Cautare:

Doneaza

Calendar

Iunie 2017
LMMJVSD
1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930

Iulie 2017
LMMJVSD
12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31

Online

Vremea
Varful Toaca
Muntii Ceahlau

Reduceri

Voluntar in Carpati - 2016

Homepage

Lista de discutii

O poveste cu și despre ciobani, câinii lor și animalele pădurii

Am devenit cioban dintr-o necesitate spirituală. Mitul care povestește originea strămoșilor mei dezvăluie cum oaia a rămas singurul animal sfânt iar strămoșii mei, niște oameni nărozi (nărod înseamnă om dintr-o bucată, capabil să îndure vitregiile vremii și vremurilor), au fost sortiți, pe veci, să fie ciobani la oile lui Dumnezeu. M-am simțit împlinit sufletește, după o adolescență zbuciumată, abia datorită oilor și, prin ele, conștiinței că mă re-integrez în rânduiala milenară a poporului meu.


Întâmplător, apoi, am ajuns student al facultății de etnologie. Așa mi-am însușit cultura etnică în mod conștient, lucid, lăsând să conviețuiască în mine cercetătorul și obiectul cercetării sale. Formația științifică m-a învățat să caut, să analizez, să dezgrop și să deslușesc o lume dispărută sau transfigurată; modul de viață mi-a prilejuit bucuria de a-mi însuși această lume, întocmai cum un șaman invocă și se lasă posedat de un spirit.


De 8 ani de zile trăiesc permanent în lumea oilor, a câinilor, a sălbăticiunilor, a duhurilor și a ciobanilor adevărați. Prin cele ce vă voi povesti mai departe nu vă voi desluși un mister; vreau doar să vă dezvălui profunzimile sale.


Iată misterul:


România are cea mai mare populație de carnivore mari din Europa, în ciuda existenței unei economii pastorale de mare anvergură. Cum au putut supraviețui ciobanii alături de lupi, urși și râși? E o întrebare pe care și-o pune încă restul Europei, în efortul de a reintegra acești prădători într-o lume în care, vreme de sute de ani, nu și-au mai găsit locul și în care nimeni nu vrea să le mai facă loc. Asta deși, spre deosebire de România, statele occidentale oferă crescătorilor de oi despăgubiri de zeci de milioane de euro anual pentru stricăciunile produse de sălbăticiuni.


Deschid aici o perspectivă pe care nimeni nu a abordat-o: dimensiunea spirituală a păstoritului românesc. Poporul român și-a creat un sistem religios aparte numit de Mircea Eliade creștinism cosmic. Acesta a supraviețuit în comunitățile tradiționale de păstori mai mult decât oriunde și el reprezintă cheia înțelegerii profunde a subiectului dezbătut acum.


Astăzi, aceeași problemă se ridică și la noi, pe fondul unei legi a vânătorii care, în loc să protejeze ceva, a declanșat un adevărat război pe care păstorii se văd nevoiți să îl ducă pe două fronturi: pe de o parte cu vânătorii, pe de alta cu lupii, urșii, râșii, vulpile, mistreții și, mai nou, șacalii. O conviețuire pașnică de mii de ani a fost periclitată în mod iresponsabil printr-o ședință parlamentară de câteva ore. Subiectul a fost dezbătut în fel și chip de autorități, oieri, mass-media și publicul larg iar dezbaterea e departe de a se fi încheiat.


Deschid aici o perspectivă pe care nimeni nu a abordat-o: dimensiunea spirituală a păstoritului românesc. Poporul român și-a creat un sistem religios aparte numit de Mircea Eliade creștinism cosmic. Acesta a supraviețuit în comunitățile tradiționale de păstori mai mult decât oriunde și el reprezintă cheia înțelegerii profunde a subiectului dezbătut acum.

Spre deosebire de creștinismul Bisericii, în creștinismul cosmic omul nu se consideră stăpânul creației ci o parte a ei; Dumnezeu nu i-a încredințat întreaga lume spre stăpânire, ci spre folosință chibzuită. Nu spre viețuire, ci spre conviețuire. Sălbăticiunile din natură, păsări și animale, sunt semenii omului. Toate au fost, la un moment dat, ființe umane dar au devenit animale în urma încălcării unor tabuuri, în urma unor blesteme ori prin voință divină. Casa lor este muntele, codrul, câmpia. Este întocmai mediul în care trăiește ciobanul. Un mediu imprevizibil, plin de primejdii, populat de sălbăticiuni, de spirite și ființe mitice care veghează asupra lor, impunând o lege a naturii căreia ciobanul trebuie să i se supună pentru a fi acceptat. Lupii și urșii, șerpii, furtunile cu grindină și fulgere, pădurile, pășunile au zeități, spirite ori ființe mitice protectoare, li se consacră sărbători și au un cult încărcat de credințe și superstiții arhaice. Singurul loc în care ciobanul e stăpân e vatra - vatra casei și vatra satului. Vatra e spațiul consacrat vieții umane; odată ieșit din el, ciobanul e un intrus. Spre a fi acceptat, el trebuie să respecte rânduiala naturii, la fel cum un oaspete e binevenit doar dacă respectă regulile din casa gazdei. De pildă, nu are voie să fluiere ori să chiuie după asfințit și i se interzic relațiile sexuale în afara vetrei satului.

Spiritele, ființele mitice care populează natura îl ajută pe cioban să supraviețuiască în mediul ostil numai și numai dacă face totul după rânduială; de îndată ce încalcă rostul, ele devin violente și răzbunătoare.


Sălbăticiunile au toate rostul lor, rânduit dinainte. Ciobanul nu are voie să le ucidă decât în condiții extreme: când nu are cu ce se hrăni, în legitimă apărare ori când ele își încalcă propria rânduială, devenind prea stricătoare.


Iată de ce, de câte ori cineva din stână se plângea că a venit ursul, baciul Nelu lu Boboacă din Jieț spunea: „Fugi, bă, că n-o venit niciun urs, noi am venit la el!” Unchiu Culiță al lu Pătru nici nu se clintea din cojoc. „Lăsați-l, bă, striga, c-o ia pe-a lui și să duce!” Dacă nu e închisă în obor, oaia pe care o ia ursul pleacă de bunăvoie. A existat un caz la stâna din Slăvei (Parâng) în care ciobanii au întors aceeași oaie de 5 ori din calea ursului și a luat-o ursul a doua zi, pe pășune. Dacă ursul sare în obor, nu ia orice oaie: aleargă printre ele până dă de cea potrivită. Ciobanii cred că ursul o vede roșie. Ursul nu ia decât ce îi e dinainte rânduit de divinitate, cu excepția cazurilor când proprietarul oii o numește să fie a lui. Se crede că o oaie căreia îi spui la necaz: „Mânce-te ursul!” mai bine o tai, că oricum ți-o ia. Pe 1 august se serbează Macoveiul sau Ziua Ursului. Ciobanii nu lucrează și țin post negru, ca să facă și ursul la fel tot restul anului când vine vorba de oi.


În ce privește lupul, lucrurile sunt mult mai complexe. Dacă ursul e poreclit „Nărodul” pentru că vine la oi fățiș, cu puterea, lupul este temut și asemănat cu strigoiul. „Bă, îmi spunea Unchiu Culiță, cine i-o zâs lup, nu i-o zâs degeaba! Ăsta n-are covercă, nu mâncă iarbă și trece-ntr-o noapte 7 hotare.” Niciodată nu ești destul de precaut când vine vorba de lupi. Lupii sunt câinii lui Sânpetru, divinitate care îi ține în lanț și îi asmute împotriva dracilor. Deci lupii nu sunt considerați malefici. Lor li se consacră numeroase zile de sărbătoare: Gădineții de toamnă (3 zile înainte și 3 zile după Lăsata Secului), Gădineții de iarnă (3 zile la sfârșitul lunii ianuarie) și Gădinetele sau Sânpetru hăl șchiop, în 16 ianuarie. Sânpetru împarte prada lupilor la Gădineții de toamnă. Dacă în cursul anului lupul găsește o pradă care nu i-a fost rânduită, i se încleștează gura. Unul din lupi e șchiop și nu ajunge decât o lună mai târziu la locul de întâlnire a haitei. El, prin urmare, nu mai are prada rânduită și poate ucide orice, chiar și pe oamenii care nu îi serbează ziua. De aceea el este cel mai temut. Lupii prea agresivi, care ies din tipare, sunt considerați pricolici. Aceștia sunt oameni născuți cu blestem, care se dau de 3 ori peste cap și se preschimbă în lupi (sau câini). Ei sunt provocatori pentru ciobani tocmai pentru a-i determina să-i lovească, fiindcă blestemul lor se ridică numai prin curgere de sânge. Atunci devin pe loc oameni și mulțumesc celor care îi scapă de blestem. „Treceam cu oile pe la Ocoliș, povestește Tușa Anuța. Un cioban beut o drăcuit un câne. Atunci m-o întrebat un bătrân la o poartă: Muiere, ori cum dați cânii la Rău? Să crezi ce îți spun, c-am fost pricolici și 7 ani am umblat cu lupii, da la târla unde or fost cânii nedați la Rău nu puteam intra, că ne săgeta la inimă lătratu lor.”


„Lupu își știe numele și să teme de el, spune aceeași Tușa Anuța lu Liță. Dacă apuci să strâgi la el Lupu!, stă-n loc și să uită, ș-atunci apucă cânii să-i taie calea.” E singura ocazie când ai voie să-i pronunți numele. În rest îl numești gadină, joavină, lighioană. „Dacă-i pomeni numele altucând, iacă și lupu-n oi.” De aici proverbul „Vorbești de lup și lupul la ușă”. În afara sărbătorilor consacrate, mai există o serie de practici ori tabuuri care sunt respectate cu sfințenie: să legi gura foarfecilor de Gădineți (să fie legată gura lupului peste an), să postești lunea (să postească și lupii restul săptămânii), să nu bați câinele cu mătura (că-l mâncă lupul), să nu vorbești de el la masă (că-l poftești), să nu-l pomenești după asfințit (că umblă noaptea), să nu încerci să-l omori dacă nu ți-a dat motiv să-l consideri pricolici (că se răzbună) etc. Dacă respecți toate aceste lucruri nu ai de ce să te temi.


Oile sunt animalele lui Dumnezeu. Ca să-l ajute pe cioban să i le păzească, Dumnezeu i-a dat câinii. Câine ciobănesc nu poate fi orice câine. El e ales din naștere, la fel cum omul e ales din naștere să fie strigoi, șoloimonar, vraci ori șaman. Are vocație, am putea spune, deși e mai mult de atât.


Câini ciobănești ies unul, cel mult doi într-un cuib, sau poate niciunul. Ei se aleg de mici dintre ceilalți: sunt singuratici, retrași, precauți, neîncrezători. Între frații lor, par fricoși. Dar ei, de fapt, sunt mai mult decât câini, sunt darul lui Dumnezeu pentru ciobani, spirite încarnate să protejeze ciobanul și turma. Dacă n-ajung la oi, acești câini vor fi „ratați”. Toate se iartă omului, numai lovirea ori uciderea unui asemenea câine nu se iartă în veci. Când ciobanul alege cățelul, vine Dracul și îi ia ochii, să aleagă unul mare, sociabil, frumos. Astfel, râvna Diavolului de a-i lua lui Dumnezeu oile e mult mai ușoară. Iată de ce, din câți câini sunt pe la stâni, puțini sunt ciobănești. Alegerea cățelului e urmată de alegerea numelui potrivit. Câinele primește nume de viteaz legendar, ca și cum acel erou s-ar reîncarna în el: Oltu, Mureș, Iancu, Gruia, Novac, Mantu etc. Acești câini, la rândul lor, devin legendă, și duc numele mai departe. Urmează inițierea, deloc ușoară pentru cățel. Luat de la cățea, e dus la turmă unde i se taie coada și puțin dintr-o ureche (dacă urechile îi sunt pleoștite). E semn bun când câinele trece prin ritual puțin afectat; cățelul care se ascunde și se vaită mult e de lăsat la curte. Apoi, cu cățelul în brațe, ciobanul dă roată oilor de 3 ori, prefigurând activitatea și sarcina lui de acum înainte, după care i se dă să mănânce lapte de oaie. Va fi hrana lui principală până către vârsta de 6-8 luni, răstimp în care trebuie să-și dovedească vrednicia. Dacă va fi pe măsura așteptărilor, va avea parte de hrană la fel ca și ciobanul: mămăligă cu brânză, jintiță, lapte, pâine, ciorbă. În caz contrar, e trecut la vălăul cu zăr. Oricum, dacă toate etapele sunt respectate strict, nu ar trebui să fie cazul. Un câine ciobănesc la 6-8 luni deja e străjelnic, mână pe urma de lup și dă roată ursului. Apar frecvent cazuri în care câinii ciobănești sunt specializați: buni doar de urs sau buni doar de lup.


Ciobănescul adevărat e fratele ciobanului. Cu el, ciobanul împarte totul: hrana, necazurile, bucuriile. De multe ori, în transhumanță ori pe munte, Tușa Anuța păstra mâncarea și o drămuia la câini. A stat o dată nemâncată 5 zile, numai cu apă îndulcită, și mâncarea i-a dat-o lui Ciontu. „Io-s om și pricep, da el cum amaru lui să priceapă că n-am ce îi da?”


Toate problemele care se dezbat acum au drept cauză tocmai desacralizarea. Ciobanii despre care vă vorbeam mai sus sunt astăzi tot mai rari, deși credințele lor strămoșești încă sub-viețuiesc în subconștientul crescătorilor de oi sau în inconștientul colectiv al vechilor comunități de păstori. Cu vânătorii se petrece același lucru. Vânătoarea era rituală. Acum e sport și afacere, după cum și ciobănia e un moft, o simplă sursă de venit sau o afacere profitabilă. Un întreg edificiu spiritual s-a prăbușit și acum îi vedem ruinele. Sacrul e praf printre dărâmături.


Coborând în profan, sintetizez: Între oameni și prădători stau câinii ciobănești adevărați. Fără câini ciobănești buni și suficienți (orice cioban cu capul pe umeri știe de câți are nevoie în funcție de teren și prădători, iar nu de numărul de oi) ciobanul e nevoit să-și apere avutul în alt mod. Iar cel mai îndemână și mai eficient mod e uciderea prădătorilor. Dacă dispar prădătorii, se produce un dezechilibru care va afecta întreagul ecosistem.


Viitorul faunei sălbatice din România depinde, deci, de existența câinilor ciobănești. Existența câinilor ciobănești adevărați depinde de ciobani. Iar ciobanii trebuie să țină câinii frumoși acasă, câinii agresivi în lanț, altfel își bate joc de oi. Oile au nevoie de câini utili.


Închei cu o poveste tristă, spusă mie zilele trecute de baciul Culiță al lu Prună: „Hăl mai bun câne de l-am avut la viața mea o fost Tibor. Eram cu oile la țară, pe la Luncoiu, ș-o nins. Venisără vânătorii și îi pusăsără lu Tibor jujeu, lua-i-ar dracu cu jujeu cu tot… Cum s-o muiat zăpada, s-o lipit pe jujeu și s-o făcut un bulgăre mare. Cum era coastă, i s-o tot învârtit până l-o sugrumat lanțu jujăului. Așe l-am găsât, mort, pe burtă, cu labele pe bulgăr.”


***


Textul îi aparține lui Marcu Jura - cioban, etnolog și, aș adăuga eu, gânditor liber - cu binevoința căruia v-am putut împărtăși această lectură savuroasă și plină de învățăminte. Articolul original a fost publicat aici:


https://republica.ro/o-poveste-despre-ciobani-salbaticiuni-c-i-caini-in-vremea-vanatorii-scrisa-de-un-om-care-s-a-retras-de




Luni, 27 martie 2017 - 19:52 
Afisari: 1,321 


Postari similare:





Comentariile membrilor (8)

monycata
monycata

 
1
Natura are un firesc și un echilibru al ei. Și nici un animal nu a intervenit. Cu excepția omului.


Marți, 28 martie 2017 - 08:16  

mihaita_39
mihaita_39
Caraba
 
2
Mda, îți cam dă de gândit ...


Miercuri, 29 martie 2017 - 21:56  

zentai
zentai
Coarda
 
3
Man, îmi sărise inima din chept ca zavoranca la întrebarea aia...Îmi zic, uite, în sfârșit un tip care a dat-o dracu'
Mai jos m-am simțit profund neîmplinit pentru că nu m-am dumirit care-i studentul și care-i ciobanu din toată povestea asta!

Personal, n-am asistat decât la o mutare de stână, de pe un plai pe altul, pe lângă Ceahlău, dar îți pot spune, cât m-am dumirit și io, că se romantizează foarte mult treaba cu oile, lăsând la o parte bancul ăla.."acceptabil"!

Deasemenea, nu știu care din voi, tu sau ciobanul, sunteți un pic în eroare în legătură cu termenul de "creștinism cosmic", ca teză a lui Mircea Eliade. În primul rând că Eliade nu a folosit acest termen decât o singură dată, în analiza baladei "Miorița" și are cu totul alt sens, decât cel propus de tine în acest articol, cel de proiecție a misterului Nașterii Domnului asupra întregului univers și a dimensiunii liturgice a omului în lume....adică omul este scerdotul, preotul creației Domnului, și-n nici un caz teza cum că omul ar fi pe planul doi în stăpânirea Creației. Vezi că este un pasaj chiar în Geneza, în care Dumnezeu îl cheamă pe Adam să-și dea cu părerea despre numele animalelor și apoi comanda de după.."mergeți și vă înmulțiți și stăpâniți lumea" Carpati.org.

Desigur, zic chestiile astea ca să mă dau deștept! Și-n timpul liber țin și la exactitatea unor termeni!
Dar tu ești băiat gigea și o să-nțelegi mai în clar din ce-am zis eu, chit că ești ciobanul, chit că ești studentul, fix când o să te atingi mai în clar de ideile astea!


Joi, 30 martie 2017 - 11:48  

miparv
miparv
Rucsac
 
4
Ar fi bine sa arate mai mult respect turistilor - agresivitatea cainilor e o problema si nu de putine ori poate avea urmari grave.


Vineri, 14 aprilie 2017 - 12:00  

cristi.iliescu
cristi.ilies..
Busola
 
5
@Gabi: cer scuze pentru întârzierea cu care răspund!

Sunt de acord că firul povestirii se pierde pe parcurs, lăsând loc întrebărilor/interpretărilor. Dar eu sunt un simplu copist. Și, ca simplu copist, îmi exprim și eu părerea: cred că autorul nu insistă pe abandonarea lumii și retragerea la stână pentru că nu ăsta e subiectul pe care vrea să-l prezinte. Prin amintirea faptului că e un om din lume care s-a mutat la stână spune doar că are o părere (cât de cât) avizată.

Acum, despre creștinismul cosmic, eu zic că l-a folosit strict pentru a accentua metafora asta care ne definește ca popor. Valorile noastre provin din împletirea miturilor precreștine cu dogma bibliei, fără a putea pune degetul unde se termină una și începe cealaltă. Și nu mă refer la tine sau la cei ca noi, ci la țața Gherghina din vale care așa a auzit din moși-strămoși. Sunt conștient că pe marginea sintagmei se poate vorbi seri în șir - poate asta a și fost intenția autorului - și mi-ar plăcea să ne prindă una dintre serile astea pe amândoi lângă un foc să o dezbatem pe îndelete.

Cât despre autor, în multe privințe nu mă văd în armonie cu ideile sale, dar am considerat că textul ăsta merită să ajungă la cât mai mulți cititori de literatură montană.


Marți, 16 mai 2017 - 09:50  

zentai
zentai
Coarda
 
6
Man...dacă spui tu! Carpati.org

Totuși, s-ar putea să fii un pic în eroare cu privire la creștinismul lui țața Gherghina care s-ar putea să fie mai "curat"în dogme decât al meu sau al tău! Că și eu, dacă-mi scuip în sân după o spieretură sau îmi fac cruce, înfricoșat, când îmi taie calea mâța neagră poate că nu înseamnă că virgulă creștinismul meu s-a împletit cu niște mituri precreștine, ci poate că sunt doar superstițios! Ori superstiția vine dintr-un folclor, urban sau rural, din nevoia de a ordona haosul aparent din jurul nostru!

Dar ca să nu rămâi cu impresia c-aș fi un tâmpit absolut, adevărul e că articolul tău mi-a stârnit amintiri, aș zice pe care le știam chiar adânc îngropate, acum incredibile chiar și pentru mine Carpati.org), căci pe la 21 de ani am avut și eu un moment "Mircea Eliade" extrem de intens (de ăla, cu despărțit de gagică, renunțat la facultatea de istorie) cu dorința de a părăsi totul și de a pleca în India, în căutarea sacrului, și din dorința de a duce până la capăt drumul început de Eliade în yoga! Carpati.org

Dumnezeu m-a întors, însă la matca strămoșilor, ca să zic așa, căci Dumnezeu e pretutindeni, nu tre' să facă creștinul atâta cale, și am realizat, după vreo 10 ani de lecturi intense doar despre credința creștină (nu ca să recuperez, ci doar din simplă curiozitate sufletească) deosebirea între exotic și sublim dar am rămas cu o admirație extrem de sinceră pentru cei care scot sabia și merg până la capăt, pe drumul lor, învingându-se, mai ales, pe ei înșiși. Încă mai cred că asta e adevărata cale a războinicului!

Adevărat că sunt multe de povestit, lângă un foc, la o poiană de munte. Rămâne ca timpul să le învingă pe toate și să fie precum zicem acum, numai ca să nu fim dezamăgiți, să nu credem cu tărie în acest moment, ci să-l amanetăm doar ca o eventualitate! Carpati.org

Cu sinceră prietenie, Gabi


Duminică, 11 iunie 2017 - 19:48  

cristi.iliescu
cristi.ilies..
Busola
 
7
Uite cum văd eu lucrurile: dogma creștină, ca orice filosofie sistemică, se dorește a fi atotcuprinzătoare. Dând seama de orice lucru care se întâmplă sau care se poate întâmpla, ea justifică fiecare acțiune umană. Dacă românul din popor nu găsește dragostea divină pogorâtă în mâța neagră ce-i trece calea și bate 3 pași înapoi, atunci credința lui nu e atât de curată precum zici.

Cu alte cuvinte, deși îi este la îndemână să ducă o viață în spiritul dogmei, el alege varianta mai profană, ce îmbină credințe moștenite de la bunici sub o formă sau alta: obicei, superstiție, spune-i cum vrei.

Privind din cealaltă perspectivă, a folclorului ce e alcătuit din aceste credințe, obiceiuri și superstiții, și acesta a fost "alterat" (dacă-mi permiți blasfemia) de creștinism. Omul simplu își trăiește viața în această minunată metaforă a lui Eliade - creștinismul cosmic. Părerea mea!

Și eu am avut un moment Eliade în ultimul an de liceu, acutizat în primul an de facultate când ajunsesem să citesc și noaptea. Programam în fiecare zi ceasul deșteptător cu 5 minute mai devreme, ajungând să dorm 5 ore pe noapte. Mă culcam cu o idee în cap și mă trezeam cu ea pe buze. Asta până mi-a zis un prieten că nu fac decât să mă distrug Carpati.org

Creștinismul nu m-a atras niciodată, cred că am abandonat ideea din copilărie, în momentul când am devenit conștient că ăștia vor să impună un dumnezeu pentru toată lumea care funcționează doar după regulile lor. Cer scuze dacă jignesc pe cineva, n-am nicio intenție!

Cele bune!


Miercuri, 14 iunie 2017 - 11:54  

zentai
zentai
Coarda
 
8
Știu starea. Să știi că te poți obișnui... cu ceva antrenament. Dorm 5 ore pe zi...Dar uneori simt nevoia să zac în pat c-o carte în mână, o cafeluță...și să picotesc! Nu sunt ca Eliade. Dacă ar fi să-l cităm pe dl. Robert, sunt cam hedonist! Dar plăcerea și bucuria fac parte din arta de a trăi! Carpati.org

Nu te contrazic pentru că nu am argumente pertinente, filosofic vorbind. Oricum, teologia e o cale sigură de ducere la păcat. Părerea mea! Carpati.org

Nu merită să arunci "produsul"pentru că nu-ți place "ambalajul"! Dacă vrei să-ți formezi o părere plină de acuratețe, despre creștinismul ortodox, în acord cu simțirile tale, aș zice să sari direct la "Filocalii". Sunt esența ortodoxiei și aceasta merită o reevaluare obiectivă din partea ta. Părerea mea! Carpati.org
În fond, Dumnezeu e doar iubire aproape a tot ceea ce ne înconjoară, Iubire sinceră, altruistă, fără șmecherii și cu foarte multă blândețe!

Toate cele bune și ție!


Miercuri, 14 iunie 2017 - 12:51  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0947 secunde

The lyrics that count | GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante | Getamovie.org | Searchromania.net
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com | Patentsmania.com | Getacd.es | Design
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2017) www.carpati.org