Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Doneaza

Calendar

Iunie 2019
LMMJVSD
12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930

Iulie 2019
LMMJVSD
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031

Online

Vremea
Varful Cozia (Ciuha Mare
Muntii Cozia

Reduceri

Voluntar in Carpati - 2016

Homepage

Lista de discutii

Niculae Baticu - un mare alpinist si om de munte


       „Ș-apoi, noi mergem, să urcăm, nu să cădem...”





     Asa spunea Niculae Baticu, inainte de ascensiunea peretelui Galbenelelor pe traseul Furcile in 1935 cand impreuna cu Dan Popescu si Ion Trandafir realizeaza primul traseu de perete din Bucegi,de gradul 4.




    Niculae Baticu a fost unul din pionierii alpinismului in Carpati, alaturi de Nicu Comanescu, Toma Boerescu, Dan Popescu, Costica Contes, Vasile Steopoe si multi altii. S-a nascut in 29 mai 1909, in cartierul bucurestean Vergului. A descoperit muntele la varsta de 20 ani, la invitatia unui coleg de serviciu. Aceasta prima intalnire cu muntele a fost decisiva pentru Niculae Baticu:




    „Prima întîlnire cu muntele a fost hotărîtoare pentru destinul meu de drumeț și alpinist. Acasă, zile și nopți întregi, îmi veneau în minte întîmplări al căror participant am fost în cele cîteva zile petrecute în Bucegi. Mă obsedau imaginile văzute pe munte: spectacolul cascadei Urlătoarea, priveliștile de la cantonul Jepi, de la Babele, de la Peșteră. Retrăiam intens situațiile, altfel obișnuite, ale primului drum. Mă vedeam cînd urcînd pieptiș porțiuni dificile de teren, cînd coborînd pantele înverzite, cînd numărîndu-mi pașii, alături de ai tovarășilor mei, în mersul nostru în șir indian, ritmic, pe poteci.”




     Primele drumetii le-a facut impreuna cu grupul Olgai Geresch, iar apoi cu grupul de la Metropola, pana a descoperit placerea catararii pe stanca. In august 1934 a fost initiat in folosirea corzii si pitoanelor,pe flancul nordic al Coltului Malinului,urmandu-l pe avocatul Nae Dimitriu, intemeietorul Clubului Alpin Roman (in care se va inscrie si Niculae Baticu).




Carpati.org




     Dupa numai un an de la tura in Coltul Malinului Baticu executa in cap de coarda premiera Fisurii Galbenelelor si,curand dupa aceea, a peretelui Galbenelelor pe traseul Furcile. Aceste realizari sunt demne de toata admiratia, avand in vedere si „echipamentul” folosit la vremea aceea:




     „...De aceea, chiar de a doua zi am început pregătirile, îmi dădeam seama că nu puteam urca în bocanci cu cuie. Espadrile nu aveam. Am cumpărat niște pantofi de plajă cu talpa de sfoară. Ion a cumpărat de la Obor două frânghii a cîte 25 de metri fiecare, din acelea folosite de căruțași. Habar n-aveam noi, la vremea aceea, de rezistența pe care trebuia să o aibă o frînghie la cădere. Ș-apoi, noi mergem, să urcăm, nu să cădem...”
„...În afara materialelor menționate mai sus, frînghii și sandale de plajă, eu mai aveam un ciocan de fier, dintr-o singură bucată, cu gheară extractoare, de cuie, nu și de pitoane. Ion avea, de asemenea, un ciocan de bătut cuie, cele șase pitoane și patru carabiniere pe care le folosisem și în Fisura Umărului. Cam la atît se reducea „arsenalul" nostru cu materiale de cățărătură. Toți trei mai aveam încă ceva: tinerețea, entuziasmul tinereții și, în plus, un foarte bogat și temeinic antrenament; toți fusesem întreaga vară pe munte, efectuînd numeroase trasee pe văi.”






Carpati.org


Carpati.org




     Niculae Baticu urmat cursurile de catarare organizate de Clubul Alpin Italian de la Valbruna in 1937,impreuna cu Costica Contes, si cele ale clubului Alpin Germano-Austriac din Wilder Kaiser – 1938). La intoarcere a inițiat si condus prima școala de alpinism organizata de CAR in 1938.




     In 1941, împreuna cu Sorin Tulea, este instructor la Corpul Vanatorilor de munte. In perioada războiului se distinge ca pilot de vanatoare, fiind recompensat prin înalte ordine militare.




     După o întrerupere de 17 ani (cand a fost condamnat politic), Niculae Baticu practica un timp forma competiționala de alpinism la C. S. Metalul si A.S. Sănătatea, reluând tradiția CAR de organizare a traseelor colective gradate pentru formarea tinerilor alpiniști.




     In 1981 publica „Amintirile unui alpinist”, carte de mare interes pentru istoria alpinismului, autorul povestind evenimente si descriind trasee la care a participat direct.




     In 1984 publica împreuna cu Radu Titeica „Pe crestele Carpatilor”, lucrare cu caracter stiintific bazata pe un imens material bibliografic.




     Ambele lucrări se remarca printr-o înalta ținuta morala fata de munte si de o maniera de practicare a alpinismului, indiferent de dificultatea traseului parcurs.




     In 1990 reinfiinteaza Clubul Alpin Roman, pe care il conduce pana in ultimele clipe ale vietii sale, contribuind in mod esențial la formarea noilor generații de alpiniști in spiritul dragostei pentru munte si al abordării morale a alpinismului.

La 20 ianuarie 1998 Niculae Baticu moare.




     Acestea sunt doar cateva date despre marele OM, Niculae Baticu. Daca nu v-am trezit deja interesul, mai jos este un fragment din “Amintirile unui alpinist”, mai exact descrierea ascensiunii peretelui Galbenelelor pe traseul Furcile.






     „...La ora cinci dimineața, duminică 20 octombrie, pe întuneric, am plecat din căsuța lui Dan. Prin pădurea de pe Munticel, fermecătorul foșnet al frunzelor de fag ce acopereau poteca ne îmbia la drum. Multe toamne foșnetul frunzelor avea să-mi călăuzească pașii și să-mi încînte auzul cu simfonia lor. Odată cu zorii, am ajuns la Țancul Ascuțit. Se prevedea o zi minunată. Am trecut din Valea Coștilei în Valea Gălbenelelor și am urcat firul ei principal. În sus, dincolo de săritori, Ion a mai găsit un piton, pierdut de echipa Comănescu. Aveam acum șapte pitoane. O avere. Ne-am oprit undeva, sub „hotel" Gălbenele, acolo unde azi se intră în traseul celor Trei Surplombe. Pe o placă de piatră, cu vopsea roșie, scria: C.F.R. Pe Ion l-a deranjat acest lucru, considerând că muntele nu trebuie transformat în locuri de reclame. De aceea a spus:
— Eu voi șterge aceste inițiale. Nu au ce căuta aici.




     Cu un piton și cu ciocanul, s-a apucat de treabă. N-a reușit, însă, să șteargă acea rană din munte, deoarece stînca era poroasă și vopseaua intrase în pori. A fost nevoit, așadar, să se lase păgubaș. Supărat, și-a desfăcut „traista cu merinde" și a început,să mănînce. Dan i-a ținut compania. Mie nu-mi era foame, ș-apoi ardeam de nerăbdare să ne apucăm repede de ascensiunea propusă, nu-mi plăcea să ne pierdem vremea cu „mărunțișuri". Mi-am scos bocancii din picioare și am încălțat pantofii de plajă cu fețe de pînză. Ca să nu-mi cadă din picioare, am făcut în pînză cîteva găuri prin care am introdus o sfoară, pentru o legătură suplimentară. Am înfășurat cu sfoară, la fiecare picior, pantoful și gamba. Astfel echipat, le-am spus celorlalți doi coechipieri:




     — Voi pierdeți-vă aici timpul cu nimicuri. Eu plec în sus să văd cum merge...


     — Du-te, au răspuns ei.




     Am luat-o în sus și la stînga, pe drumul pe care-l vizasem de pe Colțul Gălbenelelor. Traseul se afla în stînga, adică la est de Hornul Coamei. Urcînd, nu mi-am dat seama cînd am intrat și cînd am ieșit din Horn. Am avut chiar impresia, pe care nici ceilalți nu mi-au dezmințit-o, că nu am atins Hornul și că tot timpul am mers în stînga lui. Datorită acestei erori, a apărut greșită descrierea și pe fotografie și în Buletinul alpin. Abia cînd am repetat ascensiunea, în 1937, mi-am dat seama de eroare. Nu luasem cu mine nici un material. Sacul și bocancii rămăseseră jos. Urcam la liber, neasigurat.




     În timp ce urcam pe o față destul de înclinată, am auzit pe cineva Strigînd:




     — Măăă, nu pe acolo-i drumul, dă-te jos !




     Am tăcut. Dealtfel, nici nu aveam cum să angajez o discuție, fiindcă tocmai mă aflam într-un punct mai critic al ascensiunii. Abia ceva mai tîrziu am întrebat:




     — Cine ești ?


     — Florin Ștefănescu, a venit răspunsul.


     — Noroc, Florine, aici Baticu, am zis eu.




     Cu acest scurt dialog, lucrurile s-au lămurit. Florin Ștefănescu mi-era prieten. Era secretarul secției T.C.R. — Sinaia. Florin venea din Valea Colților și cînd a ieșit în Strunga Colților a dat cu ochii de mine. A rămas mai departe în strungă cu grupul lui, urmărind ascensiunea noastră (căci între timp, au urcat și Dan cu Ion).




     Urcînd, am ajuns pe un brîu de piatră destul de larg și lung de 20—25 de metri. Mi-am așteptat prietenii, care au venit tot nelegați în coardă. Dan mi-a adus ceva de mîncare: un sandviș cu salam și două mere. Cu forțe noi, am plecat la drum. Am mers pe brîul de piatră spre est, în cercetare, Am urcat pe un bolovan mare, unde Ion mi-a făcut o fotografie. Ce am văzut de acolo, nu prea se arăta a fi intrarea în traseu. Am coborît de pe bolovan pe brîul de piatră și de acolo, mai în jos, vreo 5—6 metri, pînă am dat de alt brîu, tot de piatră. Pe al doilea brîu am mers către est, pînă într-un mic vîlcel. Aici au venit și ceilalți doi tovarăși de escaladă. Am continuat drumul urcînd o rampă. În acel timp, în strunga Colților a apărut un al doilea grup de alpiniști, condus de doctorul Nini Parhon. Ne-am salutat și l-am rugat pe Nini, care fusese în perete cu Nicu Comănescu, să-mi spună dacă ne situăm ori nu pe linia obiectivului vizat, deoarece, de unde ne aflam, noi nu ne puteam orienta. Nini ne-a spus că am depășit intrarea în traseu. Ne-am întors de aceea în vîlcel și am luat-o la dreapta, stînd cu fața spre perete, vreo 4—6 metri. Am urcat mai întîi o rampă, apoi alți vreo 4—5 metri, pînă am întîlnit un prag îngust de piatră. Am mers pe acesta, la stînga, adică spre est, foarte atent, și m-am oprit pe o platformă mare, deasupra vîlcelului, la baza unui diedru, care forma începutul traseului nostru. Au venit și prietenii mei. Nini ne-a comunicat că am ajuns pe linia bună a traseului. Am bătut în diedru un piton gros, solid, cu inel. Am introdus în inel frînghia, pentru a face economie de carabiniere, după care m-am legat la capătul ei. Am luat cu mine tot materialul: șase pitoane, patru carabiniere și un ciocan, pe cel metalic. Am început ascensiunea. Pantofii mei aveau o destul de bună aderență la perete. Pînă acum mă satisfăceau. Stînca era uscată. Urcușul pe diedru, primul de acest fel pe care-l urcăm, a fost foarte plăcut. Am ajuns cu ușurință la capătul lui. Acolo, un bolovan îmi închidea calea. Bănuiam că deasupra lui voi găsi o platformă de regrupare. Nu știam la vremea aceea ce este o surplombă și mai puțin știam cum se trece peste un astfel de obstacol. În consecință, ca să-l depășesc, am bătut sub bolovan un piton și, lăsîndu-mă în frînghie, pe care o țineam cu mîna stîngă, m-am întins către dreapta, am prins o priză bună de mînă și am ieșit pe față, ocolind locul cu pricina. Aici am constatat că prizele sînt slabe, că se rup. Am curățat locul și am început să urc spre platforma visată, întradevăr visată, deoarece cînd am ajuns în dreptul locului unde speram să fie această platformă, peretele se înălța în continuare. Puțin mai sus am bătut al treilea piton. Jos, la baza diedrului, manevre de schimbarea corzii din piton. Ion s-a legat la mijloc, adică între cele două corzi, și Dan a rămas ultimul. Ion trebuia să adune carabinierele de pe traseu, iar Dan să scoată pitoanele. Pînă la capătul celor cincizeci de metri de coardă, am bătut șase pitoane. Neavînd decît patru carabiniere, la primul piton nu am folosit nici una, așa cum am arătat, iar la al șaselea am făcut o buclă din sfoara ce o mai aveam în buzunar, prinzînd în ea frînghia și toarta pitonului. La capătul celor 50 de metri, nemaiavînd carabiniere pentru asigurarea secundului, m-am încastrat cu corpul într-un mic hornuleț. Cînd Ion s-a apropiat și mi-a liberat coarda necesară, am plecat mai departe și am ajuns pe o platformă largă. Rînd pe rînd, asigurați doar în mîinile mele, au venit și Ion cu Dan. Lipsa de pitoane și carabiniere și acest mers pe rînd, plus operațiunea de scoatere și recuperare a pitoanelor, ne-a răpit timp prețios. În continuare, traseul era format dintr-un horn larg, care mai sus se îngusta. Am plecat, nu în ramonaj, ci mergînd cu mîinile și picioarele pe ambii pereți, formînd un X, sistem numit spraiț, învățat mai tîrziu în școala din Italia.




     Prietenii noștri din Strunga Colților ne-au urat succes și au plecat. Am rămas singuri. Singuri ? Am simțit atunci un sentiment ciudat, deși eram trei. Dar cînd se urcă solitar, cu adevărat singur ? De fapt, nu am fost chiar singuri. Pe lîngă noi zbura și se așeza agățată de stînca verticală o păsărică frumos colorată, fluturele de piatră. Am ajuns în locul unde hornul se îngusta și te arunca în afară, cam la 15 metri de la plecarea în horn. Am bătut un piton și am depășit și acest punct. A pornit și Ion după mine. Către capătul celor cincizeci de metri de coardă, am bătut și al doilea piton, pentru a urca și tovarășii mei. Regruparea am făcut-o într-o mică grotă cu fereastră, la capătul acestei lungimi. Fereastra o formase o lespede de piatră ce sta încastrată într-un diedru prin care trecusem. Am crezut că stă să cadă, de aceea am cerut amicilor mei să se ferească, deoarece voiam să-i dau drumul jos. Dar cu toate eforturile depuse de mine, nu am reușit să o clintesc din loc. Stă și acum acolo. Au venit și coechipierii mei în fereastră. Aici, peretele pe care ne cățăram și cu o coamă a sa formau un unghi drept. Pe ambii pereți, la nivelul ferestrei se găsea cîte un prag de piatră, pe care te puteai plimba și sta, ca pe un balcon. Ion era încîntat de aceste „balcoane" și nu mai contenea să stea locului. Priveliștea de pe aceste praguri ne încînta. Valea Gălbenelelor, sub noi, părea un drum neted pietruit. Colțul Gălbenelelor se vedea cu totul altfel de cum îl știam. În depărtare, de la stînga la dreapta, vedeam Vîrful Omul, Creasta Morarului, Dinamul, Predealul și Azuga. Munticelul se vedea splendid.




     Am început să cercetez cele două praguri, pentru a alege drumul de urmat. M-am hotărît pentru pragul dinspre est. Aici, trecerea era oarecum blocată de tavanul de deasupra, de aceea am trecut primii metri tîrîș . În continuare, brîul s-a lărgit și am găsit chiar și o mică grotă, în perete, unde ne-am fi putut adăposti de vreme rea. La capătul de est al acestei grote, se vedeau cîteva fisurele pe perete. Nu am putut însă bate nici un piton în ele. A trebuit să facem o piramidă, pentru a bate un piton mai sus. Am urcat 4—5 metri, după care am mers la dreapta pe o platformă lungă și largă. La capătul ei dinspre vest, unde se făcea un unghi drept între peretele propriu-zis și coama despre care am mai vorbit, am bătut un piton de asigurare pentru secunzi. Creasta o vedeam deasupra noastră. În colțul unghiului se afla o stîncă pe care am urcat. Am bătut un piton în stînga, în fisura ce ducea în creastă, dar, depășindu-l, coarda s-a blocat. Am tras eu în sus, Ion în jos, pînă ce pitonul a ieșit și am putut ajunge în creastă fără să mai bat vreun piton. Acolo am găsit un hornuleț puțin înclinat, m-am oprit și am făcut asigurarea pe după umăr.




     L-am adus pe Ion. Se înnoptase, Dan a trebuit să urce pe întuneric. Nu mai vedea prizele. Pentru a-l trage, că așa a trebuit să fac, am dat frînghia peste spate, mă aplecam, scurtam frînghia și apoi ridicam trunchiul și cu el pe Dan. A fost o muncă obositoare. Totul a trecut cînd ne-am văzut toți pe creastă.




     Astfel s-a terminat ascensiunea pe peretele Gălbenelelor. În Bușteni și pe toată Valea Prahovei, atît cît puteam vedea, se aprinseseră de mult luminile. Eram fericiți. Ne-am strîns mîinile. Am împărtășit celorlalți îngrijorarea mea, că nu cunoșteam drumul în continuare pînă în Brîul Mare al Coștilei. Ion m-a liniștit:




     — Cunosc eu drumul...
Se vede că mai fusese pe aici, mi-am zis eu în gînd. Și, într-adevăr, conduși de el, am ajuns în Brîu. Acolo, în pîlcul mare de jnepeni, care acum nu mai sînt, băieții mi-au spus să rămîn pe loc, pînă se duc ei să aducă rucsacurile și bocancii. Am stat între jnepeni, unde am găsit adăpost, că vremea se cam răcorise. În acest timp, am rulat, mintal, filmul ascensiunii. Cînd au venit cei doi cu bagajul, am încălțat bocancii. Mă simțeam fericit. Călcam iar, cu toată talpa, pe un teren solid. Am ieșit în platou și am mers la cantonul Jepi. Apoi, pe drumul Schiel, la Bușteni.”
­






Carpati.org






Surse: Amintirile unui alpinist - Niculae Baticu, Buletinul Alpin



Luni, 21 ianuarie 2008 - 13:49 
Afisari: 5,403 


Postari similare:





Comentariile membrilor (6)

boreal2007
boreal2007

 
1
Te apreciez pentru initiativa. Cat priveste viata si activitatea lui Nicolae Baticu ar fi multe de spus, dar si mai multe de facut pentru a-i cinsti cu adevarat memoria. Unul ar fi de exemplu renovarea refugiului Costila care a ajuns o darapanatura si un focar de infectie. Refugiul Costila unde a tinut prima scoala de alpinism din Romania, curs la care participarea si cazarea a fost gratis.


Luni, 21 ianuarie 2008 - 14:39  

boreal2007
boreal2007

 
2
Scuze, corect este Niculae Baticu, sper sa ma ierte.
Ar fi cazut mai bine daca publicai articolul ieri cand s-au facut zece ani de la moartea sa, dar mai bine putin mai tarziu decat foarte tarziu.


Luni, 21 ianuarie 2008 - 14:43  

ad078
ad078
(admin)

 
3
Asa am vrut,am inceput sa-l pregatesc de joi,dar nu s-a putut...


Luni, 21 ianuarie 2008 - 15:37  

crzdmnd
crzdmnd
Caraba
 
4
Ma alatur lui boreal2007 in a-mi exprima aprecierea pentru initiativa.


Luni, 21 ianuarie 2008 - 16:04  

andreeacorodeanu
andreeacorod..

 
5
ohooooooo si cate ar fi de spus despre acest mare om care a fost si pt mine inca este Niculae Baticu si pe care l-as omagia oricand nu neaparat in ziua trecerii lui in nefiinta, felicitari!


Luni, 21 ianuarie 2008 - 16:55  

mvc
mvc
Caraba
 
6
Felicitari pt initiativa !

Am citit si recitit pasaje din cartile lui Baticu. Le consider de capatai !
Pt mine Niculae Baticu reprezinta un Simbol al Alpinismului din Romania.
Spiritul acelor ani ar trebui mentinut...

Respect si glorie !

Recunostintza tuturor Inainte-Mergatorilor pe cararile si traseele Muntilor !


Miercuri, 30 ianuarie 2008 - 14:01  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0665 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2019) www.carpati.org