A ti se oferi o sticla cu apa atunci cand esti insetat si nu ai un izvor in apropiere este, probabil, unul din acele lucruri care sunt firesti pe munte. Firesti, dar totodata cat se poate de remarcabile, daca te gandesti ca nimeni nu pleaca pe munte carand apa pentru eventualii drumeti care n-au fost in stare sa-si calculeze necesarul de lichid pentru traseul propus.

Mi s-a intamplat urcand in vara lui 1997, pentru prima oara, pe Jepii mari, fiind insotit de o prietena si sora acesteia (un copil pe vremea aceea). Apropiindu-ne epuizati de refugiul salvamont, intrebam pe toata lumea daca exista vreo sursa de apa in apropiere. Cei mai multi ne indicau cab. PIATRA ARSA (despre care stiam, desigur, dar pana la care mai aveam ceva de mers, asa cum eram noi, toropiti de oboseala si soare). Dar iata ca un turist care venea de la cabana ne intinde o sticla plina, spunand ca putem s-o pastram, ca el se descurca pana in Busteni. Nu-i mai retin chipul, nu mai tin minte nici varsta lui aparenta. Mi-a ramas in memorie doar gestul. Si multumirile noastre.

Gesturi frumoase sunt foarte multe, mi-a placut povestirea mareisb cu istoria unui gest frumos pentru oameni frumosi, pentru ca frumusetea realizarii lor a cucerit alti oameni si i-a molipsit, si i-a infrumusetat si pe ei.

De cand am intrat pe acest site am cunoscut multi oameni deosebiti care m-au coplesit cu gesturile lor frumoase.
De la oferit sa imi care din poveri in momentele mele de slabiciune, de la asteptat si cautat cand am luat-o pe alaturi, la facut ocol special cu masina din traseu ca sa pot ajunge mai aproape de casa (Marius, Irina, Marcel, Cosmin, etc), la oferit cazare in casele lor cand nu mai aveam cu ce ajunge acasa (Alina, Rodica, Monica, Claudiu, etc. Alina chiar s-a oferit sa imi lase cheia casei ei, ea fiind plecata de acasa) simulte multe lucruri in care oamenii s-au sacrificat pe ei sau confortul lor ca sa imi ofere ajutor si in care am vazut fragmente din dragostea agape, dragostea neconditionata si care nu asteapta rasplata, a Lui Dumnezeu!.
Multumiri pentru toate gesturile (acestea si altele nementionate) de sfinti!

Eu am ajuns la cabana Turnuri pe data de 13 iunie 2003 dupa 6 zile petrecute pe munte..Coborasem de la podragu impreuna cu un prieten..Cabanier atunci era nea Cristi,un om minunat care ne-a povestit o multime de lucruri despre muntii fagarasului..O masa calda, un pahar de vin si o vorba buna au insemnat foarte mult pt noi ,doi baieti obositi.Si cele doua surori ,Silvia si Cornelia..Nu am sa uit niciodata primirea extrem de calduroasa de care am avut parte,desi ajunseseram pt prima data acolo,practic eram 2 straini...Tot respectul acestor oameni si tuturor celor care isi dedica viata muntelui..Numai bine..Povesti ar mai fi,de asemenea cu o zi inainte pe 12 iunie 2003,inainte sa urcam pe varful Vistea mare,ne-am intalnit cu un cioban,Radu Gh. Sabin din comuna Bradulet ,jud. Arges cu care pot sa zic ca ne-am ospatat..Desi nu ne vazuse in viata lui,omul acela a scos din desaga care o avea la el o bucata de cas,niste urda si cateva cepe pe care le-a impartit cu noi ..Noi am contribuit cu paine,niste slanina,ceva pateu si ce mai aveam prin rucsacii nostrii...la sf l-am omenit si noi cu o gura de tuica de acasa pe care o pastram special pt ziua cand aveam sa coboram de pe munte...Oricum a fost un gest de omenie din partea unui om simplu pe care noi l-am apreciat din toata inima....

imi acud aminte era prin vara lui 2002,in bucegi(fara prea mare experienta pe munte) am plecat de la cabana babele spre varful omu si apoi am coborat spre pestera,bolboci cu gandul sa ajungem in sinaia,bineinteles ca nu am apreciat corect distanta si capacitatea noastra fizica....am mai pierdut vremea pe drum....am tot coborat,am trecut de cabana bolboci iar dupa vreo 2 ore de mers deja s-a facut noapte,nici o masina nu a oprit sa ne ia(eram 3+rucsaci mari)si ne-am intors la cabana bolboci pe la ora 23,cu ultimii bani,care nu ajungeau de cazare pt toti,doamna de la receptie a fost de acord sa ne lase sa dormim totusi.MII DE MULTUMIRI!!!dupa ce am urcat in mansarda,ne-am schimbat,am coborat cu o sticla de 0,5 litri de palinca sa-i omenim pe cei care lucrau pe acolo,si sa ne dea niste apa calda pt ceai(mai aveam plicuri) si o paine(ca mai aveam pate).in sala de mese erau alti 3 tineri si auzind ca cer apa calda pentru ceai si ca ma rog sa imi dea o paine,unul dintre ei,a venit la masa noastra si m-a intrebat:"te rog sa ma scuzi,ati ramas aici fara sa vreti?v-ati ratacit?"....i-am explicat tipului care a fost motivul pentru care am ajuns acolo iar acesta imediat s-a dus la tanti de la cazare si a zis ca achita el tot,sa avem si mancare si cazare pana ne odihnim si plecam....apoi a revenit la noi si ne-a propus sa mergem cu ei,daca avem incredere,in sinaia(ca oricum au urcat doar sa bea o bere) si ne duce el la gara sa luam trenul catre brasov.uimiti de marinimia lui si intentiile nobile avute am ales varianta a 2-a,ca nu ni se parea corect sa acceptam banii omului asa din senin,si din greseala noastra....am baut repede ceaiul,am mancat cate o felie de paine cu pate si ne-am facut bagajele....cei 3 aveai o dacie papuc cu 5 locuri,ne-au bagat pe noi cu rucsacii in masina si 2 dintr-e ei au stat in bena,afara,nu au vrut sa ne lase pe noi.am ajuns in sinaia pe la 2.30 si in gara am vazut ca aveam tren doar la ora 5.30.nu au vrut sa ne lase in gara si au insistat sa mergem cu ei la o vila unde unul dintr-e ei era administrator.ajunsi acolo ne-a pus pe masa de toate...mancare,bautura,absolut tot ce avea pe acolo....nu a vrut sa accepte nimic de la noi.a zis ca pur si simplu face gestul asta pentru ca asa considera el ca e corect,si sa tinem minte lectia invatata.era genul de om mai "militaros",darz si hotarat......nu a vrut nici macar sa imi dea numarul lui de telefon ca sa putem sa ne revansam fata de el.MARE OM,MARE CARACTER!!!MII DE MULTUMIRI!!!!......a fost unu din miile de dovezi ca pe munte merg doar "OAMENII",pantofarii,lenesii,manelistii stau la umbra.....

In 2007 cand am mers in Franta pentru a urca pe Mont Blanc, am folosit ca mijloc TIR-ul... La un momendat sa terminat si calatoria noastra cu acest mijloc de transport, la o distanta de aprox. 100 km de Chamonix. Eu si colegul meu din aceasta aventura, Gaby, ne-am trezit ca nu stiam pe unde sa o luam. Am stat la "iama nene" intr-o parte a unei sosele dar nimic... Ne-am dat seama ca stam intr-un loc gresit si gresisem soseaua. Ne-am mutat pe alta sosea, dar de data asta am facut rost de un carton pe care am scris mare: CHAMONIX !!!
Stam, stam si trec masini, dar... Trece o masina break pe langa noi, soferul adult si un copil in interior, se uita la noi si atat... Dupa vreo 10-15 minute se intoarce inapoi masina break cu aceiasi ocupanti, intoarce intr-o intersectie apropiata si opreste langa noi. "Spre Chamonix ???" veni intrebarea... Bucurosi, raspundem pozitiv. Dar soferul zambeste si ne spune: "Stati in locul si pe soseaua gresita". Ne arata care este soseauna buna (nu era cea pe care am stat anterior). Eu l-am intrebat: "Va-ti intors inapoi din drumul dumneavoastra doar pentru a ne comunica despre locul gresit in care stam???". Surprins de intrebare, ne-a raspus: "Binenteles, doar nu era sa va rataciti sau sa asteptati mult si bine prin aceste locuri, iar la revenirea in tara sa povestiti ca prin Franta nu a fost cineva care sa va ajute!!!".
Pe soseaua corespunzatoare am gasit destul de repede si mijloc de transport doar pana Anecy, dar ce bucurie... Cei doi tineri care ne-au dus cu masina, ne-au lasat chiar in fata garii centrale, vazand cat de disperarti eram !!!

turegenesis, e cea mai tare descriere pe care am citit-o pe aici.

Facusem o tura frumoasa in iulie prin muntii Retezat iesind pe la satul Coroiesti din munti si ajungand dupa apus la drumul national in dreptul localitatii Baiesti (am folosit exprimarea tragicelor accidente rutiere). Evident ca dupa o baie in Strei am inceput sa ne gandim cum sa ajungem acasa mai repede si cea mai buna solutie era acceleratul de Cluj din Subcetate. Pe la mijlocul noptii ajungea trenul acela in Subcetate, iar noi mai aveam vreo 10km pana acolo asa ca la 11 noaptea umblam pe drumul mare. Mai intindeam o mana din cand in cand.

Acum urmeaza gestul. Intinsesem mana la un camion cu speranta ca era loc de doi in cabina. Nu a oprit si a intervenit miracolul. Era o masina chiar in spatele camionului pe care nu-l vazusem. Nicidecum nu l-am observat. A aparut din senin. Va explic si de ce: Nu avea faruri. Merge masina aceea inca o suta de metri si opreste brusc.

Trei momente am ezitat cu colegul meu, dar apoi bucurosi am fugit sa vedem cine binevoia sa ne duca. Speranta sufletului era la niste batranei care n-au avut timp sa-si schimbe becurile. Desigur, poate alta data. Patru insi strecurati intr-un Polo vechi cu numere de Austria, printre detaliile mai importante: erau bastinasi ai tarii Hategului si erau crita toti. Mergeau la a doua petrecere din noaptea aceea la Hateg.

O tura de sport extrem pe drumul nou asfaltat si nemarcat timp de 8km cu o gaura in tavanul masinii prin care se vedeau stelele (se va destinatia in caz ca muream) si imaginea unei sticle de Burger la 2L care se plimba nestingherita intre sofer si copilotul sau care ii spunea cand sa mearga mai la dreapta sau mai la stanga... sau cand urma curba!!! Free trial. Poate mai incercam la anu.

Generos e romanul cand e beat.

Gesturi frumoase....sunt multe, pentru ca atunci cand esti pe munte, fiecare om pe care-l intalnesti devine important...e cel cu care impartasesti in momentul respectiv minunatia muntelui..
Vara aceasta, in august, am urcat in Rodnei....majoritatea persoanelor intalnite erau din alte tari, dar pur si simplu..acel salut, care de multe ori se materializeaza doar printr-o aplecare de cap...parca iti da forta sa mergi in continuare, oricat de greu ti se pare.... un gest mic dar plin de semnificatii!
Tot in Rodnei, vara aceasta.... la urcare din Borsa spre statia meteo...un domn, cu o masina de teren, practic si-a ingramadit copii intr-un coltisor,unii peste altii, ca sa faca loc pentru mine si colegul meu de drumetie+cei doi rucsaci nu foarte mici...a fost un gest foarte frumos, dat fiind faptul ca trecusera n masini..bineinteles, fara a opri.
In august 2009 am urcat in Suhard, pe Ousoru...exact inainte de partea hardcore a traseului (la baza varfului sa zicem), am intalnit un cioban ce-si avea stana pe acolo...am poposit cam jumatate de ora, dupa care ne-am urmat drumul....la intoarcere, acel cioban ne-a invitat in umila lui camaruta...am mancat jantita,l-am servit cu whisky(desi omul avea bauturica lui, home-made), ne-am jucat cu minunatia de ciobanesc mioritic-un ghemotoc de catelus....a fost atat de minunat, incat si acum cand imi aduc aminte, parca ma gandesc la o persoana draga...
exemple sunt...desi, nu fiecare drumetie iti aduce si un gest frumos din partea celorlalte persoane..

Orice istorioara are si un sfarsit asa ca vreau sa vi-l povestesc:
saptamana trecuta am cunoscut oamenii care ne-au pus floricelele in sfoara cortului, dupa o plimbare impreuna prin padurile de langa Iasi, gandurile si vorbele noastre au facut sa ne recunoastem; cred ca a fost un cadou surpriza de Craciun.
Cu siguranta nu a fost Mihai.

Un gest simplu conteaza cat o mie de vorbe.

O mica poveste am si eu de anul trecut din august: intr-o vineri dimineata am plecat asa vreo 3 perechi din Sibiu spre ref.Canaia,de fapt mai mult am plecat pentru a culege bujori,dar si ca o tura.
Ajunsi in Paltinis,am luat o pauza de un suc si am si plecat pe traseu,in apropiere de vechea stana sunt vreo cativa brazi asa mai izolati si acolo am pus corturile.
Dupa ce am terminat de montat corturile a m mancat ceva repede si am plecat la cules de bujori,surpriza nu mai erau numai asa petece "oare nu sau facut",ei bine ne-am intors la corturi fiindca se inserase,am facut focul si ne am pus pe povesti si la niste slaninuta la foc,la un moment dat aud ca se apropie cineva indrept lanterna si la departare se vede un barbat,"buna seara"zicem noi asa politicosi,ne prezentam ,el la fel"nea Ion" era cioban si mergea la stana peste culme la un prieten de al lui,din vorba in vorba am zis ca am cautat bujori dar nu am gasit,ooo a zis Nea Ion,pai nu mai sunt ca noi ii culegem pe toti pentru farmacie ca se fac din ei niste pastile pentru ochi si se plateste bine,dar va dau eu o punga si sa vezi scoate di sac si era unul mare si ne da asa din toata inima la fiecare o punga.
A doua zi am plecat la drum mai departe,ajungem la 300 m de stana si apar cainii ,fetelor si celorlalti l-i se facuse frica dar stiam ca daca nu ii intarati nu ai probleme,si deodata cine apare Nea Ion,ne cheama la stana si ne prezinta ciobanului "Petre" am mancat si noi branza cu mamaliga calda si cu jintita,dupa aceea am plecat spre Iezer ,in sfarsit ajungem la ref.Canaia o adevarata epava cred ca sunt mii de microbi in ea fiindca cel care are de "grija" nu e om plus ca ia si taxa la prici 10lei/pers.asa am urcat la Iezer si am stat la cort pana a doua zi cand ne-am intors spre casa.
Si azi ne aducem aminte de o poza facuta cu "cel care are grija" de aceea cocina ce a fost odata un refugiu superb si un cabanier model Nea Gligor care e sus si priveste la fiecare care trece pe acolo.
Salut pe toti!

...cred ca cel mai simplu si totodata frumos gest, pe carari de munte, e sa ti se dea/sa dai si sa ti se raspunda la "buna ziua" chiar daca cunosti sau nu!
Acum imi trece prin minte un prim gest de prietenie care atunci m-a impresionat foarte mult: in urma cu vreo 4 ani, pe drumul spre Malaiesti, ne-am intalnit cu un grup de tineri (la fel ca si cel din care faceam parte), ne-am dat noroc desi nu ne cunosteam, ne-am asezat pe iarba, am facut schimb de dulciuri si bautura (fara frica ca ar putea fi ceva necurat cu ele), am discutat de drum si ne-am despartit...a fost o pauza binevenita in drumul nostru....doar la cei care iubesc muntele gasesti asa ceva, o incredere oarba....

Fain topic... o sa povestesc si eu o intamplare de acum 2 ani, pe cand eram prin Crai cu un grup de 6 persoane. Am urcat vf. La Om pe La Table unde ne-am ospatat bine cu mancare si apa, iar apoi am urcat spre varf. Cand am ajuns in varf am observat ca ne mai ramasese doar vreo 2,5 L de apa. Noi o bausem jos si nu stiam de starea apei de sus. Trebuia sa ajungem la cab. Curmatura cu 2.5 L de apa la 6 persoane intr-o zi calda de august. Cand am ajuns la vf. Ascutit erau 2 tinerii din Franta care au iesit la plimbare din cabana si cand au auzit ca nu avem apa, ne-au servit imediat. Desi avea 2 L in 5 minute a fost gata.
Asa cum ne place ca cineva sa ne faca un bine, haide-ti fiecare la randul nostru sa-i ajutam pe cei in nevoi.
Numai bine

exista fel si fel de oameni, iar printre unii au si meseria de cioban. unii sunt batrani, altii sunt tineri. dintre cei batrani nu prea le vine sa fuga dupa niste caini, dintre cei tineri exista care nu vad rostul sau vor sa vada cum te descurci cu bodyguarzii oilor.

cred ca cel mai frumos timp la o stana a fost acum o luna in rodnei pe plaiul muncelului raios la jgheaburi. era pentru prima data cand m-am bucurat de o stana care nu era parasita. cel putin 10 caini aveau ciobanii de-acolo, doi oameni adulti si baiat de varsta mea inca adolescent. nu am vazut tocmai toti cainii. numarasem vreo 11. totusi era 9 seara (nu ma certati, imi place sa umblu noaptea).

nu am vazut rostul sa ocolesc stana (nu aveam decat un culoar de 800m de poiana) fiindca stiam ca oricum cainii ar fi venit spre noi. asa ca ne-am lansat (eu cu paul) direct spre stana. cand am ajuns la 100m de stana toti cainii erau in jurul nostru, numai ca baiatul al' mai tanar a fugit repede din stana si a inceput sa-si rascoleasca cainii. am stat de vorba inca o ora la o farfurie cu jintita. prima data cand am gustat asa ceva in viata mea luata cu lingura mare de lemn direct din ciubarul de pe foc. ne-au taiat o felie de branza cat diametrul unei paini rotunde si cu o grosime de doua degete. a zis ciobanul ca atata ni-i bun de merinde. i-am zis ca mai mult de-un ospat decat niste simple merinde.

o enumeratie a faptelor de omenie: lepadarea cainilor chiar daca era seara, primirea unor straini inauntru in lacasul lor, daruirea unei farfurii de jintita fierbinte si a unei felii enorme de branza

PS. poate a fost doar norocul clujeanului revenit printre bistritenii a carui sange intr-o oarecare masura il imparte

Ciobanii sunt intr-adevar oameni ... m-au latrat caini de stana si ciobanul era departe si cu toate ca l-am chemat, nu s-a sinchisit sa ia cainii de pe mine - cand s-au plictisit cainii de latrat, s-a sinchisit ciobanul dar oricum nu mai era nevoie. Cat despre parola NA LA OI - mult laudata pe forum, n-a avut efect - o fi fost gresita parola ...

"Vorbele" ce se aud depsre ciobani sunt, de regula spurcaciuni jurnalistice.
Cel mai adesea ciobanii se plang ca turistii nu le raspund nici la buna-ziua si se feresc de ei. Si e adevarat.
Am petrecut, adesea, ore in sir la povesti cu ciobanii si chiar cu unii culegatori de afine, pe care din urma nu prea ii am la suflet.

Dar acestia sunt oameni simpli ce-si castiga painea foarte greu.
Salutatii ca si cum at saluta un alt plimbaret. Merita.
Salutare.

Buna treaba cu topicul asta, Claudiu!
Am sa scriu despre o intamplare ceva mai veche, cu happy-end.
Era prin vara lui’97, excursia de o zi, organizata de o institutie bucuresteana la Cheia, cu 16 autocare.
Pana la Cheia ok. O parte din masini au urcat cu turisti cu tot pana la Muntele Rosu(cheta+ soferi de treaba) . Eu si familia mea n-am avut norocul asta. Asa ca am ajuns la cabana cu doi-ul si dupa o pauza de masa, eu,sotia si copilul(la vremea aceea de 5 ani) am plecat la cab.Ciucas iar apoi pe M.Chirusca – poteca funicularului – cab.M. Rosu- hotel Zaganu(Cheia, unde ne astepta autocarul, cu plecare la ora 16) .In saua Chirusca au inceput necazurile: copilul s-a ales cu febra musculara si nu mai putea merge, bagaj aveam, dar a aparut primul noroc: o pereche de tineri(cca 20 de ani) care ne-au ajutat cu “dusul” in carca al baiatului meu pana la cab. M.Rosu. Aici alt necaz: autocarele care urcasera dimineata la cabana, au coborat in statiune cu destinatia acasa. Ceasul arata 15.45! Am intrat in panica: dar apare cel de-al doilea noroc: o familie de alti tineri(ce aveau si un copilas) ne-au dus imediat cu Break-ul lor, “debarcandu-ne” in usa autocarului, al carui motor duduia de plecare…
Asta a fost. Chiar si dupa atatia ani, vreau sa le multumesc pe aceasta cale celor doua familii. Nici nu stiu de unde sunt, n-am apucat nici de “telefoane” sa facem schimb, absolut nimic!

Am si eu o poveste de spus: vara trecuta am facut o tura Ciucas - Baiului. Eram in a doua zi de traseu, pe culmea Paltinul din Baiului...urmand sa mergem spre lacul Rosu si apoi coborare in Predeal. A iesit ursul pe culme si s-a luat dupa noi. Marele nostru noroc eu il consider stana de langa Paltinul. Ciobanii de acolo au urcat inspre culme si cainii lor au speriat ursul (care era o mandrete de specimen). Apoi fiindca se lasa seara, si mie cel putin imi era teama sa mai continui, ne-au chemat in stana, ne-au omenit cu mamaliguta si branza poraspata, ne-au spus o groaza de povesti si snoave, ne-au lasat pe noi in camera de dormit si ei s-au culcat in anticamera. Dimineata din nou ne-au hranit si ne-au sfatuit de bine. Auzisem numai povesti urate despre ciobani, dar pe nea Todi, baciul de la stana Paltinul, nu o sa il uit cate zile oi avea. Am ramas impresionata de cat de frumos s-au purtat cu noi, fara sa pretinda nimic.

Gesturi frumoase pentru un topic frumos.
Buna idee.E cazul sa evidentiam si faptele frumoase,nu numai cele urate.
Deocamdata,imi vine in minte gestul d-lui Bogdan Mihai,de la cabana Groapa Seaca:coboram din creasta Parangului,pe la refugiul Agatat,apoi mai jos in sosea,unde,dupa cativa kilometri de mers pe jos,ma trezesc cu o masina ce opreste in dreptul meu.Imi da buna ziua si ma invita in masina.Mai are rost sa specific ca,o gramada de masini,cu posibilitatea sa ma ia,nu a oprit sa ma intrebe de sanatate?Bine,daca imi aduc aminte bine,nici nu m-am sinchisit sa fac cu mana.
Un mic gest care spune multe.
Cu siguranta,imi voi mai aduce aminte de alte gesturi frumoase si voi reveni.

Ehe... eu cred ca la acest topic sunt multe de spus...
Eram in Calimani si mi-am uitat polarul cu telefonul in buzunar, la o distanta de vreo 4 h dus intors. 2 baieti, cu care eram in tura, s-au sacrificat la ora 5,30 dimineata sa plece in cautarea lui, asta in conditiile in care aveam la activ 2 zile de mers si ne mai astepta inca una.
Multumsec lui Marian si lui Liviu, care ne vegheaza de Sus!

Well, draguta initiativa (pun pariu ca o sa se ia mihai de mine din cauza la "well" ). Am si eu o amintire de genul: anul trecut in august, fiind cu copiii din "Garbage division" la strans gunoaie la lacul Caltun, si dupa vreo 4 zile de ploaie si frig, zgribuliti si fericiti cum eram, si cam plini de zmeclau (substanta amorfa obtinuta in urma intemperiilor din conserve, resturi de mancare, peturi, ciorapi de dama, butelii, sticle de sampanie etc) eram toti suiti pe groapa de gunoi si adunam cu spor si bateam conserve. La un moment dat vine o tipa, din Polonia cred, si ne zice ca nu si-au mai strans cortul ca ni-l lasa nou pentru ca ne apreciaza munca si numa asta pot sa ne dea.
Si al doilea eveniment: a fost dupa ce a lasat elicopterul cei 12 saci de cate 300 - 400 kg de gunoaie bine tasate in balea si ne-a cerut sacii inapoi. Dupa ce ca ne ajutase fara sa ne ceara nici un leu pe elicopter nu puteam sa ii tinem omului si sacii dar ar fi fost bine sa ne zica dinainte. Asa ca ne-am apucat cu spor sa scoatem tot zmeclaul si sa-l punem in alti saci, cu mainile pe o gaura cu diametrul de 40 de cm. Prima zi a mai mers cum a mai mers, dar a doua ramasesem numai 4 si vreo tona jumate de gunoi. Eram asa de obositi de chiar nu mai conta cat mai dureaza da nici spor nu mai aveam de fel. La un moment dat vin niste bucuresteni care se pun pe baut vin si beri la vreo 10 m distanta. La un moment dat vin si ne fac cadou o sticla de vin, sa sarbatorim cand om gata. Mai stau ei ce mai stau si la un moment dat se ridica amandoi si se baga pana la umar cu mainile in saci sa ne ajute. In 3 sau 4 ore am terminat toti sacii ramasi si a si venit camionul dupa ei. Nu neaparat ca ajutorul al fi fost foarte mare, ca tot asa o trebuit sa ne chinuim, da asa ne-o crescut inima ca le-o pasat si ca cred si ei ca se paote schimba ceva in lumea asta, de am fi descarcat inca 2 tone fara sa ne oprim. Si daca cumva vreunul dintre ei vede aceste randuri, le multumim inca odata.
PS: Si polonezilor pentru cort!

"Garbage division"