Densitatea fragmentãrii reliefului

---

“În toţi Carpaţii Meridionali nu există nici o regiune atât de fragmentată ca regiunea munţilor Bucegi .” (Emm de Martonne)
Doamna Valeria Velcea dă pentru abruptul nordic valori de 3km/km2, diferenţiind această zonă de abruptul vestic unde litologia (calcare) impune o altă valoare: 2km/km2. Densitatea fragmentării reliefului este condiţionată de litologie, de varietatea reliefului şi a proceselor geomorfologice, toate acestea impunând varietate densităţii fragmentării reliefului. Pe ansamblu, bazinul morfohidrografic Glăjerie prezintă o densitate a fragmentării reliefului de 3,25 km/km2.
O hartă a densităţii fragmentării sau o simplă hartă a reţelei de râuri din bazinul Glăjerie pune excelent în evidenţă contrastul dintre densitatea fragmentării în Bucegi şi densitatea fragmentării în zona din faţă (Clăbucetele Predealului), limita nordică a Bucegilor fiind încă o dată justificată pe criterii morfometrice.
Harta densităţii fragmentării s-a realizat pe baza metodei pătratelor module. S-a trasat astfel un caroaj kilometric care a împărţit suprafaşa bazinului în pătrate module, cu suprafaţa constantă de 1 km2, după care s-a extras în totalitate reţeua de talveguri (inclusiv văile seci). S-a aplicat apoi raportul dintre lumgimea reţelei de talveguri şi suprafaţa fiecărui caroiaj.
Arealele cu valori ale densităţii fragmentării reliefului între 4 şi 5 km/km2 corespund muntelui Bucşoiu, brăzdat de numeroase văi alpine şi culoare de avalanşă. Cele mai mari valori ale densităţii fragmentării (peste 5km/km2) se găsesc la obârşiile brăzdate de hornuri ale văilo glaciare Mălăieşti şi Ţigăneşti precum şi la obârşia văii Bucşoiului. Un alt areal de mare densitate a fragmentării se află în sectorul superior al bazinului, unde înainte de confluenţa Glăjeriei cu valea Mălăieşti, aceasta primeşte atât un mănunchi de afluenţi pe stânga, (de pe muntele Bucşoiu), cât şi câţiva de pe dreapta (vâlcelul Dihamului şi Valea lui Ţimen).
Diagrama circulară pentru harta densităţii fragmentării arată următoarele: mai mult de o treime din suprafaţa bazinală este ocupată de suprafeţe cu fragmentare de 3-4 km/km2; următorul interval (ca extindere) este cel de sub 3 km/km2, acesta ocupând 29% din suprafaţa bazinului; 20% din suprafaţa bazinului sunt deţinute de suprafeţele cu o densitate a fragmentării de 4-5km/km2 iar valorile maxime, de peste 5km/km2 corespund unui cu o extindere de 15% din suprafaţa bazinului.