Atentie. Nu la surpăturile potecii.

Am ajuns întîmplător pe siteul Alpinet.org.

O să spuneţi că nu se cade să discutăm despre aşa ceva, că-i vorba despre concurenţă şi nu despre Carpati.org.  Ori că despre A.org. se discută acolo, la ei, nu la noi (Frumos zis, din partea unui egocentric, "Noi"?) 

O spun aici pentru că poate fi o lectură instructivă.

Oamenii aceia au pornit la 1999. Vîrf de lance. Nemaipomeniţi.

După 12 ani, barim după observaţia subsemnatului, sînt în cădere liberă de viteză.

Se vede asta şi  din designul neschimbat, cam tot din mileniul trecut...

Aici, bătînd un pic şaua..., aş spune că asociaţiile de genul nostru sînt deseri legate de o generaţie. Ambiţioasă, nemaipomenită la un moment dat - dar ienvitabil legată de trecerea anilor.

Căci, dincolo de ce ni se pare nouă la un moment dat, nu sîntem eterni într-o stare anume. De pildă a entuziasmului juvenil, al lui totul-e-posibil!

Nu spun din invidie că nu mai am io anii cu pricina. Dimptrivă, aştept formaţiuni montane care să poate trece, SĂ FIE INTERESATE EFECTIVĂ SĂ TREACĂ peste necazurile aduse atît de neaşteptate de către Timp.

Ce necazuri, cum arată ele concret?

Pe de o parte, există surpriza concretă ca la 30 de ani să nu mai vrei/poţi să faci aceleaşi lucruri ca la 20 (sub lumina acesteia din urmă erupînd probabil Alpinetul). Pe de alta, să te ducă valurile vieţii în direcţii teribil de neaşteptate - căci la chestii d-stea Tanti Viaţa se pricepe etribil, aş spune chiar căci este ocupaţia favorită.

Am vrut, excesiv de scrupulos, să cer acum cîteva săptămîni acceptul unui tip ce OCR-izase cîndva nişte cărţi de munte. Omul e peste graniţă şi, simt eu, cam dezumflat asupra domeniului.

Chit că nu place, cam aşa merg lcururile... Apar familie, kile în plus, prime întrebări despre sensu' tărăşeniei din jur.

Lungeli a la Mircea O., nu?

Probabil.

Cert este, după a mea părere, că-i util poate să conştientizezi că mîine nu vom mai fi ca azi. Poate nu te vei / ne vom mai ţine neschimbaţi cu dinţii de ceva, premisă sigură de eşec.

Mă uit îm jur şi-mi place că alde Clubul Alpin Român a avut şansa de a depăşi vîrstele... Grupări interbelice, să numesc aici TCR ori Clubul  Carpatin Român, sînt demult şi definitiv duse, în vreme ce gruparea alpină înfiinţată cîndva de un Nae Dimitriu îşi menţine spiritul realmente viu şi azi.

Într.-adevăr, şi-a trecut peste decenii şi caracterul polemic, conflictual, însă e clar că trăieşte.

N-am idee cît gîndesc animatorii carpati.org la viitor, însă o meditaţiune fie şi fugară asupra subiectului (cu sau fără atenţie la ideile subsemnatului), cred că nu prinde rău...

Cineva îndemna pe aici, printr-un cotlon al sitelui, la trăit din plin clipa. E un slogan al naibii de plăcut, la o vodcă la jumătate de dimineaţă, dar este echivalent cu o invitaţie la orbire. Şi la nimerit prima sau în cel mai bun caz a doua prăvălitură din jur...

Mircea

PS

Motoul meu e la coadă... Şi din memorie: "Ideile au drumul lor... E vorba de cele cu şanse de a modifica mersul omenirii ori a unei părţi mai mici din ea. Întîi şochează, devin apoi comune, pentru a sfîrşit drept tare demodate..."

PS2

Regret că mai scap greşeli de ortografie. Ideile unui om vin cam doar din inconştient, tărîm nesocotit, grăbit, dezordonat... 

Vineri, 12 august 2011 - 10:10 
Afisari: 1,399 


mmordean