Glaciaþiunea în Bucegi – elemente generale

---

Cauzele care au dus la instalarea în pleistocen a gheţarilor în jurul vârfului Omu sunt: altitudinea mare care permitea păstrarea zăpezilor de la an la an, condiţiile climatice specifice (temperaturi sub 00C), prezenţa excavaţiilor în care să se acumuleze zăpada (obârşiile bazinelor hidrografice), şi prezenţa unor suprafeţe slab înclinate care să permită formarea unui firn (Valeria Velcea). Este cert faptul că urmele glaciaţiunii cuaternare sunt legate de bazine hidrografice individualizate, în al căror sector superior (de obârşie) s-a acumulat gheaţa. Urmele acţiunii de modelare glaciară nu se păstreză în forma iniţială, ne având şansa de a se dezvolta pe nişte roci rezistente la eroziunea postglaciară. Astfel, conglomeratul (pe care s-au grefat formele glaciare) au fost foarte puţin rezistente la eroziunea atât fluviatilă cât şi periglaciară care au succedat glaciaţiunii. Acesta este motivul pentru care relieful glaciar din Bucegi nu are personalitatea celui din Făgăraş sau din Retezat. Bucegii au trecut prin două faze glaciare, ca şi celelalte regiuni carpatice care depăşeau 1900m şi păstrau suprafeţe pe care să se poată acumula firn şi zăpadă, pe baza cărora să se poată forma gheaţă. Cele două faze aparţin, după cele mai multe elemente indicatoare Rissului şi Wurmului. Doamna Valeria Velcea, unul dintre pionierii cercetării glaciaţiunii din Bucegi a apelat şi la o altă metodă de datare a fazelor glaciare din Bucegi, şi anume cercetarea minuţioasă a concreţiunilor din peştera Ialomiţei corespunzătore fazelor glaciare şi a orizontului de pietriş, aparţinând interglaciarului. Cel puţin pănă la acea dată se ajunsese la concluzia că în Carpaţi au existat două faze: Riss şi Wurm, şi interglaciarul Riss-Wurm. Rezultatele obţinute în peştera Ialomiţei nu au putut preciza dacă este vorba despre Riss şi Wurm sau despre Wurm I şi Wurm II. La această metodă s-a recurs datorită faptului că urmele modelării glaciare nu au fost păstrate fidel de rocile care alcătuiesc cea mai mare parte a masivului, şi anume conglomeratele, fapt care i-a determinat pe cercetători să-şi îndrepte atenţia asupra zonelor carstice. Peştera Ialomiţei a constituit din acest punct de vedere un punct cheie, fiind situată în imediata apropiere a gheţarilor şi putând astfel să înregistreze prin mijlocirea apelor subterane, toate fluctuaţiile climatice.
Forme specifice reliefului glaciar sunt amplasate între 2500 şi 1400m, cu o dispoziţie circulară în jurul vârfului Omu, a cărui escaladare din orice punct atrage atenţia asupra căldărilor care împresoară acest nod orohidrografic. Urmele glaciare au o dispoziţie circulară în jurul vârfului Omu, şi sunt legate de văile Ialomiţei, Doamnelor şi Şugările către sud, Morarului şi Cerbului către est, Mălăieşti, Ţigăneşti şi Urlătoarea Clincei spre nord şi nord-vest, şi Gaura în vest. Limita superioară a acţiunii gheţarilor este bine precizată prin căldările pe care le întâlnim la obârşia văilor menţionate mai sus.