Cautare:
De actualitate

Carpati.org pe Facebook


Doneaza

Calendar

Aprilie 2014
LMMJVSD
123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930

Mai 2014
LMMJVSD
1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031

Online

Vremea
Varful Oslea Romaneasca
Muntii Godeanu

Voluntar in Carpati

Khan Tengri cu bicicleta

Homepage

Lista de discutii

 

MARATONUL MARILOR PEREȚI - Pe urmele legendelor (partea II)


Partea I:
http://www.carpati.org/articol/maratonul_marilor_pereți_-_pe_urmele_legendelor_partea_i_/990/



9. Peretele nord-estic PIZ BADILE 3.308 m, traseul Cassin (Elveția)
Echipa: Zsolt Török, Janos Török
Data: 9 august 2011
Date tehnice: 1.000 m, 23 lc

/torok/27_badile.jpg

„Traseu vestit pentru frumusețe, stil și stâncă bună. Regrupările chiar au fost bune, iar să plantezi friend-uri în granit e o adevărată plăcere. […] Coborârea din traseu a fost într-un cuvânt infernală. Coarda s-a agățat de nenumărate ori, iar pe lângă această luptă cu corzile, care și ele au o personalitate proprie, vântul a bătut îngrozitor. Încă o dată se dovedește că traseul nu se termină pe vârf, iar asta este cel mai important de reținut. Pentru retragere este nevoie de multe ori de mai multă forță și prezență de spirit.”
Detalii: http://www.torok.ro/?p=535

/torok/28_badile.jpg

Peretele nord-estic a fost urcat în anul 1937 de către Riccardo Cassin, Gino Esposito, Vittorio Ratti, Mario Molteni și Giuseppe Valsecchi. Tragedia este redată de Ionel Coman în „Două secole de alpinism”.

Piz Badile se află în nord lacului Como, aproape de frontiera Italiei cu Elveția. Dinspre nord-est, se vede ca „un zid abrupt din granit compact, cu lespezi suprapuse ca solzii, ridicat la 900 m deasupra ghețarului”. În aceeași zi din vara anului 1937 intră în traseu două echipe: Cassin, Ratti și Esposito și mai puțin experimentații Molteni și Valsecchi.

În prima zi, echipele se cațără pe linii diferite, însă își unesc forțele după primul bivuac, la insistențele lui Molteni. În seara aceea, chiar înainte de al doilea bivuac, se dezlănțuie o furtună violentă care îi lasă complet uzi. În cea de-a treia zi îi prinde iar ploaia, în condițiile în care echipa celor doi alpiniști mai puțin experimentați a început deja să arate semne evidente de epuizare. Ploaia se transformă în grindină, iar grindina în ninsoare. „Puterea voinței, cimentată pe verticalitatea munților, ne împingea să continuăm urcușul”, spunea ulterior Cassin.

Frigul, vântul și oboseala nu permit un ritm prea rapid, însă cei cinci nu mai aveau puterea necesară unui alt bivuac. Ajung pe vârf, însă din cauza întunericului care s-a lăsat nu găsesc ruta de retragere. Cassin încearcă să-i întremeze pe cei doi cu coniac, dar în cele din urmă ei cedează, complet demoralizați și înghețați. Cei trei supraviețuitori mai fac un bivuac, copleșiți de moartea coechipierilor, apoi coboară cu bine în vale.

/torok/29_badile.jpg

În 1949, tinerii ghizi Lionel Terray și Louis Lachenal au parcurs traseul în numai șapte ore și jumătate!



10. Peretele nordic MATTERHORN 4.478 m, traseul Schmidt (Elveția)
Echipa: Zsolt Török, Janos Török
Data: 13-14 august 2011
Date tehnice: 1.200 m, TD cu pasaje de mixt până la gradul V

/torok/30_matter.jpg

„În acest perete nu te poți odihni deloc, regrupările fiind pe gheață. Spre seară, oboseala și-a spus cuvântul și după multe lungimi dificile, tot mai solicitante, ochii noștri căutau o posibilitate de bivuac. Am făcut multe bivuacuri la viața mea, unele în locuri incredibile, dar aici nu vedeam nici o posibilitate. În fața noastră, câteva lungimi de perete dificil de urcat și o traversare care încă nu știam cum să o trec. […] Mă uitam la Joe și ridicăm capul în căutarea unei posibilități de a bivuaca. Nimic, era tot mai stresant iar ascensiunea tot mai grea. Eram deja obosit și totuși trebuia să avansăm.”
Detalii: http://www.torok.ro/?p=567

/torok/31_matter.jpg

Fața nordică a muntelui, una dintre marile fețe nordice ale Alpilor (celelalte două fiind Eiger și Grandes Jorasses - „Trilogia Alpilor”), a fost urcată abia în anul 1931, fiind necesare o tehnică foarte bună de cățărare pe gheață și aptitudini excelente de intuire a liniei traseului. Primele tentative datează încă din anii ’20, însă toți alpiniștii au cedat și s-au refugiat pe creasta elvețiană.

În iulie 1931, sosesc la Zermatt pe bicicletă, din München, doi frați germani - Franz și Toni Schmid. Pornesc în traseu dimineață, croindu-și drum printre lespezi cu prize puține și culoare acoperite cu gheață lucie. Ajung la un jgheab imens, care face legătura cu peretele terminal. Depășesc această porțiune, denumită ulterior „traversarea îngerilor”, traversând dale acoperite cu un strat subțire de gheață. Nimeni nu mai ajunsese atât de sus.

Deviază către creasta elvețiană, fiind păcăliți de linia din stânga, mai bogată în prize, și pierd o oră pentru a reveni la traseul inițial. Cei doi caută un loc de bivuac, pentru că în curând se lasă întunericul. O priză aparent sigură cedează, Toni cade, însă din fericire, reușește să se prindă de un colț de stâncă.

Obosiți, înghețați și înfometați, aleg o cornișă cu o suprafață de cel mult un metru pătrat, la 4.150 m. Se leagă în coardă, își asigură colțarii și pioleții și deschid sacul-cort. „Pe când ne scuturau primii fiori de frig, am rămas cu ochii ațintiți în bezna nopții. Peste noi se întindea un cer scânteietor încărcat cu stele: imensul univers! Vântul rece scutura acoperișul subțire de pânză”, povestea Toni.

/torok/32_matter.jpg

După o noapte interminabilă, își încep ultima etapă. Peretele final este foarte înclinat, iar 60 de metri sunt parcurși în 4 ore. Însă vremea se schimbă: începe furtuna, cu ceață, grindină și vânt puternic. La ora 14:00 ajung pe vârf, își strâng mâinile în tăcere și așteaptă să mai scadă intensitatea furtunii.

/torok/33_matter.jpg

În cele din urmă pornesc coborârea pe creasta Hörnli, iar seara descoperă refugiul Solvay, în care petrec două nopți.

Locuitorii din Zermatt îi primesc entuziaști, iar la Jocurile Olimpice de la Los Angeles cei doi frați primesc medalia de aur, acordată pentru prima oară unor alpiniști.



11. Peretele nordic PETIT DRU 3.733 m, traseul Allain-Leininger (Franța)
Echipa: Zsolt Török, Janos Török
Data: 20-22 august 2011
Date tehnice: 900 m, 28 lc, grad TD superior cu grad de liber 7, 7 +

/torok/34_dru.jpg

„Pe Dru, la fel ca și în celelalte trasee, m-am simțit neînsemnat ca o furnică, iar tot ceea ce mă înconjura era gigantic. În astfel de pereți suntem cu toții egali, indiferent de poziții sociale, putere, Muntele ne privește pe toți egal, cum urcăm ca furnicile la baza lui și pătrundem în lumea lui. Nu există tehnologie, nici forța cu care s-ar putea învinge, aici nu e loc de luptă. Cățăratul e armonie, iubire, autodepășire, iar dacă e greu, noi trebuie să ne mai antrenăm. Muntele e perfect.”
Detalii: http://www.torok.ro/?p=615

/torok/35_dru.jpg

Peretele nordic Petit Dru a fost urcat pentru prima oară în august 1935, de către Pierre Allain și Raymond Leininger - fără colțari, cu o frânghie de cânepă cu un diametru de 7 mm.

/torok/36_dru.jpg

Pierre Allain, un mare alpinist și cățărător francez, considerat „părintele escaladei moderne”, a contribuit cu multe inovații la echipamentul modern de cățărare:
- pentru a ușura cățărarea pe stâncă, în anii ’30 a creat primii pantofi moi, cu talpă de cauciuc, pe care i-a folosit atât pentru bouldering pe gresie cât și pentru pereții de granit din Alpi; acești pantofi au stat la baza viitoarelor modele de espadrile de cățărat;
- a creat primele carabiniere asimetrice și din aliaj ușor, cca. 65 g (față de cele din oțel, care era foarte rezistent, dar și foarte greu - 140 g);
- coborâtorul și cârligul „cliffhanger” sau „fifi”;
- sacul de dormit cu puf, „picioarele de elefant” (ciorapi cu puf), vesta cu puf.



12. Peretele sudic AIGUILLE DU MIDI 3.842 m, traseul Rébuffat (Franța)
Echipa: Zsolt Török, Janos Török
Data: 24 august 2011
Date tehnice: 200 m, 9 lc, grad TD superior 7-

/torok/37_midi.jpg

„Traseul este superb, o cățărare elegantă pe fisuri perfecte, în granit. Gradul este 7- și e o plăcere să îl cațeri, iar faptul că se cațără cu mobile dă o satisfacție în plus. Îmi doream să nu se mai termine și totuși a venit și ultima lungime.”
Detalii: http://www.torok.ro/?p=643

/torok/38_midi.jpg

Peretele sudic a fost urcat de către Gaston Rébuffat și Maurice Baquet în iulie 1956. Pe vârf se află și o platformă panoramică, unde se poate ajunge cu telecabina din Chamonix.

/torok/39_midi.jpg

Gaston Rébuffat, alpinist, ghid montan, scriitor și regizor, a deschis 40 de noi trasee în Alpi. A fost primul alpinist care a urcat toate cele șase mari fețe nordice ale Alpilor - Grandes Jorasses, Piz Badile, Petit Dru, Matterhorn, Cima Grande di Lavaredo, și Eiger. Vedea cățărarea ca pe o comuniune armonioasă cu muntele, nu ca pe o bătălie împotriva acestuia.

A devenit ghid în Chamonix la vârsta de 21 de ani, deși nu era născut în Chamonix și deși vârsta minimă a celor acceptați era de 23 de ani. A fost unul dintre cei mai populari ghizi.

În expediția franceză pe Annapurna, din 1950, a trăit o experiență traumatizantă, după ce doi membri ai expediției, Maurice Herzog și Louis Lachenal, au atins vârful. Aceștia au coborât în tabăra V, la 7500 m, unde erau așteptați de Lionel Terray și Gaston Rébuffat. Herzog avea mâinile înghețate, iar Lachenal - picioarele. Cei doi prieteni i-au îngrijit toată noaptea, încercând să-i salveze de degerături.

„Picioarele lui îmi apar albe și țepene. Văzându-le, mi se strângea inima... Dar acum nu e timp de gândire, trebuie să acționez”, scria mai târziu Terray. Dimineața pornesc în jos, însă ghinionul lovește din nou - Lachenal cade într-o crevasă, unde până la urmă înnoptează tot grupul. Ziua următoare sunt îngropați în zăpadă de o avalanșă care prăbușește peste ei acoperișul crevasei, însă reușesc să iasă. În strigătele necontrolate ale lui Lachenal și în ciuda faptului că Rébuffat și Terray sufereau de oftalmie, au reușit să ajungă teferi la tabăra IV.



13. Peretele sudic GRAND CAPUCIN 3.838 m, traseul O Sole Mio / Directe des Capucines (Franța)
Echipa: Zsolt Török, Janos Török
Data: 25 august 2011
Date tehnice: O Sole Mio - 280 m, grad ED, 7+ / prima parte a traseului „Directe des Capucines” - 450 m, 14 lc, grad ED superior

/torok/40_capucin.jpg

„Un traseu modern, unde în majoritate există doar regrupările iar restul depinde de talentul cățărătorului de a asigura lungimile cu mobile. Cu cât ne apropiam mai tare, lumânarea creștea… […] Retragerea se face pe linia traseului cu posibilitate de a folosi și regrupările din ruta Elvețiană din când în când. La primul rapel s-a agățat coarda iar Joe a urcat înapoi să recupereze coarda. Atunci s-a declanșat și furtuna. Grindină puternică, lapoviță și vânt foarte puternic. Tremuram din tot corpul și retragerea a fost una cruntă. Orele de retragere mi s-au părut o veșnicie, iar coarda s-a agățat încă de două ori. Nu ne gândeam decât să supraviețuim, stăteam uzi leoarcă, agățați în regrupări iar din cer turna cu găleata. Nu ne puteam mișca decât printre rafale.”
Detalii: http://www.torok.ro/?p=645

/torok/41_capucin.jpg

Grand Capucin este un monolit roșu de granit, pentru a cărui ascensiune a fost nevoie de trei încercări, în anii 1950-1951. Walter Bonatti, împreună cu coechipierul său Luciano Ghigo, a reușit să ajungă pe vârf în două zile, în iulie 1951, după un bivuac în condiții foarte grele.

/torok/42_capucin.jpg

Traseul O Sole Mio a fost urcat în aprilie 1984 de către Michel Piola și Pierre-Alain Steiner, iar traseul Directe des Capucines de Eric Belin, Jean Marc Boivin și Martial Moioli, în iulie 1983.



14. DENT DU GÉANT 4.013 m, ruta normală (Franța)
Echipa: Zsolt Török, Minerva Vincze
Data: august 2011
Date tehnice: AD- (corzi fixe)

/torok/43_geant.jpg

„Traseul e frumos, foarte popular, și tocmai din cauza asta nu am încercat să mă cațăr în stilul meu. Important e să ajungem sus, ne cățărăm într-un peisaj incredibil, norii dau un spectacol fascinant peste creste. Trag și eu ca toată lumea, de corzile groase, stânca e lustruită de mii de bocanci.”
Detalii: http://www.torok.ro/?p=677

/torok/44_geant.jpg

Monolitul Dent du Géant este recunoscut ușor după forma sa inconfundabilă - cea a unui dinte gigantic. A fost declarat de Mummery drept „absolut inaccesibil prin mijloace corecte”. Se spune că un italian a transportat până la baza turnului un fel de tun, dorind să arunce peste vârf frânghia legată de proiectil, însă vântul l-a împiedicat, astfel că până la urmă a renunțat.

Prima ascensiune a avut loc în anul 1882: frații Maquinaz (meseriași zidari și specialiști în montarea de cabluri pe Matterhorn) au urcat pe vârf cu frații Sella, cu ajutorul pitoanelor și al corzilor fixe. În buletinul Clubului Alpin Francez au fost chiar acuzați că au spart stânca cu explozibil.

Se spune că această realizare a marcat sfârșitul „epocii de argint” a alpinismului, fiind ultimul vârf celebru dinaintea primei ascensiuni și primul vârf urcat cu mijloace „artificiale” - pitoane și corzi fixe.

/torok/45_geant.jpg

Primele filme despre alpinism, turnate în anul 1911 cu o cameră de 16 mm de către alpinistul italian Mario Piacenza, au fost despre Matterhorn și despre Dent du Géant.



15. Peretele nord-estic GRANDES JORASSES - LE LINCEUL 4.208 m, traseul Flematti/Desmaison (Franța)
Echipa: Zsolt Török, Cristian Țecu
Data: septembrie 2011
Date tehnice: 750 m, grad IV 4, înclinație 65°, 4 zile și 3 bivuacuri

/torok/46_linceul.jpg

„Din nou spre Grandes Jorasses, din nou pe ghețarul crevasat care ne creează mici probleme de orientare, astfel încât ajungem în trei ore și jumătate la baza peretelui. Acum se vede intrarea, și știu că nu va fi deloc ușor să începem traseul. O trecere pe un pod de gheață, o traversare expusă deasupra unei crevase, și apoi cățărare în pasaj surplombat până deasupra… Hai să începem, nu mai e timp de stat. […] Retragerea va fi dificilă, dar bănuiam asta, doar am mai fost pe aici. De data asta am nimerit traseul de retragere spre refugiul Boccalatte dar ghinion, ne-a luat mai mult timp decât varianta improvizată de noi în 2009. Au fost multe ore în care am muncit la rapeluri, apa curgea șuvoaie din coardă, eram uzi leoarcă.”
Detalii: http://www.torok.ro/?p=692

/torok/47_linceul.jpg

Panta de gheață „Le Linceul” („Giulgiul”) a fost urcată pentru prima oară în ianuarie 1968, înainte să apară pe piață pioleții tehnici (curbați), cu colțari în zece puncte, de către René Desmaison și Robert Flematti. Au ales să urce iarna, pentru a reduce riscul căderilor de pietre, însă vremea rea i-a obligat să petreacă 9 zile în perete. O altă premieră a reprezentat-o faptul că echipa a cărat două radiouri, pentru a menține legătura cu presa în timpul ascensiunii.

/torok/49_linceul.jpg

René Desmaison, cunoscut alpinist și ghid montan din Chamonix, a stârnit mai multe scandaluri în comunitatea montană de-a lungul vieții (o salvare a unor alpiniști germani în Drus, reclamă la un magazin pe vârful Mont Blanc, moartea coechipierului în încercarea de a urca pe Pilierul Walker din Grandes Jorasses), însă printre performanțele sale alpine de necontestat se numără 114 premiere.



16. Creasta integrală PEUTEREY 4.810 m (Italia)
Echipa: Zsolt Török, Cristian Țecu
Data: 8-12 septembrie 2011
Date tehnice: 4.500 m diferență de nivel cumulată, grad ED 1

/torok/50_peuterey.jpg

„Nu este niciunde zăpadă, așa cum speram, iar ultima dată am băut lichid dimineața, înainte să pornim în traseu; apa care o avem trebuie raționalizată, efortul e mare și ziua următoare va fi grea. […] Ne cățărăm concomitent, și la un moment dat simt că mă oprește coarda. Cristi strigă „Apă, avem apă!”. De fapt, o bucată de gheață murdară care a rămas printre bolovani imenși, unde Cristi, bun speolog fiind, s-a strecurat să o culeagă. […] Trebuie să fim în formă maximă, timpul trece, un minut pare o veșnicie iar la 18 va începe furtuna. În sfârșit găsesc repere, știu exact unde suntem și știu că mai e destul până sus. Metru cu metru, tot ce era sus rămâne jos; cu răbdare și calm vom ieși și va fi bine, știu doar că trebuie să execut următoarea mișcare cu zero risc de alunecare pe panta de gheață. Suntem legați și viața mea depinde de Cristi, iar viața lui de mine. Nu uit asta pentru nici o secundă și înfig pioletul din nou, iar și iar. Încă un pas și încă unul.”
Detalii: http://www.torok.ro/?p=743

/torok/52_peuterey.jpg

Creasta integrală Peuterey este un traseu legendar, pe partea italiană a masivului Mont Blanc. Acesta traversează vârfurile Aiguille Noire de Peuterey (3.773 m), Les Dames Anglaises (niște stânci ascuțite al căror punct maxim este atins pe Punta Castelnuovo 3.601 m), Aiguille Blanche de Peuterey (4.112 m), Grand Pilier d’Angle (4.243 m), Mont Blanc de Courmayeur (4.748 m) și, în cele din urmă Mont Blanc.

/torok/53_peuterey.jpg

Această creastă reprezintă una dintre cele mai complexe traversări alpine, un traseu de categoria Extreme Dificile 1, grad dat de lungimea traseului și complexitatea terenului. “This climb is the longest and probably the most difficult traverse of its kind in the Alps. There is more than 4500 m of ascent over all types of terrain and in magnificent situations” (Alpine Club Guidebook de Lindsay Griffin).

/torok/54_peuterey.jpg

Premiera integralei Peuterey aparține alpiniștilor germani Richard Hechtel și Günther Kittelman, care au parcurs creasta în zilele de 24-26 iulie 1953.

Paul Güssfeld, geolog, alpinist și explorator german, a reușit încă din anul 1893 să parcurgă creasta Peuterey între Aiguille Blanche și Mont Blanc, urcând pe partea ghețarului Brenva. A fost însoțit de Christian Klucker, Emile Rey și César Ollier, iar ascensiunea a durat 5 zile, sub permanenta amenințare a bombardamentelor cu pietre. Au cioplit nenumărate trepte și au înfruntat lungi bivuacuri în zăpadă, „fără pături, spirt sau lemne pentru foc”. Echipa a fost urmărită din vale prin lunetă și sărbătorită cu lovituri de tun în momentul atingerii vârfului.

/torok/55_peuterey.jpg

Premiera traseului de creastă până pe Aiguille Noire de Peuterey a fost realizată în august 1930 de către Karl Brendelet și Hermann Schaller. Seria lungă de rapeluri de pe acest vârf constituie o încercare serioasă pentru cei care doresc să parcurgă integrala.



-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------



O încheiere foarte frumoasă a maratonului, care merită citită cu inima și cu mintea deschise: „Suntem antrenați din ce în ce mai mult într-o competiție care ne împinge spre compromisuri pe care la început nici nu le observăm. Din cele douăzeci și patru de ore ale zilei dăm tot mai mult de la noi, folosind timpul pentru ce trebuie și nu pentru ceea ce am dori să facem cu adevărat. Uităm de noi și pasiunile noastre, încercând să ținem pasul cu ritmul nebun al lumii. Oriunde ne-am afla și pentru asta nu e nevoie să ajungem la peste 8.000 m, aerul e din ce în ce mai rarefiat, oxigenul e tot mai puțin și noi respirăm tot mai greu. Ne apasă plămânii și nu știm ce se întâmplă. În loc de oxigenul atât de valoros pentru viață, aerul e suprasaturat de meschinărie și de ipocrizie. Am creat într-adevăr lumea perfectă, lumea în care aproape nimic nu e ceea ce pare, dar încercăm să fim naturali.”

„Filarea corzilor printre degetele înghețate, de sute de ori, peste 16.000 m parcurși în verticală, responsabilitatea pentru viață și coechipier, momentele de bucurie, prietenie, decepție, angajament și curaj, frică, zâmbetul sunt doar mijloace prin intermediul cărora vom afla cine suntem cu adevărat. Suntem o parte din întreg, iar în momentul în care conștientizăm aceasta, vom înceta să mai atacăm natura, nu vom mai privi nimic ostil în jurul nostru. Vom trăi acea libertate și pace pe care o simt cei care nu cunosc metodele războiului.”

http://www.torok.ro/?p=818



Surse:
http://www.summitpost.org/piz-badile/151179#chapter_3
http://en.wikipedia.org/wiki/Riccardo_Cassin

http://www.carpati.org/articol/doi_in_unu_-_zermatt_si_matterhorn_la_super-oferta/884/

http://www.summitpost.org/aiguille-du-dru-or-les-drus/150757
http://fr.wikipedia.org/wiki/Pierre_Allain

http://www.summitpost.org/south-face-rebuffat/156130
http://www.summitpost.org/topo-rebuffat-route/212256
http://fr.wikipedia.org/wiki/Gaston_R%C3%A9buffat

http://www.summitpost.org/grand-capucin/150273
http://fr.wikipedia.org/wiki/Grand_Capucin

http://www.summitpost.org/dent-du-g-ant/150263
http://fr.wikipedia.org/wiki/Dent_du_G%C3%A9ant

http://www.summitpost.org/grandes-jorasses/150262#chapter_8
http://fr.wikipedia.org/wiki/Grandes_Jorasses

http://funclimbsaroundtheworld.com/?cat=23
http://www.alpineexposures.com/blogs/chamonix-conditions/1199642-peuterey-integral
http://www.summitpost.org/peuterey-big-ridge/176857
http://www.camptocamp.org/routes/55289/fr/mont-blanc-arete-de-peuterey-depuis-la-blanche-de-peuterey

Două secole de alpinism - Ionel Coman

Pe crestele Carpaților - Nicolae Baticu

Toate fotografiile au fost realizate de către Zsolt Török, Janos Török și Minerva Vincze.



Vineri, 30 septembrie 2011 - 12:10 
Afisari: 2,607 


Postari similare:





Comentariile membrilor (6)

ratza
ratza
Busola
 
1
După cum ziceam: jos pălăria!


Vineri, 30 septembrie 2011 - 13:05  

bolonitata
bolonitata
Caraba
 
2
Multumim draga Varverica ca ai postat si pe Carpati.org acest articol frumos. Macar pe siturile cu profil montan sa apara, ca sa afle lumea de aceasta realizare, care o sa fie de acum un punct de referinta al alpinismului romanesc. Altii au lucruri mai importante de comunicat: behaelile lui Becalii sau ceva nunti de interlopi..performantele adevarate nu conteaza.

Cu stima si respect,

Szabi


Vineri, 30 septembrie 2011 - 16:20  

cristist
cristist

 
3
Frumos articol și frumoase realizări pentru Zsolt Török.


Vineri, 7 octombrie 2011 - 16:29  

japan
japan
Coarda
 
4
Ma bucur ca sunt aradean... si sa am privilegiul de a invata de la Zsolt.


Marți, 11 octombrie 2011 - 22:17  

catalina_curly
catalina_cur..

 
5
Cred ca este nu doar un maraton ci si o lectie de ce inseamna sa fi cu adevarat alpinist.

Daca cititi ce scrie Zsolt o sa intelegeti....
Spre norocul meu cu Joe Indianul, am avut placerea de a skia...pacat ca se stiu asa de putine despre el desi a facut atat de multe...

FELICITARI!


Marți, 11 octombrie 2011 - 23:15  

robert67
robert67

 
6
Toata stima baieti cred ca este singurul lucru care nu ni-l poate lua nimeni sau cel putin contesta din pacate cu Zsolt m-am intilnit o singura data in oradea in schimb pe Joe il cunosc inainte de '90 un barbat extraordinar nu numai ca alpinist ci si prin comportament ca om cred ca a fost printre primii cataratori care a introdus catararea libera la un nivel mai inalt in anii aceea in Vadul Crisului,Cheile Turzii etc.Parca de Mark im-i mai aduc aminte din gasca.La Multi Ani si ;Sa Ne Tina Coarda'


Miercuri, 28 decembrie 2011 - 15:17  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0707 secunde

The lyrics that count | ro | fr | es | it | de | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante | Getamovie.org | Searchromania.net
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com | Patentsmania.com | Getacd.es | Design
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2014) www.carpati.org