Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Doneaza

Calendar

Mai 2019
LMMJVSD
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031

Iunie 2019
LMMJVSD
12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930

Online

Vremea
Varful Piatra Mica
Muntii Piatra Craiului

Reduceri

Voluntar in Carpati - 2016

Homepage

Lista de discutii

Cucerirea giganților lumii (I): Annapurna

/V/73559.jpg


Annapurna, al zecelea gigant al lumii, este un munte ce se află în Himalaya centrală, pe teritoriul Nepalului și, până la momentul cuceririi sale din anul 1950, nu s-a știut nimic de el în lumea occidentală. Ascensiunea sa a marcat începutul unei noi epoci din istoria montană, dezlănțuind întrecerea piticilor în uriașa arenă a munților cu înălțimi de peste 8000 de metri.


În 1950 Franța aruncă în luptă o echipă tânără de cățărători excelenți, însă lipsiți de experiență himalayană. Virtuozitatea pe stâncă este, practic, nulă pentru cucererirea piscurilor de 8000 de metri a căror escaladare se face aproape în întregime pe pante de zăpadă și gheață, principalele obstacole fiind distanțele de parcurs, lungimea în timp și complexitatea ascensiunii, capriciile vremii și, poate cel mai important, aerul rarefiat care afectează enorm posibilitățile fizice și psihice ale cățărătorilor, indiferent de antrenament. În asemenea condiții extrem de dure, calitățile morale care trebuie să sprijine rezistența și condiția fizică excepțională a alpinistului sunt elementele determinante ale succesului.


Conducerea expediției a fost încredințată lui Maurice Herzog, un alpinist care, deși fără performanțe alpine excepționale în portofoliu, avea o experiență montană considerabilă, cu care puțini se puteau mândri. Un bun specialist în ghețari, el dispunea de o rezistență și de o vigoare fizică ieșite din comun și, fiind de formație ofițer militar, era obișnuit să conducă, să organizeze și să răspundă, calități ce l-au transformat într-un șef de echipă capabil. Alături de Herzog au fost selectate două echipe cu escalade remarcabile în palmares: Louis Lachenal și Lionel Terray, celebri prin reușitele lor pe cele mai dificile trasee mixte ale Alpilor Occidentali (pereții de nord ai Eiger-ului, Grandes Jorasses, Piz Badile) și echipa Jean Couzy și Marcel Schatz, “sextogradiști” de Dolomiți, maeștri ai escaladei artificiale. Acestor duete li s-a alăturat Gaston Rébuffat, prieten din copilările al lui Terray, mare amator al cățărării artificiale și realizator al câtorva escalade importante pe teren mixt. Expediția a fost completată de doctorul Jacques Oudot, ca medic al expediției și Marcel Ichac, ca cineast.


În 1949, când Nepalul și-a deschis granițele pentru expediții, un grup de ornitologi americani a pătruns în valea Krishna Gandaki ce separă două masive dominate de câte un optmiar: Dhaulagiri (8167m) și Annapurna (8091m). Expediția franceză din 1950 a ales ca țintă a ascensiunii această zonă, practic, neexplorată. Neavând la dispoziție nici măcar fotografii ale munților respectivi, francezii nu și-au fixat obiectivul, rămânând să decidă la fața locului asupra căruia dintre cele două vârfuri de peste 8000 de metri să facă tentativa de escaladă.Expediția a părăsit Franța la sfârșitul lui martie și s-a întreptat către India cu patru tone și jumătate de bagaje, alimente și echipament. Atrași de eleganța formelor și de poziția sa singuratică, precum și de înălțimea mai mare, francezii și-au îndreptat la început atenția spre Dhaulagiri, însă, după numeroase explorări și tatonări ale versanților, au ajuns la concluzia că acest munte era prea dificil pentru posibilitățile expediției. Privirile s-au îndreptat atunci către al doilea obiectiv, Annapurna.


/V/anna1.jpg

(masivul Annapurna așa cum era prezentat de harta indiană)


“Zeița bogată în hrană”, masivul Annapurna nu poate fi zărit din valea Krishna Gandaki, fiind acoperit de creasta impunătoare a munților Nilgiri, Munții Albaștri, care, împreună cu lanțul Annapurnei, formează o potcoavă, la mijlocul acesteia fiind șaua Tilicho. Pătrunderea în această potcoavă nu reprenzenta, în aparență, vreo dificultate, căci harta indiană pe care expediția o avea la dispoziție arăta o potecă ce urmărea valea Miristi Khola pe la baza Annapurnei și cobora în valea Manangboth prin șaua Tilicho. În realitate însă sectorul inferior al văii Miristi Khola este reprezentat de o secțiune de chei inaccesibile, punând la îndoială succesul expediției. Salvarea acestuia s-a produs prin descoperirea unei trecători dificile peste coada munților Nilgiri la data de 27 aprilie, un punct neînsemnat în imensitatea muntelui, însă un pasaj dintre cele mai importante ale cuceririi Himalayei, fără de care vârful Annapurna nu ar fi putut fi cucerit la acea dată.


/V/anna2.jpg

(masivul Annapurna așa cum arată in realitate și traseul expediției din 1950)


Timpul fiind deja înaintat, musonul urmând a-și fi făcut apariția în cel mult 20 de zile, se trece la acțiune și, la 16 mai, o primă echipă coboară în valea Miristi Khola și instalează în ziua următoare Tabăra de Bază I la piciorul crestei ce coboară din vârful Annapurna către nord-vest . În ziua de 18 mai, Lachenal și Terray, vitezomanii Alpilor, ajung în numai 6 ore și jumătate la o altitudine de 5600 de metri, zăresc o posibilă, însă dificilă, continuare a traseului către un platou situat la 6000 de metri și coboară împresurați de cețuri. Escaladarea acelui pinten la 6000 de metri a reprezentat cea mai dură escaladă realizată până atunci peste cota de 5000 de metri; ea prezintă dificultăți de gradele IV și V combinate cu o expunere redutabilă. Acest pinten a fost învins de acrobatul Lachenal de două ori în cap de coardă, în pofida zăpezii și a poleiului. Întreaga expediție nu se putea folosi însă de această cale de acces, impunându-se căutarea altei rute, care a fost găsită curând și, de pe acel platou al ghețarului de la 6000 de metri s-a putut observa restul itinerarului spre vârf, aparent lipsit de dificultăți majore, prezentându-se ca o linie de înaintare continuă, însă complicată și periculoasă pe alocuri. Către malul vestic al acestui platou se instalează corturile Taberei II. Lucrurile merg bine și, în ciuda ninsorilor abundente și avalanșelor constante, la data de 28 mai este instalată Tabăra IV, la o altitudine de 6850 de metri.


Amenințarea musonului îl face pe Herzog să hotărască atacul vârfului la data de 31 mai. Pe 2 iunie echipa de asalt pornețe către vârf sub un cer senin și montează cortul Taberei V la 7500 de metri pe o platformă tăiată cu greu în pantă. După o noapte nedormită din cauza vântului care suflase neîncentat, Herzog și Lachenal pornesc la ora 6 către vârf, abandonând tot ceea ce au considerat că poate fi lăsat în urmă, chiar și coarda. Frigul îi pătrunde, cu toate că sunt îmbrăcați cu toate hainele pe care le aveau, iar Lachenal este nevoit să se oprească și să se descalțe pentru a-și frecționa un picior, speriat că ar putea să-i degere.


“Nu mai simt nimic”, gemea el. “Încep să-mi degere.” 


Perfect conștienți de pericolul la care se expun, cei doi alpiniști își pun întrebarea dacă victoria asupra Annapurnei justifica un astfel de risc.


“Dacă eu mă întorc, tu ce faci?”

“Voi continua singur, voi merge singur până în vârf”, răsună limpede vocea lui Herzog.

“Atunci te urmez.”


Vârful se apropie pe nesimțite, mai sunt de ocolit câteva stânci... Un mic ocol la stânga, doar câțiva pași... Creasta era tot mai aproape. Iată-i pe Annapurna, la 8091 de metri deasupra mării. Vârful este o creastă de gheață în formă de cornișă, iar pe de-o parte și de alta se prăvălesc abisuri făra sfârșit, înspăimântătoare. Fusese realizat un lucru frumos și măreț. Fusese cucerit primul pisc de peste 8000 de metri! Este data de 3 iunie 1950.


Herzog scoate din rucsac un mic drapel francez și îl agață de piolet pentru fotografii. Lachenal, pătruns de frig și dornic să coboare cât mai repede, imortalizează momentul.


“Trebuie să coborâm”, strigă Lachenal, nervos și nerăbdător, tropăind din picioare. Simțea că degerătura progresează. Herzog, care nu își mai simte nici el picioarele, cere un răgaz pentru a schimba filmul și pentru a face câteva fotografii color.

/V/annapurna_first_ascent_-_maurice_herzog_on_annapurna_summit_june_3__1950.jpg

Lachenal își ia rucsacul în spinare și începe să coboare. Herzog se grăbește să-l ajungă, însă terenul este periculos și într-un moment de tulburare, își scoate mănușile care se prăvălesc la vale, dispărând în neant. Le privește cum se duc, fără a schița vreun gest, fără a porni după ele. Nicio secundă nu s-a gândit să scoată din rucsac ciorapii de rezervă pe care îi poartă întotdeauna cu el tocmai pentru a contracara un astfel de accident. O singură idee fixă își face loc în mintea sa, să ajungă la Tabăra V, unde îi vor găsi pe Terray și Rébuffat și aleargă la vale. Cei doi coboară unul după altul într-o stare de semiconștiență fără-și a-și putea aminti ulterior cine a fost înainte. Încetul cu încetul muntele este învăluit de ceață și începe să viscolească.


Între timp, Terray și Rébuffat îi așteptau neliniștiți pe cei doi în Tabăra V, la 7500 de metri altitudine. Cu nervii încordați și în culmea nerăbdării, Terray își scoate de mai multe ori capul din cort, în speranța de a zări ceva. Îl întâmpină însă doar nemiloasa vijelie. Deodată distinge scârțâitul caracteristic al pașilor pe zăpadă. Se repede afară din cort și îl întâmpină un Herzog singur, cu hainele și barba acoperite de chiciură, însă cu chipul luminat de bucurie.


“Venim de pe Annapurna” sunt primele sale cuvinte și-i întinde mâna care nu este decât un sloi de gheață, tare ca piatra.

“Momo, ți-a înghețat mâna!”, îi strigă Terray.“Nu-i nimic, o să-și revină”, spune Herzog cu nepăsare.


/V/830042.jpg


În timp ce Rébuffat îi îngrijește mâinile lui Herzog, Terray îl caută pe prietenul său și îl găsește 100 de metri mai jos, căzut în zăpadă. Își pierdure pioletul, căciula, mănușile și un colțar, se prăbușise fără să știe unde și în ce împrejurări. Recunoscându-l cu greu pe Terray, Lachenal îi smulge pioletul și încearcă să fugă la vale, spre Tabăra II. Se împiedică însă în singurul colțar și rămâne pe zăpadă plângând.


“Să coborâm! Trebuie ca Oudot să-mi facă injecții, altfel s-a zis cu mine. O să mi se taie picioarele până la pulpe”, urlă cu disperare Lachenal.


Terray și Rébuffat, ei înșisi extenuați, luptă cu ore întregi pentru salvarea prietenilor, pentru restabilirea circulației în membrele degerate ale lui Lachenal și Herzog și, în cele din urmă, după o noapte chinuitoare, cu o vijelie în toi, reușesc într-o bună măsură. Într-un gest eroic Terray îi cedează lui Lachenal bocancii săi, întrucât picioarele acestuia sunt prea umflate, el încălțând bocancii prietenului său, cu două numere mai mici și sfârtecați de cuțit. La plecare, Terray este prudent și ia cu el un sac de dormit și alimente; în ciuda sfaturilor sale, ceilalți nu îi urmează exemplul, convinși fiind că vor ajunge rapid la taberele inferioare.


Vântul încetează, însă ninge cu fulgi mari , iar ceața devine atât de deasă încât camarazii abia se mai zăresc între ei. Le este imposibil să mai recunoască traseul în acele condiții și rătăcesc ore în șir în speranța că vor găsi pasajul prin labirintul de crevase și seracuri. Întămplarea le scoate în cale o grotă de gheață într-o crevasă în care cade Lachenal. Grota este de mărimea unei camere mici, oferă adăpost împotriva vântului; cu puțină trudă, reușesc să-și asigure un minim confort. Terray își învinge “egoismul animalic” și după o complicată acrobație reușește să-i introducă în sacul său de dormit pe Herzog și Lachenal, ale căror membre devin din nou insensibile.


Imediat cu ivirea zorilor se aude o bubuitură puternică și pe mica intrare a grotei pătrunde un torent de zăpadă. Avalanșa a trecut, însă încălțămintea și pioleții s-au pierdut și nefericiții scormonesc după ele. Primul care iese la suprafață este Rébuffat, însă are impresia că este încă noapte; asemeni și lui Terray. Îngrijorați pentru soarta camarazilor lor, în ziua precedentă au umblat prea mult fără ochelarii de protecție și sunt atinși de oftalmie. Lachenal vrea să o ia la fugă în picioarele goale, țipând ca un dement. Deși aproape orbi, Terray și Rébuffat îl trag cu greutate pe epuizatul Herzog afară din crevasă.


“S-a sfârșit, Lionel, nu mai am putere, lasă-mă, vreau să mor”, spune acesta disperat.


Fără a putea conta pe ajutorul lui Lachenal, care delirează, cei doi reușesc după jumătate de oră să-l încalțe pe Herzog. Lachenal se contrazice cu Herzog în privința traseului ce trebuie urmat, fără ca vreunul dintre ei să fie sigur pe ceea ce spune. Vremea frumoasă de afară nu reprezintă decât amânarea sfârșitului lor, întrucât cei nedegerați – Terray și Rébuffat – nu pot vedea nimic, iar Lachenal și Herzog de-abia se pot mișca din cauza degerăturilor și epuizării.


Totuși, miracolul se produce! Din stânga se aud zgomote și de după un serac apare Schatz, pornit în căutarea coechipierilor săi. Sunt salvați! Readus la realitate, Terray realizează că nu-și mai simte nici el membrele înghețate de mai multe ore. Ajuns în Tabăra IV, el își biciuiește ore în șir mâinile și picioarele cu un capăt de coardă - “Rămânând infirm, la ce bun voi mai fi bun pe pământ, eu, care nu valorez nimic în afară de meseria mea? Trebuie să mă salvez cât mai este timp!”


Și a reușit! La doar o săptămână după sosirea în patrie, Lionel Terray punea mâna pe piolet și își relua meseria de ghid în Chamonix, urmând a participa la expedițiile franceze de succes pe vârfurile Fitz Roy și Makalu. A murit în urma unui accident din munții natali, în 1965.


Rămas cu groaznice infirmități, Maurice Herzog a știut să-și depăsească greaua încercare. A devenit președinte al Clubului Alpin Francez, apoi ministru al tineretului și sportului și primar al orașului Chamonix. Cartea sa despre dramatica ascensiune, Annapurna, a devenit instant un best-seller, propulsându-l pe culmile celebrității mondiale. A murit la 93 de ani.


Louis Lachenal, un adevărat geniu al alpinismului, a fost profund afectat de reducerea posibilităților sale alpine, încât a devenit un alt om, alpinismul nemaiputându-i oferi acea senzație de-a fi găsit a patra dimensiune. A găsit acea satisfacție la volanul bolizilor pe care îi conducea forțând motoarele pâna la limitele posibilului. A sfârșit anonim, dispărând cu schiurile într-o crevasă de pe un ghețar mult umblat de turiști.


Gaston Rébuffat, soț exemplar și cap de familie desăvârșit, s-a mărginit la practicarea alpinismului profesionist clasic, canalizându-și ocazional spre alte activități energia sa neobosită și metodică. A obținut succese remarcabile ca scriitor, fotograf, conferențiar și regizor. Succesul său pe plan familial și social reprezintă cea mai remarcabilă dintre victoriile sale.


Scump plătită, victoria alpiniștilor francezi pe Annapurna în 1950 a avut parte de un ecou mondial, cu mult peste ce putuseră cei mai optimiști să-și imagineze, reușind să cucerească la prima tentativă un vârf necunoscut de 8000 de metri. Necunoașterea geografiei i-a făcut pe mulți să-și închipuie că fusese cucerit cel mai înalt vârf din lume, deși în realitate era vorba doar de “cel mai înalt vârf urcat vreo dată de om”. Cu scopul de a atrage cititorii asupra personajului său fabulor, presa vremii l-a ridicat pe Herzog la rangul de erou național, pierzându-i total din vedere pe ceilalți membri ai expediției, chiar și pe Lachenal. Cu foarte rare excepții, lupta împotriva Himalayei cu o echipă restrânsă, cu o expediție ușoară, nu a mai fost repetată, organizatorii punând siguranța participanților pe primul loc în următoarele tentative. Grija care s-a acordat după 1950 echipamentului de mare altitudine are la bază experiența acestei expediții.


Astăzi, Annapurna este considerat unul dintre cei mai periculoși optmiari, dacă nu chiar cel mai periculos. Ruta originală nu este văzută ca fiind tehnică, însă este extrem de expusă avalanșelor, iar traseul de pe fața sudică este recunoscut drept una dintre cele mai dificile escalade ale lumii. Până la sfârșitul lui 2009, vârful a fost urcat de 157 de ori, iar numărul morților a fost de 60, Annapurna fiind astfel cel mai sângeros optmiar.


Bibliografie:


Maurice Herzog, Annapurna, 1951

Lionel Terray, Les Conquérants de l'inutile, 1961

Marcian Bleahu, Mircea Bogdan, Gheorghe Epuran, Himalaya - Cucerirea Giganților Lumii, 1966

Ionel Coman - Două secole de alpinism, 1995


Notă: imaginile nu îmi aparțin. Ele sunt preluate de pe Internet și din cărțile sus-menționate.




Sâmbătă, 1 iunie 2013 - 18:59 
Afisari: 4,390 


Postari similare:





Comentariile membrilor (12)

catalin06
catalin06

 
1
Muntele asta a omorat multi alpinisti de renume. Avalansele sunt mari si frecvente, iar acest lucru este naucitor. Felicitari pentru articol!


Duminică, 2 iunie 2013 - 00:39  

radmar
radmar
(admin)

 
2
@catalin06: nu as spune ca muntele i-a omorat, ci ei au murit pe munte.


Luni, 3 iunie 2013 - 10:21  

catalin06
catalin06

 
3
@radmar: E si asta un punct de vedere, ai dreptate intr-o oarecare masura. In alpinismul de mare altitudine exista o legatura stransa intre munte si om, insa, din nefericire, uneori aceasta legatura presupune si moartea... Fara de care nu exista aventura, dupa cum spunea Reinhold Messner.


Luni, 3 iunie 2013 - 19:34  

obyy
obyy

 
4
Interesant, imi vine in minte un ducumentar vizionat anul trecut despre aceasta ascensiune. Multam...


Luni, 3 iunie 2013 - 21:13  

catalinlamunte
catalinlamun..
Caraba
 
5
Felicitari pentru pasiunea documentarii! Am aflat lucruri noi si interesante.


Marți, 4 iunie 2013 - 18:11  

flavius
flavius

 
6
Pe cand partea a 2-a? Carpati.org


Joi, 13 iunie 2013 - 00:57  

dan_marza
dan_marza

 
7
Intamplarea a facut ca, acum vreo 6-7 ani sa dau peste filmul facut de Marcel Ichac in 1950...
L-am vazut odata si inca o data. Nu-mi venea sa cred ca-i vad pe cei despre care doar am citit in cartea lui Terray... Nu-mi venea sa cred ca vad un documentar atat de bine facut pentru anii aceia si cu mijloacele tehnice de atunci... Poate sunt eu subiectiv, dar „vechitura” asta nemachiata bate prin rafinamentul celui care a manuit camera si prin autenticitatea filmarilor, multe documentare de pe canalele consacrate de acum.

Acest articol, foarte bine scris si documentat, mi-a oferit prilejul acestei aduceri aminte. In general, cred ca aceasta serie deschisa de autor e un act de mare curaj, subiectul fiind deosebit de vast. Ii urez succes in aceasta temerara intreprindere.

Ceea ce nu scrie in articol este faptul ca exista un proces intre urmasii lui Lachenal si Herzog , in legatura cu „Les cahiers du vertige”. Acestea reprezinta insemnarile lui Lachenal din timpul expeditiei, insemnari care au fost publicate extragandu- se din ele unele pasaje care nu ar fi convenit lui Herzog. Dupa expeditie, Herzog a cules toate onorurile, a devenit ministru al sporturilor, pe cand Lachenal a ramas „cu praful de pe toba”. Lucru care a dus in final la sinuciderea sa.
Se pare ca pasajele lipsa contineau informatia ca Lachenal ar fi ajuns primul pe varf...
Fara a minimiza contributia si tributul platit de Herzog la reusita expeditiei, trebuie sa accept ca a existat cel putin o problema de etica, daca nu mai mult, in desfasurarea evenimentelor de dupa expeditie.
Adevarul va iesi la iveala, mai ales ca acum, cu internetul nu prea mai poti ascunde nimic.
Va las sa va satisfaceti singuri curiozitatea...

Multumesc pentru ideea de a deschide o astfel de serie de articole.
Si mi-ati adus aminte (parca n-as sti...) ca sunt dator cu partea a doua din articolul despre abruptul Spirlei...


Luni, 17 iunie 2013 - 20:13  

dan_marza
dan_marza

 
8
Revin cu o rectificare: Lucrarea se numeste "les carnets du vertige". Am scris din memorie si am gresit... dar bine ca mi-am dat singur seama de asta. Din cauza vitezei. Scuze!


Luni, 17 iunie 2013 - 21:31  

mike
mike
Rucsac
 
9
Desi am citit primele doua carti mentionate de tine in bibliografie, recunosc ca sinteza reazliata de tine mi-a prins bine pentru a rememora sirul intamplarilor. Poate vor urma si alte articole din aceeasi serie pentru ca vad ca acesta este insotit de cifra I, ceea ce ma face sa ma gandesc ca face parte dintr-o serie (cel putin planificata).


Joi, 20 iunie 2013 - 01:07  

baumwolle
baumwolle
(admin)

 
10
Vor apărea și articolele dedicate celorlalți "giganți", când anume însă nu vă pot spune - în măsura în care timpul îmi va permite.


Joi, 20 iunie 2013 - 05:52  

adelina.mitrofan
adelina.mitr..

 
11
Asteptam postarea II.Carpati.org Poate in weekend ul acesta? Carpati.org


Joi, 4 iulie 2013 - 10:25  

mkcp
mkcp
Busola
 
12
Pe cand continuarea?


Luni, 11 noiembrie 2013 - 11:58  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0635 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2019) www.carpati.org