Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Doneaza

Calendar

Martie 2019
LMMJVSD
123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Aprilie 2019
LMMJVSD
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930

Online

Vremea
Varful Nemira Mare
Muntii Nemira

Reduceri

Voluntar in Carpati - 2016

Homepage

Lista de discutii

Intoarcerea la inceputul drumului

 /nicky/1.jpg


"Oamenii au trait in natura 5 milioane de ani. Am fost facuti sa ne potrivim unui mediu natural. Deci ne simtim stresati intr-o zona urbana. Cand ne expunem naturii, corpurile noastre se intorc inapoi la cum ar trebui sa fie." Profesor Doctor Yoshifumi Miyazaki - initiatorul studiilor legate de efectul benefic al padurilor asupra corpului uman.


  Sunt un reprezentant al celui mai evoluat mamifer dar cu siguranta poate singurul dintre cele care populeaza planeta, ce a preferat sa se refugieze din cadrul lui natural in care si-a parcurs pasii evolutiei, alegand sa convietuiasca in spatii inchise, slab aerisite si dezvoltate artificial, intr-un decor gri metalizat in care natura devine o povara de pe urma careia indivizi specializati ai primariei, trebuie sa curete in fiecare zori de zi.


   /nicky/2.jpg

                       Metropolis. Viziunea unei custi umane futuristice. Since 1927.


  Imbunatatirile aduse propriei existente au usurat traiul omului modern, prin crearea de noi forme si sisteme ce au impins limitele in domenii cum sunt stiinta, ingineria, tehnologia si medicina. Nu fara un revers al medaliei, caci indepartarea de originile mediului au atras omului modern consecinte noi. Acesta a devenit mai lent, moale, sensibil, supraponderat si l-au expus unor noi consecinte psihologice puternice, factori pentru care omul incearca intr-un mod neobisnuit de stangaci sa faca progrese. In consecinta acesta a fost nevoit, ca de fiecare data cand metodele stiintei moderne au dat gres, sa se intoarca la radacinile creatiei sale in incearcarea de a dezgropa leacuri verzi demult uitate, eficiente si totusi inexplicabil de simple.


                   /nicky/3.jpg

         Consecinte. Dezvoltarea inteligentei versus restrangerea mediului natural.


  O sa vedem ca in cazul de fata, este absurd sa incerci a cauta un remediu in mediul care l-a provocat si ca urmare trebuie sa identifici sursa, ca apoi sa ii poti descoperii opusul. Este un joc simplu universal precum binele contra raului, intunericul contra lumina sau mai nou, paduri contra blocuri. Paradoxal cum odata cu dezvoltarea excelenta a unor aptitudini, omul a reusit sa isi inhibe exact instinctele care i-au stat la baza propriei sale evolutii. Asa ca in timp ce unele insusiri invaluie omul intr-o naivitate a supravietuirii, cele de baza sunt sufocate, inhibate, precum un pumn de seminte ce sunt private de apa.


  Interesant insa ca aceste seminte nu dispar, ele sunt atat de puternic amprentate in ADN-ul nostru, incat poate ca vor fi necesari secole intregi pentru a putea fi starpite.  Voi incepe cu un exemplu fictiv, la indemana oricui. In 1903 Jack London publica nuvela Chemarea strabunilor, in care personajul principal, cainele domesticit (Buck) ajunge de la ferma linistita de campie a stapanului sau, intr-o aventura ce-l poarta in hamurile unei sanii in goana dupa aur a inceputului de secol 19 si in cele din urma in padurile salbatice ale tinerei Americi. Pe parcursul calatoriei, privat de traiul linistit si indestulator asigurat de fostul stapan, Buck incepe sa-si descopere instinctele amutite de lumea civilizata, dezvoltandu-se intr-un exceptional caine de tractiune, al carui inteligenta renaste odata cu instinctele de supravietuire in natura ce incepe sa o redescopere precum un decor vizitat parca intr-o viata anterioara.


                               /nicky/4.jpg                          

                       O chemare careia prea putini semeni ii raspund

   

  Un secol mai tarziu de la aparitie, cand omul modern se regaseste la fel de preocupat de goana dupa alte tipuri de material, efectele nocive ale noului sistem se fac simtite la fel de puternic precum viata intr-o jungla primitiva. Pradatorii au alte forme, iar victimele cad sub coltii unor noi tipuri de violenta cum sunt stresul, agitatia, nervozitatea, depresia, oboseala psihica sau supraponderabilitatea. Toate din cauza aerului, apei si a hranei de slaba calitate, invaluite in lipsa de miscare si comoditate.  Omul orasului se declara totusi incantat de efectele naturii pe care o viziteaza doar cu anumite ocazii si sarbatori, incununate negresit de cantitati mari de carne fripta si alcool.


  Din nou, omul se impotmoleste inexplicabil sau de ce nu, constatata fiind inteligenta lui ridicata, voluntar. Culege astfel doar o mica parte din efectele benefice ale plimbatului in natura verde si pietre, insa mesele copioase de la baza lor, sunt acaparate substantial pentru ca odata intors in cusca lui de ciment, sa se supuna acelorasi factori moderni de distrugere cerebrala ce il imping puternic in natura din sanul careia de fapt provine. Pentru ca din nou, sa se impotmoleasca voluntar intr-un cerc vicios.

  

          /nicky/5.jpg

        Omul iubeste cercul. Este mai usor sa ai slabiciuni decat sa lupti cu ele ?


  Un grup de cercetatori japonezi pornesc cateva studii pe un grup de aproximativ 260 de persoane, timp de doi ani, in 24 de locatii diferite. Subiectii au parcurs diferite trasee, de la cateva ore pana la cateva nopti petrecute in natura. In urma studiului s-a constatat ca in urma expunerii la mediul natural, subiectii prezentau nivele medii ale cortisolului reduse. Cortisolul este un hormon produs de cortexul glandelor suprarenale, foarte sensibil la mediul modern la care omul se expune zilnic, fiind responsabil de aparitia starilor de stress, depresie, boala, febra, trauma, frica, etc.

 

  Aceasta terapie naturala pare sa confirme inca odata beneficiile mediului natural asupra omului, caruia ii declanseaza o stare de liniste si calm, dovada ca acesti subiecti aveau nivele de stres mai reduse cu pana la 13,4% fata de subiecti din mediul urban.


                              /nicky/6-1.jpg

             Autorul, intr-una dintre multele "bai de padure". Pinguini prin apropiere.


  Unul dintre factorii pozitivi declansati de catre organism in urma plimbarilor in natura, este proprietatea unei celule de a se transforma in ceea ce termenii stiintifici numesc "ucigasul natural". Sub acest efect, in general celulele albe (NK cells) care reprezinta prima linie de aparare a sistemului imunitar, ataca fara nici un fel de stimul medicamentos celulele vitrege ce apar in organism, cum ar fi: virusii, bacteriile si tumorile. Dezvoltarea terapiei in padure a dus la putin timp inclusiv la recunoasterea unor trasee turistice, drept purtatoare de efecte benefice in acest scop, ajungandu-se chiar ca unele companii sa organizeze astfel de plimbari pentru angajati.

  Rezultatele testelor: http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/17903349

 

  Aroma padurilor sau fitonicidul, este o substanta imprastiata de copaci, ce permite oprirea dezvoltarii germenilor patogeni, scade nivelul tensiunii arteriale si conform unor studii psihologice recente care arata ca omul "simte" culorile, la fel se intampla si datorita impactului culorilor verzi ce de asemenea reduc nivelul de stres. Aceasta "aroma" are un puternic efect legat de intarirea imunitatii. Poate si din acest motiv omul incearca sa aduca in mediul sau urban plante si decoruri verzi pe strezi, in case sau la locurile de munca. De asemenea, padurea este generatoare de sunete 1/f cunoscut si ca "sunetul roz" care spre deosebire de celelalte sunete, relaxeaza persoana receptoare strecurandu-se la nivel subconstient. Din categoria surselor de sunete roz mai fac parte spre exemplu, valurile marii.


  O vedere imbunatatita, un simt mai puternic, o aroma mai gustoasa, energie, vitalitate si liniste interioara. Toate intr-o padure. Recunosti ?


           /nicky/7-1.jpg

                             Calea catre mai multe tipuri de vindecare.


  Daca suntem atenti, realizam stransa legatura intre organismele noastre si natura. Efectele pozitive ce apar intr-un mod natural si simplu. Consecintele sunt vitale, omul trebuie sa raspunda chemarii.  Printre alte surse: wikipedia, Japan Times Online, Sun Chlorella, Mark Sisson, Sfat Medical.


Blog personal: http://societateaspartana.blogspot.com/



Luni, 9 august 2010 - 22:46 
Afisari: 1,870 


Postari similare:





Comentariile membrilor (11)

drumetu71
drumetu71
Busola
 
1
Interesant articol. Ca oricare muntoman adevarat am simtit intotdeauna efectele benefice ale turelor in natura dar nu am avut habar de explicatiile stiintifice. Multumim


Luni, 9 august 2010 - 23:33  

c0nstantinne
c0nstantinne..

 
2
felicitari pentru articol!


Marți, 10 august 2010 - 10:55  

florinbalan
florinbalan
Rucsac
 
3
Bunicel articolul, dar din pacate, pentru majoritatea orasenilor acest gen de informatii reprezinta doar un motiv de stres in plus in timpul serviciului Carpati.org Ignoranta uneori este mai benefica...

Cateva observatii:
-acum 5.000.000 de ani nu eram chiar oameni, abia apareau primatele. Dar ideea este clara: ne tragem din natura.

-fitoncidele (nu fitonicide) sunt substante volatile eliminate de plante, cu rol de a se proteja de ciuperci, bacterii si insecte. Ceapa este una dintre cele mai celebre plante mari producatoare de fitoncide. Rasinoasele la fel. Limfocitele (NK, T si B) ataca oricum "celulele vitrege", chiar fara ajutor medicamentos. S-a observa ca in prezenta UNOR fitoncide activitatea UNOR limfocite creste.

-Sunetele 1/f apar cu precadere in mediul urban, fiind produs de in special de aparatele electronice. Prezenta lor a fost observata in majoritatea compozitiilor muzicale si a filmelor. "Zgomotul roz" ca stimul unic asupra psihicului uman nu poate fi considerat un relaxant, dar in prezenta altor stimuli poate genera efecte de calmare si chiar hipnotice.


Miercuri, 11 august 2010 - 14:29  

underboy
underboy

 
4
Dragos & Florin, multumesc mult.

Florin:

La declaratia unuia dintre cei mai importanti profesori-doctori produsi de academiile de stiinta japoneze (numeroase lucrari in medicina, inginerie si agricultura) cum ca de-a lungul istoriei evolutiei omului pe o distanta de aproximativ 5 milioane de ani, acesta a trait intr-o comuniune perfecta cu natura, un "specialist" roman se ridica si scuipand semintele din gura il contrazice motivand birjareste ca acum 5mil de ani "nu prea erau oameni". Jur ca am crezut ca nu vad bine ce-ai scris.

Uite aici un articol despre originea omului unde ai sa observi prin ochelarii tai de soare folosit des termenul de "om"

http://en.wikipedia.org/wiki/Human_evolution

Eu te sfatuiesc sa mai citesti de cateva ori textul, si odata ce ai inteles dpdv stiintific opinia profesorului sa te impaci (chiar daca nu iti este in caracter) cu ideea. Ti-am mai spus odata intr-un post mai vechi si ma repet, comentariile tale sunt la fel de constructive/folositoare cum este apa unui tip care se inneaca.

In limbaj medical se gasesc ambii termeni "fitonicide/fitonicidele" de unde poti folosi la fel de bine sa folosesti sa zicem aspirine/aspirinele. De asemenea, am precizat ca actioneaza fara ajutor medicamentos.

Din nou, ce treaba ai tu cu faptul ca sunetele 1/f sunt produse in majoritate de mediul urban ??? Eu ma refer aici strict de mediul natural al padurii si de cercetari care confirma ca ele actioneaza la nivel cerebral.

Am rugamintea ca din respect daca nu pentru mine macar pentru cei care citesc articolul sa te abtii de la a deschide o polemica ce nu duce nicaieri. Daca ai nemultumiri discuti cu mine pe privat. Punct.


Miercuri, 11 august 2010 - 16:41  

florinbalan
florinbalan
Rucsac
 
5
Imi pare rau ca interventia mea te-a iritat si stresat atat de mult incat ai devenit necioplit ("scuipand semintele din gura il contrazice motivand birjareste" ?!?!?)

- Afirmatia acestui mare profesor este: "Oamenii au trait 5 milioane de ani". Nu "Oamenii au evoluat timp de 5 milioane de ani". Observatia mea are legatura cu faptul ca noi intelegem prin oameni Homo Sapiens Sapiens (cel cu probleme de stres urban, pe care le observam si la tine, tu fiind cel care insulta fara motive intemeiate), nu alte specii de pe treptele evolutiei, si care nu este nici pe departe atat de batran, fapt confirmat chiar de linkul tau wikipedian. Avand in vedere ca si primatele din care se trage omul evolueaza la randul lor din alte specii, care la randul lor se trag din altele si tot asa, afirmatia corecta a acestui emerit savant ar fi: "Omul a trait in natura timp de 3,7 miliarde de ani". Insa el prin formularea frazei incearca sa isi impuna ideile in mod subiectiv, pentru a-si cladi discursul. Artificiu oratoric des intalnit la cei care-si promoveaza ideile intr-o lume plina de scepticism.

- Nu exista termenul "fitonicide" ci "fitoncide" (un "i" in plus la tine, ceea ce denota o informare susceptibila de superficialitate). Ca si in cazul precedent, exista niste probleme de formulare in paragraful despre fitoncide si leucocite. Afirmatia "Sub acest efect, in general celulele albe (NK cells) ... ataca fara nici un fel de stimul medicamentos celulele vitrege " nu este in totalitate corecta, atata vreme cat chiar Myazaki descopera ca doar unele substante volatile afecteaza comportamentul doar a unor celule albe. (Lectureaza tratatul lui cu atentie). Iar daca citesti cu atentie si propria-ti fraza, vei vedea ca sensul sau e ambiguu: Se intelege ca doar sub acest efect celulele albe ataca fara nici un stimul medicamentos, ceea ce nu e adevarat.

In ceea ce priveste sunetele 1/f, amintirea lor intr-un text care promoveaza evadarea in natura, ca efect benefic, este inutila, atata vreme cat acestea se gasesc cu precadere in mediul urban, si nu este demonstrat efectul strict pozitiv asupra psihicului uman. Studiez demult aceasta problema (la unele cladiri proiectate de mine am realizat studii de acustica) si am gasit destule lucrari stiintifice contradictorii.

Tocmai din respect pentru ceilalti cititori am considerat necesara interventia mea pe langa un articol care, cu toate ca este binevenit, aducand informatii noi pentru unii, acestea sunt vagi si incomplete.


Miercuri, 11 august 2010 - 22:50  

underboy
underboy

 
6
Chiar nu ma intereseaza opinia si persoana ta.
Esti liber sa scrii la randul tau articole mult mai bune si mai interesante si multumita internetului te poti baga in seama pe orice tema.
Am pierdut destul timp incercand sa iti raspund.


Joi, 12 august 2010 - 00:20  

mike
mike
Rucsac
 
7
Domnilor, va rog sa folositi un limbaj civilizat in comentariile postate pe acest site. Si mai ales fara atacuri la persoana. Subiectul este interesant de dezbatut dar cu argumente si intr-un mod civilizat. Fara cuvinte de genul "birjareste" sau exprimari precum "comentariile tale sunt la fel de constructive/folositoare cum este apa unui tip care se inneaca. "
Orice alt comentariu care va contine asemenea exprimari (din orice parte vor veni) vor fi innactivate.


Joi, 12 august 2010 - 00:21  

afl
afl

 
8
Cam multi nervi. Lipsa de fitoncide? Carpati.org


Joi, 12 august 2010 - 02:52  

alexus
alexus
Busola
 
9
Este normal ca omul sa se simta mai bine in natura, pentru ca a fost creat sa traiasca in armonie cu natura.

"Si Dumnezeu i-a binecuvantat, zicand: Cresteti si va inmultiti si umpleti pamantul si-l supuneti; si stapaniti peste pestii marii, peste pasarile cerului, peste toate animalele, peste toate vietatile ce se misca pe pamant si peste tot pamantul!"
"Apoi a zis Dumnezeu: Iata, va dau toata iarba ce face samanta de pe toata fata pamantului si tot pomul ce are rod cu samanta in el. Acestea vor fi hrana voastra."
"Facerea" - cap. 1, versetele 28 si 29

Este dat in fiinta noastra sa ne simtim mai bine in natura. Asa am fost facuti. De aceea, decat ori evadam din orasul plin de pacate, si fugim in natura, la munte, la mare, in delta ... oriunde ne apropiem mai mult de natura, suntem coplesiti de sentimente, trairi, stari deosebit de frumoase, linistitoare, uneori chiar inaltatoare, simtind o apropiere mai mare de Dumnezeu.
Este greu sa traim aceste stari si in orasele pline de fundulete obraznice expuse fara nici-o rusine, pline de ispita lacomiei de avea cat mai multe case, cat mai multe masini, cat mai multe conturi, pline de trufia oamenilor care vor sa fie ei primii, ei cei mai frumosi, ei cei mai destepti, pline de invidia pe "capra vecinului", pe nevasta vecinului, pe copilul vecinului ... si lista este foarte lunga. Este greu sa te invarti intre atatea ispite si atatea pacate, incercand sa traiesti o stare atat de benefica, ca cea pe care o traiesi in natura.
Dar nu este imposibil. Trebuie doar sa alegi intre bine si rau.

Este atat de curios, cum multi dintre oameni, citesc in scrierile existente peste tot in lume, si cred ceea ce citesc, atunci cand vine vorba despre faraoni, despre imperii, despre romani, imparati, regi, s.a.m.d.
Dar cand citesc despre Domnul Isus Hristos si toate faptele pe care le-a facut, tot ceea ce s-a intamplat in timpul sederii lui pe pamant, precum si despre faptele ucenicilor sai, dupa ce Domnul Isus Hristos a fost inviat si luat la Dumnezeu ... nu mai vor sa creada.
Dar acestea sunt faptele reale care s-au intamplat si s-au pastrat scrise de peste 2000 de ani.

Dar cand apare un om de stiinta, care afirma ca a "citit" intr-o bucatica de os, ca omul se trage din maimuta, ba ca nu se mai trage din maimuta ci se trage dintr-un stramos comun, ba ca nu mai este nici stramos comun, nu stim exact cum dar ... teorii. Ba ca exista de 5.000.000 de ani, ba ca exista de 1 miliard de ani, ba ca scuze, dar osul ala era de la altceva si ne-am pacalit ...
Stiinta se contrazice de cateva sute de ani. Stiinta elaboreaza tot felul de teorii despre aparitia omului, teorii pe care tot ea, stiinta, la un anumit interval de timp le anuleaza si emite altele.
Stiinta nu poate sa afirme si sa dovedeasca care a fost primul: oul sau gaina.
Dar tot ea, stiinta, se hazardeaza in emiterea a tot felul de teorii, cu privire la aparitia celei mai complexe vietati din univers: omul

Tot mai multi oameni de stiinta, din intreaga lume, incep sa recunoasca faptul ca exista o lume spirituala, o forta Divina mai presus de puterea de intelegere si cunoastere a omului. Si exista destule scrieri recente ale acestor oameni.

Tot ceea ce am scris mai sus, este dorinta mea de a face cat mai multi oameni sa-si caute adevaratele origini.



Joi, 12 august 2010 - 19:48  

turonian
turonian
Rucsac
 
10
underboy: De ce te-ai apris așa? Nici măcar nu-ți maschezi jignirile... spre deosebire de mulții alții de pe aici, florinbalan nu prea face comentarii deplasate... Fi puțin mai moderat...


Joi, 12 august 2010 - 22:32  

underboy
underboy

 
11
turonian - treci peste, multumesc.

alexus - Viziunea ta de "rau" este cat se poate de lumesc corecta, negativul actioneaza in toate modurile posibile, am putea spune chiar ca exceleaza in asta.

Omul este atras de nou, in plin proces evolutional pe care il continuam si noi la randul nostru acum. Majoritatea sunt atrasi de ce este dincolo de usa dinaintea lui, omul nu sta pe loc si nu i se pare interesant sa priveasca prea mult in trecut, este acel sentiment pe care foarte multi il au cand un batran le povesteste cum a fost viata lui pe front, cei mai multi pleaca iritati, cativa asculta putin si pleaca, doi asculta atenti pana la capat si doar unul intelege.

Ca sa readuca aspectele religioase in lumea moderna se foloseste exact mecanismul de care vorbeam mai sus, se plaseaza vechiul in spatele unei usi noi (Codul lui Da Vinci, Simbolul Pierdut, etc) si desigur, totul a devenit o afacere.

Este foarte, foarte mult de discutat pe subiectul asta.


Joi, 12 august 2010 - 23:32  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0640 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2019) www.carpati.org