ªiroirea, pluviodenudarea, fluvio-torenþialitatea

---

În cadrul bazinului morfohidrografic Glăjerie, cele trei procese se manifestă cu o intensitate mare în sectorul de deasupra limitei superioare a pădurilor (sectoarele alpin şi subalpin). Cauza principală a manifestărilor acestor procese o constituie lipsa vegetaţiei lemnoase, care favorizează declanşarea eroziunii în suprafaţă. În urma precipitaţiilor torenţiale (precedate de secete ca în cazul ultimilor ani), are loc spălarea în suprafaţă a versanţilor, intensitatea acesteia fiind mai accentuată acolo unde covorul vegetal lipseşte total. Scurgerea în pânză din timpul ploilor torenţiale de vară se canalizează treptat pe versanţi, conducând la săparea unor rigole adânci în scoarţa alterărilor periglaciare. Datorită fluvio-torenţialităţii de pe versanţii văii Bucşoiului apar martori conglomeratici de tipul celor din Ceahlău sau Ciucaş, care au rezultat în mare parte în urma îngustării spaţiilor interfluviale, şi în urma dezvoltării torenţilor opuşi de pe unele creste secundare. Acţiunea apei de ploaie care cade în prezent pe munţii înalţi, deci şi în bazinul Glăjerie este unul din factorii climatici actuali cu cele mai remarcabile efecte în relief. Rezultatul vizibil sunt canalele torenţiale, în special cele aflate pe povârnişurile înalte. Atrag atenţia în special asupra celor de pe ambii versanţi ai văii Ţigăneşti. Aici ele sunt foarte numeroase. Evoluţia reliefului sub acţiunea apei de ploaie a început odată cu eliberarea zonei de zăpezile şi gheaţa pleistocenă. După topirea lor, pe măsura îmblânzirii climei şi a predominării precipitaţiilor lichide, a început şi procesul de fluvio-torenţialitate, atât de activ astăzi. Acţiunea apei de ploaie sau a celei rezultate din topirea zăpezilor provoacă şi erodarea solului, mai ales pe povârnişurile culmilor înalte care sunt adesea lipsite de sol, datorită acestui proces. Şiroirea se desfăşoară frecvent pe versanţii cu înclinare de peste 150, cu pădure rară sau cu păşuni.
Torenţialitatea este un proces activ pe suprafeţele lipsite de pădure, manifestându-se în intervalul martie-octombrie. Activitatea torenţială, în prima situaţie este legată îndeosebi de ploile bogate şi scurte din iulie-august, precum şi de topirea zăpezilor din lunile martie, aprilie, în ultimii ani chiar mai devreme. În sectorul inferior al bazinului,organismele torenţiale acumulează la confluenţa cu râul Glăjerie o mare cantitate de aluviuni, construind conuri de dejecţie care barează uneori cursul văii principale, determinând meandrări ale cursului. Indiferent de sectorul în care se manifestă, torenţialitatea se remarcă în special prin activitatea de transport şi acumulare, şi chiar dacă nu este o acţiune continuă, aceasta se înscrie printre procesele actuale cele mai reprezentative. Aceste aspecte întăresc concluzia doamnei Valeria Velcea care afirma în 1973 c㠓Modelarea torenţială constituie elementul de bază în dinamica peisajului carpatic”.
Transportul propriu-zis al grohotişurilor se face prin rostogolire, prăbuşiri, căderi libere din versanţii văilor. De fapt avalanşele şi torenţialitatea pot fi considerate principalele acţiuni (procese actuale) de trasport ale gelifractelor.
Dezagregarea rocilor are loc în condiţiile unei vegetaţii reduse mai ales pe versanţii conglomeratici cu puţină vegetaţie, unde roca rămâne neprotejată de toate intemperiile vremii. Astfel, supuse direct acţiunii temperaturilor foarte mici sau insolaţiei prelungite, rocile se crapă, se desfac în bucăţi şi se acumulează la baza versanţilor sub formă de conuri de pietre şi grohotiş. Sub influenţa umezelii rezultate din topirea lentă a zăpezii şi din ploi, mai ales primăvara, au loc procese de alterare chimică (coroziune care duce la alterarea materialului detritic şi a suprafeţei libere a rocilor). Ele se produc atât în scoarţa de alterare constituită din depozitele eluviale de pe suprafeţele cvasiorizontale ale interfluviilor şi circurilor, cât şi pe suprafeţe înclinate. Produsul final al dezagregării şi alterării este scoarţa de alterare. Mantaua de eluviu şi deluviu cere reprezintă scoarţa de alterare este în special un produs ce aparţine periglacairului cuaternar. Produsele actuale ale alterării şi dezagregării rocilor se adaugă celor din trecut (morene, periglaciar fosil, etc.). Mai ales în ceea ce peiveşte periglacairul este foarte greu de separat în aceste depozite ce aparţine trecutului şi ce prezentului. Conurile de grohotişuri sau diversele eluvii sunt continuu alimentate prin noi produse ale acestor procese, şi în continuă transformare. Finalitatea acestor procese, dublată de bioacumulare, este solul.