Bazinul Glăjerie – zonă de contact

---

Bazinul Glăjerie este străbătut de limita nordică a Bucegilor, limită care pentru acest masiv este cel mai greu de stabilit, aici intervenind contactul imprecis cu platforma Predealului care în această zonă se prelungeşte ca un culoar între clina nordică a Bucegilor şi munţii Postăvarul. Doamna profesor Valeria Velcea defineşte această limită în studiul geomorfologic dedicat Bucegilor plecând de la criterii morfologice şi fizico-geografice: “Din şaua de la Pichetul Roşu, limita coboară în valea Glăjeriei pe care o urmăreşte până în amunte de confluenţa cu Valea Velicanului. De aici se continuă spre vest printr-o serie de înşeuări care se menţin între 1000 şi 1200m.”
Din toate punctele de vedere bazinul Glăjerie este trunchiat de această limită. Din punctul de vedere peisagistic Bucegii se înalţă puternic deasupra Clăbucetelor, printr-o mare denivelare de  1000m, linia denivelării suprapunându-se cu limita nordică a munţilor.”Limita nordică este cea mai impunătoare, frontul de cueste, fragmentat de văi glaciare, dominând cu 1200 – 1400m culoarul Râşnoavei.” (Geografia României, vol III, 1983). O importantă diferenţă morfohidrografică între abruptul nordic şi zona din faţă este legată de evoluţia celei din urmă (Platforma Predeal). Astfel, intrând în Clăbucete, profilele longitudinale ale văilor capătă un cu totul alt aspect. Aceasta se explică prin prisma faptului că regiunea de la nord de Bucegi (astăzi Clăbucetele Predealului) a funcţionat ca un golf al depresiunii Bârsei din cretacicul superior (G. Murgeanu şi D. Patrulius). Aşadar, noile tipuri de văi care conlucrau la colmatarea regiunii şi-au lăsat amprenta în cadrul actualelor văi şi interfluvii, prin prezenţa unor caractere morfologice noi (văi largi şi interfluvii rotunjite). Deci, la bordura abruptului nordic al Bucegilor apare o nouă serie de văi, care îşi schimbă aspectul în profil longitudinal (micşorându-şi panta talvegurilor şi lărgindu-se). Aspectul acestor profile longitudinale ale văilor şi interfluviilor corespunde aşadar nivelului Predealului.
În bazinul Glăjerie se întâlnesc şi două mari domenii carpatice (judecate după criterii fizico-geografice): Carpaţii Orientali şi Carpaţii Meridionali, limita dintre ei urmărind Valea Cerbului de la confluenţa cu aceasta şi intrând în bazinul Oltului prin înşeuarea de la Pichetul Roşu, urmărind în continuare râul Glăjerie, şi mai apoi culoarul Râşnoavei. Aşadar râul Glăjerie, pe toată porţiunea lui este o parte a acestei limite. Din punctul de vedere geologic bazinul Glăjerie este inclus Carpaţilor Orientali, fiind situat mult mai la est de falia Dâmboviţei, şi fiind alcătuit din roci specifice Orientalilor (Platforma Predealului retează formaţiunile stratelor de Sinaia, reprezentate de fliş marno-grezos barrenian-apţian (stratele de Piscu cu Brazi), conglomerate şi brecii apţiene (de tip Dihamu), gresii vraco-cenomaniene şi marne cenuşii şi roşii turonian-senoniene, iar abruptul Bucegilor este alcătuit din conglomeratele).
În concluzie, nu ne putem referi la bazinul Glăjerie ca la un spaţiu unitar, mai ales când este vorba de încadrare fizico-geografică, geneză şi evoluţie. Bazinul hidrografic Glăjerie, în ciuda dimensiunilor reduse, corespunde din aproape toate punctele de vedere unui spaţiu intermediar, în care se întâlnesc şi se întrepătrund mari unităţi morfostructurale (Bucegii şi Platforma Predeal), geologice (conglomeratele de Bucegi şi formaţiunile stratelor de Sinaia) şi fizico-geografice (Carpaţii Orientali şi Carpaţii Meridionali).
Dacă totuşi dorim să luăm bazinul Glăjerie ca pe un tot, atunci nu o putem face decât dacă-l considerăm parte a unei zone de tranziţie între Meridionali şi Orientali, necesitatea stabilirii unei zone de tranziţie între cele două domenii carpatice constituind o veche problemă, pusă în discuţie pentru prima dată de Vimtilă Mihăilescu.