Cautare:

Doneaza

Calendar

Martie 2017
LMMJVSD
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031

Aprilie 2017
LMMJVSD
12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930

Online

Vremea
Varful Sureanu
Muntii Sureanu

Reduceri

Voluntar in Carpati - 2016

Homepage

Lista de discutii

El, muntele...

El, muntele…amintiri de prin Hasmas.




Patinam pe gheata ca oglinda, ce reflecta soarele, ce o topea treptat...raza cu raza. Razele ce coboara si se strecoara printre crengile de brad, uscand picurii ce au uitat sa curga. Si stau suspendati in propria lor gravitatie ce atarna ca margaritare mici si umede. Firul de iarba te invita la o baie in roua diminetii.


Sa-mi pierd bocancii dezlegand funda unei legaturi duble. Sa simt cum...libertatea in miscarea fiecarui pas pe pamantul umed si inca rece se transforma in dans printre branduse violet. Branduse, ce se inalta drept in lumea lor mica si mareata, in eleganta firavului.


O maretie! Sa vad cum o pasare pe stanca ma priveste. Cum ma las udata de raceala diminetii, incaltandu-ma cu raza soarelui coborata la picioarele mele. Un invelis ce se deschide asemeni unei branduse suflate de vant, desfasurandu-se, si dezlegandu-ma la un siret…


Dezlegand doua capete ale aceluiasi fir, coordonat de doua maini ce-i dau o forma firului agatat in niste coordonate externe, directionate de un gand.


Din punctul in care se aflau, incoltise un gand, udat de imaginea vie a unui soare launtric inundat de albastrul celest ce curge din paharul de apa, peste pamantul cel calc si facandu-se una cu El, cu gandul…( la incoltirea unei nucusoare de Cedru inca nepusa in pamant…).


Gandul e trecut prin toata “sinestezia” unei inteligente cosmotice , a unui punct si din mine. Si ce minunat sa vezi ploaia de fulgi unici ca si configuratie interioara. Doar puncte ce se unesc, unul cu unul si oglindindu-se in El.


Sa vad cum pamantul respira, emanand un abur mai cald, ce se ridica. Norii sunt si pe pamant! Sa respir in ritmul Lui, sa traiesc vibratia lui auzind-o sub pasi.


Imbratisez aroma si taria inaltatoare a unui brad ce atinge albastrul si-i simt o radacina groasa ce ma ridica in lateralul talpii drepte, determinandu-ma sa ma prind si mai strans de el, pentru a-mi mentine echilibrul intre atatea lumi…Sa ii gust esenta ce curge de sub scoarta cazuta de ceva timp, de cand si eu ma trezisem… Rasina de brad, ce-mi lipeste buzele, una de alta. Intr-un rau ce curge zgomotos de limpede si pur, coborand, printre stancile ce le urcam. Si ma adancesc in zapada moale ce se deschide, sa ma primeasca. Si ma orbeste lumina ce se reflecta in ea, mai pura decat albul, in lumina…Sa-i privesc bratele marete ce se inalta catre cer spre a imbratisa lumea interioara a naturii... umane.


Sunt una cu natura…


Si ma las imbratisata… privind in vale, de pe stanca. Adancimea imi da emotii acum? sau inaltimea ?


Profunzime inaltatoare de trairi....


Mai zabovesc in libertatea din mine, invaluita de sunetul unei paduri ce se lasa cucerita de un pas timid al unei dorinte exprimate prin cutezanta strabaterii ferme a caii ghidate de intentie si vointa. Si las urme in noroi si ma indrept iar spre iarba uscata (de unde nu ma mai vad, privindu-ma in urma).


Sunt inca aici!



diana troaca





Joi, 11 decembrie 2008 - 12:52 
Afisari: 1,308 


Comentariile membrilor (9)

zentai
zentai
Coarda
 
1
Hm....zic ca te risti cu astfel de texte! :-)Pt. ca e posibil ca unora sa nu le placa si tu sa suferi.

Eu zic ca e mai mult o calatorie in Hasmasul sufletului tau.Si fiindca ma simt un pic vinovat pt. ca ieri, pe textul cu Ceahlaul, am avut o oarescare reactie (dar sunt sigur ca intelegi, ca fiecare isi apara peisajele interioare) astazi te voi lauda, indreptatit, raportat la text.

E f.fain ca eterezi trairile si ne faci partasi la ele.Ma bucur pt.tine ca ai atat de mult curaj sa faci asta.Recunosc sincer ca eu n-as avea acest curaj.De aceea si admir cand altii o fac.Oricum, femeile sunt indreptatite sa spere la rezonabilitatea celor din jur, ceea ce eu iti doresc.

Ideea e ca e nevoie si de romantism (cu singura precizare, mai mult o rugaminte, de a fi mai atenta la topica textului, inainte de a posta, asta ca totul sa fie perfect) si sper ca stilul tau sa prinda.

Toate cele bune.


Miercuri, 10 decembrie 2008 - 09:42  

urlea2002
urlea2002
Cort
 
2
Eu zic sa te risti in continuare..Carpati.org
E frumos ce ai scris, sincer,din suflet...cred ca aceasta e esenta acestei rubrici, nu neaparat arta...Felis si la mai multe...Carpati.org


Miercuri, 10 decembrie 2008 - 18:23  

claudiuiasi
claudiuiasi
Coarda
 
3
Imii plac cuvintele simple si trarile pe care le exprimi prin ele. Prefer buchetele simple.


Miercuri, 10 decembrie 2008 - 23:23  

conrad
conrad
(admin)

 
4
@zentai: Cum adica, sa nu scrii despre ceea ce se afla in sufletul tau, pentru ca e posibil ca unora sa nu le placa sau sa nu inteleaga!? Si!!???
Cand urci pe munte, te gandesti vreodata ca unora nu le place sa urce si nici nu te inteleg? Si, doar pentru asta, ai renunta vreodata sa urci? Si suferi cand vre-un cocalar iti spune ca nu intelege de ce sa urci pe munte?
Scriu pentru mine, urc pentru mine, traiesc pentru mine! Banuiesc ca asa face si diana si multi altii...

@ Diana: Imi plac mult cuvintele tale. Le urmaresc. Ma bucur ca "ti-am aratat" acest site Carpati.org


Joi, 11 decembrie 2008 - 09:12  

zentai
zentai
Coarda
 
5
@conrad: tot ce spui tu are logica dar....oare tre sa spun chiar totul despre ceea ce se intampla cu mine cand urc pe munte? sa descriu clipa, emotia, ca vibrez, ca simt ca exist cu adevarat doar atunci cand urc pe munte?mai ales pe un site public?Pentru Diana e OK.Ea e femeie, poate poetiza, dar eu? chiar si ea, ajunge doar o singura data s-o mistocareasca careva.Chiar daca restul i-ar sari in aparare, ramana gustul amar al ironiei celuilalt, nemeritata, nedreapta, atat de trist ajunge sa fie totul!De-asta am zis ca admir curajul celor care posteaza "peisaje" din sufletul lor.

De-asta mi-am promis ca virgula chiar daca nu sunt pe aceleasi pozitii intr-o dezbatere cu cineva de aici , de pe site, eu ma voi margini la logica bunului simt.In fond, nici nu suntem toti la fel, nici nu tre sa fim.
Eu ma bucur de-un text ca cel al lui Diana, de un RT scris bine, de poze (si unele chiar sunt socant de frumoase).Ramana intrebarea ce as putea darui eu?! NU stiu! daca vreti, ma puteti condamna pentru asta. Ati avea perfecta dreptate.


Joi, 11 decembrie 2008 - 10:52  

diana.t
diana.t

 
6
Da, conrad, merci de site. Am gasit lucruri interesante si mai ales cel legat de fotografii, cu incadrarea, etc...Deci multumesc :-)

Inteleg ce zici zentai si inteleg ce zici si tu conrad. Avem pareri personale, credinte si simtiri care nu pot fi decat subiective. Desi muntele exista ca ceva obiectiv, real, palpabil, vizibil. Asta nu inseamna sa cautam acum cine si cu ce are dreptate sau cine zice mai frumos si mai bine si cine nu.

"Unora e posibil sa nu le placa". Exact si nu ca e posibil chiar e real lucrul asta. Adica chiar nu le place. Iar daca nu le place, foarte bine (bine ca stiu ce le place) si ca au libertatea sa aleaga ce sa citeasca si ce nu. Nu m-am gandit la o modalitate de a fi pe placul celor mai multi, pentru ca n-am facut un scop din asta. Am exprimat "ceva", intr-un mod anume (mai mult decat modul meu sau ceae ce simt si cred si percep, eventual cu ghilimele).
Pentru mine ar insemna un efort sa stau sa-mi limitez si sa-mi separ trairea de ceea ce gandesc. M-as simti ca la scoala( desi invat si aici multe dar in alt fel, intr-un mod placut). Fiecare se exprima conform perceptiilor si conform cu ceea ce sunt .

Am inteles si faza cu "mistocareala" :-) Pana la urma e ideea de cat de mult iti asumi, traiesti, accepti ce esti, spui si scri. Una e sa critici ideea, textul si alta e sa critici persoana.
Nu caut aprobari sau confirmari din exterior daca e de bine sau nu. Acest lucru nu inseamna ca nu-mi pasa. Ca nu conteaza ce cred si spun cei din jur.Sunt "aprecieri" si "critici" care sunt constructive. Sunt aprecieri si critici care iti arat doar felul de a fi al persoanei care le emite. Sunt critici care iti arata felul tau de a fi. In asta consta finetea sa iti dai seama daca cineva are ceva cu tine, cu ce spui, sau e suparat cu totul pe altceva/altcineva dar acum te-a gasit pe tine si are ocazia sa zica ce crede.
Si apreciez persoanele care spun ce gandesc si simt si o fac in felul lor. Adica sunt fideli cu ceea ce e in interiorul lor si anume, ce gandesc aia spun si fac.

Daca o persoana are simtul comicului, al ironiei in ea mi se pare natural sa se exprime asa. Daca o persoana are simtul melodiei si al sunetelor in ea, mi se pare natural sa se exprime prin cantec. Daca un om este prin firea lui "direct" si expune ce traieste in mod "direct", am toata consideratia. Si sunt si persoane care sunt si ironice si cu simtul poeziei.

Ar insemna sa ma prefac sau sa fac un fel de "plagiat" sa simt si sa gandesc altfel decat cum in mod natural simt si gandesc...si sincer nu fac asta, doar ca sa fac pe plac. Da, as inceta sa postez daca nu e conform rubrici si conditiilor. Daca cadrul nu e conform continutului.

Si apropo de riscuri...sunt care ti le si asumi. Mi-ai spus frazele cu sinceritate, in cunostinta de cauza, zentai si apreciez asta. Si merci si de observatiile de topica (chiar necesita revizuire :-)

Si ai zis bine zentai, prin "e mai mult o calatorie in Hasmasul sufletului tau". N-are cum sa nu fie. Am stat 14 ani la poalele Hasmasului, asta ca sa vezi legatura. Intr-un fel am crescut odata cu el...desi el e de mult acolo. Adica il simt altfel decat simt Ceahlaul sau alt munte. Altfel. Doar altfel.

Si nu trebuie sa spui chiar totul despre ce se intampla cu tine, doar ce simti, gandesti si traiesti. Iar asta uneori poate insemna totul. Si nici macar asta nu esti obligat sa o faci. Si cred ca mi-ai "daruit" un comentariu dar la intrebare iti raspunzi tu :-)


Joi, 11 decembrie 2008 - 12:36  

zentai
zentai
Coarda
 
7
O.K.Diana! Ai dreptate in tot ceea ce spui.
Ma bucur pt.tine ca ai cresut la poalele Hasmasului! Cred ca toti avem un munte pe care-l purtam in suflet.Imi place sa zic ca suntem o manifestare a spiritului acelui munte (pe care-l purtam in suflet).La propriu (fara sa cad in shintoism :-) ) cred ca spiritul muntelui se manifesta prin cei care-l iubesc. Apropo, azi e Ziua Internatională a Muntelui, asa ca La Mulți Ani tuturor.

De aproape un an de cand am intrat pe acest site sa stii ca mi-a crescut f.mult modestia.Inainte aveam o parere f.buna despre mine (cred ca eram si un pic arogant).Intre timp, am cunoscut, de aici de pe acest site cei mai multi) tipi aproape covarsitor de extraodrinari (unora le datorez chiar faptul ca m-am intors in viata dintr-o tura sau alta...se stiu ei ;-) )
Am primit lectii de modestie aproape dureroase pt.mine (pt.ca sunt un perfectionist :-) ).Mi le-am insusit dar am tras concluzia logica si de bun simt ca sunt pe acest site tipi mult mai indreptatiti sa vorbeasca despre munte, despre pericolele si maretia lui, decat mine.Asa ca am ales sa ascult si sa privesc.

Toate cele bune


Joi, 11 decembrie 2008 - 12:53  

diana.t
diana.t

 
8
Cu siguranta sunt persoane mai indreptatite (in comparatie cu mine) si chiar cu mult indreptatite de turele pe care le-au facut, de experienta pe munte si nu numai.
Sunt oameni care intr-adevar sunt dedicati muntelui. Sunt pentru munte si natura. Prin faptele lor vezi asta si faptele lor ascund faptul ca ei simt si traiesc muntele.
Ei intr-adevar traiesc muntele. Si spun ei pentru ca eu nu fac parte din categoria aceasta. Ce este dorinta, "crestere", inceput in ceea ce ma priveste, la ei este deja viata, dezvoltare, viziune si fapte concrete.
Tot respectul si consideratia.
La multi ani!
:-)


Joi, 11 decembrie 2008 - 13:07  

conrad
conrad
(admin)

 
9
@ zentai: Off... atatea intrebari retorice in raspunsul tau! Stiu ca nu astepti raspuns, nu de la mine cel putin, atata timp cat te intrebi singur. Dar, totusi, imi voi expune parerea. Nu este nimeni obligat sa "spuna chiar totul" despre ce e in sufletul lui, atunci cand urca pe munte, ci doar atat cat doreste el si cat simte nevoia. Chiar tot nu spune nimeni, dar unii (printre care si eu) simt nevoia sa spuna multe si despre trairile interioare. De exemplu, eu nu pot sa citesc articole si jurnale gen raport de tura. Un adevarat jurnal de calatorie contine in primul rand impresiile unui om si comunicarea lui cu sine si totodata cu mediul inconjurator, determinate in primul rand de minunatiile locurilor noi pe unde pasii il poarta si pe unde ochii se minuneaza si care sensibilizeaza sufletul... Pentru fiecare om in parte, intr-o calatorie nu cred ca cel mai important este traseul pe care l-a facut, cate ore a mers, unde a baut apa, unde a dormit, cu cine s-a intalnit, peste cate varfuri sau prin cate vai si sate a trecut, sau mai stiu eu ce... important cu adevarat pentru el, este ce a simtit el acolo, pentru ca asta va duce cu el mai departe. Imaginile se sterg, cu timpul, din memorie. Impresiile nu!
Poti sa descrii clipa, emotia, daca vibrezi sau nu, in primul rand daca vrei si apoi, daca poti. Hemingway spunea: "Uneori este mai usor sa faci ceva, decat sa descrii ceva", mai ales cand vorbim despre starile sufletesti interioare. Iar fiecare cititor citeste ce vrea: rapoarte de tura sau jurnale...
Nu inteleg ce vrei sa spui cu faptul ca Diana e femeie si ea poate sa scrie asa... nu cred ca scrie asa pt ca e femeie, ci pt ca asa isi doreste sa scrie. (nu-i asa, Diana? Carpati.org )
Cat despre "mistocareala", la astfel de texte nu poate comenta "la misto" decat un badaran. Sa critici un text din punct de vedere gramatical sau al ideilor, al sensului sau, asta e altceva. Si sa stii, in general, criticile sunt mai benefice decat felicitarile, bineinteles daca sunt expuse in mod obiectiv. daca esti laudat ti se urca la cap, pe cand daca ti se critica sau ti se arata anumite greseli, te perfectionezi.
Cand scrii ceva, mai ales un text drag tie, e curata slabiciune ca daca cineva ataca acel text, tu sa astepti pe altii sa-ti ia apararea. cea mai buna aparare este insusi textul (sau, ma rog, asa ar trebui), iar daca o "mistocareala" te zguduie, inseamna ca n-ai incredere in ideile tale, in sufletul tau expus in cuvinte, in ceea ce esti, pana la urma. Daca cineva face "misto" de ceea ce sunt eu, din punctul lui de vedere, crezi ca-i voi acorda vreo importanta?
Daca un prost vine si-mi spune o prostie, crezi ca am sa fiu eu zguduit din pricina asta? Dar traim intr-o lume plina de prosti!! (poate chiar eu sunt unul dintre ei, asa ca nu e obligatoriu sa ma iei in seama Carpati.org )
Uite, eu nu sunt femeie, si totusi mi-am expus sufletul in fiecare text scris de mine si chiar si in fiecare jurnal de pe acest site. Poti sa te uit prin ele, daca vrei (din pacate, pozele s-au pierdut si inca n-am apucat sa le repostez). Sau poti citi articolul meu "muntii din ochii mei", postat si aici. In toate articolele si jurnalele mele am "poetizat" si eu si am scris si despre peisajele din suflet, nu numai despre cele din jur, si desi am primit si critici (constructive, pe personala), totusi nu m-a "mistocarit" nimeni. Si nu sunt femeie.
Gata, inchei aici cu mentiunea ca suntem egali si liberi sa facem orice ne dorim. Dar sa nu uitam ca totul este posibil, dar nu totul este permis Carpati.org
______________________
Esti ceea ce indraznesti!


Vineri, 12 decembrie 2008 - 10:33  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0905 secunde

The lyrics that count | GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante | Getamovie.org | Searchromania.net
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com | Patentsmania.com | Getacd.es | Design
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2017) www.carpati.org