Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Doneaza

Calendar

Septembrie 2019
LMMJVSD
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30

Octombrie 2019
LMMJVSD
123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031

Online

Vremea
Varful Gemanarea
Muntii Parang

Reduceri

Voluntar in Carpati - 2016

Homepage

Lista de discutii

Mocanita, trenul rupt din povestile cu pitici


Dintr-o gara cu miros de lemn proaspat taiat, de la marginea orasului Viseu de Sus, pleaca, in fiecare dimineata, pe la 7 si jumatate, mocanita. Un trenulet tras de o locomotiva (coborata parca dintr-o poveste cu pitici) care-si pufaie si suiera aburul peste cetina molizilor, in incercarea de a "imprieteni" civilizatia cu salbaticia, fara sa le deranjeze nici pe una, nici pe cealalta.

Vagoane de calatori impletite cu platforme pentru bustenii abia taiati pleaca pe Valea Vaserului la o ora la care ochii abia se obisnuiesc cu lumina soarelui. Turistii sunt avertizati ca, vreme de cel putin o jumatate de zi, nu vor avea semnal la telefonul mobil (ar fi cvasiimposibil in acea zona), nu vor avea de unde sa-si cumpere bauturi sau tigari si, mai ales, nu se stie ora la care se vor intoarce in "civilizatie". Neprevazutul este la el acasa pe traseul trenului minion. Liniile de cale ferata pot fi acoperite de pietre cazute din munte, de copaci daramati ori se poate intampla ca locomotiva sa traga foarte greu la deal.

TINUT DE BASM. Leganatul mocanitei spune, celui care stie sa asculte, povesti fara seaman despre munte si oamenii carora le-a ingaduit sa-l iubeasca, dar si despre cei pe care i-a lasat sa-l jumuleasca de copaci seculari, sa-i soarba apele, sa-i ucida animalele sau sa-l impuste in vreme de razboi. Cu ochii la miile de sanziene inflorite pe coastele umbroase, uimita de sutele de copaci care sfideaza legile naturii, incapatanandu-se sa traiasca zeci de ani cu radacinile impletite pe margini de stanca, am plecat intr-o dimineata insorita pe Valea Vaserului, cu urechile ciulite la povestile ei, spuse de Volo si Oli, companionii mei de calatorie.

Amandoi cunosc zona ca pe buzunarele lor. Au strabatut-o de mii de ori, fie cu mocanita, fie pe jos. N-ar vrea sa-mi dezvaluie prea multe secrete despre loc, de teama ca turistii care nu respecta natura vor veni puhoi, sa o manjeasca cu sticlele lor de plastic si hartiile aruncate pretutindeni. Incerc, la un paharel de tuica de pruna, sa-l descos pe Volo (Vladimir, un ucrainean din Viseu, care spune ca Vaserul e casa lui). Toti spun ca el stie cele mai multe intamplari si legende din tinutul de basm prin care ne poarta, gafaind si fluierand, mocanita trasa de locomotiva Mariuta. Singurul compromis pe care pot sa-l fac cu Volo este sa am rabdare pana ajungem in locurile despre care o sa-mi povesteasca.

Nu-mi convine sa stau cu agenda si pixul in brate, dar n-am incotro. Am rabdare, dar ard de nerabdare! Intre timp, Oli, mare pescar, imi povesteste despre lipanii si pastravii pe care i-a prins in apele Vaserului.

PADURARUL. "Stii cine era Topli?", ma trezeste vocea lui Volo. In ciuda protestului meu, mai toarna un rand de tuica si incepe sa depene o poveste cu stapanul padurilor necutreierate ale Vaserului, fara ca eu sa apuc sa notez mare lucru in carnetel. Cel mai vestit padurar de vanatoare de pe Valea Vaserului a murit acum sapte ani. Topli, cum a ramas cunoscut Vasile Orza, cunostea toate cotloanele, cararile si adaposturile animalelor salbatice din padurile a caror liniste era tulburata doar de mocanita si de muncitorii forestieri. Fostii nomenclaturisti il cereau intotdeauna ca ghid de vanatoare cand li se facea pofta sa mai impuste un urs sau un mistret. Prin anii ?70, au venit tovarasii de la Bucuresti sa le faca Topli un program de vanatoare la cerb. L-au vazut pe padurar ca umbla cu bocancii rupti. L-au intrebat de ce nu se incalta "decent". Omul le-a spus ca poarta 46 la picior si nu-si gaseste bocanci pe masura. Tovarasii au dat ordin celor de la "judeteana": "Pana saptamana viitoare, cand vin sefii, sa fie incaltat!". A trecut saptamana, comanda a fost uitata. Maurer, Apostol si alti colegi de la partid si-au facut aparitia pe Valea Vaserului. Panicati, organizatorii locali au incins telefoanele, astfel ca Topli a avut in cateva ore, adusi tocmai de la Baia Mare, bocancii nr. 46, nou-nouti. Cand vine vremea sa plece in padure cu tovarasii, vanatorul apare tot cu incaltarile vechi. "Pai, n-ati primit bocancii?", se mira importantii musafiri de la partid. "Ba da! Multumesc frumos, dar ii tin de sarbatoare!"

SECRETE. Imi dau seama de ce a deschis cartea de povesti tocmai cu Topli. Am ajuns la Poiana Novat, pe o linie secundara ce se desprinde la Novat si urca vreo 7 kilometri. Aici e o cabana de vanatoare construita pentru Gheorghe Gheorghiu-Dej, acum vreo 50 de ani. Acum, apartine Directiei Silvice, dar este deschisa si turistilor. Luam o gustare rece, intru in bucataria lui tanti Ileana (femeia care ingrijeste cabana de zeci de ani) sa fac o cafea pe care o bem pe fuga, sa nu ne astepte prea mult lenesa mocanita, si ne intoarcem in salbaticie. Pe la Cozia, ochii verzi-albastri ai lui Volo se insenineaza. "De aici incolo e casa mea!", zice, triumfator si mandru nevoie-mare. La indemnul lui Oli, il "intep": "Am auzit ca pe aici nu mai e nici o floare-de-colt!". "Poftim?!", se burzuluieste ucraineanul. "Stiu niste locuri unde le poti cosi. Dar nu-ti spun unde, ca citesc bucurestenii si vin puhoi!" Sa nu raman neconsolata ca nu vad si eu o floare-de-colt, imi deseneaza una pe carnetel, cu tot cu "fundal", un colt de stanca stilizat. Se ridica brusc si ma lasa iar "cu ochii-n soare", cat mai strabatem lin ? intrerupti doar de opririle pentru alimentare cu apa si lemne din drum ? kilometri buni printre stanci impadurite si apa Vaserului.

PROVOCAREA. "Vezi stanca aia? Pana acum vreo doi ani, peste ea statea aplecat un brad cojit", ii aud iar vocea. Si incepe sa-mi spuna "Povestea soldatului care nu s-a intors la timp din permisie". Se intampla in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Un soldat roman din armata austro-ungara plecat in permisie nu s-a intors in unitate la timp. Comandantul l-a pus sa aleaga intre a aparea ca dezertor in fata Curtii Martiale si o provocare pe viata si pe moarte. Si-a incercat norocul. Provocarea era sa se catere intr-un brad si sa-l curete de coaja si ramuri in timp ce urca. Copacul era crescut pe o stanca si aplecat aproape la 90 de grade peste Valea Vaserului. Daca nu ar fi cazut de la inaltime, alunecand, soldatul avea toate sansele sa se prabuseasca in gol cu tot cu brad. A preferat o asemenea foarte probabila moarte in detrimentul unei executii sigure semnate de Curtea Martiala. Incet-incet, a urcat in brad, cojindu-l in urma lui, pana a ajuns in varf. A coborat, alb precum coala de hartie, si, pentru ca a indeplinit provocarea comandantului, a fost absolvit de vina. Volo a auzit aceasta poveste intr-o calatorie cu mocanita, de la un domn insotit de sotie si cei doi copii. "Iti vine sa crezi ca soldatul a scapat cu viata? Eu am fost cel care a cojit bradul!", i-a spus atunci povestitorul.

FARA VORBE. De aici incolo, povestile curg una dupa alta, la fel ca turele de tuica-n paharutele noastre. Trecem, cu mai putin de 10 km/h, pe langa o fosta cazemata din al doilea razboi mondial, pe langa "spitalul" sapat in stanca de soldatii din armata austro-ungara, pe la Glimboca, locul unde a fost ridicata prima fabrica de cherestea de pe Valea Vaserului, prin cele trei tuneluri de la Saru Bardaului, pe la Suligu, de unde se aproviziona cu apa Franz Joseph, si ne oprim la Faina. Loc de popas pentru mai toti turistii care se incumeta sa strabata valea, aici a existat o mica asezare incropita pe langa o fabrica de cherestea. Tot de la nemti i-ar veni numele: fain, adica frumos, de aici Faina. Si chiar ca-i fain aici, asa ca ne oprim sa mancam. Suntem cu totii franti de oboseala, povestile se amesteca, Volo se metamorfozeaza din narator in bucatar. Ne pregateste o tocanita maramureseana, cu multa ceapa si carne de porc, inecata in sos de vin. N-avem timp de siesta. Ultima mocanita care coboara in oras e gata de plecare. Aleg sa nu mai stau in vagon, langa Volo, ci pe o platforma deschisa, care foloseste la caratul bustenilor. N-am urechi decat pentru povestile fara vorbe, cantate de padure, apa si prietena lor, mocanita.

Articol scris de Dana Ciobanu, Jurnalul National, 5 iulie 2005



Marți, 5 iulie 2005 - 11:46 
Afisari: 3,007 


Postari similare:





Comentariile membrilor (1)

turista4
turista4

 
1
De 6 ani sint in US si nu trece zi de la Dumnezeu sa nu ma gindesc la muntii care i-am lasat in departare. Si aici sint minunate privelisti si peisaje, insa nimic nu se aseamana cu Carpatii nostri! Iar in privinta povestilor spuse de rocile selenare, riurile cristaline si brazii sfredelitori, sint de accord ca nimic nu se apropie in frumusete si mister. Multumesc pentru acest minunat articol/poveste! Pentru un moment am simtit iar leganatul trenului (mocanitei, personalului), am mirosit iar acel iz specific muntilor nostri dragi si am putut sa zaresc iar in departare virfurile semete ale Carpatilor prin ceata groasa a diminetii! Si cu mina pe inima pot spune ca nimic nu se compara cu acel sentiment!

Turista


Vineri, 15 iulie 2005 - 00:03  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0679 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2019) www.carpati.org