Acuma pe bune:eu cunosc o persoana(Gh.Georgescu din Maneciu)care a fost atacata de lup,vara.Pe scurt:impreuna cu tata si fratele se intorceau de la o scurta partida de pescuit,dupa o zi de coasa.Se indreptau spre cabanuta de pe o terasa a R.Telejenel.Se inserase si la trecerea printr-o portiune de padure a ramas putin in urma.A vazut ca ,,un caine"e gata sa-l atace si s-a aplecat dupa o piatra.Lupul a ratat atacul la gat si l-a muscat de spate,de muschiul dorsal.Omul s-a luptat cu el si a reusit s-a sugrume cu antebratele.
Eu l-am intalnit cand mergea la spital la Valeni de Munte pentru schimbarea pansamentului si pentru tratamentul antirabic.M-a invitat acasa la el sa vad blana lupului.N-am fost.Se pare ca animalul fusese turbat.Chestie de vreo 5-6 ani in urma.

@alexus:nu putem sti sigur ce au facut cei doi lupi care urmareau o vulpe,dupa ce au disparut din raza vizuala,dar putem banui:cred ca au cotait vulpea.

Lupii. Foarte interesant. Imi place topicul, deci nu am putut sa nu scriu si eu ceva.

In primul rand as vrea sa zic ca toate povestile cum ca lupii ataca si mananca oameni sunt cam pura fictiune.

Lupul nu ataca omul!

De ce este cainele, animalul cel mai credincios omului ?; doar pt ca la atacat cand era in inca lup; nu pt ca lupii au fost primele animale imblanzite, ca dovada ca acum urmasii lor stau cu noi in case si ne apara de primejdii ( fie acele chiar si rudele lor indepartate).
Lupul ataca animalul care este in preajma omului, (cal, oaie, caine, etc.) , iar daca omul da sa apere acel animal atunici, da, ataca.
Era un documentar despre faptul ca lupoaicei ii poti lua puii din barlog fara a-ti face ceva, doar maraie, pt ca lupilor le este frica de oameni.


Si acum sa va povestesc ce am patit eu in Fagaras.

Eram mai mica (s-a intamplat in anul cand au fost distruse turnurile gemene din America), eram cu mama (la un seminar) la Balea Cascada.
Ddimineata am mers cu cineva de acolo la cascada. Dar seara pe la vreo 5 pm, imi spune un neamt sa merg si cu el la cascada, ok zis si facut cu toate ca era cam tarziu.
Am plecat, deja incepuse sa se intunece cand vad pe poteca un rahat de urs, cand i-am zis respectivului a luat-o la fuga inapoi de unde venisem, m-am intors si eu, cand ma uit in partea dreapta in padure, si vad doi ochii care se uitau fix la mine, am zis gata! daca coboara nivelul ataca. Si m-am lasat pe vine cu palmele intinse in fata si cu gandul ca nu vreu sa-i fac nimic, a venit mai aproape ( i-am vazut fata si putin din corp, parea mare). Undeva mult in spatele meu aud un trosnet, ma uit acolo, apoi la lup. Lupul se uita la mine si face o intoarcere in spate si revine, iar de uita la mine si apoi de unde venise trosnetul, apoi iar la mine, si dupa asta in jos inspre drumul meu de intoarcere.
Nu stiu ce a fost, dar parca mi-ar fi spus ca trebuie sa plec cat mai repede de acolo.
Sa va zic si ce s-a intamplat.
Dupa ce am ajuns la cabana cu neamtul dupa mine, a venit ursul la aproximativ 15 min, pot deci sa spun ca acel lup ma scapat de ceea ce putea deveni mortal.
Am sa-i raman mereu recunoscatoare si de aceea am scris si acest mesaj

Si eu am intalnit ceva urme prin Bucegi. Asta iarna, sa fi fost ianuarie am plecat cu prietenii mei pe o vale de la despartirea CR Padina-Sinaia de BG Cota 2000-Bolboci spre cascada Vanturis. Locul a fost misto, etc. Prietenii mei au tinut musai sa urce pe Vanturis in timp ce eu, mai lenes am preferat sa ma duc direct la Bolboci. Asa ca am dat de drumul de masina, am mers pe el atata timp cat directia imi convenea, iar atunci cand acesta a cotit spre stanga la 90 de grade eu am cntinuat drept inainte pe Valea Oboarele sperand sa ajung la Zanoaga. Desi am incercat sa tin culmea m-am tot vazut nevoit de copaci sa mai cobor cate un pic, cate un pic spre vale. Odata ajuns jos am descoperit ca intreaga vale era plina de trunchiuri de copaci smulsi de vant, iar in conditiile in care zapada in perioada aceea avea aproximativ 1 m va dati seama cum arata valea; un etaj de zapada la nivelul paraului prin care te chinuiai sa razbesti urmat de un gol si iarasi zapada aglomerata pe trunchiuri, nu de alta dar doar sa iti mai prinzi picioarele pe acolo. Nu va pot spune groaza prin care am trecut cand am observat mai multe urme, nu mai vechi de o zi sau doua de ceva ce putea fi decat lup sau caine(eu nu ma pricep prea bine sa fac diferenta). Oricum situatia era destul de naspa daca s-ar fi ivit vreo dihanie pe acolo caci peretii vaii erau abrupti si plini de zapada si nu se puteau urca. va dati seama cat de fericit am fost cand intr-un final, dupa vreo juma de ora de inotat in zapada am reusit sa ies intr-o pajiste si de acolo sa fac o sumara orientare pt a gasi traseul marcat

Carari cu soare, Vlad

Am vazut asta-iarna in Baiului urme cu gramada. Mai sunt intre Piatra Arsa si Padina, in paduricea aceea, mai sunt inspre cariera de piatra din spatele cabanei Bolboci, la Predeal... sunt, sunt! Ultima oara i-am auzit urland cand eram la Piatra Arsa. Mai urca si pe platou,am gasit urme care taiau jnepenii de pe platou. Atunci venisera 2 copii de la Piatra Arsa la Babele spunand ca au vazut "cinci caini mergand in linie".

Daca nu ai vazut ce fugareau, eu cred ca era vulpe. E o ura neimpacata intre vulpe si lup. De regula unde sunt vulpi nu sunt lupi si invers. Rareori scapa lupii ocazia sa-si infiga dintii in coada roscatei.

Intr-o iarna din 1983 sau "84, am dormit, eu si un prieten, cu cortul in spate la cabana Caraiman. Era un ger cumplit si inca nu se intunecase. Din cauza frigului, dupa ce am baut un ceai cald la cabana, am zis sa ne mai plimbam pe langa cort pana se intuneca.
Cand ne uitam in jos pe Jepii Mici, vedem doi lupi care fugareau, cred, o vulpe. Tocmai incepuse sa se insereze.
Nu stiu ce s-a mai intamplat pentru ca au iesit din raza noastra vizuala.
Nici nu ne-am bagat bine in cort, ca incep sa urle. Eu ma uitam la prietenul meu si el la mine, asteptand sa zica celalalt, hai la cabana.
Aveam fiecare cate doua paturi. Am pus doua sub noi si cu doua ne-am invelit. Era foarte frig si nu reuseam sa ne incalzim deloc. Aveam o spirtiera si am incercat sa facem putina caldura. Nici-o sansa.
Se intunecase. Ne hotaram ca este prea frig si este mai bine sa plecam la cabana. Cand, din nou urletul lupilor. Am inghetat. Parea atat de aproape, incat ne era frica sa vorbim.
N-am mai iesit din cort toata noaptea. De frica lupilor am stat si am inghetat in cort, atipind cate putin si tragand cu urechea la fiecare fosnet, real sau imaginar.
Pana dimineata i-am mai auzit o singura data urland.
De atunci, nu-mi amintesc sa mai fi auzit urletul lupilor. Or mai exista lupi in Bucegi!

Mi-ai adus aminte de povestile despre lupii din Scheii Brasovului
Cred ca am aflat si eu adevarul,in acel caz, fiind vorba de o femela Husky, abandonata, si un pic salbaticita, care isi face veacul, pe sub tampa, in zona terenului de tenis si a liceului sportiv. Intr-o zi, trecand pe acolo, si intalnind catelusa (care sa tot aiba vre-o 7 ani) am remarcat dialodul intre o mama si copil, (turisti, vorbitori de engleza) Iar mama ii spune copilului: "Uite, mami, lupul. Vezi? Lupul..." Asa se nasc basmele, dar si balivernele
Salutari.

Si daca sunt ochii unei blonde speriate careia îi este frig ? Chiar nu o iei în brate sa o încalzesti ? Bine, dupa aia se adevereste ca este o lupoaica agreabil constituita, dar totusi, eu zic ca merita

Asta dovedeste inca odata ca elementul cel mai important in situatii limita e insusi gandirea din acele momente si stare psihologica de a face fata.

Dap, dar nici vara n-ar fi prea plăcuta o astfel de pândă

Povestile cu lupi au datina lor: se cer povestite seara la gura sobei,"la o lulea" atunci cand e viscol afara. Se povestesc atunci tot felul de intamplari iar lupul capata chip de stihie a padurii sau de balada.
Povestile incep cam asa: " o noapte cu luna plina, un ger de crapa pietrele si copacii par fantome ale padurii. E ger napraznic, nu misca nimic, rasuflarea inghetata a iernii incremeneste orice miscare. Pe o astfel de vreme numai lupii umbla..."

Povestile infioratoare cu oameni haituiti de lupi pe zapada sunt mai degraba rodul relatarii celor speriati de intalnirile nocturne cu lupul dar si apetitul de senzational care se pare e o trasatura specifica psihicului uman.

Am gasit o povestire...pe care o redau compilata, intamplare petrecuta in iarna lui 1963...



" Era o dimineata geroasa cu promoroaca. I.B. un taran batran si calit de necazuri porni dis de dimineata la 4 sa ajunga la drumul mare cu treburi. Strans in cojoc , omul o porni la drum spargand zapada scortoasa, cu felinarul in mana ca sa sparga bezna noptii.

Era cam multisor de mers pana la drumul mare. Omul mergea voiniceste. Deodata se opri si se uita inapoi. Privirile i se oprira pe silueta unui lup mare cum nu mai vazuse vreodata. Venea dupa el adulmecandu-i urmele, oprindu-se din cand in cand, parca pentru a pastra neschimbata distanta dintre ei. Cu o voce sanatoasa, omul dadu gura lupului agitand felinarul in acelasi timp. Lupul se opri saltandu-si capul, care pe albul zapezii i se paru omului enorm de mare. Mai tipa o data la dihanie care nu se urni din loc. Taranul indrazni sa-si continuie drumul, dar dupa cativa pasi vazu ca dihania il urmareste. Il cuprinse un fior de-i ingheta sangele in vene si curajul lui incercat in astfel de situatii incepu sa-l paraseasca.

Ochii scanteietori ai lupului il fixau in intuneric. Incoltit de spaima si fara multa chibzuinta, omul alerga spre un copac cu gandul sa se suie in el. Efortul ii fu zadarnic, creanga inghetata se rupse si omul cazu in zapada. Masura din ochi distanta intre el si lup care paru ca se scurtase. Aruncand cojocul si lasand felinarul, omul reusi sa se catere in copacul salvator. Lupul veni incet pe poteca facuta si se aseza la baza pomului sigur pe prada care nu putea sa-i scape. deznadajduit, omul se si vedea rapus de dihania blestemata; tipa dupa ajutor dar nu-i raspunse nimeni. Surprins de linistea lupului fata de foc, felinarul fiind aprins, cu ultimele puteri isi chema in ajutor dulaul sau de acasa, nefiind distanta mare. Lupul incepu sa dea din coada cu prietenie...

Caci vedeti dvs...ce intamplare! Era chiar dulaul lui de acasa care venise sa-l insoteasca si sa-l apere de lupi!



*******************



Intrebare : daca omul ajungea la drum si "scapa" fara sa-si dea seama ca se speriase de cainele lui? Ce povestiri ieseau...

Asta dovedeste inca o data ca un mic moment de sperietura nu te face sa mai gandesti corect. Stiu ca unii isi vor aduce aminte de zilele copilariei cand lupii tarau porci prin curti patrunzand iarna pana in mijlocul satului...sau fugarind carutele cu cai...Ei cauta sa manance animalele si nu omul !

Oricum nu-i doresc nimanui sa vada cum doi ochi il pandesc iarna din tufis...