Abruptul nordic al Bucegilor – Particularitãþi geologice ºi fizico-geografice

---

Abruptul nordic al Bucegilor poate fi considerat ca începând de la creasta muntelui Bucşoiul Mic (Creasta Balaurului) până la creasta muntelui Clincea, incluzând versantul nordic al muntelui Bucşoiu Mic, munţii Bucşoiul Mare, Padina Crucii, Ţigăneşti, Velicanul Mare şi Velicanul Mic, câteva culmi mai domoale şi împădurite dintre care Muntele Cărbunarilor până la clina nordică a muntelui Clincea.
Această zonă, aparţine numai de bazinul Oltului, şi administrativ de judeţul Braşov, distingându-se prin masivitate şi energie mare de relief faţă de zona din faţă. Culmile abruptului nordic sunt alcătuite din stivele imense de conglomerate de Bucegi care stau peste formaţiunile stratelor de Sinaia. In partea superioară a abruptului se întâlnesc pachete de gresie de Babele. Bascularea de la nord spre sud a sinclinalului Bucegilor a imprimat o energie mare de relief acestui versant nordic (faţă de regiunea din faţă), văile care-l fragmentează grefându-se pe capete de strat, având deci caracter obsecvent. Climatul este mult mai răcoros decât în restul masivului datorită insolaţiei slabe în toate anotimpurile. Astfel, pe versantul nordic umezeala persistă mult mai mult decît pe cel Prahovean sau Brănean, sau decât în sudul sau pe culmile masivului. De asemenea zăpada se topeşte mult mai greu, existând ani când petice considerabile de zăpadă rezistă până toamna sau chiar de la un an la altul. Râurile (Bucşoiul, Glăjerie, Mălăieşti, Ţigăneşti, Velicanu, Pănicerul, Urlătoarea, Valea lui Şmit, etc.) aparţin în totalitate bazinului Oltului, mai precis bazinului Ghimbavului, şi îşi încep cursul permanent atunci când talvegurile imtersectează în profil longitudinal limita litologică dintre conglomerate şi stratele de Sinaia, adică aliniamentul unde apare linia de izvoare. Regimul de scurgere al acestor râuri este influenţat direct de stratul de zăpadă. Vegetaţia, fauna şi solurile reflectă raporturile strânse faţă de celelalte componente fizico-geografice. Vegetaţia este etajată, reprezentată de pădurile de amestec (fag, brad şi molid), păduri pure de molid, etaj subalpin cu tufărişuri şi jnepeni, şi etajul alpin cu vegetaţie de tundră. Fauna este tipic montan㠖 lupi, urşi, vulpi, capre negre, cocoşul de munte, vulturul pleşuv, acvile şi corbi. Un adevărat mozaic de soluri întâlnim pe abruptul nordic, şi anume de la solurile brune de pădure la solurile podzolice şi alpine, care atestă o etajare similară a vegetaţiei şi climei.