Toamna nu doare
Mai ții minte… atunci?
Atunci…când frunzele cădeau a toamna oară…
Așa-ți spuneam…și-ți promiteam,
Că muntele deși il
urci…
Muntele … n-o sa te doară…
Iar vântul…vantul crestelor va fi o mângâiere,
Speranța acelora care mai pot decât să spere,
Dar sus e frig…și totuși, nici frigul crunt nu te durea…
Stiai că ai un loc… mereu, sub geaca mea…
Iar țurțurii pe stanci pustii… țurțurii doar se topeau,
Si picurau…
Nu erau lacrimi, erau doar picuri de argint…
Caci stancile nu mint…
Dar astăzi… astăzi e altfel,
Azi muntii plâng…
Si lacrimile-s picuri…
Stancile… nu mint….
Picurii nu-s lacrimi de argint….
Sunt lacrimi de regrete…
Ce se topesc pe-obraji…
Si cad, pe munti, având mișcări încete…
E toamna iar…
Si-mi zic…”toamna pe munte chiar nu doare…”
Iar frunze prin paduri…vor mai cădea în continuare…
La fel cum au căzut și-atunci…
Si-mi zic…e toamnă iar,
Inceacă să nu plângi…
Iar tu ….toamnă…
Încearcă să nu imi alungi…
Speranța că și azi…
Vom mai urca prin munti ca si atunci…
Versuri : Catana Cristian-Alexandru ( private_rayen)
Miercuri, 16 noiembrie 2011 - 12:16
Afisari: 172
private_ra..
Sunt lacrimi de regrete…
Ce se topesc pe-obraji…
Si cad, pe munti, având mișcări încete…''
cateodata, versurile tale sunt atat de triste...dar atat de frumoase
Miercuri, 16 noiembrie 2011 - 13:07