Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Doneaza

Calendar

Martie 2019
LMMJVSD
123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Aprilie 2019
LMMJVSD
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930

Online

Vremea
Varful Bucsa
Muntii Leaota

Reduceri

Voluntar in Carpati - 2016

Homepage

Lista de discutii

Sarmizegetusa „mea”...



Vorbele de mai jos s-au vrut initial doar un comentariu la articolul lui Mihael1, „Sarmizegetusa Regia de la istorie la ridicol”. Dar cum vorbele s-au adunat si comentariul a devenit prea lung, l-am facut sa fie de sine statator. Pentru un jurnal ar fi totusi cam scurt si cum vreau sa fie aproape de articolul care a generat aceste randuri (http://www.carpati.org/articol/sarmizegetusa_regia_de_la_istorie_la_ridicol/1132/), l-am pus tot la Articole.


Intr-un comentariu la articolul sau, Mihael spunea ca i-ar placea sa citeasca impresii despre drumetii la Sarmizegetusa. Asa ca o sa incerc sa fac acest lucru. Nu vreau sa insist prea mult asupra perspectivei istorice si a controversei create de modul cum a fost restaurat situl. Discutia ar fi prea lunga, s-au scris destule carti si articole si fara indoiala o sa se mai scrie. Desi am avut ocazia sa ajung pe cateva santiere arhelogice, sa particip putin si la ceva sapaturi si astfel sa inteleg ce presupune o cercetare metodica si o restaurare a unui sit si a celor descoperite acolo, las asta pe seama specialistilor.


Asa ca jos voi pune doar atat. Impresii.


Am ajuns prima oara la Sarmizegetusa Regia prin anul 2000. Pe la inceputul lui octombrie. Cu o zi inainte vazusem Ulpia Traiana. Pusa la indemana, pe drum national, plina de vizitatori si cu magazin de suveniruri la intrare. Nu prea pe gustul meu. Apoi mai spre amiaza pornisem din Orastie. Pana spre Costesti drum asfaltat, apoi forestier destul de lung de altfel. Pana la un punct, apoi cu ce masina aveam noi n-am mai putut inainta. Pe atunci drumul nu era chiar atat de accesibil. Si am luat-o la pas. 


Am ajuns la cetate destul de tarziu. Din fericire. Si era liniste in zona, fara oameni multi. Venind dupa experienta Ulpia Traiana, senzatia a fost coplesitoare. Poate avea legatura si cu momentul zilei, mai spre inserare, cu locatia nu tocmai accesibila si cu tacerea amestecata cu umbre de ceata ce se ridicau printre copaci. Copaci crescuti chiar intre ziduri, in cetate. Si ce copaci. Fagi inalti, batrani, intre pamant si cer, pareau ca stapanesc locul. Era o senzatie atat de fireasca si normala ca locul lor era acolo si nicaieri in alta parte. Simteai ca fara ei ceva nu ar mai fi complet. Dintr-o data pareau a fi iesiti cumva din regnul vegetal. Si in aceasi vreme iesiti din timp. Ca niste spirite a celor din vechime, locuindu-si cetatea sacra...


Senzatii evident subiective.


Un lucru recomand aici. Sarmizegetusa e un loc ce ar fi bine de simtit cu inima si nu cu mintea. E suficient sa stai langa un disc de andezit, sa-ti pui mainile asupra lui si sa incerci doar sa simti. Nu neaparat sa si gandesti. Poate pe acelasi disc s-a odihnit o mana si acum 2000 de ani. Si cumva simti ca aceea mana din vechime nu iti mai e asa straina. Aveti ceva ce ati impartasit, chiar fie doar atingerea rece a unei bucati  de piatra. Si ajungi sa o simti aproape si parca Timpul nu mai e asa de aspru... Doi oameni peste timp. Impreuna si in acelasi timp atat de departe. Uniti doar de-un disc de andezit, ce pastreaza inca in amintire o mana calda ce s-a odihnit asupra-i in vechime.


Si mai conteaza oare atunci ca poate acel disc era cu 15 metri mai la stanga sau poate chiar mai sus sau jos acum doua milenii?


Ne-am intors spre noapte la masina si am pus cortul in zona. A doua zi ne-am reintors in cetate, am mancat fragi in octombrie, crescuti pe langa ziduri. Dar nu a mai fost ce fusese in seara dinainte...


Am revenit in zona peste un an sau doi. De data asta cu un grup mai mare. Eram singurul care mai fusese acolo. Atunci am ajuns cu masinile mult mai aproape si am pus corturile intr-o zona aproape de ziduri. Dar nu in interiorul cetatii. Afara. Am ajuns noaptea dupa ceva peripetii si impins la masini. Asa ca era cam oboseala si a ramas a intra in cetate a doua zi. Pentru ceilalti. Pentru mine era ceva mai special. Peste cateva ore incepea o noua zi. Ziua mea. Asa ca am mai stat ceva timp cu ei, iar cand s-au apropiat orele am deschis o sticla de sampanie, le-am dat-o celorlalti si am mers apoi sa fiu putin cu mine doar. In cetate.


Si am reusit sa regasesc oarecum senzatia de prima data. Senzatii putin mai ciudate insa. Fagii uriasi ce se profilau pe cerul noptii imi creau la inceput o umbra de teama parca. Primul impuls a fost sa caut ceva cu care m-as fi putut apara de inchipuitele pericole, asa ca am luat de pe jos un bat mai solid. Un timp l-am tinut in mana, pana cand mi-am dat seama ca n-am nevoie de el. Asa cum spuneam si intr-un jurnal din anul trecut, frica e intotdeauna doar in mintea noastra. Niciodata in afara.


Apoi m-am linistit si am putut sa simt. M-am oprit ascultand linistea si am stat in sanctuarul mare circular, privind la cer doar si uneori si inauntru. Nu-mi mai aduc aminte acum ce mi-a spus cetatea in noaptea aceea, dar amintirea a ceva special a ramas. Senzatie evident subiectiva si aceasta.


Am revenit apoi la corturi si am mai luat 3-4 oameni cu mine. Primul lor contact cu Sarmizegetusa in noapte sunt sigur ca le-a ramas in memorie.


A treia intalnire a fost in 2007. Veneam dupa o tura in Retezat, intrerupta brutal de niste evenimente nu tocmai fericite, intamplate in Caldarea Berbecilor. Exista un jurnal pe site si cu ce s-a intamplat acolo.


Dar sa revin la Sarmizegetusa. Cumva am senzatia ciudata ca atunci intr-un fel am fost dus acolo. Trebuia sa merg pentru ca cineva sa poata ajunge la Sarmizegetusa. Plecasem din Poiana Pelegii destul de tarziu, mai pierdusem timp si pe drum, asa ca am plecat din Orastie mai tarziu dupa-amiaza. Pe drumul spre Costesti ne-a facut cu mana o femeie la vreo 40-50 de ani. Credeam ca e din zona si vrea sa mearga la Costesti. Oricum pentru altceva n-ar fi avut timp, avand in vedere cat era ora. Dar nu, era din Bucuresti din cate imi amintesc si plecase la acea ora totusi tarzie spre Sarmizegetusa.  Singura si pe jos, stiind ca o sa ajunga acolo. Si a ajuns. Era o femeie care putea sa simta mult, asa cum mi-am dat seama mai tarziu.


Si de aceea data am avut noroc de liniste in cetate. Si in interior, deasemenea. Atunci am simtit Sarmizegetusa altfel. Parca totul in jur vibra de energie, copacii, pietrele de andezit, aerul chiar. Evident, senzatie subiectiva si aceasta. Sau poate nu.


Ultima oara am ajuns la Sarmizegetusa in 2008 si tot in preajma zilei mele de nastere si tot venind din Retezat. Atunci am fost si la cetatea Costesti si-apoi Blidaru. Le-am simtit aproape de suflet si pe acestea. Si-apoi la Sarmizegetusa iar. Interesanta experienta si de acea data. Intensa chiar, cu toate ca atunci au fost multi oameni imprejur, dar oameni frumosi, care puteau sa simta.


Un vechi proverb egiptean spunea: “Oamenii se tem de timp si timpul se teme de piramide”. De acest proverb imi aduce aminte intr-un fel Sarmizegetusa. Nu prin prisma faptului ca Timpul s-ar teme de andezitul de acolo, cat prin senzatia de Timp in nemiscare, “atemporal” chiar, pe care am simtit-o uneori acolo. Parca intr-un fel iesi din timp iar piatra, copacii, aerul exista pur si simplu independent de timp, indiferent ca e Acum sau Atunci, ele pur si simplu Sunt. Poate doar oamenii sunt altfel. Sau poate nici chiar ei…


Ar mai putea fi spuse multe despre ce-i acolo, despre controverse istorice, despre perspective arheologice si despre alte multe lucruri, dar acestea ar fi lucruri pentru minte, e drept interesante si ele, insa nu despre asta vreau sa vorbesc acum. Poate cu alta ocazie, dar nu acum.


Asa ca mergeti la Sarmizegetusa, mergeti fara a incerca sa va setati vreo asteptare, in bine sau in rau si incercati doar sa simtiti. Si apoi mi-ar de mare drag daca mi-ati spune si mie cum a fost sa fie. Sau poate daca deja ati fost acolo si v-a fost aproape de suflet sunt randuri libere mai jos pentru fiecare.


Aceasta este Sarmizegetusa “mea”…

M.


PS: Inchei articolul cu o senzatie ca am uitat sa scriu ceva, e vorba de o comparatie ce o gasisem acum ceva ani, a asezarii celor trei cetati - Costesti, Blidaru, Sarmizegetusa - cu ceva ce acum imi scapa. Si imi aduc aminte ca-mi placuse mult. O simt asa aproape, dar nu pot sa o mai vad. De-o voi regasi si o voi considera ca merita, o voi adauga la articol sau intr-un comentariu.




Joi, 11 aprilie 2013 - 22:54 
Afisari: 1,922 


Postari similare:





Comentariile membrilor (11)

mike
mike
Rucsac
 
1
Am ajuns la Sarmizegetusa Regia in 2010, in mijlocul toamnei, impreuna cu sotul meu si doi buni prieteni. Nu pot sa spun ca am simtit ceva deosebit sau ca am experiente interioare memorabile, dar m-as intoarce acolo. Scriu cele de mai jos sintetizand reactiile mele din urma celor doua postari recent postate pe site pe marginea acestui subiect.
As reveni, nu pentru ceea ce ai de vazut acolo, ci pentru ceea ce iti poti imagina. Aceleasi locuri prin care alti oameni paseau si isi traiau viata acum 2000 de ani. Locuri care au o istorie, care au o poveste.
Mi-as duce si copilul acolo si i-as citi din cartile lui Neagu Djuvara (Istoria Romanilor povestita celor tineri) pentru ca o imagine poate sa lege informatiile mult mai bine decat o fotografie intr-un manual de istorie. Nu am pretentia sa vad artefacte de 2000 de ani la fata locului pentru ca oricum timpul si-ar fi pus in mod definitiv amprenta asupra lor, vreau doar sa cunosc pe viu o mic parte din istoria tarii in care traiesc. Sunt adult si pot sa dau la o parte cosmetizarea si sa ajung la samanta si asta conteaza.

Momentan locuiesc in Germania si am dezvoltat o oarecare pasiune pentru locurile/monumentele/peisajele incluse in Patrimoniul Unesco. Unele situri au fost refacute in spiritul vremii pe baza a ceea ce se stie in prezent despre perioada respectiva. Poate ca au fost refacute mai bine decat Sarmizegetusa Regia, dar ele nu sunt incluse in aceasta lista pentru modul in care au fost refacute (asta doar atrage turistii), ci pentru importanta lor istorica, ori culturala, pentru valoarea lor si pentru ca stabilesc putin intre secole.
Si cetatile dacice din Muntii Orastie fac parte din aceasta lista si da, cred ca fiecare ar trebui sa mearga la fata locului si sa decida daca ceea ce vede este interesant sau nu. De multe ori nu destinatia e importanta, ci drumul.


Vineri, 12 aprilie 2013 - 11:23  

zentai
zentai
Coarda
 
2
N-am vazut niciodata vreo cetate din Muntii Orastiei.Mi-a placut foarte mult istoria si am citit cu consecventa destul de multa istorie,necautand ceva anume, ci doar dintr-o dragoste pe care poate ca o avem cu totii cand suntem mai tineri,in cautarea eroismului.

Vreau doar sa spun ca am avut o experienta aproape dureroasa la Histria.Nu stiu daca mai tineti minte poza din manualul de istorie...Durerea vine doar din anii care trec peste noi si dintr-o data ne regasim , pret de o clipa, cu sufletul pe care l-am avut candva.

Am crezut ca doar eu am aceasta cautare a unui pic de istorie din privirea unui stramos de acum doua mii de ani, care a privit aceleasi zari,aceeasi codri,aceleasi pietre.Nu stiu daca s-a gandit la mine,cel care voi fi peste doua mii de ani.Stiu doar ca acela a avut o viata plina si de bucurii ,ca eu ar trebui s-o traiesc pe a mea cat mai deplin,cat mai intens,cat mai aprig acum, si un pic din furtuna sufletului meu sa licareasca un dar de iubire si in tacerea lui de atunci si astfel, pret de o Clipa, suntem contemporani!Pentru mine acesta este darul istoriei!

Intr-o zi o sa vad si cetatile dacice din Muntii Orastiei!


Vineri, 12 aprilie 2013 - 23:11  

skantz
skantz
Busola
 
3
Articolul acesta imi aminteste de prima mea vizita la Sarmizegetusa. Tot asa si eu am ajuns seara acolo si am dormit intins pe un neopren in mijlocul sanctuarului mare privind stelele.
@zentai: grabeste-te cu vizitarea Sarmizegetusei, s-ar putea sa ai experiente la fel de neplacute ca si la Histria!


Duminică, 14 aprilie 2013 - 12:07  

madalinp24
madalinp24

 
4
@Mihaela – sa stii ca totusi se mai gasesc si artefacte de atunci la fata locului. Chiar destule si usor de recunoscut fata de cosmetizarile recente. Asa ca, asa cum ai spus si tu, chiar e un loc ce se merita vazut.

@Gabi – Mi-a placut comentariul tau, mi-a mers la inima. Chiar m-as bucura sa ne intalnim pasii in vreo tura pe acolo, sau pe aiurea prin alti munti. Sunt sigur ca am avea multe de vorbit. De istorie sau poate si de altele.

@Nicu – am citit acum jurnalele tale despre Sarmizegetusa. Iti multumesc, chiar mi-era dor sa mai vad locurile acelea. Frumoase tare pozele si amintirile trezite. Iar daca prima noapte ai dormit-o in cetate, cred ca intelegi prea bine ce am simtit si eu acolo.

Si o sugestie, cred ca traversarea de la S la N a muntilor Sureanu pe care ai facut-o ar fi o tura super interesanta de propus pe site, o combinatie potrivita de munte si stramosi daci. Te asteptam cu ea pe site. Sau poate Mihaela reuseste sa organizeze o tura pe acolo. I-am citit cu mare drag postarile de ture din trecut si jurnalele aferente si chiar imi pare rau ca nu am reusit sa ajung in nici o tura de a ei. Sper sa mai fie candva si altele.

Si chiar daca se lungeste comentariul as mai vrea sa va mai spun despre o alta experienta. E legat de ce spuneau Mihaela si Gabi. De locuri unde-si traiau viata oamenii acum mii de ani si de lucruri care ne apropie lor, de privirile noastre care au impartasit aceleasi zari, de bucurii sau poate tristeti contemporane peste timp. Despre darul istoriei…

Asa cum spuneam si in articol am avut ocazia sa ajung putin pe cateva santiere arheologice si sa particip si la ceva sapaturi. Nu sunt arheolog si n-am nici studii in domeniul istoriei, dar am prieteni care asta fac. Acum cativa ani sapam in sudul tarii, langa Dunare intr-o zona cu niste tumuli antici. Era o zona de locuire veche, straturile uneori se intrepatrundeau, modelate in timp de apele fluviului. Atunci ajunsesem mai jos de stratul de locuire roman ce era bine repezentat. Dar se mergea mai jos in timp. Mult mai jos.

Stiti ce senzatie ciudata ti se creeaza in suflet atunci cand sub mana ta apare din pamant un obiect pe nimeni nu l-a mai atins de 3500 de ani poate? Nu erau decat niste resturi de ceramica apartinand de cultura Verbicioara, nimic deosebit sau nemaivazut pentru un specialist. In situl respectiv gasisera destule. Dar pentru un nespecialist care le descopera e altceva. Stii ca tu esti primul om care le vede si atinge dupa mii de ani. Din acel vas de lut cineva poate si-a stins setea cu apa fluviului acum mai bine de trei milenii.

“Un pic de istorie din privirea unui stramos”, spuneai tu, Gabi. E chiar mai mult. Devine un crampei de viata, nu mai e istorie. E doar viata. O zi de arsita in campie, o mana insetata scufunda un ulcior in ape, setea se ostoieste si viata merge mai departe. Si se mai scurge ceva apa din acel mare rau ce-o sa se cheme Dunare candva si o alta mana tine apoi bucati din acel fost ulcior. Si aceeasi sete o simte un om si acum si poate apa e aceeasi chiar, doar ulciorul e acum din plastic. In rest este doar viata…

Cam asta am avut de spus.

Va multumesc pentru ca ati avut rabdare sa cititi si randurile acestea si chiar mi-ar placea sa ne vedem candva la Sarmizegetusa sau pe creste undeva.

Madalin


Marți, 16 aprilie 2013 - 15:17  

zentai
zentai
Coarda
 
5
Multumesc pentru aprecieri dar sunt chiar nemeritate!Poate doar ma pricep eu sa invart mai bine cuvintele!

Am stat de multe ori in incinta cetatii Petrodava (de langa Piatra Neamt), ba pe la vremea amiezii, dupa un scaldat, ba pana la asfintit, uneori si la lasarea intunericului.Am avut timp sa privesc zarile...
Cred ca astfel am invatat mai usor cum si de ce sa fiu fericit!Carpati.org.Cred, cu foarte multa sinceritate, ca e in putinta noastra sa fim fericiti.In jurul nostru sunt un noian de motive pentru asta!O viata nu e de ajuns pentru a cuprinde tot sublimul presarat in calea noastra, cu atata dragoste, de catre Dumnezeu!

Si poate ca pasii or sa ni se intalneasca, in cautarea unei Clipe in care sa putem fi contemporani cu privirea si oftatul unui trecut in care oamenii au iubit cu acelasi dor, cam tot ce a fost in jurul lor si iubirea lor s-a chemat,poate Eminescu, poate Ciprian Porumbescu, poate Daniil Sihastrul.Poate...


Marți, 16 aprilie 2013 - 15:50  

pisti2004
pisti2004
Cort
 
6
Da,subscriu..."Asa ca mergeti la Sarmizegetusa, mergeti fara a incerca sa va setati vreo asteptare, in bine sau in rau si incercati doar sa simtiti." Am ajuns o singura data prin anii 1969-1970 ,impresiile ,pot sa spun placute culese si stocate,ma napadesc cateodata si acum cand intr-un moment de respiro le mai scot de pe "rafturi"le derulez cu placere retraind acele clipe.Poate ma multumesc doar cu asta si nu mai insist in a re-cauta acele locuri ,poate din teama de a nu "stirbii "vechile impresii...


Sâmbătă, 20 aprilie 2013 - 14:34  

madalina.melinte
madalina.mel..

 
7
Foarte miscator articol, Madalin. Multumesc ca mi-ai adus aminte sa repun Sarmizegetusa pe lista destinatiilor importante pentru mine, in speranta ca am sa o si vad anul asta, daca va fi sa fie. La cat mai multe reintalniri cu cetatea si cu stramosii!


Miercuri, 24 aprilie 2013 - 09:47  

cornelius
cornelius

 
8
Splendidă Zona Cetăților dacice. Am fost de cel puțin douăzeci de ori pe acolo și aș mai merge și acum, dacă aș mai putea. Câteva note din drumețiile mele, pentru cine dorește


http://colectii.toateblogurile.ro/2010/06/30/scufoiu-rosu-si-lupu
/
http://colectii.toateblogurile.ro/2010/07/11/sacra-incinta-a-sarm
isegetuzei/http://colectii.toateblogurile.ro/2010/07/14/urcuș
;-la-sarmisegetuza/
http://colectii.toateblogurile.ro/2010/07/15/ursii-la-sarmisegetu
za/
http://colectii.toateblogurile.ro/2010/07/18/noaptea-in-zona/


Vineri, 3 mai 2013 - 14:38  

madalinp24
madalinp24

 
9
Ramasesm dator cu niste raspunsuri. O vreme n-am mai avut timp a scrie. Asa ca scriu acum.

@gabi - ar fi atat de simplu si am avea atat de multe motive sa putem fi fericiti incat a devenit prea complicat. Noi am facut-o sa para asa. Fericirea sta in lucruri simple, dar depinde doar de noi sa vedem asta. Putem sa o citim in zeci de carti, poate sa ne-o spuna alti zeci de intelepti si poate la nivel mental vom ajunge sa le dam dreptate. Dar pana nu vom ajunge sa o simtim adanc in noi vor fi doar niste cuvinte. "Fericirea" e in primul rand in noi, si nu afara, dar ne pare mai lesne sa o cautam acolo. E timpul sa privim mai mult "ïnside". Iar uneori avem si muntele pentru asta...

@pisti2004 - va multumesc pentru comentariu. Dar mi-ar face placere sa reveniti cu inca unul peste putin timp si sa imi mai spuneti ce v-au mai soptit pietrele dacice si in anii de acum. Pentru ca sunt sigur ca va astepta inca sa reveniti acolo.

@madalina - nu-mi dau seama exact din comentariul tau daca ai reusit pana acum sa ajungi in zona sau daca deocamdata e doar in lista drumurilor ce vor sa fie. Daca e prima varianta, m-as bucura sa-mi spui cum ai simtit-o, daca e a doua te astept cu ceva vorbe cand va fi sa fie. Am rabdare...

@cornelius - am citit cu placere din blogurile de mai sus si vreau sa va multumesc pentru ca le-ati impartasit cu noi. Imi place tare mult cum scrieti. Si se vede ca si aveti ce scrie. Multumesc.


Marți, 7 mai 2013 - 00:49  

ursuleanaa
ursuleanaa

 
10
Frumos povestit, frumos spus...sper sa ajung in vara asta la Sarmisegetuza. Multumesc de informatii!


Joi, 16 mai 2013 - 19:30  

madalinp24
madalinp24

 
11
@madalina - Multumesc pentru comentariu. Si eu sper sa ajungi la Sarmizegetusa si mai sper sa iti gasesti vreme apoi sa pui si cateva randuri pe aici si sa imi spui si mie cum ai simtit locul...

Si o intrebare: poza de la profil e facuta cumva in Retezat, pe drumul dintre Carnic si Pietrele?


Vineri, 17 mai 2013 - 00:26  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0652 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2019) www.carpati.org