Gnomonul

     Strălucirea soarelui fiind prea puternică pentru ochii omului şi din dorința de a a-şi face o idee cât mai corectă despre mişcarea aparentă a soarelui, omul, în antichitate, a determinat în diferite momente ale zilei locul acestuia pe cer.

     Şi pornind de la constatarea că umbra unui obiect este îndreptată mereu de la obiectul respectiv în sens contrar sursei (în cazul de faţă soarele), el a utilizat pentru determinarea poziţiei soarelui pe sfera cerească umbra unui obiect.

     Cel mai simplu instrument astronomic pe care l-a cunoscut antichitatea este gnomonul, o tijă verticală montată pe o porţiune plană, căreia i se urmăreşte umbra. Înălţimea sa nu are la început importanţă, dar ulterior trebuie să fie cunoscută, pentru a face posibile calculele legate de măsurarea umbrei sale.

     Cu toată simplitatea sa, gnomonul permite "legarea" unor elemente geometrice esenţiale: planul orizontal (materializat de terenul din jurul gnomonului), verticala locului (de gnomonul însuşi) şi direcţia observator-soare (definită de două puncte: capătul umbrei şi vârful gnomonului). 

     În cursul unei zile, umbra tijei se deplasează odată cu soarele, modificându-şi lungimea şi direcţia.Pe măsură ce soarele urcă pe cer, umbra se micşorează, la amiază (ora nu va fi niciodată exact 12) având lungimea cea mai mică, moment în care este orientată pe direcţia nord-sud, marcând meridianul locului. Însă pentru a cunoaşte momentul culminaţiei soarelui sunt necesare informaţii adiționale dintr-un anuar astronomic.

     Determinarea meridianului permite cunoaşterea punctelor cardinale pentru locul respectiv de observație. Este prima informaţie pe care un om care se instalează într-un loc ar trebui să o posede.Nu toată lumea ştie că soarele se află, la amiază, deasupra punctului cardinal Sud.

     Înălţimea soarelui la amiază nu pare să fie o informaţie substanţială, dar determinarea acestei mărimi, pe perioade mari de timp, a constituit una din preocupările primilor observatori ai fenomenelor cereşti.Astfel, prin determinări zilnice, se poate întocmi un grafic si de aici poate fi dedusă latitudinea locului de observare.

     Umbra cea mai scurtă a anului determină solstiţiul de vară (cea mai lungă zi a anului), umbra cea mai lungă din an corespunde solstiţiului de iarnă (ziua cea mai scurtă).Cu lungimea umbrei la amiază se mai calculau, în antichitate, datele echinocţiilor de primăvară şi toamnă (momente în care ziua este egală cu noaptea), dar și durata anului ce reglementează succesiunea anotimpurilor.

     Sursa de inspirație: „Sarmizegetuza Regia - Capitala Daciei Preromane” apărută in 1996

Marţi, 12 iulie 2011 - 17:45 
Afisari: 895 


catalinlam..