Esentiale Alpine 1
Prin acest articol (si
urmatoarele) doresc sa aduc la cunostinta anumite aspecte legate de
alpinism (mai specific o sa ma concentrez asupra traseelor alpine din
Alpii Europeni) care vizeaza in special siguranta si sanatatea. Vreau
sa ating subiectul cu Alpii pentru ca incep din ce in ce mai multi
iubitori de munte de la noi sa vrea sa ajunga in acesti munti
frumosi. Alt motiv este faptul ca riscurile cresc exponential la
traseele Alpine fata de traseele de la noi (chiar cele “grele”).
Multa lume dornica de
munte se aventureaza pe trasee fara sa isi dea seama de anumite
pericole sau fara experienta necesara acelui traseu. De multe ori
totul decurge cu bine, cu toate ca sansele de accident sunt sporite,
si atunci ciclul continua. Aici se aplica si proverbul cu ulciorul
care tine la apa . Sper ca destui sa aiba rabdare sa citeasca aceste
articole.
Bine inteles ca multe
din cele discutate se aplica si in Carpati, in special iarna (desi
toate referintele o sa fie la Alpi ca sa nu complic articolele). Mai
vreau sa mentionez ca exista mai multe abordari la cele discutate.
Subiecte posibile de
abordad in aceste articole:
- Clasificare
traseelor in Alpi si guidebook-uri
- Planificarea
traseelor
- Mersul pe ghetar
si crevase
- Prusik
- Innaintarea
impreuna
- Rapelul
- Echipament si
haine
- Cabane alpine
- Ancorarea cu
pioletul
- Snow Bollard (si diverse alte metode de ancorare in zapada)
- Diverse alte
subiecte tehnice.
Nu stiu daca am timp sa
scriu despre toate. Dar ce sper sa transmit prin aceste articole este
faptul ca acest domeniu vine cu un bagaj de cunostinte necesare
semnificativ mai mare decat cred multi. Intrebarile sunt bine venite,
chiar pot fi benefice pentru alti membri.
I. Clasificarea
traseelor alpine
=====================
In primul rand, vreau
sa mentionez cateva vorbe despre clasificarea traseelor alpine. Este
important de inteles ce inseamna fiecare clasificare pentru fiecare
individ. Fiecare trebuie sa stie foarte bine in ce context poate
aborda un anumit traseu. La incepatori nu este de ajuns sa citesti
descrierea si sa iti zici “da sigur pot sa abordez acest traseu”.
Din acest motiv este bine de pornit pe trasee foarte usoare, pentru a
intelege pe pielea ta ce inseamna o anumita clasificare intr-un
anumit context (III la 2000m nu e acelasi lucru cu III la 4000m).
In guidebook-uri (care
exista pentru cam toate zonele alpine), traseele sunt descrise in
detaliu cu tot cu timpul necesar parcurgerii. Acest timp este foarte
important. O anumita clasificare este abordabila de catre o persoana
atunci cand aceasta poate parcurge trasee cu acea clasificare in
timpul din guidebook.
De exemplu exista
trasee cu portiuni care se pot parcurge in conditii de siguranta
numai foarte dimineata cand zapada este inghetata – in acest caz
timpul de pargurgere devine important.
Sunt mai multe forme de
clasificari a traseelor. In Alpi, se foloseste o clasificare generala
a unui traseu, sub forma unui calificativ. Calificativele sunt
urmatoarele:
- F (Facile): Rute
destul de simple. De ex. parcurgerea unui ghetar nu foarte inclinat.
In general aceste rute nu necesita tehnici de escalada.
- PD (Peu
Difficile): Aceste rute pot fi la altitudine, au portiuni ce trebuie
escaladate si pot avea portini cu gheata/zapada la 35-45 grade.
- AD (Assez
Difficile): Panta/culuar gheata/zapada pana la 55-60 grade, roca la
nivel III/IV. Aceste rute pot avea expunere mare la altitudine mare.
- D (Difficile):
Aceste rute sunt foarte serioase, cu roca la V – VI+, si
escaladare gheata cu panta pana la 70 – 75 grade. De obicei sunt
rute lungi, pot fi foarte expuse si periculoase.
- TD (Trez
Difficile): Aceste rute sunt foarte periculoase, cu roca la VI, VII
si escaladare ghiata la 80 – 85 grade. Rutele pot fi foarte expuse
cu pricole mari. De asemenea pot fi rute lungi (mai lungi de o zi).
- ED (Extremement
difficile): Rute deosebit de periculoase, cu escaladare portiuni
gheata verticale sustinute si la altitudine, roca la VIII+, expunere
maxima.
Fiecare calificativ are
si +/-, de exemplu AD+, D-, etc.
In afara de acest
calificativ, anumite portiuni se descriu si cu un grad de dificultate
pe roca (se foloseste calificarea UIAA). Aceasta clasificare fiind
notata cu cifre romane, si cu +/-, de ex. III+, V-. Calificarea UIAA
are corespondenta si cu alte clasificari de escalada (sistemul din
UK, american, australian ,etc.). De asemenea la descrierea unui
traseu se mai mentioneaza si inclinatia unor portiuni de
zapada/gheata in grade.
De obicei rutele par
mai grele in Alpi decat un traseu de escalada cu grad tehnic
echivalent la un perete. Se aduna altitudinea, oboseala si alti
factori precum echipamentul. Nu uitati ca pe multe rute alpine nu
puteti purta espadrile – dar o sa purtati bocanci grei si rigizi
(probabil si coltari), cu un rucsac in spate.
Guidebook-urile pot fi
in engleza sau in franceza (sau chiar germana), dar chiar si cele in
franceza se pot citi cu un minim de cunostine lingvistice. Trebuie sa
aveti grija la anul publicarii ghidului, pentru ca conditile mediului
se pot schimba, lucru care afecteaza traseul. Este de preferat sa
faceti rost de un ghid cat mai recent. Ghidul nu este numai o sursa
de informatii despre trasee, dar ofera si informatii despre aria
generala acoperita. Multe rute au doua parti: o ruta de urcare si una
de retragere/coborare. Aceste rute sunt si ele descrise in ghid. Nu
uitati ca rutele de retragere/coborare sunt cel putin la fel de
importante ca cea principale pe care vreti sa urcati.
O sa scriu si cateva
cuvinte despre harti. Hartile se gasesc la diverse scari, care
acopera zone mai generale si mai particulare. Hartile sunt foarte
bine facute si foarte detaliate si se gasesc cam pentru toate
regiunile din Alpi. Hartile in Alpi nu sunt facultative – sunt
obligatorii. Traseele de alpinism nu sunt marcate. Recomand numai un
singur tip de harta: cele oficiale elvetiene (swisstopo). Ele arata
asa:

Si o poza (proasta) cu
un exemplar:

Nu recomand alte harti!
Cum mai scriu cate ceva, o sa mai adaug articole in seria asta. Precum am mai zis, intrebarile sunt bine venite, si poate voi va mai ganditi la alte chesti interesante care le pot adauga la care eu nu m-am gandit, si despre care vreti sa cunoasteti mai multe.
Duminică, 3 aprilie 2011 - 22:22
Afisari: 1,573
tiger
materialul pe care intenționezi să-l dezvolți aici, este bine venit.
Să fii atent să nu existe și alte materiale similare, căci știu că s-a mai scris pe aceste teme introductive (nu mai știu exact ce s-a abordat) pe acest site.
Faptul că ai intrat în contact cu mișcarea alpină britanică (total diferită de cea românească) este un mare avantaj pentru tine!
Câteva mici corecturi la ceea ce ai scris mai sus:
- temenul ”guidebook” din engleză nu se folosește în mod curent la noi.
Poți folosi altceva similar gen: ”topo” - pentru stâncă sau efectiv ”ghidul X” (risc minim de confuzie cu meseria de ghid montan) pentru cărțile cu descrierile rutelor de alpinism.
Să nu introducem și să folosim termeni care au deja echivalențe în română.
Și așa, terminologia alpină românească este un mare haos!
- la un moment dat, la sumarul temelor pe care dorești să le abordezi, amintești de ”ancore de zăpadă” și în paranteză ”snow bollard”. Este o greșeală aici!
”Snow bollard”-ul nu este egal cu ancore de zăpadă (care sunt în V, T, deadman, ciupercă etc).
Ci este doar un anumit tip de ancorare în zăpadă.
Mai exact, este clasica ”ciuperca de zăpadă” de care cred că amintește și Kargel în al său manual de la începutul anilor 80.
În plus, inclusiv ”ancorarea la piolet” de care amintești separat în același sumar, este tot un fel de ancorare în zăpadă, deci ar trebui inclusă în același capitol.
Însă, dacă te referi de fapt, la ”frânarea cu pioletul” - oprirea unei căderi cu pioletul, atunci mai bine folosești acești termeni și nu cel de ”ancorare”.
ture faine!
Marți, 5 aprilie 2011 - 18:41