Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Doneaza

Calendar

Octombrie 2019
LMMJVSD
123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031

Noiembrie 2019
LMMJVSD
123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930

Online

Vremea
Varful Papusa
Muntii Parang

Voluntar in Carpati - 2016

Homepage

Lista de discutii

Dansul frunzelor din mine

Ați văzut vreodată un râu de ciocolată? E minunat. E ceva care îți învelește tot corpul de căldură și dulceață când te scalzi în el… Ceva care ia forma inimii tale unduindu-se peste tine. Mângâindu-te ca un sărut luminat de ultima rază de soare, o rază ce ajunge pe pământ cu întârziere de 8 minute, special ca tu să te poți bucura mai mult de ea… Un râu de ciocolată, așa se simte dragostea dacă așa ești tu. O ciocolată care nu îți face rău, o ciocolată care te iubește pe tine mai mult decât iubește albia prin care curge, o ciocolată ce poate face bine atâtor oameni, oferindu-le o linguriță. Dar să mănânci cu lingurița din râul plin de ciocolată, nu e la fel ca și scăldatul ce face să răsune pădurea toată de voioșie și minune. Și tu ești singurul din râu! Și atunci… Dacă iubești enorm, uriaș de mult ciocolata, și mai exact… ACEA ciocolată, din râul acela, atunci ai găsit casa din care să nu vrei inima să plece niciodată. Căci doar acolo ciocolata curge infinit și nu mai e nevoie de nimic altceva în afară de ea, nici ca să trăiești dar nici ca să fii fericit. Să vă cânt…


Mergi prin pădure, soarele străbate atât de cald și bun printre crengi, și auzi un zgomot. Te oprești. Te uiți atent în jur căutând sursa sunetului, dar niciun animal nu pare să miște în apropiere. Te liniștești, gândind că poate nu a fost nimic, doar un gând… Dar iar se-aude. Ca și când cineva calcă pe frunzele uscate urmărindu-te de după copaci. Ești singur… pădurea e mare și nu-i nimeni să te-ajute dacă ceva s-ar întâmpla, dar mergi mai departe. Drumul spre înapoi îl știi deja, nu-i acolo fericirea ta, doar de acolo ai plecat! Nu ai plecat de prea mult bine. Și mergi înainte. Înapoiul ar fi poate mai sigur, dar înaintele ar fi mult mai plin de fericire… Dar apoi iar se aude, și atunci iarăși te oprești. Privești cu ochii mici orbiți de soare tot ce-ar putea să miște-n jur. Si atunci… într-o rază de lumină, undeva printre copacii înalți și fără crengi până spre vârf, observi minunea: nu sunt pași, sunt aripi… parcă mii de fluturi zboară în jurul tău căzând dinspre cer înspre pământ, și nu se știe cum, tu le auzi bătaia aripilor colorate ce taie drum prin aerul din jur. Fluturi… Fluturi? Dacă sunt fluturi… de ce coboară toți atât de lin către pământ? Unde e zborul haotic ce-i face minunați, unde e viața scurtă trăită în zig-zag, și-n sus, nu doar la stânga și la dreapta, în jos fără să lupte căzând cu siguranță la pământ?


Te uiți atent la ceea ce-ai crezut că-s fluturi, și vezi acum. Sunt… frunze? Cad frunze uscate dinspre cer și tu le simți în suflet atât de-adânc zborul încât îl poți și auzi? Pornești din nou, privind de-acum spre sus, spre frunze, și gândul îți e confirmat! Auzi frunzele cum cad, și în căderea lor fără speranță, crează atât de plin un dans… Frunze căzătoare? Sunt frunze dansatoare în pădure, și parcă niciodată înainte sunetul căderii lor nu era muzică în tine, și niciodată n-au dansat cu-atâta dragoste de bine… Zâmbești adânc. Adânc, nu larg, căci mărimea zâmbetului o măsori în adâncime, nu în suprafața ocupată pe o față ce oricum se ofilește. În suflet zâmbetul transformă frunzele-n aripi și culorile în elixir… Formula tinereții nu-i ceva ce se găsește în farmacii, dar se găsește undeva. Mai caută…


Urcam, condus de glasul frunzelor mele ce-mi făceau drumul scenă și mersul dans, privind printre galben uscat un cer albastru ca cerul, acela pe care poate cândva l-ai văzut și tu. Haide, măcar o dată, nu se poate să nu-l fi văzut! O singură dată… plin de culoare… plin de suflet… plin de tine… o singură dată? De ce, unde a dispărut apoi?


Și drumul urca spre un vârf pe care îl știam atât de bine, și știam drumul până acolo dar și priveliștea din vârf, și mă-ntrebau florile din cale de ce mai urc atât efort, când nu-i nimic nou să m-aștepte și nici eu nu sunt aici! “Dar cum să nu, eu sunt aici”, le spuneam și tot urcam, dar de la o vreme-n sus, se schimbă ceva în jur. Mersul mi se transformă, și dansul plin ce îl dansam, rămase mers, nimic mai mult. “Nu vreau să merg”, m-am speriat, “vreau să dansez, și dansul să îmi fie drum, și frunzele să-mi cânte mult, intrând adânc printr-o ureche, ieșind încet… pe cealaltă?” Ceva se schimbase. Nu mai simțeam muzica! M-am oprit și am privit speriat în jur, și nu vedeam muzica. Nu vedeam notele căzând din cer și nici pe piele nu le mai simțeam… Am început să mă învârt pe loc privind în jur cu repezitorul, ca într-un film în care personajul nu știe ce se-ntâmpla cu el, și crede că va găsi răspunsul în exteriorul său… și acolo aveam să îl găsesc și eu. Undeva mai jos decât mine. Obișnuit să privesc numai în sus, către cerul de unde cădeau notele muzicale sub formă de frunze colorate, am uitat să văd ce-mi rămânea în urmă. Și atunci sub mine mare, pădurea… pădurea galbenă de fag, tulpinile gri și înalte ce nu se mai vedeau și… frunzele de sub tălpi ce de acum nu mai foșneau. Depășisem nivelul pădurii, și privind în sus cu disperare m-am întrebat ca orice om “de ce nu mai cad frunze peste mine?? S-a terminat melodia, îngerii au încetat să cânte, le e somn, ce se întâmplă?” Frunzele nu mai cădeau din cer și cerul parcă rămăsese gol… ciudat cum albastrul părea mai șters acum, când nu mai era galbenul frunzelor cu care să contrasteze. “De ce nu mai cad frunze din cer?” Și cerul mă dezamagise, căci îi ceream altceva decât ceea ce el putea să îmi ofere. Nu era vina lui, micuțul… eram eu prea puțin capabil de înțelegere. Cerul era minunat, avea să mi se arate astfel mai apoi…


M-am așezat pe un bolovan. Era călduț. Poate de aceea lângă mine stătea comodă și o șopârliță. Una mică, un puiuț. O șopârliță… Cu coada subțire și ghearele mici, m-a surprins prin faptul că nu a fugit de mine când m-am așezat lângă ea. Parcă aș fi fost doar o frunză uscată ce căzuse lângă ea, și apoi o frunză n-ar fi putut să-i facă rău, știa asta probabil. Era obișnuită cu frunzele…


-         - Micuță, mai e mult până la vârf? Am întrebat-o ca și când vârful ce-l știam se depărta de mine pe măsură ce urcam…


-         - Dacă mergi în direcția asta, îmi spuse și arătă în sus cu una din gheruțe, atunci nu o să ajungi niciodată pe vârf.


-         - Dar cum așa? Vârful e acolo, am fost pe el de-atâtea ori… în vis…


-         - Ești sigur că acesta-i vârful de care spui, din visul tău? Cât a trecut de când ai visat acest vis? O lună? Două? Câți ani de copilărie, cați ani de adolescență, cați ani până să ai părul alb? Uneori visele se uită… te trezești fără să-ți mai amintești… la 40 de ani…


-         - Dar eu îl știu bine, am visat clar și pădurea și vârful și pe mine…


-         - Atunci ești pe drumul cel bun! Doar asta vei găsi aici. Pădurea, vârful și pe tine… dar nu…


Un bolovan s-a prăbușit dintr-o stâncă din perete, și șopârlița cu gheruțe s-a speriat micuța, și a plecat fără să-mi spună ce anume nu o să găsesc mergând spre varf pe drumul ăsta. Dar… ce nu voi găsi prea puțin contează, mai important e ceea ce o să găsesc, doar pentru asta urc atât! Pentru ce e înainte, pentru ce nu e înapoi… nu pentru ce nu e nicăieri pe acest drum, nici înainte și nici înapoi…


Se lăsă ceața pe potecă, și frigul începu s-atace. Nu mai vedeam poteca așa bine, nu mai vedeam la depărtare, dar vedeam pasul unde îl puneam, și pe moment mi-era de-ajuns. Să știu unde pun pasul în clipa respectivă, nu unde are să ajungă poteca pe care mergeam. Mergeam prin ceață, și oamenii s-ar fi speriat, poți să te pierzi, să cazi în haos, să-ți rupi piciorul sau o mână… Ce caraghioși, cum să le rup dacă pluteam?


Eu iubeam ceața. Știi, când stai undeva pe un deal verde și plin de flori, și privești spre cer. Se văd norișorii aceia albi în formă de oiță… sau de văcuță. Și uneori de Marlin Manson. Ei bine, mie îmi plăceau norii aceia albi și pufoși. Îi simțeam ca pe o parte din mine, moale și albă. Și acum… eu devenisem o parte din ei! Mergeam prin norișorii albi pe care îi mai văd copiii, și ei nu știu că norii nu sunt doar pe cer, ci uneori și pe pământ! Să plutești pe un nor alb și pufos e atât de realizabil, dar lumea nu știe… Bineee, poate nu erau norii la fel de albi văzuți din interior, dar apoi nu-i așa și Lumea? Văzută de la depărtare o poți vedea în alb și albastru, dar dacă intri mai adânc, cine știe în ce mod sinistru culorile se mai combină… În câtă lume intrasem și câte combinații de culori, în niciuna norii albi nu își păstrau culoarea lor originală. Pentru că oamenii pierdeau pe drum din culorile luminii, și cum să poți să ai în tine alb, când nu ai roșu ca să îl obții? Cum să obții ceva atât de pur și de curat, când îți lipsesc și verdele și galbenul dar și albastrul? Doar din gri nu se prea face alb! E nevoie de toate culorile împreună! Și cu puterea lor combinată, să poată să creeze o rază…


Poate de aceea îmi era gri ceața de pe potecă, pierdusem galbenul acolo în pădure, și albastrul undeva mai sus lângă o stâncă… Toți ar vrea să ajungă să stea plutind peste un nor, dar când ajung în el și negrul încet îi înconjoară, fac cale-ntoarsă spre pământ. Păi ce e zborul? Distracție de weekend sau suflet către cer? Și ceața mă primea în ea căci mă știa că o iubesc…


Și-având curaj să merg tot înainte, am depășit încet și norii negri care m-au durut. Deasupra lor mai rămânea de-acum doar soarele cel minunat, redându-mi galbenul pierdut, și cerul liber fără nori, întins fără de sfârșit, redându-mi un albastru ce-am iubit… Și-atunci sub mine norii deveniră iarăși albi, căci nu e negrul la fel de puternic precum culorile ce se combină, când din culorile ce ai în tine, poți răspândi în jur lumină… Și eram sus, pe vârful meu, și priveam lumea de sub mine, mai frumoasă ca oricând, ca de fiecare dată… Cum faci Doamne așa minune? Când plec din lume o las parcă mergând din ce în ce mai mult către pieire, o las pe-un drum fără iubire căci de iubire a uitat, și-o las plângând dar nu de fericire, fiindc-a uitat de unde a plecat, și nu realizează că acolo unde vrea s-ajungă, nu-i viață, doar aer respirat! Și-apoi ajung aici pe vârf și-o văd frumoasă ca nicicând, de fiecare dată mai albastră, de fiecare dată mai iubind, de fiecare dată mult mai plină, de dragoste și de senin! Cum faci oare-așa minune? Cum o faci în ochii mei, mereu mai frumoasă decât știu, când de fiecare dată-mi spun că mai frumoasă de atât dacă ar fi, ar însemna să-mi schimb inima din mine, să pun una mult mai mare, să poată să încapă și mai mult…


Dar nu plâng lumea când o văd așa frumoasă, și lacrimile ce îmi curg nu-s de la vânt nici de la frig… Îmi trebuie-o inimă mai mare, prea multă frumusețe iese uneori plângând… Și nu aș vrea să-o pierd așa, fără să fie cineva să-mi sărute lacrima de pe obraz și dintre buze, primind în ea, tot ce e bun din mine și uneori se pierde dus de vant… Dar nu-i nimic, și pe un vârf înghețat și uitat de lume crește floarea soarelui uneori. Când e udată cu iubire prin lacrimi care curg topindu-și drumul spre pământ…


Răsari iubire către mine, căci de acolo ai pornit…


Dar ce-a vrut șopârlița să îmi spună? Ce oare nu pot regăsi aici, când sentimentul de-mplinire nu-i nicăieri mai plin decât pe acest vârf? E tot aici din visul meu… E drumul plin de suferință pe care doar eu îl mai știu, și n-am să-l uit, deși din el am scos în evidență doar dansul, nu și sursa lui. Cum să înțeleagă lumea că muzica pe care sufletul meu o produce e cea care îmi face cuvintele să danseze, și nu o dorință superficială de-a mă juca de-a dragostea... literară. Cum să înțeleagă când ea nu vede mai mult decât cuvinte, nu sentimente? Și apoi… de ce aș vrea să înțeleagă, dacă nu pentru binele pe care ar putea să i-l ofere? Și-atunci ce-ar putea să îmi lipsească pe acest vârf uitat de lume undeva-n mijlocul ei? Un vârf mult mai înalt decât vârfurile de prin jur, mult mai plin de muzică decât orașul plin de zgomot… ce lipsește? De ce simt c-avea dreptate, de ce simt un gol în mine, când gol nu e decât împrejur? Sau poate…


Și am scos geaca de pe mine și-apoi și tricoul ud, și am lăsat să mă atingă un frig ce te ajută mult… Și când îi simți fiorii reci cum îți penetrează corpul, când îl simți dinspre zăpadă cum vine și-apoi intră-n tine, cum te conduce din afară spre punctul cel mai din adânc… atunci te umple de gândire căci simți c-ai suferit de-ajuns, și pui geaca peste tine, și-atunci începi să simți. Minune… O explozie de lumină și raze ies prin geacă, și te oprești din tremurat deși frigu-i tot acolo, și privești mirat în tine cu ochii ațintiți în jur! Și simțind frigul ce-i în geacă, zâmbești adânc, atât de pur, și sari în sus de bucurie și-arunci geaca de pe tine, și pornești fugind la vale, sărind ca o capră neagră, din stâncă-n stâncă prin zăpadă, și râzi cu voce să răsune, pădurea toată de sub tine, și râzi și plângi, căci încă e devreme, momentul când ai înțeles, ce anume n-avea vârful să-ți ofere…


...


Ioan Stoenică - 28 septembrie 2008



Luni, 9 noiembrie 2009 - 18:43 
Afisari: 1,461 


Comentariile membrilor (9)

claudiuiasi
claudiuiasi
Coarda
 
1
Frumos de tot! Nu am cuvinte!


Marți, 10 noiembrie 2009 - 10:14  

zentai
zentai
Coarda
 
2
personal, inedit, curajos și tandru....

a fost foarte interesant sa particip la experimentele tale sufletesti.Deobicei, oamenii se feresc sa vorbeasca despre asta și nu neaparat de teama sau de rusine, ci din dorina de a pastra in intimitate clipele magiei

daca tu ai ales sa imparti cu noi asemenea clipe, altruismul tau, recunosc, a depasit puterea mea de intelegere Carpati.org dar eu sunt un nesociabil convinsCarpati.org

Oricum, in schimb, admir la semeni sinceritatea exprimarii pentru ca e un lucru atat de rar!


Marți, 10 noiembrie 2009 - 14:11  

ioanstoenica
ioanstoenica..
Coarda
 
3
Multumesc... Carpati.org asa incerc mereu sa scriu. De fapt scrisul pt mine e doar un mod de a exprima ceea ce simt si gandesc, si atunci cum as putea sa fac asta daca as scrie altfel decat asa cum simt? Nu as mai fi eu in textele mele Carpati.org Nu fac literatura.

Dar majoritatea textelor mele nu au legatura cu muntele, de aceea asta e singurul (momentan) pe care il public aici. Chiar daca si el se refera de fapt la altceva in mod mai profund, nu neaparat la munte.

Pe google gasiti de exemplu "Descopera-mi inima cu ceva", un alt text din categoria astuia, care mie imi place tare mult... Carpati.org


Marți, 10 noiembrie 2009 - 15:17  

zentai
zentai
Coarda
 
4
OK. Recunosc, eu sunt mai superficialCarpati.org.Mie imi place f.mult metafora, exclusiv, e ca un drog f.mișto, care nu da dependențaCarpati.org...și o caut cu obstinație.... eși mai rapida ca efect Carpati.org
Alegoria e ceva mai greu de dus, ca-ți trebuie rabdare sa duci ideea pana la capat și explozia emoționala e îndoielnica, cel puțin pt.mine. Nu mai zic ca nu suport depresia.....Carpati.org, ca o dezamagire perpetua, nesfarsita, macelul iubirii....


Marți, 10 noiembrie 2009 - 15:41  

visatoarea
visatoarea
Busola
 
5
extraordinar de frumos...am citit cu sufletul la gura...astept alte si alte astfel de scrieri...minunat!!!!


Miercuri, 11 noiembrie 2009 - 17:43  

pisti2004
pisti2004
Cort
 
6
Felicitari si mai asteptam la rubrica culturale si alte expuneri!


Marți, 7 septembrie 2010 - 22:55  

ireyn
ireyn
Busola
 
7
Deci compunerea asta e minunata , iar si mai minunata este 'Descopera-mi inima cu ceva' !Carpati.org
Toate felicitarile mele !Carpati.org


Marți, 19 octombrie 2010 - 18:05  

ioanstoenica
ioanstoenica..
Coarda
 
8
Carpati.org Ieeei, ce ma bucur ca mai citeste cineva si textul asta, imi e asa drag... Dar mai drag imi e ”Descopera-mi inima cu ceva” - doar ca ala nu are neaparat legatura cu muntele... Carpati.org Oricum, legatura principala e cu mine, nu cu muntele Carpati.org


Joi, 21 octombrie 2010 - 21:23  

micanor30
micanor30

 
9
reusesti sa te afirmi si asta admir la un om, se face placut prin stilul lui.
inca o data bravo... esti tare
felicitari prietene!


Marți, 11 ianuarie 2011 - 11:43  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0585 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2019) www.carpati.org