Cheile Bicazului: Pestera Tunel
Peștera Tunel se află în cadrul Rezervației
Cheile Șugăului-Munticelu, în zona de intrare în Cheile Bicazului, la ieșirea
din localitatea Bicaz-Chei, în dreptul carierei de exploatare a calcarului (pe
stânga) pentru fabrica de ciment din Bicaz.
Chiar în parcarea de pe partea dreaptă a
drumului vedem panoul de prezentare al rezervației, panou prins în perete în
partea cea mai de jos a Crestei Glodului.

Pe un alt panou vedem schița rezervației.

Poteca de acces spre peșteră pleacă chiar de
la confluența pârâului Șugău cu Bicazul.
Pe stânga potecii vedem o ,,vâltoare” pentru
spălat cergi și covoare, amenajată pe o aducțiune a apei din Cheile Șugăului.

Coborâm pe lângă ,,vâltoare” în albia
pârâului și înaintăm până la intrarea în sălbaticile chei ale Șugaului.
Acestea au o lungime de numai 80-100m și pot
fi parcurse numai prin vad, asta pentru ca podețul suspendat s-a deteriorat
complet.

Revenim la poteca noastră de acces spre
peșteră si urcăm treptele de piatră prevăzute pe o bună portiune cu balustradă
de lemn.
La capătul scării facem popas și privim in
spate, peste Valea Bicazului, muntele care a fost mă cinat de cariera de
calcar.

Puțin mai sus ajungem intr-o poiană strâmtă,
în care stă ascunsă lângă peretele de calcar Cabana Ecolog, care aparține
custodelui rezervației.

De la cabană începe să apară pe copaci și
pietre marcajul punct galben. Poteca urca din greu pe o diferență de nivel de
peste 300m.
Luăm repede înălțime și privim de sus o
parte a țancurilor din Creasta Glodului, perete de calcare roșiatice pe care îl
avem în permanență în partea dreaptă.

Aproape de capătul de sus al văii ghicim în
peretele din dreapta intrarea înalta a Peșterii Tunel.

Părăsim valea străjuită în ambele părți de
pereți chiar in zona în care vedem că în față se profilează o șa care să
închidă valea.
Noi facem dreapta, pe brâna largă de sub
perete.

Soarele se indreaptă spre asfințit, dar mai
are încă putere să ne încălzească atunci când facem un popas pe terasă.

Brâna se termină brusc, chiar sub intrarea
înaltă a peșterii.

Gura peșterii e blocată de bolovani mari
desprinși din tavan. Săritoarea astfel formata trebuie depășită cu atenție prin
partea dreaptă.

După ce mai depășim o a doua săritoare ne
aflăm pe planșeul cu bolovani al sălii principale.
Numele cavității vine de la forma de tunel,
căci din sala luminată natural se vede ieșirea din versantul celălalt al
Crestei Glodului.

Peștera se mai numește și Șura Glodului.
Ne imaginăm cu greu modul în care a luat
naștere această străpungere geologică, asta ținând cont de altitudinea relativă
foarte mare față de albia Șugăului, foarte probabil străvechiul artizan al
peșterii.

Cea de-a doua ieșire are o înălțime de numai
2-3m.
Pe fața aceasta a muntelui poteca se
continuă chiar la nivelul planșeului peșterii.
Poteca marcată în continuare cu punct galben
urcă pe o terasă de pe Piatra Glodului, chiar deasupra peșterii, loc de unde
avem o frumoasă perspectivă spre Cheile Bicazului și cariera de pe versantul
opus.
Se pare că poteca marcată continuă să urce
prin pădure până la o altă peșteră, cu mult mai mare, numită Peștera Munticelu,
sau Peștera Ghiocelu.

Noi ne întoarcem și mai străbatem o dată
sala mare unde acum remarcăm că se află și vetre de foc, semn că ea a folosit
uneori și ca adăpost.
Coborâm din peșteră și prindem brâna ce ne
va conduce până la capătul de sus al văii pe care am urcat de la șosea.

M-aș tăvăli pe jos de râs dacă cineva ar
confunda Peștera Tunel cu vechiul tunel rutier, în prezent abandonat, din
amonte de serpentinele din Cheile Bicazului.

Mulțumim domnului Doru Stoica pentru rolul
de gazdă în întreg Masivul Hășmaș!
(Fotografii: Alex Grigoraș și Gigi Cepoiu)
Miercuri, 2 noiembrie 2011 - 15:56
Afisari: 1,149
gigicepoiu..
Cuibul de vulturi i-au spus prietenii mei locului de belvedere.
Ca sa ajungi la pestera Ghiocelu Munticelu trebuie mai mult sa cobori de la iesire pana intr-o sa si apoi se coboara vreo 40-50 de metri pe un mic grohotis pana cand se ajunge la niste pereti de calcar spalati. Nu aveati mult de la iesire, vreo 10 minute.
Ar fi de specificat ca pentru cei care nu sunt obisnuiti cu saritorile o coarda ar fi utila pentru pestera tunel.
Vis-a vis de peretele Glodului se afla creasta Sugaului care porneste de la cabana Ecolog si ajunge pana in Cremenis, o creasta cu multe portiuni expuse.
La fel capatul vaii continua pana in Criminis.
Miercuri, 2 noiembrie 2011 - 16:49