Dobrogea de Nord: vatra de istorie veche. 1.Era precrestina

   Motto: ,,Cu ce-i vrăjeşte oare pe toţi pământul ţării

                 De nu-l mai poate da de-a pururea uitării?”

                                                                                         Ovidiu-Pontice

 

   ,,Să nu intre cine nu e geometru.” Respectiva restrictie selectiva a stat mai bine de o mie de ani pe frontispiciul Academiei infiintata de Platon in Atena anului 387 î. Hr.

   Nu era, dupa cum s-ar putea crede, o scoala superioara de matematica, ci de filozofie, cu dorinta imediata de a pregati oameni politici. Matematica era doar un reper mai serios in cazul in care filozofia risca sa fie privita doar ca o nesfarsita insiruire de vorbe abstracte.

   Iar geometria a fost in antichitate regina stiintelor exacte...

 

   Peste veacuri vin si eu si spun ca nu e indicat sa treaca Dunarea spre Dobrogea cine nu e istoric.

   Istoric, măcar aşa, de ocazie. Altfel neiniţiatul riscă sa umble fleaura printre munti sterpi, copaci chirciţi şi ruine mute...

 

   Dobrogea a fost locuită din totdeauna de triburi geto-dace. Neamuri mai nordice ale marelui popor trac, numele de geţi le era dat de catre greci, iar daci erau numiţi de catre romani.

   Corăbiile greceşti ajung pe coasta de sud-vest a Pontului Euxin începând cu sec. 8 î. Hr. Si nu aduc colonisti pentru a popula un spaţiu pustiu, ci intemeiaza aici cetăţi-porturi in scopuri comerciale.

   Urme ale unor importante depozite de mărfuri sunt descoperite in toate fostele colonii greceşti: Callatis, Tomis, Histria, Argamum (Jurilovca), Halmyris (Dunavăţ), Aegyssos (Tulcea) si Axiopolis (Cernavodă).

   Este acelas proces de migrare elenă ca si cel care a condus la razboiul troian cantat de Homer. Astfel Cetatea Argamum e de aceeasi vârstă cu Cetatea Troia.

   Populatia băştinaşă avea un nivel de dezvoltare sociala si spirituala, daca nu la nivelul celui elen, macar la un nivel notabil, de care avea cunostinţă si istoricul Herodot.

 

   Aici Zalmoxis este zeul get in cultul căruia omul nu este nemuritor, ci poate deveni nemuritor în urma unui ritual iniţiatic, de felul celor practicate in ,,societaţile secrete” pitagoreice.

   Herodot recunoaste ca el nu crede ca Zalmoxis ar fi fost un sclav al lui Pitagora si că, dimpotrivă, el crede in autenticitatea zeului get.

   ,,Ştim

     Că sufletu-şi află adăpostul

     Când de trupu-i se rupe cu greu,

     La Zamolxis,

     La regele nostru,

     Care este şi zeu.”

 

   Exista si speculaţia conform căreia Zalmoxes a fost un dac simplu care si-a inscenat moartea si invierea pentru a-şi înşela neamul naiv, impunându-se astfel ca o divinitate.

 

   Sciţii erau un popor numeros stabilit din vremurile cele mai vechi in nordul Mării Negre. Spre deosebire de alte popoare migratoare care erau, de cele mai multe ori inglobate in masa geto-dacă, sciţii au fost gata-gata sa se impuna in ţinuturile pontice.

   Cum aceştia lansau dese expediţii de pradă asupra imperiului perşilor intins până in Peninsula Balcanică, Darius se hotărăşte să-i pedepsească exemplar.

   Cu o armată de peste 800 000 de soldaţi, supune din mers neamurile trace din sud, dar când ajunge in Dobrogea este intâmpinat de rezistenţa geţilor.

   Aflăm acestea de la istoricul grec Herodot: ,,iar geţii hotărându-se la o rezistenţă îndărătnică, fură supuşi îndată, cu toate ca sunt cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci”.

   Retragându-se in stepele de la nord de Istru, sciţii evită o confruntare cu armata perşilor, iar aceştia sunt nevoiţi, in cele din urmă, sa se retragă.

 

   După expediţia de cucerire a acestor ţinuturi de către Darius, şahul perşilor, in anul 514 î. Hr., cetaţile grecesti nu pierd din importanta pentru comertul si dezvoltarea ţărmului de mare.

   Reflexii departate ale marii civilizaţii si culturi grecesti apar si in coloniile dobrogene.

   Astfel in sec. 3 î. Hr., Satyros din Callatis, numit si peripateicul, este autorul unor biografii de filosofi cunoscuti (Pitagora, Empedocle, Socrate, Platon etc.).

   Fragmente din aceste scrieri au fost preluate de catre marele biograf al antichitaţii Diogenes Laertion in ,,Despre vieţile si doctrinele filosofilor”.

   În sec. 2 î. Hr. Heraclid din Callatis scrie lucrarea ,, Raţionamentul lembeutic”, iar Istros este cunoscut ca autor al lucrarii ,,Despre tragedie”.

   Cu siguranţă acestia erau invaţaţi greci, formaţi în colonii, ori veniti aici din inima lumii antice: Atena.

   Căci acolo se întâmpla totul...

 

 

   Legenda spune ca Platon (Aristocles pe numele sau adevarat) s-ar fi nascut pe insula Egina intr-o frumoasa zi de mai a anului 429 î. Hr., in aceeasi zi din calendar cu ziua de nastere a zeului Apollo.

   Tatal viitorului filosof, Ariston, avea ca stramos pe Codrus, ultimul rege al grecilor. La fel si mama sa, Perictione, era urmaşă a lui Solon, unul din cei sapte înţelepţi ai străvechii Grecii.

   Cetatea Atenei era o republica democratica, unde treburile mergeau bine doar in aparenţă dupa înfloritorul si mult lăudatul ,,secol al lui Pericle”. Si aceasta pentru ca era, poate, pentru prima data in istorie când democraţia se dovedea inferioară despotismului mai bine organizat al Spartei, căstigatoare de fiecare dată in confruntările armate cu Atena.

   Pe fondul acestei frustrări pe care nimeni nu dorea sa o recunoască avea sa se produca învinuirea, procesul si condamnarea marelui intelept al antichităţii, Socrate.

 

   În tinereţe Platon a fost un bun atlet, castigând unele probe sportive la jocurile olimpice, ceea ce dovedeste ca in Atena trupul nu stătea in calea minţii. ...Ca in preceptele crestine de mai târziu.

   Primii săi profesori au fost acei maeştrii ai cuvintelor, cei care pledau prin pieţele Atenei , având increderea că pot învăţa pe oricine orice.

   De fapt educaţia avea un scop precis, acela de a pregati pe elev pentru politică. Caci era recunoscut faptul că, la fel ca si acum, in cetate specialistii discută si profanii hotărăsc. Si, ca si acum, daca nu te implici in politica risti sa fi condus de unul mai prost decât tine.

 

   Retorii te invăţau cum să-ţi expui in cuvinte propriile gânduri.

   Sofiştii îţi arătau cum sa înfrunţi si sa respingi oricare din argumentele potrivnice. (Astfel intr-o discutie cand incepi sa dai exemple inseamna ca nu stapanesti bine logica lucrurilor...)

   Dar unii sofiştii frizau ridicolul, aşa cum păţeşte orice om care practica o meserie fără a avea vocaţia ei. Aceştia erau ,,clienţii” permanenţi ai comediilor lui Aristofan.

 

   Legenda mai spune ca Platon a ucenicit un timp pe lângă Cratil, la rândul său discipol al lui Heraclit din Efes, cel care spunea ,,panta rei”, adica totul curge, nimic nu rămâne neschimbat. Si că ,,niciun om nu poate intra in apa aceluias râu de doua ori, deoarece nici râul si nici omul nu mai sunt la fel”.

   (Mult mai târziu Heraclit avea sa fie atat de iubit de filosofii dialectici Hegel, Marx si Engels. Asa cum mult apreciat de principiile dialecticii avea sa fie si Anaximene, cel care a formulat primul principiul saltului calitativ, ca urmare a acumularilor cantitative. Tot Anaximene a fost primul care a inteles ca Luna nu are lumina proprie si cel care a explicat formarea curcubeului.)

 

   In aceste imprejurari Platon avea sa cunoasca pe Socrate, primul mare umanist al lumii.

   Viaţa de cetate, pe lângă multe neajunsuri, oferea si o ocazie in plus ca omul sa se apropie de oameni si totodata de omul din el.

   Cum spunea Socrate: ,,un om îşi poate număra cu uşurinţă vitele, insa nu cu aceeaşi siguranţă si prietenii”.

   Socrate nu era un filosof in adevaratul sens al cuvântului. Cu toate ca citise pe unii dinaintea sa, el nu a îmbrăţişat o anumita doctrina, iar teoriile sale nu conduceau neaparat spre un adevăr.

   El afirma ca nu stia raspunsul la intrebarile pe care i le-ar fi pus cineva si ca doar impreuna cu cel ce intreaba ar putea ajunge la un adevar, intuind astfel faptul ca un profesor, in activitatea sa educativa, se educa in primul rand pe sine.

   Aceasta sinceritate inţeleapta si lipsa totală de vanitate avea sa atraga multi discipoli.

   Se spune ca atunci când Platon l-a intâlnit pe Socrate (pe la vârsta de 28 de ani) viitorul filosof si-a aruncat in foc scrierile in care cocheta cu tragedia.

   Legenda mai spune ca intr-o noapte Socrate a visat ca din braţele sale îşi ia zborul un vultur. Mai târziu avea să-şi dea seama: ,,vulturul acela era Platon”. Discipolul care îi va duce invăţătura mai departe...

   Si aceasta in modul cel mai concret, căci in scrierile sale de maturitate, Platon pune multe dintre ideile sale in vorbele lui Socrate, acesta devenind astfel personaj in multe din ,,Dialogurile” sale. Platon fiind primul care a introdus dialogul in scrierile vremii...

   Si ca o apoteoză, Platon nu a fost, prin scrierile sale, decât raspunsul la intrebarile fara raspuns ale lui Socrate.

 

   Când Platon împlineşte 28 de ani, in anul 399 î. Hr., se petrece, poate, cel mai insemnat fapt din istoria antică: înţeleptul Socrate este invinuit de către câţiva atenieni de coruperea tineretului si de nesocotire a religiei străbune.

   (O invinuire similară va suporta si poetul Ovidiu in sec. 1 d.Hr.).

   Apararea lui Socrate in faţa judecatorilor din agora ateniană, plina de semeţie in aparenţă, smerită în fond, este descrisa pe larg de Platon in una din lucrările sale: ,,Apăratea lui Socrate”.

   (Un umanism la fel de profund găsim si in ,,Apărarea lui Galilei” a lui Octavian Paler.)

 

   Platon părăseşte o Atenă fara Socrate si, ca tânărul din orice poveste, călătoreşte prin lume vreme de vreo 12 ani.

   Peregrinarile sale îl vor purta si prin Egipt, ţară de mare prestigiu in lumea antica.

   Cu ceva timp in urmă, un preot egiptean spusese înţeleptului Solon: ,,O, grecilor, voi sunteţi veşnic copii!”, iar vorba se intipărise in minţile multora, descriind prăpastia dintre eternitatea istoriei egiptene si neastâmpărul istoriei cetăţilor greceşti.

   Apoi Egiptul era ţara marilor iniţiaţi, ţara spre care orice învăţat visa să se îndrepte, spre a afla ,,restul”.

   (Dacă in Atena un învăţat trebuia sa posede cunoştinţe din toate domeniile, in Egipt se ajunsese la asemenea specializare incât medicii erau generalisti, chirurgi si stomatologi...)

 

   De la istoria filozofiei aflam ca din Egipt atenianul se indreapta spre Sicilia, la Siracuza, unde spera ca, la curtea domneasca a unui prieten, ideile sale filozofice sa poată fi puse in practica politica a insulei.

   Urmare a unor intrigi Platon este axpulzat din Sicilia, iar vasul cu care se indrepta spre casa face escala in Egira, cetate aflata in război cu Atena. E luat sclav de catre conducatorul Egirei, dar ulterior e răscumpărat de un mai vechi prieten, conducător acum al cetăţii Cirenaica.

 

   Dupa aceste experienţe, la vârsta de 40 de ani, Platon se intoarce in Atena. Prietenii de aici strâng suma de bani cu care Platon fusese rascumparat, pentru a fi returnata binevoitorului sau. Cum acesta refuza banii in contul unei prietenii adevarate, Platon hotaraşte să-i foloseasca la infiintarea in Atena a primei scoli superioare, renumita sa ,,Academie”, cea care va rezista vremurilor mai bine de o mie de ani.

 

   Conştient de eşecul său, acela ca nu a reusit sa-si puna in practica politica ideile sale filozofice, ajuns la vârsta de 80 de ani, Platon continua sa viseze la o republica ideală.

   Crezând ca Aristotel va fi discipolul ce îi va continua şcoala si opera, avea sa se inşele si in acest ultim ceas al vieţii, căci elevul său îl va tăgădui aprig, dar va fi cel care pune bazele gandirii filozofice clasice prin lucrarile sale ,,Logica”, ,,Fizica”, Metafizica”, ,,Etica” si ,,Estetica”.

 

   Un clişeu cu numai câteva imagini din lumea precreştina din care şi Dobrogea de Nord era parte...

   În anul 330 î. Hr. Alexandru cel Mare (cel şcolit in tinereţe de însuşi Aristotel), invinge pe tracii din Dobrogea, cei care ramaseseră vasali perşilor si intinde imperiul său până la Dunăre.

   (De Alexandru Macedon se leagă si episodul cu Diogene din Sinope, cunoscut ca Diogene Cinicul.

   Împaratul ar fi spus: ,,Daca nu eram Alexandru, aş fi vrut să fiu Diogene”.

   Cand acesta a venit sa vada cum traia vestitul filosof viata sa de câine intr-un butoi i-a spus: ,,Cere-mi orice favoare vrei”, iar inţeleptul cinic i-a răspuns neafectat: ,,Dă-te intr-o parte, că-mi iei soarele!”)

 

   În anul 28 î. Hr. romanii înfrâng pe Zyraxes, conducătorul dac al Dobrogii de Nord, iar ţinutul dintre Dunăre si Mare e inclus în graniţele imperiului de catre Octavian Augustus sub numele de provincia Moesia Inferioară.

   Acest împarat îşi va lega pentru a doua oară numele de acest ţinut prin mijlocirea unui poet.

   A celui mai mare din lumea latină...  

Duminică, 27 februarie 2011 - 13:14 
Afisari: 1,296 


gigicepoiu..