Lucrãri de specialitate ºi de detaliu

---

Primele probleme sunt semnalate cele morfoloigice, şi anume cele legate de prezenţa formelor glaciare şi a fenomenelor carstice. V.Popovici Haţeg şi G.M. Murgoci sunt primii care le semnalează (Popovici – Hatzeg a publicat unul din primele articole referitoare la morfologia Bucegilor –Prezenţa de odinioară a gheţarilor în munţii Bucegi în 1899). În anul 1904 apare în anuarul STR (Societatea Turiştilor Români) un articol semnat de L.Mrazec, în care se fac observaţii asupra originii Babelor. În 1929 Wachner H. publică un articol care reia problema glaciaţiunii din nordul munţilor, făcând multe referiri la văile Mălăieşti şi Ţigăneşti, şi (Urme de gheţari în munţii Bucegi publicat în Analele Institutului Geologic Român). Wachner H. este printre primii care a observat prezenţa blocurilor mari ``cât casa`` aflate mai jos de 800m pe valea Mălăieşti şi pe care le leagă de fluvio-torenţialitate.
Emmanuel de Martonne rămâne însă figura dominantă a acestei prime etape de cunoaştere ştiinţifică a Bucegilor, referiri asupra nordului masivului făcându-se în studiile de geomorfologie generală asupra României şi în teza de doctorat asupra Alpilor Transilvaniei. De Martonne considera Bucegii un loc clasic de excursii ştiinţifice iar în lucrarea sa de doctorat La Valachie se opreşte asupra a trei mari probleme: glaciaţiunea, platformele de eroziune şi carstul din gresii. Aceste observaţii de ordin general rămân valabile până astăzi, însă ele au fost reluate ulterior, în lucrările de detaliu.
Cercetările întreprinse de E. Jekelius (care recunoaşte o klippă jurasică în muntele Velicanu), G. Murgeanu, N.Oncescu (care consideră conglomeratele din muntele Dihamu ca un petic de acoperire), aduc noi detalii geologice necesare explicării morfologiei. Văile din bazinul Glăjerie la care se fac cele mai multe referiri sunt văile Mălăieşti şi Ţigăneşti, cele mai interesante văi glaciare din nordul masivului, fapt afirmat mai târziu şi de doamna Valeria Velcea în studiul dedicat acestor munţi. În 1930 problema glaciaţiunii este reluată de către Th. Krautner. N.Orghidan este primul care se ocupă exclusiv de morfologia Bucegilor şi implicit de nordul munţilor. El publică în 1931 articolul Observaţiuni morfologice în Bucegi. N. Oncescu publică în 1943 un alt articol de referinţă, şi anume La region de Piatra Craiului – Bucegi. Etude geologique. Nici Vintilă Mihăilescu nu a stat departe de problemele morfologice ale Bucegilor, publicând în 1946 articolul Masivul Bucegilor. În ceea ce priveşte clima Bucegilor, element esenţial în interpretarea proceselor periglaciare de pe clina nordică a munţilor, o mare contribuţie a avut-o Şt. M. Stoenescu prin publicarea în 1951 a lucrării Clima Bucegilor.
Lucrarea fundamentală referitoare la Bucegi apare în anul 1961, şi anume Masivul Bucegi – Studiu geomorfologic, semnată de doamna Valeria Micalevich Velcea, în care sunt analizate văile tributare Glăjeriei în primul rând din punct de vedere al formelor glaciare. D.Patrulius (in lucrarea ``Geologia masivului Bucegi şi a culoarului Dâmbovicioara`` face foarte multe precizări referitoare la valea Glăjerie. Această lucrare, din punctul de vedere geologic este cea mai completă, stând la baza realizării capitolului de geologie din din lucrarea de faţă.
În anul 1962 apare o lucrare fără mare valoare ştiinţifică (Cristea E., Dimitriu M, – Bucegii. Turism-Alpinism) dar care nu poate trece nemenţionată, fiind esenţială prin descrierea amănunţită a orografiei Bucegilor şi prin imensul bagaj toponimic pe care îl pune la dispoziţie (din acest punct de vedere este de fapt cea mai completă).
În ceea ce priveşte Platforma Predealului, în care bazinul Glăjerie intră cu o treime din suprafaţă, se pare că primul care recunoaşte în zona Predealului caracterele unui spaţiu cu caractere de maturitate morfologică a fost tot Emmanuel de Martonne, care, privind de pe Caraiman recunoaşte la Predeal o platformă ondulată care se întinde până la Braşov. Totuşi observaţia fusese făcută incidental şi în legătură cu alte probleme. Cel care se apleacă asupra morfologiei acestei platforme este George Vâlsan căruia i s-a publicat postum, în 1940 lucrarea Morfologia văii superioare a Prahovei şi a regiunilor vecine. Lucrurile devin ceva mai clare odată cu publucarea în An. Univ. Spiru Haret,1998,nr.1 a articolului domnului profesor Grigore Posea – Suprafeţele de nivelare din Piatra Craiului – Baiu în care acesta afirmă faptul că pe arealul cartat de Vâlsan ca o a treia platformă (deci Gornoviţa), sunt de fapt trei suprafeţe, şi anume medii carpatice II, brăneană, şi echivalentul umerilor de vale. O altă concluzie mai este aceea că în nordul Bucegilor (deci şi în bazinul Glăjerie) suprafaţa are caracter brănean şi anume a pătruns mult în munte, nu atât ca umeri ci mai ales ca suprafaţă, ceea ce nu se întâmplă în Carpaţii Meridionali.
Menţiuni importante asupra morfologiei Bucegilor, bazate pe raţionamente care se pot aplica şi pentru bazinul Glăjerie, sau chiar menţiuni clare asupra unor văi tributare Glăjeriei se întâlnesc în toate lucrările menţionate în bibliografie sub numele Lucrări generale despre Carpaţi sau despre România cu referiri importante asupra Bucegilor. Referiri la abruptul nordic al Bucegilor sau la Platforma Predealului se mai fac în toate celelalte lucrări menţionate în bibliografie. În acest sumar istoric al cercetărilor şi fără pretenţii de a fi exhaustiv m-am oprit numai asupra lucrărilor care au avut o valoare deosebită în mersul cunoaşterii bazinului Glăjerie, fără a mai face referire la toate lucrările scise despre Bucegi.