Cautare:

Doneaza

Calendar

Mai 2017
LMMJVSD
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031

Iunie 2017
LMMJVSD
1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930

Online

Vremea
Varful Piatra Scarisoarei
Muntii Godeanu

Reduceri

Voluntar in Carpati - 2016

Homepage

Lista de discutii

Carol Lehmann


Carol Lehmann, povestea omului de stâncă.


Eram copil când i-am auzit prima dată pe ai mei vorbind despre Lehmann. Carl Lehmann. Să fi avut vreo nouă ani sau mai puțin. Unii îl strigau Carol, alții Carl.


Era o legendă vie Lehmann, oamenii din Brașov, și nu numai de acolo, îl respectau și-l priveau ca pe un zeu al muntelui. Trecea pe stradă sprinten, elastic, cu un rucsac în spinare, bocanci și un piolet într-o mână. Omul munte.


Avea un mers calculat ca un ceasornic, indiferent de împrejurare, mers care îl ajuta sa-și conserve energia pe o perioadă îndelungată. Unii chiar au denumit asta: „pasul Lehmann” și au putut constata că acest stil de mers îi ajută să urce pe munte aproape fără să obosească. Intra într-un soi de rezonanță cu mediul și parcă pașii îl purtau singuri spre locul unde avea de mers.


-Bună ziua, domnule Lehmann, îi ziceam.-Să trăiți, ne răspundea el.-Unde vă duceți?-Până la Predeal. Am o treabă acolo…


Și pleca mai departe. O lua pe „Șirul plopilor” (Calea București) până la Dârste, de-acolo spre Dâmbul Morii, apoi pe Rențea, și într-un final ajungea în Predeal. Carol Lehmann parcurgea distanțe incredibile pentru un om obișnuit. Pentru el era o nimica toată să meargă pe jos din centrul Brașovului până la Omu, prin Râșnov și Bran, pe la uzina electrica, apoi la stâna lui Hărman cel tânăr și tot așa, până ajungea în Valea Cerbului, apoi la Mălăești, urca prin hornuri, la Lacul Țigănești, și tot așa până la Omu. După aceea, străbătea platoul Bucegilor. Îl cunoșteau până și pietrele. În tinerețe, omul acesta a venit pe jos tocmai din Siberia…


Seara, când se întorceau părinții mei de la serviciu, povesteau cât și mai câte, dar ce-mi plăcea cel mai mult era când aduceau vorba de „Moș Lehmann”.


Era incredibil acest Carol Lehmann! Magic chiar. Am să vă povestesc ce știu de la oamenii din orașul meu și de la ai mei. Cunoștea potecile din munți cu ochii închiși, de la cinci ani umbla pe ele.


Muntele nu era munte pentru el, ci un frate, o ființă cu inimă, trup, sânge și creier. Iubea natura cu adevărat. Nu avea teamă de nimic, cel puțin așa auzisem. Lehmann se cățăra pe stânci, se întâlnea cu fiarele pădurii, trecea prin ploi și furtuni devastatoare, dar întotdeauna ajungea teafăr unde-și propunea.


De Anul Nou sărbătorea într-un mod aparte, alături de motanul lui credincios. Îl vâra în rucsac și plecau împreuna din centrul Brașovului la „Șapte scări”, cale de vreo 20 de kilometri, pe un ger de crăpau pietrele. Toată noaptea stăteau acolo, mâncau ceva, beau apă sau ceai cald din termos, apoi se întorceau acasă, ca doi prieteni de-o viață.


Doamne, din ce e alcătuit omul ăsta?, mă întrebam adesea. Mie mama îmi îndesa două căciuli pe cap, fular la gât, trei perechi de nădragi pe mine și tot îmi era frig și răceam cumplit. Lehmann avea un foc în vene, care-i ținea de cald…


Bărbatul s-a născut în anul 1894, la Bran. Era tânăr când a început Primul Război Mondial și a fost chemat la luptă. A căzut prizonier și a ajuns într-un lagăr din Siberia. Carol Lehmann i-a povestit mamei mele, care era pe vremea aceea dirigintă de șantier la Hotelul Cioplea din Predeal, cum a fugit din lagăr. Acolo l-a prins Revoluția Socialistă din Octombrie și n-a mai suportat. Ori, ori.


-Doamna Mateescu, zicea Lehmann. Ar trebui să se facă un film despre mine. Am fugit ca din pușcă. Am mers 2000 de kilometri, m-am ascuns pe unde am putut, prin poduri, pivnițe, grajduri, m-am îmbrăcat cu haine de femeie, să nu mă recunoască cineva, am străbătut pustiul Karakum. Știți cum e acolo? Ca în moarte. Ca pe altă lume. Frig, vânturi care te doboară, pământ gol cât vezi cu ochii. Singurătate. Îmi era așa dor de țara mea, de munții mei! Am ajuns la un moment dat în teritoriile stăpânite de Armata Roșie. Acolo am făcut mai multe meserii, ca să câștig o bucată de pâine. Am fost și tâmplar și bucătar. Până la urmă iar am căzut prizonier, nu știu cum s-a întâmplat. Ghinionul! Dar iar am evadat. Nu m-am lăsat! Am luat la talpă Buhara, Estonia, granița Iranului, aveam bube pe talpă, doamna Mateescu, vă rog să mă credeți. Bocancii se făcuseră praf, i-am legat cu sfoară. Mâncam ce găseam, fructe, păpădie, ștevie, știr. Dar am reușit și, după mult amar de vreme, am ajuns acasă, la munții mei. Când m-au revăzut cei care mă cunoșteau nu le-a venit să creadă. Eram slab-mort, cu ochii duși în fundul capului, mi se vedeau coastele. Sunt eu, Carol, le-am zis. Nu credeau…


Lehmann avea niște ochi albaștri pătrunzători, frumoși și blânzi, un păr cânepiu spre blond, pieptănat nemțește. Era atletic, numai mușchi, tendoane și piele. Mânca puțin, nu fuma, dormea cât trebuie, nu bea alcool. Era calm. Când îl apuca dorul de ducă, pleca în munți. Dormea pe unde apuca, în cort, sub brazi, prin peșteri. Îi plăcea să ia contact cu pământul, să calce cu tălpile direct pe mușchiul moale al pădurii. A muncit non-stop, mereu făcea câte ceva. Ba repara o clanță, ba un scaun, ba fugea, dacă era vreme bună, pe poteci ca să dreagă un semn stricat, un marcaj distrus.


„Nu îi înțeleg pe unii care strică marcajele – zicea. De ce fac asta? Nu se gândesc că cineva a muncit pentru ele, le-a făcut din dragoste pentru turiști, pentru oameni, a vrut să-i ajute. Știi câți se rătăcesc și poate că unii își pierd viața din cauza unui zăpăuc fără minte. E păcat. Viața e neprețuită. Tu să nu faci așa ceva, da? Și dacă vezi pe vreunul că distruge, să vii să-mi spui mie și să ții minte locul, ca să mă duc și să repar.”


Lehmann era bun prieten și cu nașul meu, Puiu Secăreanu, arhitectul șef al Brașovului. Luau la talpă, împreună, cărările munților. Dar unde n-au fost ei?! În Făgăraș, în Piatra Craiului, în Bucegi. Nu-i mai găseai cu săptămânile. Și odată apăreau, arși de soare, slabi, obosiți, dar atât de fericiți. Parcă țineau în ei o taină pe care nu aveau s-o spună nimănui.


Toată viața lui Carol Lehmann a fost legată de munte. El a fotografiat, a desenat numeroase hărți, trasee, care și azi ajută turiștii. A lăsat în urmă o arhivă foto uriașă, imagini incredibile ale versanților muntoși din Făgăraș, Piatra Craiului, Bucegi, surprinse în perioade ale anului în care nici cei mai iscusiți montaniarzi nu s-ar fi încumetat să-i viziteze. Pe vremea aceea imaginile acestea erau nelipsite din ghidurile montane sau cărți despre frumusețile Patriei, însă unii autori îi omiteau semnătura, din pricina rezonanței germane a numelui, într-o vreme în care nu era bine să ai „legături cu cetățeni străini”. Moș Lehmann nu se supăra de aceste mici furturi, pentru că prețuia mai mult mesajul care trebuie să ajungă la iubitorii muntelui.


În odaia lui mirosind tainic a ciocolată veche și mere coapte, situată la doi pași de poarta Schei, vizitatorii puteau pătrunde într-un univers fascinant. Pe pereți erau aninate fotografii vechi, unele în culori sepia, cu creste sălbatice înzăpezite. Mi-aduc aminte de o imagine a schitului Peștera din Bucegi, iarna, facută de la înălțime. Pentru cei care cunosc geografia locului, trebuie să ai o extraordinară abilitate să te cocoți pe un versant înghețat din apropiere, ca să iei un asemenea cadru. Dar el putea. Avea sfaturi pentru toată lumea și în special pentru cei care urcă pe munte. Îi învăța cum să ocrotească natura, cum să se respecte între ei pe înălțimile alpine, ce să facă atunci când dau nas în nas cu urșii sau cu alte animale sălbatice. Carol Lehmann nu se speria de ele, le ducea iarna mâncare, vara repara potecile, punea semne și marcaje împreună cu voluntarii din zonă, curăța izvoarele. Cred că îi datorăm lui Lehmann multe dintre drumurile turistice montane din județul Brașov.


Îmi mai amintesc că, la sfârșitul anilor 70, când ne-am mutat din Bușteni la Brașov, îl vizitam mereu ca să mă ajute, să mă învețe să fac fotografii. El era expert. Locuia într-o casă veche, pe strada Nicolae Bălcescu, la numărul 2. Avea o curte lungă plină cu flori, cu mușcate roșii, grase și sănătoase. M-am dus într-o zi la el cu mama. Repet, avea sute de poze alb-negru, unele răspândite peste tot, pe masă, pe noptieră, în sertare. Imagini cu munți, poteci, peisaje, animale sălbatice, creste alpine, turiști, cabane, vânători. Pe pat parcă dormea cineva. Plapuma era făcută sul, la perete, și de la depărtare părea un om. La capăt, pe noptieră… era o fotografie cu o femeie tânără și frumoasă.


-E soția mea, mi-a explicat el. A murit la începutul secolului. Avea 21 de ani.


Mama mi-a povestit că a iubit-o așa de mult pe nevasta lui, încât nu s-a mai căsătorit, iar fotografia a ținut-o la capul patului toată viața, ca pe-o icoană. În altă zi iar l-am vizitat, îmi dăduse mama niște mere pentru el. Mere mari, roșii, de la Măieruș…Mi-a deschis ușa. Era cam obosit și cam răcit, strănuta. Să tot fi avut vreo 85 de ani. L-am întrebat ce mai face, iar el:

-Hehehe, se plimba azi dimineață, p-aici prin curte, aia cu coasa…

M-am speriat. Chiar l-am crezut.-Cum așa? Ați văzut-o dumneavoastră?

-Da. Se uita la mine, pe geam. Dar m-am luat de ea imediat, am ieșit cu măturoiul și a fugit. S-a speriat.

….


De la Carol Lehmann, omul care a iubit muntele ca pe un frate de-al lui, (sau chiar mai mult) am învățat multe. Lenea, răutatea și prostia sunt cei mai mari dușmani ai omului. Lâncezeala ucide spiritul și alungă tinerețea.


Cunoscuții l-au apreciat și catalogat ca alpinist, ghid montan, ecolog, cartograf și talentat fotograf al crestelor montane. Sute de imagini inedite au rămas în urma lui. Și nu numai ele… Carol Lehmann ne-a arătat tuturor partea misterioasă si nevăzută a crestelor, simțea pericolele și capcanele, îi îndruma și ajuta pe turiștii aflați în primejdie și era împotriva distrugerii muntelui sub orice forma s-ar fi produs aceasta.


Carol Lehmann a plecat din lumea noastră în 1990, dar sufletul lui a rămas undeva în munți, liber, tânăr și fericit.



Acest articol a fost scris de către dl. Răzvan Mateescu, și preluat de pe site-ul de mai jos, prin amabilitatea autorului.

http://edituramateescu.ro/2017/01/carol-lehmann-povestea-omului-de-stanca/



Sâmbătă, 14 ianuarie 2017 - 20:02 
Afisari: 1,153 


Postari similare:





Comentariile membrilor (9)

ana_luisa
ana_luisa

 
1
Foarte frumos articolul, iti multumesc ca l-ai adaugat Carpati.org M-a dus cu gandul la Heinrich Harrer si aventurile lui evadand din India...Intr-adevar ar fi binevenit un film si cu aventurile lui Carol Lehmann.


Sâmbătă, 14 ianuarie 2017 - 20:30  

raluca_cladoveanu
raluca_clado..
Caraba
 
2
Minunat articol, multumesc si eu ca l-ai adaugat! In lumea asta plina de pseudo-modele, sa citesc despre Carol Lehmann a fost o adevarata placere.


Sâmbătă, 14 ianuarie 2017 - 20:43  

mihaita_39
mihaita_39
Caraba
 
3
Mă gândesc la toate acele fotografii montane pomenite în articol ... și mi-ar plăcea să le știu expuse într-o galerie dedicată a vreunui muzeu. Sau poate chiar în căsuța lui din Șcheii Brașovului.


Comentariu modificat de autor!

Sâmbătă, 14 ianuarie 2017 - 21:00  

jimb
jimb

 
4
Mă înclin.


Sâmbătă, 14 ianuarie 2017 - 23:26  

danutzvasile
danutzvasile..

 
5
Lectie de viata,pentru cine vrea sa-nvete.A fost o placere sa-ncep ziua cu o asa "poveste".


Duminică, 15 ianuarie 2017 - 08:29  

lawr
lawr
Caraba
 
6
Pasesc pe umeri de uriasi. Lehmann e unul dintre ei. Superb. Se mai pot citi pentru interesati si spusele domnului Ordean:

http://mirceaordean.blogspot.ro/2011/08/munte-lehmann-spre-in-afa
ra-tiparelor.html

http://mirceaordean.blogspot.ro/2015/10/istorie-carol-lehmann-apr
ilie-1990.html


Luni, 16 ianuarie 2017 - 11:36  

adrianv
adrianv

 
7
Frumos articol. Multumim pentru ca l-ai adaugat pe site. Faina si ideea cu expozitia de fotografii.


Marți, 17 ianuarie 2017 - 14:59  

macaz2006
macaz2006
Caraba
 
8
Mii de multumiri @ mihaita_39 ca si domnului R.Mateescu pentru amabilitatea de a ni-l prezenta pe acest monstru sacru al muntilor, dl. Carol Lehmann.


Luni, 23 ianuarie 2017 - 12:39  

marina.cd
marina.cd

 
9
Multumesc Mihaita, cu ajutorul tau si al d-lui Mateescu, l- am 'cunoscut' pe Carol Lehman de care auzisem doar!


Luni, 30 ianuarie 2017 - 22:07  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0861 secunde

The lyrics that count | GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante | Getamovie.org | Searchromania.net
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com | Patentsmania.com | Getacd.es | Design
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2017) www.carpati.org