Cautare:
De actualitate

Carpati.org pe Facebook


Doneaza

Calendar

Aprilie 2014
LMMJVSD
123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930

Mai 2014
LMMJVSD
1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031

Online

Vremea
Varful Scara
Muntii Fagarasului

Voluntar in Carpati

Khan Tengri cu bicicleta

Homepage

Lista de discutii

 

Orasul suspendat (pe un munte de aur)


Candva demult, probabil undeva departe de noi si de locurile cunoscute nouă, a existat un oraș suspendat. Modul în care el a luat naștere nu este foarte cunoscut – dar se știe cam cum era el: imaginați-vă un vârf de munte, pe care stă suspendat un oraș întins atât pe orizontală, cât și pe verticală. Fundația orașului era alcătuită din rocă și pământ, iar pe aceasta se ridicau tot felul de vârfuri de dealuri și munți, pe care oamenii din acele locuri și timpuri își construiseră așezările.


Printre ele curgeau râuri cu ape limpezi și pline de pești, în păduri trăiau animale iar în unele văi, se formaseră lacuri frumoase. Vă dați seama, nu a fost ușor să construiești acolo sus un oraș – o țară chiar – a fost nevoie de multă implicare, multă muncă, dar și de viziune! De oameni care să realizeze potențialul enorm al acelei zone, oameni care în același timp să vrea să facă din ea ceva frumos, unic, de care să se bucure cât mai multă lume. Care să construiască fără să distrugă…


Arăta incredibil când îl priveai de la distanță, ca un copac uriaș – te-ai fi gândit că e imposibil ca un oraș să fie așezat într-un loc atât de  frumos și interesant. Sau că unii oameni pot fi atat de norocoși sau binecuvântați să trăiască acolo!


Ei aveau în acel oraș tot ce le trebuia pentru a trăi bine, puteau cultiva multe tipuri de plante, puteau prelucra lemn sau piatră – astfel încât să nu fie nevoie să aducă de undeva de departe. Aveau chiar mai mult decât orașele din jur, care se aflau parcă în locuri mult mai stabile, dar mai puțin înzestrate cu bogății. Sau poate ele pur și simplu le consumaseră pe toate și nu mai puteau acum să le aducă înapoi.


Oamenii care trăiau acolo erau oameni buni și muncitori, iar asta îi ajuta să fie și fericiți – pentru că se ajutau între ei, pentru că erau conștienți de toată această minunăție în care trăiau. Iar munca pe care o făceau, în propria lor grădină din orașul suspendat sau în folosul întregului oraș, era motiv de bucurie – nu de stres și amărăciune, cum se întâmpla în alte orașe. Pentru că fiecare din ei era conștient de valoarea a ceea ce au, a ceea ce-i înconjoară – și erau plini de recunoștință pentru faptul că fac și ei parte din asta. Recunoștință…


Când ai însă ceva unic, ceva incredibil de valoros, reacțiile celor din jur pot fi foarte diverse. Existau oameni, din alte localități învecinate (și nu numai) care descoperiseră frumusețea din acel ținut – așa că veneau uneori să-l viziteze. Se minunau de tot ce vedeau și astfel, vestea se răspândea rapid spre cele mai îndepărtate colțuri ale lumii: undeva în munți există un oraș suspendat, incredibil de bogat în resurse și de frumos!


Au apărut astfel oameni care să fie interesați de aceste bogății, așa că rând pe rând, din când în când, câte o armată pornea spre oraș cu gând să-l cucerească. Deși nu erau prea bine pregătiți în mânuirea armelor (rudimentare oricum), locuitorii orașului suspendat au folosit drept arme principale dragostea pentru acele locuri, motivația și credința. Erau motivați să-și apere pământul cu prețul vieții – și mulți chiar au murit pentru el! Da, da, poate chiar și străbunicii vostri, ai celor ce citesc aceasta povestioară – poate că au trăit cândva acolo și au murit astfel! Nu aveți bunici care  să vă povestească despre asta? Ei aveau credința că binele trebuie să învingă până la urmă și niciunul nu se ascundea atunci când orașul era în pericol de a fi cucerit. Au luptat de multe ori, generații întregi – și au reușit să-și mențină casa nedivizată, neinvadată de oameni rău voitori.


Cât de mult erau apreciați cei ce făceau asta! În acele timpuri, să lupți pentru credința și pământul tău era considerat o mare valoare! Oamenii din alte orașe se gândeau: “și eu mi-aș apăra casa dacă ar veni un hoț să mi-o fure, aș face orice să îl dau afară din casa mea!! Să nu-mi fure bogățiile sau să-mi rănească familia! Dar oamenii aceia, din acel oraș… aceia au dus această luptă la un alt nivel! Sunt mult mai buni decât mine! Ei au luptat cu armate întregi pentru a le ține afară din casa lor, din orașul lor, din… țara lor! Ei au luptat nu doar să se apere pe ei și familia lor, cum aș face eu, ci întreaga comunitate! Mi se pare incredibil! Da, ei merită tot respectul, toată aprecierea – și ar trebui să fie un exemplu pentru noi toți!”


Alții însă nu înțelegeau ce înseamnă să iubești ceva atât de mult, încât să îl aperi cu prețul vieții. Ei nu iubiseră niciodată atât de mult, nimic! Poate dacă ar fi încercat cineva să le fure lanțul de aur de la gât, atunci ar lupta, dar dacă ar încerca cineva să le fure țara, mai puțin ar conta – că ei oricum nu se mai identifică în vreun fel cu țara lor.


Timpul a trecut însă, generațiile s-au schimbat și cu ele, s-a mai schimbat și mentalitatea oamenilor. Orașul cel incredibil de frumos nu mai era văzut astfel de locuitorii lui – ci era văzut ca ceva normal, unde pur și simplu încerci să-ți trăiești viața cum poți mai bine. Orașul nu se schimbase, el rămăsese unic, măreț – mult mai frumos decât multe alte orașe – dar oamenii nu mai erau așa. Nu mai aveau în ei dragostea și frumusețea aceea, nu mai aveau credința și forța de a crede în ceva mai mare decât propria burtă (care era destul de mare și importantă oricum). Așa că din cauza asta și orașul avea de suferit tot mai mult. Cine să mai aibă grijă de el? Începuse încet încet să se surpe, să se piardă…


Unii însă veneau în continuare din alte părți, atrași de frumusețea orașului. Se minunau de cât de frumos este, dar începeau să se plângă de oamenii din el – care nu mai străluceau prin bunătate, înțelepciune sau hărnicie. De-acum, prostia, superficialitatea și goana după bani erau trăsăturile cele mai răspândite – sau poate… cele mai vizibile. Oamenii care nu erau așa nu mai erau așa vizibili, rar apăreau la televizor – pentru că nu reprezentau un interes pentru cei mulți, așa că stăteau retrași, dezamăgiți poate și ei de schimbarea ce avusese loc în jurul lor, în orașul lor. Unii însă mai încercau să lupte, să schimbe ceva…


Și cei care voiau să pună mână pe bogățiile și frumusețile orașului continuau să vină, dar armele se schimbaseră. Le era mult mai ușor acum să aibă acces la oraș. De la furci și topoare, acum ei atacau cu bani – atrăgându-i pe cei mai naivi dintre locuitori cu bucurii de moment și promisiuni de viață mai bună, picată din cer dar ușor de prăbușit în viitor – pentru că nu are nicio bază solidă, de durată (așa cum orașul avea cândva). Încet încet, locuitorii orașului pierdeau controlul asupra lui, iar orașul ajungea din ce în ce mai mult să fie controlat de străini, de oameni care să nu fi muncit vreodată pentru el, care să nu fi plâns sau sângerat pentru el – dar care să știe să fure și să-l golească de bogății. Și străinii aceia își frecau mâinile de bucurie că poporul tace.


Într-o zi, în muntele pe care stătea suspendat acest oraș s-a făcut o descoperire importantă. Un zăcământ uriaș de aur și alte metale prețioase stătea acolo părăsit, abandonat de pe vremea când orașul a început să prindă contur. În trecut, aurul de acolo fusese folosit, dar scos de acolo fără a face pagube muntelui ce susținea întreg orașul. Era la mintea cocoșului care-i trezea dimineața, dacă faci rău acelui munte, întreg orașul va avea de suferit – nu doar muntele acela!


Nevoia de aur însă, de bogății, era mare pentru unii oameni ai zilelor noastre – așa că interesul pentru a începe săpăturile era foarte mare. Tot aurul trebuia scos și transportat în trenuri pline de lingouri spre alte teritorii, îndepărtate – lăsând locuitorilor orașului câteva lingouri acolo, drept mulțumire.


În trecut, dacă cineva ar fi îndraznit să se apropie de această resursă valoroasă a orașului, toți locuitorii ar fi ieșit la luptă! De acel munte depindea însăși existența lor – nu era vorba doar de aurul din subteran, dar și de principiile oamenilor, de mândria lor, de credința lor. Nimeni nu avea dreptul să fure de acolo, cu atât mai mult să-și bată joc de locuitori, aruncându-le praf în ochi câteva locuri de muncă și câteva lingouri. Și nimeni nu reușise, atâta timp cât oamenii luptasera să-și apere orașul!


Acum însă, conducătorii orașului nu făceau parte dintre  bătrânii – sau tinerii – care încă păstrau în inimă, dar și în minte, valorile ce au fondat cândva acest oraș. Conducătorii de acum erau și ei avizi după bogății, după putere, așa că, în ciuda oricăror argumente legate de logică sau de principii, ei ajutau invadatorii să fure bogățiile orașului. Și nu doar aurul, dar și pădurile, animalele, apele… Iar cei mai mulți oameni treceau nepăsători, privirile fiindu-le atrase de lucrurile strălucitoare din mall-uri și de la televizor.


Ceea ce nu se știa atunci, deși poate părea foarte ciudat, era faptul că, dacă muntele pe care orașul stătea s-ar fi surpat, întreg orașul ar fi fost distrus! Și cu el și orașele din jur, peste care norul de praf ar fi rezistat probabil ani buni, ținându-le într-un întuneric în care nici gândurile sau ideile să nu se mai vadă.


Compania minieră care voia să pună mâna pe aur dădea asigurări că vor avea grijă ca muntele să nu se surpe și o catastrofă să nu se întâmple – dar muntele era oricum din ce în ce mai fragil. Orașul se clătina din ce în ce mai des și, chiar dacă mare parte din locuitori nu-și dădea seama, orașul se îndrepta încet, dar sigur, spre colaps. Poate pare ciudat cum de oamenii își vedeau liniștiți de viața lor, cand un eveniment atât de important se apropia – prăbușirea orașului. Poate că egoismul lor sau superficialitatea îi făcea să nu vadă, să nu simtă nimic – dar efectele aveau să le simtă cu siguranță. Dacă nu ei, atunci copiii lor.


Iar când toate resursele vor fi dispărut, când orașul cel incredibil de frumos și cândva foarte iubit se va fi prăbușit, atunci oamenii nu vor mai putea face nimic. Doar să spună “asta e!” – trădându-și astfel lipsa oricăror principii sau sentimente frumoase, cândva atât de valoroase. Sentimente ce n-au avut puterea sa iasă la iveală atunci când a fost nevoie de ele!


Din fericire, exista încă în acel oraș o mână de oameni care, fără furci sau topoare, dar înarmați cu rațiune și simțire, porneau să lupte împotriva invadatorilor și hoților, distrugătorilor. Pentru că ei știau că orașul lor are atâta potențial și resurse încât să fie perla regiunii, nu sclavul ei, e atât de plin de frumos încât ar putea fi inclus cu totul în Patrimoniul Mondial Unesco, are locuri și valori pe care alte țări le-ar ridica în slăvi, nu le-ar distruge! Și are nevoie să fie iubit și protejat de locuitorii lui, de cei care i-au înțeles frumusețea și importanța, de cei pe care îi doare ce se  întâmplă în jur, de cei ce se gândesc și la copiii lor, nu doar la ei, de cei ce încă simt în ei curgând, un sânge de locuitor puternic și mândru al orașului suspendat, un sânge de român adevărat!



Ioan Stoenică, 1 septembrie 2013.


(articol publicat cu ocazia protestelor din 1 septembrie, impotriva exploatarii de la Rosia Montana. În poveste nu e vorba de Roșia Montană, despre care e ușor să nu-ți pese (??), este vorba de România. România e un oraș suspendat incredibil, unic, pe cale să își taie muntele de sub picioare... )



Luni, 2 septembrie 2013 - 10:17 
Afisari: 804 


Comentariile membrilor (8)

van51
van51

 
1
Felicitari pentru articol.


Luni, 2 septembrie 2013 - 19:59  

andronic.ionel
andronic.ion..

 
2
Da foarte sugestiv si educativ articolul , Felicitari !!!!


Luni, 2 septembrie 2013 - 22:43  

emirider
emirider

 
3
Felicitari foarte frumos relatat !


Marți, 3 septembrie 2013 - 09:56  

ioanstoenica
ioanstoenica..
Coarda
 
4
Multumesc, ma bucur ca va place! Carpati.org


Marți, 3 septembrie 2013 - 14:28  

oanaburnichi
oanaburnichi..

 
5
Eu nu ma tem, pentru ca dupa cum ai scris orasul acela e suspendat, isi are temeliile in cer, nu pe pamant, iar acele temelii nimeni si nimic nu poate sa le surpe Carpati.org E o poezie frumoasa de Radu Gyr care explica mult mai bine ce am scris eu: Atatia morti, atatea oseminte: Avem atâția morți, atâtea oseminte,/că fruntea-i grea de amintirea lor./Purtăm în piept solarele morminte/și de lumină coastele ne dor./Avem atâția morți, atâtea oseminte,/vezi, sufletul lor vine din grădini/Și ne sărută pleoapele fierbinte,/precum un vânt de seară plin de crini./Avem atâția morți, atâtea oseminte,/ne cresc în vis ca o capatepeteasmă/Și umbra lor dumbravă de argint e/și tremură flori albe de mireasmă./Atâția morți străfulgeră inele/pe fruntea zodiacului aprins./Cu frunțile de s-au izbit de stele,/cu jertfele de ceruri s-au atins./Cutremurați de-aducerile-aminte,/cu ochii incendiați de-un sfânt mister,/privim cum zilnic alte noi morminte/se-nalță pajuri albe către cer./Să pună țării temelii de fier!

Textul tau e minunat, inteleg si durerea si indemnul din el si din nou nu pot decat sa adaug o alta poezie in catuse, cum i s-a spus, care ilustreaza cam aceeasi idee: Îndemn la luptă - Nu dor nici luptele pierdute,/nici ranile din piept nu dor,/cum dor acele brate slute/care să lupte nu mai vor./Cat inima în piept iti canta/ce-nseamna-n lupta-un brat rapus ?/Ce-ti pasa-n colb de-o spada franta/când te ridici cu-n steag, mai sus ?/Infrant nu esti atunci când sangeri,/nici ochii când în lacrimi ti-s./Adevaratele infrangeri,/sunt renuntarile la vis. Cum se vede si din poezie (cel putin din punctul meu de vedere) lupta cea mai grea este de fapt cea cu noi insine. Multumim pentru indemn Ioan!


Marți, 3 septembrie 2013 - 15:53  

catalin06
catalin06

 
6
Este interesant textul tau, are originalitate, ceea ce nu pot spune despre politicienii romani si unii netrebnici care incearca sa profite de pe urma acestui "oras suspendat pe un munte de aur" - si argint, as adauga eu.

Inteleg ca te referi la mai mult decat la o mica zona din tara, ca te referi la Romania si la ce se intampla in general cu tara asta, dar cred ca ceea ce se intampla cu Rosia Montana refelecta fidel realitatea zilelor noastre din aceasta Romanie. Hai s-o spunem direct, la Rosia Montana e mai mult decat o exploatare miniera, e furt! Fura canadienii, fura si romanii (bineintelesc ca doar aceia care au superstatut de "masculi alfa" ai societatii romanesti).

Un lucru care ma amuza mult este promovarea ideii ca o exploatare miniera in zona ar crea locuri de munca pentru un anumit numar de oameni. La o privire initiala, e un lucru bun, insa, daca te uiti mai bine, observi ca ceva nu e in regula. Pentru 100, 200, 300 de locuri de munca noi pierdem cea mai mare rezerva de aur si argint din Europa! Oricum, ca stat, nu ne alegem mai cu nimic, sa fim seriosi, ca doar nu suntem atat de prosti incat sa nu fi invatat nimic din ultimii 24 de ani...

Probabil ca vom vegeta in continuare uitandu-ne la TV.

M-am aprins, ca ma scoate din sarite ce se intampla in tara asta. Sper sa nu va suparati pe mine ca am abordat astfel discutia si nu am apreciat articolul cu un comentariu mai amplu pe text.

Va salut!

Catalin


Marți, 3 septembrie 2013 - 21:19  

ioanstoenica
ioanstoenica..
Coarda
 
7
Cătălin, ai înțeles textul foarte bine Carpati.org Cand am spus că-i vorba de România și nu de Roșia Montană, mă refeream la faptul că ceea ce se întâmpla la Roșia afectează toată țară - nu doar comunitatea locală. Dar da, poate fi interpretat și cum spui tu, că nu doar acolo se fură și se distruge în țara asta. Oricum, ideea mea era să prezint situația într-un mod diferit, care să facă poate mai vizibilă, mai clară, situația de la Roșia. Că nu toată lumea știe ce presupune acest proiect, dar mulți ar putea înțelege ce înseamnă jaf și distrugere...


Marți, 3 septembrie 2013 - 22:11  

danutzvasile
danutzvasile..

 
8
Ioan, cata dreptate ai .Din fericire nu toti credem in reclamele de la TV si cu credinta in Doamne-Doamne vom trece si peste asta.


Luni, 9 septembrie 2013 - 20:24  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0663 secunde

The lyrics that count | ro | fr | es | it | de | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante | Getamovie.org | Searchromania.net
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com | Patentsmania.com | Getacd.es | Design
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2014) www.carpati.org