănean nu sunt la fel de impresionante ca cel nordic, idee exprimată şi în Geografia României, vol III, 1983: ”Limita nordică (a Bucegilor, n.n) este cea mai impunătoare, frontul de cueste, fragmentat de văi glaciare, dominând cu 1200 – 1400 m culoarul Râşnoavei.”
Peisajul circurilor este de asemenea o resursă turistică.Valorificarea acestul potenţial s-a realizat prin construirea cabanei Mălăieşti (în prezent distrusă de incendiu) pe valea glaciară omonimă, precum şi prin marcarea traseelor (cele mai spectaculoase din Bucegi) care coboară de la Vf. Omu în valea Mălăieşti ori peste vf. Bucşoiu şi Brâna Caprelor, ori prin Hornul Mare, sau peste vârful Scara străbătând apoi circul din Ţigăneşti.

Concluzii:
În bazinul Glăjerie se întâlnesc trei tipuri de peisaje geomorfologice:
– peisajul abrupturilor – legat de structură;
– peisajul clăbucetelor – legat de evoluţia Platformei Predeal;
– peisajul circurilor glaciare – legat de condiţiile climatice din Pleistocen.
În cazul primelor două peisaje ne supunem unei mai vechi determinări: trunchierea bazinului în două mari unităţi care au geneze diferite şi care condiţionează atât regionarea geomorfologică (vezi capitolul precedent) cât şi peisajele geomorfologice. Al treilea peisaj aparţine Bucegilor.