Iubirea de munte

       Este imposibil, dacă ai puţin discernamânt, să nu observi o scindare cel puţin ciudată a lumii alpine. Cu precădere muntele, ca o parte din ceea ce denumim noi NATURA, a creeat specii diferite de oameni, unele ce probabil în afară de legătura fizică cu acesta nu par să aibă alt numitor comun.

        Ca opinie generală, natura, de fapt esenţa vieţii, bunul nostru cel mai de preţ, ar trebui să-ţi stârnească absolut numai sentimente pozitive şi mai ales un respect nemărginit. De ea depinde în fond viaţa noastră.

         Dar să nu divagăm. Oameni diferiţi au fost dintotdeauna, dar cu certitudine au fost mai legaţi prin sentimente de natură decât acum. Au simţit că viaţa lor depinde de ea! Acum, în era tehnologizării, omul se îndepărtează tot mai mult, devine tot mai nefiresc. Desigur şi în trecut au mai fost excepţii, dar, chiar şi marii exploratori,cuceritori, sau pionieri nu provin decât din acea lume puternic legată de natură. Astăzi, când fizic n-a prea rămas mult de cucerit, paradoxal apar tot mai mulţi barosani, vedete ,care în fond consumă ceea ce alţii mai demult au obţinut cu trudă. Marii munţi ai lumii s-au urcat, şi încă cu ce echipamente, cu ce efort! Oare câti mai sunt în stare de asemenea performanţe?

Şmecheria şi tehnologia au preluat cel puţin 80% din efort şi sunt extrem de puţini în lume cei care sunt în stare de aceleaşi eforturi cu tehnologia de azi având şi realizări unicat. Acum se merge pe ideea de eficienţă , efort minim –succes maxim, şi ce observ cu tristeţe în România, unii, cu cât sunt mai slabi cu atât au gura mai mare. E clar nevoie de reclamă pentru cei sponsorizaţi, cu toate că în occident aceştia sunt profesionişti cu sponsori clari. Cu altă ocazie voi dezbate mai pe larg.

          Atitudinea faţă de munte e uneori şocantă. Exemple scurte- primul român intâlnit în Huaraz ne povestea cum vârful urcat de el bate la fund pe toate celelalte (s-a exprimat mult mai vulgar) sau o gaşcă de „cuceritori”- străini de data aceasta, la o discuţie în tabăra Janet Basin - „ mai am de făcut Everestul şi le-am spart pe toate”. Şi mai sunt multe. Să nu uităm că nu noi oamenii, cei perisabili, am făcut munţii.

          Este insignifiant că esti primul sau ultimul ce-a urcat un vârf, nu faci decât să dai în derizoriu cu laudele, gândeşte-te că întotdeauna sunt, şi vor fi alţii mai buni, pentru care „victoria” poate nu contează atât de mult ,ci doar dragostea de munte şi de natură.

Miercuri, 2 septembrie 2009 - 08:14
Afisari: 1,341

amunteanu6..

y.o.z.		Sec si adevarat. Miercuri, 2 septembrie 2009 - 08:30
mihai.tele..		"...n-a prea rămas mult de cucerit..." Alegerea cuvântului "cucerit" este nefericita. A cucerii înseamna a-si apropria. Ceea ce nu poate fi cazul. Termenul "a urca" mi se pare mult mai potrivit. Acestea fiind zise, cuiul ar trebui înfipt si mai mult. Comunitatea alpina româneasca accepta prea usor o seama de realizari ce seamana a adevarate imposturi. Pe plan alpinistic, ca sa fiu ma explicit. Unele au facut obiectul unor denunturi vehemente, precum cele a sotilor Cuibus. Altele, mai recente, au fost ridicate în slavi, desi nu era vorba decât de urcusuri pe poteci bine batute sau de-a lungul frânghiilor fixe. Dar nu e de mirare ca aceste performante - remarcabile doar pe plan strict personal - au trecere la multime prin intermediul unei prese incapabile sa controleze pâna si greselile de ortografie. Nu e de mirare ca indolenta, irespectul, mârlania, badarania, incompententa si minciuna - adjective ce au mare trecere în viata sociala româneasca, pe larg discutate în presa ultimelor zile - gasesc un teren propice de raspândire în microcosmosul comunitatii alpine. Miercuri, 2 septembrie 2009 - 09:39
amunteanu6..		sau mai sunt termeni gen: am "facut" Fagarasul, Alpii bla bla bla... Dumnezeu i-a facut si in nici un caz niste fiinte atat de perisabile si neputincioase precum omul !!! Miercuri, 2 septembrie 2009 - 09:45
ggrosu1986..		Fiecare se exprima cum doreste. Nu cred ca atunci cand cineva spune "am facut Fagarasul" isi asuma geneza muntelui, si nici nu cred ca cineva ar intelege asta daca nu ar fi carcotas. Personal ii apreciez mai mult pe cei care au urcat si se exprima cu entuziasm decat pe cei care au ramas la un gratar si ii judeca. La general vorbind, ai dreptate. Societatea are din ce in ce mai putina grija pentru natura, desi nu din pricina evolutiei tehnologice. Dar asta stie deja toata lumea. Haideti sa fim noi un exemplu pentru ceilalti si haideti sa incurajam lucrurile pozitive. Miercuri, 2 septembrie 2009 - 10:29
ionutz		Prea bland scris articolul !!! Miercuri, 2 septembrie 2009 - 11:10
mihai.tele..		Pai nu poate sa scoata pusca Oricum, locul unei asemenea pledoarii nu este aici, printre amatori si iubitori de munte. Precum nu are rost sa tot abordam delicata problema a gunoaielor lasate pe munte. Faptasii acestor gesturi nu sunt pe net, iar rarii uzurpatori nu intervin decât pentru a aduce apa la moara lor. Singura modalitate a a schimba lucrurile, înspre bine, este refacerea întregii societati. Sau, si mai bine, repopularea tarii cu alta specie decât...Parca si a merge pe Luna pare a fi mai usor Miercuri, 2 septembrie 2009 - 11:19
renutzu		Total de acord! Pe langa pantofarii cu sacosa de plastic, cu berea la cutie si punga de seminte am intalnit turistii de performanta (cu ghilimelele de rigoare), care ptr ei urcatul pe munte inseamna "uite cat de repede merg eu", de parca asta e cea mai importanta realizare! Cu parere de rau spun ca societatea s-a degradat, conditia umana a timpurilor noastre lasa mult de dorit si pesimismul cu privire la viitorul "mai bun" al acestei tari....ma face sa zic "nicio sansa"! Gunoaiele vazute pe carari ma ranesc cumplit si imi pare rau ca nu m-a facut mama justitziar de-a dreptul, pedeapsa maxima ptr cei ce arunca oriunde si cat mai mult gunoi, asta se cere, cum bine spunea un domn respectabil, iubitor de munte si de frumos. Joi, 3 septembrie 2009 - 12:50
mihai.tele..		Sunt din ce în ce mai des uimit de dezvoltarea îngrijoratoare a intolerantei la amatorul de munte român fata de abordarea ALTFEL a muntelui autohton. Prin ALTFEL înteleg, de exemplu, RAPIDITATEA. Rapiditatea este un factor de siguranta în nenumarate circumstante. Rapiditate înseamna viteza. Dar viteza nu înseamna precipitatie, sinonim aproape întotdeauna de accident. Rapiditatea poate fi consecinta unui antrenament sau a unor predispozitii aparte la efort. Rapiditatea poate fi mai ales consecinta unui echipament usor si performant ales cu chibzuinta. Repulsia ce se desprinde din foarte multe comentarii - de aici dar si de pe alte liste de discutii - îsi gaseste adeseori originea într-un refuz de deschidere spre NOU. Daca atitudinea pare fireasca la vechea generatie, o înteleg mai greu la cei care s-au nascut cu internetul, sursa de informare, de evadare si de educare fara echivalent. Dincolo de adevaratele probleme ridicate de Adrian - deloc legate de gunoaie, asa cum lasa sa creada mai multe comentarii - subzista aceasta întrebare : de ce suntem asa de intoleranti ? Joi, 3 septembrie 2009 - 13:14
afl		Atat timp cat nu polueaza in vreun fel, oricine are dreptul sa mearga pe munte asa cum ii place. Unii merg agale si scriu poezii, altii fac sport, alearga, se catara. Chestie de gusturi si de posibilitati. Eu, de exemplu, ii apreciez mai mult pe cei care au alergat creasta Fagarasilor in 24 de ore, decat pe "romanticii" care isi cara chitara la cabana si lalaie groaznic in sala de mese. Dar ii las si pe unii si pe altii sa traiasca asa cum vor. Joi, 3 septembrie 2009 - 14:12
renutzu		nu e vorba de toleranta, fiecare se exrima cum doreste pe munte, atata timp cat pe mine nu ma afecteaza. Dar daca esti intr-un grup de 200 de persoane, care te dau la o parte de pe cararea ingusta, ca sa fie ei primii - ca nu da bine sa fii in capatul cozii - atunci e o problema! m-am referit strict la cele traite de mine! si nu ma deranjeaza pantofarii pe trasee dificile, ma deranjeaza cutia lor de bere pe care o arunca cu nepasare fix unde nu trebuie! regret ca s-a inteles gresit mesajul meu, si se pare ca nici voi nu tolerati parerile altora, diferite de ale voastre. Joi, 3 septembrie 2009 - 15:23
mihai.tele..		Din moment ce ti-ai exprimat o opinie, înseamna ca a fost tolerata, nu ? Ca eu nu sunt de acord cu unele exprimari, este cu totul alta treaba. Aceasta de exemplu : "...care ptr ei urcatul pe munte inseamna "uite cat de repede merg eu"...". Ai judecat comportamentul lor prin prisma ta, ceea ce este dreptul tau. Dar poate ai înteles gresit semnificatia acelui comportament. Supararea si revolta ta merita sa le exprimi altfel decât prin aceste comentarii, pentru ca printre linii "transpira" evenimente care ti-au lasat un gust amar. Prea putine ies la iveala din cele scrise de tine aici si acum. Creeaza un subiect, poate iese ceva din el! Joi, 3 septembrie 2009 - 15:49
amunteanu6..		aici este vorba de respectul fata de MUNTE si NATURA, si nu faptul ca ma deranjeaza pe mine sau pe X; e vorba de cum este privit ceva atat de SFANT! Muntele nu apartine nimanui si nu poate fi batjocorit de nimeni in nici un fel! Trebuie doar respectat; din toate pdv! Joi, 3 septembrie 2009 - 22:16
mihai.tele..		Nu poti disocia omul de munte si vive-versa. Formeaza un TOT. Joi, 3 septembrie 2009 - 22:25
amunteanu6..		natura formeza un tot doar cu cel ce stie armoniza...acel TOT este valabil numai pt acestia! pe ceilalti ii rejecteaza fie muntele fie noi datorita ruperii echilibrului! Vineri, 4 septembrie 2009 - 09:08
yo6ial		Asta mi-aduce aminte de faptul că voiam, mai deunăzi, sa scriu un "jurnal" care ar fi început cam asa: "Iată ca am reușit sa-mi conving șefii sa ma lase sa plec în concediu. Voiam sa fac munții xyz... Ajuns în zona: stupoare. Erau deja acolo... Am stat, m-am gândit, m-am hotărât să fac traseul de creastă. Iar n-am avut noroc... parol d'onor, și asta era deja acolo. Măcar n-are cine ce sa-mi reproșeze despre calitatea traseului. Dacă-i ceva în neregula cu el, nu-i vina mea. Parol... " Lăsând gluma de-o-parte... Natura are un bun simț al echilibrului. Chiar dacă nu este foarte ușor de observat. Sunt, pe lumea asta, un număr de indiferenți cu privire la mediu și natura, un număr de oameni care dau cu piciorul unui pui de pisica sau de câine fără sa-ți poată explica de ce au făcut acest gest grotesc și sunt și unii ciudați care, fără a putea preciza un motiv anume (un motiv ușor de înțeles celorlalți), prezintă o inexplicabila stare de atașament și "păsare" fața de acele lucruri ce nu le aduc nici un câștig imediat sau aparent, fata de natură, animale, munți și păduri, râuri, fluvii și delte... E drept că marea masă trage către primele doua categorii. Indiferenți sau răi, ori amândouă. Sau poate asa ni se pare noua? Cei din ultima categorie? Cine știe... Dar echilibrul, poate precar în zilele astea, încă exista. Si în cel mai negru scenariu, după ce totul va fi distrus, echilibrul va fi restabilit. Pana una-alta, indiferenții se v-or mai trezi, din când în când, că un ciudat le îndeasă, îndărăt, conserva goala sau canistra de butan, în rucsac, sau că alți ciudați se v-or lega cu lanțuri de copaci în fața drujbei. Poate este o luptă, un fel de război, dar în ultima instanța, echilibrul natural și firea lucrurilor va fi ce rămâne în urma. Nicicum vreuna din "tabere". Nimeni nu poate respecta, iubi, accepta, etc. ceva ce nu înțelege. Putem doar sa explicam, sa demonstram, strigam și sa dam din mâini și din picioare pentru a ne face înțeleși fără nici o garanție a izbânzii. Singura certitudine este ca echilibrul va fi restabilit indiferent de consecințele momentane. Consecințe ce pot implica chiar și dispariția noastră, ca specie. E drept, foarte puțin probabil, dar... În fine, noi privim (cel mai adesea) lucrurile prin prisma longevității noastre. Eventual ne gândim la una-doua generații ce ar urma. Natura își stabilește ordinea și echilibrul într-un ritm ce depășește, cu mult, "perioada de interes" majorității... Încet. Foarte încet pentru noi. Dar sigur. Al .... de sigur Salutare. Vineri, 4 septembrie 2009 - 13:40
satov		Deacord cu observatia legata de intoleranta fata de alte abordari asupra mersului pe munte. Pentru cel care gusta efortul fizic, cel care sta pe poteca ingusta si nu face loc pentru a se lasa depasit ar putea fi la fel de deranjant. In Dolomiti timpii trecuti pe marcaje sunt timpi pentru cei care la noi ar fi considerati atleti, dar aici e deja o cu totul alta filozofie in privinta sportului si o cu totul alta conditie fizica a omului de rand, indiferent de varsta. Nu sunt deacord nici cu cei care au impresia ca echipamentul modern a stricat cumva din farmecul muntelui. Omul este cel care conteaza in oricare dintre conditii si abordari . Vineri, 4 septembrie 2009 - 18:45
renutzu		normal ca te dai la o parte sa faci loc celuilalt, nu despre asta e vorba! din punctul meu de vedere, cand te duci la munte CA TURIST si vrei sa savurezi fiecare cetina de brad, nu te duci alergand! performanta si turismul sunt diferite! aici trebuie facuta departajarea Vineri, 4 septembrie 2009 - 23:04
odin		Oare cati au fiorul nelinistii vineri seara cand faci rucsacul? Oare cati nu injura ca a plouat? Oare la cati li se face pofta gandind la supa facuta la primus? Oare cati se bucura iarna de o spartura de nori de 2-3 minute? Oare cati nu se gandesc daca e cabana plina? Oare cati renunta la o bere in favoarea unui obiect din echipament? Oare cati nu sunt suparati ca au cheltuit bani atunci cand se intorc acasa si nu au vazut muntele 6 zile din cauza cetii? Oare cati au darul sa zambeasca cu toate ca iesirea nu a fost asa cum vroiau ei? Sâmbătă, 5 septembrie 2009 - 15:41
mkcp		Am facut ceva trase prin Fagaras, am "facut" Apusenii, Piatra Craiului... i-am "facut" pentru mine, pentru sufletul meu, nu pentru cineva care cauta "deviatii" de exprimare. Am fost fericit atat pe ceata cat si pe vreme buna. Am fost fericit sa vad Apusenii si Piatra Craiului mai curate ca in nici un alt an semn ca ceva incepe sa se schimbe... sau poate este un semn al optimismului meu incurabil. Miercuri, 9 septembrie 2009 - 11:41
florares		Bine spus Amunteanu; si ca sa ma bag si eu in seama, nu cucerirea in sine a unui "varf" e placerea ci drumul pina acolo. Din pacate sunt multi "cataratori de week-end" ( nu vreau sa aduc ofensa celor de fata) pentru care o catarare e doar de a-si hrani orgoliul sec si un trofeu in plus pe raft. Joi, 10 septembrie 2009 - 10:19
		Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu