Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Doneaza

Calendar

Martie 2019
LMMJVSD
123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Aprilie 2019
LMMJVSD
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930

Online

Vremea
Varful Piule
Muntii Retezat

Reduceri

Voluntar in Carpati - 2016

Homepage

Lista de discutii

Dobrogea de Nord: vatra de istorie. 3. Sub semnul semilunii

   ,,Hristos a înviat din morți

     Cu moartea pe moarte călcând...”

   Bolțile catedralei Sfânta Sofia sunt luminate în cinstea sărbătorii sfintelor Paște și, cu toate diferendele dintre papistași (cei ce doreau unirea cu biserica de la Vatican) și ortodoxii radicali, multimea de credincioși iese în aerul rece al nopții de aprilie cu lumanari aprinse pâlpâind în căușul palmelor.

   Dangătul clopotelor, împletit cu valurile de sunete grave venite dinspre celelalte biserici ale capitalei bizantine, fac să vibreze aproape material întunericul împestrițat al nopții.

 

   La sfârșitul slujbei cardinalul Isidor se retrase în tăcere în una din sălile palatului, unde îl aștepta masa tradițională, cu ouă roșii, cozonac și o cupa de vin roșu.

   Făcu semnul crucii și gustă câte puțin din fiecare, așa, mai mult ritualic și nici nu tresări când clopotele se porniră să bată din nou, de data aceasta haotic, vestind primejdia...

   ,,Turcii”, își zise prelatul cu calm. ,,Dumnezeu a vrut ca oamenii să nu se bucure de Învierea lui Hristos, ci sa se pregateasca de luptă și de moarte.”

   Apoi făcu un semn călugărului ce aștepta într-un colț mai întunecat:

   ,,Adu-mi platoșa și armele!”

 

   Asediul a început chiar a doua zi, în lunea Paștelui.

   Imperiul bizantin, centrul ortodoxiei pentru mai bine de 1000 de ani, se rezuma în această primăvară a anului 1453 numai la Cetatea Constantinopolelui, la câteva insule în Peloponez și la ,, Imperiul din Trapezut”, un vlăstar apărut pe țărmul Mării Negre după cruciada a 4-a, din anul 1204.

   Turcii otomani trecusera mai demult  Bosforul și-și stabiliseră capitala la Adrianopole ( orașul Edirne de azi), pe râul Marița.

   Sultanul Mehmed al II-lea cunostea bine planul defensiv al Constantinopolelui și de aceea forțează zidurile cetății chiar în locurile unde acestea fuseseră străpunse și de cruciați în anul 1204.

   După săptămâni întregi de asediu, legenda spune că în seara zilei de 22 mai s-au văzut ,, flăcări” învăluind domul bisericii Hagia Sofia, care au fost înțelese, cu resemnare, ca fiind Duhul Sfânt părăsind catedrala.

 

   Pe 29 mai, într-o zi de marți, otomanii au dat năvală în cetate...

   Împaratul Constantin al XI-lea a condus ultima apărare a orașului, căzând în luptă pe străzi, alături de soldații săi.

   După obiceiul vremii, Mehmed promisese armatelor sale că au voie să prădeze orașul timp de trei zile, dar când el însuși a intrat în Constantinopol și a vazut starea precară în care se aflau mai toate edificiile mărețe de altădată, a oprit distrugerile chiar din prima zi.

   (Trebuie făcută deosebirea între cuceririle vremelnice ale unor popoare migratoare, urmate totdeauna de distrugerea totală și impunerea turcilor în teritoriile cucerite doar sub aspect economic, printr-un unic haraci impus, numit bir (bir=unu), conducerea administrativă, dar mai ales cea religioasă, lasându-le totdeauna în seama conducătorilor locali.

 

   După căderea dramatică a Constantinopolelui trebuie reținut tabloul final al romanului lui Vintila Corbul.

   Un călugăr atonit, venit cu treburi la patriarhia bizantină, se depărtează încet de zidurile Constantinopolelui și bagă de seama că pe turnuri nu mai flutură în liniște steagul creștin, ci semiluna otomană...

   Un amanunt despre care era nerăbdător să povestească fraților de la Muntele Atos, acolo unde timpul are o altă scurgere spre veșnicie, una nemăsurabilă.

 

   Un amănunt ce va conduce în doar câțiva ani la descoperirea Lumii Noi, și nu acele Indii spre care drumul pe uscat fusese gâtuit la Bosfor...

   Un amanunt ca va deschide încă o cale liberă Renașterii, căci cultura bizantină, moștenitoare a vechii culturi grecești, va fi migrat deja spre Occident, aceasta fiind o altă rută, deosebită de cea maură.

   (În legătura cu aceasta vezi și povestirea din Jurnalul meu ,,Cheile Dobrogei-zăvoare deschise la porțile istoriei”.)

 

 

   Până în anul 1418 Mircea cel Batrân reușise să-i țină pe turci departe de pământurile românești dintre Dunăre și mare.

   După căderea Constantinopolelui turcii ajung și aici singurii stăpânitori, transformând Dobrogea în provincie a imperiului lor, pentru aproape patru secole și jumătate.

   Din Istoria Imperiului otoman a lui Dimitrie Cantemir aflăm că Dobrogea era organizată ca ,,udj” (provincie), iar pașa de Silistra și apoi de Babadag, avea rang de ,,vizir cu trei tuiuri”, ceea ce insemna ca provincia avea o mare însemnătate militară.

   Ea asigura legătura permanentă cu hanatul Crimeii, furnizor de luptatori tătari pentru armata otomană.

   Apoi Dobrogea constituia o bază pentru ofensiva împotriva Poloniei, Rusiei și a celor trei principate române aflate într-o continuă răzvratire împotriva Înaltei Porți.

   Cum Marea Neagră devenise un lac turcesc, armatele otomane distrug toate fortificațiile și cetățile negustotești de pe țărmul litoralului maritim: Mangalia, Constanța, Enisala etc., în schimb întăresc cetățile de la Dunăre: Silistra, Hârșova, Măcin și Tulcea.

   După tătarii veniți din Bugeac, în Dobrogea se stabilesc și supuși creștini aduși din alte provincii ale Imperiului otoman: armeni, greci, evrei, bulgari etc. sporind și mai mult mozaicul de etnii și culturi al populației dobrogene. Aceștia urmau să se ocupe de aprovizionarea garnizoanelor militare și de dinamizarea comerțului cu Constantinopolul.

   (Turcii au pastrat denumirea noi lor capitale până în anul 1920, cand i-au schimbat numele în Instanbul.) 

 

   Sub ocupație otomană Dobrogea are o dezvoltare lentă.

   Monopolul asupra comerțului duce la decaderea porturilor pontice. În provincie localități mai importante rămân Babadagul, Isaccea, Tulcea, Măcin, Mahmudia, Rasova, Constanța.

   În aceste centre și activitatea edilitară a fost foarte redusă. Nicăieri nu s-au construit edificiiimportante, în afara unor moschei și băi, dar și acestea sunt lipsite de vreo oarecare valoare în arhitectura și arta musulmană.


   Geamia din Macin.


/Semiluna/img_8298-art.jpg

 

   Babadagul poate fi considerat ,,Sinaia Dobrogei” pentru frumoasa sa așezare într-un ținut deluros, ce se răcorește in arșița verilor la umbra pădurilor de stejar și în boarea venită de pe undele lacului cu acelaș nume.

   Zona frumoasa l-a fermecat și pe Pașa Ali Gazi care a decis ca în locul unde curge un izvor sfânt, la cișmeaua Kalaigi, să ridice o frumoasa moschee, cu un minaret de 23m, din înaltul căruia muezinul sa cheme drept credincioșii la rugaciune.

   Construcția s-a realizat în anul 1610, în timpul lui Mehmed al III-lea.

   Pereții interiori sunt împodobiți cu versete din Coran, scrise în limba arabă, iar tavanul cu ,,gobek” (rozeta centrala în relief) este învelit în lemn.


   Geamia Gazi Ali Pasa din Babadag.


/Semiluna/img_8489-contr-art.jpg

  

Mai sus de geamie se afla ,,Casa Panaghia”- (Casa Fecioarei). În prezent aceasta este un muzeu ce adăpostește o expoziție de artă orientală.

   Clădirea a fost construită în sec. 19 drept casă de rugăciune și, ulterior, sediu al seminarului musulman.

 

   De fapt prezența turcilor la Babadag este atestată documentar încă din anul 1262, când aici exista o colonie de circa 10-12 mii de turci, conduși de dervișul Baba Sari Saltuk.

   Acesta venise aici cu câtva timp în urmă în fruntea a 700 de ostași, tocmai din Anatolia, pentru raspândirea religiei islamice în zona de sud a Dunării.

   În anul 1384 Sultanul Baiazid a poruncit să fie construit la Babadag un mausoleu în onoarea lui Sari Saltuk.


   Mausoleul cu mormantul lui Gazi Ali Pasa din Babadag.


/Semiluna/img_8492-art.jpg

 

   În municipiul Tulcea se află Geamia catedralei Azzizie. Ea se gasește pe strada 14 Noiembrie și e declarată monument istoric și de arhitectura.

   A fost ridicată în anul 1877 de conducatorul local Ismail Pașa. Edificiul e construit din piatră cioplită și se remarcă prin numarul mare de ferestre: 32.

 

   Islamul este una din marile religii ale lumii contemporane și cuprinde peste un miliard de credincioși având două mari curente: sunniții și șiiții.

   Populația islamică din România, de etnie turca, tătară, arabă, albaneză, țigănească aparțin în majoritate ramurii sunnite.

   Mare parte din etnia turcă din Dobrogea poate a fi considerată a fi la origine de naționalitate română, trecută în timp la islamism datorita excludreii imediate de la plata oricaror taxe și impozite.

 

   Cultul Musulman din România are bune relații cu intreaga comunitate islamica din lume.

   El este condus de un muftat. Acesta hotărăște în problemele religioase ale comunității, oferă servicii religioase, culturale și educative, organizează pelerinajul anual la Mecca etc.

   În comunitatea musulmana rugăciunile sunt conduse de imam, asistat de hatip (orator religios), sau de muezin (interpretul chemării la rugaciune).

   În România ființează o moschee (Moscheea Carol I din Constanța0 și 74 de geamii.

   În anul 1900 numai în Dobrogea erau 238 de geamii.

   În prezent aici mai trăiesc circa 29 000 de etnici turci.

 

    Casele turcești din Dobrogea de Nord au forma de dreptunghi, cu mai multe camere, cu pereți din chirpici sau din nuiele împletite și lipite cu lut.

   Acoperișul e înalt, în două sau patru ape, dar fără tavan și podea. Pentru acoperirea casei se folosește stuful și mai rar șindrila.

   Ceramica turcă din Dobrogea se remarcă prin motivele decorative delicate, cu garoafe, crini și chiparoși, ori cu scene de dragoste cu domnițe și cavaleri.

   În folclorul turcilor dobrogeni se întâlnește cultul unor animale sălbatice, între care cultul lupului consideră acest animal ca fiind sfânt. Copiii obișnuiesc să poarte la gât talismane făcute din colți ori păr de lup, obiecte ce îi vor apăra de boli și le vor aduce noroc.

   Printre obiceiurile tradiționale se remarcă unele colinde din perioada ramazanului.

   Se colindă seara, după sfârșitul zilei de post. La colind participă copii mai mari și flăcăi.

   Având o natură religioasă, refrenele sunt fragmente din Coran rostite în limba arabă.

   Colindătorii sunt așteptați de gazde cu fructe, prăjiturele și mici daruri.

 

   În Dobrogea de Nord există cel puțin două cimitire turcești parăsite, despre care, oficial, nu se cunosc prea multe date.

   Unul dintre ele se află în Pasul Iaila, pe un vârf de deal necultivat, aflat la circa 300m de șosea, iar cel de-al doilea se află în localitatea Balabancea, în sectorul superior al râului Taița.

   La Balabancea, în jurul anului 1900 mai trăiau 13 turci musulmani ce se țineau de o geamie slujită de un hoge.

   În lipsa actelor, doar o vagă memorie colectivă și doar două pietre funerare inscripționate certifică faptul că acolo ar exista un cimitir turcesc.

   Cimitirele ar putea aparține turcilor kișilbași, comunitate ce s-ar fi stabilit aici în sec. 16, fiind exilată din estul Anatoliei, ca urmare a unei rebeliuni de natură religioasă.

   Kișilbașii sunt șiiți și, timp de secole, au fost prigoniți de majoritatea musulmană sunnită.

   Oficial nu exista niciun cimitir și niciun sit arheologic.


   Cimitirul turcesc parasit din Pasul Iaila.


/Semiluna/img_8326-contr-art.jpg

 

   Cum Imperiul țarist avea limitată posibilitatea de navigație pe Dunăre, acesta a urmărit cu consecvență să-și extindă influența în Balcani.

   Războaiele ruso-turce au avut un efect negativ asupra întregii populații din Dobrogea. Localitățile au fost ruinate, iar populația a suferit deplasări masive.

   Astfel în 1864 în Dobrogea sunt colonizați încă 10 000 de turci cerchezi aduși din Caucaz.

   După Războiul de independență, ca urmare a hotărârilor Congresului de la Berlin din 1-13 iulie 1879 s-a acordat Dobrogea și Delta Dunării tânărului stat român.

   În momentul instalarii administrației românești situația Dobrgei era dintre cele mai sumbre.

   Familiilor turce și tătare fugite în timpul razboiului li s-a garantat proprietatea pe casele și terenurile deținute anterior.

   Autoritatea română a respectat tradițiile diferitelor etnii din Dobrogea. Totuși o parte a populației turco-tătare a emigrat în Turcia datorită schimbării modului de viață la care a fost nevoită să se adapteze.

   Multe familii creșteau vite și cai în mod liber, pe suprafețe întinse, iar când terenurile au fost parcelate s-au văzut ca având un stil de viață devenit anacronic.

   Cei rămași în Dobrogea și-au păstrat însă rădăcinile, astfel că orice turc știe subramura etnica din care provine: songari, kerci, tati, nogai etc.

 

 

   Am trecut de zidurile Istanbulului de peste o sută de ori, dar pașii m-au purtat în special în zonele comerciale, unde am foas surprins să constat ca se vorbea românește ca în orice târg de duminică din Găiești...

   Parfumul oriental l-am perceput, totuși, în bazarul de mirodenii dinspre Marmara, în bazarul de aur de lângă Universitate, la Palatul Top Kapi și dincolo de zidurile negre ale Hagiei Sofia. Parcă și acum am în urechi chemarea din amurg a muezinului: Allaaaah! Mehmeeeet!...

   Alteori m-am desculțat și am intrat uimit în moscheile luminate de vitralii dantelate în orașele de pe partea europeana a Bosforului, Babaieski, Ciorlu, Lileburgaz, unde poposea, ba la firmă, ba la părinți, ba acasă, Mete, șoferul turc, o sosie perfectă a lui Gorbaciov, care cucerise prin carisma și simplitatea sa deopotrivă vameșii turci, bulgari și români, așa cum Gorbaciov însuși cucerise Occidentul prin bunele sale intenții.

   Și, după ce Mahomed al II-lea cucerise Constantinopolul, la rândul meu aveam să fiu cucerit de măreția citadelei de pe două continente.

 

   Raportarea la lume poate fi văzută și așa, doar ca o problemă de diateză: a cucerii, sau a fi cucerit...

   

 

 



Vineri, 18 martie 2011 - 17:29 
Afisari: 3,558 


Postari similare:





Comentariile membrilor (3)

zentai
zentai
Coarda
 
1
F.fain articol.Dar ma asteptam de acum.....In afara de faptul ca ,mie personal, imi starneste nostalgii, intrucat mi-a placut f.mult istoria si am avut curiozitatea sa citesc mai mult decat scrie prin almanaheCarpati.org, descopar, cu emotie, ca cineva pe carpati.org stie istore la nivel profesional.Daca mai spui ca-ti mai plac si poezia si mestecenii...musai sa fim prieteniCarpati.org.

Felicitari pentru articol!

PS-mi-am zis ca poate se merita spus rapid deosebirea dintre suniti si siiti, dar mi-am zis apoi ca nu e cazul,ca cine are curiozitatea, poate sa se lamureasca rapid despre asta.


Sâmbătă, 19 martie 2011 - 14:21  

edo
edo
Caraba
 
2
Un alt articol excelent despre Dobrogea, cultura si civilizatie, semnat Gigi Cepoiu. Felicitari!


Duminică, 20 martie 2011 - 23:56  

gigicepoiu
gigicepoiu
Coarda
 
3
Multumesc!
Pana ce vremea buna va da ,,dezlegare la geografie" ne mai amagim cu putina istorie...
@zentai: mestecenii acum sunt buni, pentru baut seva de primavara si pentru ,,parasutat" cu varfurile lor elastice. Mai tarziu raman buni doar de poze. Doua motive in plus pentru o prietenie!


Luni, 21 martie 2011 - 15:03  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0594 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2019) www.carpati.org