Forme structurale

---

“Relieful de cueste din masivul Bucegi este cel mai impunător.” (Geografia României, vol III, 1983).
Cuestele, în Bucegi pot fi grupate în două mari categorii  tectono-erozive şi erozive. Bazinului Glăjerie îi corespund primele, care încadrează sub forma unui semicerc edificiul Bucegilor. Geneza acestora este mixtă, pe de o parte acţiunea de eroziune a primei generaţii de văi şi pe de altă parte tectonica, reflex al continuei ridicări pe care au suferit-o Bucegii de la exondare până în holocen (Valeria Velcea). În cadrul acstor cueste, suprafeţele structurale corespund brânelor iar capetele de strat abrupturilor. Relieful structural secundar cuprinde aşadar forme structurale de dimensiuni mai mici, care se suprapun pe marea unitate structurală reprezentată de abruptul Bucegilor.
Abrupturi structurale formate pe capetele stratelor se dezvoltă pe tot versantul nordic al Bucegilor, cu o dezvoltare mai amplă la est de valea Mălăieşti (toate abrupturile şi pereţii muntelui Bucşoiu).
Brânele (brâurile) sunt suprafeţe orizontale sau uşor înclinate datorate rezistenţei mai mari a stratelor care formează suprafaţa structurală, aşadar formate prin eroziune selectivă, şi apar ca nişte trepte cu lăţimi de 0.5 – 1m. Brânele dau în mare măsură originalitatea peisajului abruptului Bucegilor, asemănându-se din acest punct de vedere doar cu Ceahlăul şi într-o anumită măsură cu Ciucaşul. În bazinul Glăjerie brânele apar pe tot abruptul Bucegilor, în special dar în special pe muntele Bucşoiul.. Pe acest munte există câteva brâne care au înlesnit crearea unor trasee turistice pentru că permit abordarea unor versanţi abrupţi de-a lungul lor. Este cazul de exemplu pentru Brâna Caprelor care leagă creasta Bucşoiului de Valea Mălăieşti. De asemenea poteca Tache Ionescu, care “încinge” muntele Bucşoiu, din şaua de la Pichetul Roşu până în valea Mălăieşti urmează pe multe sectoare suprafeţe structurale. O porţiune din acest traseu (dintre punctul numit “La Prepeleac” şi cel numit “Omagiul Doamnei”) se numeşte Brâul Miresei, şi corespunde tot unei feţe de strat.
Alt brâu cunoscut este Brâul mare al Bucşoiului. Acest brâu este o continuare a Brâului Mare al Morarului şi începe din valea Morarului, urcă pe versantul stâng al văii traversând curând Şiştoaca Ţimbalului, şi ajunge în creasta Bucşoiului Mic sub peretele stâncos numit “Creasta La Balaur”. Coboară apoi puternic printr-o zonă acoperită cu vaste tufărişuri de jnepeni, intersectează Şiştoaca Răsucită, Vâlcelul Portiţelor, trece peste o muchie după care ajunge pe o platformă stâncoasă şi îngustă cu caracter evident de suprafaţă structurală, apoi străbate un horn (afluent al vâlcelului Portiţelor) unde prezintă o mare discontinuitate, şi traversează Vâlcelul Grohotişului pentru a ajunge în Valea Bucşoiului. De aici, din dreptul Turnului cu Jnepeni (martor de eroziune pe conglomerate), trece pe sub Muchia de sub Vârf şi ajunge în Vîlceaua Bucşoaia intrând pe muntele Bucşoiul Mare. De aici brâul este foarte puţin străbătut de drumeţi şi se îndreaptă către nord-est traversând numeroase vâlcele şi organisme torenţiale ce întretaie acest versant între care Valea Crăpată, până dincolo de Valea Rea, de unde se pierde în coastele ce coboară din creasta Bucşoiului Mare către nord-est. Brâul este traversat des de alpinişti şi pe unele porţiuni de ciobani.
Surplombele se prezintă ca nişte forme aparte, acolo unde versanţii au înclinări mai mari de 900. Sunt destul de puţine cele structurale, adică cele formate acolo unde stratul de deasupra a fost mai dur decât cel de dedesupt, predominând cele formate prin prăbuşiri de blocuri din pereţi în urma cărora au rămas goluri.
Văile structurale sunt toate obsecvente cu multe rupturi în profil longitudinal. Caracterul obsecvent se datorează basculării sinclinalului către sud, şi nu datorită unui flanc de sinclinal (cum sunt abrupturile Prahovean sau Brănean) valea Mălăieşti aflându-se chiar în zona axială a sinclinalului (doamna Valeria Velcea o denumea “valea obsecventă sinclinală Mălăieşti”).