Târâș în jos de pe Ogre

Când te-ai născut la Nottingham, nu ști ce este frica. Sherwood, primitoare pădure a briganzilor lui Robin Hood, nu poate să fie decât atrăgătoare, dar și formatoare în același timp pentru orice băiat doritor de invincibilitate. Chestie de orgoliu ! Este ceea ce și-a zis puștanul Douglas Keith și toți cei din gașca lui. Dar nu oricine se poate improviza, chiar și cu un antrenament serios, un nou Tarzan zburător din cracă în cracă. Stâncile negre de la Cromford în  Derbyshire sunt totuși mai excitante și virile de urcat decât crengile stejarilor la umbra multi centenarului Major Oak.

Milenarul stejar

În mai toate poveștile cu și despre alpiniști, mamele au întotdeauna un rol important, deși secundar. Secundar pentru că rolul principal revine frânghiei de uscat rufe. Copilul Scott nu face excepție de la această regulă. La 12 ani deci, deși nimic nu-l predestina escaladei, Doug începe ucenicia cățărării pe stâncile la poalele cărora nu o dată a dormit cu cortul. Exact în primavara lui 1953 când  Hillary și Tenzing calcă Everestul în picioare. Norocul surâde mereu curajoșilor, și printre ei se numără Doug și prietenul Mick Garside. Întradevăr, după vacanțele petrecut în regiunea scoțiană Llandudno, cei doi temerari sunt trimiși de școala lor, și în timpul anului școlar vă rog, la White Hall Outdoor Pursuites Centre. 

În curând atracția altor locuri devine tot mai insistentă. La acea vreme, în 1958, Chamonix și Dolomiții erau încă zone virgine și explorarea lor nu mereu bine văzută : escalada este doar o excentricitate, isn’it ? Proaspătul profesor de geografie de la Cottesmore School are însă alte viziuni. Mai mari.  Ieșirile săptămânale în Scoția vecină ale noului creat Nottingham Climbers’ Club sunt cele mai bune mijloace a a învăța, experimenta, ameliora. Sau a trăi experiențe unice precum bivuacul total nepregătit de 14 ore într-o gaură săpată în zăpada vârfului Bidean Bian la Glen Coe. « Aceasta experiență mi-a permis să relativizez trăiri care vor urma » spune Doug. «  Scotland can be pretty mean in winter ! »

 Coborârea de pe  Bidean Bian

Vacanțele în Alpi sunt scumpe, a fi ghid chiar și pe rute sau munți mai mult sau mai puțin modeste, reduce deficitul în bancă dar completează palmaresul. Sosirea pe mont Blanc în vara anului 1961 avea să fie, în același timp, un moment de imensă bucurie și de profundă nemulțumire. Bucuria de a face cunoștință cu Chris Bonington și Don Whillans care tocmai terminaseră premiera  Pilastrului Central Freney. Nemulțumirea de a fi risipit zile de vreme frumoasa cu clienții în locul unor obiective serioase. Cursele se înlănțuie, incidentele de asemenea : avalanșe de pietre în culoarul nordic de pe Dru, trăznet pe Dent du Géant sau alunecarea în plină noapte la coborârea de pe Piz Badile, terminată pe marginea unui hău de șaptezeci de metri. 

Dar toate aceste incidente, la limita tragicului uneori, nu fac decât să întărească încrederea în sine pentru etapa următoare. Care se prezintă în primăvara anului 1972. La celălalt capăt al firului, Whillans. Don Whillans, fost ucenic instalator. « Vrei să mergi pe Everest ? » « Da. Când ? » « Peste 3 săptămâni. »  Din expediția germano-austriacă aflată sub conducerea controversatului Karl Herrligoffer, prea bine cunoscut pentru certurile sale cu Hermann Buhl și Reinhold Messner, «contingentul» britanic era compus din Don Whillans, Hamish MacInnes și Doug Scott. Deși atinseseră cota 8000, probleme organizatorice au condus la eșec. După o altă încercare sub conducerea lui Chris Bonington, a treia tentivă avea să fie cea bună.

Dougal Haston atacă pasajul Hillary - foto Doug Scott

Reușita unei expediții ține de puțini factori : un proiect viabil, alpiniști experimentați și un support logistic impecabil, totul sub ordinele unui bun organizator.  Dincolo de tabăra VI, nu mai sunt corzi fixe, terenul este virgin, și presentimentul că totul este o înșiruire de momente trăite intens, pe moment, fără idei preconcepute. Altele decât că reușita ține și de armonia ce domnește între doi oameni legați de o coardă.  Dougal Haston și Doug pășesc pe vârf la o oră la care nimeni nu are chef să admire peisajul de acolo sus : apusulul soarelui. O bucurie sinceră și neobișnuit exprimată, traversează fața lui Dougal, scoțianul cu privirea severă de seriozitate. Momentul este întradevăr unic !

Sosirea lui Dougal Haston pe Everest - foto Doug Scott

Coborârea, prea riscanta la aceea oră, îi împinge să sape o groapă în zăpada vârfului sudic, undeva pe la 8.760m. Temperatura deloc estivală, minus 30, îi obligă să lupte din răsputeri pentru a evita degerăturile. Primul britanic și primul scoțian pe Everest aveau să coboare a doua zi, proaspeți și nevătămați după o noapte petrecută într-un bârlog suficient pentru patru. Bivuacul de pe Everest și învățămintele celor trei expediții-asediu aveau să-i deschidă lui Doug o altă viziune asupra viitorului alpinismului  pe munții foarte înalți, fără tabere și corzi fixe, fără buteli de oxigen : alpinismul ușor ! 

Doug pe vârf - foto Dougal Haston

Anul 1977 este cel al răsunătorului succes pe cel mai dificil pisc din lume, Ogre. Dar și una dintre cele mai epice tragedii care se termină cu bine. Baintha Brakk, 7.285m, este o excepțională combinație de altitudine, înălțime și înclinație. Granitica proeminență depășește 1.800m !

Ogre - foto Doug Scott

Când Mo Anthoine, Clive Rowland, Paul «Tut» Braithwaite, Chris Bonington, Nick Estcourt și Doug Scott se prezintă în fața monstrului de verticalitate, muntele este încă virgin.  O motivantă loială concurență se instalează între membrii echipei. Odată trecut vârful Vestic, coborârea în rapel îi aduce pe o șa la 7.000 de metri unde scobesc o grotă în zăpadă. Obosiți, Mo și «Tut» renunță. A doua zi, odată porția de porridge înfulecată, Doug preia fruntea pe o succesiune de fisuri. Fața granitică opune o teribilă rezistență. Nimeni, niciodată nu a escaladat asemenea dificultăți la această altitudine. Soarele trece în spatele orizontului când Doug și Chris pășesc pe vârf. Turul de orizont este superb dar momentul deloc prielnic pentru entuziasm și declamații superlative. 

Fără saci de dormit și doar ușor îmbrăcați sub salopete, un bivuac în aceste condiții nu este de dorit. Un prim rapel se impune. Apoi un altul, și un altul. Stânca însă era acum acoperită de un strat invizibil de polei. Dintr-o dată ambele picioare alunecă și inevitabila cădere îl obligă pe Doug să amortizeze contactul brutal cu stânca. Șocul este teribil : ambele glezne fracturate ! Bivuacul se impune, mai ales că gerul extrem îi obligă  să-și maseze mutual picioarele pentru a nu degera. După o noapte de coșmar, mult mai dificilă decât cea de pe Everest, Doug, în mod miraculos, reușește să se încalțe din nou cu bocancii. O succesiune de rapeluri acrobatice îi apropie de șaua de unde Mo și Clive sar în ajutorul naufragiatului. După două zile de bivuac forțat din cauza furtunii, coborârea continua. La rândul lui, Chris face și el o greșeală. Două coaste rupte. Apoi o pneumonie. Mult mai dureroasă decât gleznele lui Doug... Rapelurile se succedează și când nu mai sunt rapeluri de făcut, târâș, pe coate și-n genunchi, Doug continuă infernala coborâre.

Târâș în jos de pe Ogre - foto Chris Bonington

Frecușurile pe stâncă și gheată au făcut gauri în cei cinci pantaloni și dedesupturi:genunchii juliți depășesc de sub hainele sfâșiate !  După opt zile de coborâre, Doug este ultimul care ajunge la tabăra de bază. Plecat să caute ajutor, Nick revine cinci zile mai târziu cu o echipă de localnici Balti în timp ce «Tut» aranjează venirea unui elicopter. Pe o targă improvizată, Doug este coborât spre Askole unde este îmbarcat la bordul elicoperului. Dar acesta se prăbușește la Skardu, fără a face victime însă. Chris este recuperat șapte zile mai târziu, exact când începea să se creadă abandonat.

Satul Askole - foto DR

«Privind înapoi acum paisprezece ani, îmi dau seama că după Everest m-am crezut  invincibil, că puteam face orice. Am fost mult prea arogant. Îmi amintesc că din iarba de la poale mă uitam la Ogre și-mi ziceam : «Am sa ajung acolo sur orice s-ar întâmpla.» Apoi , din nou, am permis ca divergențele de lungă durată cu Chris să mă afecteze.  Am trecut totuși peste problema că  i-a lăsat pe Clive şi pe Mo să facă  prima încercare. M-am lăsat distrat de la cățărare şi de la necesitatea a fi în totalitate în armonie cu muntele. Complăcându-mă în a judeca pe alţii, este probabil cel mai rău lucru pe care-l pot face şi lucrul pe care eu sunt cel mai îndreptățit să-l fac. A fost doar un refuz a ceea ce este - şi asta aproape că m-a omorât.»

Au urmat alți paisprezece ani de premiere pe munții lumii, inclusiv cei mai înalți de pe cele 7 continente. Peter, Joe, Georges, Al, Alex sau Dougal au atins cerul la care au aspirat de-a lungul ascensiunilor comune. 

«Cum poți să continui, tu, nemilosule insensibil când toți prietenii tăi mor ?» «Devenind fatalist, conștient că sunt lucruri scrise, că nimic nu ți se poate întâmpla. Atunci am continuat învăluit de imensa tristețe că tipii ăștia nu mai sunt.» 

Ați recunoscut poza de pe perete ? - foto DR

A continua înseamnă mai mult decât noi ascensiuni. Noile provocări au un țel umanitar.  Doug rămăsese «dator» devotamentului Baltilor care l-au coborât de pe munte. Astfel a văzut lumina zilei o rețea de apă potabilă la Askole. Și agențiile Community Action Treks și Community Action Nepal care promovează un turism mai aproape de natură și mai ales de oameni.

Douăzeci de premiere și trei cărți mai târziu, înnobilat Comandor al Imperiului Britanic (CBE) și «Honorary Freedom» al orașului natal, o nouă distincție va onora o remarcabilă carieră. Peste câteva zile, la poalele mont Blancului la Courmayeur, după Walter Bonatti și Reinhold Messner, Doug Scott va primi un «Piolet de aur», recompensa supremă a unei cariere dedicate muntelui.  Dar dincolo de alpinistul Doug Scott, trebuie să vedem în omul Doug Scott umanistul fără pereche.

Împreună cu Doug la IMS 2009 - foto colecția Mihai Tănase

Articol publicat în JURNALUL NAȚIONAL

http://www.jurnalul.ro/special/dincolo-de-alpinistul-doug-scott-i-577238.htm (8 mai 2011)

http://www.jurnalul.ro/reportaje/dincolo-de-alpinistul-doug-scott-ii-577968.htm (15 mai 2011)

Toate fotografiile altele decât cele indicate : DR

http://www.dougscottmountaineering.co.uk/index.html

( un link capricios, uneori meniurile de pe stânga nu sunt mereu vizibile...)

Sâmbătă, 10 decembrie 2011 - 17:40 
Afisari: 994 


mihai.tele..