Dunarea la Cazane

Peisaje de o frumusete aparte
Vineri 13 August 2004

Tinutul pare unul de taina si de vis, cu privelisti dominate de o neoranduiala salbatica, strapunse din loc in loc de stanci imprastiate ca niste rani usoare. Din vecinatatea malului pornesc infiorat pereti de codru ce se ridica de o parte si de alta a batranului fluviu spargand parca norii cu varfurile ascutite ale pinilor de pe crestet. Printre muntii incremeniti intr-o amenintare dusmanoasa curg ape tremurande in stralucirea soarelui dogoritor de iulie, mangaiate si ele de cate o usoara adiere dinspre Dunare ce se-neaca apoi in imensitatea padurii din jur. Suntem intr-un loc mirific pe care l-au cunoscut mai mult contrabandistii si mai putin... turistii.
La intrarea in Defileul Dunarii, timpul pare oprit. Un mit al genezei de o neinchipuita grandoare ar fi putut sa fie imaginat aici... Si cine stie daca el n-a fost imaginat intocmai daca pietrele cioplite, singurii martori ai omului stravechi, ar putea sa vorbeasca. Dar poate si mai bine inca, istoria acestei geneze ar putea fi dedusa din privelistile peisajului insusi, cu conditia ca ochiul privitorului sa stie a deslusi in infinitele dantelarii ale reliefului, taiate si zimtuite de ploi, izvoare si vanturi, hieroglifa apartinatoare fluviului si care da farmec acestui spatiu intins pe 130 km de la Bazias la Gura Vaii. De la kilometrul 1.075 pe fluviu in aval, asezarile se pierd printre dealuri domoale acoperite de podgorii - ce dau renumitul vin "Frunza de Tei" - si intinse livezi de pomi fructiferi. In scurt timp, se profileaza casele Pojejenei si descoperirile arheologice ce au dat peste urmele unui castru roman - situat pe o terasa inalta a Dunarii - care controla navigatia si opunea rezistenta atacurilor din regiunile muntoase ale Banatului. De fapt, in zona parca au fost presarate vechi cetati, unele amintind si de stationarea in aceste locuri a Cohortei a lll-a de dalmati. Cum la jumatatea distantei dintre ruinele cetatilor Golobat - aflata pe malul sarbesc - si Sf. Ladislau de langa Coronini - satul sarac de pescari ajuns peste noapte, in vremea embargoului, unul dintre cele mai bogate din Romania, se inalta solitara din apa stanca Babacai. Dupa Coronini, apa nu mai curge vijelios ca odinioara, mai ales cand se apropia de Cazanele Mari. La Cazane devenea manioasa, poate pentru ca trecerea ei insemna o lupta apriga. Glasul i se transforma intr-un strigat amenintator. La Cazane, Dunarea fierbea... Se mai zvarcolea inca un timp, apoi scapa victorioasa din imbratisarea de piatra.

Un articol de Gh. Tiganele preluat din Romania Libera din 13.08.2004

Vineri, 13 August 2004 - 10:32 
Afisari: 1,533 


crisa