Muntii nostri mai poarta aur?

       Munţii au ocupat din cele mai vechi timpuri un loc important în vieţile oamenilor.  Ei cutreierau păşunile  cu oile şi mergeau spre alte meleaguri prin trecători.

 

        Vechii greci considerau că zeii se aflau pe Muntele Olimp, ale cărui vârfuri erau mereu învăluite în ceaţa groasă. Deci muntele era un loc sacru, un loc unde destinul omenirii se decidea. Chiar şi strămoşii nostri daci au ştiut să aprecieze această măreţie a naturii; s-au descoperit locuri sacre, fortificaţii (Ceahlau, Grădiştea Muncelui, Munţii Apuseni).

 

            Predecesorii nostri ne-au lăsat cea mai puternică inimă, arcul  Carpatic ce  ar trebui îndrăgit şi protejat ca un izvor dătător de viaţă.  

 

Muntele atrage prin mareţia lui, prin  experienţa unică ce o oferă la fiecare revedere, prin diversitatea formelor si vegetatiei, ne fascineaza si ne atrage inexplicabil.

 

                Si totusi....

 

Colindând prin munţi, întâlnind grupuri si grupuleţe pe poteci cât  si la cabane se observă puţina consideraţie ce a mai ramas pentru munte. De mic copil, parinţii îmi spuneau că muntele  suferă şi se răzbună  daca las mizerie pe el. Astfel stângeam conştincioasă tot ce găseam în preajmă.  E clar că această  povestioară nu ar mai ţine la mulţi dintre noi, dar trebuie să învăţăm că acele locuri trebuie lăsate curate, fără a împodobi peisajul după propriul gust.

 

                  Pe munte poţi întâlni foarte mulţi oameni. De la alpinişti profesionişti, până la cei care merg să-şi testeze curajul si forţa muschilor căpătată prin luarea steroizilor. Se stie că cine iubeşte un loc nu-i va face rau, insă ce ne facem cu ceilalţi??

 

                În fiecare primavară cluburile de ecologie si turism organizează  acţiuni de ecologizare pe suprafeţe însemnate.Bucuria lor este mare când reuşesc să vadă locul curat, dar la a doua trecere pe potecă este imposibil să nu întâlneşti măcar căteva doze de bere. Saci enormi sunt strânşi în fiecare an, dar este foarte greu la coborârea lor. Se folosesc rucsacii aceia vechi cu cadru metalic care  nu  sunt foarte  comozi.  

 

                Una dintre marile probleme ar fi gunoiul din jurul cabanelor. Este în cantităţi enorme. Există  însă şi cabanieri care la fiecare coborâre duc un rucsac plin de ,,cadouri’’. Pe ei  trebuie să-i apreciem. Am putea chiar şi să-i ajutăm mai mult. Dacă fiecare turist ar coborî gunoiul ce provine  de la el situaţia ar sta mult mai bine. Nu ar mai exista acele gropi de depozitare din spatele cabanelor sau de lângă WC-uri pe care vântul le duce pe întreaga  vale. Sunt mulţi care spuneau că-şi vor lua gunoiul şi l-au lăsat  sub patul în care au dormit sau l-au abandonat pe potecă. Totuşi, acestea sunt excepţiile si sunt sigură că mulţi dintre cei care au mers pe munte au luat şi gunoaiele  lor, dar si ale altora.  Este un lucru bun, civilizat si mai ales dă dovada unui adevarat aspirant spre locuri măreţe.

 

                  Consecinţele mizeriilor din munţi  par ignorate si neluate în seamă de mulţi. De la afectarea peisajului mirific de care toţi care am trecut pe-acolo ne-au minunat şi până la dispariţia valorilor montane, toate sunt rezultatele acţiunilor omului.

 

               Promovarea turismului montan oferă  şansa de a trăi experienţe unice, frumoase, unde efortul fizic se împleteşte armonios cu odihna. Este ceva de care fiecare ar trebui să se bucure, deci nu răpiţi şansa altora de a avea această ocazie !

 

Chiar şi materialele biodegradabile au nevoie de multi ani pentru a-şi pierde proprietăţiile. Mizeriile afectează solul, pânza freatică, habitatul natural al multor animale, păsări  si gingasele plante ce alcătuiesc  flora alpină.

 

           Defrişările masive făcute în toate zonele montane determină mulţi  oameni de ştiinţă  să găsească explicaţii la inundaţii, alunecări de teren, efectul de seră, încălzirea globală iar efectele acestora ne-au lovit si ne vor lovi în continuare. La fel ca si alte hazarde naturale ce amenintă chiar si ţara nostră ar fi desertificarea datorată utilizării necorespunzătoare a zonelor agricole (sud-estul Câmpiei Române si sudul Podisului Moldovei). Schimbările climaterice vor afecta diversitatea specilor de animale si plante.

 

           Mulţi dintre noi ne intrebăm când  vom întâlni  o ,,minune “ ce creşte in bătaia aspră a vântului, in stânca rece. Floarea de colţ reuşeşte să trezească admiraţia celor care o intâlnesc şi inspiraţia multor artişti.  Ea este însă în pericol. Păsunatul şi mâna turiştilor  a dus la apariţia ei doar în locuri izolate, ea  fiind ocrotită si de lege. Bujoreii de munte sunt cei care, coloraţi într-un rozaliu-violet, înviorează si înmiresmează atmosfera la inceputul verii, însă ei sunt agresaţi în fiecare an si folosiţi la ceai.

 

               Muntii nostri  par să atragă si  mulţi străini. Oare vor să vadă doar natura? Vor doar sa privească? Sau vor lua şi un trofeu?  În urmă cu câţiva ani,iarna, în zona Cabanei Urlea un grup de austrieci au vânat capre negre. Au luat coarnele, iar frumoasele animale au rămas o masă de carne pentru celelalte animale. E trist, e foarte trist. Vara ele pot fi zărite în grupuri mari prin locuri adânci şi prăpăstioase, atente si speriate de orice zgomot. Să fi vânat se pare că trezeşte adevarate coşmaruri pentru aceste animale considerate cândva sacre.     

 

         Viaţa pe Terra depinde de noi!!! Suntem obligaţi să o îngrijim ca pe un copil bolnav, cu responsabilitate si dragoste. Grija pentru protecţia vieţii şi pentru sănătatea mediului ar trebui să ne unească mai mult. Să invăţăm de mici că natura e ca noi, că trebuie ocrotita, protejată de factorii nocivi.

 

          Metodele încercate de multe asociaţii si munca lor obositoare  de a  colecta gunoaiele par să dea rezultate, însă nu suficiente pentru a asigura  igienizarea muntelui. Cabanierii ar putea să folosescă nişte metode cu care să-i determine pe unii turisti să ducă măcar o plasa de gunoaie, făcându-le mici reduceri la cazare, de exemplu.Însă ,ar fi mult mai bine dacă ei ar avea dreptul să-i  sancţioneze pe cei care aruncă mizeriile.

 

           Muntele nostru se pare că nu mai poartă aur. Noi încă mai cerşim, dar  reuşim  să distrugem şi ce-a mai rămas. E  trist, e foarte trist . . .  

 

 

 

Luni, 16 octombrie 2006 - 22:39 
Afisari: 1,177 


simonica07..