Referitor la mesajul anterior postat de floryna, atentie ca sunt ortopezi si ortopezi; in plus, ligamentele nu se vad la radiografii, doar la RMN si CT.
Daca avem musculatura buna putem sa ducem pe picioare ani de zile un genunchi cu un ligament rupt pt ca dupa aceea sa ne trezim cu artroza (os pe os....cartilaj ros...). Nu e de gluma.
In urma unui accident de schi, la Sinaia, cauzat de neatentie si ceata, m-am ales cu un ligament rupt si un al doilea aproape rupt, plus meniscul rupt.
Doctorul ortoped de la spitalul din azuga, unde am ajuns pentru umarul dislocat cu aceiasi ocazie, m-a linistit ca este doar o entorsa sau o contuzie. Cum genunchiul nu a trecut in citeva zile, am cautat pe net referinte la ortopezi de genunchi (google "asii genunchi LIA" ), m-am dus la unul din ei, am facut RMN si am aflat ca primul ortoped, cel din azuga, era "usor" incompent sau neatent. Asa ca acum sunt in asteptare pentru operatie de ligament.

ceva asemanator cu marasb mi s-a intamplat si mie...intr-una din ture, cu intentia de a nu pierde trenul, a cam trebuit sa fugim cu rucsacii in spate. Nu am patit nimic pe moment dar in a doua tura, dupa ce am urcat si am coborat fara probleme, in tren a inceput sa ma doare foarte rau genunchiul drept. Senzatia era destul de neplacuta, aveam cele mai mari probleme cu urcatul si coboratul scarilor, la fiecare incercare de indoire a genunchiului parca ma sageta ceva. Asa ca dupa cateva zile in care am zis ca "trece" m-am dus la ortopedie la urgente. Radiografia a aratat ca nu am nimic "osos" asa ca verdictul a fost "entorsa genunchi drept prin suprasolicitare". Doctorul a indicat sa port o fasa elastica timp de 7 zile, dar s-a vindecat mult mai greu. De atunci nu am mai facut decat cateva urcari usoare pentru ca inca il mai resimt...

ma bag si eu ca musca-n lapte .cititi jurnalele mele cu "ce se intampla and urci fara destule carabe"....cred ca zice totul...

Citind ultimul jurnal http://www.carpati.org/jurnal/retezat_de_aprilie/899/
imi revine in minte o situatie care se putea termina cat se poate de rau.

1 mai ne gaseste pe vf peleaga.Hotaram sa ne intoarcem in saua Bucurei dar sa coboram direct din Peleaga pe o panta destul de inclinata, care mai jos da in Caldarea Berbecilor, iar de la jumatatea ei sa mergem pe curba de nivel spre Saua Bucurei.

Din cele 3 perechi una renunta si iata ca zburdam in serpentine scurte in jos.Zapada destul de inghetata.Fetele raman repede in urma cand deodata una dintre ele porneste la vale cu o gramada de zapada dupa ea.In cateva secunde am gandit o multime de variante dar pana la urma am facut vreo 2-3 pasi spre stanga intersectand directia de alunecare si agatandu-ma de ea reusim sa oprim in circa 20 de metrii.Nici nu-mi vine inima la loc ca de sus cealalta fata aluneca si ea dar de data aceasta cu o viteza mult mai mare iar distanta dintre noi crescand aproape la 100-150 de metrii.
Desi, recunosc, imi era teama ca nu voi reusi sa o opresc am avut timpul necesar sa infig putin piciorele in zapada si luand pozitia care se practica in gramezile organizate la rugbi primesc un tampon zdravan... reusim sa trecem peste aceasta situatie care se putea sfarsi neplacut.

Dupa inca vreo 200 de metrii, in jos, erau iesite din zapada niste frumoase pietre ascutite specifice Retezatului.

A urmat o coborare prudenta si de atunci am renuntat la astfel de practici...

NU recomand astfel de practici mai ales pe pantele destul de inclinate acolo unde viteza ar putea sa devina...fatala.

Ma fac si eu vinovata de un mic accident la munteupa 4 zile pe traseul negoiu - podragu, eram in coborare alerta de la podragu spre victoria.Pana la turnuri toate bune, am alergat si nu a fost nici o problema.De la turnuri inca vreo doua ore continui sa alerg cu rucsacul destul de greu in spate.La un moment dat hotarasc sa fac o mica pauza, de max 2 min, cand brusc adio genunchi...mobilitate 0 si incepusem sa plang de durere.Stiam ca mai am mult de mers, dar stiam si ca o sa vina un prieten cu masina la capatul drumului forestier.Si uite asa m-am chinuit sa merg plangand si gata sa renunt pana am ajuns la masina.Ajung in sibiu si toate bune.Dupa o zi ma conving prietenii sa merg la urgente. Acolo ma interneaza de urgenta la cardiologie suspecta de tromboflebita....aiurea..nici vorba de asa ceva.Dupa cateva saptamani in care abia mergeam si ma refaceam dupa medicamentatia aiurea de la cardiologie, ajung la ortoped in bucuresti si imi spune ca din cauza efortului mi se umfla ligamentele de la genunchi si ca nu prea exista solutie pt asta.
Asa ca nu alergati cu un rucsac greu in spate pt ca toata greutatea corpului si a rucsacului se sprijina in genunchi si nu vreti sa stiti ce dracgut e cu astfel de probleme la coborarea de pe munte
Carari cu soare

Necazul cu viespile e real.La o tura cu cortul la malaiesti,un vecin a calcat pe un cuib de viespi.Chiar langa poteca care coboara (tache Ionescu),laga stancile din dreapta.Nu a scapat de ele decat in preajma cabanei care arsese.La Soveja fiind la un prieten,un baiat din Targoviste venit la bunici a fost intepat de viespi chiar langa padurea de pe dealul de vis-a-vis de sat.Cert e ca s-a afundat 30 cm si a lesinat in urma intepaturilor.Nu l-am putut trezi decat bagandu-i capul in paraul din apropiere.Apoi otet, acasa.
Cred ca cel mai important aspect in legetura cu accidentele este atitudinea noastra fata de posibilul pericol.Trebuie sa fii mereu atent,in alerta.O clipa de relaxare si se poate produce necazul.Necaz de orice fel.Sunt cazuri in care ni se pare ca traseul e ok,dar neglijam faptul ca poate ascunde o "capcana".O piatra fixata nesigur,radacini de brad umede...etc,nu mai continui.Totul tine de atitudine : plecarea in traseu la ora adecvata,alegerea traseului conform informatiilor primite,anuntarea rutei si orei de intoarcere,o marja de timp luata in calcul pt ceva neprevazut,chibzuinta de a nu incerca ceva ce nu a fost testat inainte,toate acestea ne fac sa scapam de multe neajunsuri...Daca vom invata singuri sa privim cu seriozitate traseul(nu te uiti dupa ciori daca poteca 'nu permite',te opresti-te uiti-pornesti),cam asa trebuie.In rest daca se intampla ceva il poti pune pe seama ghinionului...De aceea cei mai multi se accidenteaza in ture scurte si nu in cele lungi.Pt ca zic "pt 2 zile...".Cred ca pregatirea mentala este mai importanta decat celelalte cauze.Pt ca lipsa ei duce la cauzele expuse de dl. nycbv.

Si inca 2 link-uri, cred eu, de luat in consideratie:

http://www.vx.ro/dinumititeanu/tactica-mersului-pe-munte

http://www.vx.ro/dinumititeanu/scoala--muntelui

Vedeti link-ul de mai jos

http://www.vx.ro/dinumititeanu/accidente-in-munti

O sa povestesc o patanie un pic mai ciudata, ce se poate (sau nu) incadra la capitolul accidente pe munte, dar care cred eu ca ridica destule intrebari...
Asta incercand sa nu mai imi amintesc de grozavia ccelor 2 accidente soldate cu entorsa la cele doua glezne pe care le-am avut si eu (prima data la piciorul stang, cu ruptura de ligamente, datorita prostiei de a merge in tenesi cu rucsac mare de 25 kg, a doua oara la celalat picior, mai mult din cauze psihice, neatentie si un bocanc mai prost..)

Dar sa revin...
Acum vreo luna jumatate plec cu inca 2 prieteni in fagaras, urcand spre fosta cabana Urlea; drumul este pitoresc, printr-o padure destul de neumblata, ce insoteste o buna bucata un rau involburat si salbatic; poteca insa se vede clar si marcaje exista...La un moment dat pierden o clipa marcajul din ochi, la un cot al acestuia, si ne trezim cu vreo 15 metri diferenta de nivel deasupra lui (noi continuasem pe curba de nivel, traseul insa tinuse malul raului); dupa 2 minute de scrutat locul, intrezarim printre copaci in jos un marcaj pe un copac; eu o iau inainte, hotarand sa nu ne mai intoarcem ci sa coboram de-a dreptul pana in poteca; panta era destul de abrupta, solul padurii foarte afanat, plin de crengi uscate, muschi, frunze si ceva bolovani (muschiulosi si ei - adica cu muschi din ala alunecos pe ei); constientizam perfect ca trebuie sa fiu atent pe ce calc, unde calc, etc...mai coborasem ceva de genul asta si chiar imi provoca o anumita placere...(jambierele ma scuteau de a aduna jumate de padure in bocanci);

Insa ceva la care nu m-as fi gandit nici intr-o mie de ani s-a intamplat si cateva minute am inteles ce inseamna un cosmar trait aievea: la un moment dat calc pe ceva care nu parea in nici un caz diferit de restul muschilor si bolovanilor din jur...si un noian de viespi incep sa se ridice de sub piciorul meu care proabil ca nimicise un musuroi...sau cuib sau ce naiba o fi fost, n-am mai auzit ca viespile sa isi faca cuib pe sol...

In cateva secunde creierul meu a incercat sa gandeasca sute de posibilitati, idei, variante; viespile zburau nebune prin jurul meu si primul lucru pe care l-am facut a fost sa strig de doua ori cat am putut: "Viespi, viespi..." apoi am tacut si am inchis gura...de mic stiam cazuri cand o viespe sau albina intrase in gura deschisa a unui motociclist, il intepase si apoi acesta murise prin asfixie din cauza umflaturii din esofag...Ceilalti doi tovarasi au fost astfel preveniti din timp si s-au intors. Eu trebuia insa sa scap de viespi..ce era de facut decat sa fug? cei 10 metri diferenta de nivel ramasi i-am coborat intr-o secunda probabil, tarsaindu-ma pe cativa bolovani si prin crengi...ce mai contau cateva zgarieturi cand cateva zeci de viespi sunt nervoase pe tine ca tocmai le-ai stricat adapostul de iarna??? bine ca nu mi-am sucit vreun picior, pentru ca nu as mai fi putut alerga...

Jumatate de idee de usurare am simtit cand am ajuns in poteca, pentru ca macar acolo drumul era mai normal, puteam sa alerg...si am alergat, cu rucsac nu foarte greu, ce-i drept...tot timpul ma uitam disperat sa vad ce mai fac viespile...si crampeie de disperare ma sagetau...regretam ca nu am bluza de polar legata la brau sa o pot da jos ca sa ma apar de viespi, era legata pe rucsac si nu aveam curajul sa ma opresc pe loc sa o dau jos...sau poate a fost mai bine asa ca doar am fugit si nu le-am intaratat luptandu-ma cu ele; prin creier mi-a trecut inclusiv ca, daca nu se vor opri din atac, sa intru in rau, pentru ca de apa se sperie...apoi, pe masura ce fugeam si gandeam (probabil si multe tampenii) realizam ca in apa n-as fi rezistat 10 minute pt ca era foarte rece, involburata si cu multi bolovani...si de asemenea ca fuga nu prea era o solutie daca ele nu incetau sa atace, pentru ca viespile zboara foarte repede in comparatie cu fuga unui om...mai ales a unuia cu rucsac si pe o poteca de munte; incet-incet am inceput sa analizez si altfel lucrurile...si, privind mai lucid, am constatat ca doar cateva dintre viespi, mai indraznete probabil, se mai tin de mine...am mai continuat sa fug un pic chinuindu-ma sa respir numai pe nas...intr-un final, probabil constatand ca nu mai sunt viespi in jur si fiind gata sa cad pe jos de extenuare, m-am oprit, am aruncat rucscaul, am scos polarul si am batut aerul cu el cateva zeci de secunde...2-3 viespi razlete le-am strivit, dintre care una prinsa in esarfa de la gatul meu...ocazie cu care am constatat intepatura din zona cefei, exact peste coloana...

Instantaneu am inceput sa ma analizez: nu aveam 'decat' 4 intepaturi, doua pe picior, una pe mana si una in ceafa, care deja dureau, din cea de la incheietura mainii curgea sange pentru ca acul ramasese acolo...cumva...Am extras acul cu penseta de la briceag...m-am dezbracat sa ma asigur ca nici o viespe nu se aciuiase pe sub pantalonii scurti sau tricou...am mai gasit o viespe strivita prin jambieri...multumind divinitatii ca viespile s-au intors la ele acasa si nu ma mai deranjeaza nici una, am inceput sa astept.

Nu stiu cat am alergat, dar stiu ca am stat aproape un sfert de ora pana au aparut cei doi tovarasi...de altfel destul de calmi si linistiti; ei se intorsesera imediat inapoi, ocolind astfel locul cu pricina, iar in mersul lor pe poteca nu prea vazura decat vreo cateva viespi care insa nu au manisfstat nici o intentie de a se lua de ei...

Acum stateam si ma gandeam daca sunt alergic sau nu...se pare ca nu am fost; dar efectele si-a spus cuvantul tot restul turei: durerile au continuat urmatoarele 3 zile, dupa care au continuat cu mancarimi; plus umflaturile de rigoare...si a nu se subestima efectele psihologice, pentru ca toata ziua am mers morcovit si tot gandindu-ma la cea s-ar fi putut intampla mai rau...

Acuma, daca voi ati avut patanii cu gaze de-astea, sau daca stiti ce se face in asemenea cazuri, dati-mi si mie de veste si luminati-ma ...

Merci ca ati avut rabdare sa cititi...

Uite Nae, o sa incep eu...
Toamna trecuta am plecat din Busteni cu inca 2 prieteni la 11 noaptea sa facem Jepii Mici. Nu e problema stiam traseul cel putin ziua (era facut de vreo 3-4 ori, noaptea insa niciodata) insa nu au fost probleme de orientare. TRecem de jumatatea traseului cand in incercarea de a ocoli un bolovan pe iarba umeda de roua, intr-o clipa de neatentie cauzata de oboseala am alunecat cu dreptul spre vale si stangul sub mine. M-a sagetat instantaneu o durere cumplita si primul gand a fost: Fractura. M-am ridicat si am reluat traseul constatand cu bucurie ca nu e fractura. Muschii, ligamentele si articulatii erau incalzite si nu resimteam decat o usoara reducere a mobilitatii si o durere persistenta. De ja performantele se micosreaza si raman mult in urma. Punem cortul mai sus de Caraiman iar dimineata constat dezastrul. imi trebuie cam 30 min sa ma pun in functiune cat de cat. Mi se pun vreo 2 fese in jurul piciorului stranse rau si taras (fara grabis-ci foarte incet ) urc la Babele iar de acolo pe platou pana la Piatra Arsa. F incet caci stangul nu avea mobilitate si era drept ca un bustean. Coborarea pe Jepii Mari a durat 3 h si n-a fost deloc placuta. In Bucuresti pasajul de la Basarab a fost provocarea suprema.
Acasa dupa vreo 3 zile de repaus si unguente fara sa rezolv nimic am plecat la medicul de familie care m-a expediat la spitalul de urgenta de care apartin. Aici radiografii si consult clinic si verdictul cade naprasnic:suspect de leziune de menisc iar in cel mai bun caz o entorsa de ligamente f serioasa. Mi se recomanda repus la pat 7 zile, masaj cu uguente si in rest fesa elastica pentru a mentine calda zona. Trec 7 zile di eu tot sontac sontac merg. Deja citisem cam tot despre operatie, consecinte etc si totusi trebuia sa lupt pentru ca dorul de munte era enorm. Intre timp mergeam la facultate si mobilitatea incepea sa revina cu sincope. Totusi la orice ridicare de pe scaun urma fie o tura de schiopatat fie un masaj de 10 min. Ceeea ce era curios era ca la efort indelungat simptomele dispareau. Asa ca schimb spitalul cu cel de ortopedie. Unde urmeaza o noua serie de radiografii si un consult clinic. La fel...nu e clar daca e meniscul sau nu. Totusi un medic tanar si sportiv are incredere in feelingul meu si ma lasa sa plec la munte (dar fara escalada la inceput) sa ma plimb cu bicicleta sa fac sport moderat urmand ca daca mai apare vreo problema sa me vedem si in faza acuta sa se poate diagnostica o eventuala leziune de menisc. Asa ca am plecat pe munte, jena si usoare dureri au continuat inca vreo 2 ture dupa care au disparut. De atunci nu am mai avut probleme dar totusi am realizat cat de pretioase sunt motorasele astea doua si cat de grea e viata imobilizat undeva la pat si visand cu ochii deschisi. Dar decat sa visam cu ochii deschisi mai bine sa mergem cu ochii larg deschisi pe munte. Cauza accidentului: oboseala; o noapte nedormita poate putina graba si alte ingrediente pe care nu le-am identificat.
Cat despre momentul in care poate aparea un accident din pacate el apare de multe ori cum ai zis si tu neasteptat (eventual in locuri fara dificultati deosebite pe care le tratam cu superficialitate). Cand e ceva serios/periculos verifici de 2 ori si faci ochii cat cepele dar greaseala te pandeste din spatele banalului cateodata.

Sa incep prin a va spune inca o data ( a cata oara ) sa nu mai legati in jurul mijlocului cand va incalziti dupa efort , polar , hanorac, bluza ect . deoarece se pot agata , cadea si asa se creaza premizele unui accident .
Tot mereu va spun mincati bine pe mijloacele de transport si cind ajungeti in Busteni (si asa e tarzie ora) sa mergem cateva ore cu mici paze de 2-3 min. pentru hidratare si cine vrea o ciocolata , glucoza , miere dar cand plecam SA AVETI MIINILE LIBERE . Au fost persoane care mincau , erau neatenti iar in caz de cadere ce mai faceau???
Cateva persoane au cartonasul galben ,la urmatoarea gresala LA REVEDERE .
Tot ce va spun sa intimplat la ultima tura

Cum se produc , ce trebuie sa facem sa le prevenim , dupa ce s-a produs un accident ce trebuie facut . Doresc sa cunosc opiniile colegilor mei de ture pentru ca ideal pe viitor sa nu avem nici un accident ( sau nu unul major )
Aceste discutii nu au ca obiect nici o persoana ele au ca scop constientizarea tuturor ca pe munti o clipa de neatentie / oboseala poate avea urmari.
Cine doreste sa povesteasca numai despre el daca a avut vreun accident montan , de ce natura , cum s-a petrecut etc .
Daca majoritatea montaniarzilor prefera sa pastreze tacerea asupra accidentelor montane pe care ei le-au avut pe parcursul zecilor de ani care au insumat sute de trasee de diferite grade ca dificultate , eu pe o parte dintre ele le-am facut publice .
Eu / noi vom cauta sa constientizam pe fiecare montaniard ca si el poate la un moment dat sa fie victima unui accident , marea majoritate cand nici nu se asteapta .

CAUZELE UNUI ACCIDENT

Oboseala fizica si psihica
Neatentia
Lipsa echipamentului adecvat
Conditiile meteo
Neadaptarea posibilitatilor montaniardului la gradul de dificultate al traseului
Lipsa de documentare asupra traseului

Stiu de la inceput (poate ) ca voi fi luat la intrebari dar pe mine ma intereseaza ca la turele organizate de mine sa nu se produca nici un accident

Succes la discutii pe care va rog sa le purtati civilizat , fara atac la persoana , aceste discutii se vor pur didactice si de prevenire a accidentelor montane nu un forum al orgoliilor si refularilor.